Predica PS Evloghie Sibianul de sfinţirea bisericii mânăstirii noastre

11 octombrie 2010

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţilor credincioşi, bunul Dumnezeu şi Maica Domnului căreia îi este închinat acest sfânt locaş, a binevoit ca iată să ne apropiem de unul din cele mai importante momente din istoria unei biserici, şi anume sfinţirea ei. Ştim cu toţii că acesta este un moment mult aşteptat de toţi. Aşa cum spunea şi Î.P.S. Mitropolit Vlasie la Slătioara, de multe ori am fost întrebat când se va sfinţi biserica mânăstirii din Bucureşti.

Orice sfinţire de biserică este un moment de bucurie pentru credincioşi. Dar totuşi sunt unele locaşuri care au ceva deosebit: Mânăstirea Slătioara, mânăstirea de la Cucova, mânăstirea de maici de la Brădiţel şi Dobru, şi alte locaşuri, şi mânăstirea din Bucureşti au ceva deosebit, iubiţilor credincioşi, şi anume au în spate o istorie, şi această istorie este o istorie presărată cu lacrimi, cu durere, cu necazuri şi chiar cu sânge. Dar totodată a fost şi o istorie care a fost marcată de credinţă, de nădejde şi de multă dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Iubiţilor credincioşi, biserica aceasta mare care se va sfinţi mâine şi o vedeţi atât de frumoasă, împodobită în piatră, o capodoperă, o lucrare de artă atât exteriorul cât şi interiorul, ea este construită pe locul în care au fost alte biserici mici, care au trecut prin suferinţă. Dar despre istoricul mânăstirii vă va vorbi poate P.S. Flavian mâine, unul din cei care au trăit această istorie.

 

PC. Predici 77 1

1978. Biserica mânăstirii din acea vreme, care a fost ulterior dărâmată de autorităţi

P.S. Evloghie Oţa, înconjurat de cler şi credincioşi

 

Astăzi vreau să vă spun câteva cuvinte legate de slujba ce se va întâmpla mâine în sfântul altar, slujba sfinţirii sfintei mese şi a bisericii. Şi pentru a înţelege ce se întâmplă şi ce fac arhiereii şi preoţii în sfântul altar mâine dimineaţă, trebuie, iubiţilor credincioşi, să vă aduc aminte de câteva lucruri din istoria poporului evreu şi din istoria creştinismului, fiindcă astfel veţi înţelege slujba de sfinţire a bisericii.

Iubiţilor credincioşi, când Adam era în rai, timpul nu era. Şi ce făcea Adam în rai era o închinare şi o jertfă şi o rugăciune cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Spune Sfânta Scriptură că Adam vorbea cu Dumnezeu. O dată când am fost la Slătioara, şi am bătut la uşa chiliei unui călugăr, unui preot, şi mi-a deschis, era cu o carte de rugăciuni în mână, şi întrebându-l: Ce faceţi, părinte ? mi-a spus: Stau de vorbă cu Dumnezeu. Foarte frumos, este definiţia cea mai scurtă a rugăciunii. Rugăciunea este de fapt sau constă în a sta de vorbă cu Dumnezeu. Aceasta făcea Adam, aceasta era jertfa lui. Altceva nu îi trebuia. Se ruga, Îl lăuda pe Dumnezeu, vorbind cu Dumnezeu şi respecta porunca dată de Dumnezeu.

Din păcate, odată cu încălcarea poruncii, lucrurile s-au schimbat dramatic. Adam s-a îndepărtat de Dumnezeu prin călcarea poruncii şi odată cu el natura toată, universul a început să sufere şi să suspine, cum spune Sfântul Apostol Pavel (potrivit Romani 8, 22). Şi fiind alungat Adam din rai, iubiţilor credincioşi, totuşi, în interiorul lui, el simţea că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. Şi spune Sfânta Scriptură că a plâns, a plâns mult, a plâns, iubiţilor credincioşi, şi prin acest plâns, el aducea o jertfă de rugăciune la Dumnezeu să-i ierte păcatul făcut.

De acum încolo, istoria omenirii va fi presărată de dureri, de lacrimi, dar totodată iubiţilor credincioşi, de speranţa că Dumnezeu îl va întoarce pe om din nou măcar de acolo de unde a plecat. Omul în schimb simţea că trebuie să-I aducă ceva lui Dumnezeu, să-I aducă o jertfă lui Dumnezeu, şi de aceea, de atunci, iubiţilor credincioşi, şi până în ziua de astăzi jertfa pe care o aduce omul lui Dumnezeu este de două feluri: este jertfa interioară şi o jertfă exterioară. Jertfa interioară, iubiţilor credincioşi, se referă la rugăciunea pe care o aduce omul fiecare în sufletul său când se roagă acasă, pe drum, la serviciu sau în orice moment când se roagă, este jertfa interioară. El aduce o jertfă de laudă, o jertfă de rugăciune şi totodată încercând să facă fapte bune, luptându-se cu patimile sale, aduce o jertfă de fapte bune lui Dumnezeu. Aceasta este jertfa interioară, iubiţilor credincioşi, ea se poate face oriunde şi în orice moment.

