Predica PS Flavian Ilfoveanul din Duminica Pogorârii Sfântului Duh 2010, Bucureşti

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A curs vremea şi iată-ne ajunşi la cincizeci de zile după Învierea Domnului Hristos. Acest praznic mare care se serba şi în Legea Veche, la împlinirea celor cincizeci de zile de la Paşti, a rămas una dintre cele mai frumoase sărbători ale primăverii şi totodată o terminare a lucrării dumnezeieşti şi omeneşti a lui Hristos pe pământ.

Iubiţi credincioşi, dacă Mântuitorul numai venea pe pământ, Se răstignea, învia şi Se înălţa la ceruri, lucrarea Sa pământească nu era de ajuns. Împlinirea ei avea să se facă astăzi când, la zece zile de la Înălţarea de pe Muntele Eleonului, ducând pârga omenească, adică chipul omenesc la ceruri, avea să trimită de acolo a treia Faţă a Sfintei Treimi lucrătoare pentru mântuirea omului, Duhul Sfânt. Praznicul acesta se serba şi în Legea Veche, la iudei. Era de mare valoare, fiindcă astăzi se mânca prima pâine din noul rod, acolo, în Palestina.

Pogorârea Sfântului Duh, iubiţi credincioşi, în legea creştină, după Înălţarea Domnului Hristos la ceruri, are marea însemnătate că omul s-a împăcat cu Dumnezeu şi au avut loc acele schimburi de daruri. Cum tâlcuia Sfântul Ioan Gură de Aur la acest praznic, atât de omeneşte şi pe înţeles de rămânem cutremuraţi, cum a lucrat Dumnezeu cu omul numai spre binele lui. Vedem cum între doi oameni, când se întâmplă o ceartă, trebuie să vină un altul care să poarte şi din unul şi din celălalt, duşmanii, între ei şi să-i împace. Împăcându-se, ca semn al prieteniei ce va dura de acum încolo, îşi schimbă daruri. Dumnezeu era atâta de supărat pe om, fiindcă omul, călcându-I porunca, L-a nesocotit, L-a trimis oarecum într-o nepăsare: ,,Nu-mi pasă de Tine, Doamne”. Fiindcă întotdeauna călcarea de poruncă, după cum o vedem şi în mintea noastră, vine cu o tulburare, cu o întunecare a minţii şi apoi cu o aruncare din preţul Aceluia care ţi-a dat legea ca să o împlineşti. Această supărare nu a venit aiurea de la Dumnezeu, cum se întâmplă de obicei după mofturile oamenilor, ci prihana pe care i-a adus-o satana atât de groaznică era, încât că omul nu mai putea să stea acolo în Raiul, în Împărăţia unde a şi fost aşezat după ce a fost el zidit de Dumnezeu. Diavolul se bucura enorm de mult, dar nu în totalitate. Bucuria lui nu era desăvârşită. Avea doar trupul omului în mână, sufletul nu-l avea, şi pentru aceasta, neodihna l-a pândit tot timpul pe satana.

L-a trimis Dumnezeu pentru păcat pe om în această pălămidă, în acest timp, în această tristeţe, în această moarte trupească dar nu şi sufletească. L-a urmărit Dumnezeu pe om tot timpul, l-a secondat, l-a ajutat tot timpul. Dar omului nu-i rămânea decât să întindă mâna, să conştientizeze pericolul care-l pândeşte prin executarea păcatului, existenţa diavolului în jurul lui şi totodată posibilitatea de a fi ajutat numai dacă întinzi mâna şi ceri de la Cel ce te-a zidit. Dar mai înainte de toate, trebuie să conştientizezi că există Acela de la care tu te duci şi ceri. Diavolului nu i-a rămas altceva de făcut decât să şteargă din mintea omului existenţa lui Dumnezeu, după cum vedem şi în ziua de astăzi. Tot ce se lucrează la mintea omului este de a-L şterge încetul cu încetul pe Dumnezeu din mintea lui, şi acel vid i-l suplineşte acel lucrător al satanei ori cu un darwinism, ori cu mama natură, ori cu un ateism, orice să fie, numai Dumnezeu cel adevărat nu. Ţi-l aduce pe Buddha, hristoşi mincinoşi, numai adevărul să nu fie.

