Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere

 
Partea a XXXV-a
15 iunie 1997
 

Cu cel cuvios, cuvios vei fi, cu cel nevinovat, nevinovat vei fi şi cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici (II Împăraţi 22, 26-27). Încep cuvântul de astăzi prin acest stih atât de frumos şi de bună învăţătură creştinească pentru cei ce-L caută cu adevărat pe Dumnezeu şi caută calea cea bună pentru a se mântui, fiindcă este vizavi de învăţătura de astăzi din pilda Evangheliei. Luminătorul trupului tău este ochiul, şi dacă ochiul îţi este curat tot trupul îţi va fi curat, iar dacă îţi este întunecat tot trupul este plin de întuneric

Cuvinte mari, cu adâncă învăţătură, şi iarăşi specific numai pentru cei ce-L caută cu adevărat din toată fiinţa pe Dumnezeu şi vor să se cunoască pe sineşi, fiindcă cuvântul lui Dumnezeu în toate urechile ajunge, dar nu are aceeaşi lucrare în sufletele oamenilor. Fiindcă mulţi Îl caută pe Dumnezeu superficial şi se sting precum acea sămânţă în cărare, iar pentru cel care-L caută cu adevărat, Dumnezeu înmulţeşte fiecare cuvinţel şi şi rodeşte în inima lui. Deci luminătorul trupului este ochiul, aşa cum mădularul de cea mai mare importanţă pentru senzualitatea noastră este ochiul, aşa mintea este pentru tot edificiul acesta care se cheamă om. Aici Dumnezeu spune că, de fapt, aşa cum ochiul dacă este sănătos vede bine şi lucrează bine, aşa mintea dacă este luminată, este curată, este cât mai aproape de a fi pură în gândirea ei, aşa şi faptele oamenilor, a aceluia care are mintea curată, vor fi de o strălucire impecabilă.

Toată învăţătura creştinească şi care-şi are sorgintea bineînţeles în Sfânta Scriptură ne învaţă acest lucru, că de fapt după cum mintea îţi este curată, aşa şi faptele îţi vor fi curate. Şi cum faptele adună în timp capete la dosar şi ne caracterizează pe noi în finalul vieţii cine ai fost, aşa şi aici toate gândirile minţii te arată din zi cu zi de fapt ce ochi, cât de luminat îl ai sau cât de întunecat.

Şi fiindcă suntem în drumul nostru cu poporul iudeu de la formare şi până la aşezarea lui în pământul făgăduinţei, să intrăm puţin prin această fereastră a pildei de astăzi în timpurile acelea de atunci să vedem strămoşii acestora de acum ce-au mai făcut în timpurile când li se făceau cele mai mari revelaţii. L-am văzut pe Dumnezeu cum i-a ocrotit cu mână tare şi cu braţ înalt, ducându-i prin cele mai mari minuni în pământul făgăduinţei. Şi le-a spus Dumnezeu de nenumărate ori să nu se amestece cu cei pe care-i vor găsi acolo în pământurile acestea. Iar poporul lui Dumnezeu, poporul lui Israil, poporul mesianic care era ca un copil încălzit şi ocrotit cu cea mai mare atenţie de Dumnezeu, nu a ascultat glasul lui Dumnezeu. Şi în felul acesta îi era iminentă căderea.

Şi iată-l pe poporul iudeu cum se duce, părăsindu-L pe Dumnezeul cel adevărat, şi slujeşte lui Vaal şi Astartelor, cele mai furtunoase idolatrii ale timpului aceluia. Iar rodul, rezultatul acestei lepădări al Dumnezeului cel Atotputernic nu era altul decât robia. Pentru aceasta Dumnezeu imediat trimite poporul cel mai întinat şi fără milă peste poporul iudeu şi-l robeşte. Deci după ce Isus Navi moare, iată că lăsând pe popor aici cu funii de împărţire, dând celor 12 seminţii pământul spre moştenire, acest popor începe uşor-uşor să împărtăşească credinţele, mofturile şi toate plăcerile idolatriilor străine. Şi imediat le vine robia, şi prima dată robesc 18 ani la amalichiţi, la popoarele străine. Şi cum ştim bine că nimic nu este mai grozav, mai greu, mai insuportabil decât robia de dus, vă închipuiţi cum erau ei de închingaţi în aceste gheare necruţătoare şi nemiloase. Suspinând, plângând şi ţipând către Dumnezeu în rugăciunile lor, cu cât le-a mai rămas din sufletul lor, iată că Dumnezeu îi aude şi-i scoate de sub robie, ridicând din mijlocul lor om înduhovnicit, om care vrea ca să-l repună pe acest popor căzut.

