ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
 
§. 226. Biserica iacoviţilor

În acest period (V) iacoviţii regresează din ce în ce mai mult, pe când în periodul precedent (IV) erau încâtva în floare (§. 151 b.). Ei se servesc de limba siriană numai la serviciul divin, iar în viaţa de toate zilele vorbesc arăbeşte. Şi la dânşii aflăm psyhopannihitismul (credinţa despre somnul sufletelor celor răposaţi). De la 1494, după o schismă anterioară de 200 ani, iacoviţii au ca păstor suprem iarăşi un singur patriarh, cu scaunul în Mardin sau mai precis în Mânăstirea Safarin sau Zafaran, de lângă Mardin; el se intitulează continuu ,,patriarh al Antiohiei”, iară din periodul precedent (IV) are şi supranumele ,,Ignatie”, în onoarea celebrului Ignatie martirul, al doilea episcop al Antiohiei.

Demnitatea de Mafrian sau de Metran, cum i se mai zice, adică de primat al Orientului sau de catolicos al Orientului, mai înainte demnitate de al doilea arhipăstor al iacoviţilor, coordinat cu patriarhul, – această demnitate a devenit numai un titlu onorific pentru întâiul mitropolit al patriarhiei. Afară de acesta sunt încă 18 mitropoliţi, 3 episcopi şi un arhiereu vicar. Iacoviţii, care se numesc ei înşişi sirieni, sau creştini sirieni, sunt astăzi în Siria şi în ţările vecine 80.000 suflete (ca 120.000 după alţii). La aceştia s-au mai adaus în India ca 200.000 (sau numai 60.000 după alţii) de creştini ai Sfântului Toma, sau nestorieni de odinioară, care în acest period, adică în secolele XVI şi XVII din simpatii naţionale au trecut la iacoviţi şi compun 4 episcopii.

Roma s-a silit a propaga între iacoviţi unirea cu dânsa, până când în secolul XVII reuşi în sfârşit a atrage o parte mică din ei cu patriarhul de atunci Şimon în frunte. Ca patriarh unit Şimon, în locul căruia ceilalţi iacoviţi au ales imediat un patriarh neunit, nu obţinu de la Roma nici un succesor, din cauză că unirea înfăptuită de el era în număr neînsemnat şi nesigură. Abia de la 1781 au şi aceşti uniţi un episcop permanent al lor; căci până atunci comunitatea lor se consolidase şi se mărise.

Acest patriarh nesuferit la început de foştii săi coreligionari şi chiar de Poartă s-a stabilit întâi pe Liban, unde din aceleaşi motive, între anii 1724-1840 se stabilise şi patriarhul unit al melhiţilor (§. 203) iar de la 1742 până la 1866 şi patriarhul unit al armenilor (§. 225), pe lângă cel maronit, care singur indigen, n-avu niciodată altă reşedinţă. Dar în 1831 patriarhul iacoviţilor de odinioară, acum uniţi, după recunoaşterea lui de Poartă (1830), s-a stabilit în Alep (Aleppo) şi în sfârşit de la 1854, în Mardin. El are sub sine 4 arhiepiscopi şi 8 episcopi, ,,sirienii catolici” cum se numesc iacoviţii de odinioară uniţi cu Roma, care-şi atribuie adeseori numai lor numele de ,,creştini sirieni”, pe când pe ,,sirienii” neuniţi îi numesc simplu iacoviţi, poate vor fi în număr de 15.000-20.000.

De la 1824 încoace propagă între ei la Beirut (Beryt) şi protestanţi americani.