Cine e online?

Avem 45 vizitatori și nici un membru online

Predica PS Flavian Ilfoveanul din 3 august 2015

 
Duminica a XI-a după Cincizecime
(Pilda datornicului nemilostiv)
 

Pentru aceea asemănatu-s-a împărăţia cerurilor, omului împărat, care a vrut să ia seama slugilor sale. Şi începând el a lua seamă, au adus la dânsul pre un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el să-i plătească, a poruncit domnul lui să-l vânză pre el şi pre muierea lui şi pre copiii lui şi toate câte avea, şi să plătească. Deci căzând sluga aceea, se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă pre mine, şi îţi voiu plăti ţie tot. Şi milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit pre dânsul, şi i-a iertat lui şi datoria. Iar ieşind sluga aceea, a aflat pre unul din soţii săi, care era dator lui o sută de dinari, şi apucându-l pre el îl sugruma, zicând: plăteşte-mi ce îmi eşti dator. Deci, căzând soţul acela la picioarele lui, îl ruga pre dânsul, zicând: mai îngăduieşte-mă pre mine şi îţi voiu plăti. Iar el nu a vrut, ci ducându-l l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Iar soţii lui văzând cele ce s-au făcut, s-au întristat foarte, şi venind au spus domnului lor toate cele ce s-au făcut. Atunci chemându-l pre el domnul lui i-a zis lui: slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat ţie, pentru că m-ai rugat; dar ţie nu ţi se cădea să-ţi fie milă de soţul tău, precum şi mie mi-a fost milă de tine ? Şi mâniindu-se domnul lui, l-a dat pre el muncitorilor, până ce va plăti toată datoria lui. Aşa şi Tatăl meu cel ceresc va face vouă, de nu veţi ierta fiecare fratelui său, din inimile voastre, greşelile lor (Matei 18, 23-35).

 

De s-ar judeca omul pe sineşi, ar rămânea fără vină (potrivit I Corinteni 11, 31), spune Apostolul Pavel. Cea mai complexă fiinţă din univers este omul. Dacă ne uităm în noi înşine, de nenumărate ori, nu ne recunoaştem, ori în daruri, în prisosinţa lor, ori în lipsa lor. Nu ştiu dacă v-aţi întâmpinat cu situaţii în viaţa frăţiilor voastre când oricât de deştept ai fi, nu poţi scoate două cuvinte şi invers. Într-o zi îţi sporesc toate şi îţi merg aşa de bine, peste o clipă nimic nu mai curge. Toate acestea adunate la un loc ne aşază pe noi într-o postură că suntem tributari Cuiva şi nu este de la noi.

În multe graiuri, spunea Apostolul Pavel, a grăit Dumnezeu omului (potrivit Evrei 1, 1). În cele din urmă, ca o ultimă încercare, a vorbit prin Însuşi Fiul Său. Aceste încercări pe care le-a făcut Dumnezeu cu omul de a se întoarce, de a se reechilibra, de a-şi veni în statutul lui frumos, de chip şi asemănare a lui Dumnezeu, nu le-a făcut cu alt scop decât a-ţi arăta în mintea ta, în conştiinţa ta, frumuseţea pentru care eşti zidit şi Cine te-a zidit şi de baricada cealaltă, urâţenia.

De multe ori avem impresia că nu suntem văzuţi, până şi Dumnezeu doarme în conştiinţa ta. Dar observăm un singur lucru pe care l-a pus Dumnezeu în noi, ca un tribunal, este conştiinţa. Cine încearcă să umble la această cutie a Pandorei, dacă o pot numi aşa, se înşală amarnic. Acolo în mintea ta este pus tribunalul suprem pe care nu poţi să-l anulezi niciodată. Cum spuneau şi Sfinţii Părinţi, oricât de sărac ar fi omul în cele duhovniceşti, oricât de senil ar fi, un duhovnic bun poate să scoată din el, din conştiinţa lui, tot ce a făcut în viaţa lui. Le uită pe toate celelalte, pe unde a fost în paşii vieţii lui, dar când este vorba de fapte îşi aduce aminte. Ascuns mai este omul faţă de om, faţă de el însuşi şi faţă de Dumnezeu !

