Predica PS Evloghie Sibianul din Duminica Ortodoxiei 2015, Bucureşti

 

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi (Psalmi 67, 36).

Aceste flori, acest buchet cuvântător către Dumnezeu care sunt sfinţii, şi toţi au cântat în dulcele glas pe Dumnezeu din aceeaşi inimă, din acelaşi cuget, pe aceştia îi serbăm în tot timpul anului.

Iubiţi credincioşi, cum Sfinţii Părinţi au hotărât ca în prima duminică din Postul Mare, care se numeşte Duminica Ortodoxiei, să se citească Sinodiconul, acele frumoase imne de cântări şi totodată anatema asupra celor care s-au luptat împotriva Bisericii, aşa vom face şi noi. Cât despre Sfântul Flavian care a murit la datorie, patriarhul Constantinopolului, o să vă spună PS Evloghie şi totodată câteva cuvinte ce înseamnă Ortodoxia. Cei care poartă numele Sfântului Flavian, vă doresc La mulţi ani !

 

* * *

 

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

Voi face ascultare de prea sfinţitul, mai ales că poartă numele Sfântului Flavian şi în ziua de astăzi îl ascultăm mai mult ca de obicei, şi vă voi spune câteva cuvinte legate de Ortodoxie şi de Sinodicon.

În primul rând, iubiţilor credincioşi, prima duminică din Postul Mare, aşa cum aţi auzit, poartă numele de Duminica Ortodoxiei. Nu în zadar s-a aşezat în prima duminică; o dată are un motiv istoric, iar în al doilea rând are un motiv duhovnicesc.

Dragii mei, postul mare este o călătorie – dacă vreţi – a sufletului dintr-o lume căzută, sufletele căzute, spre lumină, spre înviere, spre îndumnezeire. Dacă veţi fi atenţi duminică de duminică în postul mare, veţi vedea care este calea spre învierea sufletelor şi spre viaţa veşnică. Primul pas pentru a ajunge în împărăţia luiDumnezeu este, dragii mei, credinţa. Poţi să fii cel mai milostiv om din lume, dar dacă nu ai credinţa adevărată, fapta aceasta estezadarnică. Poţi să fii cel mai bogat om din lume, dacă nu ai credinţa adevărată, nu trăieşti în credinţa adevărată şi nu o aplici în viaţa ta, este zadarnic. Poţi să fii cel mai deştept om din lume, dacă nu ai credinţa ortodoxă adevărată, acest dar, dat de la Dumnezeu şi inteligenţa, este în zadar. La baza tuturor lucrurilor, dragii mei, stă credinţa. Şi credinţa adevărată.

Ortodoxia. Orto înseamnă drept, doxa slavoslovie – credinţa cea adevărată. De aceea, Sfinţii Părinţii au aşezat ca un început al căii noastre către înviere şi către viaţa veşnică, către împărăţia lui Dumnezeu, credinţa. Ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi în lume este un lucru dureros şi extraordinar de uneltitor împotriva mântuirii oamenilor. Nu numai vedem societatea că se schimbă, se transformă, la un moment dat nu are o identitate, dar cel mai periculos lucru este că se încearcă de către diavol, care lucrează prin oameni, transformarea credinţei, şi transformarea aceasta nu poate să aibă loc decât într-o rea credinţă, într-o credinţă diavolească. Poate vă întrebaţi de ce, iată, anul trecut, şi vrem să rămână de acum permanent în Biserica noastră acest obicei ca în această duminică să se citească slujba Sinodiconului Ortodoxiei, poate vă întrebaţi de ce doar de anul trecut s-a introdus această slujbă în practica din această duminică.