În schimb, jertfa exterioară este altceva. Ne aducem aminte, iubiţilor credincioşi, că Adam a avut doi fii la început, Cain şi Avel. Şi spune Sfânta Scriptură că, într-o zi, ei au vrut să aducă jertfă lui Dumnezeu, şi au înălţat două altare: unul l-a înălţat Avel şi unul l-a înălţat Cain, şi pe aceste altare şi-a adus fiecare o jertfă din produsele obţinute cu mâinile lor; unul cultiva pământul, Cain, iar Avel era păstor. Şi au adus jertfe din produsele lor, unul animale, altul produsele câmpului. Ştiţi mai departe ce s-a întâmplat. Dar iată primele indicii de a construi un jertfelnic şi de a aduce o jertfă exterioară lui Dumnezeu. Omul ştia, simţea că fără Dumnezeu nu poate face nimic; chiar dacă a fost ceva din munca lui, tot Dumnezeu l-a binecuvântat să obţină lucrurile acestea şi din lucrurile date de Dumnezeu aducea jertfă lui Dumnezeu ce era mai bun, ce era mai fără prihană, cum vom vedea la poporul evreu. Aceasta era jertfa adusă de Cain şi Avel.

Vă aduceţi aminte, iubiţilor credincioşi, de Noe, după ce a trecut prin potop, după ce a fost salvat de Dumnezeu şi a coborât pe pământ, ce-a făcut ? A adunat pietre şi a făcut ca un fel de masă din acele pietre şi a adus pe ele jertfă lui Dumnezeu. În ce consta această jertfă ? A luat din animale curate, a pus crengi pe acea masă din pietre, a pus animalele sacrificate pe acelea şi le-a dat foc, şi fumul de la ele ridicându-se la cer era o jertfă care era adusă de aceşti oameni lui Dumnezeu. Aşa au apărut, iubiţilor credincioşi, iată, primele altare. La fel a făcut şi Avraam la stejarul Mamvri, când i S-a arătat Dumnezeu în Sfânta Treime, vă aduceţi aminte, şi a promis că din sămânţa lui se va naşte un popor, un popor din mijlocul căruia Se va naşte Mesia, Cel care va răscumpăra pe om. Şi el în locul unde i S-a arătat Dumnezeu, l-a considerat loc sfânt şi aşa este, şi acolo a ridicat un altar şi a adus jertfă lui Dumnezeu. Iată altare ridicate de vechii oameni şi iată de la Avraam încolo de vechii evrei.

Iarăşi o întâmplare, iubiţilor credincioşi, foarte importantă din istoria poporului evreu, pe care o vom regăsi la sfinţirea unui altar creştinesc de astăzi. Iacov pleacă de la tatăl său Isaac, pleacă undeva în Mesopotamia, la unchiul Lavan şi, în drumul acesta, înnoptează într-un loc şi îşi pune sub căpătâi o piatră şi adoarme. Şi în momentul când el era adormit, are loc o revelaţie, o descoperire, o teofanie, o descoperire a lui Dumnezeu. Şi vede, iubiţilor credincioşi, o scară care se înalţă de pe pământ la cer şi pe această scară urcă şi coboară îngerii, iar în capul scării, sus, stă Dumnezeu (potrivit Facerea 28, 11 şi urm.). Iubiţilor credincioşi, când s-a trezit Iacov, s-a speriat şi a spus: Locul acesta este un loc sfânt, acest loc este Casa lui Dumnezeu (Facerea 28, 17). Şi i-a dat numele Bet-El, ‘bet’ în limba ebraică veche înseamnă ‘casă’, ‘el’ vine de la Elohim – Dumnezeu, aici este Casa lui Dumnezeu. Betleem înseamnă Casa pâinii. Aici este Casa lui Dumnezeu.

Şi ce a făcut ? A luat piatra pe care a pus-o sub căpătâi, a înfipt-o în pământ, a luat untdelemn, pe care îl purtau de obicei în călătorii oamenii vechi ca să aibă pentru răni, pentru a se întări atunci când este istovit; untdelemnul era un lucru preţios pentru oameni atunci, iubiţilor credincioşi, un lucru destul de rar, erau săraci. Şi a turnat acel untdelemn peste acea piatră în semn de a o unge, de a o sfinţi, arătând că acolo S-a arătat Dumnezeu. Şi a făcut o promisiune: când se va întoarce din Mesopotamia din nou în Hanaan, va ridica acolo un jertfelnic şi va aduce jertfe lui Dumnezeu din turmele sale. Şi aşa a făcut; când s-a întors din Mesopotamia, s-a întors un om bogat, cu turme multe şi a adus jertfe, a înălţat un jertfelnic şi pe locul acela a adus jertfe lui Dumnezeu.

