Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere

Partea a XVI-a
6 octombrie 1996

 

Iudeii semn cer şi elinii înţelepciune caută, iar noi propovăduim pe Iisus Hristos, iudeilor sminteală şi elinilor nebunie (I Corinteni 1, 22-23). În felul acesta mustra Sfântul Apostol Pavel şi pe iudei şi pe elini, două laturi ale lumii timpului aceluia care nu se supuneau celor ce s-au întâmplat în Ierusalimul contemporan lor. Iudeii ştiau că va veni Mesia, mântuirea poporului lui Israil şi a lumii, şi cereau semn. Iar elinii, care întruchipau înţelepciunea lumii, căutau înţelepciune, şi sfinţii apostoli propovăduiau pe Iisus Hristos care a venit: pentru iudei era o sminteală, că nu puteau să conceapă că Acesta este Fiul lui Dumnezeu, iar pentru elini, prinşi în gheara înţelepciunii, era nebunie ceea ce spunea.

Iată, aş putea să concretizez acest cuvânt, că poate şi cuvântul nostru în zilele de astăzi ar părea o nebunie pentru o latură a lumii, şi acea latură a lumii poate să fie latura care, chipurile, s-a emancipat prin mass-media, adică s-au înţelepţit în cele ale ştiinţei. Pare o nebunie spunând despre istoria antichităţii prin ce a trecut omul prin epopeea omului, când a fost înecat în potopul lui Noe, şi cu atât mai mult mai nebun pare cuvântul spunându-le că urmează potopul de foc. Iar nouă nu ne rămâne decât să propovăduim adevărul în Iisus Hristos Domnul nostru, cei care au urechi de auzit să audă şi ochi de văzut să vadă. Iar ceilalţi vor vedea, care li se pare o sminteală, o nebunie, când le va sta sabia pe gât. Nu vreau să înspăimântez prin aceste cuvinte, ci vreau ca să mergem prin cuvântul Sfintelor Scripturi să-l urmărim pe om, adică strămoşii noştri până în ziua de astăzi, şi noi să ne afiliem lor să vedem unde au greşit aceia, ca nu şi noi să greşim, şi unde au făcut fapte bune, ca şi noi să împrumutăm obiceiurile lor.

Am văzut cum lumea a început să decadă; lumea prin cele cinci simţuri şi prinsă în pofte trupeşti a început să-L uite pe Dumnezeu şi, uitând pe Dumnezeu, evident că dumnezeirea, fiind absolută în tot ce este frumos, nu se depărtează ea de la tine, ci tu îţi perimezi senzualitatea aceea duhovnicească cu care Îl sensibilizezi pe Dumnezeu şi de fapt tu, om prins în păcate, te depărtezi de la Dumnezeu. Aşa cum ochiul bolnav nu poate privi spre strălucirea soarelui, aşa omul întinat de păcate nu poate să-L vadă pe Dumnezeu în frumuseţea Lui, în dreptatea Lui, în parfumul Lui absolut. Şi dacă pe Dumnezeu nu poţi ca să-L priveşti, în ceea ce este El circumscris, în atributele Lui divine, evident că nici cuvântul dreptăţii nu poţi ca să-l primeşti. Şi aţi văzut dvs. că într-un fel primeşti cuvântul când te acuză şi nu eşti vinovat, şi în alt fel când eşti vinovat şi îţi răscoleşte interiorul tău. Şi pot fi mai pe înţeles, îmi amintesc odată de o femeie care prinzându-şi bărbatul în păcat, în adulter, atât l-a tachinat încât că era în disperare. Pacea se luase din casă, dar la un moment s-a instaurat pacea în casă, şi cum ? A mijlocit Dumnezeu şi a căzut şi ea în păcat şi din momentul acela i s-a închis gura, şi era o pace şi o armonie desăvârşită. Iată ce înseamnă păcatul în om. Nu începi să-ţi mai târâi limba peste semenii tăi, începi să-ţi mustri conştiinţa, interiorul tău.