Iată că Dumnezeu se arată în permanenţă între ei prin sicriul legii, care era cel mai mare ocrotitor pentru ei, pentru poporul iudeu, şi sicriul legii care închidea în el cele mai sfinte, sacre lucruri ale timpului aceluia era păstrat în Siluam şi când poporul iudeu era în primejdie de a fi bătut, sicriul legii se aducea de către bărbaţii leviţi pe umeri în mijlocul taberei lor, a armatei, şi-L invocau pe Dumnezeu şi atunci cădeau ca spicele toţi duşmanii. Vedem cum rând pe rând se ridică oameni la conducerea poporului iudeu care sunt rău famaţi şi duc poporul în robie datorită păcatelor şi a idolatriei, dar vedem şi oameni înduhovniciţi care repun poporul. Numai din această alternanţă de libertate şi robie, de credinţă în Dumnezeul cel adevărat şi credinţă în dumnezeii străini Dumnezeului celui adevărat, ne putem da seama, iubiţilor credincioşi, că şi peste creştinism nu în zadar au venit războaie, nu în zadar s-a scurs sânge, nu în zadar au venit robii cumplite prin care suferea de la om până la dobitoc.

Şi cred că este de prisos robia aceasta cumplită care se vede că nu mai are echivalent în istorie, în care a căzut poporul român actualmente. Este o adevărată robie, şi este începutul robiei, dar dacă ne uităm în sorgintea Sfintelor Scripturi găsim că de fapt aceia de atunci suntem noi de astăzi. Că aşa cum L-au lepădat pe Dumnezeul cel adevărat şi Dumnezeu le-a trimis popoare păgâne şi i-a robit, aşa a trimis Dumnezeu popoarele PC. Predici 104 1acestea care nu sunt mai departe de păgânism şi a robit poporul şi pe toţi cei care sunt creştini, dar nu fac fapta bună, mântuitoare.

Dar Dumnezeu cum este atotputernic, îndelung răbdător şi milostiv, aşa cum sunteţi dvs. de multe ori asupra fiilor dvs. şi îi iertaţi la nesfârşit, poate se vor întoarce, aşa a iertat de nenumărate ori pe poporul iudeu. Şi ca să dovedească Dumnezeu faptic, nu prin cuvânt, că-l iubeşte pe poporul iudeu, că lor li s-au descoperit tainele dumnezeirii, le face minuni cutremurătoare, dovedindu-le că în viaţa voastră cât veţi trăi şi copiilor copiilor voştri să vă rămână pildă că nu sabia şi arcul şi braţul vostru v-a mântuit, ci mâna lui Dumnezeu amestecată cu milostivirea dumnezeirii.

 

Sfântul Prooroc Ghedeon

Frescă din Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

 

Şi îl vedem pe Ghedeon, unul dintre conducătorii poporului iudeu, cum este ameninţat de război cu filistenii. Era cutremurat de această frică, că aceştia era atâta de fioroşi, încât că aduceau mare moarte în popor. Şi atunci a strigat la Dumnezeu, el fiind om cuminte, om credincios, om înduhovnicit: Doamne, ce să fac ? Şi Dumnezeu îi spune: Au nu ştii că Eu sunt cu tine ? Du-te în armata ta, care se număra la vreo 30.000 de oameni, şi le-a vorbit aşa. Spune-i: Care se înfricoşează de război, să plece acasă. Şi spunând Ghedeon armatei acest cuvânt, deodată i s-a înjumătăţit armata, că a intrat cutremur şi frică de moarte în tot poporul. Iar cu cei care au mai rămas, 15.000 de oameni, le spune Dumnezeu: Ghedeon, du-te cu ei la pârâu şi urmăreşte-i care vor bea precum câinele apă – ei însetaţi fiind – şi numără pe cei care se aşază în genunchi la apă şi iau apa cu pumnul. Şi după ce face acest lucru, cei care beau apa cu pumnul erau 300 la număr, şi întrebat fiind de Dumnezeu: Câţi ai ? Trei sute, Doamne. Pe ceilalţi trimite-i acasă şi cu aceştia te duci şi vei bate pe filisteni. Lucru care s-a şi întâmplat (potrivit Judecătorii 7, 2 şi următoarele).

