Predica PS Flavian Ilfoveanul despre schimbarea calendarului

Partea a VII-a (ultima)
11 decembrie 1995

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iubiţilor credincioşi, mâine vom serba pe Sfântul Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni, o importantă personalitate, care a fost prezent şi şi-a adus marele aport la Sinodul I de la Niceea. Prin minunea care a săvârşit-o, bineînţeles prin credinţa lui, s-a adeverit că Duhul Sfânt este în conglăsuire cu ceea ce s-a hotărât la Sinodul I de la Niceea şi totodată S-a arătat Treimea dumnezeirii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Diseară vom începe privegherea la ora 5, mai devreme, fiindcă, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, vom face şi nişte călugării. De asemenea, mâine se mănâncă peşte, după cum este rânduiala Sfintei Biserici.

Iubiţilor credincioşi, fiindcă în cuvântările noastre am ajuns ca să ne explicităm cine suntem de fapt, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, iată că de-a lungul mai multor cuvântări despre Dumnezeu şi despre frumuseţea Ortodoxiei am ajuns în zilele noastre, în zilele acestea care pe drept cuvânt am putea să spunem că sunt apocaliptice. Dacă unii încearcă ca să acopere adevărul, îmbrăcându-l în haina minciunii, cred că nobil este ca să spunem adevărul, dintr-o inimă curată, şi care curge numai de la Dumnezeu. Fiindcă noi, atunci când ne bate ceasul morţii noastre şi batem la poarta împărăţiei lui Dumnezeu, ca să nu rămânem dezamăgiţi de ceea ce am crezut o viaţă, de ceea ce am făcut o viaţă, mai bine este să spunem adevărul, indiferent de ce se va întâmpla, fiindcă el dacă curge de la Dumnezeu şi Dumnezeu va ajuta şi va da înţelepciune ca să-l înţelegem.

Iubiţilor credincioşi, spunea Proorocul David: adunaţi pe toţi cuvioşii Lui, pe cei ce aşează aşezământul de lege al Lui (Psalmi 49, 6). Atunci când va fi judecata lui Iisus Hristos, Cel care S-a răstignit pe crucea Golgotei, Cel care ne-a răscumpărat cu Sângele Său, prin bătăi, prin scuipări, iată că va aduna pe toţi cuvioşii Săi care au aşezat sfintele canoane, sfintele legi, prin care ascultându-le recucerim împărăţia lui Dumnezeu. Deci, tot ce s-a aşezat de-a lungul unei întregi istorii, după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, în Biserica lui Dumnezeu totul este în conglăsuirea Duhului Sfânt şi nimic nu este deplasat, nimic nu este inventat şi totul – dacă se păstrează şi mergi pe cărarea aceasta descrisă de sfintele canoane ale lui Dumnezeu, iubiţilor credincioşi – ne vom împăca cu Dumnezeu atunci când vom bate la porţile sânurilor lui Avraam. Iată că dacă diavolul, care niciodată nu doarme şi niciodată nu oboseşte, a adus cea mai mare dezbinare în Biserica lui Hristos, scindând Biserica în cele două mari puteri: Apusul şi Răsăritul, el nu s-a culcat pe aceşti lauri, ci din contră, a mers mai departe şi, rupând în două, a început să rupă în continuare şi în felul acesta să stăpânească.

Dragi credincioşi, am uitat în cuvântările trecute că de-a lungul a o mie de ani s-au aşezat cele patru posturi în Biserica lui Dumnezeu; pe la 1166 s-au cam finalizat şi prin lege canonică cele patru posturi pe care trebuie să le ţină creştinul în viaţa lui duhovnicească, strict necesare pentru drumul lui creştinesc. Acestea sunt postul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care ţine 7 săptămâni; la început a fost, fiindcă nu a fost o conglăsuire, în unele ţări mai mic, în alte ţări se ţinea de 6 săptămâni, în altele de 7 săptămâni. Şi iată că prin Sinoadele Ecumenice s-a hotărât să se ţină pe tot mapamondul în Biserica creştinească de 7 săptămâni. Apoi, postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, care ţine 6 săptămâni; şi acesta, la fel, îl găsim încă din viaţa antică a creştinătăţii, tot în felul acesta, în unele părţi, fiindcă nu era o conglăsuire, ţinându-se mai lung sau mai scurt în alte părţi.

Tot din antichitate vine şi postul Sfinţilor Apostoli; acesta am putea să spunem că-şi trage sorgintea chiar din Sfânta Scriptură, când spune că după Cincizecime să postiţi o săptămână. Iar Sfinţii Părinţi au găsit de cuviinţă ca lăsata secului de postul Sfinţilor Apostoli să fie la o săptămână de la Cincizecime. Iar în cinstea Maicii lui Dumnezeu s-a hotărât postul Adormirii Maicii Domnului, care ţine 2 săptămâni, începând pe 1 august şi terminând cu marea sărbătoare şi praznic împărătesc al Adormirii Maicii Domnului. Deci, aceste posturi, iubiţilor credincioşi, deja prin secolul al XI-lea încep să se închege în forma definitivă în Biserica lui Hristos, pe care am primit-o şi noi nestricată, nealterată, nemodificată, nu ca dogmă, ci ca o tradiţie în Biserica lui Dumnezeu.