Deci, aşa se întâmplă în timpurile acelea ale antichităţii, când lumea începe din ce în ce să decadă, Îl pierde pe Dumnezeu din toată strălucirea Sa. După cum am mai spus, mulţi din cei prinşi în gheara poftelor trupeşti se erijează de la culpă zicând: ,,Dumnezeu ne-a lăsat femeia, sau ne-a lăsat bărbatul. Şi Dumnezeu a pus aceste mădulare şi în unul şi în altul, deci să mergem să bem şi să curvim şi să facem toate cele ale lumii”. Dumnezeu a pus în om aceste mădulare prin care noi senzualizăm lumea, prin care noi vedem lumea în frumuseţea ei când a fost croită. Nu mai spun de cele intime ale omului. Oare a greşit Dumnezeu că te-a făcut pe tine în felul acesta, omule ? Oare poate ochiul să spună cum spune apostolul: Fiindcă nu sunt ureche, nu sunt din trup (potrivit I Corinteni 12, 15-16) ? Cu ce este ochiul mai slăvit decât urechea, sau urechile decât picioarele ? Toate sunt un mădular. Cine poate să spună: ,,Doamne, de ce nu m-ai făcut bărbat ?” sau ,,Doamne, de ce nu m-ai făcut femeie ?” Au poate să spună cum spune Proorocul Isaia: Făptura să-i zică Făcătorului de ce m-ai făcut aşa ? (potrivit Isaia 29, 16) Sau poate vreun copil să mustre pe părinţii săi de ce nu m-ai făcut, mamă, mai frumos sau altfel, mai deştept ?

Deci acestea toate sunt cu rânduiala dumnezeirii şi noi aşa cum suntem croiţi de Dumnezeu, de mâna lui Dumnezeu, trebuie să stăm ca atare în forma în care ne-a croit Dumnezeu, şi dacă avem mintea înţeleaptă, nu în cele ale lumii acesteia, ci să ne dăm seama când vine păcatul, atunci începi să fii frumos. Nu că ai părul ondulat sau cine ştie ce culoare are, sau ochii, sau forma feţei, sau a trupului, eşti frumos. Că vedem oameni cu chip angelic şi sunt cei mai hidoşi oameni în faptele lor, sunt de o murdărie cumplită. Sau vezi câte o femeie frumoasă de zici că este un înger, dar de fapt este mai rău decât un diavol terfelit în toate murdăriile. Nu vreau ca aceste cuvinte să fie prea apăsătoare, ci când vezi pe un altul, poate simplu, dar atât de frumos este hrănit în înţelepciunea lui, cuvântul lui este îmbrăcat parcă într-un parfum, într-o mângâiere, te cântă ca un balsam, este semenul tău. Deci în aceasta ne găsim că suntem frumoşi şi înţelepţi, nu în înţelepciunea şi frumuseţea lumii, că aceasta este deşartă. Şi iată cum este deşartă: că şi înţelepciunea şi frumuseţea trec de la om, că vedem că murim zbârciţi în faţa noastră, contururile cu care te lăudai în tinereţe, femeie, îţi sunt dispărute, înţelepciunea în care te lăudai trece în senilitate, frumuseţea şi nădejdea o ai într-un băţ în care îţi sprijini bătrâneţele. Ci nu acestea să le căutăm, ci să căutăm prin minte pe Dumnezeu şi atunci vei fi pururea în zilele vieţii tale un om şi frumos, un om şi înţelept. Iar lumea iată cum încet-încet, nevrând să-L primească pe Dumnezeu în această înţelepciune duhovnicească, a căzut în celelalte extreme murdare.

Vedeţi dvs. şi aş vrea ca să fim înţelepţi în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu ne-a pus poftele noastre prin mădularele care le-a croit în noi. Vedeţi că lumea este nebună la ora actuală, şi din toate timpurile a fost, dar prin mass-media acum parcă s-a coborât un duh satanic peste oameni: duhul desfrânării. Şi iată că Dumnezeu a pus aceste mădulare, după care aleargă lumea, în cele mai murdare locuri şi totuşi acolo se scufundă lumea. Încă o dată alerg spre înţelepciunea dvs. să mă înţelegeţi în adevăratul sens al cuvântului. Ţi-a pus Dumnezeu toate mădularele, omule, aşa cum le-a croit să te foloseşti de ele în cinstea lor. Cât de departe a pus gura de celelalte necurate, iar tu prin minte, omule, unde te cobori ? Şi aţi observat un lucru dintre cele mai drăceşti posibile acum, la zilele noastre, prin mass-media te aprinde spre poftele acelea satanice, groaznice, încât că musteşte murdăria în noi. Mintea se coboară sub pântece, cele curate se scufundă în necurăţie. Şi cred că sunt de prisos cuvintele mele, că poate cei care aţi fost prinşi în aşa ceva, cu darul lui Dumnezeu v-aţi curăţit şi uitându-vă în urmă vă este greaţă prin ce-aţi trecut. Şi poate sabia să vă stea pe gât, n-aţi mai trece prin acele locuri murdare. Iar pentru cei care n-aţi ştiut şi vreţi să vă curăţaţi, luaţi aminte că Dumnezeu ne-a pus toate mădularele în adevărata lor splendoare, în sublimul lor, în frumuseţea lor, ca prin aceste senzualităţi să percepem lumea înconjurătoare în toată croiala ei divină.

