Predica PS Flavian Ilfoveanul, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 2011

 

Iată, eu trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale, spune Proorocul Isaia insuflat de Duhul Sfânt pentru Ioan Botezătorul.

Astăzi, iubiţi credincioşi, duminică, serbăm Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ar fi bine să ne rezumăm la acest eveniment care s-a întâmplat acum 2.000 de ani să vedem ce descoperim într-însul. Uşa tuturor proorocilor a fost Sfântul Ioan Botezătorul, prin care s-a şi închis pleiada proorocilor vestindu-L pe Domnul Hristos. Acesta am văzut cum s-a născut şi ce viaţă a dus în Pustiul Iordanului. A ajuns în vârsta când trebuia să propovăduiască cuvântul Evangheliei, cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv şi sfântul prooroc l-a numit glasul celuia care strigă în pustie: ‘gătiţi calea Domnului’ (Isaia 40, 3).

Într-adevăr, pustiu era Ierusalimul de cuvântul lui Dumnezeu şi de fapte la timpul acela. Oamenii în aşa hal s-au pervertit încât că-L refuzau pe Dumnezeu. Mai mult decât atâta, se foloseau de numele lui Dumnezeu printre neamuri, dar în aşa perversitate ajunseseră faţă de slava şi cinstea dumnezeirii, încât că în ascunsul inimii Îl refuzau. Pentru acest motiv, şi Dumnezeu le-a stins ungerea din poporul Lui şi le-a venit un ultim cârmuitor rege-împărat din neamul idumeu, pe Irod care se tâlcuieşte în ebraică ‘minte de piele’. Atuncea când nu trăieşti ceva, te transformi doar într-un om care nu ai nimic în tine, eşti doar formă de om, dar în rest eşti un monstru. La timpul acesta şi oamenii vor deveni ca aceia de atuncea. Vor căuta să-L caute pe Dumnezeu în momentul primejdiei, în momentul necazului, sau în momentul unui scop anume al lui trupesc. Dar cum a spus şi înţeleptul Solomon, pentru aceasta voi râde când va veni sabia asupra ta şi te va înconjura moartea ca un vifor. Că atunci când ţi-am întins mâna, nu m-ai căutat, iar acum mă cauţi, nu mai exist pentru tine (potrivit Pildele lui Solomon 1, 26-28).

Din acest motiv, şi Dumnezeu le-a dat cârmuitor după poftele trupeşti, le-a dat după ceea ce gândeau faţă de Dumnezeu. Acest om care doar pe faţă era cu Dumnezeu, trăia în poftele lui carnale. Irodul de care spune Evanghelia de astăzi era fiul lui Irod cel Mare, cum l-a numit istoria. Acela a avut 4 fii. Irod cel Mare, care a omorât cei 14.000 de prunci în Vitleem şi a pierit cu sunet, le-a dat la moartea lui în 4 părţi regatul care-l stăpânea celor 4 fii. Unul dintre ei este Irod cel Mic numit de istorie şi care este persona non grata din Evanghelia de astăzi. A fost pe timpul pătimirii Domnului Hristos şi totodată cel care l-a ucis pe Sfântul Ioan Botezătorul. Acest nemernic văzându-se cocoţat în vârful ierarhiei sociale, stăpânind peste iudei, mână în mână cu împăratul Romei, se simţea ca un leu, simţea că nimeni nu mai este ca el şi stăpânea cu mare putere poporul iudeu. Le-a dat Dumnezeu această stăpânire de leu pentru faptele lor, dar printre ei mai erau şi oameni care nu meritau aşa ceva.

Iată-l pe Irod dezlănţuit în poftele lui. El era căsătorit cu fiica împăratului Siriei, Areta. Acea fiică a împăratului era o femeie demnă şi cinstită pentru el, era supusă, dar văzând-o pe cumnata lui, pe Irodiada, soţia lui Filip, a tânjit după frumuseţea ei şi aşa a făcut demersurile, încât că a luat-o de nevastă, alungând-o pe cealaltă. Multă supărare a făcut împăratului Siriei Areta. Dar a tăcut până la vremea răzbunării de care vom vorbi, de va fi lungimea căii.

