Cel de-al doilea vis al împăratului Nabucodonosor al Vavilonului

– Smerirea împăratului –

 

Trecură câţiva ani de la visul proorocesc despre Mesia şi împăratul Nabucodonosor se bucura de o pace destul de trainică. Terminase războaiele, era stăpânitorul unei mari părţi a lumii cunoscute pe atunci şi se dedicase întru totul pasiunii sale: construcţiilor.

Vavilonul, ţara în care fuseseră duşi iudeii în robie, era un vast şes jos cuprins între râurile Eufratului şi Tigrului. Avea câmpii nemărginite brăzdate de canale artificiale, printre care se înălţau turnurile uriaşe ale imenselor oraşe. Vavilon, capitala împărăţiei, era la acea vreme cel mai măreţ oraş de pe pământ. Istoricul antic Herodot (cca 484-425 î.Hr.), supranumit ,,părintele istoriei”, care l-a vizitat pe la anul 450 î.Hr., după un secol de la robirea iudeilor, când zidurile oraşului erau încă întregi, scria că oraşul ocupa un pătrat de aproape 120 de stadii (25 km) pe fiecare latură. Alţi scriitori, precum istoricul şi geograful grec Strabon (63 î.Hr - 24 d.Hr.), consemnează alte proporţii, dar dacă ar fi să ţinem cont de dimensiunile minime date de istoricii antici, înlăuntrul zidurilor se afla un spaţiu de 25 km pătraţi.

 

Pagini 63 1

Schiţă a anticului oraş Vavilon. Râul Eufrat împarte oraşul în două

 

Metropola era înconjurată de ziduri imense, a căror lăţime era atât de mare, încât căruţe trase de 4 cai puteau circula nestânjenit pe coamele lor. Oraşul avea 100 de porţi cu canaturi enorme, cu uşori grei, care se închideau cu încuietori de fier şi aramă. De fiecare parte a râului care traversa oraşul, la capătul fiecărei uliţe late şi spaţioase care mergea spre râu, erau ziduri interioare cu porţi enorme. În lungul lor se întindeau cheiuri frumoase şi în dreptul fiecărei porţi se aflau poduri mobile care se ridicau noaptea.

În această zonă se aflau casele oamenilor de rând. Ele erau neînsemnate în comparaţie cu acel cartier unde se afla măreţul palat al împăratului, care el singur reprezenta un oraş întreg, având până la 12 km în circumferinţă. Despre vastitatea palatelor împărăteşti se poate judeca după întinderea lor. Ele cuprindeau labirinturi de curţi, săli mari, galerii şi încăperi mai mici, care străluceau de mulţimea culorilor, zugrăvelilor şi sculpturilor meşteşugite cu scene de război şi vânătoare.

Grădinile palatului împărătesei – vestitele grădini suspendate – erau una dintre minunile lumii. Pentru a-şi arăta dragostea pentru soţia sa, împăratul a adus pământ şi a construit dealuri artificiale, unde a plantat pomi şi plante nemaiîntâlnite, udate cu apă din canale săpate special pentru acest scop. Cea mai remarcabilă construcţie din Vavilon era marele templu al lui Baal. Nici o clădire religioasă din timpurile vechi sau noi nu a putut rivaliza prin mărimea ei cu această capişte uriaşă, care se vedea precum un munte din împrejurimi.

 

Pagini 63 2

Anticul Vavilon astăzi. Excavaţii ale echipelor de arheologi, 1979

Situl arheologic constă dintr-un număr de movile ce acoperă o zonă alungită de aproximativ 2 km pe 1 km, privind dinspre nord spre sud. Situl este delimitat de râul Eufrat la vest şi de vestigiile zidurilor vechiului oraş la est. Iniţial, Eufratul împărţea în două oraşul, dar râul şi-a schimbat cursul de atunci, astfel că mare parte din rămăşiţele fostei zone vestice a oraşului sunt acum inundate. Unele porţiuni ale zidului oraşului din vestul râului încă există

 

În principal, Vavilonul îşi datora măreţia şi strălucirea împăratului Nabucodonosor. Potrivit datelor istorice, el a ridicat într-adevăr măreţul Vavilon. Marele palat, ca şi vestitele grădini, după cum arată inscripţiile istorice, au fost construite în întregime în vremea domniei lui. Cărămizile găsite de arheologi, care au inscripţionat pe ele numele împăratului Nabucodonosor, adeveresc mărturia monarhului, potrivit căreia el a restaurat şi marele templu al lui Baal şi a construit sau înnoit alte 8 temple. Dar opera lui cea mai impresionantă a fost repararea uriaşelor ziduri ale oraşului, care la urcarea sa pe tron se aflau în ruină.

