Predica PS Flavian Ilfoveanul de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil 2010, Bucureşti

 

Şi iată, a venit un om căruia îi era numele Iair, şi acesta era mai-marele sinagogii, şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga pre el ca să intre în casa lui, că avea o fiică una născută, ca de doisprezece ani, şi aceea murea. Iar când mergea el, îl împresurau noroadele. Şi o muiere fiind în curgerea sângelui de doisprezece ani, care cheltuise la doftori toată avuţia sa, şi nici de la unul nu a putut să se vindece, apropiindu-se dinapoi, s-a atins de poala hainei lui, şi îndată a stătut curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: cine este cel ce s-a atins de mine ? Iar lepădându-se toţi, a zis Petru şi cei ce erau cu el: Învăţătorule, noroadele te îmbulzesc şi te strâmtorează, şi zici: cine este cel ce s-a atins de mine ? Iar Iisus au zis: s-a atins de mine oarecine, că eu am cunoscut puterea care a ieşit din mine. Iar văzând muierea că nu s-a ascuns, a venit tremurând, şi căzând înaintea lui, i-a spus lui, înaintea a tot norodul, pentru care pricină s-a atins de el şi cum că s-a tămăduit îndată. Iar el i-au zis ei: îndrăzneşte fiică; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Încă grăind el, vine oarecare de la mai-marele sinagogii, grăind lui, că a murit fiica ta; nu supăra pre Învăţătorul. Iar Iisus auzind, au răspuns lui grăind: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Iar intrând în casă, nu au lăsat nici pre unul să intre, fără numai pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioan şi pre tatăl fecioarei şi pre mama ei. Şi plângeau toţi şi se tânguiau de dânsa; iar el au zis: nu plângeţi: nu a murit, ci doarme. Şi îşi râdeau de dânsul, ştiind că a murit. Iar el scoţând pre toţi afară, şi apucând-o de mână, a strigat, grăind: fecioară, scoală-te ! Şi s-a întors duhul ei, şi a înviat îndată; şi au poruncit să-i dea ei să mănânce. Şi s-au spăimântat părinţii ei; iar el au poruncit lor, să nu spună nimănui ceea ce se făcuse (Luca 8, 41-56).

 

,,Bucură-te, slujitorile al legii”, i se zice de către Biserică Sfântului Arhanghel Mihail, şi ,,Bucură-te, păzitorul darului” lui Gavriil. Iubiţi credincioşi, aceste cuvinte de laudă sunt minuscule pe lângă darul care l-au avut de la Dumnezeu arhanghelii şi toată îngeria ca să lucreze cu omul. De nenumărate ori am tot grăit, preluat din sfânta patristică, sfintele cărţi, cum a lucrat Dumnezeu cu omul şi pentru ce a zidit lumea, cea văzută şi nevăzută. Dar omului îi rămâne doar să vrea să înţeleagă aceste taine şi, dacă vrea şi cum spunea Proorocul Isaia se descoperă numai acelora ce tremură de cuvintele Domnului (potrivit Isaia 66, 2), atunci într-o oarecare măsură poate să înţeleagă aceste taine.

Spun Sfinţii Părinţi că nu este cu putinţă unui om ca în puterea sensibilităţii lui să poată vedea un înger în toată splendoarea lui, precum şi un diavol în toată urâţenia lui. Nu este dimensionat omul şi totuşi el când a fost zidit de Dumnezeu a fost corifeul tuturor zidirilor, purtând părticică din Dumnezeu, fiind moştenitorul Împărăţiei Lui. Diavolul, care a fost înger, Lucifer ştia cât dar a pus Dumnezeu în om şi, pizmuindu-l, atâta invidie purtându-i, atât de mult a uneltit ca să-l dărâme. La o scară infimă vedem acest lucru în unii oameni care sunt ca într-o metastază în toată fiinţa lor împânziţi de invidie, de egoism; oameni care se interiorizează, se personalizează, aceia deja devin parcă robii propriei lor minţi bolnave. Aşa a fost diavolul, îngerul cel mai luminat, Lucifer, în toată splendoarea, nu s-a mulţumit şi din acest motiv că l-a văzut pe om, din ţărână zidit de Dumnezeu şi în aşa nobleţe, i-a urzit căderea.

