Cine e online?

Avem 69 vizitatori și nici un membru online

Predica PS Flavian Ilfoveanul din 20 iunie 2016

 

Duminica a II-a după Cincizecime

Chemarea primilor apostoli

Şi umblând Iisus pe lângă Marea Galileei, au văzut pe doi fraţi: pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei fratele lui, aruncându-şi mreaja în mare, că erau pescari. Şi au zis lor: veniţi după mine, şi vă voiu face pe voi vânători de oameni. Iar ei îndată lăsându-şi mrejele au mers după dânsul. Şi de acolo mai înainte mergând, au văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov al lui Zevedei şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedei tatăl lor, cârpindu-şi mrejele lor; şi i-au chemat pe dânşii. Iar ei îndată lăsând corabia şi pe Zevedei tatăl lor, au mers după dânsul. Şi au străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în adunările lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa întru norod (Matei 4, 18-23).

 

Nu auzitorii legii se vor îndrepta la Dumnezeu, ci făcătorii legii (Romani 2, 13). Cel ce a spus acest cuvânt, care este principial pentru viaţa noastră, avea să îndrituiască acest cuvânt mai târziu, spunând: Că cele ce eu spun, nu de la mine spun, ci de la Duhul Sfânt le spun (potrivit I Corinteni 2, 12-13). Oare aceste cuvinte, care le auzim în viaţa noastră, nu ar trebui să ne trezească mintea noastră ? Că cele care le auzim, le auzim de la nişte oameni care au avut experienţă în viaţa lor, au trecut pe acolo, s-au poticnit, şi apoi sfătuieşte pe altul ca să nu treacă pe acolo, să se păgubească mai rău.

Ne umplem de percepte ale oamenilor celebri în viaţă, fiecare a căutat ca în isteţimea minţii lui să fie pironită într-un citat, într-un lucru, în ceva care să rămână celor de după el. Oare cine poate fi mai adevărat, mai înţelept şi mai iubitor de semenii Săi decât Dumnezeu ? Spun semenii Săi referindu-mă la trupescul Domnului Iisus Hristos care, din smerenie, dumnezeirea S-a coborât pe pământ şi a îmbrăcat această haină trupească. Multă trudă a făcut Dumnezeu pe pământ şi toată îngeria a lucrat mântuirea omului, iar omul rămâne aceeaşi stâncă insensibilă, în răceala care o caracterizează. Chiar şi acea stâncă de care spun a avut glas la moartea Domnului pe cruce şi a mărturisit în graiul ei când, nefiresc, a crăpat şi a lăsat celor vii mărturie că Acesta este Ziditorul cerului şi al pământului.

În atâtea graiuri a grăit dumnezeirea şi în atâtea graiuri şi pe înţelesul fiecăruia au grăit apostolii, iar după apostoli au grăit cei înnobilaţi cu Duhul Sfânt, care s-au făcut prin viaţa lor şi cugetarea lor nişte alabastre în care Dumnezeu a turnat darul Duhului Sfânt. Oare cine poate să te iubească mai mult decât Ziditorul tău ? Oare cine poate să te îngrijească mai mult decât Cel ce ţi-a dat viaţă ? Oare din toate acestea nu ne dăm seama că Cel ce ne răsare soarele şi îl apune, Cel ce trimite norul şi îmbracă cerul ca într-o haină şi ne umbreşte, Cel ce ne răsare tot în jurul nostru să ne desfăteze simţurile, oare din acestea toate nu pricepem că El este Cel ce ne iubeşte ?

Vedeţi frăţiile voastre că omul în mofturile lui caută multe, ca să se desfăteze în simţămintele sale. Vrei să ai un peşte într-un acvariu sau o pasăre într-o colivie ? E grea osteneală ca s-o ţii. Dar ea este, precum şi peştele în ambientalul său şi tu nu-i porţi de grijă. Oare din acestea nu-ţi dai seama că este altcineva care lucrează atât de frumos, fără a te antama pe tine şi a-ţi cere ajutorul ca să meargă toate frumos ? Din toate aceste lucruri simple care ne înconjoară zi şi noapte şi cele care le vedem în noi, oare nu-L putem distinge pe Dumnezeu că El este Atotputernic ? Iar omul rămâne în aceeaşi indolenţă.