Să mergem pe acest cuvânt în interiorul nostru. De data aceasta, Mântuitorul a vorbit cu omul într-o postură care se întâmplă în viaţa noastră. Cât de slab şi mincinos poate să fie omul ! Cât de pervers, cât de parşiv ! Se ascunde după propria lui umbră, dar se înşală, crede că nu este văzut. Numai din faptul că Dumnezeu nu Se arată când tu ai greşit în ascuns îţi dai seama de mărinimia Lui, de dragostea Lui, de puterea Lui iertătoare faţă de tine: eşti tu cu El.

Iată Domnul pus într-o faţetă frumoasă, de împărat, că este Împăratul cerului şi al pământului. A grăit pe graiul nostru, aşa cum voi, mamelor şi taţilor, vă coborâţi la cel care nu ştie decât un glas, să plângă. El nu-ţi înţelege glasul, îţi înţelege gesturile, cât de filozof ai fi tu şi de titrat în lume, te cobori la măria sa, pruncul tău şi îi vorbeşti pe graiul lui, şi el te înţelege.

Aşa ne-a grăit Dumnezeu în nenumărate graiuri. De data aceasta este un împărat care a luat seama slugilor sale, l-a adus pe unul care era datornic o sumă imensă. Acela văzându-se în imposibilitate de plată, stăpânul a luat decizia să-l vândă, să-l dea, să-l închidă ca să plătească datoria. Dar nu numai el, şi soţia lui şi copiii şi toate ale lui. Atunci el a căzut în genunchi, văzându-se atât de neputincios şi a implorat mila: Păsuie-mă, stăpâne, puţin, că-ţi voi da, îţi voi plăti. I-a primit rugăciunea şi l-a slobozit de la curtea lui, nu numai dându-i un termen, o scadenţă de bancă, i-a anulat toată datoria. La câţiva paşi, plin de bucurie că nu mai este dator, găseşte un alt datornic, de-al lui, care era cu o sumă infimă. Îl strânge de gât până să-i ia suflarea, să-i plătească datoria. S-a auzit la urechile împăratului acest gest, groaznic de urât, şi atunci a luat decizia stăpânul: În închisoare până vei plăti datoria, slugă vicleană; tu proaspăt eşti salvat din datoria care poate toată viaţa, toată familia ta dacă lucra n-o putea plăti, iar acela cu un infim de datorie la tine, tu-l omori.

Prin acest lucru, care-l găsim în diferite faţete în viaţa noastră, ne arată de fapt Dumnezeu care ne-a zidit şi ne întreţine viaţa ce este în interiorul nostru, cât de perverşi putem să fim. Prin acest cuvânt ne scufundă pe fiecare din noi în interiorul nostru, dar nu cu acea aroganţă care o prestăm în viaţă, ci să ne smerim pe sineşi şi în felul acesta putem să înţelegem ce mocirlă este în lăuntricul nostru. Oare ce-L durea pe Dumnezeu, pe acest împărat, cum vorbeşte Mântuitorul, de gestul care l-a făcut acesta proaspăt iertat cu celălalt ? Ne arată dumnezeirea cât de mult vrea ca noi să trăim frumos – nu să trăim bine, în sloganul cuiva, un mincinos şi un pervers –, să trăieşti frumos.

Una este a trăi bine şi alta este a trăi frumos, sunt două stări inconfundabile. A trăi frumos, să trăieşti cu semenii tăi, cu alte cuvinte, ne descoperă Mântuitorul colbăita conştiinţă a noastră. Cum spunea Sfântul Apostol Pavel, dacă noi ne-am judeca pe noi înşine, n-avem nici o vină. Şi aţi văzut uitându-vă într-o oglindă a vieţii noastre, dacă mintea ta este bolnavă, şi odată cu ea tot ce ţine de ea, eşti bolnav în jurul tău, totul este stâlcit ca într-o oglindă strâmbă. Dar dacă ea este cu acel ochi critic, care să te vezi pe sineţi că nu eşti un drept după cum te descrii, tu în oglinda vieţii tale, atunci te cobori ca acesta de astăzi în genunchi şi ceri iertare de la Cel ce ne-a zidit. Cine mai face un lucru de genul acesta ?

