Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere 

Partea a XX-a
10 noiembrie 1996
 
Trupul femeii îl stăpâneşte bărbatul, iar trupul bărbatului îl stăpâneşte femeia. Şi unul şi altul sunt datori unul altuia şi nu pot să oprească datoria fără bună înţelegere (I Corinteni 7, 3-5). În felul acesta sfătuia Sfântul Apostol Pavel pe corinteni atunci când se referea la trupul care ni l-a închegat Dumnezeu, aducându-l din nefiinţă în fiinţă.

Dacă am văzut că până în ziua a 6-a Dumnezeu a închegat lumea înconjurătoare nouă, iată că în ziua a 6-a, vineri, ne-a închegat pe noi, ne-a zidit pe noi, şi un argument în plus că ne-a făcut cea mai frumoasă zidire a lui Dumnezeu. Şi dacă ne-a făcut atâta de frumoşi Dumnezeu din toate zidirile lumii, iată că ne-a pus diferite mădulare în trupul nostru, cu care percepem lumea. Lumea înconjurătoare care cade sub senzualitatea noastră şi ne bucură când o vedem. Aceste mădulare care palpează lumea, cu 5 simţuri deci, ele sunt îndoite. Atât de frumos şi înţelept ne-a croit Dumnezeu, că dacă se întâmplă cumva să pierzi un simţ, să ai dublura lui. Astfel, ne-a croit cu doi ochi, cu două nări, ne-a croit cu două urechi, iar la gust ne-a pus cerul gurii şi limba spre gustare, iar la pipăit ne-a pus pipăirea care este în tot trupul şi interiorul nostru.

Şi iată că aceste mădulare le-a pus unele mai de cinste, şi unele de mai puţină cinste. Şi ca un mare meşter, ca să nu Se facă de ruşine, pe cele de necinste le-a ascuns Dumnezeu şi ni le-a pus bine în ceea ce consta ruşinea în Adam şi Eva, iar de la ei la noi. Iar cele de cinste cu care, de obicei, se laudă femeile, le-a pus Dumnezeu întrupate în faţa noastră. Că vedeţi dvs., faţa şi mâinile ne rămân descoperite, iar din acestea ne descoperim noi, în interiorul nostru, cine suntem. Că un ochi ager te poate citi ca într-o carte cine eşti, ce viaţă ai, cât de blând sau cât de fiară eşti, iar în momentul când ai rostit 2-3 cuvinte, după cum le îmbraci în haina vorbirii, îşi dă seama de ceea ce ai ascuns în partea superioară, mintea ta.

Iată că aceste mădulare, cum le-a pus Dumnezeu cu atâta nobleţe, iar cele de necinste le-a ascuns şi le-a pus acolo unde a găsit de cuviinţă Dumnezeu, iată că omul pierzându-şi mintea, lepădând legea lui Dumnezeu, se spurcă tot. Şi ca să ne croiască în şi mai mare înţelepciune dumnezeiască, Dumnezeu a pus în fiecare fiinţă vie puterea de procreere. Şi fiindcă a pus aceasta în fiecare trup şi i-a dat această putere divină, de a procrea omul în libertatea lui, când vrea, cum vrea, iată că trebuia să pună şi aceste mădulare. Şi în felul acesta a pus Dumnezeu în toate poftele din care este constituită senzualitatea noastră în cea părută, cea mai mare poftă, a pus şi procreerea. Vorbesc în acest grai apelând la experienţa, la înţelepciunea, la bătrâneţea, la cărunteţele dvs., ca nu cumva cei care iau drumul în viaţă de acum, fiind mici, să nu le spurcăm mintea prin cuvinte.

