Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere

Partea a XXIII-a
1 decembrie 1996

Dreptul ca finicul va înflori şi precum chedrul cel din Livan aşa se va înmulţi (Psalmi 91, 12). Aşa spunea Proorocul David referindu-se la oamenii drepţi care ţin în toate zilele vieţii lor legătura cu Dumnezeu. Ei sunt întotdeauna legaţi prin firul credinţei care este rodul minţii şi a inimii lor curate cu dumnezeirea. Iar la rândul Său, dumnezeirea nu-Şi adoarme ochiul Său deasupra acelui om, acelei fiinţe, acelui drept, priveghind pururea, în toate zilele vieţii lui.

L-am văzut pe bătrânul Avraam încărunţit în dreptatea vieţii lui, în credinţa şi în dragostea către Dumnezeu. I-am văzut paşii urmelor lui; i-am văzut vorbele lui, faptele lui în directă legătură cu Dumnezeu, cum Îl duce pe Dumnezeu printre păgâni, mărturisindu-L cu tot sufletul într-adevăr că Acesta este Cel ce a făcut cerul şi pământul. Aţi văzut când s-a dus în pământul Egiptului, acelaşi lucru întâmpinând şi în pământul Gherarilor, oameni păgâni, când merge cu soţia lui, nu-şi face griji că-i va fi înşelată, necinstită doamna lui Sarra. Se aruncă în grija lui Dumnezeu, iar acel om păgân şi pătimaş în cele carnale, îl vedem cum trimite – de împărat vorbesc – ca să-i aducă pe doamna lui, frumoasă fiind, cum o descrie Sfânta Scriptură, s-o aibă de soţie.

Dar dacă ei erau oameni drepţi şi şi-au aruncat nădejdea în Dumnezeu, Dumnezeu nici acolo nu-l uită pe om. Oriunde ai fi în paşii vieţii tale, ai un ochi care pururea veghează asupra ta şi o ureche care niciodată nu se închide la glasul tău, indiferent că este de bucurie, de tristeţe, de zâmbet sau de lacrimă. Şi iată că dacă Avraam s-a rugat la Dumnezeu, precum şi Sarra s-a rugat în acelaşi asentiment cu Avraam către Dumnezeu să nu li se necinstească căsnicia, vine îngerul lui Dumnezeu în vis la cei doi şi îi înfricoşează: Nimic rău să nu faci acestor oameni. Şi ca drept dovadă că Dumnezeu lucrează, nu numai că nu s-au atins de căsnicia lor necinstind-o, ci i-au slobozit de la casele lor, de la palatele lor imperiale cu daruri multe din care a fost şi începutul bogăţiei lor.

Dar ei erau bogaţi, ei erau plini de toate cele. De ce ? Că omul care Îl are pe Dumnezeu este plin în toată fiinţa lui şi de aur şi de argint, că nu acestea te îmbogăţesc şi te liniştesc, ci pacea lăuntrică; şi aceasta de unde coboară ca un dar de nepreţuit ? Din cer, de la Dumnezeu, că El este Împăratul păcii. Deci acestea să le căutăm în viaţa noastră, nu acestea trecătoare, să ne legăm inima de acestea. Acestea îţi rămân ca un rest. Caută-L pe Dumnezeu, împărăţia lui Dumnezeu, iubeşte-L pe Dumnezeu prin credinţă dreaptă şi restul ţi se vor adăuga toate.

Deci, iată-l pe acest bătrân încărunţit înmormântându-şi pe doamna lui cu multe lacrimi, în peştera îndoită care şi-a cumpărat-o de la Efron Heteul cu 400 drahme. O înmormântează, ea având vârsta de 125 ani. Iar cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, Avraam a mai avut copii după moartea Sarrei, recăsătorindu-se cu Hetura. Unii dogmatici spun că această Hetură ar fi fost tot Agar slujnica, din care s-a născut Ismail. Avraam trăieşte până la vârsta de 175 ani şi murind, este îngropat de fiul său mult iubit, de Isaac, şi dus în aceeaşi peşteră unde a fost îngropată Sarra, mama lui şi soţia lui Avraam.