Lumea, părăsindu-L pe Dumnezeu, a început să caute, ce ? Cele carnale. Şi a început să se coboare din ce în ce în locurile cele mai murdare. Şi am văzut cum fiii luminii care erau fiii lui Sit, în care s-a mai păstrat legea lui Dumnezeu, s-au dus spre fetele lumii, ale lui Cain, iar acelea, parcă într-o momeală pusă de Dumnezeu – nu vrei binecuvântarea se desparte de la tine şi vrei blestemul şi-ţi va veni (potrivit Psalmi 108, 16) – a pus această momeală în formele trupurilor femeilor lui Cain. Iar bărbatul, pierzându-şi mintea, s-a scufundat în cele necurate şi unde a ajuns ? A ajuns murdar mai ceva decât cei care se terfelesc în nămol. Ca drept dovadă, şi-au pierdut pudoarea lor, frumuseţea lor de chip şi slavă a lui Dumnezeu. Şi iată cum a venit pedeapsa lui Dumnezeu, potopul, acel potop 40 de zile şi 40 de nopţi a fost ploaie. Şi jgheaburile pământului s-au deschis şi norii cerului, parcă într-o conglăsuire şi-au adus aportul la pedeapsa omenirii. Şi s-a umplut pământul de apă şi a înecat tot ce era fiinţă vie. Lumea luminată a veacului acestuia, pierzându-L pe Dumnezeu, cât se luptă cu Dumnezeu şi vor să-L scoată înţelepţii lumii pe Dumnezeu din zidirea lumii n-au putut ignora potopul lui Noe. Până şi un PC. Predici 56 1satelit, acum vreo 20 de ani, din înaltul cerului a reperat locul unde s-a descompus corabia lui Noe. Iată, potopul lui Noe nu a fost doar o vorbărie lungă, ci şi duşmanii lui Dumnezeu îl concretizează că ar fi fost. Dar lumea nebună ce încearcă ? De acum să pună pe temei ştiinţific acest potop al lui Noe, tot să-L scoată pe Dumnezeu afară din ciclul acesta divin, om şi Dumnezeu, lume zidită şi lume nezidită, care este Dumnezeu.

 

Ieşirea din corabie a lui Noe şi a celorlalţi, după întoarcerea porumbelului cu o ramură de măslin în cioc


Iubiţilor credincioşi, iată că Dumnezeu a vrut să salveze lumea, nu să o înece toată, şi prin acea corabie făcută de Noe timp de 100 de ani Dumnezeu salvează 8 suflete de la moarte: pe Noe cu soţia lui şi cei trei fii cu nevestele lor. Luând din cele curate, animalele curate, câte 3 perechi, parte femeiască şi parte bărbătească, iar din cele necurate s-au strâns în corabie o singură pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. Şi tot în acea corabie a pus Noe cu porunca lui Dumnezeu şi un animal, o vieţuitoare din cele curate parte bărbătească. La un an de zile după declanşarea mâniei lui Dumnezeu, Noe iese din corabie şi primul lucru care îl face este un altar de jertfă şi acolo jertfeşte lui Dumnezeu în semn de preţuire, de dragoste pentru Dumnezeu, animalele curate parte bărbătească, deci a şaptea vieţuitoare care a fost în corabie, celorlalte dându-le drumul în voia şi grija lui Dumnezeu.

De acum, Noe, având proaspăt diluviul în mintea lui, moartea aceea pe pământ nemiloasă şi necruţătoare, atât L-a iubit pe Dumnezeu, încât pe fiii lui, Sim, Ham şi Iafet au fost ţinuţi ca într-un corset să jertfească lui Dumnezeu. Cel mai râvnitor către cer a fost Sim, care se tâlcuieşte ‘slavă’, din care s-au tras evreii şi grecii, că aceştia au ţinut la timpul acela înţelepciunea lumii, iar din acest descendent al lui Noe S-a tras Mesia. Iafet înseamnă ‘lărgime’, iar Ham înseamnă ‘fierbinţeală’, fierbinţeală nu a trupului de grade multe, ci fierbinţeală, înfierbântare spre patimi. Şi nu vreau ca să fiu impudic, că fetele aleargă după negroizii aceia urâţi şi ştim de ce. Sunt plini de fierbinţeală, de pofte, precum caii, spre cele trupeşti. Deci nu în zadar le-a lăsat Dumnezeu acea culoare hidoasă, nu este cu nedreptate. Că vedem noi oamenii cum au chip angelic când sunt curaţi şi cum îşi schimbă chipul atunci când îl stăpâneşte o poftă murdară.