Satana a iscodit de-a lungul mileniilor fel de fel de credinţe şi pe cât posibil una lângă alta, limitrofă celei adevărate, ca să-i distorsioneze omului adevărul lui Dumnezeu. Dar toate credinţele, în afară de cea adevărată, îl trânteşte pe om în altceva, într-o prestanţă de sineşi, într-o aroganţă prin diferite ideologii. Iubiţi credincioşi, cercetaţi Scripturile din pagină în pagină şi Vieţile sfinţilor, nu veţi găsi niciodată un stih într-o rugăciune, o umilă frază în care să nu fie smerenie. Acest lucru – nu vreau ca să intrăm pe filonul filozofiei ca să nu înţelegem – să ne uităm la noi înşine când suntem culpabili. Când eşti frustrat de sănătate sau altceva care-ţi tulbură liniştea ta, te aduce în acei doi genunchi, ce te îngenunchează mărita doamnă în care tu te-ai fălit cândva, gura începe să ţi se închidă, precum şi tonul, gesturile tale de emfază se minimalizează până a nu mai mişca deloc şi încetul cu încetul te vezi în faţă cine eşti de fapt, ce ai fost şi cine eşti. Suntem în faţa lui Dumnezeu tributari şi acest tributar creşte în noi odată cu Domnul Dumnezeu, cu tăcerea Lui. Vedeţi frăţiile voastre între noi oamenii, când conştientizezi că cel de lângă tine ştie că tu ai greşit şi el tace, eşti mai culpabil parcă. Dar eşti cu ochii mai jos, nu semeţ ca o vulpe. Cu atât mai mult Cel ce ne-a zidit tace şi rabdă, poate acest nemernic venindu-şi în fire îşi dă seama cât de trecător este în lume.

Foloseşte în această pildă Mântuitorul două personaje diametral opuse, ambii datornici. Primul cu datoria cea mai mare, dator împăratului, iar acesta din marginea societăţii cu o infimă parte faţă de datoria aceluia. Mărinimia gesturilor sunt pe măsura celor două personaje care îmbracă pilda de astăzi. Acela împărat fiind l-a iertat pe acesta. Acesta, care practic pentru el nu însemna aproape o nulitate datoria, iată-l în gesturile lui care-l caracterizau ce face. Aici ne arată pe noi oamenii în lucrativul nostru – a-ţi ierta pe fratele tău.

Dragi credincioşi, noi oamenii suntem tributari în ceasul Judecăţii lui Hristos cel puţin la două dosare, dacă pot numi aşa. În primul rând, în culpabilizarea vieţii tale nu mai apar şi apoi cu semenii tăi. Spune Proorocul David: Înţelegeţi cei ce judecaţi, ca nu cumva venind Domnul să piardă pământul de tot (potrivit Psalmi 2, 8). Într-un fel va fi judecat omul care are titrarea în lume de a fi judecător, de a fi avocat, de a fi cine ştie în ce statut în societate, de a fi împărat, de a fi preot, de a fi episcop şi toate celelalte situaţii pe care le îmbracă şi le trăieşte şi le lucrează omul. Să nu crezi că trece o frunză neobservată pe acest pământ. Vei fi judecat, dar nu spun acest lucru ca să inhib pe cineva, ca să trăim o dramă, să fim înfricoşaţi, nicicum; ci aş vrea să fiţi destinşi, să fim cu toţii lejeri, să nu ne întristăm, dar nici să profităm de bunătatea lui Dumnezeu. Este mai gravă fapta de a profita de bunătatea Lui, că El tace şi rabdă, decât a greşi şi a cădea ca vameşul, nu ca acesta, în genunchi în faţa Stăpânului.

Una sunt faptele noastre care sunt interioare şi ţin de noi începând de la clocirea gândurilor. Că totul porneşte de la gând şi puţine sunt cele intempestive, apărute instantaneu în viaţa omului. Şi alta este când tu în societate lucrezi cu semenii tăi. Îmi aduc aminte de un oarecarele, fiind jurist, mărturisindu-se – şi să nu credeţi că este o trădare de mărturisire, să nu-mi fie mie una ca aceasta, că omul merge prin toate compartimentele vieţii – şi pe patul de moarte atâta de frumos a spus: Multe am greşit în viaţă, ne întâlneam în barou şi trebuia să judecăm unul partea lui şi celălalt partea lui. Şi vorbeau între ei: Colega, procesul ăsta îl câştig eu astăzi, celălalt când ne vom întâlni îl câştigi tu.

