Cel dintâi vis al împăratului Nabucodonosor al Vavilonului

– Proorocia despre Mesia –

 

Din pronie dumnezeiască, în anul 597 î.Hr., împăratul Nabucodonosor al Vavilonului (604-562 î.Hr.) a cucerit Ierusalimul, pentru ca în anul 586 î.Hr. sfânta cetate să fie deplin pustiită. Aceasta s-a întâmplat deoarece iudeii se depărtaseră de Dumnezeu şi începuseră să se închine zeilor popoarelor vecine.

După cucerirea Ierusalimului, ca o practică de război comună acelor vremuri, urmându-i pe înaintaşii săi asirieni, împăratul Nabucodonosor a dus cu el în robie în Vavilon mulţi iudei. Istoria consemnează: ,,Şi a strămutat tot Ierusalimul şi pe toţi principii şi toată armata vitează şi pe toţi artiştii şi constructorii (...), pe toţi vitejii care au mers în război i-a dus împăratul Vavilonului să locuiască în Vavilon”.

În Vavilon, starea iudeilor era oarecum asemănătoare cu cea a străbunilor lor în Eghipet. Mulţimea de rând a poporului lucra la munci grele la câmp, la săparea şi repararea canalelor de irigaţii, la construirea de fortificaţii sau alte edificii cu care împăratul îşi împodobea măreaţa capitală, considerată cel mai mare şi mai bogat oraş de pe pământ la acea vreme. Capitala, care avea acelaşi nume cu împărăţia, Vavilon, strălucea de luxul şi măreţia numeroaselor temple şi palate, descrise de diferiţi istorici şi scoase la iveală în vremurile dincoace de strădaniile arheologilor.

Însă munca iudeilor nu era atât de împovărătoare şi ei nu erau robi precum odinioară în Eghipet. Conducerea vaviloniană le dădea libertate deplină în viaţa internă, astfel că ei erau ocârmuiţi de căpetenii alese dintre ei, îşi făceau case şi grădini şi, în general, se bucurau şi de libertatea de a se închina Dumnezeului celui viu.

Pe lângă pedepsirea lor pentru închinarea la idolii păgânilor, prin risipirea iudeilor printre neamurile păgâne, Dumnezeu vroia să semene şi în inimile celor din urmă sămânţa cunoaşterii Dumnezeului celui adevărat. În timpul robiei vaviloniene, în sânul poporului iudeu se aflau doi prooroci despre care Sfânta Scriptură ne vorbeşte pe larg. Primul dintre ei, Sfântul Prooroc Iezechiil († 597 î.Hr.) s-a mărginit în propovăduirea sa la neamul său şi numai în parte a atins popoarele păgâne. Cel de-al doilea a fost trimisul adevăratului Dumnezeu înaintea feţei a înşişi împăraţilor cuceritori; acesta este Sfântul Prooroc Daniil († 606 î.Hr.), care se trăgea din seminţia împărătească a lui Iuda şi din neamul lui David. Încă de tânăr, el a fost dus în robie în Vavilon, la întâia cucerire a Ierusalimului de către împăratul Nabucodonosor.

Cele mai noi monumente, cercetări istorice şi descoperiri arheologice confirmă uimitor şi ilustrează istoria Proorocului Daniil în toate amănuntele ei. Proorocul împreună cu fraţii săi de credinţă Anania, Azaria şi Misail, cărora în Vavilon li s-au dat nume noi: Baltazar, Sidrah, Misah şi Avdenago, au fost aleşi dintre robi de către conducătorul eunucilor împăratului ca să înveţe carte şi limba haldeeană şi să devină slugi devotate împărăţiei vaviloniene. Fenomenul nu este unic în istorie, sursele istorice atestând că, pentru a înlesni conducerea supuşilor lor de diferite neamuri şi limbi, împăraţii Asiriei şi Vavilonului alegeau din prizonierii de război sau cei luaţi ca zălog de la fiecare popor oameni tineri, de obârşie nobilă. Aceştia trăiau în palatul împărătesc, sub supravegherea eunucilor, şi primeau o educaţie îngrijită şi învăţătura aleasă a vremii. De pildă, din inscripţiile lui împăratului Senaherim al Asiriei (705-681 î.Hr.), aflăm că el avea o astfel de şcoală în palatul său din Ninive pentru fiii celor de neam ales din provinciile cucerite de el.

