Cine e online?

Avem 71 vizitatori și nici un membru online

Predica PS Flavian Ilfoveanul din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Bucureşti 2016

 

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor, postindu-se. Adevăr grăiesc vouă, că îşi iau plata lor. Iar tu postindu-te, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pre pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi de unde furii nu le sapă, nici le fură; că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră (Matei 6, 14-21).

 

Cu lacrimi am udat aşternutul patului meu (potrivit Psalmi 6, 6), spune Proorocul David. Lacrima ştim că întotdeauna curge din două motive: ori o durere care-ţi pătrunde sufletul, ori o bucurie mare, dar nu seamănă nicicând cele două lacrimi. Dacă ne ducem la sfântul prooroc să-l întrebăm de ce uda aşternutul patului cu lacrimile sale numai noaptea, găsim răspunsul: a greşit la cer, a păcătuit. Era om supus păcătuirilor, trupul l-a îndemnat pentru frumuseţea lui Versavia şi a păcătuit.

Iubiţi credincioşi, în faţa cui a păcătuit ? A Aceluia care l-a încoronat, a Aceluia căruia Se închina, a Aceluia pe care L-a conştientizat că este Făcătorul cerului şi al pământului. Pentru fierbinţeala şi curăţia acelei lacrimi, Dumnezeu l-a ales ca să fie cel mai mare prooroc şi totodată una din verigile genealogiei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului.

Nu este greu de înţeles ce înseamnă, ce simbolizează lacrima. Nu cred că este om pe pământ care să nu fi vărsat lacrimă de îndată ce atunci când ne naştem prima dată plângem. Să ne ducem în rai la cei doi care au fost zidiţi de Dumnezeu, Adam şi Eva, aşezaţi ca nişte împăraţi în porfiră şi vison cu înţelepciune şi cărora li s-a dat să păzească doar o singură poruncă: Din pomul oprit să nu mâncaţi, nici măcar să vă atingeţi, că în ziua în care veţi mânca veţi muri (potrivit Facerea 2, 17). Această poruncă vine după ce Adam şi Eva erau aşezaţi acolo în tot ce este frumos, în splendoarea frumuseţilor lui Dumnezeu. Nimic nu le lipsea. Mintea era îngerească. Tot ce era de jur-împrejurul lor desfăta toată fiinţa lor. Şi totuşi trebuia să păzească doar o singură poruncă: Nu umbla acolo, nici măcar să te atingi.

A venit diavolul cu glasul său şăgalnic şi s-a dus la Eva fiindcă nu putea ca să ajungă la Adam pentru strălucirea sa. Eva era născută, făcută de Dumnezeu din Adam. Atât de înţelept era Adam, încât că a dat nume tuturor animalelor după caracterul lor. Când l-a adormit Dumnezeu pe Adam şi din aceeaşi frământătură, lut înmuiat, a făcut-o pe Eva, dar cu un mic adaos din coasta lui, a zis aşa: Iată os din oasele mele. Aceasta acum se va numi Eva, adică viaţă (potrivit Facerea 2, 23). Găsim un cuvinţel acolo, în Sfânta Scriptură: acum, spus de Adam. El de vreme ce a dormit când a fost făcută Eva de către Dumnezeu, a şi cunoscut-o după mintea lui îngerească. Şi spune acum, adică numai aceasta este făcută din aceeaşi frământătură din care era făcut Adam de către Dumnezeu, că ceilalţi oameni aveau să fie născuţi, venind din nefiinţă în fiinţă cu darul lui Dumnezeu din doi părinţi.

 

PC. Predici 114 1

Adam dând nume animalelor

 

Vine diavolul şi şoptind Evei o înşală, zicându-i: În ziua în care veţi mânca din pomul oprit, veţi fi ca nişte dumnezei şi veţi cunoaşte binele şi răul (Facerea 3, 5). O minciună sfruntată. Iată că nu au fost ca nişte dumnezei, ci din contră, au împlinit căderea poruncii şi blestemul lui Dumnezeu, că în ziua în care vei mânca vei gusta moarte. Acel eveniment cutremurător pentru zidirea lui Dumnezeu a rămas ca un început, urmând ca să fie al doilea moment cutremurător când va veni antihrist.