De acum să coborâm la Isaac, fiul lui Avraam şi să vedem ce se întâmplă în casa acestui drept. Vedem cum Avraam, tatăl său, la vârsta de 40 ani având Isaac, trimite sluga lui cea mai credincioasă cu multe daruri, cu cămile împodobite cu daruri, în Haran, în casa părinţilor săi, să-i aducă doamnă fiului său Isaac. Şi iată că prin dar dumnezeiesc, din poruncă dumnezeiască, de acolo, din casa părinţilor săi se desprinde Reveca, venind şi însoţindu-se în pământul unde domnea Avraam şi Isaac, cu Isaac fiul lui Avraam.

Douăzeci de ani de zile Reveca este stearpă. Timp de 20 ani, Isaac se roagă la Dumnezeul tatălui său şi Dumnezeul lui ca să-i dezlege sterpiciunea soţiei lui. Primise binecuvântarea cerească, că din seminţia ta se vor înmulţi fiii tăi precum stelele cerului şi nisipul mărilor. Dar nu înţelegea nicicum cum se vor înmulţi aceştia de îndată ce doamna mea, deci Reveca, este stearpă. Şi iată că la vârsta de 60 ani având el şi după 20 de ani de sterpiciune a Revecăi, ea naşte doi prunci. Primului prunc îi pune numele de Isav, care se tâlcuieşte în ebraică ‘păros’, ‘roşiatic’, ‘desăvârşit’ sau într-un alt nume Edom, din a cărui seminţie s-au dezvoltat edomiţii. Bănuiesc că or fi cei de prin Afganistan, pakistanezii, cam aşa ceva.

Apoi se naşte al doilea prunc parte bărbătească şi îi pune numele de Iacov, Iacov care se tâlcuieşte în ebraică ‘împiedicător’. Şi de ce i se pune acest nume ? Datorită faptului că această naştere a fost puţin diferită de o naştere firească. Că cel de-al doilea copil s-a născut ţinându-l de călcâiul drept pe primul. Deci nu era un lucru normal acesta. Şi deci ei au ieşit din pântecele mamei lor ţinându-se în felul acesta. Parcă acest lucru se vedea că este dumnezeiesc şi vom vedea de ce s-a întâmplat acest lucru.

Copiii cresc în casa părinţilor lor. Încă din pruncie se vede că Isav este mai obraznic şi neascultător, pe când Iacov era mult mai lipicios de părinţii lui prin faptul că iubea mai mult cuvântul părinţilor, nu le ieşea din cuvântul lor şi împodobit mai mult era faptul că Îl iubea pe Dumnezeu. Acest Isav zburdalnic şi neascultător îl vedem în mare cinste la casa tatălui său, din cauză că din momentul acesta se pune în viitorul popor Israil numele de întâi născut. Acest întâi născut ce era ? Era primul bărbat care se năştea din doi părinţi şi primea acest drept de întâi născut, de o mare cinste, că dacă murea tatăl copiilor, el rămânea ca un tutore, iar când se împărţea moştenirea, jumătate din avere îi revenea acestui întâi născut. Cuvântul lui era poruncitor asupra celorlalţi fraţi şi totodată cel întâi născut purta în casa tatălui şi a mamei lor o haină deosebită faţă de ceilalţi fraţi.

Deci acest lucru de întâi născut nu este lăsat prin voia dumnezeirii aşa fără nici o raţiune, fără cunoştinţă, ci are o tâlcuire: prin acest întâi născut voia ca să-L arate ca într-o umbră pe Cel care avea să fie numit întâi născut din noul popor al lui Israil, deci poporul ce se va naşte, pe care Domnul l-a făcut, cum a spus proorocul David. Iar Cel întâi născut din poporul nou, creştinesc, al noului Israil era Hristos, Fiu al lui Dumnezeu din veac şi Fiu al Omului pus sub vreme. Iată că pentru aceasta îl numeşte Sfânta Scriptură pe Iisus Hristos, fiul Mariei sau Fiul Omului, întâi născut. Nu că Maica Domnului ar mai fi avut alţi fii, ci era primul şi ultimul totodată care deschide pântecele mamei Lui, parte bărbătească şi făcând parte din poporul iudeu, evident că poartă numele de întâi născut.