Dragilor credincioşi, ne punem întrebarea de ce Dumnezeu, prin conglăsuirea Duhului Sfânt şi cu conglăsuirea oamenilor, a lăsat posturile în Sfânta Biserică. Le-au lăsat fiindcă acesta este strict necesar în lupta noastră cu diavolul; de nimic nu se cutremură diavolul, atunci când vede la un creştin, ca de tăria cu care înfruntă pântecele; că aţi văzut dvs. cât de greu te înmoi în a posti, cât de greu te laşi în a te înfrâna de la ceea ce îţi vrea trupul. Deci, de aceasta se cutremură diavolul, cum carnea aceasta atâta de împătimită în cele ale pântecelui, dar având certitudinea credinţei în Dumnezeu, face această concesie: pentru Tine, Doamne, postesc, mă înfrânez, mă pun la respect, trupul meu prin conştiinţa mea, având legea lui Dumnezeu lăsată în acest vas de lut, inima noastră şi conştiinţa noastră, cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Dacă mergem pe firul acestei sensibilităţi, oare Dumnezeu ce vrea prin acest post de la noi ? Să întoarcem fila Scripturii şi iată că atunci când Avraam îl avea pe Isaac, promisiunea lui Dumnezeu de la stejarul lui Mamvri că seminţia lui va fi ca nisipul mării şi ca stelele cerului, vine îngerul lui Dumnezeu şi îi spune: Avraame, mergi şi jertfeşte pe fiul tău în munte (potrivit Facerea 22, 2). Era singurul fiu iubit, că mai avea un altul, dar din slujnică, şi în acesta îşi puseseră toată nădejdea că din seminţia acestui fiu, Isaac, se va duce seminţia lui şi se va înmulţi ca stelele cerului şi ca nisipul mării, cum i-a promis Sfânta Treime. Deci, Dumnezeu i-a dat această poruncă şi iată-l că, dacă dragostea de Dumnezeu era mai mare decât dragostea de fiul său, cu tristeţea în inimă, îşi ia fiul şi urcă în Muntele Moria, cu o traistă de găteje în spate, pune acolo aceste vreascuri şi pe copilul lui atât de mult iubit îl leagă şi ridică cuţitul în văzduh să-l înjunghie şi în felul acesta dând foc acelor beţe uscate, îl jertfeşte lui Dumnezeu, că l-a cerut Dumnezeu spre jertfă.


PC. Predici 26 01

Jertfa lui Avraam. Mânăstirea Stavronikita, Muntele Athos


În momentul când Avraam îşi dă consimţământul ca să junghie pe iubirea lui, că nimic nu iubea mai mult pe pământ decât pe fiul său atât de mult dorit, şi când deja mintea lui s-a învoit să-l jertfească în numele lui Dumnezeu pe fiul său, îngerul vine şi strigă: Avraame, nu-ţi înjunghia fiul (potrivit Facerea 22, 12). Prin aceasta Dumnezeu te-a încercat. Iar fiindcă ai făcut jertfelnic lui Dumnezeu, uită-te în jurul tău şi vei găsi oaia de jertfă. Şi a găsit un berbece care era pregătit de îngerul lui Dumnezeu spre a se aduce jertfă lui Dumnezeu.

Deci, Dumnezeu oare a vrut carnea aceea de om să ardă pe acel jertfelnic ? Nu, ci prin aceasta s-a adus în faţa unei lumi întregi dragostea mare care a avut-o Avraam pentru Dumnezeu. Deci a covârşit dragostea de Dumnezeu dragostea de fiu. În alt context, şi ca să ajungem la noţiunea postului, la sensibilitatea lui – ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ştim că pântecele şi curvia sunt cele mai grele patimi, poveri care apasă pe carnea noastră. Oare Dumnezeu, când s-a pus legea postului, mâncarea care vrei să o mănânci şi ţi-este oprită prin lege o mănâncă Dumnezeu ? Nu, că spune Dumnezeu evreului: Au doară carne de taur voi mânca, sau sânge de ţap voi bea ? (Psalmi 49, 14) Că evreii aduceau şi jertfeau lui Dumnezeu tauri şi ţapi, cu sânge de ţap stropea jertfelnicul şi carnea de taur o ardea în cinstea lui Dumnezeu. Oare evreii când au primit această lege şi o săvârşeau, Dumnezeu mirosea acel miros, de carne arsă ? Ci nu. Prin aceasta se dovedea credinţa care o avea omul în a aduce jertfă lui Dumnezeu.

Oare şi aici, când nouă ni s-a pus această lege de a posti, Dumnezeu prin a o păzi noi, legea, ne vede cât de mult iubim pe Dumnezeu. Că diavolul vine cu ispitele lui şi-ţi îmbie trupul ca să mănânci tocmai în ziua când este oprit, dar tu pentru dragostea de Dumnezeu nu te pretezi la un blid de mâncare; şi atunci vii mărinimos, vii biruitor, Doamne, iată pentru Tine m-am luptat cu mine şi pentru dragostea Ta am biruit şi nu am mâncat. Deci, în felul acesta să înţelegem toate legile care s-au lăsat în Biserica lui Dumnezeu.

Dragilor credincioşi, aceste legi care s-au lăsat de către cele şapte Sinoade Ecumenice sunt universale şi imuabile, cum le declară dogmatismul ortodox. Şi de ce ? Fiindcă noi, oamenii, în atributele şi neputinţele şi în calităţile noastre, suntem aceiaşi ca atunci când era potopul lui Noe, suntem aceiaşi care erau şi pe timpul Mântuitorului şi după Mântuitorul, şi ca aceia care vor fi şi peste mii de ani, dacă va mai dura lumea. Deci aceste legi, dragilor credincioşi, nu primesc o modificare din cauză că în ce fel se făcea adulterul în antichitate, în acelaşi fel se face şi acum. Păcatele Sodomului şi Gomorului în felul în care se făceau în acele cetăţi, în acelaşi fel se fac şi acum. Pornite toate şi izvorâte din tine, ca om, din carnea aceasta, din boţul acesta de carne, că nu te poţi înfrâna. De fapt, că nu vrei, nu că nu poţi.

Iată universalitatea acestor legi care au fost lăsate pentru patimile trupeşti, că noi nu suntem născuţi în altă formă de cum au fost născuţi cei dinainte de Noe, sau cei din timpul lui Hristos. Din aceleaşi legi carnale suntem născuţi şi suntem prinşi în aceleaşi legi cum au fost prinşi şi strămoşii noştri. Deci trebuie să înţelegem că legile care au fost lăsate în Biserica lui Dumnezeu au fost lăsate nu pentru conjunctura socială prin care trece omul, ci pentru patimile care sunt universale şi imuabile, adică neschimbătoare. Că patima curviei care a dus în pântecele iadului în acelaşi fel a secat inima omului şi a rănit-o şi l-a făcut pe om o cârpă; patima beţiei, patimile celelalte, a crimelor, a nebuniilor lumii acesteia carnale, în acelaşi fel sunt ca şi în antichitate. Deci acest fir roşu care leagă antichitatea cu prezentul, cu contemporaneitatea care suntem datori să o trăim, iată că ne uneşte şi ne aduce la acelaşi numitor comun. Şi nu avem nici o îndrituire ca să modificăm legile lui Dumnezeu, care sunt lăsate pentru patimi, pentru conjunctura situaţiei în care trăim noi. Şi acum să venim în partea Apusului.