Deci, iubiţilor credincioşi, aşa să înţelegem lucrurile dumnezeirii. Şi iată cum Noe dă în stăpânire fiecăruia din fiii săi o parte a lumii, că practic el stăpânea lumea la timpul acela. Şi îi dă lui Sim partea Asiei, îi dă lui Iafet partea Europei, şi lui Ham îi dă partea Africii spre stăpânire. Ce mărturiseşte Sfânta Scriptură în timpul acesta ? Noe, la mult timp după ce a încetat potopul, a sădit vie şi s-a îmbătat. Nu este o scuză pentru cei care colcăie în această patimă: iată şi Biblia scrie că Noe s-a îmbătat. Că omul e tare pervers, imediat cum prinde o vorbuliţă din Sfânta Scriptură el ţi-o înghite ca un antet al vieţii sale, ca un dicton al vieţii sale, şi de acea frântură, de acea fantă, de acea despicătură se erijează în patimile lui, în poftele lui. Ci anume a mijlocit Dumnezeu această îmbătare ca să scoată păcatul din fiul său, al treilea fiu, Ham. Şi cum omul când este beat nu mai ştie de el, bine ştiţi cred că mulţi dintre dvs., Noe şi-a dezgolit trupul, iar Ham văzându-l gol a râs de tatăl său şi a mers şi a spus celorlalţi fraţi ai lui, lui Sim şi lui Iafet. Aceia fiind cu multă pudoare în ei, cu mult bun simţ în ei, au luat o haină pe umerii lor şi au mers cu spatele spre tatăl lor şi l-au acoperit. Iată înţelepciune. Înţelepciune la cei doi, iar acesta a râs de tatăl său.

 

PC. Predici 56 2

Noe se îmbată de vin şi îşi dezgoleşte trupul

 

Şi când s-a trezit Noe şi a aflat ceea ce a făcut Ham, împreună cu fiul său Hanaan, l-a blestemat pe Hanaan, inclusiv pe Ham, şi a spus: Blestemat să fie fiul tău Hanaan şi toate zilele vieţii lui să fie slugă lui Sim şi lui Iafet (potrivit Facerea 9, 25). Pentru aceasta Africa, care s-a dat lui Hanaan, întotdeauna a fost stăpânită, a fost roabă, a fost întotdeauna într-o cumplită robie, deci stăpâneşte blestemul acela de la Noe, de la tatăl său. Şi aici este un mare aviz multora dintre dvs.: să ştiţi că este mare păcat dezgolindu-vă trupurile în faţa fiilor şi fiii în faţa părinţilor. Vă duceţi că aşa este moda la mare şi vă dezgoliţi trupurile doar cu un petic pe dvs.. Cum poţi să apari tu mamă în faţa fiului, şi tu tată în faţa fiicei în felul acesta ? Este o mare ruşine. Noi suntem croiţi de Dumnezeu nişte oameni sensibili, că altfel ne coborâm în cele ale animalelor, a celor necuvântătoare care nu au nici o haină pe ele şi vedeţi cât de pudice sunt totuşi în legile lor. Iar la modă acum, şi pătrunde în România din ce în ce mai mult, este ca părinţii să umble goi, fără nimic pe ei, în faţa copiilor. Vedeţi lumea în ce se coboară ? Iată dacă Îl părăseşte pe Dumnezeu … Aşa că nu mai putem să-i condamnăm pe aceia care au pregătit de-a lungul sutelor de ani potopul şi au fost vinovaţi, zicând că aşa au meritat. Aceia au murit prin apă şi pentru aceasta Dumnezeu a făcut revelaţie acelora de atunci pentru potopul de astăzi, potopul care va urma, cel de foc.

Deci, lumea iat-o o dată pedepsită prin moartea acelor vase murdare din care nu se mai putea lua rod nicicum nu s-a înţelepţit. Şi vedem cum încet-încet oamenii se coboară în cele ale strămoşilor lor, împlinindu-se cuvântul care avea să fie concretizat, îmbrăcat în haina vorbirii de Proorocul David: Săturatu-s-au de fii, şi au lăsat rămăşiţe pruncilor lor (Psalmi 16, 14); sau cum spune poporul un proverb tare frumos şi înţelept, aşchia nu sare departe de copac. Ai fost curvă, curvă naşti; ai fost beţiv, s-ar putea tot beţiv să naşti, ce să te aştepţi de la tine, dacă tu eşti vas murdar ? Ce să înveţe aceia dacă părinţii lor erau murdari ? Şi iată că au fost înecaţi în potop, dar sămânţa răului tot a germinat pe sub potopul de apă, pe sub această moarte, şi iar învie. Cât a trăit Noe, 950 de ani, şi-a ţinut fiii în stăpânire. I-a învăţat cum să lucreze cele sfinte, să jertfească lui Dumnezeu, să aibă grijă să nu mai greşească din ceea ce au greşit ceilalţi care au murit în potop. Dar cât i-a ţinut cuvântul ? Că după el, după Noe, acelaşi cuvânt de îndreptare şi de stăpânire către cele dumnezeieşti a fost dus de către Sim, din care avea mai târziu să se tragă poporul lui Israil, poporul mesianic, şi implicit Mântuitorul.