Dumnezeu, ca un înţelept meşter – nu ,,mare arhitect” cum este supranumit – este Ziditorul întregului univers, nu ne-a lăsat de izbelişte, deşi Adam şi Eva au greşit, momiţi fiind, minţiţi, înşelaţi de către Lucifer, ci ne-a pus îngeri, ne-a pus pe acei care sunt părticică din Dumnezeu şi fideli lui Dumnezeu şi omului. Ca să vă închipuiţi la ce slujbă este un înger, iubiţi credincioşi, din slava lui cerească, vine şi slujeşte un lut însufleţit. Este tributar prin porunca lui Dumnezeu şi prin smerenia de care dă dovadă în ascultare faţă de Ziditorul său să vină să slujească omului. Îl urmăreşte şi fac o paranteză – nu precum securistul, plin de interese să te prindă cu ceva, care e cea mai oribilă meserie, îmi cer scuze dacă sunt pe aici şi cred că sunt, bine au venit ! –, ci el te urmăreşte, te secondează să-ţi păzească paşii, să te acopere în chip nevăzut, din cauză că diavolul, ca o viperă, ca tot ce este mai otrăvitor caută să te prindă pe picior greşit şi să te elimine. Dar nu are stăpânire peste viaţa omului, doar peste trup, că prin înşelarea lui Adam şi a Evei a câştigat partea trupească, peste suflet nu are voie. El orice ar face omului nu poate să-i ia viaţa lui, fără ştirea lui Dumnezeu. Aşa ne explicăm de ce Dumnezeu îngăduie, în bunătatea Sa, pe tot ce este pe pământ, cât de păcătos o fi omul şi nu este tributar să dea omului răspuns la întrebarea ‘de ce îngădui Tu, Doamne ?’ Aceasta este problema Ziditorului, este cugetarea şi lucrarea Sa, şi să ne întrebăm cu o minte smerită: cine a fost vreodată drept pe pământ în afară de Mântuitorul, om născut din femeie ? Nimeni, ci toţi oamenii sunt supuşi păcatului, mai grav sau mai puţin grav. Dar iată că El, în bunătatea Sa, îngăduie şi tace.

Vedem în pilda de astăzi durere mare în casa lui Iair. Era mai-marele sinagogii. O durere cumplită la femeia în curgerea sângelui. Având în vedere că omul este cea mai complexă lucrare a dumnezeirii, el nu suferă în acelaşi fel, din acelaşi motiv, doi oameni sau trei sau mai mulţi. Fiecare are identitatea sa. Vedem durerea în casa lui Iair, cumplită că îi murea fiica, o vedem pe femeie în aceeaşi gheară a tristeţii, suferea în trupul ei. Îl întâlnesc în aceeaşi zi pe Mântuitorul, Stăpânul întregii zidiri, şi era singurul care cunoştea adâncurile omului. Îl vindecă din bunătatea Sa neţărmurită şi pe unul şi pe altul. Şi cum un mare înţelept a spus că acela îţi este prieten, nu care-ţi şterge lacrima, ci care ţi-o opreşte, S-a arătat Hristos în bunătatea Sa şi faţă de unul şi faţă de altul că, risipind tristeţea, a adus o bucurie cum niciodată nu au avut în viaţa lor aceşti oameni.

Îl vedem pe Stăpânul zidirii smerindu-Se şi venind aici pe pământ, în trup omenesc. Îl vedem cum este vestit de către lucrarea Sa dumnezeiască, de zidirea Sa, de îngerie. Cei care dorm sunt oamenii care poartă cel mai mare dar de moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu şi totodată se vor arăta mai târziu că sunt şi cei care Îl vor omorî. Din aceste lucrări Îl vedem pe Stăpânul zidirii, pe Mântuitorul nostru, pe Sfânta Treime, cât de mult ne-a purtat şi ne poartă de grijă. Noi suntem imediat cârtitori fiindcă, dacă nu ni se împlineşte pofta noastră aşa cum vrem după mofturile noastre, devine un nimeni şi un nimic acel ce are putere să facă acest lucru. La Dumnezeu nu se judecă precum la om. Ai Lui sunt toţi, şi drept şi păcătos, că nu în zadar a spus că norul sau soarele vine şi peste ţarina celui păcătos şi peste a celui drept (potrivit Matei 5, 45).