Aşa să înţelegem ce înseamnă întâi născut în poporul iudeu şi evident că acest întâi născut pentru Noul Israil, care era Iisus Hristos, fratele nostru mai mare care ne împărtăşeşte nouă celor ce ne vom mântui, dacă va binevoi Dumnezeu, dumnezeirea Lui, după Judecata de Apoi. Că evident, fiind frate cu cineva, trebuie să ai o apropiere cu acela, trebuie să ai o sorginte, o genealogie cu acela din care te tragi. Iată că şi noi, poporul creştinesc împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi crezând în Cel ce a murit pe Golgota, îţi devine prin credinţă fratele tău mai mare, care este întâi născut din învierea din morţi. Toţi cei care vor învia la Judecată spre moştenirea Împărăţiei cerurilor vor fi al doilea, al treilea, al n-lea până când Dumnezeu va închide împărăţia pentru eternitate, pentru infinitate sau pentru veşnicie. Deci acum găsim dreptul de întâi născut când se naşte Isav şi Iacov.

O vedem la vârsta de 40 ani de zile pe Reveca, parcă aducând o mică nedreptate în casa copiilor ei. În ce constă această nedreptate ? Isav, fratele mai mare al lui Iacov, era vânător şi el avea trupul foarte păros şi avea un miros al lui caracteristic. Pielea lui era cam roşiatică, deci era un om foarte aplecat spre cele carnale şi întotdeauna să ştiţi dvs. că oamenii care se scufundă în aceste carnale, în aceste murdării fără o raţiune, şi firea lor devine o alta faţă de a unui om normal. Mintea lui se metamorfozează după acelea ce gândeşte. Sau cum spunea Apostolul Pavel: Cel neînsurat se grijeşte de ale Domnului, ca să placă Domnului precum şi cea nemăritată se grijeşte de ale Domnului, să placă Domnului şi cu sufletul şi cu trupul, pe când cel căsătorit se grijeşte de ale trupului să placă lumii (potrivit I Corinteni 7, 32-34).

Deci, dacă el nu avea discernământul dumnezeirii aşa cum îl avea fratele său Iacov, era un om zburdalnic şi neaşezat. Şi mama lor Reveca îi spune în una din zile, când Isav era la vânătoare, fiului ei mai mic Iacov: pregăteşte tu cu mâna ta un blid cu linte şi când va veni fratele tău înfometat, tu să-i dai linte să mănânce, dar să-i ceri dreptul de întâi născut. Lucrul acesta se şi întâmplă, că parcă în ziua aceea i-a venit o foame groaznică lui Isav şi Reveca special nu i-a pregătit mâncare, iar copilul celălalt având mâncare, parcă o joacă, dar cu efect mare, dumnezeiesc, îi spune: am eu mâncare. Ce mâncare ? Îţi pot da un blid de linte să mănânci, eu l-am gătit, dar tu vrei ca să-mi dai altceva ? Ce să-ţi dau ? Să-mi dai dreptul de întâi născut. Iar el imediat stă puţin şi se gândeşte: tot mă cobor spre moarte, ce-mi foloseşte mie dreptul de întâi născut ? Şi în momentul acela, parcă mărturiseşte în faţa lui Dumnezeu şi îi vinde dreptul de întâi născut (potrivit Facerea 25, 29-34).

Este un lucru pueril, e adevărat, dar aici dacă venim noi, în cercul nostru creştinesc, ne gândim de câte ori ne vindem noi viaţa noastră, cinstea noastră, demnitatea, nobleţea noastră de creştini sau chip şi asemănare a lui Dumnezeu pe mai puţin decât un blid de linte. Că în momentul când faci o concesie de genul acesta, contra dumnezeirii, că doar o să vină acuşi Crăciunul, parcă ce, se supără Dumnezeu dacă voi mânca cu ceilalţi acum la acest Crăciun papistaş ? Deci îţi vinzi postul tău, osteneala, mărturisirea ta de credinţă, pentru ce ? Pentru o bucată de carne. Deci iată-te un Isav. Sau în momentul când cineva te arată cu degetul că te-ai închinat – cum, de obicei, este în ziua de astăzi la modă a se râde de unul care este creştin şi face o faptă bună – nu rezişti şi atunci îţi vinzi dreptul de întâi născut, îţi vinzi dreptul tău creştinesc. Nu mai spun de celelalte ale fecioriei, care ţi le vinzi efectiv pe un nimic.

