Predica PS Flavian Ilfoveanul despre Facere

Partea a VIII-a
11 august 1996

Cât sunt de minunate lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut (Psalmi 103, 25). Iubiţi credincioşi, aşa cum în casa unui om sunt lucruri din ce în ce mai înţelept lucrate şi unele mai frumoase ca altele, iată că şi din zidirile lui Dumnezeu discernem acelaşi lucru, unde găsim multă înţelepciune înjugată, înţelepciune divină, în tot mersul lor, în creşterea lor şi în înmulţirea lor. Dacă am văzut până acum cât de frumos a împodobit Dumnezeu ceea ce a adus din nefiinţă, adică pământul, considerat a fi zidit din cele patru stihii, iată că astăzi a rămas împodobirea văzduhului sau ceea ce a numit acea tărie. Deci, în ziua a patra a făcut Dumnezeu pământul împodobindu-l cu iarbă verde şi a poruncit apoi apelor ca să scoată suflete vii, vietăţi cu suflet viu, iar pământului păsări zburătoare sub tăria cerului. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi le-a dat stăpânire acelora ce se târăsc pe pântecele lor să stăpânească apele, iar păsările să se înmulţească pe pământ.

Am rămas cutremuraţi în fiinţa noastră de înţelepciunea care a înjugat-o Dumnezeu în vietăţile care stau în locul lor, în adâncurile mărilor. Iată de acum cum Dumnezeu împodobeşte văzduhul cu aceste păsări zburătoare. Dacă acelora le-a dat nume de târâtoare, acestora le dă nume de păsări şi le meneşte şi mersul lor: să zboare, şi le pune şi locul unde să stea: sub tăria cerului, iar binecuvântarea lor în înmulţire să fie pe pământ. Dacă acestea sunt vietăţi cu suflete vii, de o altă natură decât cele care sunt în adâncurile mărilor, să vedem înţelepciunea care o înjugă Dumnezeu în mersul lor. Că acelea merg în pântecele apelor ajutându-se de acele aripioare neputincioase, pe când acestora le trebuie alte legi şi altă înţelepciune în a patrona văzduhul care este atât de neputincios. Dacă ne uităm la vietăţile cerului, rămânem cutremuraţi câtă înţelepciune a înjugat Dumnezeu în acele mădulare cu care se ajută în a bate văzduhul şi a se înălţa în înălţimile cerurilor. Vedem cu câtă înţelepciune îşi dirijează mersul din cozile care le-a pus Dumnezeu cu înţelepciune, din mişcarea acelor aripi împodobite cu pene. Şi la rândul lor, nici acestea cât sunt de lipsite de importanţă, Dumnezeu nu le-a trecut cu vederea, ci le-a colorat ca un mare maestru în pictură cu culori deosebit de frumoase.

Le-a pus fiecărora dintre ele înţelepciune în a vâna, în a-şi duce obiceiurile lor în glasul lor, în a trăi acolo unde le-a pus Dumnezeu hotar. Dar dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că în afară de ceea ce se numeşte pasăre zburătoare, găsim şi alte vietăţi care se folosesc de tăria văzduhului: sunt insectele care în acelaşi chip merg şi ele în văzduh, ca păsările. Totuşi acestea nu le găsim menţionate în Sfânta Scriptură. A greşit Dumnezeu ? Dacă ne uităm atunci când Dumnezeu porunceşte apelor să scoată vietăţi cu suflete vii, spune Sfânta Scriptură că a făcut Dumnezeu chiţii cei mari şi apoi vietăţi cu suflete vii. Aşa cum menţionează Sfânta Scriptură că s-au făcut cele mai mari vieţuitoare marine şi apoi celelalte, aşa aici ne spune Sfânta Scriptură de aceste vietăţi că le-a făcut Dumnezeu păsări zburătoare şi sub incidenţa acestei înţelepciuni cad celelalte, cu care deja intrăm într-o lume cu totul şi cu totul aparte ca înţelepciune înjugată în creatura lor, în creionarea lor. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu cu mare rost, deşi noi nu le înţelegem rostul lor. Că vedem că toate stau închegate în firea lor, toate nu se abat de la legile lor şi ascultă de porunca lui Dumnezeu, şi ca drept dovadă Dumnezeu le rânduieşte pe toate, hrănindu-le şi desfătându-se în fiecare clipă, în fiecare ceas, după obiceiul lor, după fiinţa lor.