Iubiţi credincioşi, îngerul care a fost lăsat de Dumnezeu slujitor omului nu s-a arătat niciodată înşelător, mincinos sau fals. El nu poate să apară urât. Diavolul în schimb poate apărea în urâţenia lui, după cum sloboade Dumnezeu, dar se poate şi travesti în chip de lumină, de înger luminat. A cerut de la Ziditorul lui acest lucru şi îl lasă Dumnezeu. Oare ce bogat care având stăpânire peste slugile lui sau ce împărat ar lăsa un duşman de moarte în stăpânirea lui ? Nimeni. Şi o vedem această lucrare în noi înşine, singurul care este în putere de a face acest lucru este Cel ce a zidit lumea. Nu l-a eliminat pe diavol, nici pe păcătos, nici îngerul lui nu i l-a luat de lângă el, îl lasă aşteptând poate venindu-şi în fire, îndreptându-şi viaţa, poate să cucerească ceea ce a pierdut părut pentru o veşnicie, Împărăţia lui Dumnezeu.

Singurii oameni din toată istoria care ar putea să spună de lucrarea îngerului este poporul mesianic, poporul iudeu. S-a arătat îngerul atât de mult lucrător în viaţa acestui popor, ca nu cumva la judecată să mai aibă să cârtească, că ‘Doamne, puteai să faci ceva mai mult şi n-ai vrut !’ Cum a spus prin gura proorocului Isaia Domnul: Să judece între mine şi tine, Israile, ce am putut să fac şi n-am făcut (Isaia 5, 3-4) din rea-voinţă. Îl vedem pe îngerul trimis de Dumnezeu în lucrarea sa dumnezeiască de protecţie a tot celui care este închinător şi iubitor de Dumnezeu. De vreme ce se arată şi păgânilor, cu acelaşi nobil scop de îndreptare a vieţii lor, cu atât mai mult celor credincioşi. Aţi observat un lucru pueril cumva în viaţa noastră, întotdeauna când ni se întâmplă o întâmplare, cum spune înţeleptul Solomon, în viaţă, imediat spunem: dacă era aşa, nu mai era. Dacă nu mi se întâmpla, era altfel. Nu pune niciodată în cumpănă lucrarea dumnezeiască.

Să venim să înţelegem aceste lucruri în câteva pilde, cum lucrează Dumnezeu prin îngerii Săi. Poporul iudeu era obidit de poporul păgân al Egiptului. Suspina, avea un glas groaznic către Dumnezeu, de insuportabilitate a robiei. I-a lăsat Dumnezeu pentru păcate, ca să înţeleagă că singur nu poţi să faci niciodată nimic şi când a auzit Dumnezeu glasul – nu fiindcă erau nori şi nu se auzea sau dormea sau era plecat undeva, ci nu s-a împlinit durerea acelui popor ca să înveţe preţul păcii şi al libertăţii. Atunci i-a auzit Dumnezeu şi atunci a poruncit, în ultima plagă a egiptenilor, ca să-şi ungă cu sânge de ied uşorii uşii, tocurile uşii în semnul sfintei cruci. Noaptea au venit sfinţii îngeri în tot pământul Egiptului şi au ucis pe toţi cei întâi-născuţi parte bărbătească din toate casele egiptenilor. Ne întrebăm: a făcut Dumnezeu un pogrom ? A fost dur Dumnezeu ? Nicicum. Să nu mă socotiţi că sunt un tiran sau cine vrea poate să zică orice o vrea, este liber. Dar tu, egiptene, când ucideai şi sugrumai în faşă pe copilul iudeu parte bărbătească, făceai drept ce făceai ? Ţi s-a întors răsplata. Dar a venit de la Dumnezeul părinţilor iudeilor, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov şi prin sfinţii îngeri, şi toate casele unde găsea uns tocul uşii cu sânge de ied, nu intra îngerul.

Vedem cum îngerii lucrează în cei 40 ani de peregrinare, prin pustiul Sinai, a poporului iudeu spre pământul făgăduinţei. Fiindcă era arşiţă mare, ziua se făcea nor şi umbrea, o umbrire răcoritoare pentru tot poporul, iar noaptea se făcea în stâlp de foc ca să le lumineze tabăra. Era îngerul lui Dumnezeu care se transforma în ceea ce era folositor pentru ei la momentul potrivit. A avut poruncă dumnezeiască ca să facă acest lucru.