Acestea erau, iubiţilor credincioşi, altarele din vechime, iar cei care slujeau în faţa acestor altare erau şefii de triburi, dacă vreţi, de astfel de familii. Cel mai în vârstă dintr-o astfel de familie era, dacă vreţi, ca un preot şi el aducea jertfă lui Dumnezeu. Aşa a făcut Avraam, aşa a făcut Isaac, Iacov, Iosif, aşa a făcut, iubiţilor credincioşi, se pare şi poporul evreu când a fost în robie la egipteni. În schimb, după ce Dumnezeu S-a milostivit de evrei şi i-a scos din robia egipteană prin Moisi, lucrurile s-au schimbat. Dumnezeu de acum i-a spus lui Moisi că vrea să-I ridice o casă Lui şi i-a spus cum să o facă. Poporul era într-o călătorie, o călătorie care va dura 40 de ani. Călătorea din Egipt, trecând prin Marea Roşie spre pământul Hanaanului, şi în această călătorie de 40 de ani, iubiţilor credincioşi, Dumnezeu şi-a învăţat poporul cum să se roage, ce să facă, cum să aducă jertfă şi unde să le aducă. Le-a dat, iubiţilor credincioşi, în Muntele Sinai, vă aduceţi aminte, şi legile după care trebuie să umble ca să fie popor ales de Dumnezeu, popor al lui Dumnezeu, popor din care să Se nască Mesia.

Referitor la locul unde trebuia să aducă jertfă, iată ce le-a spus: i-a spus lui Moisi şi prin Moisi poporului evreu să facă o curte, o curte care avea un gard, un gard alcătuit din nişte pari care erau bătuţi în pământ cu nişte inele prin care erau trecute nişte perdele făcute din piei de animale; erau păstori nomazi. Aceasta forma o curte, iar în faţa curţii, în această curte era un cort, iubiţilor credincioşi. În faţa cortului era un altar care avea la cele 4 colţuri nişte ridicături ca 4 coarne. De aceea, când veţi citi în Psaltire, veţi auzi de coarnele altarului; se referă la aceste ridicături. Mai mult decât atât, lângă acest jertfelnic era un mare bazin cu apă, din aramă, unde se spălau animalele şi măruntaiele lor înainte de a fi aduse ardere, de a fi aduse pe acest jertfelnic să fie arse ca jertfă lui Dumnezeu.

În schimb, în faţa acestor lucruri era cortul. Acest cort poartă numele de Cortul Mărturiei şi el era alcătuit din două încăperi, prima încăpere se numea Sfânta, iar a doua încăpere se numea Sfânta Sfintelor. În prima încăpere, iubiţilor credincioşi, intrau preoţii, preoţi care vor fi aleşi de Moisi la porunca lui Dumnezeu, şi preoţii aceştia erau conduşi de un om care purta numele de arhiereu, şi primul arhiereu a fost Aaron. Şi când a fost ales arhiereul, vă aduceţi aminte, cum a făcut Moisi. A primit poruncă de la Dumnezeu să aleagă arhiereu. Aaron era fratele său şi, dacă îl alegea pe Aaron direct, poporul se răscula spunând că îşi pune pe fratele. Şi atunci, Moisi a fost învăţat de Dumnezeu şi a spus să vină fiecare bătrân dintr-un trib cu un toiag, să închidem aceste toiege într-o încăpere şi să facem rugăciune şi care dintre ele va fi înflorit, acesta va fi ales arhiereu. Şi când au deschis camera, au găsit toiagul lui Aaron înfrunzit, înflorit şi el a fost ales primul arhiereu al poporului evreu şi din sămânţa lui Levi, din tribul lui Levi, primii leviţi şi preoţi slujitori ai altarului acesta.

 

PC. Predici 77 2

Cortul Mărturiei

Biserica Domnească, Curtea de Argeş, secolul XIV

 

În această primă încăpere, iubiţilor credincioşi, se găseau câteva lucruri, şi anume: în mijloc era un mic altăraş pe care stăteau cărbuni aprinşi şi unde se aduceau tămâie şi miresme: era altarul tămâierii. În stânga, era o masă pe care stătea o tavă cu 12 pâini, numărul seminţiilor lui Israil, erau pâinile punerii înainte, pâine de care nu avea voie să se atingă nimeni decât preoţii după anumite zile de rugăciune, numai ei aveau voie să le mănânce. Şi dacă vreţi să vă spun ca o paranteză, David, când era alungat de Saul, a intrat în Sfânta aceasta şi a mâncat pâinile punerii înainte, arătând astfel ca o proorocie că David era un om ales de Dumnezeu, un om care Îi va sluji lui Dumnezeu şi din seminţia căruia Se va naşte Mesia.

În partea din mijloc era jertfelnicul, în stânga era masa punerii înainte, iar în dreapta era un candelabru cu 7 braţe egale care semănau cu nişte flori de migdal, era acea menora, acel candelabru care este un simbol al evreilor. Aceasta era Sfânta, iubiţilor credincioşi, şi preoţii intrau dimineaţa şi seara şi aduceau aici jertfe de rugăciuni, de tămâie, doar preoţii şi arhiereul.