Până la descoperirea unor documente istorice care atestă întru totul cele zugrăvite, despre acest obicei al împăraţilor Asiriei şi Vavilonului s-a ştiut numai din Cartea Proorocului Daniil. Aceste mărturii istorice adeveresc cele relatate de Sfânta Scriptură despre Daniil în multe alte privinţe. De exemplu, schimbarea numelor tânărului prooroc şi tovarăşilor săi la intrarea în şcoala palatului se află în acord cu obiceiul acelui veac. Psametih (665-611 î.Hr.), cunoscutul împărat egiptean, când trăia în Ninive, avea un nume asirian, dat lui de împăratul Asurbanipal al Asiriei (668-626 î.Hr.). Tot astfel au fost schimbate numele lui Daniil şi ale prietenilor săi cu nume care, fără îndoială, erau vaviloniene deoarece într-însele intră numele diferitelor zeităţi vaviloniene. Astfel, numele Baltazar dat lui Daniil, sau Balatzu-Usur, înseamnă ,,Baal să ocrotească viaţa lui”, iar Avdenago sau Abed-Nebo înseamnă slujitorul zeului Nebo.

După terminarea şcolii haldeene, Proorocul Daniil şi tovarăşii săi au fost supuşi unui examen, iar împăratul i-a găsit, îndeosebi pe Daniil, cu zece părţi mai învăţaţi decât toţi descântătorii şi maghii, care erau în toată împărăţia lui (Daniil 1, 20). Acestor patru tineri le-au dat lor Dumnezeu înţelegere şi pricepere întru toată ştiinţa şi înţelepciunea, şi Daniil înţelegea toată vedenia şi visurile (Daniil 1, 17). În purtarea Sa de grijă pentru poporul Său cel ales, la fiecare încercare grea, Dumnezeu îi ridica conducător care se afla la înălţimea înţelepciunii vrăjmaşilor lui. Aşa a fost la mutarea în Eghipet Patriarhul Iosif, înţelept tâlcuitor de vise şi mare om de stat; la ieşirea din Eghipet a fost Proorocul Moisi, care ştia toată înţelepciunea egipteană; iar acum Daniil, cel mai înţelept din împărăţia Vavilonului.

Dumnezeu a rânduit ca să dea prin acest tânăr prooroc trei mari învăţături mândrului cuceritor vavilonian, care aveau să-i arate că stăpânirea şi puterea chiar a celui mai puternic împărat de pe pământ, cum era în acea vreme Nabucodonosor, este neputincioasă înaintea stăpânirii şi puterniciei lui Dumnezeu, pe care el Îl considera biruit în persoana poporului iudeu.

Cucerind toate popoarele înconjurătoare şi aflându-se pe culmea puterii sale, împăratul Nabucodonosor, numit de istorie ,,cel mai mare om politic al timpului său”, asemenea tuturor marilor cuceritori răsăriteni, se lăsa măgulit de iluzia întemeierii unei împărăţii universale, sub dominaţia Vavilonului şi a sa. Aceeaşi iluzie i-a făcut pe întemeietorii Vavilonului să creadă că pot înălţa un turn până la cer şi se pot ridica împotriva lui Dumnezeu (potrivit Facerea 11). Ca răspuns la această iluzie i s-a dat prima învăţătură.

