Predica PS Flavian Ilfoveanul despre schimbarea calendarului

Partea a V-a

27 noiembrie 1995


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iubiţilor credincioşi, miercuri, 30 noiembrie, după cum este rânduiala sfintei Ortodoxii, se va serba Sfântul Apostol Andrei. Este apostolul care a cutreierat Carpaţii noştri, care a venit cu cuvântul lui Dumnezeu şi a încreştinat Dacia, din care ne tragem şi noi. Deci, se va ţine slujba de priveghere pentru Sfântul Apostol Andrei, iar a doua zi, miercuri, sfânta liturghie.

Dragi credincioşi, iată că, din aproape în aproape, am ajuns în epoca modernă a lumii, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere religios. Am văzut cum curtea pontificală s-a dus în expansiune prin acele cruciade, prin acele războaie de vărsare de sânge şi de lacrimă, din dorinţa de a cuceri noi teritorii, tânjind după aurul Ierusalimului, tânjind după sfera de influenţă. Acestea se stopează într-o oarecare măsură prin secolul al XV-lea, când Cristofor Columb descoperă America. De acum, ochiul pontifical începe să privească peste ocean, şi, în felul acesta, se duce o nouă expansiune, peste Oceanul Atlantic, în America, trecând la catolicizarea ei. Odată cu această catolicizare de peste ocean, se duce şi viermele inchiziţiei, astfel că, spre sfârşitul inchiziţiei, Europa obosită de atâta lacrimă şi suferinţă, îşi părăsesc bogăţiile, îşi părăsesc prietenii, îşi părăsesc familiile dragi, şi din dorinţa de a trăi, se urcă într-o corabie, cum era să se ducă dincolo, peste ocean, în noul ţinut descoperit de Cristofor Columb.

Dar iată că ochiul pontifical nu era săturat cu aceasta, ci jignirea cea mare era Constantinopol, era Ortodoxia, care îmbrăţişa ca pe o Scriptură hotărârile sinodale ale celor 7 Sinoade Ecumenice. Deci, iată, iubiţilor credincioşi, cum de-a lungul sutelor de ani, din acest sânge nevinovat, vărsat din tiranie, vărsat din interes de expansiune şi de dominare, din murdăriile orgiilor sexuale care erau întinse în tot pământul pontifical, avea să se plămădească ceva: un copil, metaforic bineînţeles, care abia îşi dorea intrarea în lume. Acesta nu era altceva decât francmasoneria. Deci, pe acest teren atât de bine bătătorit de lacrimă, de sânge şi de durere, iată că încetul cu încetul, prin forţa pontificală începe să se dezvolte francmasoneria, care s-a dovedit şi se dovedeşte, la ora actuală, a fi vârful de lance al satanei, înjunghiind, poate, dacă va slobozi Dumnezeu, în oarecare parte, adevărata credinţă.

În foarte scurte cuvinte, aş vrea ca să menţionez, bineînţeles doar de suprafaţă, dogmele şi credinţele acestei organizaţii, care, de fapt, este cea mai puternică organizaţie la ora actuală şi care doreşte din tot sufletul să dea lovitura de graţie lui Hristos, creştinismului şi tuturor celor ce bat la poarta moştenirii lui Dumnezeu, din care am căzut. Iubiţilor credincioşi, această organizaţie a cooptat toată spuma lumii, indiferent de sfera de activitate: din literatură, din matematică, din fizică, din politică, din altele, din orice. Atâta de inteligentă s-a dovedit a fi, încât că doctrina dezvoltată de această organizaţie i-a cooptat pe aceşti oameni atâta de înţelepţi în cele materiale, dar atâta de seci în cele duhovniceşti. Astfel că ajungem, dragi credincioşi, încât că oamenii se leapădă de chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înscriindu-se în această organizaţie, iar ei devenind francmasoni, fiecare până la sfârşitul vieţii, cucerind gradele de la 1 până la 33, care este cel mai înalt grad.