În ultima încăpere, şi cea din faţă, era încăperea numită Sfânta Sfintelor şi în acest loc nu intra decât arhiereul o singură dată pe an şi nu avea voie să intre decât după ce aducea jertfă dintr-un animal curat, fără prihană, jertfă de sânge pentru iertarea păcatelor lui şi a poporului. Până nu aducea această jertfă, prin care se cerea lui Dumnezeu să i se ierte păcatele, nu avea voie să calce în Sfânta Sfintelor, o singură dată la cea mai mare sărbătoare a evreilor. Atunci intra arhiereul în Sfânta sfintelor şi ce vedea acolo, iubiţilor credincioşi ? Acolo, în mijloc, era o cutie aurită, era o cutie care poartă numele de tabernacol. Pe această cutie, pe capacul ei erau doi heruvimi care îşi uneau aripile şi pe aceste aripi, între aceste aripi se auzea glasul lui Dumnezeu, care îl învăţa pe Moisi ce să facă atunci când a trăit Moisi. Era tronul lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, era locul cel mai sfânt pentru evrei de pe pământ şi pentru întreaga omenire.

Acolo Dumnezeu Se descoperea poporului acesta ales şi îl învăţa ce să facă. De aceea poartă numele şi de Sfânta Sfintelor, iar în interiorul acestei cutii erau puse lucrurile sfinte ale poporului evreu, lucruri prin care poporul evreu îşi aducea aminte de descoperirea lui Dumnezeu din istoria lui. Erau aşezate acolo tablele legii date de Dumnezeu lui Moisi în Muntele Sinai, erau acolo aşezate o parte din mana cu care a fost hrănit poporul cât a rătăcit în pustie, era aşezat toiagul lui Aaron, iar mai târziu, dar nu cu mult, lângă acest tabernacol au fost aşezate şi primele cărţi scrise de Moisi, primele 5 cărţi sau cărţile de bază ale Legii mozaice, Pentateuhul, care sunt şi primele cărţi din Vechiul Testament al nostru, al creştinilor. Acestea erau lucruri sfinte, lucruri dumnezeieşti, lucruri care erau cinstite de poporul evreu. Aceasta era, iubiţilor credincioşi, biserica – dacă vreţi – a poporului evreu de atunci.

Mai târziu, poporul a intrat în Pământul Făgăduinţei, a intrat cu tot cu acest cort care se strângea şi când făceau popas era desfăşurat şi aduceau jertfe şi rugăciuni, după care îl strângeau şi plecau mai departe, până au ajuns în pământul Hanaanului unde l-au aşezat într-un loc şi acolo a stat o perioadă. Apoi a fost mutat la un moment dat, în perioada lui David, în Ierusalim, unde a fost aşezat de David într-un loc sfânt, iar de acum încolo David va dori să-i facă lui Dumnezeu o casă stabilă, să-I ridice un templu, un templu lui Dumnezeu.

Iubiţilor credincioşi, David nu va ajunge să construiască templul lui Dumnezeu şi ştiţi de ce. El a făcut în viaţa lui două păcate mari: unul, a căzut în păcat cu soţia unui general de-al său; generalul îl chema Urie Hititul şi, mai mult decât atât, ca să ascundă acest păcat, l-a trimis pe acest general la moarte, lăsându-l singur în mijlocul unei bătălii să fie omorât, ca să ascundă astfel păcatul. Şi datorită acestor păcate, Dumnezeu nu l-a învrednicit pe David să-I construiască casa Sa, templul Său. L-a lăsat să aleagă materialele, să le strângă, să facă planurile după cum i-a poruncit Dumnezeu, dar nu l-a învrednicit să-l construiască, fiindcă mâinile lui erau, iată, murdărite de sânge. În schimb, fiul său Solomon va construi casa lui Dumnezeu, va construi această casă, acest templu, şi templul acesta va purta numele de Templul lui Solomon şi va semăna cu cortul mărturiei, având o curte în faţă unde erau aduse jertfele de animale, având o încăpere denumită Sfânta, unde erau lucrurile pe care vi le-am descris din cort, şi o altă încăpere, Sfânta Sfintelor.

Acest templu a fost dărâmat la un moment dat de vavilonieni şi a fost apoi reconstruit de Zorovavel şi înfrumuseţat de Irod cel Mare, şi a ajuns să fie templul aşa cum îl cunoaştem noi din Sfânta Scriptură în perioada Mântuitorului Iisus Hristos. Templul, iubiţilor credincioşi, care a fost dărâmat de romani în anii 70 după Hristos. După ce a fost dărâmat templul, evreii n-au mai avut unde să aducă jertfă, dar templul şi faptul că evreii nu mai aveau unde să aducă jertfă nu era numai un lucru sau un joc al istoriei, iubiţilor credincioşi, ci era mai mult, şi anume Dumnezeu i-a părăsit. Dar, în schimb, s-a născut un alt popor, şi anume poporul creştin, fiindcă cu 40 de ani înainte de a se dărâma templul, Mântuitorul Iisus Hristos, care este Dumnezeu adevărat, întrupat, deci Dumnezeu adevărat şi om adevărat, Şi-a început mărturisirea, Şi-a început lucrarea, lucrare care se va finaliza cu jertfa pe cruce, cu Învierea Sa, cu înălţarea la cer şi darea făgăduinţei nouă oamenilor prin pogorârea Sfântului Duh şi înfiinţarea primelor comunităţi creştine şi a primelor biserici. Şi astfel începe să se nască un popor nou, un popor care nu era nici evreu, nici elin, nici barbar, nici altul, ci era poporul lui Dumnezeu, poporul creştin. Şi acest popor, iubiţilor credincioşi, trebuia să aducă jertfă interioară aşa cum am spus, dar şi exterioară. Şi această jertfă exterioară trebuia adusă într-un locaş, într-o casă a lui Dumnezeu, casă care poartă şi noi îi spunem biserică.