Iubiţi credincioşi, iată-l pe Irod desfătându-se de acuma cu cumnata lui, cu Irodiada. Şi aceea avea o fiică Salomeea. Sfântul Ioan Botezătorul a ieşit deja la propovăduire în timpul acela. Vestea lui, a vieţii lui şi a cuvântului lui, s-a dus în tot Ierusalimul trecând chiar şi hotarele. Era într-adevăr un glas care străpungea în pustiul inimilor iudeilor. Cuvântul lui era blând, dar şi tăios. Tăia acolo unde era putregaiul în fiinţa omului. Era un om care s-a impus prin propria-i viaţă, prin propriile lui fapte. Până şi păgânii, idolatrii îl respectau pentru viaţa lui cinstită, frumoasă. Era fiu al pustiei şi într-adevăr viaţa lui a marcat pe mulţi din cei ce-L căutau pe Dumnezeu şi voiau ca să-şi îndrepte viaţa. Aţi observat şi frăţiile voastre că omul când începe să alunece sau cugetă cele deşarte, trupeşti, în orice glas i-ai grăi, cât de filozofic şi pe înţelesul lui, devii încetul cu încetul obositor pentru el, chiar o nulitate şi te respinge. Aşa era Ierusalimul timpului aceluia. Numai cei ce voiau ca să-şi îndrepte viaţa, căindu-se de păcatele care le-au făcut, îl urmau în cuvânt şi în faptă pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Fiind un oarecare adulat Sfântul Ioan Botezătorul de către Irod, că-l preţuia destul de mult pentru viaţa şi cuvântul lui, şi-a permis să-l mustre pe Irod pentru fărădelegea care a făcut-o. De ce era aşa de caustic cuvântul de învăţătură al lui Ioan Botezătorul pentru Irod ? Era în vârful piramidei sociale şi, cum omul întotdeauna cu cât este mai sus este în văzul celor de sub el şi faptele lui sunt puse în vârful piramidei şi le văd toţi oamenii, aşa şi fapta lui Irod putea să aducă o distrugere mai mare în poporul iudeu. Vedem şi noi în viaţa noastră, când în casele frăţiilor voastre unul este deviat cu o anumită patimă, îţi fereşti copiii, îţi epuizezi efectiv cuvintele, zi şi noapte te osteneşti ca să-l acoperi pe acela care tot greşeşte şi perseverează în acea greşeală. Cu atât mai mult vedem de la cel ce stăpâneşte o ţară. Faptele lui sunt vădite peste toţi supuşii şi din acest motiv Irod era mustrat ca nu cumva supuşii lui, adică imperiul lui să procedeze la fel. Sfântul Ioan îl mustra mereu şi-i spunea: nu este bună fapta care ai făcut-o, alungându-ţi legitima ta soţie şi luând-o pe cumnata ta. În legea iudaică era scris că de va muri fratele, poate să-şi ia cel viu, rămas în viaţă, necăsătorit, să-şi ia pe cumnata lui, dar numai cu PC. Predici 58 1condiţia în care cel care a murit nu a avut fii. Aici erau două nelegiuiri la Irod. Irodiada avea fiică de la Filip, fratele lui Irod, şi în al doilea rând Irod era căsătorit. Dar a făcut două nelegiuiri, că a alungat soţia rănindu-se de frumuseţea Irodiadei. Şi fiind ca un despot şi-a permis ca să facă acest lucru.

 

Salomeea purtând capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. Mânăstirea Pantocrator, Muntele Athos, secolul al XVII-lea

 

Cea mai furioasă persoană dintre cei doi era Irodiada. Cum să nu-i placă ei să fie la coasta lui Irod, împărăteasă ? A trecut peste toate legile morale, s-a îmbrăcat în imoralitate şi tânjea ca să-l ucidă pe Ioan, să închidă această gură. A pândit momentul, cum spune şi Sfânta Evanghelie, când să se folosească de inepţiile şi de uşurarea minţii lui Irod. Şi aşa s-a făcut că atunci când Irod îşi serba ziua de naştere şi adunându-şi generalii, conclavul lui, cohorta lui de oameni care trăiau în aceleaşi nelegiuiri, şi a adus cântăreţi şi dansatoare printre care era şi Salomeea. Fiind cu mintea îmbăiată în aburul alcoolului, a rămas atât de fascinat la dansurile lascive ale Salomeei, încât că a chemat-o după ce a făcut acel dans şi i-a spus: Cere-mi ce vei vrea şi-ţi voi da până la jumătate din împărăţia mea (Marcu 6, 23). A cumpărat acea desfrânată acea vorbă şi neştiind ce să ceară s-a dus la Irodiada. Irodiada care era stăpânită de gândul mârşav de crimă i-a spus: dacă l-ai prins în acest moment de cumpănă, du-te la el, mai fă-i un dans şi cere acum, nu mâine, capul lui Ioan, care era în temniţă deja, să-l aducă pe tipsie.

