Predica PS Flavian Ilfoveanul de Buna Vestire a Maicii Domnului 2010, la Mânăstirea Buna Vestire din judeţul Călăraşi


Hristos a înviat !

Iată, iubiţi credincioşi, primăvara vine cu frumoasa sărbătoare a Bunei Vestiri, acea minunată vestire a îngerului Gavriil pentru tot pământul. Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine ! Mii de ani au trebuit să se scurgă ca să se împlinească această nemuritoare bucurie, alungând tristeţea Evei. Dacă Eva, atunci când a fost scoasă din rai împreună cu Adam, a auzit cuvântul atât de dureros al lui Dumnezeu: În dureri vei naşte fii (Facerea 3, 16), iată acum cum se şterge acea durere, semănând în locul ei lacrimă de bucurie, vestirea celei mai curate femei pe care a dat-o vreodată pământul: Pururea Fecioara Maria.

Dumnezeu nu l-a lăsat pe om deşert şi de izbelişte, după ce a greşit în Edem. I-a dat vestitori că va veni mângâierea, dar nu când voia el, ci atunci când Dumnezeu, ca un înţelept ziditor, avea să tămăduiască acea prihană nevindecată. Atât de cancerigenă, de puturoasă era acea durere, acea rană, încât că nimeni nu putea să o vindece decât rodul Maicii Domnului, Acela care avea să lege cerul cu pământul, Dumnezeu desăvârşit din veac şi om desăvârşit din Fecioara Maria, ca un muritor. Aceste lucruri, dragi credincioşi, aveau să se întâmple atunci când Dumnezeu a binevoit să se împlinească proorociile. Cum de nenumărate ori aţi citit sau aţi auzit că Dumnezeu nu a lăsat nimic necomplet, Dumnezeu pe toate le-a aşezat în aşa perfecţiune încât că trebuiau să se împlinească după planul Său dumnezeiesc de mântuire. Maica Domnului o vedem la 3 ani dusă în sfânta sfintelor, în felul acesta făgăduinţa făcută de bătrânii ei părinţi, care prin putere dumnezeiască a fost născută, adusă pe lume, că dacă li se va da prunc îl va afierosi, îl va dărui lui Dumnezeu, aşa au şi împlinit.

Fecioara Maria avea să petreacă în sfânta sfintelor, cel mai frumos şi cel mai curat şi mai sfânt loc din lume. Acolo, pentru gingăşia ei, avea să fie trimis spre companie Sfântul Arhanghel Gavriil. Ea se obişnuise cu el, discuta, a învăţat-o Sfânta Scriptură, a învăţat-o tot ce este mai curat şi mai sfânt pe pământ. Iar ea, ca un om smerit şi ascultător, ca un copil pe măsură de ascultător, a şi împlinit ceea ce sfântul arhanghel, în dulcele lui glas, a sfătuit-o. Majoritatea copiilor sunt sfătuiţi cu glas blând şi plin de învăţătură de către născătorii săi, dar nu toţi sunt ascultători pe măsura sfatului. Devin ca nişte iezi obraznici mai târziu, devin nişte oameni care ascultă alte şoapte decât şoapta mângâietoare şi de bună învăţătură a celora ce le-a dat viaţă. Împărăteasa din capul locului s-a arătat ascultătoare, s-a arătat că ea cu adevărat va împlini un rost dumnezeiesc pe pământ. Crescând acolo, în sfânta sfintelor unde avea să înveţe tot ce putea să înveţe un copil pe măsura ei, când a ajuns la o vârstă de a nu mai putea sta în sfânta sfintelor, trebuia să fie scoasă de acolo.

 

PC. Predici 47

Buna Vestire a Maicii Domnului
Icoană pictată de maicile din Mânăstirea Buna Vestire, Călăraşi
Reproducere a unei icoane din Mânăstirea Kurbinovo, Serbia,
sfârşitul secolului XII

 

Ea, când şi-a venit în discernământul ei, şi-a afierosit curăţia ei trupească, integritatea lui Dumnezeu. Arhiereii după lege trebuiau să o însoţească cu bărbat, dar erau în mare dilemă că nu ştiau ce să facă din cauză că ea a spus: eu nu vreau acest lucru ! Iar ei aşa ceva nu mai auzise, o făgăduinţă făcută pentru Dumnezeu de către cineva. Şi totuşi nu puteau să treacă peste voinţa acestei minunate copile. În luna noiembrie era sfinţirea bisericii Macaveilor din Ierusalim. S-au adunat din cele 12 seminţii iudeii din toată lumea spre această serbare. Arhiereii, insuflaţi de Duhul Sfânt, s-au gândit ca fiecare pretendent care ar vrea să o ia în însoţire pe această pruncă, pe această fecioară, să-şi aducă din fiecare seminţie câte un toiag. Şi venind 12 bărbaţi, printre care era şi un bătrân, Iosif, dar bătrân înţelept şi drept, nu ca nişte bătrâni nebuni din zilele de astăzi, care îşi neodihnesc bătrâneţile lor pentru a mai jertfi ultimele puteri pe altarul fărădelegilor. Acela era mânat de Duhul Sfânt să vină din seminţia lui Iuda, să-şi aducă şi el un toiag.