Iată aceste lucruri atât de minore le vedem în noi, cotidian, le vedem în noi cum ne vindem pe acest blid de linte nobleţea noastră, cinstea noastră, demnitatea noastră de creştin. Că să ştiţi dvs. de nimic nu se cutremură diavolul în lume decât de creştin, de focul care-l înconjoară pe creştin. Dar creştinul nu numai care se numeşte creştin, ci care faptic este creştin. El are un foc, o strălucire care nu cade decât sub senzualitatea satanei, şi el nu o poate suporta, acest foc, această strălucire, fiind domnul întunericului, iar prin pofte el are nevoie să te dezbrace de această haină, de strălucire. Că aţi văzut dvs., înainte de a-ţi aduce în fiinţa ta o patimă ca să te stăpânească, cât de greu pătrunde ? La nivel de minte, de raţiune, de judecată, ai un monolog, o ceartă în tine, să fac sau să nu fac. Şi mai greu este până faci un lucru o dată, că apoi te-a prins încet-încet pofta şi te-a dezbrăcat diavolul de această tărie, de această feciorie aş putea să o numesc.

Iată-l pe Isav nu numai atunci spus de Sfânta Scriptură, cred că mulţi din noi ne numim Isav decât Iacov, şi îl vedem cum, pentru pântece, îşi vinde dreptul de întâi născut. Ne gândim: oare Reveca fiind mamă şi pentru unul şi pentru altul a comis o nedreptate ? Nu, din cauză că ea era singura îndrituită să mărturisească lumii întregi că a făcut o dreptate, îndreptând nedreptatea încă din pântecele ei. Ea când purta copiii aceştia doi în pântece, aproape spre naşterea lor a simţit o bătălie în pântecele ei. Luminată de Duhul Sfânt, de Dumnezeu, şi-a dat seama că aceşti copii s-au bătut acolo, s-au frustrat unul pe altul de ceva şi acest semn l-a lăsat Dumnezeu la naştere. Cu alte cuvinte, cel care fuge după altul, înseamnă că acela este vinovat, primul. Iacov îl ţine de picior parcă mărturisind lumii întregi: tu mi-ai furat dreptul de întâi născut, ştiind bine din cuvintele anterioare ce înseamnă dreptul de întâi născut.

Mama lor ştia bine ceea ce s-a întâmplat în pântece şi ea trebuia să lucreze dumnezeieşte, şi prin credinţă Îl cheamă pe Dumnezeu să-i pecetluiască acest lucru pe care îl şi săvârşeşte, redând dreptul de întâi născut. Cum ? Oarecum viclean. Fiindcă ai fost viclean încă de mic şi acuma te dovedeşti viclean până la vârsta de 40 ani, de viclenie ai să ai parte, iar preţul vicleniei lui ce era ? Un nimic, un blid de linte.

Iată că, de acuma, timpurile înaintează. Îl vedem pe acest obraznic de Isav că îşi ia două femei trecând peste cuvântul tatălui şi a mamei, şi femeile şi le ia din neam păgân. Şi le aduce acasă şi, cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, toată ziua aceste două femei erau gâlcevitoare cu Isaac şi cu Reveca. Erau nesupuse, neascultătoare. Ori ştim cine erau cei doi socri pentru acele două femei obraznice. Aceştia erau nişte oameni drepţi, al căror cuvânt era al dreptăţii, al demnităţii, al cinstei, al credinţei, deci credem că acestea erau obraznice ca şi soţul lor Isav. Şi, când Isaac se apropie spre moarte, Dumnezeu i-a dat şi o orbire. Nu mai vedea bine, vedea doar ca prin ceaţă. Reveca, ştiind că soţul va muri în curând, s-a gândit să ia copilul ei Iacov şi binecuvântarea, că părinţii, înainte de a muri, dădeau aşa-zisa binecuvântare fiilor lor şi această binecuvântare, prin credinţa în Dumnezeul cel atotputernic, ea se şi materializa în timp asupra fiilor lor.