Iată că Dumnezeu nu a gândit aşa. Scumpetea zidirilor Lui nu a lăsat-o de paragină. Omul s-a arătat în lucrarea lui cât de meschin şi de murdar este. Atât de putregăios s-a făcut omul, încât că a chemat moartea pe pământ cu potopul lui Noe. S-a regenerat lumea de la Noe şi descendenţii lui. Peste multe sute de ani, lumea avea să populeze din nou pământul, cu darul lui Dumnezeu, dar iarăşi a început să-L uite pe Cel ce l-a zidit. Aşa s-a făcut că după potopul lui Noe avea să se ridice primul împărat al pământului, Nimrod, în părţile Iranului de astăzi. Acolo avea să se războiască cu Dumnezeu acest împărat neobrăzat şi închinător al satanei. În mentalitatea lui, ştiind că Dumnezeu S-a răzbunat pe păcatele oamenilor şi a adus potopul, a gândit să-şi pună supuşii la lucru şi a zidit acel turn înalt până la nori, în mintea lui gândind că se va urca acolo cu arcaşii săi şi Îl va ucide pe Dumnezeu.

Mărturiseşte istoria că aşa furtună ce a venit în mintea lui, a acelui om atâta de spurcat în fapte şi în gândire, aşa răzbunare ce avea că, pe un platou, care din ce în ce se ridica pe acel turn, avea un pluton de ostaşi săgetători. Tot timpul săgetau văzduhul. Le puneau iar o cărămidă sub picioare şi tot se ridicau şi mereu săgetau văzduhul, socotind în mintea lui şi a acelora ce-i ascultau porunca că măcar o săgeată tot Îl va ajunge de PC. Predici 35 1moarte pe Dumnezeu. Au rămas nişte scrieri cum că Dumnezeu, ca să-l întărâte pe acest blestemat, a făcut că săgeţile se întorceau pline de sânge pe pământ, pe turn. Şi vedem cum întotdeauna un câine care este turbat nu-l poţi îmblânzi, mai bine îl laşi să turbeze de tot. I-a trimis Dumnezeu semn acestui împărat să se liniştească; nu a vrut. În cele din urmă, când a ajuns cu turnul până la nori, a trimis Dumnezeu o furtună şi toţi lucrătorii au ajuns schimonosiţi, majoritatea morţi, iar din ei sunt schimonosirile de azi printre animale.


Nimrod, în atacul lui împotriva cerului

Dragi credincioşi, înainte de a trimite Dumnezeu această pedeapsă şi peste Nimrod şi supuşii săi, le-a amestecat Dumnezeu limbile, socotind că această minune îi va linişti. Nu că îi era frică lui Dumnezeu, doar ştim cât este înălţimea cerului. S-au dus deştepţii de astăzi în văzduh. Nu L-au găsit pe Dumnezeu, de vreme ce El este pretutindeni; oriunde ar fi, în tot universul căutat, Îl găsim pe Dumnezeu dacă vrem; dacă nu, poţi să te duci şi în lăcaşul Său şi tot nu Îl găseşti ! Iubiţi credincioşi, de atunci amestecarea limbilor a rămas în popoare. Să nu socotiţi că este o legendă, cum la timpul de astăzi se împuiază minţile cu fel de fel de credinţe ale lumii sau antice, din care-şi trag sorgintea societăţile obscure, malefice, satanice ale zilelor noastre. De atuncea s-au amestecat limbile până în ziua de astăzi. Era frumos când vorbea omul o limbă. Dar fiindcă nu L-a ascultat pe Dumnezeu, şi-a retras Ziditorul acest dar de la oameni şi oamenii au rămas să se înţeleagă cu greutate în lumea asta.

A venit Mântuitorul ca să uniformizeze lumea, să grăiască toţi o limbă, dar în primul rând, o limbă duhovnicească. Fiindcă aşa cum grăiau la propriu multe limbi pe pământ, tot aşa şi credeau oamenii în mulţi dumnezei. Că scopul satanei acesta a fost, de a-l dezbina pe om prin politeism şi în felul acesta îl stăpânea. A venit Mântuitorul să uniformizeze credinţa, să arate că este un Domn, o credinţă şi un Botez (Efeseni 4, 5), un singur Ziditor, nu mai mulţi; să-l scoată pe om din acest păcat cumplit în care l-a izbit satana, trupul şi lumea. Cu greu este urechilor de a auzi în ce hal au putut să cadă oamenii, în ce păcate zăceau, şi aceste păcate le putem vedea astăzi de multe ori în lume şi, spre ruşinarea omului, propovăduite în mass-media cu scopul, dacă e posibil, ca şi copilul să fie smuls din decenţa, din frumuseţea lui şi izbit în această mocirlă a păcatului.