S-a dus şăgalnica Salomeea şi i-a spus acest cuvânt, iar Irod s-a întristat, i-a sărit alcoolul din cap din cauză că i-a cerut prea mult şi nu se aştepta la aşa ceva. Jurământul l-a făcut în faţa generalilor lui, a oamenilor de vază ai lui, şi nu-l mai putea întoarce. Totuşi, cu mare tristeţe, şi-a trimis speculatorul în temniţă şi i-a tăiat capul Sfântului Ioan şi, într-o tipsie punându-l, l-a adus în plină desfătare şi i l-a dat Irodiadei. Întâi Salomeei, iar Salomeea l-a dat Irodiadei. Credea Irodiada că a scăpat de glasul, de limba, de mintea, de omul care o mustra pentru fărădelegea ce s-a făcut la curtea imperială. Dar n-a fost aşa. Gura Sfântului Ioan Botezătorul, deşi era desprinsă de trup, a început să grăiască mustrând-o în acelaşi glas blând, spunându-i: N-ai făcut bine, Irodiada, fapta care ai făcut-o cu Irod. Ca să vedeţi, iubiţi credincioşi, în ce limite pendulează omul. Este nefiresc un cap despărţit de trup ca să mai grăiască. N-a rămas uimită de această minune şi a luat un ac şi înţepa limba care o mustra. Şi în felul acesta s-a sfârşit Sfântul Ioan Botezătorul.

Ca să nu uit cuvântul, a fost şi în ţara noastră o Irodiadă, doamna Chiajna, care dând când era ea în puterea stăpânirii, dând o masă festivă boierilor ei, a tăiat câteva capete a celor închişi şi le-a adus în plină masă pe tipsie, făcând o scârbă tuturor mesenilor. Că apoi şi-a primit şi ea plata ducându-se în lumea largă, unde a şi pierit în exil. Acum o văd pe aici prin comunele astea pusă pe un piedestal. Şi câte n-au fost din acestea !

Iubiţi credincioşi, trupul Sfântului Ioan a fost luat de ucenici şi îngropat, iar capul în altă parte îngropat. Spune evanghelistul că atunci când a venit Mântuitorul şi făcea minuni şi propovăduia cuvântul PC. Predici 58 2Împărăţiei, Irod se mira zicând: cine este acesta, nu cumva a înviat Ioan ? (potrivit Matei 14, 2) Că Domnul Hristos a intrat la propovăduirea Evangheliei după arestarea Sfântului Ioan şi a murit la 6 luni, Domnul Hristos, de la moartea Sfântului Ioan. Deci, ceea ce s-a întâmplat astăzi, că s-a tăiat capul Sfântului Ioan, a fost cu 6 luni înainte de patima Domnului pe crucea Golgotei.

 

Punerea în mormânt a trupului Sfântului Ioan Botezătorul. Mânăstirea Pantocrator, Muntele Athos, secolul al XVII-lea

 

Dragi credincioşi, n-au fost nevinovaţi iudeii la această crimă, din cauză că fariseii, cărturarii, saducheii mergeau şi ei spionând cuvântul lui Ioan Botezătorul şi când îl auzeau pe Ioan spunând că nu sunt eu cela ce trebuie să vină şi vine după mine Cela ce vă va boteza pe voi cu foc, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei lui (potrivit Marcu 1, 7) nu convenea acest cuvânt şi-l pizmuiau, fiindcă propovăduia venirea lui Mesia de care ei nu erau străini. Nu puteau ajunge să-l ucidă pe Ioan, dar iată că l-au îmboldit, l-au momit pe Irod care într-adevăr gândea ca un cap fără minte. Nu degeaba era supranumit ,,minte de piele”. Ca şi în ziua de astăzi, cei ce dispun de putere îşi împart oameni care pot fi manipulaţi, oameni care nu au identitatea lor, sunt robotici şi ce li se impune, aceea fac. Că dacă nu, li se trage osul din gură şi roade beţe.