Iubiţilor credincioşi, aceşti oameni ai Apusului, Biserica Vaticanului, Biserica Apusului sau Biserica Catolică, datorită faptului că nu le-a plăcut ca să judece cuvântul lui Dumnezeu, al Scripturii, în adâncimea lui, ci l-au judecat în partea superficială, în partea de suprafaţă, au început să aducă de-a lungul timpului inovaţii în Biserică, pretându-se la cele carnale. Şi în felul acesta, găsim în Biserica Apusului foarte multe inovaţii care nu-şi au un fundament dogmatic în a-l mântui pe om, ci mai degrabă în a-l dezarma pe om în faţa luptei cu diavolul. Aşa găsim că, încă din secolul al VII-lea, se aduce infailibilitatea papei. Oare să stăm strâmb şi să judecăm drept, să judecăm cu orice minte o avem noi, chiar şi senilă dacă ar fi, cuprinsă în legile bătrâneţii, oare ce om ar putea exista pe pământ infailibil, fără de păcat ? Numai dacă-ţi arunci gândul undeva, la nişte murdării, că nu-l poţi ţine întotdeauna numai la Dumnezeu, şi tot greşeşti. Cu ce drept şi-au pus infailibilitatea papei ? Ca drept dovadă că ştim ce-au făcut papii pe scaunele papale: nu s-au mai săturat de curvii, de homosexualităţi, de toate drăciile lumii, şi atunci unde-ţi este infailibilitatea ? Nu aş vrea ca să dau o tentă mârşavă acestui cuvânt, de clevetire, să ne scoatem o îndrituire. Istoria cu condeiul ei a consemnat totul, nimic nu i-a scăpat, şi este un adevăr ce-a consemnat.

Mai târziu, bineînţeles că din viaţă murdară încep să se nască idei murdare, dogmatism murdar stricat. Prin secolul al XI-lea se încetăţeneşte în Biserica Apusului la nivel de erezie Filioque, adică purcederea Duhului Sfânt şi de la Fiul. Este această idee prinsă în chingile filozofiei şi dacă acceptăm aşa ceva, deja sfâşiem Trinitatea, adică Sfânta Treime care este atât de bine dogmatisită la Sinoadele Ecumenice. Mai târziu, ca să-şi scoată o îndrituire la toate mârşăviile, prin secolul al XVI-lea, generalizează în Biserică purgatoriul, adică morţii stau într-un locaş preventiv până la judecată, numit purgatoriu, timp în care ei se curăţesc de toate fărădelegile lor şi apoi se împacă cu Dumnezeu, ceea ce nu este admis de Biserica lui Dumnezeu, scripturistic vorbind.

Prin secolul al XII-lea, şi apoi generalizat în secolul al XIX-lea, au introdus o nouă dogmă, că Maica Domnului s-ar fi născut fără de păcat. Singurul om care S-a născut fără de păcat a fost Hristos, noul Adam, Dumnezeu şi om. Maica Domnului s-a născut cu păcatul strămoşesc, fiindcă s-a născut din tată şi din mamă şi nu era o naştere firească fără de păcat strămoşesc. Apoi, prin secolul VIII, şi apoi încetăţenit în secolul al XIII-lea, au generalizat botezul prin stropire, ceea ce este inadmisibil în Biserică. Botezul se face prin scufundare, cu iertarea tuturor păcatelor. Celibatul, apoi azima, care este un lucru evreiesc, că numai evreii folosesc azima, şi catolicii o folosesc în sfânta liturghie; pe credincioşi îi împărtăşeşte numai din azimă, nu şi cu vin, care este sângele lui Hristos. Ei îşi atribuie puterea de a zice când dau binecuvântarea unei taine să zică ’binecuvântarea mea’; sau atunci când fac botezul să zică ’te botez eu’ în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Este inadmisibil acest lucru, dar bineînţeles, dacă şi-au atribuit infailibilitatea, atunci îşi arogă acest drept, că el botează şi că binecuvântarea este a lui. Ci nu, binecuvântarea este a lui Hristos, fiindcă aceasta vine de la Botezul Domnului Hristos, că Sfântul Ioan Botezătorul când L-a botezat pe Mântuitorul a spus: Binecuvântată este împărăţia, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Şi de atunci a rămas binecuvântarea, adică începutul tuturor tainelor lui Dumnezeu. Nu că eu, eu cu de la mine putere, te botez sau te binecuvântez.

Mai târziu, au introdus în Biserică acele indulgenţe papale, adică papa dacă vrea are putere să scoată din pântecele iadului pe cine vrea. Pe când la noi, la ortodocşi, este cu totul altceva, şi noi suntem datori să ne rugăm pentru cei morţi, iar Dumnezeu discerne la rugăminţile preoţilor şi milosteniile celor rămaşi în urmă ca să-l scoată sau să nu-l scoată. Nu mergem pe ochii frumoşi, du-te omule acasă, că îl scot pe cel drag din pântecele iadului cu de la mine putere. De asemenea, acestea toate duc din ce în ce mai mult într-o degringoladă a Bisericii: au făcut o mare nebunie în posturi, că posturile nu mai sunt aşa cum au fost predanisite de sfintele canoane, ci ei numai cât nu mănâncă carne; în rest, se desfătează ca mahomedanii din toate celea. Au introdus apoi postul de sâmbătă, ceea ce este inadmisibil. Sâmbăta şi duminica nu se posteşte, adică atunci când este post, nu se posteşte post negru, şi bineînţeles când sunt cele patru posturi se posteşte, dar cu mâncare de post.