 

Visul lui Nabucodonosor

Împăratul Nabucodonosor a avut un vis neobişnuit care l-a uimit prin tăinicia sa într-atât de mult, încât el uită conţinutul său. În Vavilon şi Asiria, ca în genere în vechime, viselor li se dădea o foarte mare însemnătate. Atotputernicul Dumnezeu a binevoit să descopere voinţa Sa şi prin mijlocirea viselor celor pe care i-a considerat vrednici de a fi unelte ale împlinirii voii Sale. În acest chip, El a descoperit faraonului păgân nenorocirea care avea să se abată asupra ţării lui (potrivit Facerea 41) şi a îngăduit proorocului păgân Valaam să prevestească venirea lui Mesia (potrivit Numeri 24). Aceeaşi revelaţie a fost făcută acum marelui împărat idolatru, ridicând înaintea ochilor lui o parte din vălul care ascundea viitorul împărăţiei lui Dumnezeu.

 

Pagini 62 1

Împăratul Nabucodonosor dormind şi visând

Pagini 62 2

 

Aici, iconomia lui Dumnezeu este vădită, căci vrând ca proorocul Său să fie cel ce avea să-i spună împăratului ce visase, pentru ca cel din urmă să poată primi îndemnurile cele bune şi mântuitoare, îl sperie pe împărat cu visul, dar îi şterge amintirea lui.

Tulburat de visul avut, împăratul a chemat de îndată pe toţi înţelepţii şi magii din ţara Haldeei, ca ei să-i amintească şi să tâlcuiască acest vis neobişnuit. Fiind capitala celui mai mare stat din acea vreme, Vavilonul era centrul înţelepciunii timpului său. Dar o înţelepciune deosebită pentru care era recunoscut consta în studierea astrologiei, sau a ştiinţei care dădea putinţa de a lămuri lucrurile tainice ale prezentului şi a prezice viitorul după mişcarea astrelor cereşti. În marile temple ale împărăţiei se afla o întreagă clasă de înţelepţi sau magi care, de pe anumite observatorii sau de pe vârful templelor piramidale, făceau necontenit observaţii şi dădeau socoteală împăratului despre cele ce aveau să se petreacă în natură, în politică şi în viaţa particulară.

Aceşti înţelepţi se împărţeau în câteva categorii: hartumimii, care erau probabil scriitorii sacri, tâlcuitorii semnelor prezicătoare, sau descoperitorii tainelor sau lucrurilor tainice; finii erau pronunţătorii descântecelor magice; mexafinii erau rostitorii diferitelor vrăji, oameni care se aflau în legătură cu duhurile rele; hasdinii sau haldeii erau astrologi şi tâlcuitori înrâuririi stelelor asupra lucrurilor omeneşti, deoarece Haldeea era patria acestei ştiinţe; hacasimii sau magii, adică înţelepţii, cu care titlu se numeau toate clasele de mai sus; şi hazerimii, poate o altă denumire pentru astrologi, deoarece acest cuvânt înseamnă ,,aruncarea horoscopurilor” şi tâlcuirea presupusei influenţe a stelelor şi planetelor asupra soartei persoanelor şi regatelor particulare.

Toţi aceşti înţelepţi şi văzători de taine au fost chemaţi pentru a lămuri visul care-l neliniştise pe împărat. Visat-am, şi s-a spăimântat duhul meu a şti visul (Daniil 2, 3), le-a zis lor împăratul. Haldeii s-au plecat înaintea împăratului şi i-au răspuns: Împărate, în veci să trăieşti, tu spune visul nouă slugilor tale, şi noi vom spune tâlcul lui (Daniil 2, 4). Ei şi-au arătat neputinţa de a spune visul, pregătind calea pentru mărturisirea înţelepciunii celei duhovniceşti şi a ştiinţei celei mântuitoare. Tulburaţi de insistenţa şi ameninţările grozave ale împăratului, ei au spus: Nu este om pe pământ care va putea să ştie cuvântul împăratului, că tot împăratul mare, şi domnul, cuvânt ca acesta nu întreabă de maghi şi de haldei. Că cuvântul, care îl întreabă împăratul este greu, şi altul nu-l poate spune înaintea împăratului, fără numai zeii, a cărora lăcaş nu este cu tot trupul (Daniil 2, 10-11).

