Predica ÎPS Mitropolit Vlasie şi PS Flavian Ilfoveanul de Sfântul Apostol Andrei 2009, Bucureşti

 

Şi l-a întrebat pre el un boier zicând: învăţătorule bune, ce voiu face să moştenesc viaţa veşnică ? Iar Iisus i-au zis lui: căci îmi zici bun ? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Poruncile ştii: să nu curveşti. Să nu ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pre tatăl tău şi pre mama ta. Iar el a zis: acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus auzind acestea, i-au zis lui: încă una îţi lipseşte: toate câte ai vinde-le şi le împarţi săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino, urmează mie. Iar el auzind acestea, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, au zis: cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii ! Că mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei ce au auzit acestea, au zis: şi cine poate să se mântuiască ? Iar el au zis: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18, 18-27).

 

Iubiţi credincioşi, bine v-am găsit ! Iată ne aflăm în postul Naşterii Domnului, post binecuvântat de Dumnezeu şi de Sfinţii Părinţi, care l-au rânduit în cinstea Naşterii Mântuitorului. Face o analogie foarte frumoasă Sfântul Ioan Gură de Aur cu postul pe care l-a postit Proorocul Moisi în Muntele Sinai, timp de 40 de zile şi 40 de nopţi. A postit Moisi să se învrednicească de a primi tablele Legii scrise cu degetul lui Dumnezeu în piatră; când auziţi de degetul lui Dumnezeu, să nu credeţi că este deget omenesc: înseamnă puterea lui Dumnezeu cu care a scris acele pietre. Zice: atunci a postit Moisi să primească tablele Legii din mâna lui Dumnezeu. Trebuie creştinii, noi cu toţii, să postim 40 de zile să primim pe Însuşi Dătătorul Legii, nu legile din Sinai, ci pe Dătătorul Legii în Sinai, pe Dumnezeu care S-a întrupat, S-a făcut om pentru noi ca să ne mântuiască pe noi, oamenii.

Deci, suntem în acest post, care este un post binecuvântat şi cu anumite dezlegări, căci atunci când este slavoslovie sau polieleu sau vreo slujbă cu cruce neagră – să spunem – se face dezlegare la peşte, dacă este luni, marţi sau joi. Cum este Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon, se dezleagă şi miercuri şi vineri, şi la cei 5 Sfinţi Mucenici, după calendarul lui Chiricescu din 1922 – care cade pe 13 decembrie – la fel se dezleagă şi miercuri şi vineri. În rest, numai la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului; şi în celelalte zile – sâmbăta şi duminica în mod oficial –, iar de la 20, inclusiv 20, până la 25 decembrie nu se mai mănâncă peşte, ne pregătim pentru sfintele taine cei care sunt vrednici să se împărtăşească la Naşterea Domnului.

Pentru aceasta, iubiţi credincioşi, să ne întoarcem la cele scrise de Sfântul Evanghelist Luca la evanghelia de astăzi. S-a dus un om la Dânsul ispitându-L, deci gândiţi-vă, avea fapte bune, chiar Gură de Aur spune, era un tânăr minunat, cu fapte bune. Şi l-a întrebat Mântuitorul: ştii poruncile ? El a întrebat: care ? Să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu fii slugă mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi celelalte care sunt în lege scrise, care sunt strict necesare să le păzim. Şi PC. Predici 29 01toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Dacă vrei să fii desăvârşit – îi spune Domnul – vinde-le toate, dă-le săracilor şi vino de urmează Mie. Întâmplarea face ca această evanghelie să coincidă cu ziua Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Că Sfântul Ioan Botezătorul a spus când L-a văzut pe Mântuitorul, că nu se cunoşteau: iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Şi auzind Andrei, care era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, a mers după Iisus şi L-a întrebat: Doamne, unde locuieşti ? Vino şi vezi. L-a găsit pe Sfântul Petru, pe fratele lui – de aceea i se spune cel întâi chemat: el a fost primul care a fost chemat de Mântuitorul să vină să vadă unde locuieşte, ca să se convingă prin vorbele Lui cele dumnezeieşti că El este Mesia.


