Predica PS Flavian Ilfoveanul despre schimbarea calendarului

Partea a VI-a

4 decembrie 1995


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iubiţilor credincioşi, săptămâna aceasta vom avea iarăşi nişte sărbători ale sfinţilor lui Dumnezeu, sărbători destul de mari care vor fi cu priveghere şi cu sfânta liturghie, bineînţeles. Deci, astăzi este Sfânta Varvara, mâine este Sfântul Sava cel Sfinţit, marţi este Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre stâlpii antici ai Bisericii creştine, care a fost la Sinodul Ecumenic I de la Niceea şi şi-a adus un aport deosebit pentru întărirea Ortodoxiei în faţa tuturor ereticilor. Iar miercuri este sărbătoarea Sfintei Filoteea, ale cărei sfinte moaşte, din darul lui Dumnezeu, se află în România, la Curtea de Argeş. Deci, în toate aceste zile se mănâncă peşte, untdelemn şi se bea vin. Cu măsură, bineînţeles.

Iubiţilor credincioşi, iată că am ajuns în discuţiile noastre referitoare la ceea ce înseamnă Ortodoxia adevărată, Ortodoxia de stilul vechi, până la schimbarea calendarului, apoi am văzut în linii mari ierarhia Bisericii noastre, scheletul Bisericii noastre din România, care am putea să spunem că este unul dintre cele mai puternice din lume, în dreapta credinţă care mărturiseşte, care slujeşte şi care spune adevărul lui Dumnezeu, al Ortodoxiei care a mai rămas de la 1924. Care aţi fost prezenţi la toate aceste cuvântări aţi văzut în mare închegarea Bisericii Ortodoxe, scindarea/ruperea Bisericii Catolice la 1054, această dezbinare care nu s-a reparat nici până acum şi nu are nici un sorţ de izbândă să se repare, datorită inovaţiilor care au fost aduse în Apus, în Biserica Apusului care, de fapt, sunt intangibile cu Biserica Ortodoxă.

Dragi credincioşi, vedem apoi cum Biserica Ortodoxă a primit din nou loviturile papale de la 1582 când a schimbat calendarul Papa Grigorie al XIII-lea, vedem cum au primit din ce în ce aceste lovituri special ca să schimbe şi ei calendarul, adică Patriarhia Ecumenică, a Constantinopolului, şi după aceea celelalte patriarhii care erau: a Ierusalimului, a Antiohiei şi a Alexandriei; şi Rusia care avea, de fapt, poporul covârşitor ortodox de-a lungul istoriei Ortodoxiei. Deci, din 1582, la presiunile papale, iată că nu s-a găsit decât în 1924 om care să fie convertit în aceste inovaţii ale curţii papale. Datorită acestor presiuni, găsim sinoade ecumenice făcute la Constantinopol sub patriarhii Ieremia al II-lea – două sinoade ecumenice în 1583 şi 1593, la Constantinopol; apoi, în 1722, un alt patriarh, Chiril al Constantinopolului, care aruncă anatema asupra tuturor celor ce vor încerca să schimbe calendarul şi să aducă inovaţiile papale în Biserica Ortodoxă. Un alt sinod îl găsim la 1848, când patriarhul Constantinopolului, Antim, forţat probabil de francmasonerie care era deja în cea mai mare putere la timpul acela şi de către papa ca să schimbe calendarul, iată-l că adună sinod ecumenic ortodox la Constantinopol şi atunci rosteşte, în conglăsuire cu ceilalţi patriarhi: cel ce se va atinge de a schimba o iotă din cele dogmatisite de cele 7 Sinoade Ecumenice, să se îmbrace cu blestemul ca şi cu o haină – un blestem destul de greu, care curge, îşi trage sorgintea din nemuritoarea şi divina Scriptură.

Deci, dragi credincioşi, iată că francmasoneria capătă din ce în ce putere şi aţi văzut duminica trecută doctrinele care le avea; şi deci căpătând putere, fiind antagonică dumnezeirii, evident că şi lucrările ei trebuia să fie antagonice creştinilor. Deci, din start dacă a spus francmasoneria că infam este Dumnezeu, să distrugem pe Dumnezeu; dacă au spus cu gura largă: război lui Dumnezeu; dacă au spus că domnia lui Dumnezeu va fi răsturnată de către domnia lui antihrist, când va fi instaurată; dacă au spus: cu maţele ultimului preot vom spânzura pe ultimul rege; dacă au spus, în altă perioadă a istoriei, că va veni vremea când din biserici se vor face grajduri de cai, şi s-au şi întâmplat acestea, evident că nu te poţi aştepta niciodată să ţi-l faci prieten pe unul ca acesta. Vai şi amar de aceia care sunt orbiţi, aceia care se asociază cu aşa oameni, că în fond ei nu-şi dau seama că de fapt sunt racolaţi, umbriţi, orbiţi cu vorbe frumoase, cu momeli materiale şi de fapt nu sunt făcuţi decât un vârf de lance împotriva credinţei lui Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu. Aceşti oameni, care sunt lipsiţi de minte şi se pretează la cele carnale, nu-şi vor da seama decât în ceasul morţii de ceea ce au făcut în timpul vieţii. Aşa cum a făcut Voltaire, care a avut gradul 33 şi a scris multă literatură împotriva lui Dumnezeu; acest duşman puternic al Bisericii lui Dumnezeu, în momentul când a venit îngerul să-i ia sufletul şi i s-a făcut revelaţia dumnezeirii, striga ca din gură de şarpe să i se ardă tot ce-a scris împotriva lui Dumnezeu. Era tardivă această căinţă.