Mâniat de neputinţa lor de a-l lămuri şi linişti, împăratul Nabucodonosor îi osândi pe toţi înţelepţii Vavilonului la moarte. În faţa teribilei porunci, prin care erau condamnaţi la moarte şi Proorocul Daniil împreună cu prietenii săi, Daniil ceru căpeteniei gărzii împăratului, care avea sarcina de a împlini porunca, să-l ducă la Nabucodonosor, căruia îi făgădui ca în scurt timp să-i înfăţişeze visul şi tâlcul său.

În timp ce înţelepţii păgâni, lucrători ai minciunii, sunt deşerţi de împreună-lucrarea lui Dumnezeu şi, folosindu-se numai de gânduri omeneşti lipsite de evlavie, zic şi fac toate spre amăgirea oamenilor, cei hrăniţi cu adevărul nu suferă a zice sau a face vreun lucru fără ajutorul de Sus, ci aşteptând dezlegare pentru cererile lor doar de la pronia dumnezeiască care vede toate, stau nemişcaţi, neclătinaţi, nelăsându-se mânaţi încoace şi încolo de viforul gândurilor omeneşti. Nici Daniil nu a cheltuit timpul zadarnic în gânduri, ci în cerere şi rugăciuni, şi luând ca părtaşi la rugăciune şi pe cei de un obicei cu el, pe prietenii săi.

Şi nu s-a înşelat în nădejdea sa, căci lui Daniil în vedenia nopţii s-a descoperit taina, şi bine a cuvântat Daniil pe Dumnezeul cerului. Şi a zis să fie numele lui Dumnezeu binecuvântat din veac şi până în veac, că a lui este înţelepciunea şi înţelegerea. Şi el schimbă vremile şi anii, pune împăraţi şi mută, dă înţelepciune celor înţelepţi şi înţelegere celor ce ştiu înţelegere. El descoperă adâncurile şi ascunsele, şi cunoaşte cele dintru întuneric, şi lumina cu el este. Ţie Dumnezeu părinţilor mei mă mărturisesc, şi pe tine te laud, că mi-ai dat mie înţelepciune şi putere, şi mi-ai arătat mie cele ce am cerut de la tine, şi visul împăratului l-ai arătat mie (Daniil 2, 19-23).

Bucuros pentru descoperirea făcută, sfântul prooroc cere ca înţelepţii haldei să nu fie ucişi, lucrând spre mântuirea lor şi nădăjduind a-i scăpa prin această minune de necredinţă şi a-i aduce la Dumnezeul tuturor. Când Daniil a fost adus înaintea lui Nabucodonosor, într-o atmosferă solemnă, înaintea curţii, încă preocupat de visul său şi uimit de taina acestuia, împăratul l-a întrebat: Au poţi să-mi spui visul care l-am văzut, şi tâlcul lui ? (Daniil 2, 26)

 

Tâlcuirea visului de către Proorocul Daniil

Daniil îşi începe cuvântul către Nabucodonosor dând învăţătură despre Dumnezeul cel adevărat şi spunând că Dumnezeu este dascălul descoperirii oricăror taine: Taina, care întreabă împăratul înţelept, maghii, descântătorii, gazarinii nu pot să o spună împăratului. Ci este Dumnezeu în cer, care descoperă tainele, şi au arătat împăratului Nabucodonosor, cele ce vor să fie în zilele cele de pe urmă (Daniil 2, 27-28).

