Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere

Partea a XIX-a
27 octombrie 1996
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

 

Ce vom zice de Avraam, s-a îndreptat după fapte ? Că dacă s-a îndreptat după fapte, are laudă nu de la Dumnezeu, ci de la oameni. Referitor la părintele nostru Avraam, părintele popoarelor creştine şi începătorul poporului mesianic din care S-a tras Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel în felul acesta îl caracterizează: Nu s-a îndreptat în faţa lui Dumnezeu din fapte, ci din credinţă, că a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit credinţa întru dreptate (Romani 4, 3).

M-am oprit la acest cuvânt şi mai poposim şi astăzi aici la părintele Avraam, ca să înţepenim bine creştinismul nostru şi să-l vedem de unde curge, iar noi, ca să ne numim fii ai lui, trebuie să moştenim caracterul lui. Ca să te lauzi cu un părinte, trebuie să-i moşteneşti caracterele care îi sunt de laudă, şi atunci tu trebuie să te osteneşti ca să îi împrumuţi caracterele lui şi să le ţii acolo unde îţi bate război să ţi le zdruncine, să ţi le perimeze, să ţi le ducă spre moarte. Aş vrea să mergem pe acest fir al Sfintelor Scripturi şi a unei înţelepciuni de înaltă factură a Sfântului Apostol Pavel şi să-l vedem pe Avraam cine este.

În primul rând, îl vedem un om care-L discerne pe Dumnezeu în mijlocul murdăriei, ca şi cum o fecioară născându-se în mijlocul plăcerilor acestora murdare şi neştiind preţul fecioriei, singură s-ar zbate să iasă din această murdărie. Deci Avraam, în timpul acela, când era tânăr în casa tatălui său, era de jur-împrejur înconjurat de idolatrie şi idolatria a târâit lumea în cele mai obscene fapte posibile, de care iarăşi spun, cum spune Sfânta Scriptură, mi-este şi ruşine şi greaţă să vorbesc. Deci iată-l că în mijlocul acestor orgii trupeşti şi duhovniceşti ale idolatriei, el singur dă din coate cu alte cuvinte, şi se salvează ridicându-se deasupra acestora, zicând în acea noapte înstelată: Nu se poate dumnezeii tatălui meu să fi făcut atâta frumuseţe ce mă înconjoară. Ci trebuie să existe un Dumnezeu, Unul singur, şi Acela a făcut tot ce ne înconjoară. Mergând mai departe, din momentul acela, Dumnezeu i S-a făcut prin revelaţie cunoscut şi iată cum dă curs cuvântului Dumnezeului aceluia pe care L-a căutat în subconştientul său ce i-a spus: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi-ţi voi arăta şi-ţi voi da pământul ţie şi seminţiei tale (potrivit Facerea 12, 1-2). Ascultă şi pleacă. Se dezmoşteneşte şi la vârsta lui iată că nu pune preţ pe tot ce a întemeiat acolo şi merge pentru a se salva din acea murdărie.

Ce mai prindem, încă o frumuseţe morală, la acest tânăr ? Odată cu el, îl ia şi pe tatăl său, bătrân şi încărunţit. Îi era o povară pentru el şi tatăl său era şi închinător de idoli. Deci nu era de o cugetare cu el. Iată că se încumetă şi-l ia cu el şi-l duce până în pământul Haranului, unde aşteaptă să moară, până când Dumnezeu îi întrerupe firul vieţii. Aici am putea trage o învăţătură: copiilor care aveţi părinţi murdari în fapte, răbdaţi-i, precum şi dvs. care aveţi copii murdari în fapte, răbdaţi-i, că prin răbdarea aceasta Dumnezeu te încununează, că răbdându-ţi părinţii poate ţi-i întorci cândva şi vei avea plată; răbdându-ţi copilul, la suspinele răbdării, Dumnezeu îţi vede focul acesta şi-l ia de urechi pe acela ce este mult aşteptat să se întoarcă din cărările murdăriilor.