În aceste mădulare a închegat Dumnezeu nişte lucruri dumnezeieşti în noi. Şi dacă ne-a pus acest dar fiecăruia dintre noi, iată că ele se fac, adică procreerile de perpetuare a speciei se fac cu judecată la oameni, iar la cele necuvântătoare se fac instinctual. Sau cum un poet spunea: Un instinct atât de van, ce se abate şi la păsări de vreo două ori pe an. Spun că cele necuvântătoare care nu au mintea care o avem noi, ci o au doar limitată, cât să se descurce în paşii vieţii lor, fac aceste lucruri instinctual, doar pentru procreere, cu rânduială dumnezeiască. Pe când la noi, oamenii, având raţiune, aceasta cade: nu se mai face instinctual, ci cu bună ştiinţă. Dar să vedem când spune Proorocul David: Oamenii şi dobitoacele vei mântui, Doamne (Psalmi 35, 6), oare mântuieşte Dumnezeu cele necuvântătoare, fără raţiune ? Nu le-ar cere Dumnezeu – dacă ne poziţionăm aici, în cele necuvântătoare într-ale cuvântului – oare nu le cere prea mult Dumnezeu necuvântătoarelor ? Oare Dumnezeu nu se referă la cei care se coboară în cele necuvântătoare prin aceste lucruri murdare ?

Şi Sfântul Apostol Pavel, referitor tot la aceste lucruri lumeşti, trupeşti, de procreere, mai spunea frumos aşa: Tot păcatul care-l face omul este în afara trupului, iar cel ce curveşte în trupul său curveşte (I Corinteni 6, 18). Tot ce facem în lumea noastră cotidiană, de la cel mai mic lucru şi chiar la cel mai antagonic şi strigător la cer, crima, este în afara trupului, iar desfrânarea este în trup. Deci iată că această poftă cuprinde toată fiinţa ta ca om şi atunci când nu vrei să ai o lege, deja aluneci pe o pantă groaznic de abisală, din care s-ar putea să nu te mai ridici. Aceste fiind spuse, iată că omul, atunci când se dedă în aceste plăceri, uită de o lege, uită că este om şi atunci se spurcă tot. Nu mai ţine cont de cele frumoase, de cele de cinste, în care se laudă, şi târâie cele de necinste sau cele de cinste peste cele de necinste. Şi în felul acesta, omul ajunge o scârbă – iertaţi-mi cuvântul, dar acesta este poziţionându-ne în coordonatele acelora care practică acestea – şi atunci se declasează în fiinţa lui de om, pierzând chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Deci, multe păcate iartă Dumnezeu, dar păcatul cel mai strigător este păcatul homosexualităţii, sau cum este încetăţenit în popor, păcatul sodomului şi al gomorului.

Aceste fiind spuse, să călătorim în urma istoriei, cu mii de ani în urmă, atunci când Avraam primeşte pe Sfânta Treime, cei trei tineri, la stejarul Mamvri. Prima dată când Se arată dumnezeirea în acest chip de trei tineri pe pământ şi vine cu dublu scop. În primul rând, îi spune lui Avraam, după atâtea promisiuni că seminţia ta va fi ca nisipul mării şi ca stelele cerului, acum îi promite pentru ultima dată că în vremea aceasta şi în ceasul acesta voi veni la tine şi Sarra va avea fecior. Iată, pentru ultima dată îi promite dumnezeirea, de acum gură la gură, deci îi spune prin viu grai, că a venit vremea când Sarra cea stearpă îţi va naşte fiu. Avraam, ştiindu-se de aproape 100 ani, iar Sarra de 90 ani, nu puteau să conceapă acest lucru având trupurile moarte pentru procreere. Dar iată că s-au supus acestei rânduieli dumnezeieşti şi crezând li s-a sfinţit credinţa în acel Dumnezeu care i-a promis de atâtea ori şi la porunca căruia s-a dezmoştenit din atâtea locuri, mergând unde i-a spus Dumnezeu să meargă.

Când vine Sfânta Treime la stejarul Mamvri spune Sfânta Scriptură că era la amiazăzi. După ce au fost serviţi cei trei tineri, deci Sfânta Treime în chip de om, de către Avraam şi Sarra la cortul lor de la stejarul Mamvri, doi din ei spun că pleacă spre Sodoma şi Gomora care nu erau departe de acolo. Şi spun aşa: Strigarea Sodomului şi a Gomorului a ajuns până la noi, şi păcatele lor sunt mari foarte. Pogorâtu-m-am să văd de este aşa, şi vom vedea ce vom face (Facerea 18, 20-21). Cuvinte cutremurătoare, cuvinte care ne înfioară din toată fiinţa noastră. Deci, Dumnezeu în persoană coboară pe pământ la strigarea păcatului din Sodoma şi Gomora.