 

Pagini 62 3

Proorocul Daniil tâlcuind împăratului visul său 

 

Pentru a înţelege de ce visul a stârnit în Nabucodonosor o nelinişte aşa de mare, trebuie să se aibă în vedere chiar vremea în care a avut loc această vedenie. Era al doilea an al domniei lui Nabucodonosor, el abia începea să simtă puterea în posesiunile sale, însă îl nelinişteau diferite alte împărăţii care începeau să se înalţe şi să-şi ameninţe vecinii. Fără să vrea, se frământa în cugetul său pentru urmaşi: fi-vor oare în stare să păstreze ceea ce el a reuşit să dobândească prin energia sa militară ? Sau dimpotrivă, măreaţa sa monarhie se va preface în praf, cu aceeaşi repeziciune fulgerătoare cu care a fost creată prin puterea armelor ? Şi iată, când Nabucodonosor era preocupat de astfel de gânduri, ele îşi găsiră ecou în visul său grozav.

Daniil începu să istorisească în amănunt visul împăratului: Tu împărate gândeai întru aşternutul tău, ce va fi după aceasta, şi cel ce descoperă tainele, au arătat ţie, cele ce vor să fie. Şi mie nu pentru înţelepciunea, care este întru mine mai multă decât toţi cei vii, s-a descoperit taina aceasta, ci ca să spun împăratului tâlcul, ca să cunoşti gândurile inimii tale. Tu împărate ai văzut şi iată un chip, şi chipul acela era mare, şi vederea lui înălţată stând înaintea feţei tale, şi vederea lui groaznică; Chipul, al căruia era capul de aur curat, mâinile şi pieptul şi braţele lui de argint, pântecele şi armurile de aramă; Iar fluierele de fier: o parte a picioarelor lui de fier, o parte de lut. Văzut-ai până s-a tăiat o piatră din munte fără de mână, şi a lovit chipul peste picioarele cele de fier şi cele de lut, şi le-a zdrumicat pe dânsele de tot. Atunci s-au sfărâmat deodată lutul, fierul, arama, argintul, aurul, şi s-a făcut ca praful cel din arie vara, şi le-a ridicat pe dânsele mulţime de vânt, şi loc nu s-a aflat lor; iar piatra care a lovit chipul, s-a făcut munte mare, şi a umplut tot pământul. Acesta este visul (Daniil 2, 29-36).

 

Pagini 62 4

Colosul cu capul de aur, pieptul şi braţele de argint,
pântecele şi coapsele de aramă, şi picioarele de fier şi lut 

 

Când proorocul a istorisit visul, împăratul şi l-a amintit şi a fost uimit de precizia cuvintelor lui Daniil. Apoi, Daniil a tâlcuit visul: Tu împărate eşti împăratul împăraţilor, căruia Dumnezeul cerului împărăţie tare şi puternică şi cinstită au dat. În tot locul unde locuiesc fiii oamenilor, şi hiarele ţarinii şi păsările cerului şi peştii mării au dat în mâna ta şi te-au pus pe tine domn tuturor, tu eşti capul cel de aur. Şi după tine se va scula altă împărăţie mai mică decât a ta şi împărăţia a treia, care este arama care va domni peste tot pământul. Şi împărăţia a patra, care va fi tare ca fierul, precum fierul mărunţeşte şi supune toate, aşa toate le va mărunţi şi le va supune. Şi pentru că ai văzut picioarele şi degetele o parte de lut şi o parte de fier; împărăţie împărţită va fi şi din rădăcină de fier va fi întru ea, precum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Şi degetele picioarelor o parte de fier şi o parte de lut, o parte din împărăţia aceea va fi tare, şi dintru ea se va sfărâma ceva. Iar că ai văzut fierul amestecat cu lutul, se vor amesteca întru sămânţa oamenilor şi nu se vor lipi, precum nu se amestecă fierul cu lutul. Şi în zilele împăraţilor acelora va scula Dumnezeul cerului împărăţie, care în veci nu se va strica; şi împărăţia lui altui popor nu se va lăsa, mărunţi-va şi va vântura toate împărăţiile, iar aceea va sta în veci. În ce chip ai văzut, că din munte s-a tăiat piatra fără de mână şi a sfărâmat lutul, fierul, arama, argintul şi aurul, Dumnezeul cel mare au arătat împăratului cele ce vor să fie după acestea, şi adevărat este visul şi credincioasă tâlcuirea lui (Daniil 2, 37-45).