O altă faptă frumoasă morală o vedem la Avraam că-l ia pe Lot, nepotul său, care era orfan şi de tată şi de mamă. Nu-i era uşor cu familia doar cu Sara, să-l ia şi să-l târâie după el sute şi mii de kilometri şi să-l poarte în cinste, nu ca o slugă, că era nepotul lui. Deci iată, iubiţilor credincioşi, ce fapte frumoase găsim în acest om, iar aceste fapte erau ale conştiinţei lui, că foarte uşor putea să-l lase pe tatăl său acolo, în Haldeea, putea să nu-l ia pe Lot cu el şi mergea doar el cu doamna lui, cu Sara, cu soţia lui. Dar nu face acest lucru şi dă curs acelora ce i-a zis Dumnezeu: Ieşi din pământul tău, din rudenia ta şi vino şi-ţi voi arăta pământul care ţi-l voi da ţie şi seminţiei tale. Şi să ţinem cont că Dumnezeu nu i-a spus: Ia-l şi pe tatăl tău şi pe Lot.

Încă o frumuseţe morală care o vedem în acest om şi încet-încet îl creionăm, îl conturăm, îl cristalizăm faptic, un monument, un munte, un izvor, un ocean din care noi putem să ne adăpăm moral, faptic. Iată ce soţ îl vedem în casa sa. Nu se adresează soţiei cum de obicei se obişnuieşte cu invective, cu picioarele sau cu pumnii sau cine ştie cum, jignitor, de îşi face soţia ca pe un animal, sau soţia pe el ca pe un animal, ci se discuta ,,doamna mea” şi ,,domnul meu”. Oare nu greşeau unul faţă de altul ? Dar nu exista cuvânt murdar pe limba lor. Şi mai mult decât atâta, dacă aveau frică de Dumnezeul cel care i-a scos din pământul Haldeei şi al Haranului, iată când merg în Egipt, nu există gelozie, ştia ce are la uşa lui, ştia cu cine s-a însoţit şi şi-a legat viaţa: cu o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Şi pentru aceasta, având siguranţă în ea, îi spune: Să-i spui lui Faraon că tu eşti sora mea şi nu eşti soţia mea, nu cumva pentru cerbicia lui şi dobitocia lui, a lui Faraon, şi păgânătatea lui să vină să mă omoare nevinovat. Iar cât despre tine că te va necinsti, am încredere în subconştientul lui vorbind, că Cel ce m-a adus aici te va păzi. Deci iată frumuseţe morală în căsnicie !

Din aproape în aproape, îl creionăm pe acest Avraam, care era frumos moral, nu fiindcă l-a făcut Dumnezeu aşa, ci avea de ales şi bine şi rău, şi putea să se răţoiască cu Faraon şi să se bată, să se ia la ceartă, neavând sorţi de izbândă. Dar a avut credinţă în Dumnezeu şi fidelitate în soţia sa şi iată ce frumoasă familie, cu adevărat ideală, absolută între doi oameni care au fost ca noi. Nu au avut altă naştere, ci din contră au fost aruncaţi într-un pământ mai vitreg, mai arid de cum suntem noi, moral vorbesc.

Aşa îl vedem pe Avraam cum îşi mai atribuie în caracterul lui încă o nobleţe, încă o bijuterie, că atunci când nu mai încăpea în pământul în care s-a aşezat el şi Lot, bătrân fiind şi unchiul lui Lot, îi spune atâta de calm, de dulce, de îmbietor, parcă spre pace: Dacă tu vrei să mergi spre stânga, eu mă duc spre dreapta, dacă vrei spre dreapta, eu mă duc spre stânga. Deci să ne despărţim că oile noastre nu mai încap aici (potrivit Facerea 13, 9-10). Şi iată că noi nu mai încăpem în hectare şi în case cărora le uiţi numărul. Deci vedeţi ce frumuseţe morală găsim în acest om, dar cum spune Sfântul Apostol Pavel, el nu s-a îndreptat din aceste fapte, că acestea sunt ale omului, că Dumnezeu nu ne-a croit să fim hidoşi în fapte ca nişte animale, să scoatem ghearele mâniei şi să sfâşiem, să aducem în nefiinţă pe semenul nostru. Când te umple patima, nu să faci cum spunea Sfântul Prooroc Isaia: Cai ce nechează spre soţiile semenilor săi (potrivit Ieremia 5, 8), adică spre pofte. Sau cum spunea Scriptura, câini m-au înconjurat (Psalmi 21, 17) sau tauri şi viţei spre a-l împunge (potrivit Psalmi 21, 12) pe Hristos. Deci după cum te arăţi în fapte, poţi să străluceşti ca un înger sau să fii puturos şi negru ca un diavol.