Vedem, iubiţi credincioşi, de-a lungul întregii istorii cum poporul este ocrotit. Ajunge la zidurile Ierihonului, primeşte învăţătură de la Dumnezeu ca să înconjoare cu trâmbiţele zidurile Ierihonului şi să trâmbiţeze. Oare la glasul trâmbiţelor au căzut zidurile şi tot poporul în mâinile iudeilor, sau au fost în chip ascuns îngerii lui Dumnezeu ? Deşteptul de astăzi, omul de astăzi care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ce spune ? şi cred că sunt toţi pistruiaţi care fac acest lucru. Că s-a făcut o rezonanţă atâta de puternică din acele trâmbiţe, încât că au cedat zidurile, vibrând. Mare ştiinţă mai era atuncea ! I-aş ruga pe dumnealor, aceşti mari filfizoni ai ştiinţei, şi nu ignor ştiinţa prin ce spun, să înconjoare ei zidurile Casei Republicii şi să răstoarne doar zidurile, gardurile de acolo să vedem, din trâmbiţe. Până şi Marea Roşie spunea că n-a fost despărţită cu minune dumnezeiască, ci a fost o maree cumva şi s-a întâmplat poate odată în istorie că s-a despărţit marea. Foarte frumos, sigur, deşteptule ! Aşa este ! O singură dată s-a întâmplat şi acea întâmplare a fost pentru ei atunci, dar cum e practicabil un lac să-l treci, secat tocmai atunci cu căruţe, cu căţel, cu purcel, cu copii, cu bătrâni ? Se poate trece ? Nicicum. Ci spune înţeleptul Solomon: pajişte de iarbă verde (potrivit Cartea Înţelepciunii lui Solomon 19, 7) era pe acea cărare deschisă de Dumnezeu, perete în stânga, perete în dreapta.

Iată lucrarea lui Dumnezeu prin sfinţii îngeri şi totodată lucrarea satanică a omului împotriva dumnezeirii. Vedem pe îngeri lucrând pe măsură ce se apropiau proorociile, împlinirea lor, cum din aceeaşi ascultare dumnezeiască vin şi vestesc atât pe bătrânul Ioachim, cât şi pe bătrâna Ana, alungându-le tristeţea, ştergându-le lacrima durerii că nu au copii şi le vesteşte că vor avea prunc. Cea care avea să lege pământul cu cerul era vestită de către arhanghel şi cel mai mare arhanghel, Gavriil. Iată bunătatea în lucrarea sa. A venit pe măsura puterii acestor oameni de a-l pricepe pe înger. În momentul acela, le-a adus acea pace odihnitoare care le-a rămas pentru tot restul vieţii lor şi şi-au încheiat cursa aceasta a vieţii cu cea mai mare bucurie, dar nu înainte de a trăi numai calvar, numai tristeţe pentru faptul că nu aveau copii.

Vedem pe îngeri cum alungă tristeţea de la fecioarele care L-au iubit atâta de mult pe Hristos şi în miezul nopţii mergeau la mormânt în primejdiile Ierusalimului timpului aceluia să aducă aromate. Se arată lor zicându-le: Bucuraţi-vă că Cel pe care Îl căutaţi nu mai este aici, ci a înviat. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui că se va întâlni cu ei în Galileea (potrivit Matei cap. 28). Iată pe Arhanghelul Gavriil cum ridică piatra de pe uşa mormântului şi arată giulgiurile singure zăcând.

 

PC. Predici 44

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, 1525-1527. Mânăstirea Secu, Depozitul de artă religioasă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru judeţul Neamţ. Donată de vistiernicul Toader, având o inscripţie de danie în limba slavonă: ,,Ruga robului lui Dumnezeu pan Toader vistiernic”.

Pe laturile verticale sunt ilustrate fapte ale Arhanghelului Mihail. De sus în jos, stânga: 1. Soborul sfinţilor arhangheli; 2. Scara lui Iacov; 3. Pocăinţa lui David; 4. Lupta lui Iacov cu îngerul; 5. Arhanghelul Mihail călăuzind pe împăratul Constantin; 6. Îngerul Domnului oprind pe Valaam de a blestema poporul lui Israil.

Dreapta: 7. Filoxenia lui Avraam; 8. Arhanghelul Mihail hrănind pe Daniil în groapa cu lei; 9. Îngerul Domnului cerând lui Isus Navi să se descalţe înainte de a călca pe pământul sfânt; 10. Cei trei tineri evrei în cuptorul lui Nabucodonosor; 11. Biruinţa asupra armatei lui Senaherib; 12. Minunea din Hone.

