Predica PS Flavian Ilfoveanul de Înălţarea Sfintei Cruci 2011

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Astăzi cu darul lui Dumnezeu serbăm înălţarea cinstitei Cruci, care este altarul de jertfă pentru noul Israil, pentru Biserica creştinească. Cum spunea şi Apostolul Pavel că noi propovăduim crucea lui Hristos celui răstignit pentru cei pieritori nebunie, iar pentru cei ce se mântuiesc puterea lui Hristos, puterea lui Dumnezeu (potrivit I Corinteni 1, 18). Lucru mare şi înţelept este pentru omul care îşi dă seama ce înseamnă sfânta cruce în rânduiala unui creştin. Din cauză că acesta este jertfelnicul de jertfă, că aşa cum în Legea Veche jertfelnicul pe care se ardea jertfa cu rugăciunile preoţilor era făcut din 12 pietre în numele celor 12 seminţii ale lui Israil, acum jertfelnicul de jertfă pe care S-a jertfit Mielul original nu mai era din 12 pietre, ci era o cruce.

Putea să-L răstignească pe Hristos în alt chip, dar aşa a mijlocit Dumnezeu ca să fie condamnat la moarte şi moartea cea mai cruntă care se practica în poporul roman la timpul acela, moartea de cruce. Acea moarte era groaznică din cauză că cel care primea sentinţa de moarte şi era pironit pe cruce sau doar legat nu murea imediat, ci dura poate, după cum îi era de puternică inima, până şi o săptămână. Se deshidrata, veneau corbii, îi mâncau ochii şi mădularele. Mureau mulţi de durere, mureau până la epuizare şezând acolo pe cruce, nimănui fiindu-i milă de cel condamnat. Acest jertfelnic pentru osândirea Mântuitorului a fost ales de către rabinii jidoveşti.

Domnul Hristos venind pe pământ din înaltul cerului, Fiul lui Dumnezeu, dumnezeirea întreagă, dumnezeirea desăvârşită sălăşluindu-Se în pântecele Fecioarei Maria timp de 9 luni, S-a îmbrăcat dumnezeirea în această haină a trupului omenesc. S-a smerit pe Sineşi născându-Se din Fecioara Maria şi trăind ca un om. S-a lăsat condamnat de către sinagogă, de fapt nu sinagoga în sine, ci slujitorii sinagogii. Cel care a făcut cutremurătoare minuni, de care s-a dus vestea în toată lumea, nu numai în poporul iudeu. Atunci când a venit vremea jertfirii Sale pe sfânta cruce S-a făcut ca un neputincios, anume S-a lăsat mic, nechemând pe îngeri sau El Însuşi Dumnezeu fiind nu S-a salvat pe Sineşi, ci S-a lăsat spre jertfă. Această jertfă a Domnului Hristos pe crucea Golgotei nu s-a făcut decât arătându-Şi preţuirea care o are pentru om, că fără această jertfă nu se putea face, săvârşi mântuirea omului.

Sfânta cruce era simbolizată în poporul iudeu prin minunile care s-au făcut, precum şi lemnul sfintei cruci, dar fiindcă erau groşi la minte iudeii, trăiau printre păgâni, printre popoarele idolatre, abia încercau să meargă cu alte cuvinte, ca un prunc care încearcă să meargă şi să vorbească, nu puteau să înţeleagă ce înseamnă sfânta cruce. Cea mai pregnantă arătare a sfintei cruci a fost când Moise a ajuns cu poporul iudeu fugind din robia lui Faraon la Marea Roşie; Faraon fugărind pe popor şi ajungându-l din urmă în faţă fiindu-i marea, în stânga şi în dreapta pustiu, nu i-a rămas lui Moise care conducea poporul iudeu, cele 12 seminţii, decât credinţa în Dumnezeu. Cu atâta fierbinţeală s-a rugat Ziditorului cerului şi a pământului, încât că i-a venit răspunsul şi i-a spus: Întinde toiagul cu care ai făcut minuni la curtea lui Faraon spre mare (Ieşirea 14, 16).