Deci faptele sunt ale omului, cum ne-a croit Dumnezeu, chip şi asemănare a lui Dumnezeu, şi nu întru acestea l-a ales Dumnezeu să fie tatăl tuturor neamurilor care vor adera la credinţa monoteistă a Dumnezeului atotputernic, ci că a crezut în mijlocul idolatriei, a crezut în Dumnezeul cel atotputernic şi i s-a considerat credinţa întru dreptate (Facerea 15, 6). Deci acestea sunt ale omului să le facem, care le arată şi legea. Iar cealaltă, a crede cu adevărat în Dumnezeul cel atotputernic, aici te desprinzi că deja tu eşti chip şi asemănare a lui Dumnezeu, crezi în Cel ce te-a zidit. Că aţi văzut dvs. oameni păgâni care habar nu au de Dumnezeu, ce frumoşi sunt moral ? Şi au întemeiată o familie frumoasă, pe o decenţă, pe o tandreţe, dar aceia nu vor cuceri împărăţia lui Dumnezeu, că este a lui Dumnezeu credinţa şi El nu merge după fapte, că acestea sunt efemere şi odată cu tine se duc şi cu acestea ale tandreţii, a gingăşiei şi a celorlalte frumoase ale omului. Ci credinţa că Acela te judecă care a murit pentru tine şi al Aceluia eşti, cum spune Apostolul Pavel: Cu preţ sunteţi cumpăraţi, sunteţi cu preţ de sânge a celui ce a murit pentru noi, să ne izbăvească din robia satanei, din robia morţii (potrivit Efeseni 1, 7; I Corinteni 6, 20).

Şi iată-l pe Avraam cum iarăşi vine din Egipt şi se aşează la stejarul Mamvri. Acolo îşi face cort şi aude, după cum spune Sfânta Scriptură, în una din zile, vine şi îi spune lui Avraam străinul că Lot s-a dus în robie de către Hodologomor, împăratul care era în preajma Sodomului şi a Gomorului. În frica lui Dumnezeu şi nădejdea lui Dumnezeu, îşi strânge o armată din cele 318 slugi şi-l taie pe Hodologomor împreună cu ceilalţi împăraţi care erau în comuniune şi-l scoate pe Lot din robie. Şi vedem că-l întâmpină împăratul Sodomului şi îi spune: Dă-mi oamenii, iar caii ia-i tu (Facerea 14, 21), fiindcă ai salvat cetatea din robie. Cât de frumos îl vedem discutând decent, cald, blând, cu adevărat un om chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Binecuvântat este Dumnezeu cel Preaînalt, nu voi lua de la tine nici până la o aţă cu care îmi leg picioarele, ca nu cumva să zici cândva, iată că ce i-a dat împăratul Sodomului s-a îmbogăţit Avraam (Facerea 14, 22-23). Ci Dumnezeu este cel ce mă îmbogăţeşte.

Iată o altă caracteristică, un alt atribut de o frumuseţe morală. Nu tânjeşte după lăcomie. Cred că românului de astăzi, creştinului de astăzi când îi străluceşte numai valută şi aur şi daruri şi stăpânii înalte şi-ar da până şi viaţa pentru acestea. Iar acestea i le dau la picioare, iar el le refuză. De ce ? În numele Dumnezeului celui atotputernic. Deci din toate acestea se vede chip de om, cu adevărat un munte de frumuseţe morală. Îl vedem când este întâmpinat de împăratul Salimului, Melhisedec, şi acolo este întâmpinat cu pâine şi vin de către preotul Ierusalimului de mai târziu şi a Salimului aceluia de atunci, iar el dă zeciuială din cele ce a câştigat la război. Deci de ce dă PC. Predici 64 1zeciuială ? Dă zeciuială ca unui preot care slujea lui Dumnezeu, că ‘melhi’ se tâlcuieşte în limba ebraică ‘împărăţie’, iar ‘sadec’ se tâlcuieşte ‘dreptate’. Deci Melhisedec era împăratul dreptăţii, era împăratul păcii şi de aceasta şi Ierusalimul s-a numit pe urmă pacea sfântă, pacea cea de sus. Şi a fost primul preot care aduce jertfă lui Dumnezeu pâine şi vin, preînchipuind jertfa de astăzi. Iar Avraam, ca un alt preot care aducea jertfă lui Dumnezeu, dă acea zeciuială ca jertfă în cinstea dumnezeirii, că l-a ajutat în necazul în care era. Şi iată-l, ducându-se la stejarul Mamvri, zideşte jertfelnic şi acolo aduce iarăşi jertfă lui Dumnezeu, în cinstea Dumnezeului celui atotputernic care l-a ajutat să iasă Lot, nepotul lui din robie.