Iată, iubiţi credincioşi, de ce găsim pe Dumnezeu încă o dată poziţionat din lucrul mâinilor Lui. Am apelat atât de mult, în multe cuvinte, la creaturile, la zidirile lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu în momentul de faţă, pe măsură ce înaintăm în timp, este în pericol de a fi scos de către oameni din cinstea Lui de Atotputernic, Atotziditor. Poate mai puţin vă daţi dvs. seama de pericolul care paşte omenirea. Dar vedem de la o zi la alta cum se creionează cel ce se va da în numele lui ca ziditor al lumii şi stăpân al lumii, al lumii umane, care este antihrist. Nu mai departe, zilele acestea, deja a apărut în presă apariţia unui om care a fost proorocit, trăieşte pe pământ şi că acela va instaura pacea pe pământ şi va salva omenirea. Iar Mesia care a fost Iisus Hristos, Făcătorul cerului şi al pământului, încet-încet este scos din zidirea universului, făcând loc de către omul puturos în faptele lui lui antihrist şi declarându-l alt dumnezeu, dar dumnezeul mincinos.

Pentru cei care sunteţi stăpâniţi de necredinţă, pentru cei care cum spune Sfântul Apostol Pavel: Corintenilor, sunteţi cu dinţi de lapte (potrivit I Corinteni 3, 2), adică, în cele ale credinţei abia acum încercând să mergeţi duhovniceşte, să înţelegeţi lucrurile lui Dumnezeu. Pentru aceea, poziţionez, creionez atât de puternic cuvântul lui Dumnezeu în zidirile Lui să-L cunoaştem pe Dumnezeu din lucrul mâinilor Lui, ca nu cumva venind alţi pretinşi ziditori să vă zdruncine din credinţa în care subzistă mântuirea noastră şi viaţa noastră eternă. Iarăşi apelez la apostolul când spune: Romanilor, şi vă păziţi de cei ce cu cuvântări de bine şi cuvinte bune înşeală inima celor simpli, că aceia nu Domnului nostru Iisus Hristos slujesc, ci pântecelui (Romani 16, 18).

Nu vreau ca aceste cuvinte rostite cu multă dragoste pentru Dumnezeu să pară supărătoare pentru unii dintre dvs.. Ci, iubiţi credincioşi, să-L învăţăm pe Dumnezeu dacă vreţi, de la simplu la complex, din zidirile Lui care sunt în jurul nostru clipă de clipă, şi prin simţurile noastre şi sensibilitatea noastră Îl discernem pe Cel ce le-a făcut declarându-L că este Atotputernic, Bun, Absolut în înţelepciune şi în toate celelalte. Iată că dacă vrem ca să ne plimbăm peste tot pământul să vedem lucrurile lui Dumnezeu cum sunt aşezate din cele însufleţite, să mergem în căruţa minţii cu biciul înţelepciunii şi gonind pe pământ să vedem ce lucruri găsim cutremurător de mari, de frumoase, de înţelept zidite.