Bineînţeles că am putea avea o largheţe în viaţa noastră să facem ce vrem, dar dacă n-ar fi ceasul morţii, sau dacă n-ar fi neputinţele, sau dacă n-ar fi senilitatea, sau dacă n-ar fi curgerea omului spre eternitate, dar depinde cum curgi, omule ! Că atunci când a venit îngerul să-ţi ia sufletul, rămâi gol-goluţ, toţi prietenii te părăsesc, toate partidele din care ai făcut parte, tot ce-ai susţinut te părăseşte, rămâi tu cu faptele tale şi cu îngerul lui Dumnezeu, ducându-te în faţa Sfintei Treimi să dai seama de tot ceea ce ai făcut.

Iată că la presiunile protestanţilor care au ajuns la o putere enormă în anii ’1900, la presiunile curţii papale care dorea de mult slava Bisericii Ortodoxe, să se închine papucului pontifical, la presiunile neadormite ale francmasoneriei, iată că Patriarhia Constantinopolului cedează. Cedează în 1923, când patriarhul Meletie, patriarh de Constantinopol, de la scaunul patriarhal ecumenic adună sinod ecumenic din patriarhii Alexandriei, Ierusalimului, Antiohiei; vine din partea României, vine din partea Serbiei, iar Rusia fiindcă era deja închingată de legile comunismului nu vine. La acest sinod, când s-a pus problema schimbării calendarului şi a călcării în picioare a tuturor celor hotărâte de Sfinţii Părinţi, s-au retras toţi cei trei patriarhi: ai Alexandriei, Ierusalimului şi Antiohiei, s-a retras cel al Serbiei, iar al Rusiei (prea sfinţitul se referă la ruşii din diaspora, fiindcă cei din Rusia nu erau prezenţi, precum a spus mai sus) când a auzit de schimbarea calendarului s-a rupt definitiv de Patriarhia Ecumenică, rămânând în sinod patriarhul cu cei trimişi din partea românilor şi din partea grecilor. Astfel, în martie 1924, în anul acela, s-a schimbat calendarul pentru prima dată de către Grecia şi Constantinopol, urmând ca în octombrie, la 1 octombrie România să schimbe calendarul zicând că a doua zi este 14 octombrie.

Nu aş vrea ca să vă încarc memoria cu cifre, cu date despre calcularea calendarului, despre aceste secunde, fiindcă este destul de grea, este destul de ascunsă această lucrare şi are mai puţină importanţă în problema dogmatică, în a îndrepta calendarul, decât problema sentimentală dintre creştini şi Dumnezeu. Implicaţiile schimbării calendarului nu au fost decât francmasonice, nu au fost decât pontificale, din dorinţa mare de a fuziona Ortodoxia cu catolicismul. Poate unii dintre dvs., care sunteţi la un început de drum în această cunoaştere, veţi contrazice acest cuvânt şi veţi spune: oare nu trebuie o unire ? Oare nu trebuie toţi să se unească, să fie într-o conglăsuire împlinindu-se ceea ce s-a spus în Scriptură: o turmă şi un păstor ? Este logic că trebuie să fie, dar o unire trebuie să fie într-o lege, trebuie să fie într-un adevăr, trebuie să fie într-o conglăsuire. Oare cum poate sta vreodată cea legitimă cu cea curvă, cu cea amantă ? Este imposibil acest lucru.

Deci nu pot încăpea pozitivul cu negativul, nu poate niciodată domni Dumnezeu cu mamona. Şi aceasta de unde o desprindem ? Că toate confesiunile excentrice Ortodoxiei, prin inovaţiile care le-au adus în dogmele lor, nu se declară decât cei mai înverşunaţi duşmani ai Bisericii lui Dumnezeu. Că este logic că există un adevăr, unul singur, el este absolut; altul lângă el nu poate să mai existe. Că dacă există, acela primul nu poate fi absolutul. Lângă unul nu mai încape un altul, el este unitatea, este absolut în ceea ce este descris el, Unul. Deci, Adevărul, logic este că este un singur Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu este descris de Scriptură în toate atributele care s-au lăsat de-a lungul timpurilor, după scopul care trebuia, în poporul iudeu, şi după ei nouă, noului Israil.

Deci, pentru o căsnicie, una este cea legitimă; şi atât cât este în viaţă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ea domină şi ea stăpâneşte. Deci alta lângă acea una, sau lângă acel unul care este legat cu legea cununiei, nu mai încape un altul. Deci, dacă legile ortodoxe prescriu tot dogmatismul Treimii, dacă legile ortodoxe au lăsat cultul sfinţilor, au lăsat sfânta cruce, taina euharistiei, a sfintei liturghii, alta lângă ea nu poate să fie. Şi iată că dacă de-a lungul timpului au apărut atâtea confesiuni, acum îşi cer dreptul de adevăr. Atâtea adevăruri nu pot să meargă să încapă într-o singură încăpere, într-o unitate. Ele nu pot descrie – trebuie să înţelegem – acelaşi Dumnezeu. Deci, pentru aceasta nu se poate ajunge, iubiţilor credincioşi, la o unitate, la o turmă şi un păstor, atâta timp cât fiecare confesiune exprimă un adevăr diferit de cel care curge de la Hristos prin Sfinţii Apostoli şi prin succesiunea apostolică.