 

Melhisedec, împărat al Salimului şi preot al Dumnezeului celui Preaînalt

 

Ne întrebăm de ce Dumnezeu a mijlocit aceste minuni în faţa Sodomului şi a Gomorului. Era un preludiu al mâniei lui Dumnezeu ce avea să vină peste Pentapole, că aceia au văzut cu ochii lor cum a venit Avraam, un bătrân încărunţit cu o mână de oameni în numele unui Dumnezeu căruia se ruga, şi l-a bătut pe cel mai feroce şi puternic împărat căruia nu i-au putut sta împăraţii Sodomului, a Gomorului, a Elamului şi a celorlalte împărăţii. Au văzut cu ochii lor pe Dumnezeul acestuia căruia I se ruga Avraam, iar ei au rămas în aceeaşi mocirlă a păcatului. Pentru aceasta, Dumnezeu a slobozit acest lucru cu o mână de oameni, în numele lui Dumnezeu, Avraam să-l bată pe cel mai feroce şi spurcat împărat, pe Hodologomor. Iar când vine şi jertfeşte, iarăşi îi vine Dumnezeu şi îi promite că seminţia sa se va înmulţi ca nisipul mării şi ca stelele cerului (Facerea 13, 17; 15, 5). Nu te teme Avraame, că eu cu tine sunt şi plată mare vei avea (Facerea 15, 1).

Vedeţi cum îl încurajează Dumnezeu şi tot îi promite, dar această promisiune rămâne a credinţei, el nu deznădăjduieşte. Îşi aştepta atât de mult un copil, că nu avea, Sarra fiind stearpă, dar el nu deznădăjduieşte, şi în această promisiune, el se gândea că dacă trupul lui era mort spre a procrea, că se apropia de 80 ani, iar Sarra de 70 ani, se gândea să lase moştenitor moşiei lui şi numelui lui pe fiul slujnicei, pe Masec, dar vine Dumnezeu şi-i spune: Nu-l lăsa pe acesta că din sângiurile tale îţi voi zidi ţie sămânţă, Avraame (potrivit Facerea 15, 4). Mai mult îl nedumereşte pe acest om şi pe Sarra, pe doamna lui. Şi atunci el spune: dă-mi un legământ, dă-mi un semn şi în momentul acela, îi spune să ia o viţică de 3 ani, o capră de 3 ani, un berbece de 3 ani, o turturică şi un porumbel şi să le jertfească. Şi i le tâlcuieşte Dumnezeu şi îi spune: 400 de ani va fi în robie seminţia ta, acestea simbolizând robia egipteană, iar turturica şi cu porumbelul simbolizau cele două etape ale ieşirii din robie: 40 de ani simbolizate prin turturică, a tristeţii, când peregrinează prin pustiul Egiptului şi nu găsesc calea spre pământul făgăduinţei, iar a porumbelului era zborul spre libertate, spre pământul făgăduinţei. Deci iată cât de frumos le găsim toate închegate din aproape în aproape.

Şi totuşi nedumerirea vine peste Sarra şi Sarra parcă se zbătea, soţia lui, doamna lui, în această nedumerire, mai ales când a văzut că Dumnezeu i-a oprit cele femeieşti, cele în cauză ştiţi despre ce e vorba. Deci nu mai putea să mai procreeze, era moartă. Cum va fi cu putinţă oare Dumnezeu să mai dea fiu ? Şi iată că în momentul acela s-a gândit aşa, să o dea pe slujnica ei, pe Agar egipteanca care venise din Egipt ca un dar de la Faraon pentru ea, s-o dea lui Avraam de soţie ca acel copil ce se va naşte din ea să-l socoată că este al ei. Imediat, bineînţeles că minţi seci în gândire pot ironiza aceste cuvinte, dar ele sunt de o subtilitate, de un discernământ divin. Oare Avraam în vârsta lui îi trebuia un adulter ? Aici putem să ne dăm seama râvna şi dorinţa de a avea o perpetuare a seminţiei lor, ca să fie adevărat în ceea ce a spus Dumnezeu că seminţia sa va fi ca nisipul mării; iar pentru Avraam era o robie acest lucru: cum să-şi necinstească soţia lui ? Deci nu o făcea din poftă, ci o făcea la îndemnul ei.