Mântuitorul a venit să îndrepte cărările oamenilor, cărări care pentru ei erau totalmente ascunse de către diavol. Nu-i rămânea omului decât să întindă mâna spre a fi ajutat. A venit Domnul Hristos şi, fiind Faţa a doua a Sfintei Treimi, trebuia să-L împace pe Tatăl ceresc cu omul. Era Dumnezeu din veac, din Tată fără mamă, şi a venit pus sub vreme, cum L-au numit Sfinţii Părinţi ,,din mamă fără tată”, dar om. Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. Acuma venea Persoana care era în putere de a-L împăca pe Dumnezeu cu omul. Împăcarea nu se putea face doar la un schimb de vorbe. Vorbele au fost până la naşterea Mântuitorului. Acele vorbe au fost proorocirile insuflate de Duhul Sfânt asupra vaselor de cinste pe care le avea Dumnezeu pe pământ, sfinţii Săi prooroci şi drepţii. A venit Domnul Iisus Hristos şi a trăit viaţa Sa pământească, culminându-I această viaţă, aceşti paşi pământeşti, cu moartea. Moartea mişelească nu de orice mână, că L-a tâlhărit la drumul mare sau cine ştie din ce motive a fost ucis: ucis tocmai de cel mai înnobilat popor, poporul mesianic, cărora Dumnezeu Le-a dat acestor oameni, cele mai mari minuni şi legile. La ei convergeau toţi ochii pământului şi ai istoriei.

În Palestina, în mijlocul pământului, cum a spus Proorocul David, au făcut Dumnezeu mântuire (potrivit Psalmi 73, 13). Tu ai sfărâmat capul balaurului, datu-l-ai pre el mâncare noroadelor arapilor (Psalmi 73, 15). Acolo a venit Mântuitorul, în centrul uscatului, ca să pună mântuire omului, pe crucea Golgotei. Această împăcare atât de greu a fost de făcut, numai de Persoana a doua a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, culminată fiind cu moartea Lui pe cruce din mâna poporului mesianic şi nu a romanilor, cum se distorsionează adevărul. Romanii erau nişte papiţoi în mâna lor, erau păpuşi, marionete care au executat acest lucru. Dar sacrilegiul a fost făcut de ceilalţi, din sorgintea Mântuitorului. Ca omul să se facă mârşav în lucrările lui, până nu este şi laş, nu primeşte mârşăvia. Dar iată laşitatea de unde vine: ,,Nu noi L-am răstignit pe Hristos ! Ei !” Dar aceasta este problema lor, strict cu Dumnezeu. Cu oamenii s-a văzut şi se vede.

Iubiţi credincioşi, Mântuitorul Şi-a împlinit misiunea pământească. A înviat ! A stat patruzeci de zile pe pământ cu Sfinţii Apostoli şi le-a spus ce au de făcut. La patruzeci de zile, pe Muntele Eleonului, în văzul Sfinţilor Apostoli Se ridică la cer cu tot cu trup. La zece zile de la Înălţare, Apostolii, cum ar fi duminică, stăteau ascunşi de frica iudeilor. Serbau şi ei în ascuns, în tăcere, praznicul a cincizeci de zile. Deodată, fără de veste, PC. Predici 35 2precum avea să încondeieze Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, s-a făcut un vuiet ca de furtună mare, dar liniştitoare, în casa unde erau adunaţi (potrivit Faptele Apostolilor 2, 1-2), şi fiecare uitându-se la fiecare, vedea pe creştetul aceluia un foc în chip de limbă şi pâlpâia acel foc nearzând. În momentul acela, cu fiecare om cu care se întâlnea pe faţa pământului grăia în limba aceluia. Acela era Duhul Sfânt, darul Duhului Sfânt fără de care Sfinţii Apostoli şi toată lumea de după ei nu se putea mântui.


Pogorârea Sfântului Duh

De ce trimite Dumnezeu acest dar ? Ştia că de acest dar are nevoie omul. Omului nu-i trebuia ceva material, căci era întru totul al lui Dumnezeu aici pe pământ. I-a trimis Ziditorul său ceea ce îi lipsea: darul Duhului Sfânt. Şi să ştiţi că întotdeauna când omul păcătuieşte, primul lucru pe care îl pierde este Duhul Sfânt ! Oamenii care se sinucid, oamenii care cad în demenţă, sau în erezii, sunt explicitarea lipsei Duhului Sfânt. Nu la un prim păcat se depărtează Duhul Sfânt de la om. Îl aşteaptă Dumnezeu pe om, dar dacă tu eşti împietrit şi nu vrei, nu că nu poţi sau nici măcar nu încerci, atunci se depărtează.