Deci, una dintre dogmele acestei organizaţii iată ce spunea: Ură lui Dumnezeu, război lui Dumnezeu, infam este Dumnezeu, deci să distrugem infamul ! Deci, pe faţă, în congrese, se spuneau aceste lucruri, şi aşa că nu mai putem aştepta nimic de la nişte oameni înţelepţi material, înţelepţi social, decât lovitura de graţie, şi pe cât de discretă, pe atât de bine nimerită şi decisivă Ortodoxiei, creştinismului în general. Dragi credincioşi, noi ştim că în Biserica Ortodoxă Dumnezeirea, Trinitatea este reprezentată printr-un triunghi. Iată că în francmasonerie, acest triunghi este cu baza în sus şi vârful în jos, şi are o dogmă acest lucru. Că demonul a răsturnat Trinitatea şi caută să se instaureze deasupra Dumnezeirii.

Iată, iubiţilor credincioşi, o altă idee a acestei organizaţii: Dumnezeul creştinilor este rău, trebuie să distrugem răul, iar domnia lui Dumnezeu va dura până când va veni antihrist şi se va instaura în domnia lumii. Ce spuneau două genii franceze, D’Alembert lui Voltaire: fiţi ca steaua de dimineaţă, care anunţă venirea zilei. Mergeţi de duceţi lumina lumii în numele sfânt al lui Lucifer. Două genii care dvs. cred că majoritatea le ştiţi ce aport şi-au adus în domeniul ştiinţei, dar francmasoni desăvârşiţi şi luptători totodată contra lui Hristos. Voltaire, la rândul lui, izvorând din credinţa francmasonică, spunea: nimicirea pentru totdeauna a ideii creştine, deci să ne luptăm să dărâmăm, să doborâm ideea creştină.

Mai târziu, într-un congres secret al francmasoneriei, la Frankfurt pe Main, s-a lansat lozinca: cu maţele ultimului preot vom spânzura pe ultimul rege. Într-o lojă masonică din Rusia se spunea aşa: va veni vremea când potirele se vor topi şi se vor face pluguri sau cuţite; bisericile se vor da jos din cinstea lor şi se vor face grajduri de cai şi hambare de grâne; iar lumea va radia de bucurie şi va zice: de ce nu s-au făcut acestea mai demult ? Deci, într-o parte sumară, iubiţilor credincioşi, am menţionat aceste lucruri şi să vedem de ce.

Odată cu expansiunea dincolo de ocean, francmasoneria îşi dă examenul inteligenţei, că, prin războiul din America se constituie Statele Unite ale Americii, primul stat francmasonic. Iată că în bătrâna Europă trebuia să-şi dea examenul şi încearcă sorţii de izbândă prin Revoluţia din 1789 din Franţa, când se declară republică, regele decapitat şi frâiele trec în mâinile lor. Evident că ţinta desăvârşită, ţinta, obiectivul de fapt principal era Biserica, era Ortodoxia. Ortodoxia rămăsese cea mai închegată care venea de la Hristos, bine întemeiată pe sângele sfinţilor mucenici, având cârmă pe Hristos, catargul sfânta cruce, iar coastele cele 7 Sinoade Ecumenice care erau de speriat pentru diavoli, şi pentru păgâni, pentru toţi anti-creştinii.

Vine anul 1848 când Europa este zguduită de paşoptişti, de Revoluţia paşoptistă, bine închegată, bine regizată de francmasoni. Se vedea din ce în ce mai şubrezită Ortodoxia; pentru aceasta, în 1848, patriarhul de Constantinopol, Antim, probabil că îmboldit, căutând să fie lovit de către poarta vaticană, adună sinod ecumenic din patriarhii Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei, Rusiei şi atuncea rosteşte: cel ce va îndrăzni să schimbe dreapta credinţă, sau o dogmă din ceea ce au adus Sfinţii Părinţi până în ziua de astăzi, să se îmbrace cu blestemul ca şi cu o haină, indiferent patriarh de va fi, papă de va fi, sau chiar înger de va fi.