Ne punem întrebarea de ce Mântuitorul şi-a ales apostoli şi de firea aceasta atât de simplă. E permisibilă întrebarea şi putem să cercetăm. De ce, Doamne ? De ce, Doamne, ai venit atât de simplu pe pământ în haină trupească, şi nu altfel ? Le vedem toate acestea în noi înşine. El venea spre moarte şi a venit simplu. Lumea era plină de cultură, dar cultura întotdeauna se apleca spre cele trupeşti. A venit Mântuitorul şi a lăsat legea în poporul iudeu care era crescut precum un copil de către Dumnezeu. Era poporul care era împrejmuit cu gard şi tânjeau toate popoarele după slava, după nobleţea poporului iudeu. Le-a pus aşezământ de lege Dumnezeu şi nu omul, le-a trimis foc din cer pe altarul de jertfă. Voi junghiaţi ce este feciorelnic din ceea ce trebuie, din care a spus Dumnezeu, din animale curate. Nu le rămânea iudeilor decât să-şi întreţină focul, o dată era dat de la Dumnezeu focul şi el trebuia întreţinut cu ceea ce arde în materie arzătoare. Dar dacă au fost indolenţi focul li s-a luat, sicriul legii aşijderea. Era coroana, era purpura, era nestemata pe coroana de slavă a poporului iudeu.

Să ne ducem la ei şi apoi venind la noi să vedem unde ne poziţionăm. Câtă slavă şi cinste aveau în jurul popoarelor lor ! Dar fiindcă au căutat să se folosească materialiceşte de cele duhovniceşti, iată că Dumnezeu le-a luat. Oare noi nu gândim la fel, noi care suntem atât de mici faţă de un popor, atât de mici în lucrarea noastră faţă de ceea ce au făcut oamenii cu viaţă înaltă ? Oare nu ne dăm seama că dacă tu nu pui preţ pe ceva, îl pierzi ? Şi atunci când pierzi, pui preţul pe ceea ce ai pierdut, e posibil să mai câştigi sau nu.

A venit Mântuitorul şi i-a ales pe aceşti pescari, doi la Marea Galileei, fraţi fiind, Andrei şi cu Petru, fraţi de trup. Erau pescari şi-şi cârpeau mrejele. Oare de ce evanghelistul menţionează, nuanţează cu lux de amănunte ce făceau, că-şi cârpeau mrejele ? Arată cât de simpli erau, şi cât de săraci totodată. A apărut Mântuitorul nu ca o nălucă pe malul apei, ci a venit în persoană şi le-a spus: Veniţi după mine şi vă voiu face vânători de oameni (Matei 4, 19), pescari de oameni. Au lăsat mrejele şi au mers. Apoi găseşte alţi doi, tot fraţi, dar aceştia erau şi cu tatăl lor: fiii lui Zevedei, Ioan şi Iacov. Le-au zis şi lor: Veniţi după mine (potrivit Matei 4, 21) şi au mers şi ei după El. Mergeau într-un necunoscut, dar probabil curăţia vieţii lor a simţit dumnezeirea din acest necunoscut, din Iisus Hristos.

Andrei L-a cunoscut pe Domnul că a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi când L-a văzut Ioan Botezătorul pe Domnul trecând pe cale, de departe a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii (Ioan 1, 29). Ioan Botezătorul care era în pustie şi avea pe cei doi ucenici, pe Andrei şi pe Ioan, L-a cunoscut pe Domnul când avea 6 luni în pântecele maicii lui şi Domnul proaspăt zămislit în pântecele feciorelnic al Maicii Domnului. Acum avea să-L vadă în persoană: Iată Mielul lui Dumnezeu.

Se naşte în mintea noastră o întrebare: De ce, Doamne, Ţi-ai ales nişte oameni atât de simpli şi i-ai trimis la o lucrare atâta de fastuoasă şi periculoasă, primejdioasă ? Să ne gândim, dacă venea Mântuitorul cu o oaste întreagă cum merg împăraţii după preţul lor, după bogăţia lor. Oare se mai întindea creştinismul în lume ? Cu siguranţă, nu. Nu a venit Mântuitorul ca un împărat trupesc, El a venit Împăratul dumnezeiesc, El a venit în smerenie, că lumea era smerită de tot datorită păcatului. Omule, să înţelegi întotdeauna din slava şi de cinstea de care te lauzi şi te bucuri, nimeni nu ţi-o ia decât păcatul ! Aşa zdrobire face păcatul în om, şi din nobleţea în care este adus de Dumnezeu şi ţinut îl cade şi îl tăvăleşte şi îl duce în cele mai umile colţuri ale vieţii.