Deci, iată că făcându-se schimbarea în 1924, s-a împlinit ceea ce s-a spus încă din antichitate: dezbină şi stăpâneşte. Ortodoxia era un bastion atât de puternic, fiindcă era închegată în darul lui Dumnezeu. Austeritatea care era în Ortodoxie, care curgea din filozofia adâncă a Sfintei Scripturi, nu arăta decât drumul ideal, drumul absolut de a recuceri omul căzut din Ierusalim în Ierihon, adică în viaţa aceasta plină de restrişte, să-şi recucerească ceea ce a pierdut, Împărăţia lui Dumnezeu, moştenirea veşnică. Lăturalnic, lângă această dogmă de recucerire a Împărăţiei lui Dumnezeu, iată că diavolul şi iudeii au semănat alte cărări care imaginar duc spre a recuceri Împărăţia lui Dumnezeu. Dar îţi dai seama în momentul morţii, că diavolul şi cei care au interesul să strice pe Dumnezeu cu om n-au făcut decât să-ţi aducă imaginarul în faţă şi să te aducă până la porţile morţii. Că în momentul când sabia îngerului îi stă pe gât, atunci are revelaţia a ceea ce a crezut, are revelaţia a ceea ce a pierdut pentru totdeauna. Că cel ce moare în eres, nu poţi să-i mai faci nimic, este ca şi cel spânzurat. Mai degrabă moare cel mai stricat om, dar dacă a fost creştin în viaţa lui, mai mari sorţi de izbândă are de a recuceri Împărăţia lui Dumnezeu prin rugăciunile Bisericii, după moartea lui, decât un eretic.

Dragi credincioşi, făcându-se această scindare a Bisericii Ortodoxe, de acum a fost luată la măcelărit pe părţi efectiv, şi cred că-i cel mai bun termen. Rusia a fost măcelărită şi distrusă din tot ce-a fost mai sfânt, prin comunismul atât de puternic care a fost lăsat acolo. Un dogmatism comunist atât de puternic închegat, iată că introducându-l acolo, şi tot sunându-i în urechile omului aceluia, l-a descântat şi l-a stricat din tot ce-a fost mai sfânt în el. A ajuns o cârpă terfelită, a ajuns exact un căzut între tâlhari rusul de altădată, care era atât de credincios. În România, dacă au reuşit să schimbe calendarul, atâta le-a trebuit, că pe urmă au intrat pe dedesubturi şi să strice din tot ce-a fost mai sfânt viaţa clericală şi pe creştin apoi.

Dragi credincioşi, iată că dacă s-a făcut această schimbare în 1924, după cum s-a arătat în cuvântarea trecută, au fost şi oameni care, ridicaţi de Dumnezeu, nu au vrut să primească această schimbare. Aceşti oameni, din cercurile înalte ale societăţii şi până în ultima treaptă a societăţii, şi-au adus într-o conglăsuire acelaşi aport în a apăra adevărul lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu care nu a vrut ca să schimbe calendarul în 1924, dându-şi seama că totul este putred la mijloc, după cum spunea şi Miron Cristea la timpul acela – că datorită situaţiei economice s-a schimbat calendarul, să nu fie atâtea sărbători –, iată că aceştia n-au vrut să primească şi, după cum spune în Scriptură, dacă te lupţi pentru adevăr vei avea de suferit, aşa s-a şi întâmplat. Preoţii care s-au rupt din cea mai mare mânăstire a Bisericii Ortodoxe din România, din Mânăstirea Neamţului, şi nu au primit schimbarea au avut destul de suferit, mulţi din ei sfârşind muceniceşte în închisori.


PC. Predici 23 01

14 octombrie 1933
Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva la biserica din Rădăşeni

 

Ucişi mişeleşte, ucişi tâlhăreşte, chiar şi preot dezbrăcându-se de haina preoţească a smuls puşca din mâna jandarmului şi a tras cu sete, înfruptându-se ca jidanul nu numai din sângele lui Dumnezeu, ci şi din sângele creştinilor care numeau pe Dumnezeu Atotputernic. Istoria, chiar dacă nu este scrisă, ea se scrie în litere de carne în inimile oamenilor. Condeiul istoriei niciodată nu uită să consemneze mai ales restriştea, lacrima şi durerea. Atât de adânc notează în cartea sa acest condei al istoriei, încât că şi cuvintele celor care s-au luptat cu Dumnezeu au fost însemnate şi îngroşate cu sânge. Aşa au fost crimele la Buhalniţa în judeţul Neamţ, aşa au fost crimele la Cucova din judeţul Putna de atuncea, aşa au fost crimele din Basarabia la timpul acela. Au stricat cele 34 de biserici, care au fost dărâmate fără nici o milă, fără scrupule că sunt casele lui Dumnezeu.

Dragi credincioşi, istoria a curs şi peste aceşti oameni, le-a venit ceasul să închidă ochii şi acuma se vor judeca cu Dumnezeu pentru tot ce au făcut. O problemă destul de spinoasă, destul de tristă pentru credincioşii care nu au vrut ca să primească calendarul era succesiunea apostolică a ierarhiei Bisericii noastre. Din 1924, Biserica a rămas fără arhiereu; că arhiereul, fiind capul Bisericii, capul pământean, fiindcă adevăratul cap al Bisericii este Hristos, nu papa, după cum zice Apusul, infailibilul papă; ci noi ortodocşii considerăm cap al Bisericii pe PC. Predici 23 02Hristos, iar misionarul lui Hristos pe pământ este arhiereul. Deci, prin schimbarea calendarului, iată că nu s-a găsit nici un arhiereu ca să rămână în dreapta credinţă; probabil că la presiunile care se făceau din partea Patriarhiei, a guvernului, nu a cedat nici unul, în plus, la restriştea care era în Biserica Ortodoxă care nu a primit calendarul, zis de stil vechi. Acest lucru, această lipsă, această văduvie a ierarhiei a durat până în anul 1955, când P.S. Galaction Cordun, vicarul Patriarhiei, care a avut o mare opoziţie când a văzut schimbarea calendarului – el nu a cedat, până când, târziu, probabil la presiune a cedat şi el la schimbarea calendarului –, iată-l acuma căindu-se de ceea ce a făcut, că fuzionează cu Biserica, care era în atâta restrişte, din România.


Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul (1891-1985), pe când era mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România


Prima cunoştinţă cu P.S. Galaction Cordun a fost în 1947, dar atuncea bisericile noastre erau dărâmate de către Biserica oficială, de jandarmi şi de guvern. Unde putea să vină acest ierarh al lui Dumnezeu ? Şi astfel, în 13 aprilie 1955, face un act la Notariatul de Stat, în mai multe exemplare, prin care anunţă trecerea la dreapta credinţă şi se intitulează Arhiepiscop şi Mitropolit al Ortodoxiei de stil vechi. Un exemplar a fost trimis la Patriarhie, spre a lua cunoştinţă, un alt exemplar la prietenii săi, care i-au fost colegi de facultate, Alexie al Rusiei şi Chiril al Bulgariei, şi aceştia la rândul lor luând cunoştinţă că în România, Biserica Ortodoxă care a continuat dreapta credinţă iată că începe să se contureze, având ierarhie. Atunci era în mare putere doctor Petru Groza. Cunoscându-l pe P.S. Galaction, că a fost duhovnicul curţii regale, a mijlocit imediat pe lângă Patriarhie ca să-l caterisească. Şi astfel, în 15 aprilie 1955, Patriarhia, când săvârşeşte Sfântul Mir, îl cateriseşte pe P.S. Galaction.

Dar lucrarea lui a mers mai departe. Şi iată că apoi, fiind arestat la Mânăstirea Căldăruşani, de către Patriarhie, şi la Mânăstirea Cernica, nu s-au sfiit să-l bată crunt, punându-i vânătăi pe trupul lui chiar vicarul Patriarhiei ... pentru gestul care l-a făcut. Dându-şi seama că zilele lui sunt numărate şi ca să nu rămână Biserica lui Dumnezeu atât de văduvită, atuncea a început să hirotonească arhierei şi preoţi. Prima hirotonie de arhiereu a fost a P.S. Evloghie la Mânăstirea Copăceni, apoi a făcut acolo destui preoţi pentru a continua Biserica lui Dumnezeu în dreapta credinţă, a hirotonit pe P.S. Meftodie Marinache, care era din Bucureşti; pe urmă, l-a hirotonit pe P.S. Glicherie, care a continuat cu multă tărie, ca o stâncă de granit, Ortodoxia în ţara noastră. Nu l-a hirotonit primul din cauză că atunci era în puşcărie şi şi-a dat conglăsuirea în a-i hirotoni pe ceilalţi înaintea lui. Iată că în 1959, P.S. Galaction moare, rămânând succesori în capul ierarhiei Bisericii lui Dumnezeu cei trei arhierei. Apoi, ierarhia Bisericii lui Dumnezeu, a stilului vechi, s-a adus până în zilele noastre, după cum v-am spus, şi care este structura la ora actuală.

 

PC. Predici 23 03

Mânăstirea Slătioara, Învierea Domnului 1964. În centru, P.S. Glicherie Tănase (stânga)
Şi P.S. Evloghie Oţa (dreapta). În stânga Sfântului Glicherie se află P.S. Demosten Ioniţă,
la acea vreme ieromonah, iar între cei doi arhierei se află P.S. Silvestru Onofrei, şi el tot
ieromonah. Al patrulea monah din stânga, în spatele P.S. Demosten, este P.S. Vlasie,
actualul arhiepiscop şi mitropolit al Bisericii noastre


Prin ceea ce v-am spus acum, şi nu s-a ascuns absolut nimic, fiind un pur adevăr, s-au născut multe probleme. Noi suntem foarte acuzaţi de către stilul nou, în primul rând de neascultare. Şi aici vom vedea, să disecăm acest subiect. A face ascultare, după sfintele canoane, trebuie să faci celui mai mare, evident. Noi dacă ne-am desprins, de fapt nu ne-am desprins, ei dacă s-au desprins de dreapta credinţă, de Ortodoxie, cu ce drept să facem noi ascultare Patriarhiei, de îndată ce a apucat pe un drum strâmb ? Că dacă noi am continuat drumul atâta de drept al sfintelor canoane, şi dacă până în 1924 din Patriarhia Ecumenică, a Constantinopolului, şi celelalte patriarhii ale lumii au curs numai anatema şi blesteme ca să nu cedeze nicicum, nici o iotă cum spune Sfântul Apostol Pavel, la inovaţiile papale, oare noi am greşit ? Deci, dacă ei nu au mai rezistat acestor tatonări francmasonice şi papale şi şi-au făcut un curs al lor, de ce ne văd pe noi greşit ? Dar, bineînţeles, cel care greşeşte începe să-l vadă pe cel drept greşit.

Acuzându-ne pe noi – şi vă expun în nuditatea cuvintelor aceste situaţii ca să le înţelegeţi fiecare – acuzându-ne pe noi care suntem într-o conglăsuire cu toţi patriarhii ecumenici, cu toate Sinoadele Ecumenice, nu fac decât să-şi blasfemieze strămoşii lor. Că doară de unde curg, această Ortodoxie nu vine filtrată de către cele 7 Sinoade Ecumenice ? Acest fluviu atât de bine închegat care vine din Sfânta Evanghelie a lui Hristos, prin sfinţii apostoli şi prin succesorii lor, întărit datorită presiunilor papale de patriarhii ecumenici până la 1924 ? Nu sunt ai noştri, toate cuvintele lor nu sunt păstrate de noi ? Cum pot ei să se laude ... (lipsesc câteva minute) ? Oare dacă mama este stricată, sau tata stricat în casă, în legile morale, copilul dacă nu-l urmează este declasat şi nu face ascultare părintelui lui ? Nu. Ci, dacă copilul nu are ce învăţa de la mamă şi de la tată, că este stricat în ceea ce este stricat părintele, evident că el urmând în curs al moralei familiale şi a societăţii şi a lui Dumnezeu, el primează în dreptate. Fiindcă dreptatea curge de la Dumnezeu şi acela are dreptate care stăpâneşte legile dreptăţii, adevărul.