În România, din câte am căutat eu să aflu, se pare că cu sute de ani în urmă a scos această slujbă din practica Bisericii. Unii spun că prin secolul XI sau XII a dispărut din cărţile de slujbă; alţii spun că atunci când s-a trecut din limba slavonă în limba română, de la caracterele chirilice din cărţile bisericeşti, s-a omis această slujbă din rânduiala primei duminici din postul mare. Eu cred cel puţin în secolul acesta, al XX-lea, această slujbă nu se vrea să mai fie adusă în faţa poporului din cauza ecumenismului. Ecumenismul propovăduieşte o religie care vrea să unească toate religiile în jurul unei idei, ci nu în jurul Dumnezeului celui adevărat; vrea ca să-i facă pe oameni să se închine unui idol, şi aceasta este o idee de Dumnezeu. Ecumenismul vine şi dărâmă toate învăţăturile ortodoxe, rând pe rând, le transformă, le modifică, le mutilează, le dărâmă pur şi simplu. Îmbrăcat în cuvinte frumoase şi profită de un lucru, şi anume că oamenii au început să fie din ce în ce mai superficiali în ce priveşte credinţa. Şi nu mă refer în ce priveşte practica credinţei, ci în ce priveşte învăţăturile de credinţă. Conştiinţa credinţei în care eşti, ca ce este ea, cum este Dumnezeu descris în credinţă, cum şi care sunt practicile care izvorâsc din învăţătura credinţei au început să fie din ce în ce mai puţin cunoscute şi de multe ori ignorate.

Dragii mei, lucrul acesta este un lucru dureros şi trebuie să încercăm împreună – episcopi, preoţi şi popor – să facem un pic o cale înapoi spre o conştientizare profundă a credinţei noastre celei adevărate. Vă imaginaţi, ecumenismul vine de exemplu în privinţa botezului cu o teorie, şi anume spune că orice formă de botez este primită în faţa lui Dumnezeu şi cel care este botezat sub orice formă poate fi numit ca fiind membru al Bisericii. Şi atunci, ca să poţi să-ţi dai seama unde este greşeala, trebuie să înveţi ce spune credinţa ortodoxă legat de botez: cum se face botezul, din ce materie, care este forma, care sunt chemările şi aşa mai departe; ce înseamnă botezul, ce înseamnă afundările, ce înseamnă taina de după afundări, şi anume mirungerea. Lucrurile acestea trebuie ştiute profund şi însuşite de fiecare din noi. Şi atuncicând cineva vine şi spune că şi botezul acesta este corect, vei spune NU. Credinţa ortodoxă, învăţăturile ortodoxe spun aşa legat de botez. Şi atunci îi spui omului care este botezul adevărat.

Dacă cineva, de exemplu, vine şi spune o definiţie diferită a Bisericii, şi ecumenismul spune lucrul acesta, spunând aşa: că Dumnezeu poate fi privit că este undeva pe un munte şi se ajunge la El pe fel de fel de versanţi, prin aceasta arătând că sunt fel de fel de credinţe, dar toate ajung în acelaşi punct, la Dumnezeu. Atunci tu, cunoscând credinţa ortodoxă, trebuie să spui NU. Există un singur Dumnezeu, un singur adevăr, un singur botez şi o singură cale care duce la Dumnezeu. Iar această cale este jalonată, dacă vreţi, de către dogmele credinţei ortodoxe. Ce înseamnă dogme ? Înseamnă învăţăturile fundamentale ale credinţei ortodoxe: despre Sfânta Treime, despre Dumnezeu-Fiul, despre Dumnezeu-Sfântul Duh, despre Dumnezeu-Tatăl, despre botez cum am spus, despre Biserică, despre Tainele Bisericii, despre lucrarea Duhului Sfânt în mijlocul nostru, al oamenilor, ce înseamnă mântuirea, ce se întâmplă după adormirea aceasta – toate lucrurile acestea sunt învăţături fundamentale ale Bisericii, care se numesc dogme. Şi mergând în cadrul acestor dogme, ştim că mergem pe calea care duce către Dumnezeul cel adevărat.

Ecumenismul le amestecă, le întortochează, ne face pe noi, oamenii, să rătăcească din această cale. Fiindcă prea sfinţitul mi-a spus să vă spun câteva cuvinte legate de viaţa Sfântului Flavian, vreau să vă spun ce s-a întâmplat atunci şi vă spun şi ce spun ecumeniştii din ziua de astăzi despre ce s-a întâmplat atunci. Mai întâi, învăţăturile pe care le-a rostit Mântuitorul atunci când a fost în mijlocul oamenilor, ele nu au rămas scrise de mâna Mântuitorului, ci au rămas memorate de ucenicii care au fost în jurul Domnului nostru Iisus Hristos. După ce Mântuitorul S-a înălţat la cer şi a trimis Duhul Sfânt peste ucenici, spunându-le din timp: Nu vă pot spune acum toate tainele, fiindcă nu le veţi pricepe. Aveţi dinţi de lapte. În schimb, Duhul adevărului vă va învăţa pe voi şi vă va povăţui propovăduind despre Mine (potrivit Ioan 16, 12-14). Duhul Sfânt S-a pogorât peste sfinţii apostoli. Şi mergând şi propovăduind cuvântul, sfinţii apostoli vorbeau despre ceea ce le-a spus Mântuitorul. La un moment dat, oamenii au cerut: Lăsaţi-ne şi scris.