Deci, el era – tatăl – ca un preot care binecuvânta şi fiind în aşa credinţă cu dumnezeirea, binecuvântarea într-adevăr mergea întocmai cum se dădea fiilor săi. Şi iată că Reveca, ştiind lucrurile acestea de furăciune a întâiului născut, îl învaţă pe Iacov în felul acesta: când Isav, fiul cel mai mare, era la vânătoare, Iacov învăţat de mama lui, taie un ied, îl găteşte, iar pielea iedului o pune pe mâini şi aici în zona gâtului şi apoi îşi modifică puţin glasul şi merge cu blidul de mâncare la tatăl său. Şi îi spune (potrivit Facerea 27, 19 şi următoarele): Tată, am venit să-ţi aduc din vânatul meu. Dar el fiind orb, aude glasul, îl simte că-i aproape şi atunci îi spune: Vino să te pipăi, după glas nu pari Isav, pari Iacov. Şi punând mâna pe mâinile lui găseşte păr mult. După mâini, pari a fi Isav şi zice: Vino şi mă sărută. Aplecându-se, îi sare în nas un miros specific, la care Isaac este puţin derutat, că într-adevăr Isav avea un miros specific faţă de Iacov.

Şi atunci el stă puţin în dubii, Isaac, părintele celor doi şi, mâncând, aude glasul fiului său: Tată, tu în curând vei muri, dă-mi binecuvântarea ta. Şi atunci, Isaac, bătrânul Isaac, orbul Isaac, putem să-l numim, îi spune: Să te binecuvânteze Dumnezeul tatălui meu Avraam. Din roua cerului şi a pământului să se îmbogăţească turmele tale şi oile tale şi grânele tale. Această binecuvântare pe care o ia oarecum cu înşelăciune Iacov avea să fie de fapt binecuvântarea poporului Israil din care avea să descindă genealogic Mântuitorul.


PC. Predici 75 1

Isaac dă binecuvântarea fiului său Iacov
Mozaic din Capela Palatină din Palermo, Italia, secolul al XII-lea


Când vine Isav de la vânătoare, se duce să ia binecuvântarea, neştiind ce s-a întâmplat cu câteva clipe înaintea lui şi spune: Tată, eu sunt Isav, am venit de la vânătoare, dă-mi binecuvântarea ta de întâi născut. La care el se cutremură şi îi spune: Dar cine a fost, că ai fost şi ai luat binecuvântarea şi şi-a dat seama atunci, luminat de Duhul Sfânt, că de fapt i-a fost furată binecuvântarea. Odată dată, ea nu se mai putea lua şi l-a binecuvântat cu rămăşiţele care i-au mai rămas în darul său dumnezeiesc. Dar nu a uitat să specifice: Tu şi seminţia ta vei sluji lui Iacov. Deci aceste lucruri care s-au întâmplat, ele nu s-au întâmplat cu nedreptate, fiindcă acest copil făcând acest lucru încă din pruncie, furând dreptul de întâi născut, credea că acest adevăr nu va ieşi cândva la suprafaţă. Şi iată că s-a luminat acel întuneric, acea lucrare săvârşită în întuneric a ieşit la lumină şi a fost răsplătită cu dreptatea cuvenită.

Dacă ne-am opri puţin aici, putem să ne dăm seama că întotdeauna în paşii vieţii noastre nimic ce lucrăm nu rămâne acoperit. Oricâtă ţărână am turna noi peste fapta care o facem, ea cândva tot iese la suprafaţă în chip nevăzut, ea tot iese la suprafaţă fiindcă adevărul, să ţineţi cont, iubiţilor credincioşi, niciodată nu se poate acoperi. Până şi în somn au fost cazuri când omul dormind a vorbit în somn, că-i mai mult mort, a vorbit în somn de fapta lui care a făcut-o şi s-a găsit o ureche care l-a auzit. Şi totodată putem să tragem o altă concluzie, concluzie care ni se întâmplă de multe ori nouă: că avem momente în viaţă când faci ceva aproape inconştient şi după ce s-a săvârşit fapta, stai şi regreţi şi plângi şi te vaieţi şi te zbaţi de pereţi nealinat, nemângâiat, zburându-ţi pacea din tine, cum ai putut să faci această faptă ? Tu ca om care ai săvârşit acest lucru, şi ai devenit o victimă a raţiunii tale, nu poţi concepe cum de-am făcut-o, indiferent de ce nuanţă este această faptă care o faci.

