Cine e online?

Avem 47 vizitatori și nici un membru online

Predica PS Flavian Ilfoveanul la Pomenirea Icoanei Prodromiţa, 2016

 

Ascultă fiică şi vezi şi uită casa tatălui tău (Psalmi 44, 12), spune Proorocul David. Cuvintele prooroceşti erau doar ca o umbră şi greu de înţeles. Se descopereau în general acelora care le scriau şi celorlalţi de după ei care duceau o viaţă frumoasă, cumpătată, după Dumnezeu. Acest cuvânt o prefigura pe Maica Domnului, aceasta trebuia să uite casa tatălui său, să plece urechea sa şi să iubească din toată fiinţa sa pe Cel ce a zidit-o şi ne-a zidit şi pe noi.

Nu este uşor a face un lucru de genul acesta, cum spune în Sfânta Evanghelie, să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din tot sufletul tău (A Doua Lege 6, 5; Matei 22, 37). Noi ca oameni trecători prin lume, lut însufleţit, ne lipim de câte ceva care ne cântă sufletul, fiinţa noastră. Dar ar trebui ca acestea care şi ele la rândul lor de care ne lipim, fiind trecătoare, să conştientizăm că sunt deşarte şi nu să pierdem timpul cu acestea, ci din contra să iubim pe Cela ce este veşnic, nemuritor. Şi Acela este cel ce ne-a zidit, Acela este cel care ne-a dat viaţă, Acela este care ne-a iubit şi ne iubeşte atât de mult încât că a murit şi pentru noi. Acesta este Dumnezeul cel viu.

Iat-o pe Maica Domnului cum a venit dorită de către cei doi bătrâni, părinţii ei, care mult au mai vrut copil şi nu a vrut Dumnezeu. Tocmai când dumnezeirea a văzut stingerea lor din viaţă, încetul cu încetul, în dorul acela de a avea copii, pentru credinţa lor, le-a înviat trupurile şi le-a dat copil. Acest copil a fost Maica Domnului, a fost acea fiinţă care a odrăslit-o pământul. I-au pus părinţii ei, Ioachim şi Ana, cel mai frumos nume, comoara darurilor, cum este tâlcuit numele ei, de Maria.

O vedem pe Maica Domnului la 3 ani, după făgăduinţa care au făcut-o părinţii ei, dusă în Sfânta Sfintelor şi dată în braţele Proorocului Zaharia. Iat-o acolo la vârsta de 3 ani, împreună cu celelalte fecioare care, iubindu-L pe Dumnezeu, au rămas acolo îndeletnicindu-se în zilele lor cotidiene cu lucrul mâinilor lor. Dar această copilă excela în toate faţă de celelalte care erau acolo la biserica lui Dumnezeu, la templu. O vedem cum pentru curăţia vieţii ei vine îngerul, arhanghelul cu care s-a şi obişnuit, şi-i aducea hrană şi o învăţa. Iar ea pentru faptul că era atât de ascultătoare, nu se îndeletnicea nici măcar să gândească cele trupeşti, şi nu era uşor gândindu-se numai la cele duhovniceşti, pentru acest lucru Dumnezeu a primit-o ca pe o cupă de nestemate, ca pe un alabastru, ca pe un vas curat unde a turnat atât de mult dar.

Tot pământul aştepta pe Mântuitorul, că era sătul până la refuz de atâta idolatrie. După atâta suspin S-a îndurat Dumnezeu, când păcatul s-a copt, să odrăslească această frumoasă floare din poporul iudeu, din seminţia lui David, care avea să-L nască pe Iisus Hristos, mult-aşteptatul Izbăvitor din gheara morţii. Iat-o pe această comoară a darurilor care avea să împlinească o parte din proorocii, iată pe această odraslă a pământului dintr-o rădăcină binecuvântată de Dumnezeu după credinţa care au şi avut-o părinţii ei. Iat-o cum, ieşind din Sfânta Sfintelor, avea să-l primească în una din zilele rugăciunii ei tocmai pe Arhanghelul Gavriil din nou. Ea citea proorocia Proorocului Isaia şi a ajuns la acel stih care zice: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuil (Isaia 7, 13).

Ea înţelegea că Se va naşte Hristos dintr-o fecioară, dar dacă avea atâta smerenie care era ca o podoabă pe haina, pe veşmântul miresei, şi Dumnezeu a mijlocit acest lucru. Şi tocmai când se gândea la acel stih, zicându-şi în mintea ei: Câtă fericire o va stăpâni pe acea fecioară care-L va naşte pe Hristos ! Aş vrea mult să-i fiu sluga ei, să-i spăl picioarele şi să le sărut în fiecare zi. Şi tocmai atunci când a gândit în mintea ei smerindu-se acest cuvânt frumos, acest sentiment frumos, a venit arhanghelul şi i-a spus: Tu vei naşte pe Mesia.

