Cine e online?

Avem 46 vizitatori și nici un membru online

Predica PS Flavian Ilfoveanul de Învierea Domnului 2016

 

Hristos a înviat !

Parcă ieri ne pregăteam de lungul drum al celor 7 săptămâni, şi am putea să spunem cât de repede a trecut ! Mie personal nu-mi vine să cred că aşa de repede am trecut. Nu putem să-I mulţumim decât bunului Dumnezeu, care este Stăpânul timpului, Stăpânul nostru, Stăpânul vieţii noastre, că ne-a ajutat în această lungă cale trupească şi apoi sufletească să ajungem Sfânta Înviere a Lui.

Ne punem întrebarea, iubiţi credincioşi, şi chiar vă rog să vă puneţi întrebarea: de ce a lăsat Dumnezeu ca astăzi, duminica, să serbăm Paştele, şi în toate duminicile de peste an, şi nu în alte zile ? Vedem că Dumnezeu, atunci când a făcut cerul şi pământul, l-a început duminică; duminică a făcut lumina. Apoi până sâmbătă a lucrat toate cele care sunt înconjurătoare nouă, a 6-a zi făcându-l pe om, şi a 7-a care era sâmbătă S-a odihnit. Să nu înţelegem o odihnă trupească, cum ne odihnim noi de multă trudă timp de 6 zile. Acea odihnă o înţelegem în alt fel, că Dumnezeu nu este material şi nu oboseşte niciodată; este o odihnă de a admira ceea ce a creat. Orice om care creează ceva frumos pentru posteritate, orice om care gândeşte, vrea să-şi expună tot ce are în el frumos, plăcut, pentru cei de după el, şi atunci se odihneşte când îşi vede lucrul împlinit, aşa şi Dumnezeu S-a odihnit în ziua a 7-a. Această zi de odihnă a lăsat-o Dumnezeu şi lui Adam, dar mai precis, mai cu lege am putea să spunem, poporului mesianic. Era sabatul, cum îl numim, ziua a 7-a.

Ne punem întrebarea de ce Dumnezeu a mutat ziua a 7-a, ziua de odihnă, nu sâmbătă, ci duminică. Să ne strecurăm pe acest fir al înţelepciunii la noi înşine. Nu v-aş dori vreodată ca să ajungeţi ca cineva să-ţi refuze vreun cadou. Să umblăm şi în acest ungher al vieţii: tu vrei să faci un cadou, dar acela ţi-l refuză, şi când ţi-a refuzat ceea ce dăruieşti tu, tare mult te distruge în lăuntricul tău. Ne punem întrebarea: de ce Dumnezeu a refuzat sabatul iudeilor ? Scris era la prooroci: Scârbă îmi este de jertfele voastre, de arderile de tot ale voastre (potrivit Amos 5, 21-22). Când a spus Dumnezeu lucrul acesta, iarăşi ne punem întrebarea: de ce, Doamne ? Când îţi aduce un dar cineva, de ce te scârbeşti ? Iată de ce: nu era curat. Era un dar care era doar robotic. Dar inima nu era. Şi găsim acest lucru într-un cuvinţel tare scurt al Proorocului David: Cu limba binecuvântau şi cu inima blestemau (Psalmi 61, 4).

Aşa ne găsim şi noi, majoritatea, astăzi. Îl lauzi pe Dumnezeu doar cu gura, doar din buze, dar inima ta nu-ţi este acolo. De exemplu, cum veniţi mulţi la biserică, eşti numai trupul, dar mintea nu. Ca şi cum te-ai duce să faci un cadou cuiva şi cine ştie ce gesturi faci sau te uiţi în altă parte, sau unde-ţi este mintea. Cadoul este material, dar cel căruia îi dai acel cadou îţi cere simţământul tău, fineţea vieţii tale, frumuseţea aceea care izvorăşte din tine. Mulţi vin la biserică, dar puţini sunt în biserică, mai ales la timpul acesta când a apărut nebunia, fobia, microbul, virusul telefoanelor. Greaţă îmi este, eu vă spun sincer şi-mi cer iertare pentru aceste cuvinte, dar am ajuns la un refuz, butonează în biserică. Te întreb pe tine: oare tu ai venit la biserică ? Pentru ce ? Să te uiţi pe acel blestemat ? Ai venit ca să-ţi aduci obolul tău de jertfă lui Dumnezeu, care-ţi cere mintea, nu prezenţa ta de carcasă.

Şi pentru aceasta, Dumnezeu le-a luat iudeilor jertfa şi jertfelnicul, fiindcă nu mai aduceau cu mintea acea frumuseţe a darului. Şi a anticipat, a spus prin prooroci: Nu voi mai primi jertfele voastre, mâinile voastre sunt pline de sânge (potrivit Isaia 1, 11-15).

Nu putea nimeni ca să comute acea zi de sărbătoare în altă zi decât cel care era abilitat, şi cel abilitat era Dumnezeu, care a şi dat ziua de sabat, ziua de odihnă. Dar de ce duminică şi nu a pus-o în altă zi a săptămânii ? Omul, când a căzut, a pierdut lumina. Din acest motiv, oamenii orbecăiau în întunericul idolatriei. Gândiţi-vă, de-ai fi într-un palat şi lumina este stinsă, sau poate să fie lumină şi tu eşti orb, nici o valoare nu are ceea ce arată palatul. Aşa era şi omul. Pentru el era închis raiul, pentru el era închis şi ceea ce vroia el, adică acea odihnă veşnică, din cauză că el şi-a stins lumina prin călcarea poruncii lui Dumnezeu. Mulţi oameni îl condamnă pe Adam şi pe Eva, că datorită lor. Cea mai mare greşeală o faci atribuind lor că omul a căzut în gheara morţii. Tu însuţi eşti un Adam, tu eşti o Evă ! Să ne strecurăm printr-o minte înţeleaptă, şlefuită de poruncile lui Dumnezeu, şi ne vedem pe noi înşine că suntem într-un rai, ne vedem pe noi înşine cum călcăm porunca lui Dumnezeu în fiecare clipă, ne vedem pe noi înşine când din poftă nu mai putem şi explodăm spre a gusta din pomul oprit. Deci noi înşine suntem Adam şi Eva.