Aşa au apărut Sfintele Evanghelii. Din ucenici, din cei ai Mântuitorului sau ucenici ai apostolilor Mântuitorului au scris cuvintele acestea şi au rămas în Sfintele Evanghelii, apoi scrisorile Sfântului Apostol Pavel şi ale celorlalţi apostoli şi s-a format astfel, să spunem, Noul Testament.

Aceste învăţături erau citite în comunităţile pentru creştini de oameni. Erau însuşite ca atare. Bineînţeles că aceste comunităţi de creştini la un moment dat trăind în societatea de atunci s-au izbit de învăţăturile care veneau din lumea de exemplu iudaică. Venind dintre iudei care vroiau şi credeau în Iisus Hristos, dar aveau mentalitatea şi gândirea lor din iudaism, şi atunci au început să interpreteze cuvintele din Evanghelie prin gândirea lor veche şi au apărat aşa primele erezii iudaizante. Erezie înseamnă greşeală. Greşeală în învăţătură. Luau cuvintele din Sfânta Scriptură, din Evanghelie, dar le interpretau prin prisma mentalităţii lor vechi, de multe ori greşite.

Au intrat în/cu lumea greacă, elenismul, filozofia, şi oamenii care au venit din această lume au început să citească şi nefiind povăţuiţi de Duhul Sfânt au interpretat greşit aceste învăţături şi au apărut ereziile elenistice. Astfel, era în pericol ca adevărurile descoperite, revelate de Dumnezeu să fie ascunse şi să fie prezentate nişte greşeli şi oamenii să creadă greşit. Aşa s-au ridicat Sfinţii Părinţi care printr-o viaţă ascetică, rugând pe Dumnezeu să le lumineze mintea şi sufletul, prin darul Duhului Sfânt, şi împreună aceşti Sfinţi Părinţi, strângându-se, au descris adevărurile revelate în Sfânta Scriptură în cuvinte omeneşti cât mai clare şi le-au prezentat oamenilor. Aşa au apărut Sinoadele – sinod înseamnă adunare – Sinoadele Sfinţilor Părinţi care căutau să exprime cât mai corect posibil în cuvinte omeneşti adevărurile revelate de Dumnezeu în Sfânta Scriptură.

Aşa a apărut Sinodul I de la Niceea care combătea învăţăturile greşite despre Fiul lui Dumnezeu, învăţăturile lui Arie. Aşa a apărut Sinodul al II-lea care a arătat cine este Sfântul Duh, este Dumnezeu adevărat, şi relaţia care este în Sfânta Treime, între Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşa ne-a rămas Crezul pe care-l rostim noi în biserică; de la Sinodul I de la Niceea şi al II-lea de la Constantinopol a rămas Crezul pe care-l rostim şi în ziua de astăzi în biserică, dar mă întreb câţi dintre dvs. ştiu Crezul pe de rost şi m-aş bucura şi cred că majoritatea, ar trebui toţi, fiindcă este mărturisirea noastră de credinţă, dar câţi dintre dvs. şi înţeleg ceea ce descrie Crezul. Fiindcă s-ar putea să mergeţi în lumea aceasta şi să vorbiţi cu oamenii şi la un moment dat să vă întrebe cine sunteţi voi: sunt ortodox din România. Bun, şi care-i credinţa ta ? Ce le spunem ? Crezul. Prima oară Crezul. Credinţa mea este aceasta: Cred în Dumnezeu Tatăl, şi celelalte cuvinte ale Crezului.