Iubiţi credincioşi, nu mai putea să stea Adam în rai din cauză că odată mâncând din acel fruct a intrat moartea în el. Ceasul, orologiul lumii, al fiinţei vii, a început să bată din momentul acela. Vremea a început să curgă, iar el neputând să mai rămână acolo, a fost excomunicat, a fost scos din rai că nu se mai putea. Ca să înţelegem acest lucru, este suficient pentru cei mândri şi plini de sine să vină îngerul lui Dumnezeu, fiindcă un cuvânt al Sfinţilor Părinţi nu vor să-l primească, să le arate ce se întâmplă între oameni. O societate bine închegată pe nişte legi civice frumoase, şi mai ales creştineşti. Tot cel care încalcă nişte legi, tot cel care este fără de lege, este sfătuit să se oprească, iar apoi eliminat. Eventual, dacă rămâne în aceeaşi îndărătnicie, este chiar şi scos din viaţă. Ar veni îngerul să-ţi spună ţie, omule îngâmfat, tu cum rezolvi nişte probleme cu nişte nenorociţi, cu nişte oameni care nu se încadrează ? Nu după legile tale neapărat, după cum trăieşti tu. După nişte legi civice, frumoase, curate. Oare nu încet-încet îi excomunici ?

Să fiu şi mai pragmatic. Am găsit prin duhovnicie oameni care s-au unit unul cu altul pentru veşnicie datorită sentimentului nobil pentru care s-au legat prin căsnicie. S-a perimat încetul cu încetul sentimentul; de aşa natură s-a rupt legătura încât că absolut nimic nu-i mai trebuia aceluia care a tăiat din inima lui toate legăturile. Şi cred că mulţi de aici sunteţi în aceeaşi situaţie. Cu alte cuvinte, l-ai izgonit din inima ta, nu-ţi mai trebuie, nu mai eşti chipul de altădată chiar dacă nici eu n-oi fi ca atunci, dar poate tu m-ai modificat. Din aproape în aproape, ne dăm seama o izgonire din inima ta. Copii am găsit în viaţa mea care se uitau la ceas când se împlineşte vremea să vină cel care tulbura toată casa. Intra în stres. Mai bine n-ar mai veni, l-a izgonit din inima lui pe cel care i-a dat viaţă. Ne legăm prietenii între noi, toate sunt bune şi frumoase până când celălalt te minte sau cine ştie ce necaz îţi face, şi atunci încetul cu încetul se voalează chipul. Aşa să înţelegem ceea ce s-a întâmplat cu Adam în rai.

Mulţi oameni cârtitori caută să-l condamne pe Adam şi pe Eva că de ce au greşit şi noi suntem în această robie. Tâlcuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur tare frumos acest cuvânt. Adam şi Eva au greşit acolo, în rai; noi n-am fost acolo, noi suntem descendenţii lui, dar noi întreţinem robia păcatului. Diavolul a minţit dintotdeauna, depinde de minciună, cum o cosmetizează şi cum o grăieşte şi cum te duce de minte. El, fiind stăpânul păcatului, este logic că-l deturnează pe om din calea cea frumoasă, îi voalează frumuseţea făcându-i un chip de altă natură. Că atunci când dă de gustul roşcovelor, îşi dă seama că a greşit. Uneori poate să fie întoarcere, alteori poate să fie neîntoarcere, să rămână în acea temniţă în care s-a lăsat închis.

Pomul cunoştinţei binelui şi răului este curiozitatea omului, călcarea poruncii. Adam avea cunoştinţă de ce zace acolo, dar a rămas înşelat de către diavol. De atunci diavolul îi curtează pe toţi descendenţii, pe toţi urmaşii lui Adam şi ai lui Eva, ca să le încurce drumul spre mântuire. Iată cum vine Mântuitorul în şirul anilor Lui pământeşti şi ne învaţă cum să trăim creştineşte, cum să lucrăm fapta bună. Ca la şcoală, profesorul care este într-adevăr un autodidact, un om care vrea ca să scoată ceva din tine ca elev, ceva frumos, pentru tine în primul rând şi pentru societate, se stoarce ca o lumânare, dar dacă tu nu vrei să asculţi, atunci vei culege roade, cu regret, când va fi prea târziu.