 

Iubiţi credincioşi, îi vedem pe îngeri şi după Mântuitorul cum nu s-au dispensat de oameni, indiferent cum erau ei. Apostolul Petru pentru propovăduire este închis în temniţă şi nu numai că era zăvorât, era şi legat cu cătuşe de un alt arestat. Vine noaptea îngerul, pe puterea înţelegerii lui, şi-l loveşte uşor în coastă cu o suliţă doar cât să-l trezească şi îi face semn: ‘ridică-te’. S-a speriat apostolul şi atunci au căzut cătuşele şi muţeşte i-a făcut semn: ‘vino după mine’. Au căzut lacătele de la temniţă, a ieşit în cetate şi i-a arătat cărarea, iar îngerul a dispărut după ce l-a scos din cetate. A făcut rugăciune apostolul în puterea nopţii, zicând că poate este o nălucă. N-a fugit la semnul sfintei cruci şi la chemarea dumnezeirii; şi-a dat seama că este îngerul lui Dumnezeu.

Oare putem să trecem vreodată peste aceste minuni ? Ca să le credem, trebuie neapărat să ni se întâmple nouă ? Cred că am fi cei mai nemernici dintre nemernici, repetându-l pe apostol. Oare dacă n-am văzut ceva în viaţa noastră asta înseamnă că nu există ? Toţi îşi văd împăratul ? Nu există ? De aici nu putem să înţelegem că dacă s-a arătat atâta de prezent în lucrările sale îngerul nu există ? Suntem în atâtea primejdii, şi primejdii cutremurătoare, putem să fim morţi într-o clipă datorită neglijenţei noastre sau datorită ispitei diavolului fiindcă nu mi se întâmplă şi punem acel dacă, întotdeauna o siguranţă, asta înseamnă că nu sunt păzit de altcineva ? Iarăşi repet, cred că suntem cei mai nemernici socotind acest lucru.

Îl vedem pe pruncul de David, plin de credinţă, văzându-şi poporul atâta de umilit în faţa filistenilor, şi un animal cum era Goliat de vreo 4 metri şi cu armură a cerut să se lupte cu un iudeu. Şi cel mai viteaz şi poate o sută de viteji tremurau de frică din poporul iudeu. S-a ales un copil, s-a dus la Saul şi i-a cerut voie ca să se lupte el cu Goliat. Cât curaj putea să aibă acela ! Dar nu era curajul lui datorită muşchilor, era curaj de credinţă că se ducea în numele lui Dumnezeu. N-a scos sabie că nu avea nici un sorţ de izbândă, ci o jucărie copilărească, o praştie. Acea pietricică dacă îl lovea, oriunde l-ar fi lovit pe acela, era imposibil cât era el de mare să îl doboare. A lăsat Dumnezeu semn că nu David l-a omorât, ci credinţa lui David a chemat îngerul şi în balistica lucrurilor Goliat nu a căzut pe spate fiind lovit de pietricică în frunte, ci a căzut în faţă. A venit îngerul şi i-a dat după cap şi l-a liniştit pentru totdeauna şi pe Goliat şi pe toţi ai lui, acei păgâni. Iată chemarea unui înger prin credinţă, în lucrare, atunci când ai nevoie.

Aveau război madiamiţii cu iudeii. Erau mici iudeii faţă de madiamiţi. Unde puteau să se ducă ? Aşteptau soarele să răsară şi să fie măcelăriţi. Au chemat toată noaptea pe Dumnezeu şi a trimis Dumnezeu îngerii Săi şi i-au lichidat pe toţi madiamiţii. A fost nedrept Dumnezeu ? Nu. Şi-a curăţat pământul de spini şi pălămidă. I-a aşteptat mult timp în răbdarea Sa ca să se întoarcă, având cunoştinţă de ce este Dumnezeu, dar nu a vrut. Nu a vrut poporul.