Aceste lucruri le pricepem noi. Cât de frumos este un copil, deşi am mai spus, mă repet, acel copil care-i ca un înger când el nu a cunoscut păcatul. Cât de frumoşi sunt oamenii care conştientizează gravitatea păcatului şi se păzesc şi se luptă să nu cadă. Cât de frumoşi au devenit sfinţii indiferent ce viaţă au avut ei, dacă I-au urmat Domnului Hristos. Câtă viaţă curge într-un firicel de iarbă sau altceva care este dependent de soare, dacă are tot ce-i trebuie. Cu atât mai mult putem să pricepem câtă bogăţie poţi să ai, dacă Îl ai pe Dumnezeu în inima ta.

Îşi alege Mântuitorul pe sfinţii apostoli după alte diptice, după cum lucrează omul în mofturile lui. Nu alege pe cei înţelepţi, ci din contra îi face pe cei înţelepţi şi îngâmfaţi în înţelepciune să vină cu smerenie şi să se plece înţelepciunii dumnezeieşti. Oare cine erau mai înţelepţi precum stăpânitorii sinagogii ? Ştiau buchea cărţii, dar una-i că ştii, şi alta este să faci. Toţi auzim cuvinte de îndreptare. Atât de primite sunt urechii, dar şi dispar după cum au fost înainte de a le auzi. Oare cum dispar şi de ce dispar ? Sunt vorbe în vânt, nefolositoare ? Mintea nu le procesează. Şi de ce ? Este stricat ceva la minte ? Nicicum. Nu vrei ! Şi aici este diferenţa între cei care vor şi care nu vor. Este a vrea.

Aceşti doi şi ceilalţi doi de care spune evanghelistul, au auzit cuvântul Domnului: Veniţi după mine. Ne punem întrebarea, umila întrebare, de ce au fost câte doi, primii apostoli pe care i-a luat Mântuitorul din lume ? Ca să întregească prin pluralul veniţi întreaga lume. Adică nu a particularizat, prin voi doi, veniţi după mine şi vă voiu face pescari de oameni. Braţele Sale dumnezeieşti şi omeneşti sunt deschise tot timpul: Veniţi spre îmbrăţişarea părintească. Îl cunoşti pe om cât te iubeşte după cum te îmbrăţişează. Îţi pune un cot sau nu deschide mâinile, când te îmbrăţişezi cu el, şi-ţi dai seama de sentimentul acela. Mântuitorul încă nu Şi-a strâns braţele, le are întinse aşteptând lumea şi acelaşi glas care nu s-a stins niciodată până în zilele noastre, îl auzim în urechile noastre: Veniţi, sau Vino după mine. Spune şi mulţimii, dar îţi spune şi ţie, omule, în particular: Vino după mine că nu ai să greşeşti niciodată. Mulţi au spus: Vino după mine. Şi dracul spune, satana, depinde cum mintea ta procesează.

Deci Mântuitorul i-a adunat pe apostoli ca să ducă cuvântul Evangheliei în toată lumea. Vedeţi că înainte de a Se înălţa la ceruri, ultimul cuvânt care l-a spus Mântuitorul apostolilor: Rămâneţi în Ierusalim până va veni făgăduinţa Tatălui meu (potrivit Luca 24, 49). N-a spus când, dar să rămână acolo şi veţi fi mărturie mie în Iudeea, în Ierusalim, în Samaria şi în toată lumea (Faptele Apostolilor 1, 8). Să fie mărturie a ceea ce a pătimit firea omenească a Domnului Hristos şi dumnezeirea cât a suferit de la om, de la măria sa omul, numai şi numai ca să-l mântuiască.