Şi aceasta este, iată, o biserică închinată lui Dumnezeu, un locaş sfânt. Ea este alcătuită, iubiţilor credincioşi, din 3 părţi: partea din faţă poartă numele de altar, partea din mijloc poartă numele de naos şi deasupra acestui naos de obicei se ridică un turn, numit turn axion, unde veţi vedea pictat pe Mântuitorul Pantocrator – Dumnezeu Atotţiitorul, Dumnezeu care tronează întreg universul şi ne binecuvântează pe toţi şi ne ţine. Următoarea parte este pronaosul unde stau credincioşii şi se termină cu un pridvor.

Locul cel mai sfânt dintr-o biserică, iubiţilor credincioşi, este sfântul altar, de aceea şi poartă numele de sfânt, este sfântul altar. Şi în acest sfânt altar se află un jertfelnic; noi îi spunem sfânta masă, iubiţilor credincioşi, este jertfelnicul unde aducem noi creştinii jertfă fără de sânge, nu cum aduceau evreii de sânge de animale, ci fără de sânge. Aducem jertfă lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, prin laudele care le aducem, prin rugăciunile de mulţumită, şi mai ales prin Jertfa supremă care este sfânta euharistie, prin care aducând pâine şi vin şi rugându-ne la Dumnezeu, creştinii împreună cu preoţii şi cu arhiereii şi prin pogorârea Sfântului Duh, se transformă acestea în Trupul şi Sângele Mântuitorului – Trup din care ne împărtăşim apoi împreună clerul şi poporul şi astfel facem ca Hristos să intre în interiorul nostru fizic prin Sfânta Jertfă. Este suprema slujbă pe care o putem aduce noi oamenii pe pământ, sfânta euharistie.

Aceasta are loc pe acest jertfelnic numit sfânta masă şi aceste lucruri, sfânta masă, sfântul altar, catapeteasma, biserica toată, iubiţilor credincioşi, trebuie sfinţită, trebuie făcută o rugăciune specială, o slujbă specială. Şi pentru această slujbă am venit şi ne-am strâns noi astăzi. Este sfinţirea unui locaş de cult creştinesc, a unei biserici.

Cum va avea loc în câteva cuvinte şi cu asta închei. Mâine dimineaţă începând cu ora 5 – ora veche, ora 6 – ora nouă, veţi vedea că arhiereii se vor îmbrăca în toate veşmintele împreună cu preoţii şi vor intra în sfântul altar. Acolo, iubiţilor credincioşi, sunt pregătite câteva lucruri şi anume: sunt miresme, este sfântul şi marele mir adus de la mitropolie, sunt sfintele moaşte ale unor sfinţi mucenici aduse de Î.P.S. Mitropolit Vlasie, ceară curată, ulei de măslin curat şi alte lucruri care sunt lucruri pregătite pentru sfinţire. Arhiereii se îmbracă în aceste veşminte, sfânta masă, acest jertfelnic, iubiţilor credincioşi, nu este atât de simplu cum îl vedeţi dvs. din biserică. El este alcătuit dintr-un picior, dacă vreţi să-i spunem aşa, un corp, care are în interiorul lui săpate de obicei două adâncituri, două grote. În aceste două adâncituri se vor pune pomelnicele cu numele scrise de creştini. Aţi văzut şi ştiţi ce mulţi aţi adus pomelnice de vii şi morţi. Aceste pomelnice se vor pune în acest picior al sfintei mese şi Sfânta Tradiţie ortodoxă spune că de fiecare dată când se face o slujbă, sau sfânta liturghie sau orice altă slujbă, aceste nume sunt pomenite de sfinţii îngeri în faţa lui Dumnezeu. De aceea şi venim în număr mare să aducem şi noi viii dar şi morţii noştri, să-i punem acolo, la piciorul sfintei mese.

Totodată, mijlocul sfintei mese este despărţit de un zid, zid care are săpată o mică încăpere în el, unde se vor pune sfintele moaşte ale unor sfinţi mucenici. Acolo, în această încăpere, sfintele moaşte sunt puse într-o cutiuţă şi se bagă în această mică adâncitură şi, odată cu ele, se pune şi un document, un act semnat de arhierei şi de cei care participă la slujbă, prin care se atestă sfinţirea acestui locaş sfânt, de către cine a fost făcută, în ce perioadă, cu binecuvântarea cui, şi aşa mai departe. Şi peste aceste două lucruri, acest hrisov şi peste sfintele moaşte se toarnă sfântul şi marele mir, după care se toarnă ceară topită şi se astupă total.