Celelalte două seminţii încep să decadă; uită potopul, uită tot ce a fost. Îl trec în istorie, şi peste istorie se aşează acel colb nerăscolit, şi fiecare se odihneşte zicând aşa: au fost acelea atunci. Dar nu uita că atunci, omule, când trebuie să vii odată să dai faţă în faţă cu Dumnezeu, imediat te alături aceluia dinaintea potopului, şi ce vei răspunde ? Că vedeţi într-o judecată lumească tremură inima în tine când trebuie să te duci să dai seama de faptul care l-ai făcut. Dar când vei merge în faţa lui Dumnezeu şi se vor lumina cele ascunse ale întunericului şi se vor descoperi sfaturile inimilor, cum spune apostolul, ce-ai să faci, omule ? Nu vreau să înfricoşez, ci mai degrabă vreau să răscolesc puţin conştiinţa fiecăruia care stă într-o somnolenţă. Şi prin aceasta aş vrea în acea arătură a minţii dvs. să intre o sămânţă a cuvântului lui Dumnezeu şi măcar să oprim păcatul care ne domină, ca nu cumva să fim poftitori de rele, cum aceia au făcut şi au murit, ci mai degrabă să ne îndreptăm şi în felul acesta să ne împăcăm cu Dumnezeu.

Într-un paralelism, iată că merg cei doi fii ai lui Noe, Iafet şi Ham, spre destrăbălarea lumii. Iarăşi lumea se coboară în cele carnale de sub pântece, parcă acolo este ultima haltă, mai departe de acolo nu mai are unde să se ducă. Iar dincoace seminţia lui Sim ţine cât de cât cuvântul lui Dumnezeu şi dreptatea lui Dumnezeu. Şi iată cum din Sim se naşte Arfaxad, un descendent al lui, care încă mai ţine în mintea lui şi în puterea lui cuvântul lui Dumnezeu. Din Arfaxad se naşte la câteva generaţii Sala. Nu-i enumerăm pe toţi, ca să încărcăm mintea, că poate n-are sens; suntem într-o discuţie frumoasă şi liberă, zic eu, dar să înţelegem ca într-o idee generală unde s-a coborât omul şi cei care au mers pe o linie frumoasă, morală, ce slavă şi cinste au avut. Acest Sala, datorită faptului că a fost un om cuminte, l-a iubit pe Dumnezeu prin legea Sa, toată fiinţa lui era curată, mintea lui era demnă de dumnezeire, adică păzindu-i legea lui Dumnezeu, a mijlocit Dumnezeu ca prin el să se întemeieze Salimul, iar acest Salim este Ierusalimul de astăzi. Atunci se chema Salim, care se tâlcuieşte în ebraică ‘pace’. Acest Salim avea să fie aducătorul de pacea veşnică, pacea lui Dumnezeu, de împăcare a lui Dumnezeu fiindcă aici avea să Se nască Hristos şi să săvârşească mântuirea lumii. Dumnezeu l-a lăsat pe om şi după potop, unde te duci, omule, dacă mă părăseşti ? şi l-a lăsat în voia lui. Dar nu singur, a lăsat legea în Noe, din Noe în Sim şi se vedea cum şi feciorii lui Sim, ca şi ai lui Sit, au început să se scufunde în cele carnale.

Deci, omul după mintea lui începe să se strice, să se altereze şi de ce face Dumnezeu acest lucru ? Ca la judecată nimeni să nu mai deschidă gura de îndreptăţire că, Doamne, dacă mai făceai cutare lucru, s-ar putea să nu fi greşit în felul acesta. Şi văzând lumea cum începe iarăşi să se scufunde în cele murdare, a început Dumnezeu, din marea Lui milostivire, să croiască mântuirea lumii. Şi pentru aceasta din seminţia lui Sim începe să se nască, să se concretizeze, să se contureze la orizont poporul mesianic, din care avea să Se nască Fiul lui Dumnezeu din Fecioara Maria, să se facă acea unire a lui Dumnezeu veşnic cu omul.