I-a ales pe apostoli, aceşti oameni simpli, că Dumnezeu nu avea nevoie de cultura omului. Oare cine poate să se infatueze, să se laude că nu a luat (potrivit Romani 3, 27; I Corinteni 1, 28-29), cum avea să spună Apostolul Pavel mai târziu. Şi înţelepţii lumii, marile genii, majoritatea au murit nebuni. O dovadă în plus că nimic nu este al tău. I-a ales Mântuitorul pe aceşti apostoli simpli, care-şi cârpeau mrejele, simbolizând că au lepădat păienjenişul acesta al lumii care se rupe precum o pânză de păianjen. Iar tu iarăşi trebuie să-l cârpeşti. Iar ceilalţi doi l-au lăsat pe tatăl său în corabie şi au venit după Domnul, arătând că au venit cu toată fiinţa lor, adică a lepădat omul vechi, pe tatăl lor. Că atuncea când mergi după glasul celuia ce te-a strigat, după chemarea Aceluia, care este nobleţea lui, Ziditorul nostru, trebuie să te lepezi de tot, să te lepezi de ceea ce-ţi încurcă ţie paşii spre a merge înainte şi a cuceri ceva, de a face ceva frumos în viaţă.

Pentru aceasta a luat Mântuitorul oameni simpli, ca lumea în mândria ei să nu cumva să zică că dumnezeirea s-a folosit de cultura, de înţelepciunea lumii. Că atât de simplu este omul, de ajunge de multe ori şi un animal îl surclasează. Dar aceasta este o altă problemă în care nu aş vrea să cădeţi vreodată şi, înainte de a vi se întâmpla ceva, înţelept este să ne smerim, înainte de a fi smerit de către doamna viaţă.

A venit Mântuitorul şi şi-a adunat 12 apostoli, şi apoi încă 70 pe care i-a trimis în lume. Majoritatea s-au lepădat şi din cei 12 care L-au secondat pe Mântuitorul, unul a fost care L-a şi vândut. A venit Domnul şi a pătimit moartea pe cruce şi a biruit. A arătat cu firea Lui trupească prin ce trece cel ce-L mărturiseşte pe Dumnezeu, împlinind ceea ce a spus înţeleptul Solomon: Tinere, de vrei să slujeşti Domnului, pregăteşte-te de ispită (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 2, 1). Îi vedem pe sfinţii apostoli împodobiţi cu darul Duhului Sfânt. În momentul când a venit Duhul Sfânt peste ei, au fost alţi oameni. Înţelepciunea lor cutremura lumea din temelii. N-a durat mult şi a venit şi prigonitorul celora ce-şi ziceau creştini, care se închinau lui Hristos, Apostolul Pavel. Şi acela din fire fiind înţelept, nu i-a rămas decât văzându-L pe Domnul, nu în persoană, ci atunci când a orbit şi a căzut de pe cal, nu l-a mai putut întoarce nimeni din drumul de a-L mărturisi pe Dumnezeu. Iată-i pe ei nu auzitori ai legii, ci făcători ai legii. Şi pe ceilalţi apostoli care şi-au pecetluit faptele lor în numele lui Iisus Hristos cu sânge, cu lacrimă, cu durere.

Să lăsăm perioada apostolilor şi să venim în timpurile noastre. Atunci când Domnul Hristos S-a înălţat la ceruri, şi apostolii L-au urmărit în văzduh până când firea ochilor l-a pierdut, au fost mângâiaţi de cei doi îngeri, sau cum spune acolo doi bărbaţi înveşmântaţi în haine ca lumina: Bărbaţi Galileeni, ce staţi trişti ? Acesta care s-a înălţat la ceruri, va veni în acelaşi fel cum l-aţi văzut înălţându-se (Faptele Apostolilor 1, 10-11). Deci Domnul Hristos a venit atuncea întrupat ca să-l mântuiască pe om. A lăsat pe apostoli şi a lăsat oamenii Săi înduhovniciţi cu darul Duhului Sfânt. Va veni să culeagă roadele, roadele istoriei. V-am lăsat pe cei bolnavi, o să spună Mântuitorul, cel găsit în cărare, şi l-am lăsat la casa de oaspeţi (Luca 10, 30-37 – pilda celui căzut între tâlhari). L-am luat pe umerii mei (Luca 15, 4-7 – pilda despre oaia cea pierdută), adică a luat firea omenească şi a dat-o spre junghiere preoţilor şi arhiereilor. Voi veni să văd ce aţi făcut din cel care vi l-am lăsat şi în ce fel l-aţi vindecat de rănile pricinuite de către tâlhari.