Acea lumină trebuia s-o aducă Hristos, şi nu oricând, ci atunci când s-a împlinit vremea, când s-au împlinit proorociile. Nu când a vrut omul, ci când a vrut Dumnezeu ca să împlinească planul Lui de mântuire. Hristos trebuia să moară la paştele iudeilor, şi de ce atunci, şi nu altădată ? Din cauză că iudeii, arhiereii şi preoţii trebuia să-L jertfească după cum înainte jertfeau mielul de jertfă în numele lui Dumnezeu. Au uitat proorociile datorită grijilor lumeşti şi nu şi-au dat seama că, de fapt, Mielul originar este Hristos. Omorându-L pe Hristos la lună plină, în ajunul paştelui lor, s-a împlinit că El îngropat fiind a înviat a treia zi. A murit vineri şi a treia zi era duminică, când a înviat.

 

PC. Predici 115

Pogorârea la iad. Frescă de Manuel Pansellinos,

de la Mânăstirea Protaton,Muntele Athos, secolul al XIV-lea

 

Deci sărbătoarea Paştelui creştinesc de acum nu mai era sâmbăta, cum îl serbau evreii, ci era duminica, zi care era serbată oarecum în idolatrie când se anunţau zorii, răsăritul soarelui. Până când şi idolatria a început ca să spună că trebuie să vină Cineva, nu-L cunoşteau, dar trebuia să vină Cineva mai mare decât zeii lor. Şi cine putea ca să spună acest lucru, decât cei care stăpâneau zeităţile ? Grecii. Ei erau din neam semitic, ei stăpâneau înţelepciunea, filozofia lumii, ei s-au întins în toată lumea, şi lor le-a dat Dumnezeu puterea de a propovădui cuvântul adevărului în lume. Iar ei anticipat au croit un zeu. Obosiţi de atâtea zeităţi, au făcut un obelisc, un zeu, şi l-a titrat în felul acesta: Dumnezeul necunoscut. Trebuia să vină cineva ca să spună cine este acel Dumnezeu necunoscut, şi acel cineva avea să vină mai târziu, Apostolul Pavel, în fastuosul şi elegantul Areopag unde se aduna spuma filozofiei greceşti.

Acest Dumnezeu necunoscut era Iisus Hristos, care a luat de la iudei sabatul şi prin învierea Lui, spre răsăritul soarelui, ne-a dat ziua de odihnă care este duminica, Domini, ziua lui Dumnezeu, zi împărătească. Acest lucru l-a făcut Hristos şi ne-a dat nouă, noul Ierusalim, noul Israil, spre stăpânirea zilei de odihnă. Această zi o serbăm astăzi şi aş vrea să fiţi cu inimile pline de bucurie că Hristos a înviat din morţi.

Iubiţi credincioşi, nimic nu este mai frumos pe pământ precum este creştinismul. Şi cum a spus Mântuitorul: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Psalmi 33, 8), vă invit la acest ospăţ dumnezeiesc, ca să gustaţi din El. Dar cine-L gustă cu adevărat din toată fiinţa, socot că este imposibil să-L mai lase. Şi merită să nu-L uităm şi să nu-L scăpăm. Atunci când spunem că-mi este frică de Dumnezeu, nu-mi este frică ca de un monstru, de un balaur, de un diavol. Îmi este frică să nu-L pierd. Dacă v-aş binecuvânta, nu v-aş dori altceva decât să aveţi această frică, să vă cuprindă toată fiinţa lui Dumnezeu şi zi, şi noapte, şi nici o clipă să nu aveţi odihnă, ci într-o continuă alergare să fiţi, şi frică, să nu-L pierdeţi pe Dumnezeu. Dacă-L pierdem, am pierdut totul. Poţi să câştigi orice, L-ai pierdut pe Dumnezeu, nu mai ai ce pierde, te-ai pierdut pe tine însuţi. Merită toată slava şi cinstea, iar noi să ne alăturăm acelora care ne-au adus aceste sfinte jertfe în numele Lui.

Poate n-aţi ştiut cum se salută iudeii. Sfinţii Părinţi ne-au lăsat frumosul salut, până la Înălţarea Domnului, cel care salută zice: Hristos a înviat ! Iar celălalt răspunde: Adevărat, a înviat ! Nu adevărat că a înviat; adevărat, a înviat. Iar iudeii când se întâlnesc îşi spun aşa: A venit Mesia ? Celălalt răspunde: N-a venit Mesia ! În contra valorii salutului creştinesc, aceasta spun ei. Spuneţi-i unui evreu: Hristos a înviat ! şi o să vedeţi mimica lui cât de greţoasă este. Iar noi să fim acei noul Israil, care împărtăşim şi deţinem darul lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos care a înviat din morţi. Nu vă spun decât frumosul salut: Hristos a înviat !