Dragi credincioşi, dacă ne-am obişnuit cu o pasăre care ne vizitează zi de zi, dacă zi de zi ne găsim cu un păianjen, o gâză în calea vieţii noastre şi nu-i mai dăm importanţă, haideţi să ne ducem să vedem ce spun alţii din alte locuri ale pământului şi să vedeţi ce există acolo, precum şi aceia auzind de ce este la noi se cutremură. Şi cu toţii într-un glas, într-o conglăsuire, într-o cugetare, Îl vom arăta pe Marele şi Bunul şi Înţeleptul Dumnezeu, că El este cu adevărat Cel care stăpâneşte cerul şi pământul inclusiv pe noi, şi nu alţi dumnezei care se conturează la orizontul omenirii din ce în ce mai puternic, creionaţi de către cei ce au pierdut războiul cu Dumnezeu: diavolul şi evreii. Să ne urcăm în înaltul cerului şi să-l prindem pe şoim, care mult a neodihnit mintea omului, uitându-se la el în ce legi este el prins.

Mărturisesc cei care cercetează viaţa acestor vieţuitoare că este cea mai rapidă vieţuitoare de pe pământ. Atunci când din înaltul cerului cu ochii săi de şoim vede prada pe pământ, se repede cu o viteză atât de mare încât că poate să atingă şi 300 km/h. Cine i-a dat lui această putere şi această înţelepciune din înaltul cerului cu nişte ochişori atât de mici să vadă prada ? O altă vieţuitoare care zboară pe înaltul cerului şi se satură cu oase, ridică în ghearele sale oasele sus în văzduh şi de acolo le dă drumul pe o piatră puternică şi ele căzând se sfărâmă şi în felul acesta se satură. Iarăşi mă întreb în mine: cine ţi-a dat ţie această înţelepciune să faci acest lucru ? Omul care este înţelepciunea imediată după Dumnezeu caută să profite de vultur. Cum ? El căutând pietre preţioase şi acestea stând în cele mai adânci văi şi întunecoase unde el nu poate coborî, aplică acest vicleşug: ştiind că vulturului îi place carnea de miel şi de ied, sacrifică unul din aceste animale şi îi dă drumul de pe buza prăpastiei în jos, iar carnea lui fiind lipicioasă antrenează în acea rostogolire şi pietricele, dar şi o piatră scumpă. Iar vulturul mirosind-o se duce singur acolo, ridică acel trup în gheare, îl aduce pe buza malului, îl mănâncă şi apoi cel care a aplicat această cursă se duce şi caută printre pietricele găsind o piatră scumpă. Iată vicleşugul omului cu înţelepciunea lui cum, bazându-se pe pofta de a se sătura a vulturului, se ajută unul pe altul.

Liliacul, o altă pasăre de noapte care este singura pasăre mamiferă având chipul unui şoarece, nu l-a împodobit Dumnezeu pe acesta cu pene, ci i-a pus un fel de puf şi acesta merge numai noaptea şi spun cercetătorii că se satură cu o cantitate de ţânţari cât greutatea lui într-o noapte. I-a pus Dumnezeu legile lui şi totodată l-a înzestrat Dumnezeu cu unul dintre cele mai puternice şi perfecte aparate de radiolocaţie. Adică cum ? El emite nişte sunete atât de mici în lungimea lor de undă încât că poate să prindă orice obiect sub un milimetru de la distanţă de un metru şi aşa se orientează. Oare cine i-a pus lui acest zumzet atât de puternic ? Că de aici au început înţelepţii lumii să se orienteze, tot de la animale. Vedeţi, dragi credincioşi, cum Dumnezeu Se arată din ce în ce mai pronunţat în lucrurile Sale şi ne cutremurăm şi o să vedem că apogeul lucrurilor Sale este omul.

Există o pasăre prin Australia care îşi cloceşte ouăle în felul acesta: face cu ciocul o groapă adâncă de un metru, îşi pune ouăle acolo şi peste ele pune nişte resturi menajere, iar aceste resturi descompunându-se fac o temperatură, o căldură la a cărei putere ouăle clocesc. Înţelept lucru ce găsim la această pasăre. Are în ciocul ei, pusă acolo de Dumnezeu, o putere cu care controlează temperatura acelor ouă de acolo şi în felul acesta îşi scoate puii. Oare nu este cutremurătoare această înţelepciune care a pus-o Dumnezeu în aceste zidiri ale Sale însufleţite ? Doar cel ce nu vrea ca să creadă în Dumnezeu, sau nu-l interesează şi se limitează doar la cele carnale şi la pântece şi cele de sub pântece şi trece mai departe. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a poziţionat pe om în felul acesta că în cinste fiind nu a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor (Psalmi 48, 12).