Agar, slujnica lui Avraam, prin voia Sarei a născut pe Ismail de la Avraam, dar iată că şi-a înălţat mintea şi devenea o stăpână în casă şi atunci doamna Sara i-a spus: ‘domnul meu, n-o mai pot suporta pe această femeie, că deja prin copilul pe care îl are de la tine, cu voia mea, iat-o că se ridică ca o doamnă în casă’. Nu era geloasă, dar nici nu putea suporta sluga să se ridice deasupra. E un sacrilegiu; te primesc ca o slugă în casă şi tu ce faci ? Şi atunci a alungat-o. Era în pustiu cu pruncul, ţipa pruncul că murea de sete şi atunci a venit un tânăr şi îi spune: ‘cine eşti şi unde mergi ?’ Vin din casa lui Avraam, acesta este pruncul lui. Şi de ce ai plecat de acolo ? M-a scos doamna lui şi pruncul moare de sete. I-a dat apă, a băut pruncul, l-a salvat de la moarte şi i-a dat sfat. Du-te în casa de unde ai plecat şi smereşte-te, că ea rămâne tot doamna şi stăpâna ta, din cauză că ţi-ai înălţat mintea ca Lucifer, pe drept ţi-a făcut acest lucru. Iată lecţie de învăţătură.

Ne smereşte îngerul la timp dacă şi vrem să pricepem. O pildă frumoasă care ar trebui ca să o înţelegem fiecare din noi, indiferent cine suntem şi cât de puternici ne dăm în viaţă faţă de semeni. A fost cândva un împărat. Cei care ştiţi pilda, suportaţi puţin şi pentru cei care nu o ştiu. Creştin fiind, şi-a permis cu propria sa voinţă şi putere de împărat ca să scoată un tropar din cântările Maicii Domnului, ceea ce era împotriva Bisericii şi a slavei Împărătesei. A tăcut împărăteasa, Maica Domnului, a răbdat acea oarecum blasfemie zicând că poate se va înţelepţi şi nu va mai face acest lucru. Până într-o zi când el, neînţelepţindu-se şi simţindu-se puternic şi împărat şi atotstăpânitor chiar şi peste Biserică, s-a dus într-o zi la scăldat, cu garda lui de corp. S-a izolat acolo unde s-a dus el şi, scăldându-se, n-a băgat de seamă că cineva a venit şi i-a furat hainele imperiale. Şi în loc i-a lăsat nişte haine jerpelite, rupte şi răpănoase. A ieşit împăratul din apă şi dă să plece acasă la curtea imperială. Fiindcă nu avea cu nimic cu ce să se îmbrace, fiindcă hainele erau luate, ca să nu rămână dezonorat, a luat acele jerpelituri. Garda nu mai era. A luat-o pe jos şi s-a dus la curtea imperială. A ajuns, a bătut în poartă plin de nervi şi toţi ostaşii, păzitorii palatului l-au respins. Chiar au şi râs de el: ‘tu te dai împărat ? că doar împăratul a venit’. Dar a trimis împăratul de acolo, îngerul care de fapt i-a luat hainele şi s-a îmbrăcat în purpura lui imperială, s-a dus împreună cu garda la tronul său imperial şi a trimis o slugă: ‘vedeţi că bate cineva la poartă. Daţi-i drumul şi aduceţi-l aici’. A adus pe acel jerpelit şi i-a spus la ureche: ‘ce-ai păţit ?’ ‘Păi tu mi-ai furat hainele şi ai venit aicea’. ‘Eu sunt îngerul lui Dumnezeu şi ţi-am dat o lecţie ca să vezi ce înseamnă numai haina şi unde ai ajuns că ţi-am luat-o. Pune mânuţa şi îndreaptă acolo în cărţile bisericeşti ceea ce ai schimbat’. Iată trimis îngerul de către Maica Domnului ce lecţie de smerenie a dat, cui ? Împăratului, măriei sale.

O, Doamne, de ce n-ar mai veni şi astăzi nişte îngeri şi să se transforme, să se deghizeze în ştim noi cine ? Să ia diferite staturi, şi mai mic, şi mai orb puţin, şi mai cu mitră pe cap, să le dea câte o lecţie de învăţătură la ceea ce arată şi cum trebuie să fie. Iubiţi credincioşi, îngerul niciodată nu a făcut ironie, nu a omorât, nu a făcut lucruri din răutate, ci a curăţat aria lui Dumnezeu şi mai degrabă în bunătatea sa a căutat să ne ajute mai bine cu o palmă dureroasă sau mai puţin dureroasă de învăţătură, decât să ne ciobim singuri şi să ne spargem precum un cristal.

Cei care purtaţi numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil vă urez ‘La mulţi ani !’ şi tuturor celorlalţi să ne păzească şi să ne rugăm lor să ne păzească mintea de tot ce este urât şi obscen în acest păienjeniş aşa de murdar şi de păgubos sufleteşte. Bunului Dumnezeu şi îngerilor Săi să le dăm slavă şi cinste în vecii vecilor. Amin.