Iubiţi credincioşi, iată fapta lui Irod care a rămas încondeiată în istorie. Oamenii mor, uită, trec cu vederea, dar la Dumnezeu nu se pot trece cu vederea şi nici nu lasă colbul istoriei să acopere fapta. Ne punem întrebarea de ce ieşirea din viaţa pământească a lui Ioan Botezătorul a fost prin tăierea capului, şi nu altfel ? Sfinţii Părinţi au tâlcuit că iudeii şi-au tăiat toate proorociile prin sacrificarea lui Ioan Botezătorul. El era capul tuturor proorocilor, el era ultimul prooroc care L-a şi botezat pe Domnul Hristos, care L-a văzut pe Domnul Hristos. El era îngerul lui Dumnezeu în trup, trimis de Dumnezeu să îndrepte căile iudeilor care erau strâmbe şi părăginite. Pentru acest lucru, Dumnezeu a mijlocit ca ieşirea din viaţă să fie cu tăierea capului. Cu alte cuvinte, sinagoga a început să piardă, şi-a tăiat Vechiul Testament din rădăcină, ea a rămas ca o corabie fără cârmă.

Ioan Botezătorul de copil a trăit cu fiarele în pustiul Iordanului şi fiarele care nu au judecată, nu au raţiune, nici milă, nu l-au mâncat, nici nu l-au rănit, nici nu l-au gonit din teritoriul lor, l-au adoptat şi l-au preţuit. A ieşit la oameni şi ce-au făcut fiinţele raţionale, măria sa omul, chip şi asemănare a lui Dumnezeu ? Doar cu trupul a rămas chip şi asemănare, cu mintea nu mai, nici măcar fiară n-o mai poţi numi. L-au ucis. Una-i dacă ar fi murit de o boală incurabilă sau de un leu, sau cine ştie cum, şi alta este când este omorât de om şi nu oricine, împăratul. Şi pentru ce ? Pentru o târfă, pentru un moft, pentru băutură. Că dacă era treaz Irod, poate nu făcea acest jurământ şi chiar şi beat dacă era, dacă nu era la acea desfătare, poate nu făcea acest jurământ. Şi poate dacă Salomeea nu-i dansa, să-l fascineze cu şoldurile ei şi cu formele ei, ne gândim, poate nu făcea acest lucru. E un semn de întrebare câţi nu şi-au pierdut viaţa, familia, prietenii la aceste petreceri, precum Irod ?

Vremea s-a scurs şi peste el şi peste ceilalţi. Irod a mai trăit o bucată de vreme în slava şi cinstea lui. Dar trebuia să-i vină odată şi răsplata lui pentru fapte. Când Domnul Hristos era la curtea lui Pilat şi a fost trimis la el, la curtea imperială, a fost batjocorit şi umilit. Ştia de Domnul Hristos şi L-a trimis la moarte. A tăcut Tatăl ceresc, până în ziua când a slobozit să cadă tot sub sabia mâniei Lui, sub sabia prostiei lui mai degrabă, a faptelor lui. Fiind foarte supărat Areta, împăratul Siriei, pentru fapta că i-a alungat pe împărăteasă, pe fiica lui de la palatul lui Irod, a pornit război asupra lui Irod. S-a încins o bătălie puternică în care mulţi au fost morţi, rămaşi pe câmpul de bătălie. Când a auzit împăratul Romei ceea ce se întâmplă în Israel, în Ierusalim, l-a ridicat pe Irod împreună cu toată familia lui şi l-a dus în exil, prima dată în Lyon şi apoi în Spania. Acolo a stat părăsit până la sfârşitul vieţii. Un sfârşit tragic şi pentru el şi pentru Irodiada.