Sfânta masă are în spatele ei o ocniţă, iubiţilor credincioşi, ca o altă adâncitură în spatele ei, şi acolo se va pune o candelă aprinsă şi o cruce. Şi apropo, legat de această candelă, se spune că de multe ori, în biserici vechi descoperite sub dărâmături, cum s-a întâmplat, s-a găsit sfânta masă şi când s-a descoperit, în acea ocniţă s-a descoperit candela rămasă aprinsă de-a lungul timpului. A fost ţinută de sfinţii îngeri aprinsă tot timpul până s-a descoperit. Peste toate aceste lucruri, iubiţilor credincioşi, se va aşeza o piatră mare ca un blat, aşa, care va fi blatul sfintei mese. Odată ce este aşezat acest blat peste piciorul sfintei mese, î.p.s. mitropolit şi arhiereii vor spăla sfânta masă cu săpun mirositor frumos, îl vor spăla, vor şterge, vor curăţa sfânta masă, blatul acesta cu tot cu picior, după care vor turna peste el din sfântul şi marele mir în semnul sfintei cruci, iar arhiereii cu mâinile vor unge piatra aceasta şi piciorul sfintei mese. De aceea, v-am dat exemplu pe Iacov când a turnat untdelemn peste piatră, spunând că acesta este de acum loc sfânt, este Casa lui Dumnezeu, i-a dat numele de Bet-El fiindcă, odată cu această ungere, acest sfânt jertfelnic este ales pentru a fi jertfelnic lui Dumnezeu cel adevărat.

După care sfintei mese i se va pune 4 icoane cu cei 4 evangelişti pe colţurile ei, în timp ce toate lucrurile acestea se desfăşoară însoţite de cântări, de ectenii şi de rugăciuni şi când se pun cei 4 sfinţi evanghelişti se cântă troparele lor. După care sfânta masă se înfăşoară cu un giulgiu, cu o pânză, iubiţilor credincioşi, roată împrejur, o pânză care este legată cu o sfoară, sfoară căreia i se face un nod în faţa sfintei mese şi cu o bucată de ceară acest nod este prins şi pecetluit cu ştampila sfântului sinod; este de acum sigilarea sfintei mese. După care sfânta masă este acoperită cu acoperămintele ei pe care le vedeţi dvs. din biserică, şi pe sfânta masă se pun de acum odoarele, sfântul chivot care-l veţi vedea în mijloc, preînchipuind ce aveau evreii, acel tabernacol, acea cutie aurită cu acei heruvimi, se va aşeza candelabrul, cum îl vedeţi dvs., exact cum aveau şi evreii, se vor aşeza candelele, se va aşeza Sfânta Evanghelie, iar sub Sfânta Evanghelie stă sfântul antimis, o pânză pictată cu Punerea în mormânt a Mântuitorului, pe spatele căreia se află tot sfinte moaşte. Şi pe această pânză se vor pune sfintele vase şi pe ele va avea loc sfânta liturghie, sfânta euharistie.

Sfintele moaşte, iubiţilor credincioşi, din piciorul sfintei mese şi de la sfântul antimis – ştiţi de unde vine acest obicei ? În comunităţile creştine de la început, din Roma, creştinii erau urâţi de romani, erau prigoniţi, erau atât de urâţi, iubiţilor credincioşi, încât nu li se dădea voie să fie îngropaţi, aşa cum erau îngropaţi romanii în cimitirele lor. De aceea, ei au trebuit să se ascundă şi au săpat în pământ, sub cimitirele romanilor, au săpat galerii, şi acolo îşi îngropau creştinii cei care au murit, mai ales cei care au murit mărturisind pe Dumnezeu. Erau sfinţi mucenici, iubiţilor credincioşi, şi dacă mergeţi la Roma, în primul rând, vizitaţi aceste lucruri care sunt din istoria noastră a creştinilor, lucruri impresionante şi emoţionante. Veţi vedea locurile unde-şi îngropau creştinii cei morţi pentru Hristos, pe sfinţii mucenici, şi totodată intersecţiile acelor galerii au fost, au constituit bisericile de la început din Roma, iar sfintele liturghii se făceau pe sicriele cu sfinte moaşte ale sfinţilor mucenici. Şi iată noi păstrăm de atunci acest lucru, punem sfintele moaşte în piciorul sfintei mese, lipite de sfântul antimis şi facem sfânta liturghie pe aceste sfinte moaşte.

Aşa este, iubiţilor credincioşi, după care preasfinţiţii vor lua un baston lung, o pensulă şi vor lua sfântul şi marele mir şi vor veni în biserică şi vor face semnul sfintei cruci pe pereţii bisericii, stropind la început cu agheasmă, după care cu sfântul şi marele mir va face sfânta cruce pe pereţii sfintei biserici, la răsărit, la apus, în strane, pe catapeteasmă, sfinţind şi corpul bisericii. Slujba se va încheia, de sfinţire a bisericii, după care arhiereii vor ieşi şi vor intra în acest altar şi se vor pregăti pentru sfânta liturghie.