Prin acest cuvânt ne strecurăm în timpurile de astăzi. Venirea Mântuitorului spre Judecată va fi precedată de venirea lui antihrist pe pământ. Dacă Mântuitorul a venit din Fecioara Maria, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, El Şi-a adunat apostolii, antihrist va veni în sens invers. Domnul Hristos a găsit lumea în paragină asemenea unei case părăsite, a unei grădini care cândva a fost exuberantă, era de rai, şi a găsit-o părăginită datorită lenevirii şi a neîngrijirii celor cărora le-a dat în custodie să se grijească.

A venit Domnul Hristos şi S-a încins ca un lucrător să despădureze această arie şi să pună în loc tot ce este frumos, un om nou. Nimic nu este mai frumos pe pământ ca un creştin care este nu auzitor al legii, ci lucrător al legii. Creştinul a fost dintotdeauna oaia de jertfă pentru păgânismul întins în culmea răutăţii. A mers cu dăruire, că ştia pentru ce moare. Şi cum a spus Sfânta Scriptură, că cinstită este moartea cuvioşilor Săi (Psalmi 115, 5), iată că a lăsat Dumnezeu pomenirea acelora ce au murit cu demnitate pentru apărarea numelui lui Dumnezeu până în zilele noastre. Dacă Domnul Hristos a venit atât de curat, într-un pământ înţelenit, şi a ales din oameni simpli şi înnobilaţi cu Duhul Sfânt, apostolii, şi i-a trimis în lume, au despădurit, au desţelenit pământul care niciodată parcă nu mai avea sorţi de izbândă să fie frumos cândva.

Antihrist va veni la antipozi. De acuma antihrist va desţeleni creştinismul. Dacă Mântuitorul şi-a ales apostolii, acuma vor fi apostolii care-l vor alege pe hristosul lor, pe antihrist, tocmai în sens invers. Poate aceste cuvinte înainte n-or fi fost înţelese, dar acuma e tare uşor să le înţelegem, fiindcă le vedem deja, au apărut la orizont. Apostolii erau simpli, vin corifeii înţelepciunii ca să-l întronizeze pe antihrist. Ne punem întrebarea: cum va veni antihrist ? Când ? După cum vrea ? Nicicum. Nu-i de capul lui în aria lui Dumnezeu. Omul îl va chema. Până nu se înrădăcinează păcatul în lumea aceasta, sau când va fi, antihrist nu poate veni. El nu suportă curăţia, el nu suportă mintea aceea curată, luminată de poruncile lui Dumnezeu, nu-l poate suporta niciodată, nu-l suferă că-l arde omul care realizează, conştientizează păcatul şi fuge de el şi se luptă, cum spunea apostolul, până la sânge împotriva păcatului. Acuma vedem cu ochii noştri şi aproape că nu mai avem nevoie de tâlcuiri.

Mă cutremur, mă zbucium din toată fiinţa mea, iubiţi credincioşi, de ceea ce se întâmplă astăzi în lume: păcatul Sodomului şi al Gomorului cum bântuie lumea şi cum îşi varsă duhoarea în tot pământul, oameni modificaţi genetic, oameni care prin înţelepciunea ştiinţei devin apostolii satanei. Bine ştiţi că sunteţi destul de citiţi şi auziţi ce se întâmplă în lume, cei care dorm se vor trezi instantaneu dintr-un somn adânc cu lacrimi brăzdându-le obrajii, când vor fi faţă în faţă cu această hidră. Comunismul era un copil pe lângă ce se întâmplă astăzi. Biserica doarme, iconomii tainelor lui Dumnezeu au dormit şi le-au crescut pălămidă în locuri frumoase. Şefi de stat care nu mai gândesc, poate sunt normali mă gândesc eu în simplitatea mea, normali din ceea ce înseamnă un om biologic, că raţional vedem că totul e o minciună. Dar când vor vedea copiii lor umiliţi sau nepoţii lor umiliţi şi luaţi cu forţa şi daţi spre creştere sodomenilor şi gomorenilor, ce vei face tu, diplomatule, senatorule, care ai semnat spânzurătoarea ta ? Ce vei face tu, iconomul tainelor lui Dumnezeu, când ai fost atenţionat şi vei fi forţat să semnezi nişte lucruri abonimabile, răstignirea lui Hristos a doua oară.