Sfântul Apostol Andrei

Dar dacă ne întoarcem din nou la evanghelia spusă de Sfântul Luca, auzind acel fecior, acel bărbat tânăr – dar evanghelistul a menţionat că a venit ispitindu-L pe Mântuitorul, deci n-a venit cu inima curată – deci la mărturisire când vă duceţi, când vă duceţi nu contează în ce loc, nu vă duceţi ispitind, duceţi-vă cu inima curată şi Dumnezeu deschide uşa, deschide inima duhovnicului, deschide inima primarului, nu vă duceţi ispitind cu gândul: poate îl înşel, poate fac ceva. Nu ! Mergeţi cu inima curată şi Dumnezeu îi deschide inima fără să ştim noi, fără să vrem noi. Dumnezeu aşa lucrează şi aşa face minunile, fără să ştim noi; lucrează în subconştientul nostru cu înţelepciunea Lui cea dumnezeiască, neînţeleasă nici de noi, nici de altcineva din jurul nostru, ci de Însuşi Înţelepciunea divină, Înţelepciunea supremă, care este Creatorul nostru.

Şi atunci s-a adresat celor din jur şi ucenicilor, când l-a văzut că s-a întristat şi a plecat: cu anevoie va intra bogatul întru împărăţia lui Dumnezeu. Şi acum fiindcă toţi aţi fost pe la mare şi aţi văzut funia corăbiei cât este de groasă, cum să încapă în urechile acului ? Deci, cu anevoie, deci după cum nu poate să încapă funia corăbiei în urechile acului, aşa nu va intra bogatul întru împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu-l opreşte, fraţi creştini, bogăţia ! Îl opreşte zgârcenia, nemilostivirea, ca pe bogatul cel care era cu Lazăr: bea, mânca, se veselea în toate zilele luminat, şi Lazăr era bolnav, plin de bube, şedea la poarta bogatului, veneau câinii şi îi lingeau rănile. Şi face o mare filozofie Gură de Aur şi spune: ca să vadă bogatul că se milostivesc câinii faţă de el, şi el nu se milostivea. Şi pentru aceasta, nu se pot mântui bogaţii.

Avraam, patriarhul, a fost bogat, a avut 318 slugi, dar atunci când primea străinii – că am fost la stejarul Mamvri, care aţi fost la Ierusalim şi aţi avut ocazia să vă duceţi la Hebron, aţi văzut stejarul acela care acum s-a uscat: era stejarul unde L-a primit Avraam pe Dumnezeu în chipul celor trei Îngeri, Sfânta Treime. Spune că atunci când trecea un călător, pentru că erau căldurile cele mari, până la aproape 50 grade, în acea zonă, vara în iulie şi august, singur stătea în casa cortului, îi primea, îi adăpa cu apă şi le gătea ceva de mâncare. Singur patriarhul, aşa de milostiv era. De asta s-a şi învrednicit să primească pe Sfânta Treime. Şi n-a pus slugile, că avea 318, nu le-a pus să gătească mâncare pentru Sfânta Treime, singur a junghiat viţelul, a făcut friptură de viţel, şi Sarra nevasta lui a frământat făină şi a făcut acele turte pe care le-au mâncat. Ca oamenii au mâncat, nu s-au prezentat ca nişte îngeri, ci ca nişte oameni. Şi au mâncat de dragostea patriarhului, ca să vadă el că mănâncă şi sunt alături de dânsul.

Deci, iată milostenia ce face: primeşte pe Dumnezeu în casa omului. Şi în casa bogatului, şi în casa săracului, dacă este milostiv. Spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur: dacă nu ai bani, nu ai averi să dai săracului, spune-i o vorbă bună atunci când este amărât, când este întristat, când n-are cine să-l ajute, nimeni. Atunci mângâie-l cu o vorbă dumnezeiască şi duhovnicească, şi încurajează-l, să n-ajungă să-şi pună capăt zilelor datorită ori foametei, ori datornicilor, ori cămătarilor, ori altcuiva care-l presează din spate sau din faţă. Deci, aici noi trebuie să fim atenţi. Şi de aceasta Mântuitorul a spus că este cu anevoie să intre bogatul întru împărăţia lui Dumnezeu, nu pentru bogăţie, pentru neomenie.