Să ştiţi că întotdeauna Dumnezeu rabdă pe om, îl rabdă pe păcătos după răbdarea Lui dumnezeiască, dar să nu uitaţi niciodată că această răbdare a lui Dumnezeu, că nu te dă în vileag niciodată din faptele tale, ci tot tu te dai singur în vileag, această răbdare te slăbeşte pe tine în discernământul tău. Şi în momentul când, în paşii vieţii tale, Dumnezeu şi-a ridicat darul de la el, tu ai comis această faptă, indiferent de ce gravitate, şi nu ai decât să plăteşti (lipseşte un minut, două).

… binecuvântarea a pierdut-o pentru totdeauna. Dar cum a pierdut-o ? O pierduse înainte. Că aţi văzut dvs., poţi să devii un curvar sau un beţiv, înainte de a săvârşi această faptă. Cum ? La nivel de judecată a ta, sau aprins de mânie în tine, devii criminal înainte de a săvârşi crima. Mă duc să-l omor ! Deci, din tine, când ai pornit şi ai luat această hotărâre, tu devii criminal. Numai darul lui Dumnezeu pluteşte asupra ta că-ţi împiedică paşii, că apoi îţi dai seama ce puteai să faci. Făceai o crimă sau cădeai într-un adulter sau mai ştiu eu în ce păcat antagonic lui Dumnezeu sau legii civice.

Aprins de mânie Isav pentru ceea ce s-a întâmplat în casa tatălui său şi a mamei sale, plutea moartea asupra lui Iacov. Mama, Reveca simţea acest lucru şi ca o doamnă, ca o mamă înţeleaptă, îi şopteşte fiului ei iubit Iacov: Ia-ţi o traistă, ia această pâine şi un vas cu ulei şi du-te în Haran, du-te la casa fratelui meu şi-ţi iei nevastă de acolo, şi să nu te întorci de acolo până când îţi voi trimite eu cuvânt să vii, că fratele tău Isav nu mai este mânios pe tine (potrivit Facerea 27, 43-45). Şi acest lucru se şi întâmplă. Tânărul, plin de credinţă, cu o trăistuţă în brâu, pleacă cu o pâine ca hrană şi cu un blid de ulei în ţinutul Haranului. Nu a mai fost niciodată, poate nici mâncarea nu-i ajungea sute de kilometri prin deşert. Dar ce explicitează aici Dumnezeu ? Credinţa din acel om. El mergea la o poruncă dumnezeiască, ca să nu facă ceea ce a făcut fratele său, să-şi ia o leoaică, un zbir de femeie din neam păgân şi în felul acesta să-l depărteze de Dumnezeu. Că aţi observat dvs în general, bărbaţii care calcă în alte paturi, necinstindu-şi căsnicia, împrumută mofturile, credinţele şi toate cele rele ale femeilor. Ei sunt subjugaţii lor. Deci, de frica aceasta, ca să nu se piardă Dumnezeu, pleacă în ţinutul Haranului să-şi ia tot din seminţia lor femeie, soţie, doamnă pentru viaţa lui.

Şi acest tânăr în credinţa lui Dumnezeu pleacă. Ajuns în pământul Haranului spre apusul soarelui, cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, şi obosit fiind, îşi pune o piatră de căpătâi şi adoarme. Şi în somn are o vedenie de genul acesta: vede o scară de la pământ până la cer şi în vârful scării era Dumnezeu. Iar pe această scară urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu. El, cutremurat în fiinţa lui de ceea ce vede, Îl întreabă pe Dumnezeu: Doamne ce este asta ? Şi de acolo îi răspunde glas dumnezeiesc: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam tatăl tău şi al lui Isaac. Ţie-ţi voi da pământul acesta şi seminţiei tale, unde te-ai odihnit, iar seminţia ta se va înmulţi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe lângă mare (potrivit Facerea 28, 13-14). Iată-l pe Iacov cum primeşte binecuvântarea dumnezeiască, după binecuvântarea tatălui său. Aici avem certitudinea adevărului în lucrarea Revecăi, a mamei lui, în ceea ce a făcut că a furat dreptul de întâi născut de la întinatul şi desfrânatul Isav.