Adam, după ce a fost excomunicat din rai şi pusă pază de către arhanghel, a plâns mult. Şi-a adus aminte de ce-a pierdut. A pierdut prin voinţa lui şi atunci lacrima i-a secat sufletul. El nu a murit imediat, ci a murit după 970 ani, dar a murit în pământ. Din pământ eşti şi în pământ vei merge (Facerea 3, 19).

Deci, dragi credincioşi, acel pom al cunoştinţei a fost pricina pentru care el a căzut. Diavolul fiind atât de discret i-a înşelat pe amândoi şi ţinta lui nu a fost alta decât să-i scoată din acea frumuseţe. Iată-l pe Adam plângând şi apoi curgând moartea peste toţi descendenţii săi. Ne ducem la Cain şi la Avel. Nu era cunoscută moartea pe pământ, dar Cain când a văzut că jertfa lui Avel se ridică la cer şi a lui se împrăştie pe pământ, a ieşit din locul acela văzut şi l-a omorât. Fără numai că ne dăm seama de aici că el ştia ce înseamnă moartea. Mergem mai departe, dragi credincioşi, la cele care ne-a învăţat Hristos, rămânând ca noi în mintea noastră să le alegem, să le punem în sufletul nostru, şi apoi ca o sămânţă pusă în pământ să rodească trupul mântuirii.

Zice Mântuitorul că a împărţit talanţii, unuia i-a dat un talant, unuia i-a dat 2 şi unuia i-a dat 5. Aceluia căruia i-a dat un talant, l-a ascuns şi n-a lucrat nimic; acela cu 2, 2 a lucrat şi acela cu 5, 5 a lucrat. Când vine Stăpânul spune curat: Aduceţi ce aţi lucrat. Acela când a spus că n-a lucrat nimic ci a ascuns talantul şi i l-a dat, n-a rezolvat nimic. Şi i-a luat şi talantul, şi l-a dat altuia. Cel care a lucrat încă 5 talanţi, 5 având în custodie, l-a învrednicit a fi pus peste multe. Şi cel care a avut 2 talanţi, iarăşi i-a zis: 2 talanţi ai avut, peste multe vei fi pus. Ne punem întrebarea: era Judecătorul nedrept ? Nicicum. A mulţumit şi pe cel cu 5, şi pe cel cu 2, că Dumnezeu fiind stăpânul darurilor îi mulţumeşte pe toţi. Îţi dă cât trebuie ţie. Cel cu 5 talanţi simbolizează darurile care se dau peste oameni şi noi trebuie să le lucrăm; cel cu 2 talanţi trebuie să lucreze şi partea sufletească, şi partea trupească. Cu alte cuvinte, noi suntem via sădită de Dumnezeu ca să rodim. Vine dumnezeirea să ceară de la noi, şi ce găseşte ?

L-am văzut pe David postind. Nu-i lipsea nimic. Dar în subconştientul lui, în inima lui era tristeţe, nu-i mai trebuia mâncare. Ştia că postul seacă trupul, îl smereşte, şi în felul acesta sufletul judecă altfel şi devine stăpân peste acest mormânt al lui, care este trupul. Întotdeauna când trupul este desfătat mai mult şi extrem de mult, el se semeţeşte, se mândreşte, şi îl încurcă pe suflet de a accede spre cele înalte.

Postul, dragi credincioşi, cum spune şi Evanghelia, este binevenit omului. Postul te aduce prin smerenie la cele înalte, cugetătoare, dar un post cu rânduială, un post după cum l-au lăsat Sfinţii Părinţi. Spune Sfânta Evanghelie de astăzi: Şi când posteşti, unge-ţi capul tău şi spală-ţi faţa ta, ca nu cumva să te arăţi oamenilor că posteşti. A unge capul înseamnă a gândi cele frumoase, cele înălţătoare spre dumnezeire. A spăla faţa ta, care este întotdeauna expusă celor din jurul tău şi simbolizează mult din caracterul tău, înseamnă a-ţi spăla faptele tale, a face numai fapte frumoase, plăcute. Faceţi-vă comori nu aici pe pământ, unde furii şi rugina le mănâncă, ci acolo în ceruri unde sunt în custodie.