După 3 zile de rugăciune, toiagul avea să înmugurească, să înflorească şi să aibă şi rod peste noapte, iar deasupra lui odihnindu-se o porumbiţă de o gingăşie cutremurătoare. Acel toiag era al bătrânului Iosif, fără numai că aceasta i-a fost voinţa lui Dumnezeu şi în felul acesta Fecioara Maria este logodită cu bătrânul Iosif. Bătrânul o duce în casa sa, în micuţul oraş al Galileei, în Nazaret. Galileea se tâlcuia între iudei ceva prăvălit, adică era un loc rău famat. Oraşul, pe măsură. Şi iată că acolo, în acea casă, avea să se întâmple ceea ce astăzi noi serbăm. Dar înainte cu vreo 2 ani, cum au tâlcuit Sfinţii Părinţi, când Fecioara Maria citea în proorocia Proorocului Isaia: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu (Isaia 7, 13), nedumerită se gândea în gingăşia minţii ei, a gândirii ei, ce fericită va fi acea fecioară care va naşte pe Mesia. Tare mult aş vrea s-o văd şi să fiu slujnica ei. În momentul acela, arhanghelul a venit cu o pace deplină, dumnezeiască, şi i-a spus pe o rază de lumină: tu vei fi cea care vei naşte pe Mesia ! Cuvânt la care ea s-a cutremurat din toată fiinţa ei. Avea să se mai scurgă vreo 2 ani şi apoi Fecioara Maria, logodită, avea să stea în casa lui Iosif. În aceeaşi viaţă curată, post, rugăciune şi gândire dumnezeiască, nimic întinăciune cuprinzându-i mintea ei.

Iubiţi credincioşi, o vedem pe fecioara în una din zile când, stând în acea cugetare dumnezeiască, îi vine îngerul. Acelaşi vechi prieten cu care a crescut, acelaşi glas dulce, în aceeaşi pace i-a venit pe o rază de lumină. Şi i-a spus, după ce i-a pus închinăciune: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău (Luca 1, 28). De acest glas dumnezeiesc s-a cutremurat fecioara şi a înţeles că din sângiurile ei Se va naşte mult-aşteptatul Prunc, Mesia. Ea nu putea să înţeleagă acest lucru, şi atunci în glasul ei blând îi spune: Cum voi naşte eu pe Mesia, de vreme ce de bărbat nu ştiu ? (Luca 1, 34) Şi atunci îngerul îi spune că unde este cu neputinţă la om, la Dumnezeu toate sunt cu putinţă (potrivit Luca 1, 37). Ea a înţeles că aceasta este porunca Domnului şi nu i-a rămas decât să zică frumosul cuvânt de smerenie: Fie mie după cuvântul tău, Stăpâne (Luca 1, 38).

Spune Sfântul Ioan Damaschin că în momentul acela a venit Duhul Sfânt şi a ars păcatul strămoşesc cu care s-a născut şi ea, om fiind. Atunci, s-a făcut trupul ei gingaş locaş pentru 9 luni de zile, când dumnezeirea, Cuvântul Tatălui, a doua Faţă a Sfintei Treimi, mult-aşteptatul Mesia avea să Se îmbrace în haina omenească născându-Se trup. Prunc desăvârşit, după 9 luni de zile, cum este rostul naşterii omului. Îngerul, după ce a binecuvântat-o şi i-a spus acest lucru, a şi plecat, iar ea a rămas în momentul acela cutremurată de ceea ce a auzit şi nu-i rămânea decât să fie în acea smerenie desăvârşită după cum a trăit şi până atunci.