O altă înţelepciune care o găsim într-o pasăre a deltei: atunci când se luptă cu cioara în văzduh, aplică acest vicleşug: se prinde cu ghearele de trupul ei şi-şi dă drumul ca un bolovan cu tot cu cioară în apă. Iar ea, dacă se scufundă şi nu moare acolo câteva minute sub apă, ţine cioara acolo şi o omoară. Oare nu este un vicleşug cu înţelepciune pus de Dumnezeu în mintea acelei păsări ? Lucrurile se complică şi mai mult şi vedeţi cât de frumoase sunt în zidirile lui Dumnezeu ! Este o pasăre numită ‘grădinar’ de către om, care atunci când îşi aşteaptă mireasa se duce înainte şi-şi împodobeşte locul acela cu flori, îl face ca o grădină. Şi înţelepciunea lui merge mai departe. Ia un smoc de iarbă uscată şi cu ce se nimereşte vopseşte gardul în imediata apropiere, ca să fie cât mai frumos. Aceştia care se ocupă – oameni înţelepţi – cu studiul acestor animale găsesc din ce în ce înţelepciunea lui Dumnezeu mai prezentă acum în zilele noastre, când oamenii înnebunindu-se vor să-L scoată pe Dumnezeu din lucrarea mâinilor Lui şi să-L poziţioneze pe om ca dumnezeu.

A pus Dumnezeu pe înaltul cerului şi un fel de păsări care se numesc ‘hoaţe’. Şi ce fac ? Fură. Dacă-ţi găseşte geamul deschis, nu se ruşinează a-ţi lua şi o bijuterie de pe masă, a lua o cheie de pe masă şi o duce în cuibul ei. În aceeaşi hoţie se înscrie şi struţul, că mănâncă tot ce găseşte. Găseşti în burta lui şi pietre, şi bucăţi de sticlă, şi cioburi, şi bucăţi de tablă, orice găseşte el mănâncă şi nici nu moare, nici nu se îmbolnăveşte, pe când noi dacă ne deranjăm puţin imediat facem o catastrofă. Iată, cine i-a pus acestuia atâta înţelepciune, atâta sănătate ? Şi cine-i poartă de grijă lui ? A pus Dumnezeu în gâştele care ne patronează curţile acel glas care cândva este supărător, dar iată că antichitatea cred că majoritatea dintre dvs. vă amintiţi că le-a folosit odată. Romanii au pus în capitoliu, când duceau război, gâşte. Şi ei ducând o beţie noaptea, când au venit duşmanii să atace Roma, gâştele au început să strige şi au trezit soldaţii. Nişte lucruri mărunte dar cu efect mare, care prin înţelepciunea noastră trecute ne cutremurăm că acelea nu în zadar au făcut acest lucru, ci toate merg cu rânduiala lui Dumnezeu.

Se găseşte şi o pasăre care, în afară de legile ei în care este prinsă să-şi găsească hrana, foloseşte un pic de înţelepciune mai multă decât celelalte. Ia un băţ în cioc şi scormoneşte în pământ sau unde găseşte ea de cuviinţă şi de acolo îşi scoate o insectă, un viermişor cu care se hrăneşte. Mergem mai departe în aceste lucruri de mare artă a lui Dumnezeu şi chiar că ne cutremurăm. Mărturisesc cercetătorii că sunt păsări care învaţă glasul omului sau prind, repetând un sunet, le prind şi le memorează şi apoi prin modelarea glasului lor le repetă. Şi iată că la o unitate militară pe undeva prin Australia, fiind în jurul lor în copaci nişte coţofane şi acestea având acest dar au înregistrat sunetul trompetelor. Şi ele foarte ingenioase începeau să sune toate în cor ca o trompetă. Şi evident, când trebuia să meargă la alarmă, suna masa şi i-a dezorientat pe soldaţi încât că mărturiseşte istoria că acei şefi ai garnizoanei au fost nevoiţi să schimbe trompeta cu un cimpoi scoţian. Lucruri ilarice, dar uitaţi-vă dvs. numai mărunţişuri, dar când te gândeşti de unde vin, cine le-a pus în aceste rânduieli, ne cutremurăm cu adevărat.