De acum încolo, iubiţilor credincioşi, urmează partea care vă interesează pe dvs., fiindcă veţi începe să intraţi în acest loc sfânt, în sfântul altar, să vă închinaţi. Am spus şi la alţi creştini şi v-o spun şi dvs., după câte ştiu eu, cred că nu greşesc, nici în Rusia, nici în Grecia, nu ştiu în Serbia, nu se dă voie ca cei care sunt creştini să intre în sfântul altar. Nu ştiu cum, la noi în România, este acest lucru. Eu îl consider ca un pogorământ şi ca o binecuvântare de la Dumnezeu şi dacă, iubiţilor credincioşi, Dumnezeu ne-a dat acest dar, şi dvs. care nu sunteţi slujitori v-a dat acest dar, şi anume să intraţi într-un loc sfânt, într-un loc ales pentru Dumnezeu, într-un loc uns pentru a fi jertfelnicul lui Dumnezeu, trebuie să avem un comportament pe măsură.

Fiind mulţi, fiecare îşi doreşte să intre printre primii. Vă rog frumos să ţineţi cont de lucrul acesta, că intraţi într-un loc sfânt. Vă veţi aşeza la rând acolo, în partea dreaptă a bisericii, ca să intraţi înăuntru, în sfântul altar. Cât staţi la rând, iubiţilor credincioşi, rugaţi-vă la Dumnezeu să vă ierte păcatele, rugaţi-vă să vă ajute să vă mântuiţi. Ocoliţi vorbele şi discuţiile fără sens, fără noimă, lumeşti, nu mergeţi la cinema, nu intraţi la o discotecă sau la o nuntă, intraţi în locul cel mai sfânt, iubiţilor credincioşi, de pe pământ şi din acest sfânt locaş, din această sfântă mânăstire, sfântul altar. Rugaţi-vă, pomeniţi-vă pe cei vii, pomeniţi pe cei morţi şi, intrând în sfântul altar, încercaţi să înţelegeţi şi să recunoaşteţi lucrurile pe care vi le-am descris.

Veţi intra în prima încăpere, care poartă numele de veşmântărie, şi acolo este un dulap unde stau veşmintele şi lucrurile, veşmintele slujitorilor şi lucrurile folosite pentru anafură şi celelalte. Aşa aveau şi evreii în partea dreaptă a altarului lor, aveau un loc unde stăteau veşmintele preoţilor şi, mai ales, marele veşmânt al arhiereului – o să vi-l descriu altădată cum era. Veţi vedea acest lucru, după care veţi intra deja în sfântul altar propriu-zis. Veţi vedea sfânta masă în mijloc cu tot ce este pe ea, cu Sfânta Evanghelie, dedesubt sfântul antimis, candelabrul, candelele, tot ce este. Veţi vedea în faţa sfântului altar un scaun arhieresc, este scaunul cel înalt, unde stă doar arhiereul, un scaun care când slujesc preoţii are icoana Mântuitorului, care arată că, de fapt, Mântuitorul este prezent în chip nevăzut în mijlocul nostru, înconjurat de sfinţii îngeri.

 

PC. Predici 77 3

Sfânta masă şi cele aflate pe ea

 

Veţi vedea, iubiţilor credincioşi, pictaţi pe pereţi arhiereii sfinţi, Sfântul Nicolae, Sfântul Vasilie, toţi sfinţii care de fapt participă şi ei la sfânta liturghie. Veţi vedea pictaţi deasupra lor, şi de aceea v-am spus că această biserică este un monument de artă nu numai exteriorul ei, de artă brâncovenească românească ca exterior, dar veţi vedea şi o pictură deosebită. Este vorba de pictura bizantină cu influenţe româneşti, extraordinară, dar mai ales cu semnificaţia unei picturi bizantine. Veţi vedea deasupra acestor sfinţi arhierei pictaţi, care ei stau ca un cor şi participă la sfânta liturghie, veţi vedea pictată liturghia cerească, veţi vedea o sfântă masă în care Mântuitorul, pictat în două feţe, deci Mântuitorul în două persoane care împărtăşesc pe sfinţii apostoli, împărtăşirea sfinţilor apostoli. Veţi vedea lucrurile acestea pictate pe pereţii sfântului altar.

Mai mult, undeva, mai apoi, dvs. când intraţi în sfântul altar veţi vedea stând un arhiereu la un colţ de masă şi un alt arhiereu la un colţ de masă, mai ales la început. Trebuie să intraţi acolo, să sărutaţi bederniţa care este acel romb care îl are arhiereul, bederniţa arhiereului, după aceea colţurile sfintei mese în toate cele patru colţuri ale sfintei mese. Veţi vedea pe sfântul altar puse două vase, unde se pun alte pomelnice decât cele care s-au pus în piciorul sfintei mese, şi acele pomelnice vor fi pomenite 40 de zile de acum încolo. Aici este o mânăstire, o mânăstire cu program complet de slujbe şi sfânta liturghie se face în fiecare zi şi nu sesizaţi un lucru. În schimb, la o biserică de mir în care se slujeşte doar duminica şi în sărbători, când se face sfinţirea bisericii de mir, 40 de zile se face slujbă continuu. Preoţii se rânduiesc între ei ca să ajute preotul paroh ca să poată îndeplini cele 40 de zile, şi la aceste 40 de zile se pomenesc pomelnicele puse în acele vase de pe sfânta masă. Deci, ţineţi minte din seara asta şi cel târziu mâine dimineaţă înainte de 6 să daţi pomelnicele care vreţi să fie puse în piciorul sfintei mese, după care alte pomelnice le faceţi şi când intraţi la închinare le puneţi în acele vase, şi acelea vor fi pomenite 40 de zile de la următoarea liturghie.