Din aceste lucruri întâmplate înainte de venirea Mântuitorului, putem să desprindem o învăţătură destul de principială pentru viaţa noastră. Cât de mult împodobeşte pe om smerenia ! Era frumoasă în toate cele, era într-adevăr ca o prinţesă, ca o zeiţă, după cum a spus Sfântul Dionisie Areopagitul când a văzut-o pentru prima dată, după ce s-a convertit la creştinism. A crezut că este un dumnezeu. Atât de frumoasă era, atât de tăcută, atât de înţeleaptă ! Iată ce-a însemnat pentru ea: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită casa tatălui tău. A fost chemată de Dumnezeu şi când spune acolo uită casa tatălui tău, a părinţilor tăi, aceasta înseamnă să ne lepădăm de lume. Dacă nu-ţi lepezi mintea şi mofturile tale lumeşti care te trag tot în jos ca un plumb, nu poţi să ai o gândire curată, frumoasă spre cele dumnezeieşti.

Ea ne-a dat o lecţie de viaţă, tânără fiind, din familie nobilă, iată că nu şi-a pervertit viaţa, a uitat de cele materiale şi a ales calea cea frumoasă, să-L iubească pe Dumnezeu din toată fiinţa ei, din tot sufletul ei. Pentru această gândire trăită în nobleţea credinţei ei, o vedem cum Dumnezeu a ales-o ca să fie Maica lui Iisus Hristos, aceea care a înveşmântat Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, în acel veşmânt nestemat de carne. Din sângele ei S-a îmbrăcat dumnezeirea ca într-o haină în trupul lui Iisus Hristos.

Sfinţii Părinţi dogmaticeşte au numit-o scară pe care S-a pogorât Dumnezeu şi s-a urcat omul. A venit dumnezeirea şi din sângiurile ei S-a urcat omul Iisus Hristos, dar trecut prin moarte, prin poarta morţii. Alţii au numit-o pod care a legat cerul cu pământul. Aşa cum un pod se pune peste o prăpastie sau peste un pârâu sau un fluviu, aşa ea era cea peste care trebuia să treacă de pe pământ la cer. Fără ea era imposibil acest lucru – mântuirea oamenilor.

A suferit cel mai groaznic supliciu cum nimeni din viaţă nu l-a mai suferit, să-L vadă pe Fiul ei, pe Iisus Hristos răstignit, în urma umilinţelor, a vorbelor urâte, omorât pe cruce tocmai de nobilul popor iudeu. Vedeţi frăţiile voastre care sunteţi părinţi, cât de mult suferi pentru odrasla ta, când o vezi că pătimeşte. De aici ne putem duce cu firul minţii la cât calvar, câtă dramă, câtă tragedie, câtă durere, câtă lacrimă a fost în sufletul ei, când L-a văzut pe Fiul ei omorât pe cruce. Bucuria i-a fost nespus de multă când a înviat Fiul ei şi iarăşi sufletul ei, fiinţa ei a trecut prin durere când Fiul ei, Domnul Iisus Hristos, S-a înălţat la ceruri.

Ea a rămas în aceeaşi gândire frumoasă, în aceeaşi credinţă şi prin toate dramele vieţii ei nu a cârtit niciodată, faţă de cum suntem noi cârtitori mereu la Dumnezeu. Te-ai umplut de o bubă sau cine ştie ce necaz a dat peste tine, imediat instinctiv, cu mânie, ridici ochii către cer. Ea nu a făcut acest lucru şi a rămas cu adevărat aceeaşi zeiţă, aceeaşi gândire, aceeaşi odraslă care a odrăslit-o pământul, acea floare, acel crin, tot ce e mai frumos în statutul ei de roadă a pământului, în curăţia ei.

Iată, dragi credincioşi, cum ea în bunătatea de care a dat dovadă nu a părăsit niciodată pământul. O vedem în lucrul ei duhovnicesc ca o mamă şi într-adevăr cum au cântat-o toţi Sfinţii Părinţi în poemele lor de rugăciune. O vedem grijulie, niciodată dormind, dinspre cererile noastre şi niciodată uitându-ne. Într-adevăr, ea este cea mai apropiată fiindcă păcatele noastre ne îndepărtează de Dumnezeu, dar ea, fiindcă a suferit atâta necaz şi atâta durere ştie prin ce trece omul şi imediat când o chemi, ea vine, chiar şi prin necredinţa ta, tot vine.