Sfinţii Părinţii, după Mântuitorul, au lăsat ca o lege postul. Acele 4 posturi pe an, în săptămână lunea, miercurea şi vinerea – le-au lăsat pentru a smeri trupul care este atât de mândru, de semeţ. Le-au lăsat Sfinţii Părinţi cu mare rânduială numai şi numai pentru mântuirea noastră. Poporul iudeu, când aveau necazuri, se smereau cu toţii şi posteau la porunca împăratului şi biruiau pe vrăjmaşi. Izavela a lui Ahaav s-a răzbunat asupra lui Ilie, a postit 40 zile să scape de acel vrăjmaş. Îl vedem pe Proorocul Moisi cum urcându-se în Muntele Sinai posteşte 40 zile, 40 nopţi, dându-i Dumnezeu tablele legii. Pe Însuşi Mântuitorul Îl vedem cum în pustie posteşte 40 zile, fire trupească fiind. De aici deducem că dacă în Vechiul Testament postul era de mare nobleţe pentru suflet şi ca fapte sufleteşti, a venit şi la Noul Israil, la noi creştinii. Ne întrebăm acum: cine mai posteşte ?

Iubiţi credincioşi, Ortodoxia care a fost dintotdeauna perla vieţii sufleteşti a omului a avut mult de luptat împotriva vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi a Bisericii. Dumnezeu a ajutat întotdeauna pe omul care din fiinţa lui, din dragostea pentru Cel ce l-a zidit, a căutat să-şi urmeze un curs măcar cât de cât frumos, plăcut. Dar cel care este îndărătnic, care din interiorul lui nu vrea, atunci nici Dumnezeu nu are ce-i face.

Era Daniil în captivitate în ţara Vavilonului. Acolo a fost supus la multe suplicii, dar în numele lui Dumnezeu a rezistat. Îl avea pe Dumnezeul acela din inimă cu care venise. Acolo nu s-a convertit cu absolut nimic, nici frica morţii nu l-a deturnat din ceea ce credea. Pentru credinţa lui l-a chemat împăratul Vavilonului ca să-i tâlcuiască vis. Când s-a dus la curtea imperială, i-a spus: În numele Dumnezeului meu, Îl voi ruga şi dacă va fi cu putinţă îţi voi tâlcui. Din momentul ce i-a tâlcuit visul, a rămas de mare nobleţe la curtea lui Nabucodonosor.

Erau cei trei tineri care posteau, nu mâncau din mâncărurile acelora care-i subjugau. Mâncau seminţe. Acest lucru s-a ajuns la urechile împăratului. Când au fost aduşi la curtea imperială şi întrebaţi: De ce nu mâncaţi din jertfele noastre ? (potrivit Daniil 3, 14 şi urm.) au spus atâta de frumos, copii fiind: Răspuns laPC. Predici 114 2 întrebarea ta nu putem să dăm, dar ştim că este Dumnezeul cel atotputernic în cer şi prin fapte se va dovedi. I-a aruncat în cuptor, cuptorul din Deira. Îi găseşte nearşi. Ne punem întrebarea: oare Îi era greu lui Dumnezeu să stingă focul ? Nu. Nicicum. Dar mai mare era minunea ca să sfideze tăria focului în faţa acelor păgâni. Că ei înainte L-au mărturisit pe Dumnezeu, că din acest motiv noi nu mâncăm, că avem legea noastră, a Dumnezeului celui atotputernic, care este în cer, şi nu a dumnezeilor voştri. Din momentul acela au fost cinstiţi.

 

Cei trei tineri în cuptorul Vavilonului

 

Îl vedem pe Iosif dus în Egipt cum cade în mreaja acelei femei care a ajuns la nebunie de dragoste pentru el. Putea să cadă în păcat, dar n-a făcut-o. Îl avea pe Dumnezeu prezent în inima lui. Şi din cauza aceasta nu a gustat din această cursă. Şi multe alte lucruri vedem întâmplate în istoria omenirii, care din acelea dacă noi ne adăpăm sufletul, întregindu-le în sufletul nostru, ne dăm seama cât de slabi suntem la ispite şi cât de puternici putem să devenim.