Daniil a vorbit despre 4 materii: aurul, argintul, arama, fierul, fiindcă lutul nu l-a pomenit aparte, ci amestecat cu fierul. Prin acestea sunt arătate cele mai mari şi mai cuprinzătoare împărăţii care au stăpânit cea mai mare parte din lume, urmând una după alta.

Tu eşti capul cel de aur. Într-adevăr, Vavilonul pare să fi reprezentat capul de aur al monarhiilor lumii; el era plin de comori adunate din aşa de multe împărăţii străine, din care pricină proorocii iudei îl numeau oraşul de aur. Proorocul Ieremia zice: Pahar de aur este Vavilonul în mâna Domnului, care îmbată tot pământul, din vinul lui au băut neamuri, pentru aceea s-au clătit (Ieremia 51, 7). Aşadar, cea dintâi materie, care este aurul, înseamnă stăpânirea vavilonienilor; iar Daniil o numeşte cap pentru că a fost cea dintâi.

A doua materie, care este argintul, întruchipează împărăţia mezilor şi perşilor: căci Cyrus (558-529), trăgându-şi spiţa neamului său din amândouă părţile – dinspre mamă din mezi, iar dinspre tatăl său din perşi –, a doborât împărăţia vavilonienilor şi a strămutat stăpânirea la perşi. Piept şi braţe îl numeşte ca să arate înrudirea lui cu două neamuri: prin braţul drept arată spiţa lui dinspre tată, iar prin cel stâng pe cea dinspre mamă, a căror împreunare este în seama pieptului, care cuprinde inima, vistieria gândurilor. Daniil nu a numit această împărăţie pe nume, dar în lumina istoriei se regăseşte în ea monarhia medo-persană, succesoarea monarhiei Vavilonului.

Aramă a numit proorocul împărăţia macedoneană, care a răsărit după cea persană, care a stăpânit de asemenea la vremea rânduită de Dumnezeu peste pământ. O întruchipează pântecele şi coapsele, pântecele mărturisind domnia ca singur stăpânitor a lui Alexandru, iar coapsele împărţirea împărăţiei ce s-a făcut după acesta între cele două dinastii ale stăpânirii greceşti – a Ptolomeilor şi Seleucizilor, ultimii urmând să aibă un rol aşa de mare în istoria poporului lui Israil.

Partea de fier a chipului însemna începutul unei a patra monarhii, şi la explicarea acesteia Daniil s-a oprit mai mult decât asupra celorlalte, deoarece însăşi alcătuirea ei a fost mai complicată decât a celorlalte. Asemenea celei de-a doua şi celei de-a treia împărăţii, ea se împărţea în două părţi principale: picioarele chipului.

Spre deosebire de cele premergătoare ei, această împărăţie se subîmpărţea atât după formă – picioare, tălpi şi degete, cât şi după materie – fier şi lut. Aceasta este împărăţia romanilor în diferite faze ale existenţei; cele două picioare închipuiesc Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Roman de Apus, iar împărăţia în sine s-a dovedit a fi în diferite timpuri ba groaznică şi tare ca fierul, ba neputincioasă ca lutul.

Deosebirea dintre materiile care înfăţişează împărăţiile arată deosebire nu de cinste, ci de putere: fiindcă argintul este mai tare decât aurul, iar decât argintul mai vârtoasă este arama, iar fierul întrece cu mult arama în tărie.

Nu este fără rost să observăm că prin această vedenie ni se aşterne înaintea ochilor istoria întregii lumi ca fiind asemenea unui colos – unui om care a cugetat la toate filozofiile pe care le-a inventat mintea omenească şi a domnit peste toată lumea. Aici, Sfânta Scriptură pare că ne arată că omul este marele univers în acest univers, care este mic în comparaţie cu el, şi că el cuprinde în însăşi forma trupului său istoria şi proorociile soartei întregului univers de la începutul robiei vaviloniene până la cel mai îndepărtat viitor.