În cetatea Sodomei se săvârşea păcatul sodomiei, iar în cetatea Gomorei se săvârşea păcatul gomoriei. Şi pe lângă aceste două cetăţi, mai erau încă trei cetăţi întinate în aceste păcate groaznice, oribile, murdare, care sunt cu greu de imaginat şi cu greu de vorbit. Ca să fiu decent în discuţie, cei care ştiţi ce înseamnă, rămâne în minţile dvs., iar pentru cei care nu ştiţi, nu vreau să vă mai spurc minţile ce înseamnă aceste păcate. În dogmatica noastră canonică se cheamă păcate peste fire, deci nefireşti. Atât de puternice erau aceste păcate, încât că oamenii erau înnebuniţi după aşa ceva. Spun istoriile timpului aceluia că împăraţii care stăpâneau cetăţile acestea, ca să deturneze această poftă, lăsau femeile să umble goale pe stradă. Dar nu era cu putinţă acest lucru. Şi am poziţionat prin cuvânt acest lucru, în istorie, în adâncimea istoriei de atunci, care era lipsită poate de cunoştinţă de Dumnezeu, ca în sfârşitul cuvântului să venim peste milenii în zilele noastre.

Şi iată, iubiţilor credincioşi, că aceste păcate atât de furtunoase erau în popor, încât că şi tânăr şi bătrân nu mai ţineau cont de nici o morală, de nici o decenţă. Cum vedem în Sfânta Scriptură acest lucru ? Un înger merge cu Avraam spre Sodoma şi Gomora, iar doi îngeri pleacă înainte, iar Avraam, ştiind cine este Sodoma şi Gomora, cu glas blajin, mângâietor parcă, întreabă: Doamne, au dacă vei găsi cincizeci de drepţi în cetate, pierde-vei cetatea ? La care Dumnezeu îi spune: Nu o voi pierde. Să-mi fie cu iertare, patruzeci şi cinci de vor fi, pierde-vei ? Nu o voi pierde. Şi de acum scade din zece în zece până ajunge: Doamne, zece de vei găsi în cetate drepţi, pierde-vei cetatea ? Nu o voi pierde (potrivit Facerea 18, 24-32). Şi în momentul acela, Avraam şi-a închis gura de frică să nu mai meargă înainte, câţi drepţi trebuie să fie ca să pierzi cetatea. Şi vom vedea câţi drepţi se găseau acolo.

Numai din lucrul acesta, din această întrebare ne dăm seama de dumnezeire, că a venit la stejarul Mamvri Sfânta Treime şi că nu erau nişte musafiri, cum spune ştiinţa de astăzi, extratereştri sau cine ştie ce mogâldeţe de om. Doar nu aveau să meargă în Sodoma şi Gomora să chestioneze atunci, în câteva ceasuri: tu săvârşeşti păcatul sau nu ? Fiind Dumnezeu, evident că îi ştia pe fiecare, că nimic nu era ascuns lui Dumnezeu. Şi când merge, iată îl găseşte pe Lot, nepotul lui Avraam, la poartă. Şi fiind spre seară când au intrat în Sodoma, cei doi îngeri sunt aduşi în casa lui Lot. Bătrânul Lot, fiind foarte iubitor de străini, i-a adus în casă ca să-i servească, să-i ospăteze şi să-i găzduiască peste noapte.

În toată cetatea s-a dus vestea că au venit doi străini, sunt în casa lui Lot, şi cum s-a lăsat înserarea, ce mărturiseşte Sfânta Scriptură ? Tineri şi bătrâni mergeau la Lot şi trăgeau de uşă, strigând la el: Scoate-ne tinerii spre poftă (Facerea 19, 5). La care, bătrânul gârbovit de zile iese la acei oameni nebuni, înfierbântaţi de poftă şi spune aşa: Am două fete neprihănite, vi le dau vouă, săturaţi-vă de ele, numai lăsaţi-mi străinii aici în pace (potrivit Facerea 19, 8). Dar ei nu voiau acest lucru, ci răcneau cu toţii ca într-un cor: Scoate-i afară, şi trăgeau cu mâinile de Lot să-l scoată afară, să spargă casa. În momentul acela, a intrat dumnezeirea în acţiune: a orbit pe toţi aceia şi apoi i-a spus lui Lot: Ia-ţi pe toţi care îi ai, ai tăi, de aici, care-i crezi drepţi şi pleacă din cetate (potrivit Facerea 19, 12).