Iată, dragi credincioşi, cum Dumnezeu ne-a învăţat de-a lungul timpului cu acea hrană atât de gustoasă, atât de bună, pe măsura dentiţiei noastre. Nu ne dădea o nucă tare pentru gura noastră fonfă. A grăit Dumnezeu pe înţelesul fiecăruia, precum şi sfinţii apostoli. Rămânea totul în latitudinea omului. La Apostolul de astăzi zice Apostolul Pavel: Mai aproape este mântuirea acum decât ca atunci când am crezut (Romani 13, 11). Ce cuvânt dumnezeiesc, înţelept şi smerit spune acest bărbat al Noului Testament ! Tocmai el vorbeşte când îi închidea pe creştini din râvna dumnezeiască a Vechiului Testament, dar acest cuvânt îl spune după ce l-a cunoscut pe Hristos. Mai aproape este acum mântuirea, că a venit Mântuitorul, decât ca atunci când am crezut. El credea că ceea ce face bătându-i şi închizându-i pe creştini face un bine lui Dumnezeu şi se va mântui, ceea ce a fost o înşelăciune. Venind Mântuitorul şi cunoscându-L, nu faţă către faţă, ci doar în acea vedenie pe drumul Damascului, şi-a întors cunoştinţele lui, şi-a întors râvna spre Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Călătorind peste 2.000 de ani de la aceste lucruri întâmplate şi celelalte povestite de mii de ani, să venim la zilele noastre. Perla confesională dintotdeauna şi mântuitoare a fost Ortodoxia. Aşa cum o ceată de lupi hăituiesc un cerb, să zicem, până îl oboseşte şi apoi cade pradă cerbul şi-l mănâncă, aşa şi Ortodoxia a fost hăituită de câini, de lupi, de lei. Iat-o acum aproape să îngenuncheze de atâta oboseală. Ne punem întrebarea: a obosit datorită alergării, a obosit că este îmbătrânită, a obosit că şi-a rupt vreun picior sau din alte motive ? Nu. Au obosit iconomii tainelor lui Dumnezeu. Ei nu sunt pereni, ei nu sunt veşnici, se schimbă, asemenea oamenilor care-şi dau moştenirea. Moştenirea lui Iisus Hristos care este în custodia numai a Bisericii Ortodoxe; moştenirea cea mântuitoare se dă în succesiunea acelora care sunt înnobilaţi cu acest dar. Iată că de acum se simte îngenuncherea darului lui Dumnezeu.

Eu, pentru mine personal, gândindu-mă la aceste lucruri, am făcut o analogie cu căderea Ierusalimului, căderea sinagogii din dar şi căderea Ortodoxiei. De multe ori mi-am pus întrebarea: ce viaţă aveau arhiereii care L-au răstignit pe Hristos ? Cred că rea de tot. Nu mă interesează ce viaţă au avut, dar mi-am pus întrebarea, de copil, cum de a mijlocit Dumnezeu ca aceşti oameni să se mânjească de sângele lui Iisus Hristos ? Fără numai că a fost ceva în viaţa lor. Oare de atunci când a căzut sinagoga şi până acum, aceştia care urmează să-L vândă pe Hristos în piaţă tâlharilor nu cumva vor împlini aceeaşi rânduială ca rabinii de atunci ?