Dragi credincioşi, s-au dus şi mai departe, fiindcă nu au putut să se înfrâneze, şi au început să-şi dea drumul a mânca şerpi, cai, pisici, câini şi toate orătăniile pământului, ceea ce este inadmisibil în Biserica lui Dumnezeu. Ca să facă comerţ şi să poată ca să meargă cu banii doldora, au început să desfăşoare filme, pe viaţa Mântuitorului, cu cele sfinte, cu Sfinţii Apostoli, ceea ce este inadmisibil în Biserică. Oare cine dintre oameni, pământeni poate să îmbrace rolul lui Hristos, sau al Maicii Domnului ? Chiar dacă-şi aleg în rolul Maicii Domnului cine ştie ce frumoasă, ea poate diseară unde se duce ? Deci e vorba de un pic de pietate aici, dacă stăm şi ne gândim. Hristos e pe cruce, e Fiul lui Dumnezeu, cine este atâta de îndrituit cu viaţa lui morală să se urce pe cruce şi să pozeze în faţa lumii ? Că nu te ajută cu nimic aceste lucruri, ci dacă-ţi ţii viaţa ta morală cum ţi-a spus Scriptura şi Biserica, îţi este de ajuns. Au băgat sculpturi în Biserică, orga, apoi, pentru frumuseţe, se bărbieresc, ceea ce nu se poate în Biserică, bărbatul îşi are podoaba lui, barba, care înseamnă coroana imperială, că pe bărbat l-a făcut împărat, iar femeia este spre ajutor.

Din toate acestea, iată că s-a născut cea mai obscenă situaţie în Biserica Apusului: inchiziţia, care nu a adus decât sânge, lacrimă şi durere. Cardinalii slujeau şi chiar şi papii, de-a lungul timpului, cu sabia la brâu. E o nebunie: păi, bagi despotismul în Biserică, îl faci pe om să creadă forţat ? Lasă-l pe om să iubească ce vrea, lasă-l pe om din conştiinţa lui, luptă-te cu el cu cuvântul, nu cu pumnul, nu cu forţa, nu cu banul. Că aceasta nu se mai numeşte o dragoste izvorâtă din sensibilitatea ta umană, de chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Toate acestea apoi au culminat cu schimbarea calendarului în 1582, şi în felul acesta s-au rupt de tot de Biserica antică, ducându-se cu Sfintele Paşti înaintea evreilor în unii ani, ceea ce este anti-canonic. Şi în nebunia lor a ajuns ca papa să poarte un inel la deget, zicând că este logodit cu Biserica lui Hristos şi că este capul Bisericii.

V-am redat în aceste cuvinte cine este Biserica Apusului. Pot să vorbească şi ei despre noi, bineînţeles la rândul lor, pot să vorbească despre carenţele oamenilor slujitori în Biserică, dar despre carenţele dogmelor nu pot să vorbească. Că dacă ei au judecat cuvântul scripturistic doar în partea de suprafaţă, l-au aplicat în partea carnală şi au ajuns ca în veacul acesta să nu mai aibă nici post, să nu mai aibă nimica. Inepţia a ajuns atât de mare în dogma lor, încât că omul, în ziua de post, s-a lăsat prin dispensă papală, dacă nu poate să se înfrâneze de la o mâncare, să o mănânce, dar până seara să facă o milostenie. Aşteaptă tu, cleric ce eşti şi ai lăsat această lege, că omul îţi mai face acest lucru din conştiinţa lui.

Deci, dragi credincioşi, toate acestea sunt lăsate cu mare judecată, vorbesc de sfintele canoane şi legile Bisericii Ortodoxe, cu dreaptă înţelepciune, cu mare conglăsuire a Duhului Sfânt, cu dreaptă judecată. Că toate acestea, respectate, te va împăca cu Dumnezeu. Ei au uitat când a spus Mântuitorul că acest soi de diavol nu iese decât cu post şi cu rugăciune (potrivit Matei 17, 21), şi au luat altă formă, care tot Mântuitorul a spus-o: nu este păcat ce bagi în gură, ci ceea ce scoţi din gură (potrivit Matei 15, 11). Şi toţi sectanţii, până şi cei de pe nou acum şi-au însuşit această lozincă. Deci o afiliere, o apropiere către cei care se pretează la cele carnale. Dar dacă ştim că diavolul este urzitorul tuturor răutăţilor şi capul lui de pod, pornirea lui, este carnea noastră, patima noastră care ne îmboldeşte zi şi noapte evident că noi trebuie să ne luptăm acolo unde trupul ne cere, să ne aşezăm în opoziţia lui prin conştiinţa noastră. Că trupul multe cere. Vă amintiţi, poate, cei căsătoriţi, ochii cum alunecă, dar dacă eşti un om decent, dacă eşti un om care ştii ce vrei de la viaţă, îţi întorci privirea şi-ţi respecţi consoarta. Nu imediat, dacă-ţi cere ochiul, şi apoi trupul, te duci până nu mai vezi unde pleci. Deci, iată legea lui Dumnezeu lăsată cu atâta judecată şi înţelepciune în viaţa creştinească.

De ce am spus acestea ? Le-am spus, iubiţilor credincioşi, fiindcă începe de acum o nouă etapă, după schimbarea calendarului în Biserica Ortodoxă, de a strica pe om din ceea ce este mai frumos în el: chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi iată cum s-a pornit o campanie furtunoasă francmasonică, malefică de a-l strica pe om. Dacă vă mai amintiţi dvs. când am spus că simbolul francmasoneriei este steaua cu 5 colţuri; toate colţurile acelea simbolizează ceva. Un colţ înseamnă banul, care ştim că este ochiul diavolului; un alt colţ este presa, care este cenzurată şi trecută prin toate filtrele special lăsate să distrugă pe om din sensibilitatea lui; un alt colţ este Israelul, şi ştim cine este Israelul ...; ultimul semn care va fi al lui antihrist, va fi deja când se va da lovitura de graţie credinţei în Dumnezeu, în Iisus Hristos, va fi ecumenismul.