După ce veţi săruta colţurile sfintei mese, veţi recunoaşte undeva în partea stângă a sfântului altar icoana Maicii Domnului care este cădită atunci când la utrenie se cântă Ceea ce eşti mai cinstită sau la sfânta liturghie când se cântă Axionul, este cădită de către cel mai mare din sfântul altar. Şi în partea stângă, mai mult, veţi vedea un alt loc important din sfântul altar, şi anume sfânta proscomidie, locul în care preotul de dimineaţă duce cele 5 pâini prescuri pregătite împreună cu 2 sticle, una de vin şi una cu apă, şi începe să lucreze asupra lor făcând rugăciunile şi pregăteşte tot ce trebuie pentru sfânta liturghie. Este sfânta proscomidie; în unele biserici mai mici este închipuită ca o peşteră, arătând de fapt Naşterea Mântuitorului, că aceasta face preotul la sfânta proscomidie.

Veţi mai vedea, nu ştiu dacă se va vedea, şi dulapul cu obiectele sfinte folosite la sfânta liturghie, după care veţi ieşi din sfântul altar pe uşa diaconească din partea stângă, şi în biserică vor sta călugări care vă vor da o bucăţică de pânză îmbibată în miresme şi ceara curată care s-au folosit la sfinţirea sfintei mese, lucru ce se cheamă că primiţi târnoseală – aşa se cheamă această bucăţică de pânză pe care s-o luaţi acasă, s-o puneţi la un loc de cinste, şi în momente grele, de boală, de necaz, de supărări, de certuri, să aprindeţi câte un pic din ea, ca şi cum aţi tămâia prin casă, rugând pe Dumnezeu să vă ajute să treceţi prin acele momente grele. După care veţi ieşi şi veţi asista la sfânta şi dumnezeiasca liturghie.

În câteva cuvinte, am încercat să vă descriu în mare, cred că am scăpat câteva lucruri, ce se va întâmpla mâine la sfinţire. Nu ştiu cum va hotărî î.p.s. mitropolit, dacă vi se va da voie să intraţi în biserică să vedeţi câte ceva din aceste lucruri, oricum prea multe nu veţi putea vedea din cauza catapetesmei. În schimb, să ştiţi că de dimineaţă, mitropolitul şi arhiereii vor pleca cu sfintele moaşte şi vor înconjura biserica şi, până a face acest lucru, să nu intraţi în biserică fiindcă oricum veţi fi scoşi afară. Se întâmplă ca la Paşti, î.p.s. mitropolit înconjoară biserica de 3 ori, rugându-se în genunchi în faţa bisericii cu sfintele moaşte puse pe sfântul disc, după care se duce în faţa sfintelor uşi şi va spune acele cuvinte care le spune la Paşti: Deschideţi boieri porţile voastre … . După care, dacă veţi putea intra înăuntru nu ştiu deocamdată, vom vedea mâine.

Nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc că aţi avut răbdare să staţi la această priveghere, Dumnezeu să vă răsplătească, deşi este frig. Vreau să vă rog din partea P.S. Flavian, cei care sunt din Bucureşti să ajute la cazarea celor care au venit de departe, fiindcă vedeţi că este destul de frig şi destul de greu în această noapte şi cine vrea să stea la hotel să se adreseze la magazin, la părintele Onisifor. Pesemne că sunt şi câteva locuri la unele hoteluri. Totodată, vă rog eu personal pe cei care sunt din Bucureşti, fiindcă cei care sunt din Bucureşti sunt acasă şi au timp, să dea voie celor care sunt de departe să intre ei mai la început în sfântul altar, fiindcă, iubiţilor credincioşi, sunt oameni veniţi cu autocare de departe, din nordul ţării, de la Reşiţa, din Timişoara, din Cluj, care nu pot întârzia prea mult. Sunt veniţi şi din Italia, care poate vor să se întoarcă imediat la lucrul lor.

Să ştiţi că intrarea în sfântul altar se face până seara târziu, până la ora 12. Deci cei care sunt din Bucureşti pot să-şi rânduiască cumva, dacă nu să intre la început, să intre şi mai târziu; pot să vină la vecernie, sau seara la utrenie, ca să faceţi ca toţi să intre în sfântul altar, ca să dea loc celor care sunt de departe. Iarăşi o rugăminte: când staţi la rând, staţi în linişte, cu bun simţ, cu îngăduinţă şi cu răbdare. Vedeţi că sunt oameni bolnavi care nu pot sta, să le daţi lor să intre mai la început, şi astfel veţi face şi o faptă bună şi binecuvântată.

Nu-mi rămâne decât să rugăm pe Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute în această lucrare de mâine şi să plecăm cu toţii la casele noastre mult mai bogaţi sufleteşte şi duhovniceşte, căci toate aceste lucruri se fac în cinstea Maicii lui Dumnezeu, dar mai ales a Dumnezeului nostru, căruia I Se cuvine slavă, cinste şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.