L-a minţit diavolul în rai pe Adam şi iată unde a ajuns. Totul este o minciună ce se cosmetizează în mass-media. Bietul român credea că va ajunge cândva în vreo slavă de sir sau von, dar tot ţigan este numit de către stilaţii homosexuali din occident. Se marşează pe toate fronturile să se împută tot ce este frumos între oameni. Popoarele nu se mai conduc după puterea lor, de sine, popoarele sunt conduse din alt Fanar. Vechiul Fanar măcar îţi lua dijmă, dar te lăsa; acesta urmează ca să-ţi ia şi mădularele din tine, să-ţi ia tot, să-ţi ia în primul rând pe Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, ecumenismul nu are altă rânduială şi alt scop decât să îngroape Ortodoxia în Vatican, iar prin Vatican se găseşte tot ce este mai mizerabil în lume. O spoială de Dumnezeu, dar de fapt este unirea cu toţi cei anatematisiţi de către Sfinţii Părinţi. Iată înşelarea cum vine. Pe cine înşală diavolul ? Pe omul mândru, pe omul care este aplecat mai mult spre cele trupeşti, ca acea gârbovă din Evanghelie. Diavolul are acces numai la acel om pământean care nu mai gândeşte cele frumoase. Degeaba îşi mai dă seama, când poate este prea târziu, că a luat o cale greşită. Luaţi aminte, dragii mei, la fiul risipitor cât de nobil era în casa tatălui său; şi-a luat averea şi a plecat şi unde a ajuns ? A ajuns atât de jerpelit că foamea l-a aplecat spre mâncarea porcilor. Duceţi-vă în bordeluri, pe centuri, duceţi-vă în hrubele oamenilor, imaginar, şi vedeţi-i pe aceia cum zac în tot ce este mai obscen.

Aşadar, dacă Dumnezeu ne-a înnobilat cu raţiune, ne-a dat cunoştinţă ce este binele şi răul, ne-a înnobilat cu o bibliotecă întreagă de ceea ce au păţit cei dinaintea noastră, oare noi cu ce facem diferenţă faţă de ceilalţi ? Nu suntem din acelaşi aluat ? Vă împuiază mintea cu fel de fel de nerozii, de evoluţionism sau mai ştiu eu ce idei care vor apărea de acum încolo. Totul are un singur scop: să te deturneze de la cunoştinţa lui Dumnezeu şi totodată să-ţi fure timpul. Prin parcuri, prin jocuri, prin toate nebuniile din zilele de astăzi. Dacă vrei să furi, cum face hoţul vreodată, casa stăpânului, îi dai câinelui de ros un os şi el are altă treabă şi nu mai latră să-l trezească pe stăpân, aşa să vă închipuiţi societatea de astăzi: îţi aruncă os de ros prin mass-media, iar ei totul duce pe apa sâmbetei, cum este o vorbă. Când te trezeşti este prea târziu.

Aşa putem ca să devenim nişte oameni puternici, mental vorbesc. Nu în muşchi, să scoatem sabia. Postind după rânduiala Sfinţilor Părinţi şi ţinând aşezământul lor; aşa, dacă vom ţine rugăciunea, ne vom păzi de păcat, vom deveni nişte puternici. Altfel, dragi credincioşi, vom deveni nişte nulităţi în faţa valului care vine. Sincer vă spun, prin imigranţii care vin, şi sunt silite popoarele să-i aducă, şi s-au arătat ce vor să facă, să-i omorâm pe păgâni, spun cei care vin în Europa, ne putem trezi şi aici cu un nebun de genul acesta. Vedeţi cum s-a întâmplat la petrecerea aia satanistă, cât tam-tam s-a mai făcut, ţi-e milă într-adevăr de acei copii, i-a găsit moartea acolo. Nu la Dumnezeu, i-a găsit acolo. Toate sunt făcute, ca apoi să-ţi spolieze mintea, să-ţi distragă atenţia. La fel va fi şi în Biserică, mai ales de acum încolo. Fiţi oameni cumpătaţi. Numai aşa veţi putea trece peste aceste valuri de mare primejdie a sufletului.

Iubiţi credincioşi, cum de obicei se practică în bisericile noastre primele zile zile de post. Vă invit să vă verificaţi tăria frăţiilor voastre. Vă veţi simţi altfel. Postiţi cele 3 zile de post şi luaţi agheasmă mare miercuri. Cercetaţi-vă minţile şi o să vedeţi că n-o să muriţi, te întăreşte Dumnezeu dar mintea altfel gândeşte. Când trupul e tot desfătat, atunci el se semeţeşte şi devine stăpânul minţii şi gândeşti altfel. Eu nu vă doresc altceva decât frumuseţea gândirii, minte înţeleaptă către Dumnezeu, de unde va veni puterea pentru toate. Bunului Dumnezeu să-I dăm slavă şi cinste în veci. Amin.