De ce spune proorocul anticipat: Înţelegeţi cei ce judecaţi pământul ? Bietul om se ducea cu toată nădejdea, domnul avocat, domnul judecător, domnul cutare, şi el este o vulpe. Dragi credincioşi, te duci la medic, te duci la preot, te duci la episcop, oriunde te-ai duce, că fiecare suntem tributari cuiva, te duci cu toată nădejdea. Pentru aceasta trebuie să luăm seama de ceea ce gândim şi mai ales ceea ce facem. La acest capitol, multe capete cad. Credeţi-mă, parcă stând undeva într-un sistem de coordonate şi de acolo să privesc, mă cutremur de stăpânii lumii de astăzi, eu personal îi compătimesc. Îmi este de-a dreptul milă. În decizia lor mor oameni, mor copii, se fac mutilări, numai lacrimă şi durere. Nefericiţilor, parcă ai trăi cât munţii ! Nemernicule, gândeşte-te că iei o decizie ! Şi toţi ochii înlăcrimaţi până se sting te vor blestema. Mai bine să fii unul în marginea societăţii de acest tip decât unul care aleargă în faţa oamenilor cu statut înalt.

Iubiţi credincioşi, ne arată Mântuitorul deci cum să ne pregătim pentru acel examen prin care toţi oamenii trebuie să treacă. Arătaţi-mi în toată istoria un singur om care a putut evita sau scăpa de tribunal. Crimele în general se descoperă, şi cele perfecte cum le îndosariază cei ce le studiază, le descoperă făptaşul în sine, ori pe patul de moarte, ori dacă nu până atunci. Intră în acţiune tribunalul suprem al tău.

Iată-L pe Domnul Hristos cât de frumos ne aşază în postura de oameni trecători prin viaţă. Pentru aceasta ne arată că noi, oricât de drepţi ne-am da, dacă tu te judeci, cum spune apostolul, nu-ţi afli nici o vină. Şi alta este când îţi faci un ochi critic al tău şi atunci îţi dai seama că ai greşit. Din acest motiv şi Domnul Hristos a venit pe pământ întrupat, Fiul lui Dumnezeu, ca să ne arate cum să lucrăm în toate situaţiile în care noi ne aflăm. Spune aici în Evanghelie: Luaţi-l şi daţi-l în robie pe el, soţia lui, copiii şi toate ale lui. Să nu ne gândim la familia în care suntem născuţi, crescuţi, acum aş putea să spun dacă mai sunt familii, ci aici este într-o înţelegere mai mare această vânzare.

În primul rând, când îi spune datornicului: Luaţi-l şi daţi-l în robie, se referă la om când este depărtat de Dumnezeu. Că stăpânul tău, când te-a depărtat de la el şi te-a dat în robie, înseamnă că te dă altuia. Îţi este suficient să nu mai vezi faţa lui Hristos, îţi este suficient să fii depărtat de la Cel ce ţi-a fost bun, de la Cel ce ţi-a fost cald tot timpul, iar tu ai fost nu un sloi de gheaţă, un pervers, o vulpe, un parşiv. Deci această vânzare în robie este conştiinţa ta, tu ca persoană eşti tăiat de la stăpân. Nu mai răspunde bine, te duce altui stăpân. Femeia care merge odată cu el în robie nu înseamnă soţia. Cum spunea înţeleptul Solomon, femeia bună şi creştină este coroana bărbatului, iar în varianta cealaltă, mai bine stau cu o leoaică flămândă decât cu o femeie rea. Acea femeie, acea soţie de care spune Evanghelia, înseamnă darurile cu care omul era înnobilat până a fi atât de meschin cu semenii săi. Şi se iau darurile lui Dumnezeu de la el şi copiii – lucrativul din tine. Cu alte cuvinte, totul se ia din tine şi eşti trimis într-o robie.