Dar mai tragic a fost pentru Salomeea. Că într-o iarnă, vrând să treacă un pârâu, a trecut pe un pod de gheaţă şi s-a spart gheaţa şi nu s-a scufundat, ci a rămas numai gâtul prins în gheaţă. Era imobilizată în acel sloi de gheaţă şi apoi a ştrangulat-o încetul cu încetul gheaţa. Cum a făcut, cum a dansat la curtea lui Irod pentru capul Sfântului Ioan Botezătorul, aşa în spasmele morţii a dansat, dar într-o altă variantă, pe altă scenă, fără spectatori. Fapta ei din Ierusalim nu a fost uitată de Dumnezeu. Să nu credeţi că a mânat-o Dumnezeu sau în toiul verii a îngheţat apa ca aşa să-i fie moartea. Ea a vrut să treacă pe acolo. N-a suferit-o gheaţa, s-a spart şi s-a imobilizat doar la gât. Atâta a dansat acolo trupul, că nu ajungea la pământ, era într-o apă adâncă acolo unde s-a scufundat şi a pierit, că apoi trupul l-a luat apa şi l-a dus sub gheaţă şi capul i-a rămas mărturie pe gheaţă.

Iubiţi credincioşi, e o simplă faptă. Câte nu sunt în viaţa oamenilor şi în istorie ? Dar pentru ea a fost capitală această faptă. I-a venit judecata. Oare, stăm şi ne gândim, n-o fi gândit ea dansul acela când s-a luat capul Sfântului Ioan în spasmele morţii ? Ceauşescu, când o fi pierit şi el, dacă o fi pierit acolo la Târgovişte, dar eu n-am crezut niciodată, că acuma cred că-i pierit şi el, nu s-o fi gândit la crimele lui ? Stalin şi toţi nebunii lumii şi cei de astăzi, atunci când le vine sabia morţii, oare nu se gândesc la ceea ce au făcut ?

Iată, dragi credincioşi, faptele care ar trebui să le gândim întotdeauna când le facem şi le trecem prin filtrul minţii. Trebuie să fim atenţi pas cu pas la tot ceea ce facem, cât de mici suntem sub soare. Să nu credeţi că întotdeauna oamenii mari fac fapte mari; şi oamenii mici pot să facă fapte de răsunet, chiar bune, dar în majoritatea cazurilor rele. Fapta lui Irod şi moartea Sfântului Ioan Botezătorul sunt diametral opuse, sunt la antipozi. I-a dat Dumnezeu putere lui Irod, ce a făcut din ea ? L-a încondeiat istoria: un criminal şi împreună cu el toţi ceilalţi care sub stăpânirea lui Irod au fost stăpânitorii sinagogii şi L-au răstignit pe Domnul.

Iubiţi credincioşi, Sfântul Ioan Botezătorul a venit pe pământ şi, trăind într-o viaţă austeră, şi-a ascuţit cuvântul ca de tunet. Nu înfricoşa oamenii, ci le arăta cum trebuie să fie faţă de Dumnezeu, că nu sunt doar nişte animale de manipulat, cum sunt oamenii de astăzi, efectiv roboţi, ci au fiecare identitatea lor, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Majoritatea îl ascultau şi veneau la Iordan şi mărturisindu-şi păcatele se botezau. Graşii pământului, cei care erau docţi în scripturistică, aceia l-au refuzat pe Ioan Botezătorul şi au făcut corp comun cu Irod. Dar fiecare îşi primeşte plata cu rânduiala lui Dumnezeu după cum a făcut. Să nu credeţi că oamenii sunt diferiţi aceştia de astăzi faţă de aceia de atunci. Cei care mai citiţi printre rânduri, nu foaia întreagă, cum este o vorbă, ‘printre rânduri se citeşte istoria’, gândiţi-vă bine cum lucrează oamenii în ziua de astăzi, cum se folosesc de oameni şi omul este doar o simplă marionetă folosită ca pe un ciorap, sau ca pe altceva mai intim şi apoi aruncat.

Astăzi se împlinesc 10 ani nu din alt motiv omenesc, ci din motiv a ceea ce se întâmplă în lume: 10 ani de la evenimentul din America. Să nu credeţi tot ce se scrie. Totul a fost pregătit. Nu sunt un speculant al cuvintelor, al cifrelor, departe de mine acest lucru. Dar stau şi mă gândesc de ce de Tăierea Capului Sfântului Ioan s-a făcut acest lucru ? Oare nu cumva a fost o decapitare a unei puteri ? Că aceste lucruri care s-au făcut în America, neţinându-se cont de oamenii care vor pieri, au fost premeditat făcute să fie motiv pentru evenimentele care aveau să se desfăşoare. Fără numai că intrăm într-o nouă etapă a omenirii, de mondializare, o etapă de robotizare a oamenilor.