Am mai spus de multe ori, avem şi noi bogaţi acum, dar se aseamănă cu aceia care au pierdut bogăţiile pe timpul comuniştilor. Rar sunt care să facă ceva milostenie pentru un copil bolnav, pentru săracii care au fost cum a fost cu inundaţiile, s-au mai găsit poate unul-doi, dacă s-au găsit, dar nu se ştie. Dumnezeu doar ştie dacă a mai fost careva. Şi sunt oameni care au bani mulţi, viaţa este scurtă, este ca un vis, sunt unii oameni – poate şi noi gândim de multe ori, tot omeneşte – de ce acei bogaţi au atâţia bani şi nu dau la nimeni, la cei care au nevoie ? De ce se desfătează ? De ce numai ei ? De ce nu ne-a dat Dumnezeu şi nouă ?

Dumnezeu nu este nedrept, a pus în această lume, lume mică – microcosmosul, care suntem noi şi macrocosmosul, care este lumea mare pe care o vedem – dar este lumea cea nevăzută, creată de Dumnezeu, înainte de facerea pământului. Aşa spune Mântuitorul înainte de Patimă: Părinte, slăveşte-mă la tine cu slava care am avut-o la tine înainte de facerea lumii (Ioan 17, 5). Şi a auzit glas de la Dumnezeu Părintele: am proslăvit şi voi proslăvi (Ioan 12, 28 şi următoarele). Şi atunci oamenii care au auzit au zis: înger vorbi cu el. Sau tunet se făcu. Că era glasul cel dumnezeiesc care i-a cutremurat pe toţi. Şi de aceasta, această lume văzută este nedreaptă. De ce spune că este nevoie de o judecată supremă ? Ca să iasă adevărul la lumină şi dreptatea să triumfe, şi nedreptatea şi acei care fac judecăţi nedrepte să iasă la lumină. Se acoperă crime, fac puşcărie cei nevinovaţi, se acoperă cu bani multe fărădelegi, toate atunci vor ieşi la iveală.

De asta spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur: de nevoie este şi de mare necesitate o judecată supremă. Judecata viitoare care va judeca toate, şi toate vor ieşi la lumină. Toate nedreptăţile făcute asupra fetelor, cum vedeţi că se răpesc copii, se răpesc fete, femei, nu se ştie unde mai sunt. Se fac nedreptăţi mari în această lume şi păcat este că noi suntem o ţară ortodoxă şi se întâmplă aceste lucruri într-o ţară ortodoxă, unde trebuie să avem frică de Dumnezeu, să avem frică de legile şi ale statului, dar în primul rând de legile cele dumnezeieşti. Cine se teme de Dumnezeu şi face voia Lui ajunge pe mâna legii statului ? Nimeni. Se păzeşte. De ce ? Fiindcă are frica lui Dumnezeu în inima lui. Nu fac această nedreptate, că ajung la puşcărie, că tot mă prind, azi sau mâine. Dar dacă nu are frică de Dumnezeu, cum e proverbul românesc, nu are ruşine nici de oameni. Şi face până într-o zi, până când îl prinde, îl duce la locul lui, unde se cuvine. Dacă îl prind, sau dacă nu are bani cu ce să se acopere.

Şi pentru aceasta, iubiţi credincioşi, nu bogăţia ne pierde, neomenia, zgârcenia şi răutatea şi mândria faţă de cel sărac. Putem să spunem, sau boierii pot să spună, că au fost nişte fraieri, au fost nişte proşti că nu s-au îmbogăţit. Cunosc oameni care au fost oameni mari, nu s-au îmbogăţit. Puteau. S-au temut. Zic: am o pensie liniştită şi dorm liniştit, nu-mi bate nimeni în uşă sau în geam să mă întrebe dacă am furat cutare sau cutare lucru. Cu ce bani mi-am făcut vilă, sau cu ce bani mi-am făcut nu ştiu ce, sau câte apartamente am. N-am decât unul singur, de pe timpul comuniştilor.

Şi iată, iubiţi credincioşi, bogatul cel nemilostiv cu anevoie va intra întru împărăţia lui Dumnezeu. Dar apostolii s-au întristat şi i-au spus: Doamne, dar acum cine poate să se mântuiască ? Ce le spune Mântuitorul ? Cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. Dumnezeu ne poate lumina mintea, PC. Predici 29 02ne poate deschide ochii mari, ne poate da milă în inimă dacă totuşi mai avem un sentiment creştinesc în sufletul nostru să vedem pe cel sărac, să vedem pe cel amărât, să vedem pe cel nenorocit şi bolnav şi să-l ajutăm. Şi în felul acesta, putem intra întru împărăţia lui Dumnezeu. De ce spune Mântuitorul: vinde toate şi vei avea comoară în ceruri ? Aceea nu se jefuieşte de oameni, aceea nu rugineşte, acele haine nu le mănâncă moliile, acelea sunt strălucite ca soarele.


Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos

Când i s-a arătat îngerul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos cu o cunună din cer – el era slugă la cineva, dar ca să se poată mântui s-a făcut nebun –, şi a venit cu o cunună frumoasă înainte de a începe el să facă nebuniile care le-a făcut, şi i-a spus: uite, dacă vei sluji cu adevărat lui Hristos, prin viaţa pe care ai început-o, să te acoperi faţă de lume că faci fapte bune, vei primi această cunună strălucitoare. El a spus: dă-mi voie să mă duc la stăpânul meu să o cumpere el, că el are bani mulţi. Zice: uită-te la dânsa, la această cunună din flori. O floare din această cunună atât este de scumpă şi de frumoasă, pe care boierul tău nu o poate cumpăra, valorează mai mult decât tot aurul pământului. Deci, am stat şi m-am mirat, şi vă spun şi să ne gândim: dacă o floare este mai scumpă decât tot pământul, dar sufletul nostru care este cea mai scumpă floare creată de mâna lui Dumnezeu ? Cât este de scump, cum spune Mântuitorul: ce vei da în schimb pentru suflet, dacă vei dobândi toată lumea (Matei 16, 26) ? Ne pune cineva: sunt împăratul întregii lumi, ce-mi foloseşte ca mâine-poimâine să-mi pierd sufletul ? Ce foloseşte toată bogăţia pământului ?

Vedeţi, dvs, că nu este decât o înşelăciune. Cum am spus, viaţa este un vis. Ai ajuns la 50 de ani, nu ştii când au trecut anii, ai ajuns la 60, nu ştii când au trecut anii, la 70 tot la fel, ai ajuns la 80, parcă te simţi cu mintea de copil şi tânăr, dar bătrâneţile te ţin la pat. Sau poate nu ajungi până atunci. Deci, aceasta este viaţa. Viaţa trebuie să fie, şi aşa este normal s-o ducem noi creştineşte, pregătire pentru veşnicie, pentru eternitate. Acolo unde nu este nici necaz, nici suspin, ci este lumină veşnică, este bucurie veşnică, este Dumnezeu care este Părintele tuturor şi este Soarele cel veşnic. Cum zice Proorocul David: ca un mire ce iese din cămara sa, dar care şi-a pus lăcaşul său în soare (Psalmi 18, 5). Să înţelegem noi pământenii, în lumină. Lăcaşul lui Dumnezeu este în lumină, acolo este lumină nepieritoare, nu este noapte. Este o veşnică veselie.

Pentru aceasta, sfinţii mucenici, sfintele muceniţe, Sfântul Apostol Andrei pe care astăzi îl sărbătorim, a sfinţit cu picioarele lui dumnezeieşti ţara noastră, Dobrogea, dar a ajuns până la Râmnicu-Sărat cu propovăduirea. A sfinţit-o, a binecuvântat-o, ne-a făcut o ţară ortodoxă, a ajuns şi a pătimit, şi-a dat viaţa pentru Mântuitorul, în cinstea Mântuitorului, a ajuns la Patra, acolo a pătimit şi acolo este şi o parte din crucea pe care a fost răstignit şi acolo este o parte din sfintele moaşte, inclusiv capul Sfântului Andrei, care a fost adus şi la noi în ţară cu câţiva ani în urmă. Deci, iată aceşti bărbaţi au lăsat toate, nu au făcut ca tânărul care L-a ispitit pe Mântuitorul. Şi veniţi după mine ! Când i-a chemat pe Sfântul Ioan şi Iacov, amândoi fraţii: veniţi după mine, să vă fac pe voi vânători sau pescari de oameni (Matei 4, 19). Pentru că erau pescari. Au lăsat pe tatăl lor, Zevedei, mrejele şi corabia şi au mers după Mântuitorul. Şi în felul acesta, acel puţin – noi ţinem la puţinul pe care-l avem, nu vrem să-l părăsim; bogatul ţine la bogăţie, noi ţinem la sărăcia noastră, la cât avem noi. Nici acelea nu vrem să le părăsim. Iată apostolii au părăsit toate.