Mai apoi, aceste prime 2 Sinoade, să spunem, au combătut aceste erezii numite trinitare, fiindcă se legau de Persoanele din Sfânta Treime şi relaţia dintre Ele. Mai apoi au început să apară greşeli gândindu-se oamenii cum a fost posibilă unirea într-o singură Persoană, Iisus Hristos, a firii dumnezeieşti cu firea umană. Este o taină. Taina aceasta ne-a lăsat-o Dumnezeu revelată prin cuvintele Sale, şi iată ea exprimată cât mai clar ca oamenii să nu creadă greşit. A apărut Nestorie şi spunea că Maica Domnului a născut un om şi apoi firea dumnezeiască a cuprins acest om şi l-a dizolvat. Şi pe Maica Domnului o făcea Născătoare de om, nu Theotokos – Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei împreună cu Părinţii din jur s-au ridicat, şi aşa a ajuns să se strângă Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi să combată această învăţătură, nestorianismul. Dar a rămas până în ziua de astăzi o biserică numită – biserică în ghilimele, adunare deci – nestoriană.

Mulţi care au luptat, de exemplu, împotriva nestorianismului au alunecat în altă extremă şi au spus că de fapt Iisus Hristos a fost doar firea dumnezeiască. Şi a apărut altă erezie numită monofizismul. Un arhimandrit dintr-o mânăstire, numit Eutihie, gândindu-se şi luptând împotriva nestorianismului, a început să creadă că firea aceasta umană, aşa cum am spus, dacă a născut Maica Domnului pe Dumnezeu ca om, firea dumnezeiască a absorbit firea umană şi a rămas doar firea dumnezeiască. O altă idee a oamenilor era că de fapt a fost doar firea dumnezeiască şi doar o imagine de om. Apolinarie spunea altceva, că a fost un om, dar care n-avea suflet, n-avea raţiune, minte, ci toate acestea erau doar dumnezeieşti. Şi fel de fel de astfel de idei greşite despre Iisus Hristos.

Sfinţii Părinţi au încercat să combată aceste idei. Un episcop care l-a auzit pe Eutihie vorbind despre aceste lucruri i-a spus patriarhului Flavian, care era patriarhul Constantinopolului, iată stareţul de la mânăstirea cutare, Eutihie, aşa spune despre Iisus Hristos. Patriarhul Flavian l-a chemat şi a discutat cu el, dar Eutihie şi-a menţinut această învăţătură. Atunci a fost nevoit patriarhul să strângă sinod, să strângă episcopii din Constantinopol, şi la anul 448 a format unPC. Predici 102 sinod, l-a chemat pe Eutihie care a venit cu greu la sinod, şi a prezentat învăţătura adevărată despre Iisus Hristos. Că este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit unite într-o singură Persoană, într-un singur Ipostas. Eutihie n-a primit acest lucru. În acel moment, cu toate că Sfântul Flavian şi ceilalţi încercau să-l aducă la Biserică, încercau să-i explice greşeala, încercau să-i arate ca nu cumva să rămână în afara Bisericii şi el, şi cei care-l urmau pe el, dar când au văzut că el menţine această învăţătură, Sfinţii Părinţi l-au dat anatema, l-au blestemat. Învăţătura lui şi pe el.

 

Sfântul Ierarh Flavian, patriarhul Constantinopolului

 

Cu durere au făcut acest lucru, dar l-au făcut. Atunci, Eutihie, care avea un fiu duhovnicesc care era eunuc şi povăţuitor, să spunem, al împăratului Teodosie cel Mic, Teodosie al II-lea, l-a influenţat pe împărat şi l-a făcut să-l cheme pe Dioscor care era arhiepiscopul Alexandriei de atunci, să vină cu episcopi încoace în Asia Mică să facă un sinod şi să-l condamne pe Sfântul Flavian. Şi a venit Dioscor, care avea o ură împotriva sfântului patriarh, şi având putere de la împărat a strâns un sinod la Efes în 449, la jumătate de an de la sinodul Sfântului Flavian, şi a polarizat pe episcopii din regiunea aceasta şi l-au chemat pe Sfântul Flavian la sinod. Sfântul Flavian a venit şi a spus: învăţătura adevărată despre Iisus Hristos aceasta este, şi a adus argumente din Sfânta Scriptură, din Sfintele Evanghelii, din Sfinţii Părinţi care au scris până atunci. În schimb, Dioscor şi cu Eutihie nu au vrut să-l asculte pe Sfântul Flavian şi l-au condamnat ca învăţând greşit despre firile Mântuitorului Iisus Hristos.