Dragi credincioşi, dar lumea merge înainte. Iată că, în 24 ianuarie 1859, se face unirea Moldovei cu Ţara Românească, punându-se domnitor Alexandru Ioan Cuza, francmason. Acesta, în 1862, printr-o lege de stat înfiinţează Ministerul Cultelor, minister prin care se perindă, la preşedinţie, oameni de vază din care majoritatea fiind prim-miniştri; unii ca aceştia fiind C.A. Rossetti, Petre Carp, Titu Maiorescu, I.C. Brătianu, Take Ionescu, Spiru Haret, I.Gh. Duca, Octavian  Goga, nenorocirea că toţi erau francmasoni. Dragi credincioşi, Ministerul Cultelor trebuia ca să-şi aducă aportul laic în toate cultele care erau în România. Era, poate, pentru prima dată când partea laică se implică în partea duhovnicească, şi de acum, bineînţeles, trebuia să înceapă prăpăstiile. Vedem oarecare zguduire la poarta mitropolitană din Bucureşti, printre marii trăitori ai timpului aceluia. Se simţea că vine o schimbare a calendarului, nu că era necesară, ci efectiv lovitura de graţie, dată de către poarta pontificală PC. Predici 22 01Ortodoxiei.

Şi iată, iubiţilor credincioşi, că, pe măsura înaintării anilor, în 1902, imediat se strânge sinod la mitropolia din Bucureşti, şi atunci toţi sinodalii semnează, în credinţa lui Dumnezeu, ca nimeni să nu accepte schimbarea calendarului, că era o inovaţie adusă de papă şi o lovitură Ortodoxiei. Acest lucru se întâmplă şi în 1920, când iarăşi se strânge sinod, şi acelaşi lucru semnează toţi sinodalii. Iar acum, în sinodul prezidat de Miron Cristea, mitropolit primat, se rosteşte: de ce oare nu ne-ar lăsa Vaticanul în pace ? Să ne ducem traiul nostru ortodox şi frumos, că mai bine este să greşeşti astronomic decât să greşeşti dumnezeieşte.


Arhimandritul Galaction Cordun (1883-1959), care va deveni, între anii 1955-1959, primul mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România


Iubiţilor credincioşi, erau printre sinodali şi oameni care se cam clătinau. Aşa era mitropolitul Conon al Bucureştiului timpului aceluia, care oarecum se clătina în schimbarea calendarului. Dar vedem imediat prezenţa arhimandritului Galaction Cordun, care, printr-o scrisoare, îl întăreşte în credinţă în a apăra, cu virtute şi cu demnitate, tot ce-au adus Sfinţii Părinţi până în ziua aceea. Dragi credincioşi, odată înaintând către anul crucial al schimbării calendarului, vedem oameni de vază ai timpului aceluia care îşi aduc aportul, încondeindu-i istoria ca fiind oameni trăitori cu duhul şi punând preţ pe tezaurul ortodox adus de Sfinţii Părinţi până în ziua aceea. Generalul Năsturel, al timpului aceluia, iată că scoate o carte referitoare la calendar, întărind în felul acesta poziţia Ortodoxiei. Doctorul în materie PC. Predici 22 02Chiricescu, de asemenea, scoate o carte destul de bine pregătită, referitoare la calendar, arătând că acea rămânere în urmă cu câteva secunde a anilor nu influenţează cu nimic bunul mers al Ortodoxiei. În acelaşi context, găsim şi pe alţii, iubiţilor credincioşi, care, oameni trăitori cu duhul, chiar din sferele sociale înalte, îşi aduc aportul în acelaşi sens, de a păstra Ortodoxia.


Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868), cel care s-a opus schimbării calendarului, în 1864, spunând sinodalilor, în vreme ce părăsea sala: ,,Eu nu mă voi socoti cu cei fără de lege !”