Imediat, Lot şi-a luat pe cele două fiice, şi-a luat pe soţia lui şi s-a dus la gineri. Specific că acei gineri erau doar în logodnă cu fecioarele lui Lot, deci nu erau căsătoriţi, doar în logodnă. Şi se duce bătrânul Lot la cei doi gineri să le spună că a venit Dumnezeu şi va pierde cetatea, ieşiţi curând din cetate. La care ei au râs şi nu au vrut să iasă. Şi cei doi îngeri îi scoate pe Lot, pe cele două fiice şi pe soţia lui din cetate ţinându-i de mână, spunându-le: Să nu vă uitaţi în urmă. Şi le-a zis acelora, care trebuia să fie salvaţi pentru dreptatea vieţii lor, pentru cinstea lor: Să nu vă uitaţi în urmă şi fugiţi la munte, să vă salvaţi sufletele voastre (potrivit Facerea 19, 17).

Dar iată ce se întâmplă în zori: fugind Lot şi cu toată rudenia lui de acolo, Dumnezeu a coborât din cer cum a coborât la potopul lui Noe, de data aceasta coboară foc. Sarra, soţia lui Lot, s-a uitat în urmă din curiozitate şi a rămas stană de sare. Stană de sare care se pare că şi acum este la cel mai mare muzeu din Londra, ce-a mai rămas de mii de ani din ea, care se păstrează şi în ziua de astăzi, cu rânduiala lui Dumnezeu, spre mărturie că a existat Sodoma şi Gomora şi pedeapsa pentru toţi oamenii, a lui Dumnezeu, pentru acest păcat.

Deci, Lot pleacă în continuare şi până la munte mai avea cale, cu fetele lui, şi spune: Doamne, lasă-mă să stau în prima cetate (potrivit Facerea 19, 18-22), iar prima cetate era Sigor. Şi acolo intră, în acea cetate, dar nu are linişte şi imediat fuge în primul munte ascunzându-se într-o peşteră. Iar în urmă atât se putea vedea, flacără ca într-un cuptor, tot pământul acela arzând tot ce era în el. Mărturiseşte istoria timpurilor acelora că atât de fastuoase erau cetăţile acelea, încât că li se vedeau turnurile poleite în aur de la zeci de kilometri în bătaia soarelui. Oamenii erau de o bogăţie nemaipomenit de mare. De ce m-am oprit aici, la acest lucru ? Iată, multă bogăţie ce face în om şi să ştiţi că toate păcatele, în general, curg din casele de mari avuţi, care nu mai ştiu cum să-şi cheltuiască avuţia, iar vulcanul, focul din el, al patimilor, nu-i mai dă pace minţii şi născoceşte toate putorile humii, iar de acolo le împânzeşte ca uleiul în oase peste toţi, şi peste cei nevinovaţi, peste cei inocenţi.

Aceste cetăţi, care în istorie au rămas cu numele de Pentapole, au ars până în temelii, iar în locul lor a rămas putoare de pucioasă, care şi în zilele noastre se pare că mai fumegă. Iar în locul acela nimic n-a mai crescut niciodată de la timpul acela. Ne punem întrebarea: de ce Dumnezeu a omorât cu foc acest păcat, şi cu pucioasă ? Atât de puternică era aprinderea spre patimă a acelor oameni că era ca un vulcan aprins, incandescent, în trupurile lor şi nu se mai puteau stăpâni. Iar putoarea păcatului atât de nesuferită este la Dumnezeu cum este de nesuferită putoarea pucioasei aprinse în sensibilitatea noastră. În zonele acelea, mărturiseşte Sfânta Scriptură că era şi smoală, deci i-a ars, i-a pârjolit până i-a făcut scrum pe toţi aceştia, rămânând mărturie posterităţii pedeapsa lui Dumnezeu peste păcatului Sodomului şi al Gomorului.