Spune Sfântul Apostol Petru în alt paragraf: Doamne, iată, noi am lăsat toate şi am urmat ţie. Ce ne va fi nouă ? (Matei 19, 27) La judecata de apoi, veţi şedea pe cele douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil. Deci iată plata, iubiţi credincioşi, îi va pune judecători seminţiei lui Israil. Pentru că acolo au predicat prima dată şi nu au vrut să creadă. Au crezut, nu au vrut să creadă toţi, dar pentru acei necredincioşi îi vor judeca Sfinţii Apostoli care au predicat Evanghelia.

Pentru aceasta, iubiţi credincioşi, pentru că suntem în post, repet încă o dată, să ne facem datoria, avem timp să ne mărturisim, suntem aproape la începutul postului: avem timp de mărturisit, avem timp de postit, avem timp să facem un pic de canon, fiecare după puterea lui: care este bolnav poate să citească, care este sănătos poate să facă metanii mai multe. L-a văzut un ucenic al unui cuvios pe stareţul lui făcând metanii multe. Poate făcea 2-3000 de metanii pe zi. Zice: părinte, dar cum faci atâtea metanii ? Văd că te-ai rănit la genunchi. Zice: fiule, fac acum că sunt tânăr şi pot, o să vină vremea când îmbătrânesc şi nu voi putea să mai fac. Şi să am merinde pentru bătrâneţe. Vedeţi cum se gândeau sfinţii ? Şi noi: dacă suntem tineri, dacă nu suntem bolnavi cu inima, dacă nu avem alte probleme şi putem face metanii, duhovnicul nu o să vă dea să faceţi mai multe de 20-30-50, sau maximum 100 de metanii, dar dacă poţi să faci, atunci poţi să faci şi mai multe, pentru că avem merinde la bătrâneţe, avem hrană pentru drumul cel lung pe care-l vom face cu toţii, când va porunci Dumnezeu.

Pentru aceasta, vă urez post uşor în continuare, să ajungeţi Sfânta Naştere a Mântuitorului, prin care Maica Domnului s-a gătit prin naşterea ei dumnezeiască aducând Pruncul în cetatea Betleemului, să ne bucurăm cu toţii de acea mare sărbătoare care se cheamă sărbătorile de iarnă, dar asta într-un termen mai larg, ca să încapă şi alte sărbători, ale altora, dar în cinstea Naşterii Mântuitorului sunt sărbătorile de iarnă ale creştinătăţii – noi suntem aceia care dominăm sărbătorile frumoase de iarnă. Să ajungem sănătoşi, să ajungem cu bucurie, Maica Domnului care se roagă pururea pentru toată creştinătatea, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, care astăzi îl sărbătorim, să vă binecuvânteze pe toţi şi să se roage Mântuitorului să ajungem la această frumoasă şi mare sărbătoare cu pace şi linişte şi Dumnezeu să vă binecuvânteze cu binecuvântarea cerească. Amin.


În primul rând, mulţumesc înalt prea sfinţitului, că după o pauză destul de lungă a binevoit să vină să ne ospăteze cu aceste bucate duhovniceşti şi, mai ales, în preajma acestor sărbători de iarnă. Înalt prea sfinţitului mitropolit, slujitorilor şi frăţiilor voastre nu vă doresc decât tot ce este mai frumos şi mai bun pentru liniştea minţii şi inclusiv liniştea trupului de care avem fiecare nevoie. Atâta-i de frumos cuvântul lui Dumnezeu pentru cel ce-l caută, încât că te umple din cap până-n picioare şi parcă mai rămâne şi un rest pentru ziua de mâine. Nu în zadar a spus şi Mântuitorul: gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Psalmi 33, 8). Această gustare, cine o înţelege în sensul propriu al cuvântului, într-adevăr, se împărtăşeşte de darul lui Dumnezeu care curge peste om.

A închegat înalt prea sfinţitul din firul istoriei ce înseamnă să fii bogat şi ce înseamnă să fii sărac. Bogăţia să nu o înţelegeţi întru totul doar în ceea ce desfătează trupul: aurul şi argintul. Este chiar o deşertăciune. Având în vedere că mintea face totul, fără numai că aceasta este bogăţia omului şi, după cum spunea şi înalt prea sfinţitul, această momeală care este întinsă de vrăjmaşul de multe ori în paşii vieţii noastre nu face altceva decât să-ţi fure mintea. Suntem atât de bogaţi la tinereţe, plini de viaţă, mintea lucrează cu o repeziciune cutremurătoare. Chipul feţei cum l-a dat Dumnezeu, statura ta în lume, după poziţia socială care o ai, toate converg în a te înnobila, a-ţi face un piedestal în lume. Dar să nu uităm niciodată cu cât te urci şi nu îţi faci bine aşternutul, grea este căderea de acolo de sus.