Iar după război, îl mustră Dumnezeu pe poporul lui Israil, că a văzut minune cum cu 300 de oameni au bătut zeci de mii, cum spune Sfânta Scriptură. Oare aceasta era a meşteşugului mânuirii armelor ? Sau aceştia, care erau la număr 300, erau cât Goliat de înalţi şi de puternici ? Nu. Erau oameni în firea lor. Dar iată Dumnezeu a mers cu ei. Deci, iată cum Dumnezeu Se arată întotdeauna când Îl chemi. Luminătorul sufletului tău, care este mintea, aceea Îl cheamă pe Dumnezeu, gândirea ei curată, sau Îl respinge pe Dumnezeu. Şi aprofundez aceste pilde ca să ne găsim şi noi, aceştia care se pare că împlinim coada veacului şi avem de dus atâtea ispite în spatele nostru dacă vrem să ducem o viaţă curată, creştinească printre aceste popoare păgâne, care – cred eu – au doar numele schimbat. Că dacă unul era Amalic atunci acum îl cheamă altfel, sau Sion al amoreilor, sau madiamitenii, sau mai ştiu eu cine.

Vedeţi că poporul creştin întotdeauna a fost înconjurat de către popoare păgâne. Iar dacă întotdeauna el a avut mintea lui curată, luminătorul sufletului, gândind curat către Dumnezeu, şi-a păzit acest edificiu care are atâta preţ: trupul şi sufletul cât mai curat. Şi acestea pătrund până în urechile lui Dumnezeu, cum spune şi Proorocul David: Auzit-ai, Doamne, glasul rugăciunii mele (Psalmi 27, 8). Că noi strigăm de nenumărate ori la Dumnezeu, dar rugăciunea se frânge ca o săgeată în nori aici, nu ajunge în urechile lui Dumnezeu că nu o lasă să pătrundă până la dumnezeire plumbul păcatului, greutatea păcatului, a lenevirii tale, creştine, a indolenţei tale faţă de cuvântul de îndreptare. Şi mai aproape îţi este să slujeşti idolului care îl vedem cât este de puternic, idolul trupului de astăzi, decât să slujeşti lui Dumnezeu.

Minunile lui Dumnezeu continuă. Vedem cum după Ghedeon se ridică un altul, fiul său, Avimeleh, care v-am spus cândva cum şi-a ucis fraţii lui, 70 la număr, zdrobindu-le capul de o piatră şi în felul acesta a luat împărăţia. Dacă el a luat împărăţia atât de murdar, gândiţi-vă cât de murdar a condus poporul şi în ce robie cumplită – de acum de 40 ani – l-a dus, lui Madiam. Deci, de acum vedem poporul cum parcă din ce în ce, deşi de acum stătea aici, în pământul făgăduinţei, cade în închinarea idolatră. Şi încetul cu încetul Îl părăseşte pe Dumnezeu, parcă se desprinde de Dumnezeul cel adevărat, uitându-L în final definitiv. Iubiţilor credincioşi, Dumnezeu nu-i lasă niciodată pe aceşti oameni, precum şi pe noi nu ne lasă niciodată, numai dacă ştim ca să apelăm la El.

Vedem tot în timpurile acelea de demult, când filistenii vin iarăşi peste poporul lui Israil şi vin cu război mare ca să-i ducă în robie, şi atâta frică a coborât în poporul lui Israil, că se simţea şi depărtat de Dumnezeu, încât că în prima zi a ucis foarte multă armată filistenii din poporul lui Israil. Cutremuraţi, evreii şi-au adus aminte că au sicriul legii, şi iată că aduc sicriul legii, şi aşa era rânduiala, ca atunci când aduceau sicriul legii în tabără, răcneau către Dumnezeu cu glas zgomotos, asurzitor, de băga mare groază în poporul care-i înconjurau. Şi de data aceasta s-au adunat 5 împăraţi, s-au coalizat ca să-l bată pe Israil. Şi când au adus sicriul legii, împăraţii au avut mare frică în sufletele lor şi au vrut să fugă. Dar de teamă să nu-i ajungă din urmă şi să-i robească de data aceasta iudeii, mai rău de cum i-a robit ei pe iudei, se încumetă la luptă chiar dacă aveau sicriul legii.