Deci, dragi credincioşi, toate acestea concură la a-l strica pe om din toată frumuseţea lui. Şi vedem cu toţii cu ce probleme ne confruntăm, mai ales după evenimentele din ’89. Nu se mai ţine cont de nimic în presă, îţi este ruşine să te uiţi undeva să alegi un ziar, fiindcă vezi toate nebuniile, toate drăciile pe ziarul acela. Toate acestea să nu aveţi impresia că sunt lăsate haotic, ci ele anume sunt lăsate cu mână liberă, ca tânărul în special, văzându-le, să-şi agite trupul. Apoi, vine televiziunea, şi mai ales aceasta prin cablu, care cred că – şi apelez la înţelepciunea dvs. şi experienţa dvs. – multe case a stricat. Că trupul acesta, carnea aceasta este mai degrabă tânjindă spre patimă decât a se opri, şi atunci imediat mai degrabă stai neadormit, cât de obosit eşti, ca să-ţi mângâi trupul cu drăciile care se lasă după miezul nopţii. Ce credeţi dvs. ? Tânărul acela care este în focul Babilonului, văzând aceste drăcii, oare nu-l strică din tot ce este mai frumos ? Din cauza aceasta, nu vă mai împăcaţi cu copiii dvs., din cauza aceasta, iubiţilor credincioşi, s-a lăsat atâta dezbinare în casă, iar ca un rod mai târziu – şi aş putea spune tardiv – se umplu tribunalele de despărţiri. Se iau din nobleţea sentimentului de iubire şi în scurt timp totul se dărâmă. Li se îneacă corabia, fiindcă i-au stricat din toată frumuseţea lor filmele porno, presa porno, cluburile de noapte, moda şi toate celelalte special lăsate să distrugă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din om.


PC. Predici 26 02
Sfinţii Achindin, Pigasie şi Anempodist (2 noiembrie) au fost legaţi
şi sub ei a fost aprins foc. Lor li S-a arătat Mântuitorul şi prin arătarea Lui
s-au desfăcut legăturile şi s-a stins focul, iar sfinţii au ieşit nevătămaţi din el

În altă conjunctură, ce mai concură la stricarea omului interior ? A apărut acea presă paranormală, să nu aveţi impresia că şi aceasta este lăsată aşa, că i-a venit unuia peste noapte să scrie acestea. Ele toate sunt cenzurate şi lăsate pe piaţă cu un scop. Aceste pretinse minuni care le citim în ziarele paranormale au scopul de a denigra, de a trece în spate minunile lui Dumnezeu. Aţi observat că spun în presa aceasta de oameni care stau pe jar, jar aprins, cărbune aprins, şi stau acolo. Dar aceasta este lăsată ca să discrediteze focul care-l ardea pe sfântul lui Dumnezeu pentru mărturisirea lui Hristos. Apar în presa paranormală cazuri de oameni care au murit şi au înviat, reîncarnarea – nu sunt lăsate haotic, ci vin ca să umbrească învierile Mântuitorului, învierea lui Lazăr, învierea acelor morţi care s-a făcut cu darul lui Dumnezeu. Au venit şi au spus, de-a lungul timpului, şi mai ales în etapa aceasta modernă, de fecioare care au născut în feciorie. Şi ţinta care este ? Să umbrească fecioria Maicii Domnului. La modă sunt extratereştrii, dar scopul care este, de s-a lăsat această nebunie ? Ca să-L mutileze pe Mântuitorul din dumnezeirea Lui, şi încetăţenind ideea într-o minte bolnavă că există extratereştri, să ne ducem pe firul istoriei şi să spunem că şi Hristos a fost un extraterestru. Şi în felul acesta dărâmă Sfânta Scriptură, dărâmă totul, tot edificiul mântuirii omului. În felul acesta se împlineşte ceea ce s-a spus cu sute de ani în urmă: ştiinţa va umbri credinţa.

PC. Predici 26 03
Sfânt sfinţit mucenic aruncat în foc

Dragi credincioşi, ştiinţa îşi are rolul ei, dar până la un anumit nivel. În momentul când ştiinţa intră peste dogmatismul lui Dumnezeu, deja devine o stricăciune, se împute totul. Iar cel ce crede şi este prins în aceste drăcii ale veacului acestuia, poate să-şi ia adio de la împărăţia lui Dumnezeu, poate să tragă linie peste împăcarea cu Dumnezeu. Deci trebuie să ştim ce să credem, cum să citim printre rânduri, să nu le aducem pe toate ca fiind adevărate, ele sunt lăsate special pentru nebuniile lumii acesteia. Toate ziarele acestea, toate revistele porno, mulţi cred că dintre dvs. v-aţi cramponat şi aţi cules roade amare, acea aguridă, fiindcă bărbaţii sau femeile din casă doresc alte drăcii, cum au fost învăţate din aceste reviste. Pentru aceasta, găsim o comutare totală a omului din frumuseţea lui de om spre cele animalice. Deci, dacă le luăm pe toate ca un concept de stricăciune a omului, nu duc decât să strice ce este frumos în tine, omule, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dintr-un om decent, acoperit, dintr-un om cu ruşine, dintr-un om cu mare credinţă şi care ştii ce vrei de la viaţă, prin toate aceste modernisme, nu fac decât să te comute, să te ducă în pântecele iadului. Te dezminte din tot ce ai crezut când ai fost mic, din ceea ce te învaţă Biserica, şi mulţi care sunteţi iubiţi de Dumnezeu, oricum sunteţi treziţi la timp, că pericolul este aproape; înainte de a închide ochii, să-ţi întorci cărările vieţii spre dumnezeire.

Iubiţilor credincioşi, toate acestea evident că duc la formarea unui om nou, modernist. Evident că şi acest om modernist trebuie să creadă în ceva. Şi iată că cei care au avut grija să-l metamorfozeze din chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, îi pregătesc ca pe tavă şi credinţa. Şi această credinţă va fi acea new-age, care a cutreierat lumea, deci credinţa născută din ’Biserica Universală Ecumenică’ – adunate toate credinţele, aşa cum gospodina pune într-o oală din toate şi face o mâncare. Aceea, spre fericire, este ceva bun şi gustos, dar dogme antagonice unele cu altele nu pot să dea ceva gustos, ci dizgraţios pentru o conştiinţă sănătoasă, pentru un suflet care bate la poarta mântuirii. Aceştia care muncesc zi şi noapte şi-şi storc creierii prin înţelepciunea lor, ca să nască această credinţă, o îmbracă într-o faţetă de aşa natură încât că aceşti oameni metamorfozaţi în felul acesta în care am spus o vor îmbrăţişa. Şi aşa chipurile vor fi împăcaţi cu Dumnezeu.