Deci, dragi credincioşi, schimbând au tăiat, şi au tăiat ca iudeii capul, s-au rupt efectiv, Biserica stilului nou este începând din 1924, am putea să spunem că nu are istorie. Iar tot ce au inventat, este furat. Că dacă stilul nou, dacă Biserica Ortodoxă de la 1582, când s-a schimbat calendarul, nu ştia de această schimbare şi rămânerea în urmă a timpului, şi nu aveau să fie sinoadele ecumenice care s-au făcut special împotriva curţii papale, aveau perfectă dreptate. Putea să spună poporului: ne-am deşteptat, am văzut şi noi lumina venită din Apus, că n-am ştiut până acum că ăsta-i adevărul. Şi s-au deşteptat în 1924. Dar de îndată ce este o trenă întreagă de lupte aprige între scaunul patriarhal ecumenic ortodox, al Constantinopolului, şi dominaţia lumii de către curtea pontificală, nu pot să susţină un adevăr niciodată. Vor veni blestemele patriarhilor care au spus: ,,Cel ce va schimba frumuseţea Ortodoxiei să se gâtuie ca Iuda, să moştenească lepra lui Ghiezi, să-l înghită pământul ca pe Datan şi Aviron”, am închis citatul. Deci, cuvinte care sunt rostite de nişte bărbaţi care au ştiut ce vor în viaţă şi în ce cred, patriarhii ecumenici ai lumii ortodoxe, prin darul cărora s-a mântuit atâta lume şi au venit sfinţii lui Dumnezeu în Biserica lui Dumnezeu. Asupra cărora vor cădea aceste blesteme să le fie parte şi să se descurce la Dumnezeu cu tot ce au făcut.

Deci, iată că ascultarea cui să o faci ? Să o faci guvernului, în a schimba calendarul ? Să o faci comuniştilor care ştiţi cine au fost, care doreau ca să distrugă din tot ce era mai scumpă Ortodoxia ? Că, dragi credincioşi, pe timpul când a fost regele, eram acuzaţi că, neschimbând calendarul, suntem comunişti. Şi atunci erau regalişti domnii. Venind comunismul în ţară, nu mai erau regalişti şi simpatizau cu comuniştii, şi pe noi ne făceau legionari. Deci, iată cameleonul cum se schimbă. Culmea, acum nu sunt nici comunişti, nici regalişti, sunt democraţi, iar noi ce-om fi ? Nu mai ştim. Dar atâta ştim în sinea noastră, că nu suntem decât continuatorii dreptei Ortodoxii în care ne lăudăm cu sfinţii, cu apărătorii credinţei lui Dumnezeu şi a sfinţilor apostoli.

Dragi credincioşi, altă problemă cu care suntem confruntaţi şi blamaţi de către Biserica pe stilul nou: se lăuda un profesor de teologie că din 1955, chiar de când a venit P.S. Galaction, şi a fost caterisit, Biserica de stil vechi nu mai are cap. Adică fiind caterisit, lucrarea lui rămâne nulă. Să mergem pe firul istoriei Ortodoxiei, să vedem dacă este aşa. Evident că ei pot să spună orice în urechi surde, şi în urechi tot ca ei. Dar să vedem câtă credibilitate au. P.S. Galaction, deşi a fost pe stilul nou, venind în dreapta credinţă şi ştiind că el a fost împotriva schimbării calendarului, dându-şi seama că este putred şi este lucrare francmasonică, prin căinţa care a avut-o, că s-a întors înapoi în Ortodoxie, i s-a iertat ceea ce a făcut pe stilul nou şi i-a rămas validă lucrarea. Iar caterisirea care au făcut-o stilul nou nu are nici o valoare, deşi a fost hirotonit în stilul nou, din cauză că l-au caterisit schismaticii, şi iată o lucrare care au făcut-o chiar stilul nou la timpul acesta. Şi aş vrea să fiţi foarte atenţi.

Ştiţi că pe Petru de Bălţi l-au cooptat, l-au putut momi ca să-l aducă în sânul Patriarhiei Ortodoxe din România. Petru a fost hirotonit, înălţat în treapta de arhiereu de către patriarhul de Moscova, care ţine stilul vechi. Patriarhul de Moscova, auzind că Petru a fost cooptat de Patriarhia Română l-a caterisit, iar Patriarhia l-a luat şi l-a pus mitropolit de Bălţi. Şi nenorocirea care este ? Când vine în ţară ţine pe nou, şi când se duce acolo, fiindcă poporul nu ştie ce este stilul nou, lucrarea asta masonică, atunci slujeşte pe vechi. Când trece graniţa, când trece Prutul, îmbracă haina stilului nou, papistaş şi când se duce dincolo este pe stilul vechi. Acelaşi cameleon.

Deci, dragi credincioşi, iată ce lucrări au făcut masonii, evreii şi diavolul în Biserica lui Dumnezeu. Să nu vă miraţi de aceste dezbinări, fiindcă odată înaintând spre Apocalips, se împlineşte ceea ce s-a spus de către Hristos, că va veni vremea când veţi auzi: Iată Hristos aici ! Iată-L dincolo ! Iată-L dincolo ! Vor învia morţii şi vor face minuni. Să nu credeţi (Matei 24, 23-24; Marcu 13, 21). Că toţi care se dau în numele lui Hristos se înconjoară de nişte dogme care, chipurile, sunt smulse din Scriptură, ca să aibă credibilitate în faţa acelora pe care vor să-i coopteze, dar în faţa lui Dumnezeu şi a adevărului, niciodată nu vor avea credibilitate.