Nu mai spunem de papagal, care te înregistrează şi te repetă şi te şi pârăşte. Că te învaţă şi în graiul lui, cu înţelepciunea dată de Dumnezeu, te repetă şi te îngână. Aşa s-a întâmplat că în Spania, odată, un papagal evadând din cuşca lui s-a dus într-un copac într-o intersecţie şi acolo, după cum a fost învăţat, imita pe poliţai în glasul lui de ţignal, şi a făcut chiar accidente că şoferii credeau că sună poliţaiul. Lucruri minore, dar eu le găsesc de mare înţelepciune. Şi nu sunt numai eu cel care le grăiesc. Mă uit la Sfântul Vasilie cel Mare care a pătruns cu firul minţii foarte adânc în studiul acestor zidiri ale lui Dumnezeu şi tot în acelaşi chip aducându-L pe Dumnezeu din necunoştinţă în cunoştinţa oamenilor care L-au lepădat prin păcate. Un alt papagal a fost şi mai isteţ. Striga ‘foc, foc’ şi oamenii imediat au chemat pompierii şi au spart uşile crezând că e foc, dar de fapt striga un papagal. O bătrână care se delecta cu singurul locatar al casei sale şi-a văzut papagalul că tuşeşte. Şi l-a dus la medic, dar el de fapt a învăţat pe bătrâna când tuşea, că era bolnavă. Ce lucruri frumoase le găsim chiar dacă sunt copilăreşti, dar gândiţi-vă că ele sunt unicate în lucrarea lui Dumnezeu şi ca atare putem arăta pe Marele şi Bunul Dumnezeu în toată splendoarea frumuseţii Sale, a înţelepciunii Sale şi a Atotputerniciei Sale.

De ce mă opresc de multe ori la aceste lucruri ? Ca să vedeţi când va veni vremea că omul, cum este croit de Dumnezeu, toate aceste curiozităţi le întruneşte. Deci, dacă papagalului i-a dat doar să repete, el în aceasta rămâne, ca un exces de înţelepciune. Dacă acelui peşte i-a dat Dumnezeu să zboare, în aceasta rămâne, pe când omul pe toate le îndrituieşte. Iată, când spune Sfânta Scriptură: Şi a poruncit să scoată păsări zburătoare sub tăria cerurilor şi să se înmulţească pe pământ (potrivit Facerea 1, 20 şi 22), le-a pus Bunul Dumnezeu în toată rânduiala lor firească şi înţeleaptă ca să meargă de-a lungul miilor de ani, de când este pământul, într-o armonie şi într-o perfecţiune. Dar atunci când omul a intrat peste ele a început să distrugă, ceea ce vedem astăzi că se întâmplă de fapt cu acele de care astăzi vorbim cu atâta nobleţe. Ne punem întrebarea: de ce a zidit Dumnezeu lumea insectelor, care au diferite mărimi, au diferite specii ajungând la număr de miliarde de specii pe pământ ? Şi fiecare scrisă în legile ei, în culoarea ei, în forma ei, în modul de hrană, în vârsta ei, de toate având grijă cineva şi nu tu, omule. Ci având cineva grijă de ele nevăzut şi Acela nu este decât Cel care le-a dat viaţă.