 

PC. Predici 104 2

Cortul mărturiei, în care se afla sicriul legii

Frescă din Mânăstirea Curtea de Argeş, secolul al XVI-lea

 

Şi iată că Dumnezeu a mijlocit ca cei doi preoţi care slujeau la sicriul legii, Ofni şi Finees, având viaţă imorală, mor, iar sicriul cade în robie împreună cu o parte din popor. Atâta zbucium a fost pe tatăl acestor doi copii, pe Ili, încât vom vedea curând cum i-a venit şi moartea. Datorită faptului că poporul iudeu Îl părăsise pe Dumnezeu, i-a lăsat în această robie, dar nu s-a luat sfinţenia sicriului legii. Că mărturiseşte Sfânta Scriptură că sicriul odată dus în robie a fost aşezat în templul zeului Dagon, căruia i se închinau filistenii. Şi când s-au dus a doua zi, l-au găsit pe zeu cu mâinile rupte, picioarele rupte şi căzut cu faţa la pământ în faţa sicriului legii. Atunci a intrat mare frică în împăratul filistenilor şi, dându-şi seama că aceasta este o minune a Dumnezeului lui Israil, au căutat să scape de sicriul legii şi l-au dus la alt împărat. Dar a venit bătaia lui Dumnezeu peste toţi cei 5 împăraţi care au primit sicriul legii, că Dumnezeu le-a dat nişte bube pe şezut şi tot în timpul acesta, timp de 7 luni cât au stăpânit sicriul legii, au venit şoareci în tot pământul acestor împăraţi şi toţi şi-au dat seama că aceste lucruri nu au venit de la firea lor, ci au venit din voia Dumnezeului lui Israil. Iar din istorie îşi aminteau, a Dumnezeului aceluia care l-a înecat pe faraon şi a scos cu mână tare şi cu braţ înalt pe poporul lui Israil din robie.

Dar vedeţi, cu toate că au văzut aceste minuni aceşti oameni păgâni tot nu s-au îndreptat. Au văzut puterea Dumnezeului celui atotputernic şi în aceeaşi păgânătate au rămas. De ce ? De ceea ce avea să spună Mântuitorul peste mii de ani: Luminătorul trupului tău este întunecat, adică mintea ta îţi este întunecată şi nu mai discerni minunile lui Dumnezeu, lucrurile lui Dumnezeu, până şi cele mai simple învăţături îţi apar distorsionate în a le pune în aplicare în sufletul tău, creştine.

Văzând această plagă pe aceşti împăraţi, s-au cutremurat cu toţii şi s-au gândit ce să facă. Şi au primit răspuns de la un prooroc al lui Dumnezeu, zicându-le: Numai aşa veţi scăpa de bătaia Dumnezeului lui Israil, dacă veţi face 5 şezuturi de aur masiv şi să duceţi 5 şoareci de aur împreună cu sicriul legii, să-l duceţi înapoi de unde l-aţi luat (potrivit I Împăraţi 6, 3-5). Închipuiţi-vă cu câtă frică aceşti viteji împăraţi ai timpului aceluia au pus sicriul legii într-un car aurit, şi într-o ladă aurită au pus aceste daruri cum au fost învăţaţi, şi l-au dus pe furiş până la marginea poporului lui Israil, l-au lăsat acolo şi au fugit. Iar Dumnezeu, care este adevărat în ceea ce spune, promite, le-a ridicat şi aceste boli şi inclusiv şoarecii din pământul lor.

Am găsit de cuviinţă ca să spun această pildă în discuţia noastră ca încă o dată să poziţionăm venirea lui Dumnezeu ca un vultur din înaltul cerului şi te scoate din necaz dacă ştii să ridici glas spre El. Dacă ştii să te speli la timp de sângele necurăţiilor, al nedreptăţilor şi să strigi către Dumnezeu cu glas blând, nu ca şi cum am dreptate, Doamne; că sunt mulţi care se ceartă – creştini chipurile – cu Dumnezeu. Doamne, de am postit, dă-mi ! Ca într-un târg. Dar atunci când a greşit, până a veni în această căinţă să se roage să-şi ceară dreptul, nu mai ţine minte, a uitat.