Uimitoarea energie a lui Nabucodonosor, ca restaurator al Vavilonului, nu s-a mărginit la capitala imperiului. El a săpat două canale largi şi adânci, dintre care unul unea Tigrul cu Eufratul, şi peste celălalt a construit un mare pod care unea cele două jumătăţi ale oraşului. În Sippare a săpat un rezervor imens de apă, înzestrându-l cu porţi aparte, prin care apei i se putea da drumul la nevoie pentru udat. Un mare canal, ale cărui urme se văd şi astăzi, a fost săpat de el de la Gita pe Eufrat până la Golful Persic, pe o distanţă de peste 600 km, iar la gura râului, din porunca lui, s-au ridicat cheiuri şi apărători contra valurilor pentru ajutorarea corăbiilor comerciale care veneau din ţări îndepărtate.

Cărămizi pe care este inscripţionat numele lui au fost găsite în cel puţin o sută de locuri din ţinutul ocupat odinioară de imperiul său. Creator al celui mai de pe urmă imperiu al Vavilonului, el a fost totodată autorul celei mai strălucite arhitecturi a lui. Istoria îl socoteşte cel mai mare constructor al tuturor timpurilor, atât al celor în care a trăit, cât şi a celor de dinainte sau de după el.

 

Pagini 63 3

Această cărămidă este una din cele 15 milioane de cărămizi care au fost utilizate pentru construirea clădirilor din vremea împăratului Nabucodonosor. Împăraţii antici foloseau adeseori cărămizi inscripţionate în clădirile ridicate de ei. A fost fabricată între anii 604-562 î.Hr. şi a fost găsită în ruinele vechiului Vavilon în timpul excavaţiilor din 1927. Pe ea scrie, cu litere cuneiforme, ,,Nabucodonosor, împăratul Vavilonului, păzitorul templelor din Esagila şi Ezida, fiul cel întâi născut al lui Nabopalassar, împăratul Vavilonului”. 

 

Cel de-al doilea vis al lui Nabucodonosor

Se pare că învăţăturile pe care le-a primit de la Dumnezeu, date prin mâna Proorocului Daniil, nu au avut o înrâurire tocmai durabilă asupra sufletului său. Afundându-se cu totul în treburile vieţii de stat, împăratul a uitat de ele. Atunci Dumnezeu i-a trimis un nou semn, pentru a-i atrage atenţia.

Împăratul a avut un al doilea vis, care l-a înfricoşat. El i-a chemat pe toţi înţelepţii Vavilonului, descântătorii, maghii, gazarinii, haldeii, cărora le-a istorisit visul, cerându-le să-l tâlcuiască. Lucrarea lor a fost uşurată de faptul că împăratul nu a uitat visul – aşa cum s-a întâmplat cu primul vis al său - şi l-a putut spune, însă şi de data aceasta înţelepţii păgâni s-au arătat neputincioşi în a-l tâlcui.

Nemaibizuindu-se pe înţelepţii vavilonieni, văzând neputinţa lor, împăratul Nabucodonosor l-a chemat pe Proorocul Daniil, căruia i-a spus: Valtasar mai marele descântătorilor, pre care te-am cunoscut, că Duh Sfânt al lui Dumnezeu este întru tine, şi toată taina nu este ţie cu neputinţă, auzi vederea visului meu, care l-am văzut, şi tâlcuirea lui spune-mi mie (Daniil 4, 6).

Apoi, împăratul şi-a povestit visul. Văzut-am şi iată un copac în mijlocul pământului, şi înălţimea lui multă. Şi s-a mărit copacul, şi s-a întărit, şi înălţimea lui a ajuns până la cer, şi tulpina lui la marginile a tot pământul. Frunzele lui frumoase, şi roada lui multă, şi hrană tuturor întru dânsul, şi sub dânsul locuiau hiarele cele sălbatice, şi în ramurile lui locuiau păsările cerului, şi dintr-însul se hrănea tot trupul. Văzut-am în vederea nopţii întru aşternutul meu, şi iată Ir, şi cel sfânt din cer s-au pogorât. Şi au strigat cu tărie, şi aşa au zis: tăiaţi copacul şi smulgeţi ramurile lui şi scuturaţi frunzele lui şi risipiţi roadele lui, să fugă hiarele de sub el, şi păsările din ramurile lui. Însă odrasla rădăcinilor lui în pământ o lăsaţi, şi în legătură de fier şi de aramă, în iarba cea de afară, şi în roua cerului va rămâne, şi cu hiarele partea lui în buruiana pământului. Inima lui cea de om se va schimba, şi inimă de hiară se va da lui, şi şapte vremi se vor muta peste el. Prin tâlcuirea lui Ir, este cuvântul, şi graiul sfinţilor este întrebarea, ca să cunoască cei vii, că Domnul este cel Preaînalt al împărăţiei oamenilor, şi oricui va vrea o va da pre ea, şi pre cel ce este ocară la oameni îl va înălţa peste ea (Daniil 4, 7-14).