Mai mult decât atât, acest episcop al Alexandriei, Dioscor a venit împreună cu o mie de călugări care l-au prins de Sfântul Flavian şi împreună cu ostaşii l-au legat în lanţuri grele şi l-au bătut în sinod. Chiar Dioscor, patriarhul Alexandriei, s-a urcat cu picioarele pe pieptul Sfântului Flavian şi a sărit pe acesta zdrobindu-i organele în piele şi piept. Sfântul Flavian nu a cedat de la credinţă şi din cauza acestor bătăi după 3 zile a murit. În schimb, aceşti oameni au crezut că au scăpat de Sfântul Flavian, au crezut că învăţând greşit ei se îndreptăţesc în faţa lui Dumnezeu. Dar iată că după ce a ajuns ca să pună mâna pe frâiele imperiului Sfânta Pulheria, la 2 ani după acest sinod, sfânta a strâns un Sinod mare, cu peste 500 şi ceva, în jur de 600 de episcopi din toată lumea, Sinod Ecumenic, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, să vină episcopii şi cei care cunoşteau problemele Bisericii să le discute şi să aducă adevărul de credinţă în Biserică, să-l exprime aşa cum trebuie.

Şi hotărârea acestui Sinod a fost că Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului a avut dreptate, că el a exprimat adevărul Bisericii, iar Dioscor şi Eutihie au fost condamnaţi ca eretici şi daţi anatema. Şi învăţătura lor, şi ei ca persoane. Acesta este Sinodul al IV-lea de la Calcedon şi aceasta este pe scurt, dacă vreţi, câteva elemente din viaţa şi pătimirea Sfântului Flavian pentru credinţă.

Ce spun ecumeniştii astăzi ? După Sinodul al IV-lea de la Calcedon, Biserica a suferit – am putea spune – prima mare ruptură din sânul ei. Atunci s-au desprins din Biserică monofiziţii, aşa au apărut Bisericile acestea monofizite, cum ar fi copţii din Egipt, armenii, iacobinii, biserici monofizite care până în ziua de astăzi duc această învăţătură a lui Eutihie şi Dioscor pe unde pot. Ecumenismul din ziua de astăzi uneşte monofiziţii cu Ortodoxia, şi fiindcă sunt învăţături diferite şi opuse, cea ortodoxă cu cea monofizită, acoperă spunând că de fapt sunt nişte teme care sunt interpretate de fiecare greşit, sau de fapt exprimă acelaşi adevăr cu alte cuvinte. Mai mult decât atât, să vedeţi ce paradox apare: ortodocşii îl consideră pe Sfântul Flavian sfânt şi ceilalţi care au luptat de-a lungul timpului împotriva monofizismului, iar pe Dioscor şi Eutihie eretici, cum veţi auzi la Sinodicon, pe când monofiziţii consideră că Dioscor şi Eutihie sunt sfinţi şi Sfântul Flavian este eretic. Şi ce spun ecumeniştii ? Că nu se mai spune nimic despre acest lucru, ci să fie alăturaţi, unii lângă alţii, ca oamenii să-i vadă împreună şi astfel să nu mai cunoască adevărul de fapt, pentru că nu este de nici un folos.

Acesta este ecumenismul în câteva cuvinte, fiindcă trebuie să fiu scurt, să nu mă mai lungesc. În Biserica noastră, lovindu-ne de aceste probleme şi văzând cum ecumenismul – această erezie a tuturor ereziilor – a pătruns în lumea ortodoxă, şi ea nu a pătruns ca celelalte erezii, de exemplu cum a fost Eutihie care a venit: aceasta este învăţătura mea, şi atât, ci ea vine în mod pervers şi viclean, ea vine pe dedesubt, prin spate, schimbă mentalităţile. De exemplu, în luna ianuarie care tocmai a trecut, aţi văzut săptămâna de rugăciune în care aţi văzut slujitori, să spunem, din diferite confesiuni întâlnindu-se împreună şi rugându-se împreună. Ştiţi care este scopul ? Este scopul ca oamenii să-i vadă împreună şi la un moment dat să spună că-i bun şi ortodoxul, e bun şi catolicul, e bun şi monofizitul, e bun şi nestorianul şi aşa mai departe.