Deci, iată minunile întâmplate în timpurile acelea de demult. Toate aceste lucruri, iubiţilor credincioşi, s-au făcut de către Dumnezeu spre mărturia acelora care le-au trăit şi spre învăţătura noastră, a acestora care am ajuns astăzi, a acelora de până la noi şi a celorlalţi care vor fi de după noi.

O vedem pe Ana, viitoarea mamă a Proorocului Samuil, stearpă fiind, ridică glas la Dumnezeu şi strigă în subconştientul ei ca să-i dezlege Dumnezeu stârpiciunea. Până într-o zi când Dumnezeu i-a auzit glasul şi-i PC. Predici 104 3trimite pe îngerul Său, mângâind-o şi spunându-i că a auzit Dumnezeu rugăciunea şi i se va ridica stârpiciunea trupului ei şi va avea fiu. Dar ea, în rugăciunea ei, spunea aşa către Dumnezeu: Doamne, de-mi vei da un fiu, îl voi afierosi Ţie şi-l voi păzi, vin şi băutură ameţitoare să nu bea şi nici brici pe capul lui nu se va pune (I Împăraţi 1, 11). Acesta era semnul acelor primi monahi, dacă-i putem numi aşa, ca să înţelegem cine erau, nazareii, cei mai înfrânaţi oameni şi zeloşi către Dumnezeu fără de care poporului iudeu îi era foarte greu să se conducă. Mama lui, a acestui viitor prooroc cu numele de Samuil, iată că-l promite încă înainte de a fi zămislit şi odată făcută promisiunea îl va şi păzi. Iar dacă el a vrut ca să se păzească, copilul, îl vedem mai târziu că într-adevăr Dumnezeu l-a sfinţit prooroc pentru poporul lui Israil.

 

Sfântul Prooroc Samuil

Frescă din Mânăstirea Gracanica, Serbia

 

Ce mărturiseşte Sfânta Scriptură de viaţa acestui copil ? Atâta de cuminte şi ascultător era că stătea în biserică lângă preotul Ili şi acolo îl asculta în fiecare clipă, neieşindu-i niciodată din cuvântul său. Şi ascultarea lui a rămas în Sfânta Scriptură în felul acesta, că acest copil dormind aude glas: Samuile ! Iar el spune: Iată eu, doamne ! Doar el neştiind prea bine în mintea lui despre Dumnezeu cum Se arată (lipseşte un minut, două. A se vedea vedenia lui Samuil la I Împăraţi 3, 4 şi următoarele).

… mulţimea acestor credinţe, furând şi împărtăşind totodată idolatriile. Şi vedeţi dvs. că acele timpuri de atunci parcă se repetă pentru noi astăzi. Această infuzie de necreştini în ţările creştine să ştiţi dvs. că nu este făcută iraţional. Ea este făcută cu un mare discernământ, cu o discreţie cutremurător de mare, ca în timp, peste zeci şi zeci de ani, să se aducă la o uniformizare a credinţelor, ucigând creştinismul la el acasă prin infuzia acestor dogme excentrice creştinismului ortodox. Şi nu ne miră faptul când copii de-ai dvs., care erau cuminţi, creştineşte vorbesc, când erau mici, acum vin acasă cu idei străine, chiar taoiste, hinduse, mahomedane. Sau un alt pericol, tot ca al celor de atunci: fetele, datorită conjuncturii prin care trece lumea actualmente, se căsătoresc cu cei de alte credinţe, şi aşa făcând împărtăşesc credinţele acelora. Vedeţi cum ne-au cucerit turcii şi primii păgubiţi sunteţi cei care aveţi fete de măritat. Poate par prea indiscret în aceste discuţii, dar cei care nu aţi păţit, să vă păziţi, iar cei care aţi păţit, rugaţi-vă la Dumnezeu ca nu cumva să le fie şi să vă fie mai rău acelora.