Când împăratul şi-a istorisit visul, înţelepţitul de Dumnezeu prooroc a înţeles de îndată că prevestirea cuprinsă în vedenie era nefavorabilă monarhului. Între împărat şi prooroc se născuse o prietenie, astfel că Daniil s-a tulburat din pricina visului şi a stat amuţit ca la un ceas, şi gândurile lui îl tulburau pre el (Daniil 4, 16).

Văzându-i tulburarea, împăratul îl încurajează să tâlcuiască visul, iar Daniil îi arată că visul nu-i este favorabil: Visul acesta să fie celor ce te urăsc pre tine, şi tâlcul lui vrăjmaşilor tăi (Daniil 4, 16). Apoi, proorocul tâlcuieşte: Copacul, care l-ai văzut, … tu eşti împărate, că te-ai mărit şi te-ai întărit, şi mărimea ta s-a înălţat, şi a ajuns la cer, şi stăpânia ta la marginile pământului. Şi că a văzut împăratul pre Ir, şi pre cel sfânt pogorându-se din cer, şi a zis: smulgeţi copacul şi-l stricaţi pre el; însă odrasla rădăcinilor lui lăsaţi-o în pământ; şi în legătură de fier şi de aramă şi în iarba cea de afară, şi în roua cerului va petrece, şi cu hiarele sălbatice va fi partea lui, până ce se vor muta peste el şapte vremi.

Acesta este tâlcul lui împărate, şi judecata celui Preaînalt aceasta este, care a sosit asupra domnului meu împăratului. Şapte ani te vor scoate de la oameni, şi cu hiarele sălbatice va fi petrecerea ta, şi cu iarbă ca pre un bou te vor hrăni, şi roua cerului peste tine va cădea, şi şapte vremi se vor muta peste tine, până vei cunoaşte că cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, şi cui va vrea o va da pre ea. Şi pentru că a zis: lăsaţi odrasla rădăcinilor copacului în pământ, împărăţia ta ţie va rămâne, dintru care vei cunoaşte puterea cea cerească (Daniil 4, 17-23).

Copacul era într-adevăr Nabucodonosor, iar el era înalt nu atât în ce priveşte firea sa, cât gândurile şi închipuirile sale. De aceea spune şi Sfântul Prooroc Isaia: Domnul … va căuta spre mintea cea mare spre împăratul asirienilor, şi spre înălţimea măririi ochilor lui (Isaia 10, 12). Proorocul spune mintea cea mare, fiindcă Nabucodonosor gândea cu semeţie şi visa cele grăite de acelaşi înainte-văzător în proorocia sa împotrivaPagini 63 4 Vavilonului: Şi tu ai zis întru cugetul tău: în cer mă voiu sui, deasupra stelelor cerului voiu pune scaunul meu, … fi-voiu asemenea celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14). De aceea, împăratul vede în vis că acel copac ajunge până la cer, căci până acolo se urcaseră gândurile sale de preamărire, şi vede tulpina, adică întinderea sa, până la marginile pământului.

 

Camee cu chipul împăratului, din vremea domniei sale strălucite

 

Frunzele copacului închipuiesc podoaba văzută, a veşmintelor, a tronului şi a însemnelor domniei, iar roada copacului este birul primit din toate colţurile lumii. Drept aceea, roada lui este multă, dar nu şi bună, pentru că nu este după dreptate. Şi hrană tuturor întru dânsul fiindcă lucrătorii de pământ, bucurându-se de pace prin grija lui, culegeau roadele pământului, iar ostaşii, primind tain de la el, îşi duceau viaţa sub arme. Şi sub dânsul locuiau hiarele cele sălbatice, şi în ramurile lui locuiau păsările cerului, şi dintr-însul se hrănea tot trupul fiindcă sub stăpânirea lui petreceau deopotrivă barbarii, care trăiau ca fiarele, ca şi cei mai înţelegători şi blânzi, mai ageri şi înaripaţi la cuget.