Şi într-adevăr în numele lui Dumnezeu prin credinţa de care dădea dovadă, întinzând toiagul spre mare, s-a despărţit marea şi poporul iudeu a trecut spre eliberare. Marea s-a făcut şi în stânga şi în dreapta pereţi, iar adâncul mării era cărare bătătorită şi cu iarbă, ceea ce este nefiresc pentru lucrurile înconjurătoare nouă. Adâncul unei mări este stâncos, mocirlos, a unui lac îl vedem că este impracticabil. Prin minunea aceea PC. Predici 60 1săvârşită de către Moise – numai faptul că a întins toiagul în numele lui Dumnezeu – nu numai că s-a făcut perete în cele două părţi marea şi aşa a stătut, ci cărarea era practicabilă, mergând cu căruţele pe acolo, pe acea cărare, pe acel drum şi pajişte. Când a trecut Marea Roşie spre Pământul Izbăvirii, Faraon gonind pe aceeaşi cărare în adâncul mării fiind, Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să dea de-a curmezişul cu toiagul peste mare şi marea s-a închis, trimiţându-l în moarte pe Faraon.

 

Moise închide marea, la porunca lui Dumnezeu, făcând semnul sfintei cruci cu toiagul

 

Deci, semnul sfintei cruci s-a arătat încă de la eliberarea poporului iudeu. Când Moise văzând poporul că moare de sete, a primit poruncă de la Dumnezeu să lovească piatra, aşijderea a făcut şi lovind piatra seacă a izvorât apă dătătoare de viaţă şi a salvat poporul. A ajuns apoi cu poporul însetat la un lac şi apa era de nebăut cât de amară era. Şi atunci îi trimite Dumnezeu răspuns să arunce un lemn în mare, şi acel lemn aruncat nu că era de o esenţă oarecare, ci prin credinţa lui Moise şi darul lui Dumnezeu a îndulcit apa şi a făcut-o bună de băut, salvând iarăşi pe popor din gheara morţii. Semnul sfintei cruci în Legea Veche s-a arătat de multe ori şi aceste lucruri au rămas consemnate în Sfânta Scriptură, precum şi în poporul iudeu. Trebuia să se împlinească, că aceste minuni au fost doar o proorocie, şi într-adevăr aveau să se împlinească cu jertfa Domnului Hristos pe crucea Golgotei.

De atunci, de la răstignirea Domnului Hristos şi mai ales după Învierea Lui din morţi, semnul sfintei cruci a rămas pentru poporul creştinesc cum spune Apostolul Pavel puterea lui Dumnezeu, puterea lui Hristos. Dacă Sfânta Scriptură este sfântă datorită cuvântului lui Dumnezeu, cu atât mai mult crucea este sfântă că ea s-a sfinţit cu sângele lui Hristos, sângele trupesc al Fiului Omului, al noului Adam care a fost răstignit pe acea cruce. De atunci, după ce apostolii au plecat la propovăduire împlinind porunca Domnului: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia (potrivit Matei 28, 19-20), crucea Domnului într-adevăr a rămas puterea lui Hristos pentru toţi cei ce cred în ea.

Sfânta cruce a făcut nenumărate minuni de-a lungul timpului creştinesc până în zilele noastre. Pricina acestui praznic, numit în practicalele creştineşti Înălţarea Sfintei Cruci, este minunea care s-a întâmplat cu Împărăteasa Elena, când a căutat sfânta cruce a lui Hristos. După ce Împăratul Constantin a cucerit titlul de August, bătându-l pe Maxenţiu la podul Milvius peste Tibru în Roma, dar după ce a cusut semnul sfintei cruci care s-a arătat pe cer, a trimis pe maica sa, pe Elena la Ierusalim ca să caute sfânta cruce. Că interesându-se de la preoţi şi de la arhierei, a aflat că această sfântă cruce a fost îngropată, ascunsă de iudei împreună cu celelalte două cruci ale tâlharilor.