Am putea să intrăm puţin în dogmatismul acestor lucruri. Diavolul, care este vânătorul nostru, al oamenilor, şi ne urăşte de moarte, ne întinde capcane pornind de la poftele noastre. El întâi stă lângă tine şi te studiază în amănunţime, făcându-ţi un dosar al plăcerilor tale, şi te vede în ce excelezi, unde eşti sensibil: la băutură, la desfrânare, la păcatele acestea, care acum le-am spus, şi pe acea fisură a minţii tale de slăbiciune, pe acolo pătrunde în mintea ta şi te fură. De ce acest păcat este atât de puturos la Dumnezeu şi aproape de neiertat ? Fiindcă nu este aducător de roadă, iar în acest păcat diavolul se mulţumeşte să-l izbească pe om, că el are tot interesul să pustiască pământul de fiinţa umană, de chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Cei care iscodiţi cuvânt cu cuvânt aceste predici, aş putea să vă spun dacă-mi veţi zice: dar lumea, chiar dacă colcăie în acest păcat, este plină de a ajuns la miliarde de oameni. Au ajuns, dacă investigăm cine sunt cei mai numerici: cei care nu aduc nici o roadă lui Dumnezeu, sunt asiaticii care nu nici o împărtăşire cu Hristos, cu Dumnezeul cel atotputernic; sunt mahomedanii, care au un alt dumnezeu, Mahomed, dumnezeul plăcerilor lor; sunt cei care nu au pe Dumnezeul cel adevărat şi se închină la diferiţi dumnezei în politeismul lor. Iar în lumea creştină cum a intrat satana ? Având cunoştinţă de Hristos, a împărţit lumea prin sectologia aceasta atât de puternică, dezbină şi stăpâneşte.

Deci, el are tot interesul să stârpească tot ce este creştin şi se închină lui Hristos, şi trântindu-l în aceste păcate nu se mai poate ridica. Vorbesc atât de tăios cu aceste cuvinte, fiindcă de 20 ani sunt în sufletele dvs. şi sunt îndrituit ca să spun cât nămol am curăţat şi, dacă mă va ţine Dumnezeu, cu dragoste voi mai curăţa. Sau cum spunea Sfântul Apostol Pavel: Iar unii dintre voi, aceştia aţi fost, dar v-aţi spălat, v-aţi îndreptat, v-aţi sfinţit cu Duhul şi cu darul lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 11). Deci nu a omului, cu învăţătura omului, ci cu darul lui Dumnezeu. Cred că, pentru cei care ne cunoaştem destul de bine în intimitate, cine aţi fost înainte de a vă mărturisi şi a lua cunoştinţă de aceste lucruri, şi cât de uşori vă simţiţi şi în ce formă sunteţi turnaţi acum, când aţi scăpat de aceste lucruri murdare.

Iubiţilor credincioşi, pe acest păcat intră diavolul în om şi păcatele acestea mai degrabă îi tai capul omului, înfruntă moartea, dar nu se lasă, atât de puternic intră în fiinţa omului. Mulţi dintre dvs., în căsnicii, poate vă confruntaţi cu aceste lucruri. Geloziile acestora care practică aceste păcate sunt inimaginabil de răzbunătoare, în special se termină prin crimă. Să nu credeţi ce spune presa că a murit cutare din cauză că nu ştiu cine l-a prădat sau n-a fost curat în vreo afacere. În general, oamenii de societate înaltă sunt prinşi în aceste gheare satanice ale Sodomului şi Gomorului. Închipuiţi-vă că nu toţi care îi vedeţi căsătoriţi, mari demnitari ai lumii, să ştiţi că duc o viaţă normală. Ca să pară în faţa lumii pe care o conduce că este un om normal, îşi ţine lângă el soţia sau îşi ţine soţul de mască, dar printr-o înţelegere intimă fiecare îşi are cursul vieţii lor. La sindrofiile celor care conduc lumea se întâmplă lucruri de neimaginat, de care îmi este şi greaţă şi ruşine să vă spurc minţile prin cuvânt. N-aş găsi în dicţionar cuvinte decente ca să poziţionăm aici, în acest loc şi în acest cuvânt şi în acest timp şi în sensibilitatea noastră, ce se întâmplă. Este ceva de neimaginat, mintea noastră nu mai poate să mai conceapă, oricât ne-am gândi, la ce înălţime de păcat a ajuns lumea la ora actuală.