Aceste cuvinte atât de apăsătoare – care, poate, cândva vor costa, dar nu contează, este un adevăr spus şi adevărul curge de la Dumnezeu – sunt spuse cu atâta tărie, fiindcă acesta este adevărul la timpul acesta şi mai bine să ştim pe ce fundament stăm, decât să mergem orbecăind, să mergem neştiind ceea ce vrem. Deci, dragi credincioşi, nu sunt nişte cuvinte pompoase, nu sunt nişte cuvinte inovate, sofisticate, istorice, ca să credeţi ceea ce spun şi în felul acesta să ziceţi ca mine. Ferească-ne Dumnezeu ! Ci acestea toate sunt scrise în istorie, au credibilitate, fiindcă nu sunt consemnate de mine, le-a consemnat condeiul adevărat al istoriei. Şi acela, când condeiază, nu mai poate fi modificat nici măcar o literă din cuvântul scris acolo.

Deci, cu aceasta ne lăudăm, că suntem continuatorii Sinoadelor Ecumenice, suntem continuatorii luptătorilor de la 1582, când papa a schimbat calendarul şi până în 1924, când a cedat Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Iată că presa timpului aceluia mărturiseşte. Chiar un ziar din Italia, din Turin, spunea: în momentul schimbării calendarului, România a schimbat calendarul şi acesta este un pas spre Apus şi este bine ceea ce face. Evident că pentru ei era bine, că erau catolici şi le convenea. Mai era încă o infiltrare a dominaţiei papale în inima Ortodoxiei.

Deci, dragi credincioşi, schimbarea calendarului era strict necesară, nu dogmatic, strict necesară pentru lucrarea francmasonică ca să se ajungă pentru timpul acesta, poate până în 2000 la ecumenism. Fiindcă nu avea cum să se unească Ortodoxia, să fuzioneze cu catolicismul, că ceilalţi care sunt ca nişte sateliţi în jurul scaunului papal şi a scaunului ecumenic ortodox se vor afilia de îndată ce cele două puteri vor fuziona. Evident că sub incidenţa acestor fuziuni dintre cele două Biserici puternice care domină lumea la timpul actual – catolicii şi ortodocşii –, ceilalţi sunt ca nişte muşte, sunt ca nişte ciuperci de ploaie şi imediat vor fuziona sub incidenţa acestui lucru, pe care am putea să-l numim – nu eu, ci cei care stau pe scaunele dreptăţii la ora actuală – lucruri drăceşti, lucruri satanice, special inovate să distrugă tot ce este frumos în lume, adică credinţa în Dumnezeu.

Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur tare frumos, la timpul lui, că atât omul, cât şi Biserica, ea cade ca o casă. Aşa cum o casă părăsită, mai întâi îi cad gardurile, apoi ferestrele, apoi acoperişul şi în final putrezeşte şi se dărâmă toată, făcându-se un morman de moloz, aşa omul întâi este deposedat de frumuseţile acelea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Îi ia nobleţea cu care l-a înzestrat Dumnezeu, de chip şi asemănare a lui Dumnezeu, şi îl târâie diavolul prin curvii, prin beţii, prin secte, prin imoralităţi, ca în final să ajungă un edificiu din acesta, căruia i-a căzut tot ce a avut frumos şi a ajuns de râsul lumii.

Deci, Biserica lui Dumnezeu, dacă vor s-o dărâme duşmanii lui Dumnezeu – că ea se dărâmă tot prin oameni, nu prin îngeri, că ea este făcută pentru oameni – i se dărâmă întâi gardurile, şi gardul care este ? Legea. Iar legea cine a făcut-o ? Cele şapte Sinoade Ecumenice. Şi evident ca să-i surpi temelia ei, întâi trebuie să-i spargi gardul. Şi ca să-i spargi gardul, îi spargi legea, adică sfintele canoane care le-au dogmatisit cu conglăsuirea Duhului Sfânt Sfinţii Părinţi. Şi, în felul acesta, în 1924 s-a dat prima lovitură acestor garduri, adică sfintelor canoane, schimbând calendarul. Şi cum s-a dat lovitura ? Că ei trebuiau, schimbând calendarul, să schimbe şi data Sfintelor Paşti.

În primul an, în 1925, nu au schimbat Paştele. L-au lăsat probabil datorită tulburărilor poporului din România, nu au mai făcut şi inepţia aceasta şi au ţinut Paştele aşa cum se ţinea după Pascalia veche. În 1926, schimbă Paştele. Şi au ţinut Sfintele Paşti schimbate cu 13 zile înainte. Le-a fost ruşine oarecum, din cauză că Lumina nu a mai venit la Sfântul Mormânt. Care aţi fost la Ierusalim, ştiţi că în ziua Învierii Domnului vine Lumina din cer la Mormântul Domnului. Şi iată că atunci evident nu avea cum să vină Lumina la Sfântul Mormânt, fiindcă nu mai era un adevăr spus, era un adevăr inventat de oameni, iar adevărul carnal nu poate să fie niciodată compatibil cu adevărul dumnezeiesc care este imuabil, adică neschimbător. Apoi râdeau evreii de ortodocşi: noi nici nu L-am omorât pe Hristos al vostru şi voi Îi serbaţi Învierea ? Că schimbând Sfintele Paşti cu 13 zile înainte, sunt ani când trebuie să serbeze Paştele înaintea evreilor. Iar evreii, în dogma lor, serbează moartea Mântuitorului. Şi evident, ce înviezi ? Un coşciug gol, de îndată ce nu a murit ? Şi cu mare ruşine s-au întors înapoi şi din 1927 serbează Paştele odată cu noi.