Împărăteasa Elena, creştină fiind deja, iar fiul ei, Împăratul Constantin, după ce a dat libertate creştinismului s-a încreştinat şi el, a început să creadă în Hristos şi în sfânta cruce. Dând daruri multe şi putere ostăşească mamei sale, a trimis-o în Ierusalim cu scopul de a căuta sfânta cruce. Şi într-adevăr, mergând din om în om, împărăteasă fiind, a aflat locul unde sfânta cruce a fost îngropată şi a găsit-o. Deşi erau peste 300 de ani de când au fost îngropate crucile, ele s-au găsit întregi, inclusiv piroanele Domnului Hristos. Dintre crucile acelea nu ştia care este a Mântuitorului, nu putea să afle care este crucea Domnului şi atunci a apelat la patriarh. Patriarhul insuflat de Duhul Sfânt a spus că este o fecioară proaspăt moartă în Ierusalim. Haideţi să ducem crucile la acea moartă şi crucea care va fi a lui Hristos trebuie să fie făcătoare de minuni. Şi într-adevăr, atingând crucea Domnului de acea fecioară, ea a înviat. Prin această minune şi-au dat seama că acea cruce este a Domnului Hristos şi luând-o au dus-o în Ierusalim cu veste mare.

Vestea că s-a aflat crucea Domnului Hristos a tunat în tot Ierusalimul, singurii care s-au zguduit din temeliile fiinţei lor au fost rabinii şi preoţii care nu credeau în venirea Domnului Hristos. Când împărăteasa căuta sfânta cruce a întrebat pe mulţi iudei şi mai ales rabini, unde este ascunsă că voi trebuie să ştiţi. Toţi iudeii au îndemnat-o pe Sfânta Elena către un singur iudeu care este din cei mai bătrâni şi lui i s-ar fi încredinţat această taină. Că toţi spuneau că nu ştiu, ba că a dispărut. Împărăteasa ameninţându-l cu moartea pe acel iudeu, încredinţată fiind că el ştie, iudeul a spus şi i-a dus la locul unde era îngropată sfânta cruce împreună cu celelalte ale tâlharilor. După ce a văzut acel iudeu minunea s-a încreştinat şi el, s-a lepădat de legea mozaică şi primind pe Hristos în inima lui s-a încreştinat.

Sfânta cruce, fiindcă că nu au putut oamenii să se închine cu toţii că făcându-se veste mare în tot Ierusalimul s-a făcut şi mare îmbulzeală, patriarhul a găsit de cuviinţă ca să o înalţe în sfântul altar şi măcar să o vadă creştinii. Şi acest lucru s-a întâmplat pe 14 septembrie, rămânând zi de praznic a Înălţării Sfintei Cruci. Semnul sfintei cruci s-a arătat pe cer în timpul când împăratul bătea război cu Maxenţiu. Lui şi câtorva generali i s-a arătat pe cer spre răsărit ca din stele şi o dâră luminoasă într-un semn perfect de cruce, şi deasupra sfintei cruci scria: în acest semn vei birui. A scris pe armele şi pe veşmintele ostaşilor semnul sfintei cruci şi aşa în numele acesta a biruit pe Maxenţiu. Şi a rămas împărat peste tot Imperiul Roman.

Apoi, semnul sfintei cruci s-a arătat la anul 351 în timpul fiului lui care era împărat, Constanţiu. Şi atunci era un mare eres, arienii bântuiau Biserica. S-a arătat iarăşi de ziua Pogorârii Sfântului Duh semnul sfintei cruci în acelaşi chip în care l-a văzut Împăratul Constantin. Văzându-l şi împăratul şi cei care erau de o cugetare cu ei, mulţi s-au încreştinat crezând în Domnul Hristos şi în sfânta cruce.

La anul 630, bătând război perşii în Ierusalim cu romanii, au cucerit perşii Ierusalimul şi jefuindu-l au luat şi sfânta cruce şi au dus-o în capitala lor. Împăratul Bizanţului, Heraclie, ducându-se cu război asupra perşilor, biruindu-i, a adus înapoi sfânta cruce în Ierusalim. Acest lucru întâmplându-se la 633, a făcut mare bucurie în rândul creştinilor. Şi apoi la scurt timp împăratul a luat sfânta cruce şi a dus-o în capitala Imperiului Bizanţului, în Constantinopol.