Hai să ne scufundăm în societate, în noi înşine, să vedem această vindere în robie. Uitaţi-vă la oameni care au uitat de cârmă, care au pierdut drumul vieţii. Şi-a pierdut tot statutul lui social. Era cândva cineva. Era în floarea vieţii, dar a pierdut tot nimbul acesta. Cu alte cuvinte, s-a luat stăpânirea. Îmi spunea cineva care a stat la un ospiciu şi e o grea cumpliţie acolo. Şi a stat cu o fostă profesoară universitară. Acea doamnă stilată nu era dusă datorită minţii ei că era labilă, acolo, ci copiii să scape de ea au dus-o acolo contra cost, cum se practică astăzi. A cerut o bucată de pâine şi a luat o mamă de bătaie de la un tiriplici de pe acolo, un nemernic, un necioplit; nu i-a mai trebuit. Iată omul ! Ce doamnă o fi fost în viaţa ei acolo, profesor universitar, iată în temniţă cum a ajuns.

Darurile care simbolizează soţia le vedem la oameni când încep să decadă din ce în ce mai dizgraţios, din ce în ce mai depărtat. Şi lucrativul, care înseamnă copiii, s-au luat şi acelea. Nu mai poate face nimic, eşti în cea mai neagră postură a vieţii tale. Aceasta înseamnă vinderea. De ce ? Este nedrept cel ce te-a dat în vindere, în temniţă ? Nicicum ! Este suficient acelaşi glas blând să te întrebe: Unde ţi-ai cheltuit tu tinereţea, frumuseţea ta, gândirea ta, preoţia, episcopia, călugăria, statutul tău social, tată, mamă, unde ţi le-ai cheltuit ? Frumuseţea ta de altădată, gândirea ta de altădată, puterea de a lucra cele frumoase, unde le-ai cheltuit dragul meu ? Prin baruri, ţigări, desfrânări, celelalte ? Du-te acolo să te plătească. Nu veni la mine. Una este să lucrezi undeva şi alta e să baţi să-ţi iei chenzina la altă uşă. Lucruri simple pe care le vedem în viaţa noastră. Acolo du-te şi ia. Eu nu te recunosc. Dar n-ai lucrat în aria mea. Şi în felul acesta vedem cum omul pierde totul.

Iată vinderea, dragi credincioşi, ce înseamnă. Măcar dacă pui în jug cu cineva pentru câţiva paşi sau restul vieţii, gândeşte-te bine. Premeditat gândeşte-ţi nu frumuseţea vieţii, ci gândeşte-te de faţa cealaltă a lucrurilor. Nu de luna de miere, tânărule, de ce este dincolo, lunile şi anii care nu mai sunt de miere. Restul vă rămâne în conştiinţa frăţiilor voastre. Iată cum găsim pilda de astăzi în micimile noastre ale vieţii.

Iubiţi credincioşi, dacă Domnul l-a iertat pe acela, iar acela se duce şi-l strânge de gât pe celălalt, oare cine a greşit ? Nu merită mai rău decât cum ar fi fost când s-a dus şi a cerut iertare ? Atunci l-a iertat cu blândeţe, dar sentinţa cu câtă mânie a fost ? Dacă tu acuma proaspăt eşti iertat, şi acuma tu îl strângi de gât pe celălalt care ţi-a greşit, cu infimul din ce-mi erai tu mie dator, iertarea între oameni. Această pildă o dă Mântuitorul vizavi de întrebarea apostolilor, de câte ori trebuie să ierte omul. Că în Vechiul Testament scria de 7 ori, iar Domnul înmulţeşte de 70 de ori câte 7. Nu facem numerologie. Prin acest de 70 de ori câte 7 înseamnă adică la nesfârşit. Că şi noi faţă de Dumnezeu nesfârşit greşim, iar El cât este de bun ? Tare dulce este păcatul şi atunci nu mai este Dumnezeu lângă tine, că-L alungi tu din conştiinţă. Sunt fapte care le fac oamenii şi sunt de cea mai înaltă senzualitate şi să ne punem întrebarea: De ce nu se vorbeşte nimic ? Se tace.