Iubiţi credincioşi, ce înseamnă să fie omul smerit din toată fiinţa lui. Nimeni din toată istoria omenirii nu a primit închinare de la înger vreodată ! Ea a primit. Nimeni nu a primit această veste, ei i se cuvenea aceasta. Dar dacă a fost un om smerit, iat-o smerită şi după această vestire dumnezeiască. Multe fecioare poate aşteptau ca să fie în rostul Maicii Domnului, dar n-a binevoit Dumnezeu. De ce ? Dumnezeu nu caută nici la buzele omului, nici în privire, nici în ce este cuprins omul de jur-împrejurul lui. El caută în acel bulgăre neadormit de carne din om, inima omului. Cum spunea Proorocul David: Cel negândit şi nelucrat al meu, Tu l-ai cunoscut, Doamne (Psalmi 138, 15).

Văzând-o că este în aşa smerenie, pentru aceasta Şi-a ales-o dumnezeirea ca să-şi dea sângiurile ei şi să ia Hristos haina de trup muritor, adică om desăvârşit. Acest lucru avea să se întâmple când soarele deja gonea spre vară. Ziua se mărea şi noaptea se micşora, adică întunericul idolatriei deja începea să scadă, noaptea necunoştinţei de Dumnezeu scădea din ce în ce mai mult. Evanghelistul nu uită să spună cronologic, acest lucru s-a întâmplat când Elisaveta, bătrâna stearpă, l-a rodit pe Ioan Botezătorul, şi el avea în burta mamei lui 6 luni când Maica Domnului a fost vestită. Cutremurată de ceea ce s-a întâmplat în trupul ei, şi-a luat voie de la logodnicul ei, de la Iosif, şi s-a dus în Iudeea. S-a dus la Elisaveta, scumpa ei prietenă, ca să-i spună ceea ce s-a întâmplat. Cale puţin cam lungă pentru ea, dar bucuria care a avut-o în urma discuţiei şi a ceea ce s-a întâmplat în fiinţa ei a dus-o ca pe o rază de lumină până la casa lui Zaharia. Acolo cele două viitoare maici aveau să se îmbrăţişeze şi au ţinut în taină tot ce s-a întâmplat în fiinţa lor. Apoi, mai târziu, avea să spună că, de fapt, când s-au îmbrăţişat pruncul de 6 luni din pântecele Elisavetei s-a zguduit din toată fiinţa lui şi i-a pus închinăciune Celui proaspăt zămislit în pântecele fecioarei.

Iubiţi credincioşi, această bucurie prea mult nu avea să dureze şi imediat avea să vină cu întristare asupra sufletului ei. Ea ştiindu-se nevinovată şi dacă a tăinuit discuţia cu îngerul şi totodată zămislirea, crescându-i burta, a început să fie vădită. Mare zbucium era pe dreptul Iosif. L-a adus pe el într-o nedumerire şi într-un zbucium cum în toţi anii vieţii lui nu a simţit acest lucru. O ştia cât de curată este, dar nu putea înţelege ce se întâmplă în firavul ei trup. Se ruga lui Dumnezeu, nu putea să întrebe pe nimeni, fiindcă dacă el se simţea nevinovat, pe ea o vedea parcă într-o culpă, nu putea să gândească că în trupul ei se dezvoltă, creşte, în firea omenească, mult-aşteptatul Mesia. Şi trăind în acest zbucium, se gândea să o vădească că a greşit cu cineva.

S-au sensibilizat şi ceilalţi iudei, şi iat-o pe Pururea Fecioara cum este dusă cu mare ruşine spre vădirea arhiereilor. Şi ei aveau prin legea lui Moise lăsată o aşa-zisă apă a vădirii. Că dacă cineva greşea, înşelându-şi partea cealaltă, şi nu recunoştea, luau această apă ca un fel de agheasmă slujită de arhierei şi, dacă era vinovat, ardea în lăuntricul lui tot şi apoi murea. Fecioara ştiindu-se nevinovată, nu mai trebuia să fie îndemnată, ci au luat amândoi apa. Că Iosif poate minte şi e vinovat, precum şi ea e vinovată şi minte. Şi nici unul neavând nimic, nepătimind, şi-au dat seama cei ce erau în drept să judece acest caz că acest lucru este numai cu rânduiala lui Dumnezeu.