De atunci, sfânta cruce a fost împărţită în bucăţi de diferite dimensiuni pe la bisericile lumii. Şi în ziua de astăzi nici o aşchie din sfânta cruce nu lipseşte, ci este purtată ca odor pe la biserici sau pe la diferiţi călugări, sfinţi ai lui Dumnezeu. Chiar şi eu am avut odată ocazia să sărut o părticică mică cât o aşchie din sfânta cruce care era în crucea unui călugăr. Mărturiseşte istoria că la venirea Domnului Hristos spre judecată toate aceste aşchii care nu sunt pierdute, ci risipite în lume, se vor aduna şi vor reconstitui crucea Domnului Hristos. Este un odor al pământului care nu a căzut putreziciunii, precum şi trupul Domnului Hristos, şi rămâne ca mărturie a ceea ce au făcut iudeii lui Hristos şi noul Israil, noii iudei care sunt creştinii şi cred într-un Hristos deformat sau prin păcat Îl răstignesc din nou pe Hristos.

 

PC. Predici 60 2

Fragment din Sfânta Cruce a Domnului 
care se află la Mânăstirea Xeropotamou, Muntele Athos

 

Iubiţi credincioşi, sfânta cruce care a fost povara Mântuitorului şi a devenit puterea Lui după Înviere simbolizează crucea fiecărui creştin, adică acea Golgotă, că nu în zadar a spus Mântuitorul: Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze mie (Matei 16, 24). Când spune că să se lepede pe sineşi arată Mântuitorul că omul până nu se leapădă de patimile lui, de nebuniile minţii lui care-l sâcâie zi şi noapte, acela nu poate să-L urmeze pe Hristos. Mulţi au apărut pretinşi creştini şi pretinşi slujitori ai lui Hristos, dar sunt lupi în haină de oaie. Către om poţi să te arăţi şi un sfânt, dar către Dumnezeu nu poţi, că El vede interiorul tău.

Cine crede că se ascunde de Dumnezeu precum se ascunde de ochii omului, se înşeală amarnic. De vreme ce Dumnezeu ne-a zidit şi ne ţine în viaţă, ne dăm seama că El ne cunoaşte şi gândul nostru şi faptele ascunse. Pentru aceasta spune Mântuitorul că întâi să te lepezi de trupul tău, de omul, de animalul din tine şi apoi să-ţi iei crucea ta, adică ceea ce este scris pentru tine, necazuri, suferinţă pentru numele lui Hristos, atunci poţi să-I urmezi. Că dacă îţi iei crucea într-adevăr şi să fii creştin, nu este uşor într-o lume păgână sau tinzând spre păgânătate. Îmi aduc aminte cât de greu s-a constituit această mânăstire, trebuia să navigăm printre toţi nebunii, până şi popa din sat s-a asociat cu nebunii şi ne-a batjocorit în toate felurile, către culte, către poliţie, către autorităţi. Sau că noi astăzi serbăm sfânta cruce, poate pentru unii care nu au nici o tangenţă cu Dumnezeu sau cum e stilul nou că a serbat sfânta cruce, cine ştie ce cugetă. Dar acesta este adevărul şi astăzi se serbează în toată lumea ortodoxă ziua, praznicul Înălţării Sfintei Cruci.

Aceasta este crucea de care spune Mântuitorul să ţi-o iei în spate şi să mergi înainte, nu înapoi. Că aşa cum Mântuitorul a suferit ocări, bătăi, scuipări, umilinţe, toate culminând cu moartea pe crucea Golgotei, aşa li s-a căzut şi sfinţilor apostoli şi după ei până în zilele noastre. Cât de greu le-a fost sfinţilor apostoli să-şi ia crucea în spate şi să încreştineze pe toţi sălbaticii lumii ! Că tot omul este ca un armăsar sălbatic care crede că trăieşte cât munţii, cât pietrele. Când ajunge cuvântul lui Hristos la el se răzbună, rupe hamurile. Devii un om de nimic pentru el, devii un sălbatic, devii un nebun că-i stai împotriva desfătărilor lui şi evident că în acel moment te poţi expune la orice primejdie, cum au fost toţi sfinţii care au murit muceniceşte.