Doamne, ce lucruri dumnezeieşti ! Ea, doamna lui, să-i spună acest lucru, gândind în sinea ei: Din pântecele ei pruncul care se va naşte îl voi adopta şi voi zice că este al meu. Lucru care l-a şi făcut Avraam. Bineînţeles, cei prinşi în această patimă care pentru ei este şi pâine şi apă gândesc altfel, în altă minte, bolnavă, a pătimaşilor, dar acest lucru s-a făcut cu rânduială dumnezeiască, că iat-o pe Agar când era însărcinată de la Avraam, a început să-şi ridice orgoliul asupra stăpânei. Şi spune înţeleptul Solomon: De trei lucruri tremură pământul şi de al patrulea se înfricoşează: când sluga ajunge să împărăţească, când slujnica se ridică peste stăpâna sa, stăpânind-o, când prostul se îmbogăţeşte şi când femeia urâtă ia bărbat bun (Pildele lui Solomon 30, 21-23). Deci de aceste lucruri şi pământul tremură sub picioarele lor.

Iată pe această slujnică în atâta cinste, doamna ei Sarra a luat-o şi a ridicat-o în atâta cinste ca din sângiurile ei să i se nască un fiu şi să-l adopte ea. Iar ea a început imediat să-şi ridice nasul asupra stăpânei. Iar ea, doamnă fiind cu adevărat, îi spune lui Avraam: Agar văd că se războieşte cu mine din ceea ce i-ai făcut, te rog, domnul meu, scoate-o de aici. Probabil că a răbdat enorm de mult până când nu mai putea răbda şi i-a spus, prea mare impertinenţă avea asupra doamnei sale. Şi a scos-o de acolo, de la împărăţia lui. Iar ea plângea la o fântână, cum spune Sfânta Scriptură, având pruncul în pântecele ei şi vine îngerul lui Dumnezeu şi îi spune: De ce plângi ? Şi-i povesteşte tot ce a păţit, iar îngerul care s-a arătat ca un oarecarele îi mărturiseşte: Du-te şi te supune stăpânei tale, că din pântecele tău se va naşte fiu şi-i vei pune numele de Ismail (Facerea 16, 9-11). Iar din acel Ismail s-au născut ismailtenii, sau agarenii, sau turcii de astăzi, care au fost din slujnică, iar ei prin Avraam sunt fraţi.

Şi iată cum merge firul istoriei până acolo la Avraam, iar discordia dintre mahomedani şi evrei în ziua de astăzi este la apogeu, că ei se jignesc prin culise, ceea ce nu se lasă văzut ochilor noştri, dar Biserica ştie aceste lucruri, le ştie că Dumnezeu le-a descoperit nouă, adică celor care caută cu adevărat să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu şi pune preţ pe ele.

Deci iată că se întoarce Agar înapoi şi într-adevăr naşte în casa lui Avraam prunc parte bărbătească şi îi pune numele după cum i-a spus îngerul, Ismail. Avraam avea 86 de ani când s-a născut prunc în casa lui din slujnică, din Agar. Iar Sarra, cu adevărat o doamnă, l-a primit pe acel prunc nou-născut şi pe Agar, tot ca o slujnică, şi a considerat că poate din această seminţie a lui Ismail se va duce seminţia lui Avraam.

Iarăşi găsim un lucru tare cutremurător: la vârsta de 99 ani Avraam primeşte iar pe Dumnezeu şi atunci vine Dumnezeu şi îi spune: Avraame, Eu sunt Dumnezeul tău şi voi pune legământ între mine şi tine şi te voi înmulţi foarte şi vei fi tată multor neamuri (Facerea 17, 1-5). Nedumerirea îi creşte şi mai mult, dar nu cade în deznădejde, deşi deja trupul lui era mort spre procreere şi al Sarrei. Şi iată că iarăşi parcă se întăreşte în această credinţă a Dumnezeului celui atotputernic şi-i spune acest legământ care era: Taie împrejur tu şi toate slugile tale şi tot ce este în casa ta (potrivit Facerea 17, 10) şi din momentul când te vei tăia împrejur, îţi vei schimba numele din Avram în Avraam. Avram în ebraică se tâlcuieşte ‘trecător’ sau ‘străin’, iar Avraam se tâlcuieşte ‘tată a multora’; iar Sara îşi schimbă şi ea numele din acel moment din Sara în Sarra, care se tâlcuieşte în ebraică ‘mamă a multora’. Nedumerirea creşte pentru cei doi bătrâni, Avraam fiind de 99 ani şi Sarra fiind de 89 ani, dar nu deznădăjduiesc; în nădejdea lui Dumnezeu se întăresc în credinţă şi merg mai departe cum foarte frumos explicitează Apostolul Pavel, că Cela ce a făgăduit puternic este a şi face (Romani 4, 21), adică a învia trupurile lor cândva, când va decide Dumnezeu, spre procreere.