Toate acestea, dacă începem să le discernem cu firul minţii, ne cutremurăm cât de frumos le-a pus Dumnezeu. Aşa cum te uiţi cu mare sensibilitate la o floare, ne putem uita la culorile unui fluture şi rămânem uimiţi cum este el colorat din firea lui, din fiinţa lui. Cine l-a vopsit ? Cine i-a dat acel contur ? Cine l-a pus în aşa legi, ca să stea atât de bine închegat în fiinţa lui de când se naşte până când moare ? Iată cum iarăşi Îl vedem pe Dumnezeu din zidirile Sale. Şi iarăşi fac o mică paranteză în acest cuvânt. Toate zidirile de pe pământ care au fost, sunt şi vor fi, toate pe lungimea lor de undă Îl arată pe Dumnezeu şi-L cântă pe Dumnezeu. Singura vietate, zidire a lui Dumnezeu, care vrea să scape de Dumnezeu ca Ziditor al universului este omul. Nimeni nu a vrut – vreo zidire – ca să scape de sub puterea dumnezeirii ca Ziditor al său, ci numai tu, omule. Şi de ce ? Fiindcă porţi cel mai înalt chip, de frumuseţea cea mai înaltă – chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Dacă ne ducem în lumea insectelor care sunt atât de neputincioase, atât de mici, atât de ignorate de noi, iarăşi rămânem cutremuraţi de câtă înţelepciune este acolo. Mărturisesc cercetătorii că neputincioasa şi ignorata molie poate să prindă, să discearnă pericolul de moarte al ei de la o distanţă de vreo 30 de metri şi se ascunde din timp. Îl simte cu aparatul său biologic, cum l-a pus Dumnezeu, îl simte pe duşman şi are timp să se ascundă. Înţelepciunea oamenilor de astăzi a mers şi mai departe, profitând de aceste lucruri care le-a închegat Dumnezeu. Acea neputincioasă muscă beţivă care o găsim pe oţet, săturându-se de acolo, spun poliţiştii că o folosesc la depistarea drogurilor şi a armelor. Gândiţi-vă câtă minte i-a dat Dumnezeu omului, câtă înţelepciune, că s-a scufundat în înţelepciunea acestor vietăţi şi profită de ele, dar le găseşte pe ele zidite deja. Acel gândac de bucătărie, care de multe ori vrem să scăpăm de el, are şi el o înţelepciune a lui. Atunci când se aleargă unul spre altul spre înmulţire, emană o secreţie care este atât de puternică încât că gândacul o discerne de la câţiva metri şi securitatea s-a folosit de această secreţie în spionaj. Sunt scrise toate, sunt toate date în vileag, iată omul iarăşi poziţionat în înţelepciunea lui cum se foloseşte de zidirile lui Dumnezeu.

Sunt fluturi care-şi simt semenii de la distanţe de zeci de kilometri. Oare cum de simt ? Că noi imediat vedem că abia ne forţăm să mai vedem de la câţiva metri. De mirosit, nici nu mai zicem. Şi iată-le acestea cum ne ruşinează şi cât sunt de neputincioase. Nu mai spunem de albine, care fac fagurele într-o perfecţiune geometrică. Nu mai spunem de miere, de lucrul mâinilor acestor gâzuliţe atât de neputincioase care muncesc toată viaţa lor numai şi numai pentru om. De ce le-a pus Dumnezeu pe toate acestea ? Ca tu, omule, care porţi toată cinstea şi slava zidirilor lui Dumnezeu, să te uiţi în ele şi să le vezi şi să te foloseşti de ele şi să vezi că toate-ţi slujesc ţie. Că vei vedea în a şasea zi când Dumnezeu toate ţi le supune prin aceeaşi poruncă ţie, omule, declarându-te împărat al tuturor celor zidite de Dumnezeu.