Ştiţi că prin această democraţie, care este strict francmasonică, a început prin drepturile omului în foarte multe ţări să se legifereze, prin lege de stat, homosexualitatea. Să nu aveţi impresia că şi aceasta este scăpată de sub stăpânirea omului, ci ea este cu foarte mare înţelepciune malefică lăsată. Că tendinţa acestora care vor să strice frumuseţea omului – ei au citit Scriptura şi istoria şi ştiu că Dumnezeu a dărâmat, a omorât cu necinste Sodoma, Gomora şi celelalte cetăţi care practicau acest păcat. Şi prin lege de stat o legiferează special, ca omul fiind îndrituit, apărat de legea statului, să se ducă ca un taur fără frâne în cele mai abisale şi spurcate păcate care nu fac decât să-l spurce pe om cu Dumnezeu, să-l certe pe om cu Dumnezeu. Niciodată, iubiţilor credincioşi, în istoria omenirii nu s-a pomenit acest lucru. Şi vin cu un mic amănunt: autorităţile cetăţilor Sodomei şi a Gomorei – acel Pentapole, că 5 cetăţi au fost la timpul acela care au pierit – ca să oprească păcatul Sodomei şi al Gomorei, îmi cer scuze pentru ceea ce voi spune, dădeau drumul la femei goale pe stradă, ca mai degrabă să cadă omul în păcat firesc decât nefiresc. Deci acei oameni totuşi au mai avut o judecată, iar aceştia de astăzi se văd lipsiţi total de judecată, că proliferează aceste nebunii şi nu fac decât să ducă lumea spre cea mai grea cădere, abisală, neîmpăcarea cu Dumnezeu şi apropiind sfârşitul lumii.

Dragi credincioşi, toate acestea bineînţeles că nu vor duce decât la a se naşte dogme spurcate. Şi aceste dogme spurcate vor fi dogmele adunate la un loc din care se va naşte acea new-age, adică noua eră, noua credinţă, care de fapt din murdăria aceasta îl va îndritui pe antihrist să stea pe tronul celui de-al şaselea colţ al stelei masonice. Deci, toate acestea sunt lăsate cu foarte mare înţelepciune, bineînţeles malefică, ca omul prins în chingile acestea ca o muscă în pânza păianjenului, pe cât posibil să nu scape din acestea. Biserica lui Hristos, dragi credincioşi, ea nu va fi ucisă, ea nu va fi sugrumată; chiar în timpul lui antihrist, să ştiţi că bisericile vor fi deschise. Şi de ce vor fi deschise ? Fiindcă merg pe cea mai nudă sensibilitate a conştiinţei omului. Ei sunt conştienţi că omului nu poţi să I-l iei pe Dumnezeu, fiindcă în om este sădit chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşa cum noi, indiferent cine suntem, prin legea firii, avem 2 părinţi; aşa sufletul nostru, în sinea lui, în existenţa lui, îşi trage sorgintea din dumnezeire. Şi orice cărări spurcate ar avea, va striga la Dumnezeu, că de acolo vine. Şi ei ştiind acest lucru, biserica o vor lăsa deschisă. Dar ce vor strica ? Vor strica dogma. Că aşa cum laptele unei mame este putred şi stricat şi prin aceasta aduce moarte copilului, aşa laptele care este dogma Bisericii, închegată de cele şapte Sinoade Ecumenice, sfinţită prin sângele mucenicesc şi lacrima pustnicilor, dacă va fi stricat, nu va face decât să otrăvească pe copiii săi acea Biserică. Deci bisericile vor funcţiona, dar se întreabă cum funcţionează ? Vor funcţiona, născând spre moarte.

Ca drept dovadă, că s-a intrat, după cum am mai spus, pe uşile din spate şi au început să bage dogme noi în Biserică. Au început să strice viaţa clericală şi pentru aceasta nu ne mai mirăm că preoţii se ocupă cu management, în America sunt deja dedaţi la toate cele ale modernismului, chiar un preot fiind instructor de dansuri populare. E posibil orice ! Altul, ştiţi, un diacon care a fost hirotonit de patriarhul Teoctist a fost mandatar de curve, iertaţi-mi această expresie, dar acesta este un adevăr. Şi culmea, candidează şi la preşedinţie. Deci nu ne mai mirăm de ceea ce se întâmplă în lume; întotdeauna când strici dogma Bisericii, te poţi aştepta la orice. Şi bineînţeles că cei care vor împărtăşi aceste idei nocive nu vor fi decât ca şi cei care le lansează pe piaţă.

Dragi credincioşi, organizaţia care se luptă din răsputeri la ora actuală să aducă modernismul în Biserică este ecumenismul. Ortodoxia, care a jenat atâta de mult de-a lungul a două milenii poarta vaticană, fiindcă Vaticanul tânjea după strălucirea şi frumuseţea ei, iat-o închingată din 1924 în aceste mreje satanice, malefice. Evident că aici a fost piatra de poticnire, de a aduce ceva nou în Biserica Ortodoxă atâta de frumoasă şi neştirbită; şi din momentul când au adus acest nou, s-a luat darul lui Dumnezeu. Ca drept dovadă, la ora actuală, cu paşi repezi, se grăbesc spre ecumenism. Şi ca să te lipeşti de cineva, trebuie să semeni măcar cu ceva în atributele celui cu care vrei să te uneşti. Doi care vor să-şi lege viaţa pentru o veşnicie se aseamănă în ceva, au nişte puncte comune, ca să se iubească şi să-şi lege unul de altul viaţa pentru mai mult timp. Evident că Ortodoxia în forma în care a fost adusă până în 1924 nu se putea lipi de catolicismul adus până acum, care vi l-am descris dvs. în linii mari. Şi atunci începe această metamorfozare în Biserica stilului nou, care este pe tot mapamondul.