Acest dar îi lipsea omului, fără de care nu se putea mântui, şi orbecăia în întuneric, simţea că are o nelinişte. Oricâtă pace ar fi avut, materială, totuşi nu era deplină. Îi lipsea acel puţin după mintea lui, iar după mintea noastră creştinească, totul, pacea lăuntrică pe care a lăsat-o Hristos şi darul Duhului Sfânt. Cum a lucrat Duhul Sfânt în om ? Aşa cum lucrează focul într-un bulgăre de lut modelat de olar. Lutul tinos, care este atâta de greţos, iată-l modelat după mintea meşterului şi băgat în foc, ce stofă îi dă ! Aşa să vă închipuiţi lutul acesta din noi însufleţit ! Mocirlos, întinat, puturos, scârbos în faţa dumnezeirii, dar are duh de viaţă, trecut prin focul Duhului Sfânt, este vas stilat, demn de Împărăţia lui Dumnezeu. Acelui vas i se cuceresc şi îngerii, închinându-i-se. Aceasta este puterea Duhului Sfânt, iubiţi credincioşi.

Ca să înţelegem ce înseamnă Duhul Sfânt, uitaţi-vă frăţiile voastre peste umăr, la trecut. Aduceţi-vă aminte, şi-l citez pe Apostolul Pavel: Ce dar aţi avut în acelea pe care voi le lucraţi cu plăcere şi de care vă ruşinaţi acuma ? (Romani 6, 21) Cum erai înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi cum gândeşti şi lucrezi şi câtă pace ai, creştin fiind şi conştientizându-L pe Dumnezeu în plinătatea Lui ? Şi tu, ca fiinţă zidită în nobleţe de Dumnezeu, câtă putere şi cât dar poţi să ai. Iubiţi credincioşi, omul a venit spre preîntâmpinarea lui Dumnezeu. Cu darul pe care a putut să-l dea trupul lui Hristos.

Şi acela nu a venit aiurea, ci din pururea Fecioara Maria care a fost aşteptată mii de ani. Au mai fost fecioare pe pământ, dar nu ca ea. Nu au avut mintea ca ea, nu au avut gândirea aceea atâta de curată ca raza soarelui. Atâta strălucire ce a putut avea această fiinţă pe care a odrăslit-o pământul şi a zidit-o Palestina, poporul mesianic, sinagoga de până la Hristos ! Acelei străluciri i s-a închinat îngerul, fiind prima persoană şi ultima totodată căreia îngerul i se închină, lut însufleţit, Maica Domnului. Din sângiurile ei pământul avea să plămădească darul de care avea nevoie dumnezeirea de la întinarea omului, 5.500 de ani a durat. Iar Dumnezeu pe măsură trimite darul spre împăcare, Duhul Sfânt în acest fel, în chip de limbi de foc. Limbă, că aveau să transmită Sfinţii Apostoli prin grai tuturor oamenilor de pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu şi vestea că a venit Mesia. Graiul lor a tunat în tot pământul.

Să nu vă împuţinaţi la suflet că vedeţi mahomedani, budişti şi toate liftele pământului care nu au nici o tangenţă cu Dumnezeu. În India s-au ridicat sfinţi la timpul lor, în China, în sălbaticii mongoli. În sălbatica Turcie de astăzi, s-a ridicat o pleiadă întreagă de sfinţi, ceea ce aproape că nu putem să credem. Iar în raiul acesta pământesc, România, poate peste sute de ani, dacă va continua în distrugerea de astăzi, aşa se vor întreba alţii şi vor zice: oare au fost în România creştini ? Deci să nu ne împuţinăm în ceea ce zac oamenii pe pământ. Pământul îşi va da rodul său la vremea sa. Aşa a fost darul Duhului Sfânt dat Sfinţilor Apostoli şi tuturor acelora de după ei.

Iubiţi credinciosi, fără Duhul Sfânt nu se putea. Aţi văzut că un doctor, când vindecă un pacient, întâi îi vede rana cât de puroindă este, lasă să se coacă buboiul, stoarce puroiul, curăţă rana până la carne vie, să curgă sânge curat, nu putregăios, şi apoi toarnă alifia. Şi creşte carne curată. Iar la minte, cel ce s-a rănit, are pus acolo că, unde s-a rănit, nu mai trece niciodată. Rana îl marchează pe om, dacă are un pic de minte. Aşa a fost lumea rănită de păcat. Sau cum l-a arătat Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, tâlhărit şi lăsat de-acum în drumul mare plin de răni, nici nu se mai putea ridica, doar cât avea un pic de duh de viaţă în el. A venit Duhul Sfânt în chip de limbă şi de foc, focul trebuia să cureţe acest lut şi rană, ca nu cumva în locul acelei răni să mai răsară putregaiul. Când Sfinţii Apostoli îndrituiau cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu cu minunile de care se cutremurau oamenii, acele minuni făcute în numele lui Iisus Hristos, galileeanul cum Îl ştiau, arătate către păgâni, acei oameni lepădau idolatria şi veneau şi se închinau lui Hristos, socotindu-L că Acesta este Ziditorul cerului şi al pământului.