Deci iată că acuma se lasă tăierea împrejur, care este prima lege în viitorul popor mesianic. Toată partea bărbătească la opt zile de la naştere trebuia să se taie împrejur şi acum, fiindcă i-a prins pe toţi bătrâni acei cărora le-a spus Dumnezeu şi Avraam, s-au tăiat şi ei împrejur, iar această tăiere împrejur nu preînchipuia altceva decât botezul de mai târziu. Că tăierea împrejur, cum spunea peste milenii Sfântul Apostol Pavel (lipsesc un minut, două): Tăierea împrejur a inimii întru Duhul şi nu întru slovă (Romani 2, 29), cum spune apostolul. Că ce ar fi fost să se taie şi acum împrejur creştinii ? Deci era denaturat creştinismul, dar cât de bun a fost Dumnezeu, a luat toate durerile noastre, S-a făcut blestem (Galateni 3, 13) cum spune apostolul, S-a făcut păcat şi S-a răstignit pe cruce ca să ne izbăvească pe noi din această durere şi a rămas fapta credinţei, a iubirii de Dumnezeu. Iată cât bine ne face Dumnezeu.

De acuma tăierea împrejur rămâne ca o lege, ca un botez până când avea să vină Cel ce trebuia să o ridice şi avea putere să o ridice şi să o înlocuiască cu altă tăiere împrejur, adică a botezului. Tăierea împrejur presupunea, preînchipuia şi împărăţia lui Dumnezeu, că de asta se tăia a opta zi pruncul: tăindu-se marginea trupului cum spune Sfânta Scriptură, prisosinţa aceea rămâne când la goarna sfinţilor îngeri se vor ridica toţi oamenii, vor lepăda stricăciunea şi vor merge în al optulea veac care este împărăţia lui Dumnezeu. Că în trupul nostru este prisosinţa, acest trup, că el se strică, vedem cum ne naştem, îmbătrânim, murim şi ne risipim în pământ. Iar în al optulea veac vom fi veşnici cu tot cu trup, moştenind împărăţia lui Dumnezeu. Deci un creştin nu se citeşte în viaţa aceasta efemeră, aceasta este numai un examen al credinţei şi al dragostei de Dumnezeu, iar la Judecată când vor suna goarnele sfinţilor îngeri şi se vor aşeza scaunele în Valea lui Iosafat, atunci fiecare vor veni, ori spre osânda veşnică cu tot cu trup, ori spre viaţa veşnică cu tot cu trup.

Şi atunci îi spune Dumnezeu lui Avraam: Iată Sarra femeia ta va naşte ţie fiu şi se va chema numele lui Isaac şi voi pune legătura mea cu dânsul spre legătură veşnică ca să fiu Dumnezeul lui şi seminţiei lui după dânsul (Facerea 17, 19). Deci în el avea să pună legătura, în acel mult-aşteptat şi mult-făgăduit. Se apropiau timpurile acelea când trebuia să nască, când trebuia din sângiurile lor să iasă cel ce avea să fie părintele poporului mesianic şi avea să fie un protopărinte al lui Iisus Hristos după trup.

 

PC. Predici 64 2

Avraam întâmpinând Sfânta Treime la stejarul Mamvri

 

Deci, iubiţilor credincioşi, din aproape în aproape, îl vedem pe Avraam cum se pregăteşte spre genealogia poporului iudeu, mesianic, din credinţă şi din faptele lui frumoase. În timpurile acelea când Dumnezeu parcă îl hărţuia pe Avraam şi pe Sarra, tot promiţându-i dar nimic concret fiind, că Sarra şi trupul lui Avraam erau morţi, mai găsim un lucru foarte cutremurător când vine în una din zile, cum spune Sfânta Scriptură, la amiazăzi trei tineri, iar Avraam fuge în calea lor, se închină zicând: Doamne, veniţi la cortul meu. Şi acei trei tineri vin la stejarul Mamvri şi acei trei tineri nu erau altceva decât Sfânta Treime coborâtă pe pământ, coborâtă în chipul celor trei tineri identici în frumuseţea lor, şi iată că se opresc la Avraam, binecuvântându-i casa.