Prima încercare de a schimba calendarul a avut-o Ioan Cuza, prin anii ’1860, dar atunci a găsit o opoziţie foarte puternică, ca nişte stânci, fiind atuncea mitropolitul Nifon, Sfântul Calinic care-l avem la Cernica, Melchisedec al Râmnicului, arhimandritul Iosif Naniescu, Neofit Scriban şi alţii. Aceştia au stat foarte puternic pe poziţia lor, necedând nici un pas din predanisirile aduse până atuncea. Oare erau fixişti în această idee aceşti oameni ? Nu, iubiţilor credincioşi. Îşi dădeau seama că este ceva putred la mijloc; ei erau continuatorii Ortodoxiei de la Hristos încoace, tezaurul ortodox era în mâinile lor, sfinţit prin sângele mucenicesc, sfinţit prin lacrimă, prin durere. Şi vedeţi dvs. că atunci când ai încredinţat ceva, dacă eşti om demn pentru ceea ce ţi s-a încredinţat, îţi pui şi viaţa în acelaşi scop. Dacă vrei să fii cu mai multe feţe, evident că devii ca în Evanghelie, cum spune: năimitul nu-şi cunoaşte oile, lasă oile şi fuge (potrivit Ioan 10, 12).

Dragi credincioşi, iată că ajungem în anii ’1923. Atuncea, probabil, la presiunile foarte puternice venite din occident, fiindcă protestanţii, baptiştii, adventiştii ajunseseră la o putere enormă, numeric bineînţeles, se cedează la poarta Constantinopolului, acest drapel atâta de sfinţit, atâta de frumos, adus până în 1924. Patriarhul Meletie al Constantinopolului adună, în mai-iunie, sinod din patriarhii ortodocşi ai lumii: ai Ierusalimului, Antiohiei, Alexandriei, vine din Serbia, Grecia, România, Sfântul Munte; al Rusiei nu a putut să vină din cauză că deja Rusia – cea mai mare ţară ortodoxă de pe glob – era închingată în ghearele comunismului. Francmasonii au avut foarte mare înţelepciune şi grijă ca să dea de lucru fiecăruia la timp şi după scop.

Şi iată, când de patriarhul Meletie s-a propus schimbarea calendarului, fiecare s-a retras din sinod: patriarhul de Ierusalim, patriarhul de Antiohia, patriarhul de Alexandria, s-a retras şi cel al Serbiei şi din Sfântul Munte. Şi Meletie a rămas doar cu România, ca reprezentanţi, şi cu Grecia. Şi atunci s-a hotărât, pentru prima dată, ca să cedeze Ortodoxia de Constantinopol (pauză) ... adică, pe clericii timpului aceluia. Iată, iubiţilor credincioşi, că de acum, încă din 1924 când s-a primit schimbarea, se vede cum ia naştere, de fapt, impropriu zis, se continuă totuşi Ortodoxia pe alte cărări. Şi atuncea, din Mânăstirea Neamţului pleacă vreo 30 preoţi, în frunte cu Mina Prodan. Atuncea, arhimandritul Glicherie, neacceptând schimbarea calendarului, văzând că este ceva putred la mijloc, nu mai acceptă şi pleacă din Mânăstirea Neamţului; restul rămân să slujească cu papistaşii.


PC. Predici 22 03

Sfântul Ierarh Glicherie (1891-1985), pe când era ieromonah şi
făcea parte din obştea Mânăstirii Neamţului, 1920 (al 3-lea de jos din dreapta)


PC. Predici 22 04

Sfântul Ierarh Glicherie, pe când era igumentul Schitului Pocrov, în 1924
În imagine, în centru este ieromonahul Glicherie, iar în dreapta ierodiaconul David Bidaşcu


Dragi credincioşi, de acum începe epopeea stilului vechi, adică a continuatorilor Ortodoxiei, care până în zilele de astăzi, după cum se vede, se aduce cu cinste, cu demnitate. După cum putem şi noi. Dragi credincioşi, iată că din 1925 şi până în 1930, mai mult pe furiş se fac noi biserici. Aşa se face biserică la Vânători-Neamţ, se face la Rădăşeni în Suceava, şi se face o biserică la Brusturi, tot în Neamţ. Aici începe să se slujească în dreapta credinţă. Evident că mielul care trebuia prins de către sinodali erau aceştia care nu au vrut să primească schimbarea calendarului. Şi de ce ? Îi lăsau pe papistaşi, îi lăsau pe adventişti în pace, îi lăsau pe toţi care veneau cu traista în băţ în România să-şi impună punctul de vedere dogmatic, şi alergau după cei care continuau practicalele sinodale, ale celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice.