Şi aţi observat cum au început să înveţe oamenii să postească prima şi ultima săptămână din postul Paştelui. Şi cu circumstanţe atenuante: dragul meu, te duci la serviciu şi nu mai poţi posti. Sau tânărul se duce la şcoală şi are nevoie de calorii. Fetele, bineînţeles că este modernismul şi să nu apărem nişte sălbatici, trebuie să apărem cât mai goale şi să îmbrăcăm blugi, sau cine ştie ce strâmturi pe trupul nostru, ca să fim în pas cu cei de lângă noi, care vin din Apus. Şi încet-încet, fiindcă eşti într-o comunitate de tineri, trebuie să pui şi ţigara în gură, că altfel râde de tine. Şi dacă te vede că posteşti, evident că eşti un sălbatic, din sistemul de referinţă al acelora care se îmbuibă de toate cele carnale, după cum face Apusul. Şi atunci, fiindcă îmi este ruşine, voi accepta şi eu aşa ceva, cum va fi de mâine, evident. Că mâine este Crăciunul pe stilul nou.

Deci, dragi credincioşi, toate acestea deşi par mărunte ele au efect enorm de mare în sufletul omului, că dacă toate acestea le minimalizezi, toate acestea le laşi şi încet-încet le scoţi din trăirea ta sufletească, atunci Dumnezeu îşi ia darul de la tine şi, în felul acesta, devii o corabie care călătoreşte pe cele mai furtunoase mări fără cârmă. Ca drept dovadă că lacrima este pretutindenea în lume, durerea, moartea, boli noi cu care se confruntă ştiinţa la ora actuală. Toate acestea sunt lăsate pentru pedeapsa omului, din cauză că L-a părăsit pe Dumnezeu şi omul este prins în legile carnale, în legile satanei.

Dragi credincioşi, toate acestea dacă le vom păzi şi Dumnezeu va fi cu noi. Şi Dumnezeu se uită pretutindenea, niciodată nu-Şi închide ochiul la tine, omule, văzându-te cum te osteneşti ca să-ţi mântuieşti trupul şi sufletul. În sensibilităţile acestea, oare ce găsim noi, oare de ce le păzim noi toate acestea şi nu vrem să le lăsăm ? Şi iată cât de scump este Dumnezeu, câtă sensibilitate a lăsat în noi în partea carnală şi sufletească ! Că toate acestea, dragi credincioşi, nu le-a lăsat Dumnezeu de dragul de a le lăsa şi a ne chinui, ci acestea să înţelegeţi odată pentru totdeauna: sunt cele mai puternice arme cu care te înarmează Dumnezeu în faţa diavolului. Acestea sunt armele cu care ne luptăm noi pe frontul nostru, acesta carnal, cu trupul, cu lumea şi cu diavolul. Şi aş vrea să vin cu două pilde.

În antichitate, când se munceau creştinii, trecuţi prin foc, prin sabie, prin chinuri grele, a fost prins un tânăr că este creştin şi că nu se închină la idoli. L-au bătut, cu vorbe frumoase şi cu momeli materiale au căutat să-i comute credinţa de la Hristos la păgânism. Şi nu au reuşit. Atât de mult şi-au stors mintea ighemonii, încât că au zis aşa: dacă noi îl facem să greşească pe acest om, darul Dumnezeului lui se va lua de la el. Şi în momentul acela va fi al nostru. Şi la ce au recurs ? Fiindcă nu pot să spun în nişte cuvinte mai decente, poate o să înţelegeţi dvs., dragi credincioşi, apelând la experienţa dvs.. L-au legat pe o masă, gol, într-o grădină frumoasă, şi acolo au dat drumul la o femeie goală. Evident, trupu-i trup; aceea, fiind lipsită de Dumnezeu, omul acesta crezând în Dumnezeu era în cea mai grea postură posibilă. Avea în conştiinţa lui că dacă va cădea şi era legat special ca să nu se poată apăra – apelez la imaginaţia dvs. – dincoace era dumnezeirea, era veşnicia, ştia că dacă el va cădea se va lua darul lui Dumnezeu de la el. Şi atunci ce putea să facă ?

A strigat în subconştientul lui cât a putut la Dumnezeu şi în ultimă instanţă Dumnezeu i-a venit cu înţelepciune. În momentul când acea curvă era gata să săvârşească păcatul, i-a dat Dumnezeu în minte, fiindcă şi aşa era spre jertfă, şi şi-a muşcat limba, şi-a tăiat-o între dinţi şi a scuipat-o în ochii curvei cu tot cu sânge. Datorită durerii, trupul s-a stins pe loc, iar pentru jertfa care a făcut-o, cu sânge, dracul din acea curvă a pierit şi în loc să găsească doi căzuţi, când au venit ighemonii să-şi ia jertfa, au găsit doi care deja erau ruşinaţi, ca Adam şi Eva în rai. Şi pentru aceasta, fiindcă şi ea s-a înţelepţit şi s-a convertit la creştinism, că a pierit diavolul din ea, le-au tăiat capetele la amândoi şi s-au făcut sfinţi.

Deci iată ce înseamnă să nu cedezi la nici cea mai mică lucrare satanică, fiindcă este anti-canonică, şi în momentul când ai făcut o concesie de genul acesta, darul lui Dumnezeu se ia de la tine. În analele istoriei creştineşti mai găsim o pildă, foarte tragică, din care dvs. să trageţi o concluzie şi să o poziţionaţi în sufletele dvs., fiecare după cum îşi are firul vieţii lui viu, în conştiinţa lui. Unui oarecarele monah care a avut o viaţă tare frumoasă i-a urzit satana o ispită groaznică. Şi cum ? Ajuns pe trepte înalte, într-o oarecare desăvârşire, un oarecarele cetăţean i-a adus pe fiica lui să se roage pentru ea. Rugându-se, iată că s-a rănit de frumuseţea ei şi a căzut în păcat. Căzând în păcat, i-a venit mustrarea de conştiinţă şi ce-a zis ? Când va veni tatăl fiicei, mă va găsi, şi atunci ce să fac ? A ucis-o şi a ascuns-o. După ce a ucis-o, iată că i-a venit diavolul deja în conştiinţa lui şi i-a spus: ai făcut crimă de om, mai stai aici ? Pleacă de aici. Şi a plecat. Şi s-a dus într-o ţară departe, şi acolo, dacă diavolul nu are nici hotar şi nu-i trebuie nici paşaport, a mers după el. Şi acolo, când credea că a scăpat de această culpă, i-a adus un alt gând în mintea lui. Şi i-a spus: te voi pârî aici, în această cetate, pentru crima care ai făcut-o şi vei fi ucis. Şi pentru asta vezi că este un post liber de călău în această cetate. Şi de frica ca să nu-l pârască s-a făcut călău şi tăia capetele oamenilor. Deci iată un păcat necugetat, săvârşit nu dintr-o conştiinţă curată şi cu frică de Dumnezeu. Se ia darul lui Dumnezeu de la tine şi, în felul acesta, ţi-ai pierdut sufletul pentru totdeauna.