Iar Avraam îşi scoate încă o dată mărgăritarul moral din chintesenţa lui de om, a fiinţei lui, a minţii lui, a primitorului de străini. Deci îi ia pe cei trei tineri, musafiri trecători pe lângă cortul lui, şi el însuşi Îi slujeşte, că le pune apă şi Îi spală pe picioare. Numai el şi cu Sarra Le slujesc celor trei. Şi atunci iarăşi îi făgăduieşte şi îi spune localizat în timp şi lui Avraam şi Sarrei: Peste un an, în aceeaşi vreme, în acelaşi ceas, Sarra va avea fiu (potrivit Facerea 18, 10), lucru care s-a şi întâmplat. Că Dumnezeu a înviat trupurile acelor doi, şi într-adevăr le-a dat Dumnezeu peste un an, în vârstă de 100 ani fiind Avraam şi Sarra de 90 ani, fiul mult, mult, mult aşteptat şi iubit Isaac.

Sfânta Treime o vedem că vine şi poposeşte la stejarul Mamvri, spunând lui Avraam: Am auzit strigătul Sodomului şi al Gomorului şi mergem să vedem dacă este adevărat ceea ce este acolo (Facerea 18, 20-21). Şi iată cum doi îngeri, dar în faţă de om, de tânăr, merg spre Sodoma şi Gomora, iar un înger rămâne cu Avraam şi atunci Avraam Îl întreabă: Doamne, spune-mi te rog, dacă vei găsi cincizeci de drepţi în cetate, au pierde-vei cetatea ? Nu o voi pierde. Doamne, să nu fie cu supărare, dacă vor fi patruzeci de drepţi în cetate, pierde-vei ? Nu voi pierde cetatea. Până când vedem că şi de zece oameni drepţi îl întreabă dacă va pierde cetatea, şi nu va pierde cetatea (potrivit Facerea 18, 23-32). Deci gândiţi-vă, Dumnezeu cât de mărinimos este în blândeţea şi în milostivirea Lui.

Găsim câteodată oameni care se sting pentru totdeauna cu toată familia. Bănuiesc că nu a găsit nimic curat acolo. Sau cetăţi care zboară de pe faţa pământului. Dumnezeu nu mai găseşte nici măcar unul, că unul dacă ar fi fost poate nu pierdea acea cetate. Deci iată bunătatea dumnezeirii cât de mult aşteaptă, că-i spune lui Avraam: Patru sute de ani va merge seminţia ta în Egipt, până când se vor împlini păcatele amoreilor (potrivit Facerea 15, 16) care stăpâneau pământul Hanaanului. Iată Dumnezeu nu pierde acele locuri până când nu a ajuns strigarea murdăriilor lor la cer. Cum spunea şi Proorocul David: Bărbaţii sângiurilor nu-şi vor înjumătăţi zilele lor (Psalmi 54, 27).

Şi aici vreau să dau un răspuns celor iscoditori şi nedumeriţi, zicând aşa în mintea lor slabă şi în credinţa mai slabă decât mintea. De ce Dumnezeu nu pierde pe cei răi şi păcătoşi ? Atât de bun este Dumnezeu că-i rabdă, poate se vor întoarce. Dar tu câine, ce spui acest lucru, ieri nu erai ca ei ? Te-a răbdat Dumnezeu şi acum îndreptat fiind prin Duhul şi darul lui Dumnezeu, de ce priveşti spre el ? Lasă-l, că lui Dumnezeu greşeşte, sau înaintea lui Dumnezeu face bine. Tu fii om cuminte şi pentru numele lui Dumnezeu rabdă, că dacă Dumnezeu îl rabdă, că în mâna Lui sunt zilele, cu ce drept să-l condamni tu ? Ci roagă-te lui Dumnezeu şi prin Dumnezeu îl vei sfârşi. Dumnezeu este mai drept şi nu puneţi mâna pe bâtă, nu puneţi mâna şi loviţi. Apelaţi la Dumnezeu şi când va auzi Dumnezeu suspinul celui care este obidit, atunci se va robi izbăvirea.