Deci, dacă te-ai dus schimbând calendarul, de ce nu schimbi şi Paştele, şi Paştele îl serbezi odată cu noi ? Nebunia este mai mare, că acuma se laudă că noi facem Paştele cu stilul nou. Preoţi de la mitropolie şi arhierei ne blamează că noi facem Paştele odată cu ei. Dar vedeţi omul, când dă cu murdării, când dă cu var peste murdărie, evident că nu poate să mai iasă un lucru sănătos. În alt context, cu ce se laudă ? Vom schimba Paştele când vom găsi de cuviinţă că poporul este pregătit ca să primească schimbarea Paştelui. Dar această pregătire cum va fi ? Orbirea oamenilor. Că au luat prima lecţie la schimbarea calendarului, că au făcut-o inopinat, iar omul credincios, românul, care a stat ca o strajă în faţa Europei, a fost poarta Europei şi a păstrat Ortodoxia cu sânge, atunci când i s-a pus în faţă această afiliere cu poarta pontificală, nu a primit. Şi au avut mari tulburări atunci, până când încet-încet o minciună spusă de multe ori a ajuns un adevăr, un adevăr pervers.

Deci această pregătire a ecumenismului şi a schimbării Paştelui se face încă din 1924 şi este destul de vizibilă reuşita, din cauză că oamenii au fost învăţaţi de către prelaţii Bisericii să postească prima şi ultima săptămână şi, culmea, să se şi împărtăşească. Dar atunci acel post, când a fost hotărât de sfintele canoane, de Sfinţii Părinţi, pentru cine a fost hotărât în felul acesta, în conglăsuirea Duhului Sfânt ? Apoi, toate celelalte legi, ale sfântului botez, ale cununiei, tainele dumnezeieşti, pentru cine au fost lăsate ? Nu pentru noi ? Dar iată că încet-încet, distrugând aceste frumuseţi ale edificiului care se numeşte Ortodoxie, evident că a ajuns în prag falimentar, a ajuns în pragul de a se dărâma definitiv. Lovitura de graţie, dată acestui edificiu atât de mutilat care este Ortodoxia stilului nou, o va primi atunci când vor fuziona prin ecumenism cu toate sectele lumii, inclusiv cu sataniştii. Că s-a inventat de către francmasoni Consiliul Mondial Bisericesc, care are scopul strict de a aduce toate confesiunile spre ecumenism.

Gândiţi-vă dvs. – şi vă spun aceste lucruri care ţin doar de logică, nu ne trebuie filozofie multă, nu ne trebuie ştiinţă prea multă, ci oricine poate să-şi dea seama – din acest Congres Mondial al Bisericilor face parte şi biserica satanică, care îl are ca dumnezeu pe diavol, pe satana. Gândiţi-vă dvs., cum pot să fie sub un acoperiş într-un congres şi diavolul şi Dumnezeu ? Este o inepţie, este un lucru care nu se poate descrie în cuvinte omeneşti de o minte logică, închegată, ce să mai spunem de cele dumnezeieşti ? Nu le găseşti nici un adevăr, nu le găseşti nici o logică. Nu găseşti nici un fir comun spre ceea, cu ceea ce au mărturisit Sfinţii Părinţi, cu ceea ce au mărturisit mucenicii lui Hristos când erau în cele mai grele chinuri până a-şi da sufletul în mucenicie.

Iubiţilor credincioşi, suntem acuzaţi că botezăm a doua oară şi că, totodată, cununăm a doua oară. O problemă destul de spinoasă, o problemă care, în suprafaţa ei, ar avea o oarecare validitate, după ceea ce spun cei care ne pârăsc cu aceste lucruri mârşave. Noi nu botezăm a doua oară pe creştinul care vine de la stilul nou la stilul vechi, ci noi completăm ceea ce au stricat preoţii stilului nou. Că la modă, la timpul acesta, este botezul prin stropire. El nu este oficiat prin institutul teologic şi nu se va oficia decât după ce se va face fuziunea ecumenică a celor două Biserici. În schimb, sunt lăsaţi preoţii în voia soartei special ca să facă botezurile prin stropire, ca în felul acesta creştinul să se obişnuiască şi, atunci când se va face fuziunea, evident că botezul tuturor Bisericilor va fi prin stropire, după cum dictează papa. Şi în felul acesta se distruge o altă problemă în Biserica Ortodoxă – problema atât de capitală, care este intrarea omului în viaţa duhovnicească, naşterea din apă şi din duh, care este mărturisită de cele şapte Sinoade Ecumenice să se facă în cele 3 afundări în apă şi în chemarea Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt. Iar cununiile, dacă vin careva de la stilul nou la stilul vechi, se repetă datorită faptului că ele nu sunt valide, că sunt făcute de preoţi în schismă, şi pentru aceasta le facem. Nu le facem de dragul de a ne afla în treabă şi să arătăm creştinilor că, iată, facem şi noi ceva în Biserică.

Deci, dragi credincioşi, numai pe cei care nu sunt cufundaţi în stilul nou îi cufundăm. Că la vremea aceasta dacă vine, de exemplu, un luteran şi se cunună cu o fată de ortodox nu i se mai face botezul, şi este lăsat aşa pe stilul nou, şi este cununat cu fata sau invers, bineînţeles, în ortodoxie. Ceea ce contravine, strigător la cer, sfintelor canoane. Că spun sfintele canoane: cei care vin să se cunune să fie în aceeaşi credinţă, adică în ortodoxie, precum şi naşii care sunt mărturii, martori în faţa lui Dumnezeu la această cununie să fie mărturisitori ai dreptei ortodoxii, ai dreptei credinţe. Deci, noi nu facem decât să stăm împotriva acestor inovaţii papale, am putea să spunem pe drept cuvânt, în Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu.