Împăratul a văzut înger pogorât din cer, ca să înveţe că Însuşi Stăpânul tuturor luase hotărârea împotriva lui. Abia căzând din împărăţie înţelege Cine îi dăduse împărăţia – că a văzut copacul tăiat, ramurile, adică dregătorii şi căpeteniile oştirii smulse, iar frunzele scuturate, adică slava cu care se înveşmântase avea să piară şi să se veştejească.

După ce tâlcuieşte visul, sfântul prooroc îi dă şi sfat înţelept: Pentru aceea împărate ! Sfatul meu să-ţi placă ţie, şi păcatele tale cu milostenie le răscumpără, şi nedreptăţile tale cu îndurări săracilor, doar va fi Dumnezeu mult îngăduitor păcatelor tale (Daniil 4, 24).

Visul şi tâlcuirea sa erau grozave şi ar fi trezit conştiinţa oricărui om, dar împăratul Vavilonului era prea trufaş şi încrezut ca să se supună prevestirii vedeniei şi sfatului lui Daniil. El nu a dat atenţia cuvenită acestei proorocii, rămânând învârtoşat şi neplecat, şi de aceea curând se împlini hotărârea Celui Preaînalt. A mai trecut un an de zile, timp pe care i l-a rânduit mult-milostivul Dumnezeu spre pocăinţă şi întoarcere.

 

Împlinirea visului

Nabucodonosor avea obiceiul să iasă pe acoperişul palatului său şi de acolo să privească luxoasa panoramă a oraşului, care se întindea la picioarele lui, cu templele, clădirile măreţe şi gloatele împestriţate ale poporului, care furnica prin pieţele şi pe străzile largi şi circula pe canalele largi. Într-una din zile, mergând pe zidurile cetăţii cu toată slava lui către templul din Vavilon, tabloul care i s-a înfăţişat înaintea ochilor a fost deosebit de impresionant şi împăratul, cu un entuziasm involuntar ce trăda aroganţa sa nemăsurată, a exclamat: Au nu este acesta Vavilonul cel mare, care l-am zidit eu casă împărăţiei întru tăria puterii mele, spre cinstea măririi mele ? (Daniil 4, 27)

Semeţ în cuget şi covârşit de îngâmfare, împăratul socotea că el, cu marea lui putere şi stăpânirea pe care o avea asupra tuturor, a ridicat cetatea împărătească şi a aşezat în ea scaunul stăpânirii, spre cinstea slavei lui. Pe când încă grăia, s-a auzit glas din cer care a rostit judecata: Ţie se zice Nabucodonosoare împărate; împărăţia ta a trecut de la tine. Şi dintre oameni te vor scoate pre tine, şi cu hiarele câmpului va fi locuinţa ta, şi cu iarbă, ca pre un bou te vor hrăni pre tine, şi şapte vremi se vor premeni peste tine, până ce vei cunoaşte, că cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, şi cui va vrea o va da pre ea (Daniil 4, 28-29). Şi într-acelaşi ceas s-a împlinit cuvântul ceresc.

Împăratul s-a tulburat de glasul ceresc şi şi-a pierdut judecata omenească, fiind scos dintre oameni. A fost scos în primul rând prin însuşi felul pătimirii lui, căci a fost dat turbării şi nebuniei, şi ar fi săvârşit rele nenumărate dacă ar fi fost lăsat slobod; şi, în al doilea rând, a fost izgonit dintre oameni prin ura pe care o aveau toţi faţă de el din pricina cruzimii lui, pe care şi-o ascunseseră cât timp fusese la putere, pentru a se răzbuna cu atât mai vârtos acum, când l-au văzut în necaz.

Şi iarbă ca un bou a mâncat fiindcă nebunii nu doar că zic şi fac lucruri fără noimă, ci şi mănâncă tot ce se nimereşte, precum fac şi pătimesc cei chinuiţi de draci. Şi din roua cerului s-a vopsit trupul lui căci petrecea sub cerul liber şi trupul lui cel despuiat, supus gerului şi arşiţei, a căpătat altă culoare. Şi a crescut perii lui, ca perii leilor, şi unghiile lui ca ale păsărilor, căci rămânând fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu s-a mai bucurat de îngrijire nici din partea casnicilor, ci ca o fiară a rătăcit prin locuri nelocuite, mâncând hrana necuvântătoarelor. Pentru că omul în cinste fiind nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte, şi s-a asemănat lor (Psalmi 48, 12) şi s-a purtat sălbatic cu supuşii, pe bună dreptate a fost osândit la viaţă de dobitoc şi fiară. Dobitoc şi fiară a devenit şi pentru că nu a cunoscut purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi stăpânirea Sa asupra întregii zidiri.