Du-te, omule, la casa furnicilor şi vezi organizare la ele acolo. Când se apropie toamna, fiecare cară după puterea ei boabe de grâu şi le pun acolo în cămăruţele lor, în stup. Înţelepciunea care este cutremurător de mare, unde o găsim ? Acolo, înţelepţite de Dumnezeu, omoară viaţa din acel bob de grâu, ca nu cumva căzând picătură de apă pe el să germineze. Şi atunci când este zi senină, îşi scot boabele de grâu afară şi le usucă, iar cu câtva timp înainte de a veni vreme rea şi ploaie, le duc înapoi în cămăruţele lor. Câtă înţelepciune şi organizare ! Şi tu, omule, stai şi dormi şi aştepţi să-ţi vină toate de-a gata. Uită-te la stupul de albine cât de harnic este ! Uită-te la muşuroiul de furnici şi vezi ce ascultare face fiecare vieţuitoare de acolo ! Dacă vrei şi mai mult, uită-te la păianjen cât de hidos este şi înfricoşător. Cine i-a dat înţelepciunea să-şi ţeasă acea neputincioasă plasă, care de fapt este o capcană pentru gâze, să se sature şi el ? Oare nu Îl vezi pe Dumnezeu de acolo din zidirile Lui ? Doamne, cât de mari sunt lucrurile Tale, dar cât de înţelept sunt lucrate, Doamne ! Dar când vom ajunge la noi şi vom vedea de fapt ce suntem şi ce vrem de la cer şi de la noi, oamenii, de la patimile noastre!

Şi iată că spune Sfânta Scriptură: Şi a văzut Dumnezeu că sunt frumoase, şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, ziua următoare (potrivit Facerea 1, 21 şi 23). De ce spune Sfânta Scriptură că a văzut Dumnezeu că sunt frumoase ? Ca un meşter înţelept, că le-a adus din ,,a nu fi” în ,,a fi” toate acestea care le-am grăit, în graiuri simple şi scurte, dacă meşterul le declară că sunt frumoase, cum spune Apostolul Pavel: Cine eşti tu, omule, ce grăieşti împotriva Ziditorului ? Va zice zidirea, de ce m-ai făcut aşa, Ziditorului ? (potrivit Romani 9, 20) Dacă El, ca un înţelept, le-a adus în aşa frumuseţe şi cum le-a pus rânduiala, cine eşti tu de poţi să-i contrazici lucrurile lui Dumnezeu ? Pentru aceasta, El declară că toate sunt frumoase, că în rânduiala lor ele sunt puse cu rost în bunul mers al vieţii pe pământ. Că toate aceste gâze puse pe pământ ele sunt căutate spre a-şi sătura pofta celelalte vieţuitoare, iar la rândul lor altele se satură cu trupul celor care pândesc ţânţarii şi alte gâze.

Iată că se face seară şi se face dimineaţă, ziua următoare. Nu spune că s-a făcut dimineaţă şi s-a făcut seară. Ziua de lucru se termină cu seara şi începe odihna, ca apoi făcându-se iar lumină începe o nouă zi de lucru. Aşa s-a făcut că s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă şi în ziua a cincea s-au încheiat aceste lucruri ale păsărilor zburătoare, ale acestor gângănii, care în scurt am trecut peste ele cu firul minţii.

Iar în ziua a şasea, vedem că în prima parte face Dumnezeu prin aceeaşi poruncă a Sa dumnezeiască alte vieţuitoare şi spune aşa: Să scoată pământul suflet viu după fel, cele cu patru picioare, cele ce se târăsc, fiare pe pământ, care binecuvântate să se înmulţească şi să stăpânească pământul (Facerea 1, 24). De acum, dacă ne ducem la celelalte animale care ne înconjoară pe noi zi de zi găsim o altă lume, găsim o altă înţelepciune. Acestea sunt dobitoacele care, scrise în legile lor, Dumnezeu le-a pus spre ajutorul omului. Sunt multe curiozităţi şi în aceste vieţuitoare cu câte patru picioare, cu câte două picioare, unele trăiesc şi în apă şi pe uscat, altele trăiesc pe uscat şi în apă şi în văzduh, fiecare cum le-a pus Dumnezeu în rânduiala Sa. Şi să nu uităm un lucru. Toate acestea după cum sunt – frumoase sau mai puţin frumoase, hidoase sau plăcute – Dumnezeu le-a pus numai şi numai spre slujba omului.