Dragi credincioşi, un lucru care vine, slobozit de Dumnezeu, să ne ajute în mărturisirea adevărului la timpul acesta atât de nebulos, atât de plin de nebuniile lumii acesteia, că prin mass-media nici copiii nu mai înţeleg nimic din viaţa aceasta, ne-a trimis Dumnezeu şi proslăvirea unor sfinţi care au mărturisit dreapta credinţă. Aceşti sfinţi care sunt făcuţi prin darul lui Dumnezeu, slăviţi de Biserica Ortodoxă de stil vechi, sunt Sfântul Ioan Iacob care a murit în Ierusalim, s-a dus după schimbarea calendarului din Mânăstirea Neamţului la Ierusalim şi a mărturisit Ortodoxia adevărată şi, pentru acest lucru, Dumnezeu l-a proslăvit că trupul lui nu a putrezit. Şi grecii, cât sunt ei de fanfaroni şi de plini de sine, au recunoscut că un sfânt român s-a proslăvit după 1900; în această epocă antihristică s-a proslăvit în Ierusalim. Mergem şi să vedem ce-a mărturisit: credinţa papistaşă ? În ce s-a sfinţit acest sfânt ? În credinţa noastră, a dreptei credinţe mărturisite de la Hristos până în veacul acesta.

Un alt sfânt este sfinţit în America, în Statele Unite, Sfântul Ioan Maximovici, ale cărui sfinte moaşte sunt de asemenea întregi. Un sfânt mărturisitor al dreptei credinţe, periclitându-şi viaţa, sănătatea, dar a stat ca o stâncă de nezdruncinat în faţa comunismului, în faţa francmasoneriei, în faţa tuturor inovaţiilor papale. Şi pentru acest aport adus cu preţ de sânge, Dumnezeu l-a proslăvit, că este sfânt, pe drept cuvânt sfânt afiliat sfinţilor antichităţii care L-au mărturisit pe Hristos. Mai urmează un alt sfânt al Sfântului Munte, Sfântul Siluan Athonitul, care în curând va fi canonizat.

O Biserică subzistă prin sfinţii care s-au sfinţit în credinţa şi în dogma care o mărturiseşte Biserica. Tot secretul pentru care confesiunile heterodoxe excentrice Ortodoxiei au scos cultul sfinţilor este acela că în dogma lor nu se pot sfinţi oamenii, nu pot să ajungă sfinţi. Cum poate un om, trăind în viaţă şi blasfemiind fecioria Maicii Domnului, blasfemiind sfânta liturghie, blasfemiind sfânta cruce să ajungă sfânt ? Şi ştiind că nu vor ajunge sfinţi din rândurile lor, au scos cultul sfinţilor, au scos cultul sfintei cruci, cultul Maicii Domnului, totul au sfâşiat. Şi a rămas o vorbărie lungă despre Dumnezeu, culmea, pe paragrafe, pe capitole din Scriptură. Doar de-ar omorî tot ce-i sfânt în om.

Stilul nou, după schimbarea calendarului, trebuia să subziste prin sfinţi. Şi, datorită acestor lucruri, au trebuit să facă sfinţi. Şi unde să apeleze ? Iată că nenorocirea, şi spre blasfemia lor, au apelat tot înainte de schimbare şi s-au dus să-l sfinţească pe Ştefan cel Mare, s-au dus să-l sfinţească pe Daniil Sihastrul, să-l sfinţească pe Brâncoveanu. Şi acuma s-au mai dus să-l sfinţească şi pe Mihai Viteazul. Eu cred că o să-l ia şi pe Decebal şi o să-i sfinţească pe toţi, aducându-i sfinţi. Dar dacă mergem – şi vă invit la o logică – dacă mergem pe firul acestei discuţii, în ce credinţă s-au sfinţit acei oameni, dacă tu-i sfinţeşti astăzi ? Dacă tu mărturiseşti credinţa stilului nou, de ce nu-l sfinţeşti pe unul sfinţit după 1924 ? Iată că pe noi ne-a proslăvit Dumnezeu cu aceşti sfinţi, că şi stilul nou mărturiseşte că sunt sfinţi ai lui Dumnezeu şi se laudă cu ei. Să vedem a cui este lauda: este a celor care au mărturisit adevărul ! Nu este exclus de acum să ajungă, poate peste câţiva ani, când se vor mai întoarce roţile istoriei şi Ceauşescu ajungând deasupra, să-l facă sfânt. Nu este exclus, că atunci când pierzi drumul, nu mai nimereşti nici cărarea şi orbecăi în întuneric căutând să orbeşti pe om din toate părţile.

Iubiţilor credincioşi, am spus aceste cuvinte ca să trezim, că poate vor fi auzite şi de cei care sunt în drept să le audă. Şi le-am spus ca să trezească minţile, îi invit la logică, şi dacă ele nu sunt adevărate, nu au decât să nu le ia în considerare şi să le arunce la coş. Dar la Dumnezeu ne vom întâlni cu aceste cuvinte, cu aceste situaţii pe care Dumnezeu ni le-a dat să le trăim noi, aceste clipe antihristice. Timpurile au venit atât de periculoase, încât că nu mai ştii ce crezi, nu mai ştii unde să mai calci. Suntem cu adevărat într-o pădure virgină din care nu poţi să ştii de unde-ţi vine, din care parte îţi vine primejdia morţii. Se lasă tot felul de zvonuri în lume, unul antagonic altuia, special făcute ca omul prins în chingile lor, al acestor lucruri, să-l dezorienteze total, făcându-l o maşină fără voinţă, făcându-l un robot. Şi în felul acesta se va împlini ceea ce s-a spus de către sfinţii lui Dumnezeu: mase de oameni se vor muta din sud în nord, zicând că-i mai bine acolo, şi se vor intersecta cu cei din nord plecând în sud, zicând că-i mai bine acolo. Omul a ajuns un robot, omul a ajuns să ştie doar pântecele, cele de sub pântece, iar sufletul i-a ajuns mort definitiv.

Dragi credincioşi, nu aş vrea ca să supere aceste cuvinte, nu aş vrea decât ca să trezească adevărul în urechile oamenilor, să ştim ce vrem ...