Patru sute de ani de zile a răcnit Israil lui Dumnezeu: Nu mai putem răbda, scoate-ne din robie. A lăsat Dumnezeu să se împlinească, să se coacă putoarea păcatului lui Faraon, sau cum spune Sfânta Scriptură: Întru multă răbdare a suferit Dumnezeu vase ale mâniei spre pierzare (Romani 9, 22), acestea fiind Faraon şi cu toţi acoliţii lui. Pentru aceasta, Dumnezeu rabdă pe toţi ticăloşii şi toate liftele pământului, până şi pe satanişti. Şi-i vedem cum li se îmbogăţesc casele, sunt frumoşi, sunt deştepţi, au daruri mari şi se duc până la adânci bătrâneţi. Nu-l condamna, treci pe lângă el ca pe lângă un butoi de pulbere să nu te împuţi din putoarea lui şi să împrumuţi ceva din duhoarea conştiinţei lui, păzeşte-te să nu te murdăreşti şi lasă-l că lui Dumnezeu greşeşte. Şi ştie Dumnezeu când să-i secere zilele.

Aţi văzut cât a suferit Dumnezeu pe dobitocul care a pierit. Îi spun aşa şi nu greşesc şi nu mi-e ruşine şi chiar dacă mă va condamna cineva. Îl cobor în rândul dobitoacelor că a stricat Biserica lui Dumnezeu, dar nu biserica materială, a stricat biserica din sufletul omului, iar omul este lăcaş lui Dumnezeu. Cine va strica biserica aceasta, strica-l-va Dumnezeu pe el (I Corinteni 3, 17). Deci toate sectele pământului care caută, aleargă lumea în lung şi în lat ca să-şi facă un fiu şi-l fac fiu al gheenei, vor plăti şi pentru acela pe care-l duce în pântecele iadului prin confesiunile lor străine.

Iată sensul Bisericii lui Dumnezeu, cum îşi păzeşte pe fiii săi. Dar iarăşi revin la ceea ce spune Proorocul David: Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud (Psalmi 113, 13), după cum este fiecare de împietrit sau de moale ca un lut în mâna olarului. Auzind cuvântul poţi să-l omori în inima ta sau să-l uiţi, dar auzindu-l, poţi să-l înfloreşti şi să rodească 30, 60 sau 100. Totul rămâne la nivelul minţii noastre.

Deci iată pentru ce vine Sfânta Treime, vine la stejarul Mamvri şi îi spune pentru ultima dată lui Avraam, îi promite că sămânţa lui va fi ca stelele cerului şi ca nisipul mării, neputând număra cineva, şi totodată vine cu scop îndoit să ucidă Sodoma şi Gomora.

Iar despre Sodoma şi Gomora vom vorbi data viitoare că aici este un subiect foarte amplu şi mă rog la Dumnezeu, sunt atât de sincer în urechile şi în inimile dvs., ca să găsesc cuvintele cele mai bune să ne coborâm şi în această duhoare a Sodomului şi a Gomorului. Îmi cer scuze încă de acuma dacă voi greşi duminica viitoare cu nişte cuvinte poate indecente. Am să folosesc destule perdele, transparente pentru cei în cauză, ca să nu spurcăm minţile celor care vă sunt ca nişte crini şi totodată scopul – nu este de datoria mea că eu sunt călugăr şi mi-este ruşine să grăiesc aceste lucruri, dar altcineva nu are cine să vi le spună şi sar eu, că nu am ce să fac, ca să vă înconjor şi să vă poziţionez, să clarific ce înseamnă păcatele Sodomului şi ale Gomorului. De ce Dumnezeu a pierdut Pentapole în timpul acela cu foc ? Oare nu cumva este pregătirea, un preludiu pentru apocalipsul cu foc care va veni ?

Vom încerca să explicităm de ce este păcatul capital pentru care Dumnezeu nu iartă Sodoma şi Gomora. De ce diavolul se bucură cel mai mult pentru acei care sunt prinşi în aceste chingi; nici pe criminali el nu-i consideră că sunt ai lui, dar care sunt prinşi în aceste păcate, deja îi stăpâneşte cum stăpâneşte cloşca puii şi bine-i ţine acolo sub pene, sub muşchii ei. Şi ca să preîntâmpin pentru cei ce nu s-au spurcat, pentru cei ce stau şi nu pot scăpa, voi căuta să mă rog la Dumnezeu şi să găsesc cuvintele cele mai potrivite ca să înţelegem, iar dvs. v-aş ruga să nu mă condamnaţi dacă voi greşi, că este un subiect foarte greu, este ca şi cum ai merge curat prin nişte locuri murdare.

Dar până atunci să-I dăm slavă bunului Dumnezeu şi cinste în vecii vecilor. Amin.