 

PC. Predici 43

Şi au zis Dumnezeu: să scoată pământul suflet viu după fel de cele cu patru picioare şi de cele ce se târăsc şi hiare pe pământ după fel; şi s-a făcut aşa (Facerea 1, 24)

Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia

 

Duceţi-vă la un castor, o vietate care-i place mult apa, şi vedeţi cum l-a înţelepţit Dumnezeu că-şi face singur un baraj. Cară singur acolo nămol şi găteje şi le pune şi opreşte apa şi apoi el se scaldă acolo, că-i place să facă baie în apă multă. Cine i-a dat înţelepciunea aceasta ? Du-te, omule, la cârtiţa aceea care stă în pământ, în nămol, stă în ţărână şi vezi-i blana cât de curată este. Nu se murdăreşte nicicum. Uită-te la vulpe că nu are aşternut, nu are porfiră şi vizon şi uită-te cât de graţioasă este, cât de spilcuită este şi ţine la prestanţa ei de vulpe. Cine i-a dat înţelepciunea ? Uită-te la şarpe care se târăşte numai şi numai pe pământ, uită-te la solzii lui cât de colorat este şi cât de curat totodată şi cât de înţelept. Vedeţi dvs. cum le înzestrează Dumnezeu.

O curiozitate şi mai mare: câinele poate să discearnă până la două milioane de mirosuri. Iată ce aparat biologic i-a pus Dumnezeu acestui animal care este atât de prietenos şi, spre tristeţea noastră contemporană, omul şi l-a idolatrizat şi l-a făcut chiar colocatar sub acelaşi acoperiş. Aici cu mare tristeţe spun aceste lucruri, că omul într-adevăr a fost prin păcatele lui frustrat de înţelepciune de către diavol şi şi-a făcut un idol din câine. Îmi este şi greaţă şi ruşine a grăi ce se pot face cu câinii de către oameni. Nu câinii cu oamenii, oamenii cu câinii, oamenii cu pisicile, oamenii cu tot ce este în lumea aceasta, dacă Dumnezeu l-a înnobilat cu înţelepciune. El este înscris în legile lui şi tu, omule, cine eşti ? Iată ce înseamnă omul scris, conturat, creionat, zidit de Dumnezeu şi înnobilat cu înţelepciunea sa.

Dragi credincioşi, ne cutremurăm încă o dată de zidirile lui Dumnezeu, îmi pare rău că nu putem poposi mai mult la aceste zidiri ca să Îl vedem pe Dumnezeu mai în absolutul înţelepciunii Sale. Dar sper, dacă ne va înţelepţi Marele şi Bunul Dumnezeu, să ne oprim mai mult la om şi de acolo să privim în jos, prin noi, la acelea care le-a croit Dumnezeu şi toate le-a întrunit în chipul nostru. Deci, în ziua a şasea, a făcut Dumnezeu aceste dobitoace care sunt imediat lângă noi şi de-a lungul timpului omul, părăsindu-L pe Dumnezeu datorită patimilor lui, le-a declarat zei, dumnezei şi animale îndumnezeite. Vom ajunge, dacă ne ajută Dumnezeu, în duminica viitoare să vedem cum l-a făcut pe om, că acestea toate vedem că doar a poruncit: a zis şi s-au făcut, dar zidirea omului e altfel.

Bunilor creştini, Îi mulţumim bunului Dumnezeu că am ajuns astăzi cu putere fiecare dintre noi şi ne-am întâlnit şi după putere ne-am delectat iarăşi din cele ale lui Dumnezeu zidiri. Încă o dată, Marelui şi Bunului şi Înţeleptului Dumnezeu slavă în vecii vecilor. Amin.