Iată pricina praznicului de astăzi, cu acel bătrân pictor care a vrut să picteze chipul ei frumos la cerinţa unor sfinţi părinţi din Sfântul Munte. Fiind bătrân, mult s-a chinuit ca să-i dea un chip frumos, dar nu ieşea deloc, nu datorită bătrâneţei, ci datorită faptului că Dumnezeu voia să împlinească o minune. I-a făcut veşmântul, dar când să-i redea faţa, tare greu şi nu reuşea. Tocmai când a ajuns cu lacrimi la deznădejde, atunci a venit Dumnezeu în acel ceas de descumpănire a vieţii lui şi când s-a dus în atelier şi a descoperit faţa Maicii Domnului, a găsit-o pictată. Această minune o serbăm astăzi – icoanaScriptura 26 Prodromiţa. Ea a fost luată şi dusă în Sfântul Munte unde este şi astăzi. O trenă de minuni a făcut Maica Domnului, această icoană şi nu mai spun de celelalte icoane care sunt semănate în lume.

S-a coborât Maica Domnului peste tot acolo unde a vrut omul să-şi împlinească o dorinţă. A fost un cleric care era împodobit la sufletul lui, în viaţa lui creştinească, şi tare mult a dorit s-o vadă pe Maica Domnului. Dacă este cu putinţă să-i vadă chipul, bine, dacă nu, nu. Şi a venit îngerul şi i-a spus: Nu este cu putinţă să-i vezi chipul, că vei orbi, dacă ai s-o vezi. Iar el a spus îngerului: Chiar dacă orbesc, vreau s-o văd. Şi când a cugetat Maica Domnului că este de cuviinţă, a venit. El era la rugăciune şi a apărut Împărăteasa. El, ştiind cuvântul îngerului că va orbi, a închis un ochi, zicând în mintea lui, dacă aşa va fi cât îi de frumoasă, să orbesc de un ochi, dar cu celălalt măcar să mă folosesc. Şi aşa a fost. A plecat şi a orbit de ochiul cu care a văzut frumuseţea ei. Dar gustul acela frumos, că a văzut-o pe Maica Domnului în frumuseţea ei, i-a adus în minte altă gândire. Aş vrea să orbesc şi de ochiul celălalt, dar s-o mai văd o dată. Şi după multă rugăciune a venit iarăşi arhanghelul: Te gândeşti bine ceea ce zici ? Mă gândesc, că nu mă satur câtă frumuseţe a făcut Dumnezeu. Şi când a venit, a văzut frumuseţea şi i-a redat Maica Domnului şi ochiul celălalt. S-a cucerit acestei cerinţe.

O fecioară tare cuminte şi credincioasă în alt colţ al pământului i-a venit în minte, după multă rugăciune, dacă este cu putinţă să-L vadă pe Domnul prunc, Pruncul acela care-l săruta mereu în braţele Maicii Domnului din icoană. N-a întârziat Dumnezeu la această cerinţă şi ea fiindcă frecventa biserica, după sfânta liturghie, a mai întârziat puţin în biserică şi a văzut un copil prin sfântul altar. Ea se gândea că poate preotul l-a adus acolo. Dar era de o frumuseţe cutremurătoare, parcă era decorporată, parcă trăia un vis, şi l-a chemat la ea, l-a luat în braţe şi i-a zis: Cine eşti tu ? Dar nu vorbea copilul. Se gândea că poate – era cam de 3 ani – poate-i retardat, nu poate vorbi. Şi pe urmă încet-încet tot mângâindu-l i-a zis: Hai, zi cu mine, bucură-te ceea ce eşti plină de dar, şi tot încet-încet până a terminat rugăciunea, iar la urmă i-a spus copilul într-un glas de înger: Bucură-te şi tu, fiica mea, şi a dispărut. Era Mântuitorul. Iată că Dumnezeu S-a cucerit, Maica Domnului nu i-a lăsat gândirea ei deşartă.