Ne punem iarăşi întrebarea: oare de ce Dumnezeu, dacă voia să omoare pe aceşti oameni, i-a omorât cu foc ? Dacă pe aceia dinaintea lui Noe i-a omorât cu apă, apa era spre regenerare că Dumnezeu voia să arate lumii că se dispensează de tot ce este om, indiferent de numărul lor. Nu aduce roadă, este vas murdar, spart, ruginit sau pom sec. Dar acum aduce foc peste aceştia, fiindcă nimic nu mai poate aduna din ei. Şi este un preludiu al focului apocaliptic, că ştim că două potopuri s-au lăsat în istorie că trebuia să cutremure lumea din toată fiinţa ei. Unul a fost cel de apă, deci rămâne cel de foc. Şi dacă venim în zilele noastre, să facem (lipsesc un minut, două).

A ţinut-o ca o fecioară întârziată sub obroc comunismul, bine ştiind că atunci când se sparg frontierele omul aleargă înnebunit parcă să recupereze ce-a pierdut. Şi iată, chiar în casele dvs., cu ce vă confruntaţi. Vedeţi cum a spart graniţele mass-media şi spurcă tot ce este sfânt. Nu pot înţelege lucrurile acestea, oricât m-aş strădui: dacă aceşti oameni care conduc lumea sunt de bine şi vor binele lumii şi ştiu bine ce înseamnă desfrânarea în casele oamenilor, pentru ce proliferează aceste lucruri atât de murdare ? Că aşa cum cuvântul lui Dumnezeu intră prin ureche, deci prin auz, şi lucrează în inima omului, aşa prin văz intră lucrul diavolului.

Nu-ţi trebuie mult să-l prinzi pe om în ce stăruieşte. Vă puneţi diferite poze prin case, la capul patului sau în maşini, cu femei despuiate. Este suficient să te citească, să te caracterizeze cine eşti, cel ce te vede, decent fiind în moralitatea lui, în trăirea lui sufletească. Deci, iată că vă spurcă copiii, vă spurcă soţii, vă spurcă soţiile, fiindcă aceşti oameni nu mai au nici o morală în ei. Neavând frică de Dumnezeu strică tot, că au făcut pact cu diavolul. Cea mai grea poftă, cu ponderea cea mai grea în om, patima desfrânării nu are hotare.

Mulţi vă lăudaţi cu copiii dvs.: am un copil frumuşel şi cuminte şi mă ascultă. Nu te lăuda, părinte ce eşti, prematur. Atunci când va lua cunoştinţă trupeşte de ceea ce-i oferă lumea, atunci începe să te lauzi sau să plângi, cine, ce ai crescut. La căpătâiul cui ţi-ai vărsat lacrima sau te-ai ostenit să-ţi fie urmaşul tău bine şi să crească în pace. Că în momentul când trupul se dezvoltă în el, nu mai ai cu cine te înţelege, nu te mai recunoaşte nici de tată, nici de mamă, atât de puternică este această patimă în om. Uitaţi-vă căsniciile cât de destrămate vă sunt ! Se fac cele mai puternice atacuri la pudoarea familiei. Fetele îşi dezgolesc trupurile special ca să tenteze mintea bărbaţilor, iar lumea s-a condus dintotdeauna cu mintea, iar de acum se conduce cu cealaltă parte a trupului.

Dintr-o societate patriarhală la nivel de minte se conduce lumea la a deveni societate matriarhală, conducându-se cu altceva. Cred că sunt destul de înţeles, că vedeţi cum se fac lucrurile în lume, cum se dezbină întreprinderi, societăţi, oameni distruşi, copii pe drumuri, totul este un haos, un Babilon. Pentru ce ? Pentru o poftă atât de ingrată, atât de deşartă şi atât de efemeră.