Dragi credincioşi, ne scufundăm prin această pildă în lăuntricul nostru. Ducem pe umerii noştri nobleţe şi prima nobleţe este hlamida imperială de chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Indiferent în ce casă ne naştem, în ce statut, indiferent cine suntem în viaţă, avem nobleţea de a moşteni împărăţia lui Dumnezeu, că nu toţi s-au născut împăraţi. Sau cum spunea apostolul, la mulţimea darurilor care le curge Dumnezeu pe oameni: Nu toţi sunt apostoli, nu toţi tâlcuiesc, nu toţi grăiesc în limbi (I Corinteni 12, 29-30). Lumea toată din punct de vedere al omului este ca o grădină împodobită. Este imposibil cineva să nu aibă un dar pe care altul nu-l are. Într-un fel cântă o floare, în alt fel alta care nu înfloreşte, fiecare are frumuseţea lui, aşa că nimeni să nu se împuţineze la suflet, aşa că ar trebui să ne gândim bine în statutul nostru de chip şi asemănare a lui Dumnezeu şi să fim un noian de iertare.

Nu scoateţi sabia limbii imediat când focul răzbunării este în lăuntricul tău. Taci şi zi-ţi în minte: Zic peste o clipă, sau amân pentru mâine. Şi ai să vezi că peste acea clipă eşti alt om. Mulţi poate vă puneţi întrebarea:Mm-am dus şi i-am cerut iertare cuiva cu care am avut un mic litigiu sau mai mare, şi nu mi-a dat iertare. Prea puţin să-ţi pese de acela, din cauză că tu dacă te-ai dus cu inimă curată şi i-ai spus: Iartă-mă ! şi el nu te-a iertat, îi rămâne păcatul în el îndoit indiferent cine este. Iar tu să radiezi de bucurie că ţi-ai călcat pe fire, ai zdrobit animalul din tine şi te-ai dus şi ai cerut iertare.

Am folosit eu o expresie de multe ori: Când treci, om cinstit pe stradă, te latră câinele. El te latră în legea lui, că asta-i datoria lui, şi cu siguranţă el te înjură de tot ce este, dar e pe limba lui. Dacă eu nu-i înţeleg glasul, am ieşit din vizorul lui şi am trecut. Ce credeţi, că oamenii sunt altfel ? Păzeşte-ţi conştiinţa, nu-ţi sunt cu nimic, nu ţi-am greşit. Noi, cel puţin, când trecem pe stradă, vezi câte un ţigan sau chiar nu neapărat că-i ţigan, oricine o fi, ne înjură, fac fel de fel de scene, mă fac că nu văd, trec mai departe. M-a înjurat un câine. Sau cum spunea un mare filozof antic, s-a întâlnit cu un beţiv şi a început să-l batjocorească ca la uşa cortului. Şi celălalt cu care era în companie zice: Dar nu ripostezi ? Dar frumos îi spune: Ce să fac, să mă duc să fac jalbă la stăpân, că m-a nechezat un măgar ? Trec mai departe. Aşa şi aici. Dar păzeşte-te să nu dai tu curs vorbelor. Fetelor e tare cald, cel mai bine e să umbli cum te-a făcut maică-ta, că-i cald tare. La ce vrei să te aştepţi ? Toate injuriile şi vorbele obscene. Du-te şi fă plângere ! Dacă tu dai curs, atunci vina este a ta şi alta e când eşti o doamnă, un creştin care eşti în bunul simţ. Aşadar să ne păzim să nu generăm acea strângere de gât a acestui nebun proaspăt iertat.

Iubiţi credincioşi, cât de frumos ne-a vorbit Dumnezeu prin această pildă şi eu cred că ne regăsim fiecare din noi. Să-L rugăm să ne dea picul acela de minte cât un grăunte de muştar şi să ne smerim pe noi înşine, lăsând ripostările şi sabia limbii. Miercuri serbăm Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos. Pe urmă ştiţi că urmează hramul nostru. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să terminăm postul cu bine în cinstea Împărătesei cerului şi a pământului şi să ne dea minte înţeleaptă şi putere să lucrăm cele duhovniceşti înainte de a fi închişi, întemniţaţi, şi noi şi soţia şi copiii după cum s-a tâlcuit. Bunului Dumnezeu să-I dăm slavă şi cinste în veci. Amin.