Omul, în momentul când îi spui dreptatea şi să se îndrepte că greşeşte, devine sălbatic cu tine, că-i stai împotriva poftelor lui. Vedem oameni care sunt bătrâni şi au înnebunit mai ceva decât tinerii, şi vedeţi şi frăţiile voastre unii care parcă merg să-şi semneze condica la bodegă, se duc pe o cărare şi măsoară tot drumul. Du-te şi spune aceluia că a greşit când e beat. S-ar putea să te plesnească precum calul. Du-te şi-l ia pe curvar de la pofta lui şi s-ar putea să te junghie. Spune ţiganilor de aici din sat, care ştiţi câte necazuri fac şi noi suntem confruntaţi, să nu mai fure, îţi dă şi în cap. Iată nebunii lumii şi spune-i dreptatea; asta este crucea, iubiţi credincioşi, de care spune Mântuitorul. Că aşa cum Domnul Şi-a luat crucea în spate şi a urcat dealul Golgotei şi a fost grea suferinţă, aşa este drumul lui Hristos şi al dreptăţii. Este o continuă suferinţă, dar dacă o faci cu demnitate în numele lui Hristos, şi El te ajută şi devii mai puternic după orice ispită care ai trecut-o.

Acest praznic îl serbăm astăzi, Înălţarea Sfintei Cruci, şi după cum a spus Apostolul Pavel, celor pieritori este nebunie, iar celor ce se mântuiesc este puterea lui Hristos. Semnul sfintei cruci a rămas încă din antichitate ca o pecete pentru trupul şi sufletul omului. Îl cunoşti pe om în credinţa care o are după cum schimonoseşte o cruce. Şi numai să vă uitaţi de curiozitate: unii parcă cântă la chitară, zicând că fac o cruce sau schimonosesc în trei braţe sau cine ştie câte schimonosiri mai fac. Aceea nu mai este semnul adevărat, ci sfânta cruce se face dreaptă, la frunte, în mijlocul trupului, la dreapta şi la stânga. Nu cum fac catolicii la stânga şi la dreapta. Spun aceste lucruri în numele lui Dumnezeu şi a Celuia ce a murit pentru noi, a lui Iisus Hristos, că El a sfinţit-o, iar cine are urechi de auzit să audă, dar mai ales minte de înţeles s-o folosească şi să înţeleagă această putere a sfintei cruci.

Cu o moarte suntem datori lui Dumnezeu, Celui ce ne dă viaţa, şi atunci când te trezeşti faţă în faţă cu Hristos, nimeni nu te mai poate salva, nici tovarăşii tăi de nebunie, nici de plăcerile care le-ai avut tovarăşii nu vin să te ajute, nici diavolii care te-au îndemnat, nici rudele, singur te duci cu traista vieţii tale, cu faptele care le-ai făcut şi zi şi noapte. Nădăjduim că Dumnezeu este milostiv şi este dătătorul păcii şi a înţelepciunii, nădăjduim şi noi că ne va lumina mintea cu o centimă înainte de a trece dincolo, unde trebuie să dăm răspuns de toate faptele noastre. În orice vârstă am fi, ori prunci care înţeleg, ori bătrâni, ori femei, ori bărbaţi, ori sărac, ori bogat, ar trebui să conştientizăm că peste toţi răsare un soare şi şi apune. Şi atunci e mai grav când apune soarele peste tine şi, cum a spus Mântuitorul, în ce te-a găsit moartea, în aceea te judecă.

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru această jertfă de laudă care în neputincioşia noastră I-am adus-o, Îl rog ca fiecăruia să-i deschidă Dumnezeu mintea să înţeleagă ce înseamnă crucea Golgotei, care este numai pentru fiecare, este personalizată şi nu seamănă crucea unuia cu a altuia. Îi rog pe toţi sfinţii, care au ştiut ce înseamnă să-şi ia crucea şi să-I urmeze lui Hristos, să fie martori în ceasul Judecăţii că şi noi păstrând dreapta credinţă astăzi am făcut acest praznic, l-am serbat şi nu altădată, praznicul Înălţării Cinstitei şi Slăvitei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căruia Se cuvine slava şi cinstea în veci. Amin.