Nenorocirea mare a ecumeniştilor acum care este ? Că vor ca să spolieze frumuseţea omului, împăcându-l că e bine să crezi în ecumenism, să crezi cu toţii de-a valma şi te vei împăca cu Dumnezeu. Dragi credincioşi, toate acestea sunt destul de palpabile, fiindcă ele sunt încondeiate în istoria vieţii, sunt cuvinte rostite de oameni care vor să strice tot ce este frumos în om. Ca drept dovadă că acest Consiliu Mondial Bisericesc, care s-a înfiinţat după 1900 cu scopul de a face Biserica Universală într-o singură credinţă, trudeşte zi şi noapte să bage în acelaşi ţarc toate confesiunile. Sub vorbe pompoase, sub vorbe frumoase, întunecă mintea prelaţilor Bisericilor lui Dumnezeu şi îi cooptează spre acelaşi gând, de a zice ca ei. Nu de mult s-a făcut o adunare din majoritatea confesiunilor din lume prin Italia şi acolo – iarăşi apelez la înţelepciunea dvs. – s-au adunat cu toţii şi pe sfintele moaşte ale Sfântului Vichentie l-au adus pe Buddha. Statuia lui Buddha au pus-o pe sfintele moaşte ale Sfântului Vichentie şi în mâinile lui Buddha au pus o lumânare (aceasta s-a petrecut la Assisi, în 1986). Şi iată pe aceşti slugarnici, chiar cu sfânta mitră în cap, slujitori ai Bisericii creştineşti, moştenitori ai tezaurului liturgic sfinţit cu sânge mucenicesc, cum se duc cu lumânare şi ia lumină de la Buddha.


PC. Predici 26 04
Imagini de la Assisi, Italia, 1986. La această primă mare întrunire mondială
de rugăciune pentru pace a fost prezent, ca reprezentant al Patriarhiei Române,
Mitropolitul Nicolae Corneanu ... Aici el este prezentat Papei Ioan Paul al II-lea,
în rând cu ceilalţi ierarhi ortodocşi care au participat la această întrunire
(este de remarcat faptul că ortodocşii au fost ultimii care au fost prezentaţi
papei, înaintea lor a fost întreaga cohortă de păgâni şi eretici ...)

PC. Predici 26 05
PC. Predici 26 06

Altarul pe care au fost aşezate diferite simboluri sau lucruri sacre
ale religiilor lumii, printre care se află şi statuia lui Budhha,
care se află deasupra tuturor celorlalte
PC. Predici 26 07

Mergem în chintesenţa ei la această idee. E un lucru nociv ? Da. Ne punem întrebarea: de ce l-au pus pe Buddha tocmai pe sfintele moaşte ale Sfântului Vichentie ? Evident că pe ce stai, cel ce este sub tine, este mai mic ca tine. Şi l-au pus pe Buddha, adică l-au aşezat deasupra Bisericii lui Hristos, că doar Sfântul Vichentie era mărturisitor al lui Hristos. Deci au făcut din sfintele moaşte un scaun pentru un diavol şi i-au pus şi o lumânare, că lumânarea înseamnă lumină şi de acum poftim, domnii mei, sau tovarăşii mei, şi luaţi lumină de la Budhha, adică dogmatismul lui Buddha. Dar dacă au fost lipsiţi de credinţă, iată că le-a fost de ajuns să cadă din dar. Vai şi amar de aceia care fac aceste lucruri. Nu fac decât să vândă tainele lui Dumnezeu, nu fac decât să-şi vândă sufletul pentru nimica toată.

Un teolog rus, care este directorul Institutului Ecumenic din Paris, într-o cuvântare a lui a spus aşa: noi când ne întâlnim în şedinţele ecumenice, nu neapărat trebuie să ne întâlnim cu ierarhi ortodocşi, cu episcopi anglicani, cu pastori protestanţi, ci noi ne vom întâlni şi cu reprezentanţi ai teologiei liberale, iar aceşti reprezentanţi în ce cred ? Nu cred în dumnezeirea lui Hristos. Şi în felul acesta, la el, Hristos rămâne un simplu om. Şi se mai întâlnesc cu unitarienii, care nu cred în Sfânta Treime. Se întâlnesc cu alţi nebuni, quaker-ii, care nu cred în sfintele canoane ale Bisericii lui Hristos. Şi iată-i cu toţii într-o conglăsuire acolo. Probabil doar la chefuri de mâncare şi băutură, dar ca să te rogi cu toţi nebunii lumii este imposibil aşa ceva.

Dragi credincioşi, un altul, prin 1937, un reprezentant ecumenic al protestanţilor spunea că Sfântul Duh de la Cincizecime creează proiecte de Biserici. Adică cum ? Dogme de Biserici. Şi pentru asta s-au creat toate dogmele în lume. Dar el spune frecvent aceasta, ca adică să îndrituiască toate credinţele sectelor, că ele curg de la Dumnezeu prin darul Duhului Sfânt. Că toate aceste credinţe, chipurile făcute de Duhul Sfânt, sunt imperfecte şi va veni vremea când se va lăsa credinţa perfectă şi va fi aceea care va domina Biserica Universală. Evident că aceea va fi credinţa lui antihrist, care se pare că se apropie cu paşi repezi. Nu vreau să vă mai încarc memoria cu citate, dar cred că vă daţi seama de pericolul mare care se arată la orizont (aici se termină predica).