Aţi văzut pe patriarhul Avraam descris de înalt prea sfinţitul, bogat era, dar mintea îi era tot la Dumnezeu. Când s-a dus să bată război să scoată din robie, din robia lui Hodologomor, în Sodoma şi Gomora, a eliberat pe cei cinci împăraţi cu 318 slugi, au fugit împăraţii după el spunându-i: vino să împărţim darurile ! Nu voi lua nici un capăt de aţă, ca nu cumva, cândva, să-mi ziceţi: iată Avraam s-a îmbogăţit cu jefuirea în urma războiului (potrivit Facerea 14, 23). El s-a dus în numele lui Dumnezeu şi l-a eliberat pe nepotul său, Lot. Nu i-a trebuit. Şi găsim aceste chipuri nobile în istoria omenirii, care sus fiind puşi, ori de oameni, ori de Dumnezeu, dacă mintea nu a mers într-o corelare cu bogăţia, să judece frumos, stilat, domneşte, după Dumnezeu, totul a căzut peste el şi l-a omorât.

Iubiţi credincioşi, iată chip de nobleţe la sfinţii apostoli. Au fost luaţi din lume nişte oameni simpli, dar bogaţi în sentimentul faţă de Dumnezeu. Un om cât de sărac este, un pic dacă are şi el ceva din cele trebuincioase trupului, pentru el este cea mai mare bogăţie. Un copil, dacă are o jucărie, nu-i pasă să-i dai alta, aceea este bogăţia lui. Şi din aproape în aproape ne dăm seama în ce constă bogăţia unui om. Este în ceea ce ai, dar mai ales mintea. Când au primit porunca lui Hristos: mergeţi în toată lumea (Marcu 16, 15), au lepădat tot ce-au avut, puţinul acela, şi erau îmbogăţiţi de Hristos cu darul Duhului Sfânt. Au cutreierat şi cutremurat lumea, toată lumea le stătea la picioare prin minunile pe care le făceau. Se vindeau oamenii pe ei înşişi, dar nu au muşcat momeala bogăţiei, ci au mers în acelaşi design în care i-a lăsat Hristos să meargă, fără traistă, fără haină, zicându-le: în casa în care veţi intra, daţi pace casei aceleia. De veţi fi primiţi, pacea voastră va rămânea peste ei, iar de nu, şi praful ştergeţi-l de pe picioare (potrivit Matei 10, 10-14).

Aşa se înţelege acea bogăţie, toţi suntem bogaţi. Uitaţi-vă la bogaţii lumii: dacă mintea este searbădă şi nu gândeşte sufleteşte, cad ca nişte muşte izbite de un geam, sau de un stâlp, sau de un zid. Totul este să gândim frumos, după poruncile lui Dumnezeu. Ce bogăţie avea Sfântul Glicherie ? Vai de capul lui câtă umilinţă şi ce rupturi purta ! Şi înaintaşii noştri ! Dar erau bogaţi în nobleţea trăirii sufleteşti. Ca drept dovadă, iată ce a crescut în urma lor. Aşa şi frăţiile voastre, să gândiţi cele care nu ruginesc, cum spune Mântuitorul, şi nici furii nu le fură (potrivit Matei 6, 19-20).

Îi mulţumesc înalt prea sfinţitului, scumpul meu prieten, că a fost în mijlocul nostru şi este, şi Îl rog pe Dumnezeu să-l ţină în continuare. Bărbat cu peste 50 de ani de viaţă călugărească. Un om care numai dacă stai cu mâinile încrucişate şi nu faci nimic, să ningă, să plouă, să răsară şi să apună soarele peste tine, e ceva (prea sfinţitul se referă la monah, în general). Dragi credincioşi, cred că merită să iubim osteneala, dar aceea întru Hristos, merită să ne luptăm şi noi gândind la cei de demult apuşi, râvnind cum spunea apostolul să mergem pe calea cea bună şi frumoasă. Şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, şi cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi pentru bune şi rele. Încă o dată vă mulţumesc tuturor şi lui Hristos să dăm slavă, în vecii vecilor. Amin.