Iată aceste pilde întâmplate astăzi nu sunt altele decât acelea de atunci reactualizate. Îl vedem tot în timpurile acelea pe viteazul Samson din neam iudeu, care avea o putere cutremurător de mare şi salva poporul iudeu din multe cumpene. Atât de viteaz era încât că cu o falcă de măgar a ucis 1.000 de oameni într-o luptă cu filistenii. Odată închis fiind, a luat porţile cetăţii în spate şi le-a dus într-un munte. Dar cum a pierdut puterea, care era de la Dumnezeu dată ? S-a căsătorit cu o femeie de neam străin, cu Dalida. Şi aceea strecurându-se şiret în inima lui ca o vulpe l-a întrebat: În ce-ţi stă puterea ? (potrivit Judecătorii 16, 6 şi următoarele) Dar el având şi minte isteaţă prima dată i-a spus că dacă mă vor lega cu 7 vine de bou uscate îmi va pieri puterea. Iar ea, şireată fiind, s-a dus noaptea şi a spus celor din neamul ei: Iată în ce secret îi stă puterea lui, că dacă îl legi cu 7 vine uscate îl puteţi lega şi ucide. Făcând acest lucru, evident că nu au putut să-l biruie.

Vine a doua oară şi se strecoară în inima lui aceeaşi femeie şi-i spune: Vezi cum m-ai minţit pe mine, soţia ta, spune-mi te rog, n-ai încredere în mine ? În ce-ţi stă puterea, de eşti atât de viteaz ? Iar el pricepând vicleşugul, de data aceasta îi spune că dacă mă vor lega cu 7 funii, atunci cu adevărat îmi va pieri puterea. Şi nu reuşeşte. Iar a treia oară, mai vicleană se strecoară cu şoapte blânde în inima lui: A doua oară m-ai minţit şi sper că a treia oară nu mă vei mai minţi. În ce-ţi stă puterea ? Iar el pierde aici secretul şi îi spune: În părul capului meu. De ce ? Că el a fost afierosit de părinţii lui să fie nazareu, adică de cea mai înaltă viaţă. Dar iată fiindcă viaţa lui începea să se strice, a pierdut aici acest secret că noaptea venind l-au tuns duşmanii şi, într-adevăr, a pierdut puterea. L-au legat, i-au scos ochii şi l-au pus legat să danseze în faţa împăratului timpului aceluia.

Dar ei au uitat un lucru. Că acest om totuşi mai are o scânteie de dumnezeire în el. Şi atunci când l-au dus în cea mai grea umilinţă să danseze în faţa împăratului în acea casă de distracţie, a cerut slugii lui care-l conducea, îl lua de mână: Du-mă lângă stâlpii care ţin casa şi acolo voi da spectacolul. Şi când a ajuns între cei doi stâlpi, a strigat cu rugăciune la Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Israil, auzi-mi rugăciunea şi dă-mi puterea înapoi ! Şi în momentul acela i-a dat Dumnezeu într-adevăr puterea şi a dărâmat stâlpii şi odată cu stâlpii a murit şi el şi a ucis pe toţi filistenii. Iată cum poate pierde omul darurile. La unul cu beţie, la unul cu pofta trufiei, la altul cu a averii, altul cu cele carnale; deci toate acestea nu au scopul decât a-ţi întuneca gândirea şi atunci când ai gândire bolnavă evident că faptele îţi vor fi bolnave.

Deci, iubiţilor credincioşi, iată din aproape în aproape cum poporul iudeu al timpului aceluia se desparte de Dumnezeul cel atotputernic, pierzând în final pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia, care de fapt era tot din neamul lor. Nu cumva şi noi, având atâta comoară de daruri, creştinismul cel adevărat, neascultând şi fiind indolenţi la sfaturile dumnezeirii, la pildele de învăţătură ale Mântuitorului şi ale sfinţilor Părinţi, să ne depărtăm de Dumnezeul cel adevărat şi atotputernic. Şi să nu credeţi că Dumnezeu rămâne surd sau mut sau orb la toate faptele noastre. El dă dar celui neputincios, dar care caută să-şi lumineze mintea; El dă putere celor care au putere, dă daruri mai multe celor care au daruri şi ştiu să le ţină.

Aşadar, învăţaţi din aproape în aproape în acestea creştineşti, frumoase şi de bună conduită morală, civică, dar mai ales de strălucire sufletească, să căutăm, iubiţilor credincioşi, din bătăile acelora, nu cumva să cădem şi noi în ele neascultând de poruncile lui Dumnezeu. Cred eu că bine este să-L ascultăm pe Dumnezeu şi să-L iubim pe Dumnezeu din toată fiinţa noastră, cum spune Decalogul, fiindcă dacă iubeşti ceva logic este că eşti şi atent cu acel ceva, şi preţuind şi asculţi de acel ceva. Iar Acela nu este altul decât Dumnezeul cel atotputernic, căruia I Se cuvine slava în veci. Amin.