PC. Predici 75 2

Iacov văzând scara către cer
Mozaic din Catedrala din Monreale, Palermo, Italia, secolul al XII-lea


Atuncea, când a văzut acea scară, a primit binecuvântarea cerească şi promisiunea că din seminţia lui se va naşte practic Mesia. Ce era acea scară ? Oare nu putea să-i grăiască Dumnezeu de acolo, fără a Se mai arăta ? Scara şi îngerii lui Dumnezeu, scara se tâlcuieşte că nu este alta decât Maica lui Dumnezeu. Prin Maica lui Dumnezeu au coborât îngerii şi au lucrat mântuirea omului, şi prin Maica lui Dumnezeu se ridică oamenii de pe pământ în ceruri, care sunt ca îngerii. Că tot dreptul împrumută strălucirea, parfumul, nobleţea îngeriei. Deci Maica Domnului iată cum este arătată în vedenie lui Iacov, strămoşul poporului mesianic, şi totodată Îl arată prefigurat, Îl arată pe Mesia, unul din îngerii care cobora. Că nefiind Maica Domnului, evident n-avea să coboare Îngerul de mare sfat, cum îl numeşte Sfânta Scriptură pe Hristos.

Iată cum se prooroceşte în conştiinţa părintelui, protopărintelui poporului mesianic, Mesia şi totodată cea prin care avea să vină Mesia. De acuma, Iacov trezindu-se şi simţind că Acela este Dumnezeu, pune acea piatră ca un stâlp şi pe ea toarnă untdelemn şi atunci rosteşte: Aceasta nu este decât Casa Domnului, poarta cerului (Facerea 28, 17). Şi aceste cuvinte prooroceşti s-au însemnat în Sfânta Scriptură ca o proorocie. De ce este poarta cerului ? Prin Maica Domnului a venit mântuirea, iar mântuirea nu este decât uşa prin care au ieşit morţii la înviere, este uşa prin care ieşi din cursa morţii, cursa s-a sfărâmat, iar noi ne-am izbăvit (Psalmi 123, 7). Că dacă ea nu era, n-avea cum să vină Cel ce avea să spargă cursa în care noi eram ţinuţi. Aşa să înţelegem această proorocie de mare valoare la timpurile acelea.

Isav în casa părinţilor săi avea să-şi facă de cap, despărţindu-se apoi şi ducându-se cu femeile lui. Văzând că a greşit, neascultând porunca tatălui şi a mamei sale să nu-şi ia femei din neamul Heteilor, s-a dus şi şi-a luat o altă femeie din neamul lui Ismail. A ieşit dintr-o mocirlă şi a intrat în alta. Pe când Iacov se duce, ajunge la casa moşului său, a fratelui mamei, la Lavan, şi acolo vom vedea, duminica viitoare, dacă ne ajută Dumnezeu, cum se însoţeşte cu Rahila şi cu Lia, cum îşi ia de acolo doamna sa pentru a se însoţi şi a se dezvolta poporul mesianic. Lucruri frumoase care au fost numai cu ştirea şi cu darul bunului Dumnezeu.

Iubiţilor credincioşi, fiindcă se apropie această Naştere a Mântuitorului, sărbătoarea mincinoasă, papistăşească, rogu-vă insistent să nu devenim fiecare dintre noi ca Isav şi pentru un blid de linte să vă stricaţi postul şi osteneala. Puteţi să vă daţi dovadă cine sunteţi, că doar pentru o plăcere să-ţi lepezi numele de creştin, mărturisitor al adevărului. Săptămâna aceasta sunt multe sărbători, începând de miercuri şi până sâmbătă avem pe Sfânta Varvara, Sfântul Sava cel Sfinţit, Sfântul Nicolae, Sfânta Filofteea. Toate sunt sărbători şi în toate zilele se mănâncă peşte, şi evident se bea vin să nu moară peştele.

Bunul Dumnezeu să vă ajute fiecăruia dintre dvs. să ne adunăm şi să mai aducem laudă după puterile noastre marelui şi bunului Dumnezeu. Amin.