Întoarcerea omului nu se putea face completă până nu oprea păcatul şi apoi Duhul Sfânt să cureţe tot din el. Mântuitorul a arătat prin Proorocul Isaia iudeilor: Alt aşezământ de lege voi pune în loc (Evrei 8, 8), lepădând aşezământul de lege al sinagogii, jertfele de animale. Acel aşezământ de lege nou avea să sune aşa: Nu voi mai pomeni păcatele lor şi fărădelegile lor uitate vor fi (Evrei 8, 12). Acelea ce au fost; dar pentru cele care vin, de acuma răspunzi într-o nouă viaţă şi în noul tipic al legii. Deci Mântuitorul venind pe pământ a preluat păcatele noastre de până la botez. A conştientiza ce este grav, ce-L supără pe Dumnezeu şi-ţi distruge imaginea ta ca om şi acestea conştientizându-le, te păzeşti de acuma încolo să nu mai faci. Iar Duhul Sfânt te ajută să te păzeşti acum, să nu se atingă nici satana, nici momelile şăgalnice ale trupului, ,,ia şi fă dulceţile vieţii, că nu-i nimica”, cum şoptesc astăzi la urechea tuturor oamenilor îmbierile acestea ale vieţii dulci, ale roşcovelor de astăzi.

Iubiţi credincioşi, noul Nimrod, noul împărat care este aşteptat cu multă ardoare de un singur popor pe pământ va fi antihrist. Cât de spurcat a fost acela în fapte şi în gândirile asupra lui Dumnezeu, mai mult va fi acesta. Acela avea supuşii lui care nu aveau nici o valoare în faţa împăratului, a primului împărat al pământului. Acesta care urmează să fie are acoliţii lui, trepăduşii lui, supuşii lui, care efectiv nu au nici o valoare. Sunt doar dezmierdaţi precum animalul din grajd înainte de tăiere. Se foloseşte de el şi apoi îi dă cu piciorul. Oricât ar spune Dumnezeu în urechea acelui om: ,,Vezi că eşti chip şi asemănare a Mea. Ai darul, puterea de a accede spre Împărăţie. Nu te lăsa momit de împăratul ce urmează să vină”.

Mi se pare că duminică a venit cea mai obscenă şi spurcată formaţie de muzică, AC/DC. Şi mulţi aţi fost. Traducerea aceleia este ,,antihrist, moarte Lui Hristos”. Sunt satanişti, formaţii create de aceşti oameni care lucrează numai căderea creştinismului. Şi ca nişte roboţi, vă duceţi. Aveţi grijă, dragi credincioşi, ca nu cumva Darul Duhului Sfânt să se ia de pe frăţiile voastre. Fiţi foarte atenţi. Atât de discrete sunt cursele întinse astăzi, încât că omul nu-şi poate da seama. Încetul cu încetul te descreştinează şi crezi că tu, o viaţă, ai un dumnezeu, dar de fapt când vezi cine este Dumnezeu adevărat, te-ai înşelat o viaţă. Acesta pe care L-am văzut, în paşii atât de grei pământeşti, până la moartea pe Golgota, Acesta a înviat cu puterea Tatălui ceresc, Acesta S-a înălţat la cer ducând darul dat de oameni Tatălui ceresc, şi de acolo, la zece zile, Şi-a împlinit făgăduinţa trimiţând Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli. Atât de important este praznicul de astăzi şi, dacă ne va ajuta Dumnezeu, îl vom mai grăi în alte graiuri, în alte tâlcuiri, în alte dăţi, dar până atuncea rog pe Dumnezeu să ne ajute, să ne păzească ca lumina ochiului, şi să ne dea acel tip de înţelepciune cu care să ne păstrăm darul Duhului Sfânt, care a venit astăzi peste Sfinţii Apostoli. Toată săptămâna este harţi în cinstea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, urmând ca duminica viitoare să fie lăsata secului pentru postul Sfinţilor Apostoli.

Bunului Dumnezeu să Îi dăm slavă şi cinste în veci. Amin.