Iubiţi credincioşi, păziţi-vă din toată fiinţa frăţiilor voastre, să nu vă robotizeze sufletul. Trupul poate să facă ce vor cu el. Cum a fost şi Sfântul Ioan Botezătorul. Şi-a trăit viaţa cinstit şi a făcut faptele care au rămas în istorie, dar a murit cinstit, demn ca să meargă şi dincolo, în iad, să propovăduiască că a venit Hristos pe pământ. Aşa şi acuma, păziţi-vă să nu vă robotizeze sufletul şi mai ales prin ecumenism. Sunt oameni puşi special ca să facă aceste lucruri. Sunt Irozi puşi în puncte forte unde au putere de decizie peste trup şi peste suflet. Dar peste suflet numai aceia care nu-L au pe Dumnezeu pot să aibă putere. Peste cel care crede cu adevărat nu permite Dumnezeu să intre să-i altereze mintea.

Fiindcă astăzi – mi se pare că mâine încep copiii şcoala şi se obişnuieşte ca să facem rugăciune pentru ei – vom face rugăciunea cuvenită pentru ei, dar ca părinţi vă rog insistent păziţi-i ca lumina ochiului. Şcoala nu mai este ce a fost, majoritatea se plâng că toţi copiii, aproape toţi se strică în şcoală, snobismul în şcoală este la limitele cele mai întinse, mai ales în anii de liceu sau facultate. Mulţi copii care mai au bunul simţ, mai vor să facă ceva în viaţă, se plâng de mârşăviile care se fac şi de indecenţa, de imoralitatea care este lăsată să crească. Pe stăpânitorii ţării şi ai lumii nu îi mai interesează de bunul simţ al copiilor şi buna creştere, ci din contra proliferează tot ce este mai obscen. Este ruşine astăzi să mai fii un om curat, în integritatea ta morală şi corporală în şcoală. Dacă nu fumezi, vai, eşti un demodat, dacă nu ai căşti în ureche să asculţi muzică, eşti un nimic, dacă nu porţi cei mai strâmţi pantaloni şi haine, eşti o stricată. Nu mai gândiţi aşa şi ajutaţi-vă copiii ca să crească şi să înveţe umila învăţătură care a mai rămas şi se face. Măcar aceea să o acumuleze copiii, că vedeţi frăţiile voastre cum se pun oameni potriviţi la locuri potrivite ?

Chiar vorbeam cu nişte profesori încărunţiţi în meserie. Au pus un copil ministru. Ce să ştie acest – Dumnezeu să mă ierte – venit cu pluta ce înseamnă învăţământul ? Sau îţi pune ministru al sănătăţii un ungur. Fără numai că totul este deliberat făcut să vă strice copiii pentru care trudiţi zi şi noapte. Fiţi atenţi, dragi credincioşi, şi sfătuiţi-i măcar de acasă să plece cuminţi, măcar să se comporte cât pot acolo în bunele maniere, că vă fac şi pe frăţiile voastre de râs. Acest cuvânt vi l-am spus din toată fiinţa mea cu nici un scop murdar, că dacă în şcoală nu li se spune, măcar aici să le spunem. Şi nu le spun ostentativ faţă de cei care fac aceste lucruri mârşave şi proliferează indecenţa, mârşăvia, drogurile, desfătările. Fiecare are minte de înţeles şi ca atare vă invit cum veţi lucra şi cum vă veţi osteni, aşa veţi dormi. Nu acuma când copilul ţi-i ca un îngeraş, când va apărea pubertatea, ai să vezi mamă şi tată, lacrimile cum nesecate îţi vor fi pe obraz. Îl rog pe bunul Dumnezeu şi pe Sfântul Ioan să fie martori în ceasul judecăţii şi să fim şi noi iertaţi şi ajutaţi atunci când avem nevoie.

Bunului Dumnezeu să-I dăm slavă şi cinste în vecii vecilor. Amin.