O altă fecioară care era ţintuită la pat datorită slăbănogirii picioarelor ei şi atât de mult suferea că toată lumea mergea la biserică, iar ea nu putea. În rugăciunea ei, a făcut Dumnezeu minune cu ea. Şi într-o când nici nu se aştepta, i s-au deschis cerurile şi L-a văzut pe Mântuitorul, Marele Arhiereu, într-o trenă de îngeri şi cu sfinţii lui, cu lumânări aprinse, săvârşind sfânta liturghie. A primit şi ea o lumânare, era şi ea printre cei mulţi. Dar când s-a terminat sfânta liturghie a venit arhanghelul şi i-a spus: Dă lumânarea înapoi, cum a luat-o şi de la ceilalţi, iar ea n-a vrut. S-a încăpăţânat şi n-a vrut să dea lumânarea. Îngerul trăgea de lumânare, dar nici ea nu-i dădea drumul. Şi s-a rupt în două, şi ea a venit înapoi în trupul ei, dar cu jumătate de lumânare în mână. Multe minuni s-au făcut cu acea lumânare, cu acel rest de lumânare, iar pentru ea toată suferinţa a fost risipită cum se risipeşte întunericul când răsare lumina. Iată cum s-a cucerit Împărăteasa. A văzut-o şi pe ea împreună cu Fiul ei şi cu toţi sfinţii acolo unde nu este cu putinţă omului, după firea lui pământească, să vadă aşa strălucire.

Să ne aducem aminte de acea pildă, de un copil care era într-o mânăstire şi era tare bun la suflet. Şi zbânţuindu-se pe acolo s-a dus în pridvorul bisericii şi L-a văzut pe Pruncul Iisus în icoană. Şi se uită la El şi zice: Tu stai aici, de mult timp te văd. Dar ţie îţi dă cineva ceva de mâncare ? Şi a vorbit Pruncul: Nu. Şi s-a dus şi a adus o bucată de pâine. A trecut vremea şi o dată când nu a vrut să-i mai dea de la bucătărie, că probabil aşa a fost conjunctura, era supărat cel cu pâinile, s-a dus la Copil plângând şi i-a spus: Ţi-am dat de atâtea ori pâine, şi uite că mi-i foame. Dă-mi şi mie. Şi atunci i-a dat Pruncul o pâine. Când s-a dus cu pâinea aproape cât el, de abia o ţinea în braţe şi a întrebat brutarul: De unde ai pâinea ? Mi-a dat-o Pruncul acela din icoană. Şi-a dat seama de minunea Maicii Domnului. Iată cum s-a cucerit la un copil.

S-a dus zvonul despre această icoană în Moldova când mergea de la Iaşi spre Sfântul Munte. Şi printr-un oraş din Moldova era o evreică care găzduia la un han şi avea un copil. Soţul ei îndeletnicindu-se cu afaceri a lăsat-o singură. Şi sluga ei a pizmuit-o de aşa natură, încât că a vrut ca s-o omoare şi să-i ia toţi banii şi să dispară. I-a pregătit o spânzurătoare şi se gândea că poate nu-i reuşită spânzurătoarea. Dar ea tremurând de frică şi-a adus în mintea ei – ea nefiind creştină, dar auzind de minunile Maicii Domnului, mai ales atunci proaspete care erau făcute de această icoană – şi a spus: Dacă este adevărat, tu, Fecioara Maria, salvează-mă de la moarte. Şi în chip nevăzut a lucrat în felul acesta. Când s-a ridicat acel nenorocit pe scăunel şi să probeze laţul spânzurătorii, Maica Domnului i-a dat scaunul de sub picioare şi a rămas el în ştreang. A săpat groapa şi a căzut el în ea. Iar ea evreica s-a încreştinat, că a văzut minunea în toată fiinţa ei.

Ce ne rămâne fiecăruia din noi decât să uităm casa părinţilor noştri, în sensul că să lăsăm grijile acestea ale vieţii şi cu un gând curat, cu o minte curată măcar cât de cât să-i dăm slavă, să-i dăm cinste, să-i dăm rugăciune, că numai aşa poate să vină. Dacă o albină nu stă niciodată pe murdărie, cu atât mai mult Împărăteasa. Ca s-o primim în sufletul nostru, oare nu este logic să-i facem curat în sufletul nostru ? Cum să vină într-o minte împuiată de toate nenorocirile şi năzbâtiile lumii de astăzi ?

Iată tineretul ce căi alege. Mă uit la copiii voştri, sunt ca nişte îngeri. Dar bucurându-mă, mă şi întristez totodată. Când vine şoapta străzii, apare maturitatea, deja încearcă încet-încet să se depărteze de Dumnezeu. Şi parcă unde ajunge ? Ajunge cu ochii în lacrimi, zbuciumat, un suflet trist şi amărât, datorită a ceea ce alege în viaţă, numai mizerie. Aşadar să o iubim pe Maica Domnului că ea este întotdeauna lângă noi şi prin ea să-L iubim şi pe Fiul ei care a murit pentru noi. Şi Sfânta Treime şi pe toţi sfinţii să le dăm slavă şi cinste în veci. Amin.