Dragi credincioşi, acest lucru frumos, dumnezeiesc, avea să se împlinească peste câteva luni, unde, într-un alt orăşel mic, în Vitleem, avea să Se nască Pruncul Hristos. Domnul nu a ales o cetate fastuoasă, nu a ales nici o trenă de oameni cu incantări omeneşti sau psalmiceşti, dumnezeieşti, ci a ales totul în cea mai curată smerenie, după cum a fost şi zămislit şi L-a purtat această podoabă, această nestemată şi scumpa Lui maică. S-a zămislit în depravatul Nazaret, S-a născut în micuţul Vitleem, iar fastuoasa şi mândra cetate a Ierusalimului nici măcar nu L-a primit, ci L-a omorât. Numai rânduiala dumnezeiască face aceste lucruri, ca să ne arate nouă tuturora şi cât va ţine pământul că Dumnezeu nu Se aşează şi nu alege acolo unde omul doreşte, ci după judecata Sa dumnezeiască ştie ce să aleagă, nefiind invitat sau sfătuit de către om: Doamne, alege Tu aşa. Sau cum avea să spună Apostolul Pavel: Cine a cunoscut gândul sau sfatul Domnului vreodată ? (Romani 11, 34)

Iată-L pe Mesia venit pe lume, iată-L pe Mesia care aduce bucuria, iată-L cum începe închiderea proorociilor, mult-aşteptatele ziceri ale drepţilor lui Dumnezeu insuflaţi de Duhul Sfânt, şi aşa de mult aşteptate de către oamenii drepţi şi scripturistici aveau să înceapă să se împlinească. Maica Domnului nu a avut parte prea mult de bucurie. I s-a spulberat de către Dumnezeu această necinstire prin nedumerirea lui Iosif, avea să-i vină iarăşi bucuria prin naşterea Pruncului său iubit. Iarăşi vine tristeţe când, cu pruncul proaspăt născut, trebuia să fugă în Egipt că-L urmăreau iudeii. Vino înapoi în Nazaret din exilul din Egipt. Aici avea să-şi crească scumpul Prunc şi Mântuitorul sufletelor noastre în cea mai mare smerenie. Tăcea. Nu spunea nimănui şi nu se lăuda, îi lăsa pe oameni ca să priceapă că, de fapt, rostul omenirii şi-a venit în deplinătatea sa, spre mântuire. Pruncul era aşa de scump şi aşa de blând încă din pruncie când se juca cu copiii; le învia păsări, le făcea jucării, se juca cuminte ca un copil, dar nu lipsit de minuni.

Îl vedem cum peste 30 ani de acum încolo iarăşi avea să vină tristeţe în sufletul scumpei Sale maici, când ca pe un tâlhar este dus pe Muntele Golgota. Ea nu mai avea nevoie de mucenicie, îi era suficientă mucenicia Fiului său, iar ea îşi trăia cumpliţia vieţii sale când îşi vedea Pruncul atât de scump şi ştiind câte minuni s-au făcut de către El cum este dus mişeleşte şi omorât. Bucuria avea să-i vină pe măsură, când a treia zi Fiul ei avea să învie din morţi. Acelaşi nemuritor şi blând prieten al ei, Arhanghelul Gavriil, care dispăruse cândva şi nu o mai mângâia, a venit să-i vestească: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Fiul tău a înviat din morţi. Lacrima tristeţii avea să fie oprită. Oprită până peste 40 de zile, când iar avea să-i mai curgă pentru ultima dată, că Fiul său înviat din morţi S-a ridicat la cer cu tot cu trup. Ea avea să mai rămână în continuare, în firescul vieţii sale pământeşti, până pe la vreo 70 ani cum au tâlcuit Sfinţii Părinţi, când să se ducă pentru totdeauna la Fiul său iubit cu tot cu trup.

Acolo, ea dacă s-a dus, nu a părăsit pământul, a rămas în aceeaşi cugetare şi căldură duhovnicească şi trupească totodată, ca o mamă pentru toţi cei ce o cheamă în ajutor. Dacă a fost bună şi blândă şi peste cei care au blasfemiat-o şi au batjocorit-o, punea metanie în faţa Fiului său iubit ca să-i îngăduie, să nu-i pedepsească, poate îşi vor veni în firea minţii lor sănătoase şi se vor pocăi, se vor mântui. Şi de multe ori, rugăciunea ei caldă, fierbinte, a dat rod peste cei care nu L-au cunoscut pe Domnul sau pe scumpa Sa Maică.

Iubiţi credincioşi, acest frumos praznic de primăvară l-am serbat astăzi şi nu altădată. Astăzi serbează cerul, astăzi dănţuieşte, cum spun Sfinţii Părinţi şi făcătorii de canoane şi de tropare, îngerii împreună cu oamenii. Acum, cum s-a brodit anul acesta, după Învierea Domnului Hristos din morţi. Şi fiindcă ne-a ajutat ca să ajungem cu toţii să-i serbăm această frumoasă sărbătoare, praznic împărătesc, cade-ni-se să le dăm toată slava, cinstea şi închinăciunea şi acum şi în vecii vecilor. Amin.

Hristos a înviat !