Şi iată-l pe Sala care zideşte Ierusalimul. Dar înainte de Sala a trăit Ever, acest Ever se tâlcuieşte ‘trecere’. Să vedem acest Ever drept, ce a făcut ? Lumea păgână înspăimântată de potop ce a vrut să facă ? A vrut să facă un turn, un turn în care gândindu-se ei să se furişeze lumea dacă Dumnezeu va mai îndrăzni vreodată să coboare potop de apă pe pământ. Acest turn l-a pornit primul împărat al lumii, Nevrod, care era descendent al lui Ham. Acest Nevrod spune istoria sfântă că datorită patimii lui carnale, a celor de sub pântece, şi a minţii lui murdare, întinate în cele spurcate, l-a lăsat Dumnezeu să crească 20 coţi. Era mult mai mare decât un om normal. Umbla gol, PC. Predici 56 3neacoperit în faţa slugilor lui. Era de o poftă carnală cumplită. Nu mai exista idee de Dumnezeu în mintea lui. Practic, era un animal cu chip de om şi ştiind că a fost potopul de apă s-a gândit ca în ţinuturile Vavilonului să facă un turn. Şi iată-l că acesta întemeiază pentru prima dată oraşul Vavilonului şi acolo zideşte un turn care s-ar fi ridicat până la nori.

 

Construirea turnului Vavilonului

 

Dumnezeu văzând nebunia acestor oameni, a căutat să-i oprească. În primul rând cu înfricoşări şi nu au vrut ca să înţeleagă minunea. Apoi le-a amestecat limbile şi dintr-o singură limbă peste noapte s-au făcut 72 de limbi. Singura care era în continuitatea existenţei ei era limba lui Adam, limba lui Noe şi limba poporului mesianic: aramaica de atunci, deci ebraica cu alte cuvinte. Şi iată că aceşti oameni cînd s-au pornit a doua zi ca să zidească turnul după ce le-a amestecat peste noapte limbile, când cerea cărămidă îi aducea var, când cerea var îi aducea lut sau cine ştie ce, şi totuşi nu au înţeles această minune şi au continuat turnul. Dumnezeu văzând nebunia omului, când a găsit de cuviinţă, că este o nebunie ceea ce face omul, a dat o furtună puternică şi l-a prins pe Nevrod împăratul tocmai în vârful turnului şi de acolo au început să cadă toţi lucrătorii turnului. O parte au pierit sub dărâmături (lipseşte un minut-două).

… au fost ţinuţi sub obroc, într-un corset al minţii de blestematul regim care a fost. Nu s-a scăpat nici o informaţie şi nici în lumea interlopă nu se scapă toate informaţiile, că toate acestea sunt controlate de evrei. Şi-ţi dă cu porţia informaţia. Dar sunt oameni hidoşi, acei ciclopi care au un ochi în frunte, sunt pitici, pigmei care se bat cu cocorii de la holdele lor, sunt oameni care au urechi atât de mari până în pământ, şi-şi pune ca aşternut una, o ureche, şi cu cealaltă se înveleşte. Sunt oameni, după cum găsim în vieţile sfinţilor, că s-a întâlnit Sfântul Cuvios Antonie când mergea la Pavel Tebeul cu cap de om şi restul cal sau capră şi grăia în grai omenesc şi a spus: ,,Roagă-te Dumnezeului tău că noi suntem pedepsiţi”. Acestea nu sunt poveşti, că poate nişte minţi care sunt aici sau vor auzi acest cuvânt, vor contrazice aceasta. Să studieze bine istoria şi aceste urâţenii ale pământului şi să vadă că aşa este. Evident, cei care sunt mai elevaţi în cele ştiinţifice de astăzi vor spune că sunt mutaţii genetice. Să creadă ei acelea, că şi mutaţiile genetice în termenii ştiinţifici de astăzi nu în zadar sunt lăsate de Dumnezeu. Datorită păcatelor oamenilor. Deci în felul acesta i-a sluţit Dumnezeu pe oamenii aceia şi lumea de la turnul Vavilonului s-au împărţit în 72 de limbi şi n-au învăţat acest lucru de pedeapsa dumnezeirii şi au continuat din nou în poftele lor trupeşti.

Deci, din seminţia lui Sim încet-încet, peste generaţii, la a zecea generaţie de la Noe avea să se nască Avraam, care este începătorul poporului mesianic şi totodată din seminţia lui ducându-se celelalte popoare spre viaţa veşnică, nu spre moartea veşnică. Adică, sămânţa lui va fi ca stelele cerului şi sămânţa lui nu este cea din Avraam, ci este cea care crede în credinţa lui Avraam, care-L mărturiseşte pe Dumnezeul lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov. Cum spune apostolul: Nu tot cel ce se cheamă Israil este Israil, nu tot ce este evreu, este evreul care este primit de Dumnezeu, că este evreu cel care păzeşte cele ale evreimii, adică a legii dumnezeieşti pusă în vas de lut, adică în inima lui Avraam (potrivit Romani 9, 6-8). Nu tot ce este din casa ta, este în casa ta, ci cel ce-ţi păzeşte legile se numeşte în numele tău. Că în rest, dacă ai un copil care ţi-este de ruşine, nu ştiu cât ai da să se lepede de tine, să-l scoţi din seminţia ta, că-ţi este de ocară. Deci, evreul de astăzi este scos din poporul mesianic. Pentru el s-a închis uşa de a fi poporul mesianic în momentul când L-a omorât pe Dumnezeu. Aşa să înţelegem legea dreptăţii în tine, omule. Aceea te înnobilează şi cu nume şi cu chip şi cu o genealogie frumoasă, pe când păcatul te scoate din acel sublim al genealogiei frumoase.