 

Proorocia despre Mesia

Dar cine este Cel numit piatră şi care se arată la început mic, iar apoi foarte mare, umplând întreg pământul ? Iată ce grăieşte Dumnezeu Însuşi prin proorocul Său Isaia: Eu voiu pune în temeliile Sionului piatră de mult preţ, aleasă în capul unghiului, cinstită întru temeliile ei, şi cel ce va crede într-însa nu se va ruşina (Isaia 28, 16). Iar David spune: Piatra, care nu o au socotit ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului (Psalmi 117, 21).

 

Pagini 62 5

Piatra care a lovit colosul şi l-a sfărâmat 

 

Această mărturie a adus-o iudeilor Însuşi Domnul Iisus Hristos: Au nici odinioară nu aţi citit în Scripturi: piatra pe care nu o au băgat în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului, de la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri ? (Matei 21, 42-44; Marcu 12, 10; Luca 20, 17-18). Iar Sfântul Apostol Petru, cuvântând iudeilor şi aducând spre mărturie proorocia despre Domnul, zice: Aceasta este piatra care nu s-a băgat în seamă de către voi ziditorii, care s-a făcut în capul unghiului (Faptele Apostolilor 4, 11). Şi slăvitul Pavel spune: Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 20), iar într-alt loc: Altă temelie nimeni nu poate să pună afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3, 11). Şi iarăşi: Beau din Piatra cea duhovnicească care urma; iar Piatra era Hristos (I Corinteni 10, 4). Aşadar, atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament învăţăm că Domnul nostru Iisus Hristos este numit piatră, fiindcă El S-a tăiat din munte fără de mână, născându-Se din fecioară fără însoţire de nuntă.

Munte este seminţia lui David, iar piatră este Mântuitorul Hristos după firea Sa omenească. Acesta, mic arătându-Se oarecând din pricina firii pe care a îmbrăcat-o, S-a vădit mai apoi munte neasemuit de mare ce a umplut întreaga lume. El va lovi chipul peste picioarele de lut şi fier, adică va pune capăt şi celei de pe urmă împărăţii, făcând-o să piară fără urmă. Şi nu va mai urma altă împărăţie, ci pe a Sa o va scoate la iveală şi tuturor o va arăta, şi această împărăţie este duhovnicească şi veşnică.

Să ne minunăm de grija lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, că nici pe cei care trăiesc în păgânătate nu-i lasă lipsiţi de ocrotirea Sa. Tot astfel nici pe Nabucodonosor nu-l lasă neluat în seamă, ci îi arată prin descoperiri vremelnicia propăşirii din această viaţă şi nestatornicia împărăţiei lumeşti, şi că nimic nu dăinuie din fericirea omenească, ci se veştejeşte ca florile. Îi poartă de grijă descoperindu-i prin vis cele ce vor să fie, iar prin uitarea sa nu-i trece cu vederea nici pe înţelepţii acelei lumi păgâne, chemându-i la adevărata cunoaştere de Dumnezeu şi silindu-i să se închine sfinţilor Săi slujitori pe cei care cereau închinare de la oricine.

Văzând că Proorocul Daniil i-a spus şi i-a tâlcuit visul, trufaşul împărat s-a închinat lui Daniil. Cel ce se credea chiar dumnezeu şi îi supusese pe toţi oamenii se închină iudeului robit, care plinea rânduială de rob şi crede că prin aceasta se închină Dumnezeului lui: Cu adevărat Dumnezeul vostru, acela este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, cel ce descoperă tainele, căci ai putut descoperi taina aceasta (Daniil 2, 47).

Iată cât folos i-a adus Stăpânul tuturor împăratului păgân, că el şi-a cunoscut nimicnicia, a aflat neputinţa dumnezeilor la care se închina, şi a învăţat cum lucrează Dumnezeul cel Adevărat.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 62/martie-aprilie 2011