 

Pagini 63 5

Nabucodonosor, scos dintre oameni
Tablou de William Blake (1757–1827)

 

Fericitul Teodorit al Cirului spune: ,,Atâta timp vei petrece în necaz până ce vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi cui va vrea o va da pe ea – fiindcă de vreme ce visezi că eşti dumnezeu, ba încă şi mai puternic decât El, iată că te lipseşte de înţelegerea omenească şi te face asemănător fiarelor, ca să înveţi pe pielea ta ce este omul şi ce este Dumnezeu, ce este bunăstarea omenească şi ce este împărăţia dumnezeiască, şi că de aceasta nu este cu putinţă să ai parte fără voia lui Dumnezeu”.

Se poate crede că în timpul acestei pedepse grozave împăratul avea momente de luminare a minţii sale şi atunci nu o dată a avut prilejul de a cugeta cât de deşartă este mărirea omului şi cât de mizer este el înaintea atotputernicei mâini a lui Dumnezeu.

După trecerea celor şapte vremi, din marea milostivire a lui Dumnezeu, împăratul s-a luminat la minte. Stăpânul cel iubitor de oameni a curmat pedeapsa ca un bun şi l-a adus în locul său de mai înainte, încredinţându-i stăpânirea împărătească dintâi. Într-o extraordinară recunoştinţă, împăratul şi-a ridicat ochii la cer şi L-a binecuvântat pe Cel Preaînalt, Stăpânul cerului şi al pământului, chivernisitorul tuturor lucrurilor, a cărui putere este veşnică şi stăpânire în neam şi în neam. Închinându-se lui Dumnezeu, Acesta l-a împodobit cu mai multă mărire şi cinste decât avea mai înainte.

Apoi, ca împărat ce era, el a vestit tuturor popoarelor supuse lui învăţătura pe care a primit-o, pentru ca şi aceştia să se închine Celui Preaînalt. El a emis un decret împărătesc, în care scria: Toţi locuitorii pământului, ca o nimic sunt înaintea lui, şi după voia lui face întru tăria cerului şi întru lăcaşul pământului, şi nu este cine să stea împotriva mâniei lui, şi să zică lui: ce ai făcut ? … Acum dar eu Nabucodonosor laud şi preaînalţ şi slăvesc pre Împăratul cerului, că toate lucrurile lui sunt adevărate şi cărările lui judecăţi, şi pre toţi cei ce umblă cu trufie poate să-i smerească (Daniil 4, 32, 34).

Căutând cum să zugrăvească omenirea faţă de dumnezeire şi neaflând ceva mai puternic, a întrebuinţat cuvântul nimic: pe Dumnezeu L-a numit Preaînalt şi Împăratul cerului, iar pe toţi oamenii nimic. Proorocul Isaia, mustrând neamul omenesc fiindcă se închină la idoli şi nu adevăratului Dumnezeu, grăieşte astfel: Toate neamurile ca o picătură din cadă, şi ca o plecare de cumpănă s-au socotit şi ca scuipatul se vor socoti. Iar Livanul nu este destul spre ardere, toate vitele nu sunt de ajuns spre ardere de tot. Toate neamurile ca o nimic sunt şi întru nimic s-au socotit. Cu cine aţi asemănat pre Domnul ? Şi cu ce asemănare l-aţi asemănat pre el ? (Isaia 40, 15-18)

Atât folos a tras împăratul Nabucodonosor din ceea ce i s-a întâmplat, încât a cugetat asemenea lui David. El spune: După voia lui face întru tăria cerului şi întru lăcaşul pământului, iar marele prooroc şi împărat David grăieşte: Dumnezeul nostru în cer şi pre pământ; toate câte au vrut au făcut (Psalmi 113, 11).

Dacă ne minunăm de mărirea cuceririlor sale şi a construcţiilor sale, încă mai mult trebuie să ne minunăm de cugetarea păgânului împărat, care i-a chemat pe supuşii săi să laude şi să se închine Împăratului ceresc. Mulţi oameni înscrişi în paginile istoriei au fost pedepsiţi şi smeriţi de Dumnezeu, însă împăratul Vavilonului a ştiut să primească şi să tragă foloase duhovniceşti din aceasta, lăsându-ne şi nouă moştenire o învăţătură plină de tâlc.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 63/mai-iunie 2011