Iată cum se coboară lumea în cele spurcate, în cele murdare. Şi fiindcă am ajuns aici la acest turn al lui Vavil, al Vavilonului, Vavilon însemnând ‘amestecare’, lumea actuală vrea să zidească un nou turn. Dar acest lucru este foarte discret, prea puţin înţeles de oamenii lumii. Şi iată cum: lumea dintotdeauna a vrut să se bată cu Dumnezeu, omul în general. Şi aţi observat că printre noi, oamenii, există nişte minţi atât de bolnave încât că spun cu atâta orgoliu, plini de sine: unde eşti, Doamne, să mă bat cu Tine ? L-ai văzut tu pe Dumnezeu ? Este o idee, este o aberaţie, eşti un incult că tu crezi în Dumnezeu. Totu-i ştiinţa. Prin ceea ce apăs pe ştiinţă, să nu fiu înţeles greşit că ignor ştiinţa, ferească Dumnezeu, că ştiinţa este de la Dumnezeu coborâtă. Dar evident că atunci este de condamnat când pudoarea gurii o cobori în cele murdare. Mă înţelegeţi ceea ce vreau să spun. Deci ştiinţa, când intră peste cele dumnezeieşti şi să-L scoată, să-L dezrădăcineze pe Dumnezeu din frumosul Său deja capătă chip hidos, monstruos.

Iubiţilor credincioşi, lumea având acest instinct satanic în ea, nu că aşa a vrut Dumnezeu să o facă, ci omul s-a făcut prin păcatele sale, vrea să zidească un nou turn. Evident că este o aberaţie să mai credem, să mai ridicăm un turn până deasupra norilor să-L găsim pe Dumnezeu deasupra norilor să Se bată cu ei. Mai nou, că acum chipurile s-au dus peste nori cu acele rachete care cutreieră hăurile universului, Îl caută poate pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu Se găseşte în cele trupeşti. Lumea ştie acest lucru, că Dumnezeu nu Se poate prinde, jefui de nobleţea Sa dumnezeiască, şi atunci având instinctul satanic de a se lupta cu Dumnezeu, unde-L va găsi pe Dumnezeu şi ce turn să ridice ca să ajungă la Dumnezeu ? Dumnezeu fiind duh, El Se găseşte în cele ale Duhului, în cele ale raţiunii, Se găseşte în frumuseţea raţiunii, nu în cele trupeşti. El Se descrie senzual în lumea materială prin lumea croită, adică un artist, un pictor să zicem, el trăieşte peste veacuri prin opera lui, deşi el este putred, dar trăieşte prin opera lui. Dumnezeu n-a murit niciodată, fiindcă lumea este din ce în ce mai vie. Ea se perpetuează, deci ca atare Dumnezeu există, există prin operele Lui, prin lucrurile Lui, El există în noi că noi viem în Dumnezeu, avem viaţă în noi şi vedem că nu suntem ai noştri, suntem purtaţi de cineva.

Prin urmare, lumea neputându-L omorî pe Dumnezeu, caută să facă acest turn. Şi acest turn va fi Vavilonul ecumenismului, această adunare din toate credinţele lumii care nu este altceva decât turnul lui Nevrod ca să ajungă până la Dumnezeu, să-L spurce chipurile pe Dumnezeu în ideea de credinţă. Este cea mai mare aberaţie şi cea mai mare erezie a tuturor timpurilor. Şi acest lucru să ştiţi dvs. că nimeni nu-l croieşte decât cel care a pierdut războiul cu Dumnezeu, evreul. Că peste tot unde sunt şedinţele ecumenice, acolo în vârful piramidei stă un jidănel cu mintea isteaţă, ca să-i ducă pe toţi proştii de nas în acest turn să lucreze căderea omului. Nu vreau ca să par prea apăsător, poate impudic, grosolan în exprimare, dar gândiţi-vă, dragilor credincioşi, că Dumnezeu trebuie apărat în faţa acestor chipuri hidoase care vor să-L scoată pe Dumnezeu din creaţia lumii, prin indiferent ce moft posibil sau idee posibilă. Şi aceste lucruri le trăim noi, că se întâmplă în timpurile noastre, contemporane nouă. Să aveţi grijă în toate zilele vieţii dvs. să vă păziţi adevărul, dar adevărul, să fiţi conştienţi, nu că impus, ci să-l credeţi cu adevărat, prin a-l cerceta.