Dacă vă uitaţi, există un filmuleţ în care se arată împărtăşirea comună a ereticilor în Patmos în 2007 şi 2009 şi veţi vedea acolo o slujbă, liturghie să spunem, în care sunt împreună, îmbrăcaţi în veşminte, din multe religii: catolici, greco-catolici, ortodocşi pe stilul nou, nestorieni, monofiziţi, copţi, armeni şi aşa mai departe. Toţi sunt împreună şi se împărtăşesc împreună. Aici va fi punctul şi este punctul final în care vor să aducă lumea.

Dacă oamenii nu mai ştiu ce-i acela un monofizit, dacă oamenii nu mai ştiu ce-i acela Sinodul al IV-lea de la Calcedon, dacă oamenii nu mai ştiu, de exemplu, ce se pune astăzi Sinodul al VII-lea împotriva distrugerii icoanelor, împotriva iconoclasmului, ca să-şi dea seama că, de exemplu, lumea protestantă intră sub acuzaţia Sinodului al VII-lea Ecumenic ca fiind iconoclaşti – numai una din acuzaţii, că sunt multe – dacă oamenii nu mai ştiu lucrurile acestea fiindcă nu le-au înţeles şi nu le trăiesc şi nu le-au pătruns, sigur că sunt uşor de indus în eroare. Tocmai, văzând aceste lucruri, împreună cu ceilalţi episcopi am hotărât ca să se înceapă, de anul trecut, citirea în bisericile noastre a Sinodiconului Ortodoxiei. Este un drum, aşa cum am spus, început, care va dura, de conştientizare a tuturor – ce înseamnă credinţa adevărată, ce înseamnă o erezie, şi ce înseamnă Sfinţii Părinţi.

Şi, de aceea, vă rog ca în fiecare an să faceţi tot posibilul să prindeţi această duminică a Ortodoxiei în biserică şi să fiţi atenţi. Bineînţeles că nu s-a putut scrie în detaliu toate greşelile şi ereziile ca să le putem asculta pe toate. Oricum, sunt date toate anatema. Rămâne ca fiecare din noi, ascultând sau citind viaţa unui sfânt, să ne aducem aminte, şi că acolo spune: a luptat împotriva ereziei cutare, cutare, şi astfel încet-încet să conştientizăm credinţa noastră şi adevărurile de credinţă. Este un proces.

Bineînţeles că nu fiecare sau depinde şi de om cât poate pătrunde mai mult, dar un pic de străduinţă, un pic de atenţie, un pic de studiu acasă şi o convorbire cu duhovnicul putem încet-încet să devenim mai conştienţi de credinţa noastră adevărată. Şi conştienţi fiind, vom încerca să o apărăm şi vom reda-o copiilor noştri, ca să o apere şi ei mai departe. Ca nu cumva peste generaţii să se trezească copiii că nu mai ştiu ce este aceea dulcea şi scumpa Ortodoxie.

Degeaba învăţăm fizică, matematică şi orice în lumea aceasta; dacă nu am învăţat credinţa şi nu o predăm – că este datoria de părinte – copiilor noştri, atunci punem în pericol mântuirea sufletelor lor. Şi spune Sfânta Scriptură, sfânta învăţătură ortodoxă: Ce va da omul pentru sufletul lui ? (Matei 16, 26) Întreaga lume de va cuceri şi sufletul îl va pierde, înseamnă că a pierdut totul. Să vă rugaţi la Dumnezeu, şi ne rugăm şi noi, să putem duce acest proces fiecare până la capăt.

Vom continua cu slujba aceasta, Sinodiconul Ortodoxiei.

Dumnezeului nostru, slavă şi cinste, în vecii vecilor. Amin.

 

* * *

 

Despre Sinodiconul Ortodoxiei

Slujba poate fi citită aici.

Slujba care a avut loc în mânăstirea noastră poate fi ascultată aici.

 

003. Sinodiconul Ortodoxiei 1

003. Sinodiconul Ortodoxiei 2

P.S. Flavian Ilfoveanul şi P.S. Evloghie Sibianul citind Sinodiconul, duminică, 16 februarie/1 martie 2015