Apăs iarăşi pe aceste cuvinte, ca cei care aveţi copii mici acum să vi-i păziţi. Vă spun ca duhovnic. M-ar durea sufletul ca mai târziu să vă găsiţi copiii dvs. căzuţi în nişte plase atât de satanice. Nu-i lăsaţi aiurea, fiţi pe lângă ei, fiindcă se săvârşesc păcate groaznice. Domină şi stăpâneşte pedofilia peste tot, incesturile, zoofilia, necrofilia, nu se mai ţine cont de o decenţă, de o morală, de o frumuseţe de chip şi asemănare a lui Dumnezeu, totul patima să fie împlinită. Iar noi, cei care luăm cunoştinţă de legea lui Dumnezeu trebuie să reflectăm fiecare dintre noi, în filmul vieţii noastre, să vedem ce-am fost, cei care v-aţi îndreptat, şi ce sunteţi care aţi ascultat de cuvântul lui Dumnezeu. Iar cei care vreţi ca să ieşiţi din aceste mocirle atât de puturoase şi atât de murdare, daţi curs cuvântului, că nu este al meu, eu sunt nimeni şi un nimic, dar ţin la cuvânt că acest cuvânt este al lui Dumnezeu. Este legea lui Dumnezeu şi, păzind legea, ne cinstim şi ne slăvim de chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Cât de frumos spune Apostolul Pavel: Au nu ştiţi că nici malahiştii, nici sodomiştii, nici gomoriştii, nici beţivii, nici ocărâtorii, nici furii împărăţia lui Dumnezeu nu o vor moşteni ? (I Corinteni 6, 9) Ferească Dumnezeu de cel care este prins într-o patimă de genul aceasta, nu mai poate să fie salvat, doar dacă aleargă la biserică şi un duhovnic iscusit şi cu mari sforţări din interiorul lui să se poată salva, ori că-i bărbat, ori că-i femeie. Iar dacă-ţi dă un nebun din acesta peste odorul dumitale, care-ţi este ca un crin, este suficient o dată o cădere şi s-a terminat cu toată pudoarea lui. Îţi este compromis pentru toată viaţa.

Vă amintiţi dvs. de acel caz oribil care s-a întâmplat acum un an sau acum doi ani, când nişte copii au fost ucişi aici în Bucureşti. Aţi observat ce-a spus acel tânăr, că a văzut un film la televizor. Urmărind copiii aceste filme, se agită trupul în ei şi este un om total schimbat. Nu mai ai cu cine discuta, este apatic, este un om zăpăcit, l-a smuls de la învăţătură, l-a smuls din circuitul lui normal de om. Pe unul bătrân îl înnebunesc lucrurile acestea. Cu adevărat iată că a intrat satana, cum spuneau Sfinţii Părinţi: va veni vremea când diavolul va vorbi din cutie. Într-adevăr, iată când îţi vorbeşte diavolul din cutie. Şi mulţi dintre dvs. staţi la ore târzii, cu trupuri agitate, urmărind aceste lucruri. Îmi cer scuze, dar cred că mai decent în discuţie, poate să fie discuţia mai decentă, dar atâta mă pricep, şi cred că sunt destul de înţeles.

Dacă vreţi să fiţi nişte oameni cuminţi, dacă vreţi ca darul lui Dumnezeu să coboare peste familiile dvs., peste copiii dvs., ca îngerul, care este păzitorul lor şi al nostru, să nu se depărteze datorită putorilor acestora care ne domină prin păcat, păziţi legea lui Dumnezeu, fiţi oameni cuminţi cu frică de Dumnezeu.

Vedeţi, iubiţilor credincioşi, că devine viaţa din ce în ce mai nesigură pe temeiul acesta. Va veni vremea când vă va fi frică, surorilor, ca să mai mergeţi în oraş chiar şi ziua. Îţi poate pândi moartea cine ştie de unde un nebun de genul acesta. Deci, fiţi foarte atenţi fiindcă lumea de astăzi, nu exagerez, a intrat într-o nebuloasă, într-o prăpastie din care nu cred că se mai poate salva. Şi de ce ? Cei mari, care conduc lumea, proliferează aceste lucruri prin mass-media. Aţi observat dvs. un lucru, tare subtil ? Occidentul, chipurile, ca să intri în piaţa comună sau mai ştiu eu pe unde să mai intri pe uşile lor, trebuie să aprobi homosexualitatea.