Părinţilor, ce veţi face când veţi păţi ca românii de care se tot mediatizează şi mulţi alţii că li s-au furat copiii ? Că ţi ia şi îi duce undeva, într-un centru n-ar fi o problemă, să le spună şi de creştinism şi de celelalte. Dar scris este şi tare înţelept şi pus pe seama noastră: Cu cel cuvios, cuvios vei fi, cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici (Psalmi 17, 28-29). Ce poate să înveţe un copil care-i cast peste tot de la nişte nebuni, stăm şi ne gândim. Dar tu cel care eşti cocoţat pe scara valorică a societăţii, oare tu nu gândeşti ? Fără numai că eşti legat la gură, cum fac vrăjitorii şi leagă broasca la gură, eşti legat de mâini şi de picioare. Mântuitorul i-a luat pe aceia nu să le dea nişte mreje noi, sau lui Zevedei o corăbioară nouă şi mai selectă, au lepădat tot ce a fost vechi şi i-a făcut pescari de oameni. Antihrist le dă şi plase pentru peşti, le dă şi corăbii, tocmai în lucrarea inversă.

Ne dăm seama de lucrarea mizerabilă care se întâmplă în lume. Bine ştiţi că lumea este un clocot, este un vulcan. Păcatul din lume caută şi aduce moarte. Mereu se mediatizează al treilea război, stăm pe pace, nici o problemă, discotecile merg, Vama Veche unde nici un chilot nu-l mai suferă pe el merge, toate drăcoveniile şi nebuniile, barurile pline, Colectivele la maxim – merg toate. Câtă desfătare era când Titanicul a fost lovit ! Dar când au văzut primejdia morţii era prea târziu. Înţelept lucru este să gândim că suntem trecători prin lume, ce facem din viaţa noastră, din comorile cu care Dumnezeu ne-a înnobilat.

Cât de frumos a lucrat Dumnezeu şi blând, antihrist vine şi te leagă. Domnul nu a legat pe nimeni, ci din contra i-a spus Apostolului Petru când în furia aceea a scos sabia şi i-a tăiat urechea soldatului aceluia, a slugii arhiereului: Pune sabia în teacă că de sabie vei muri (Matei 26, 52). El a desţelenit pământul nu cu parul cum au făcut nebunii de idolatri, El altfel a lucrat cu blândeţe, iar antihrist va veni cu legi, iar tu omule nu vei mai putea mişca absolut deloc. Legi peste tot, de multe ori mă gândeam, nu ştiu s-or fi supărat sau nu, stau poliţişti ascunşi pe străzi şi dau amenzi usturătoare. Îmi puneam în mintea mea: oare tu stai să-l păzeşti pe cetăţean că vai de mine, îl omori pe nu ştiu care, sau eşti un hingher, un pirat, eşti un haiduc la drumul mare ? Mă gândeam poate oţi fi careva poliţişti pe aici, îmi cer iertare, mă gândeam că aceştia când văd că merg toţi ordonaţi şi cuminţi, le e tare greu că nu mai prind nimic în plasă.

Aşa sunt şi legile care se dau. Şi se vor da nişte legi abominabile în care tu să nu poţi intra în ele. Cum ai călcat un pic, un centimetru, gata, eşti taxat. Şi atunci ne întrebăm: cum a venit Mântuitorul de blând şi după legile acestor apostoli, cât de distrugător şi cu ce bâtă vine antihrist ! Ne punem umila întrebare: ce-i de făcut ? Împrieteniţi-vă cu Dumnezeu, haideţi să-L luăm pe El braţ la braţ şi în toţi paşii vieţii noastre să ne păzească sufletul ca să ni-l mântuim, şi totodată să împlinim ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: Făcătorii legii se vor îndrepta în ceasul judecăţii lui Dumnezeu şi nicidecum auzitorii (Romani 2, 13). Acestea fiind spuse, nu vă doresc decât minte înţeleaptă cu care să pricepeţi primejdiile care se apropie şi totodată a face poruncile lui Dumnezeu, Aceluia care a murit pentru noi. Şi să-I dăm slavă şi cinste în vecii vecilor. Amin.