Acest Vavilon acum s-a croit şi se ridică şi în vârful acelui turn al Vavilonului se va întrona antihrist. Aşa cum Nevrod se urca în vârful turnului şi de acolo prin blestemăţiile lui striga: unde eşti Tu, Dumnezeule, care ai ucis lumea ?, aşa antihrist se va ridica în acest turn al credinţei, al ecumenismului, al amestecărilor acestor credinţe ale lumii într-una singură, dar blestemată, credinţa satanică. Să nu fim poftitori de rele, să nu cârtim, să nu ispitim pe Dumnezeu şi să pierim ca aceia, ori prin foc, ori cum au pierit evreii în mijlocul deşertului muşcaţi de şerpi, ori cum au curvit nelegiuit şi într-o zi 23.000 au pierit. Iată turnul Vavilonului de atunci, cine are minte înţeleaptă, duhovniceşte vorbesc, este un avertisment, este un preludiu al Vavilonului acestuia. Acel turn al Vavilonului a fost croit după potop, parcă să se lupte cu Dumnezeu omul. Acesta de acum se va croi înainte de potop, să-L mânie pe Dumnezeu şi să aducă potopul de foc. Acel potop de atunci a fost cu apă spre regenerarea lumii, acesta va fi cu foc spre uciderea a tot ce este viaţă, fiindcă omul şi-a dat examenul de chip şi asemănare a lui Dumnezeu – nu merită această demnitate, această nobleţe.

Şi ne vedem că noi, în noi înşine, suntem un Adam şi o Evă şi nu mai putem să condamnăm pe aceia de atunci. Ai legea lui Dumnezeu în tine şi nu vrei să o păzeşti. Toate-ţi trec prin filtrul minţii, la toate faptele tale, omule, cât de puţin tot zici: oare să fac, sau să nu fac ? Oare greşesc, sau nu greşesc ? Şi depinde cum eşti înclinat. Iar odată când ai muşcat din momeala unei patimi, deja ţi-ai stricat acea feciorie în care ne-a înnobilat Dumnezeu şi de atunci începi să te duci. Aţi văzut cei care aţi început să fumaţi, v-a fost mai greu până aţi tras un fum. Ţi-ai stricat fecioria, că apoi ai fost încet-încet prins în această gheară. Este suficient să-ţi strici fecioria trupească, că apoi nu mai poţi să stai doar cu o singură cădere. A început diavolul să te lucreze şi să te prindă în această gheară. Îţi este suficient o dată să te îmbeţi şi ai prins gustul băuturii, greu mai scapi de ea. Iată cum se prinde omul în aceste plăceri carnale în care o mare parte de vină şi-o aduce omul şi apoi restul diavolul. Aş vrea să concretizez în aceste cuvinte, iubiţilor credincioşi, să înţelegem potopul ce a fost, să înţelegem acei oameni în ce au colcăit, să ne uităm să dezgropăm istoria timpului aceluia şi din învăţătura acelora să învăţăm noi. Că de ce sunt hărţile pe lume ? Ca să te uiţi unde calci, că acolo unde a pierit cineva, a însemnat loc de moarte iar altul să nu mai treacă pe acolo.

Părinţilor, croiţi hărţi morale copiilor că unde v-aţi murdărit să le spuneţi: nu trece pe acolo, fiul meu iubit, că te vei murdări; acolo m-am murdărit şi eu, dar eu m-am înţelepţit. Iar el nu vrea, până nu se murdăreşte acolo nu vrea să se înţelepţească. Vedeţi cum este omul. Dacă aceia au pierit în potop, şi este o certitudine că moartea stă pe noi, de ce să nu ne înţelepţim ? Haideţi să-L chemăm pe Dumnezeu, în minţile noastre să ne lumineze, să-L înţelegem în adevărul Său. Că vedeţi, cum a spus Hristos, gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Psalmi 33, 8). Şi de ce accentuez acest cuvânt ? Că prin porcăriile care s-au făcut în ţara aceasta după căderea comunismului şi se fac în continuare, cu o singură tentă să ştiţi că se fac: de a strica omul ortodox, nu românul, românul ortodox să-l strice, să mutileze Ortodoxia. Aţi observat cât de subtil se distruge tot ce este sfânt în om ? Aţi observat cum vă vin iehoviştii, cu câtă impertinenţă ?