PC. Predici 22 05

Sfântul Ierarh Glicherie la Ierusalim, în octombrie 1930, slujind alături de
Patriarhul Damian al Ierusalimului (1848-1931). Sfântul este al doilea din dreapta


În 1930, arhimandritul Glicherie pleacă la Ierusalim, unde stă 6 luni şi apoi se duce în Sfântul Munte timp de un an de zile. La Ierusalim, ia legătura cu patriarhul Ierusalimului al timpului aceluia, Damianos (1848-1931), şi îi expune situaţia din România, cât de jalnică este. Poporul, evident, majoritatea nu a putut să primească schimbarea calendarului; în nimicnicia lui, în mintea lui, poporul, care este ca un copil în faţa lui Dumnezeu, iată că şi-a dat seama de putregaiul care vine peste România şi nu a vrut să primească. Patriarhul, văzând situaţia din România, i-a dat blagoslovenie preotului Glicherie ca să sfinţească loc de biserică şi, unde poate, să facă biserică.

Pe partea politică, francmasonii intrau din ce în ce mai puternic în trăirea politică a României timpului aceluia. Vreau să menţionez încă un punct, iubiţilor credincioşi, că sinodalii, imediat după schimbarea calendarului, s-au înconjurat şi de o scuză, de o circumstanţă atenuantă de genul acesta: nu am avut ce face şi am primit schimbarea fiindcă, dacă nu o primeam, se ştirbeau graniţele ţării. Că la 1 decembrie 1918 ştiţi că s-a făcut întregirea României, afiliindu-se şi Transilvania. Dragi credincioşi, deci iată că s-a mers mai mult pe plan politic şi economic, şi nu duhovnicesc, în a schimba Ortodoxia adevărată. Şi vom vedea, de fapt, prejudiciile mari care au fost aduse în trăirea sufletească a ortodoxului. De fapt, aceasta nu a fost decât o portiţă deschisă pentru a intra turma lui Hristos, atât de castă, atâta de cinstită, de onestă, românul ortodox de altădată să intre pe poarta largă a pierzării, spre ecumenismul care se aşteaptă din zi în zi.

Dragi credincioşi, iată că arhimandritul Glicherie se întoarce din Ierusalim, din Sfântul Munte, şi din 1931 şi până în 1936 se zidesc în Moldova peste 36 de biserici. Punctul culminant a fost într-o comună, Buhalniţa, din judeţul Neamţ, când, participând foarte multă lume la sfinţirea locului de biserică, preoţii de pe stilul nou, nesuferind acest lucru, au apelat la jandarmi, până şi la pompieri. La atâta inepţie au ajuns, şi atâta prostie, încât că pompierii au pus furtunurile de apă pe creştini şi nu s-au eschivat în a trage şi cu arma. Şi atuncea au fost vreo 5 victime mortale. Până şi protopopul din Piatra Neamţ a pus mâna pe armă şi a tras în credincioşii de stilul vechi. Sunt mărturii care sunt grăitoare, condeiul istoriei le-a consemnat, iar toate aceste litigii vor merge în ceruri, la Dreptul Judecător, Iisus Hristos, când va suna goarna îngerului. Şi fiecare va da seama de tot ce-a făcut. În altă parte a ţării, în judeţul Bacău, la Cucova, acelaşi incident s-a întâmplat, când jandarmii au venit infiltraţi de preoţi şi au tras în popor; şi aicea s-au întâmplat vreo 4-5 victime mortale. Acelaşi lucru a fost în Basarabia, tot cu victime lăsându-se.

Dragi credincioşi, imediat s-au distrus – din cele 36 de biserici în care se slujea în dreapta credinţă, 34 s-au dat jos. S-au dărâmat până în temelii, din răutatea acestor slujitori papistaşi, fiindcă nu puteau suporta pe cei care le arătau adevărata faţă, schimbând Ortodoxia adevărată. Apoi, se umplu închisorile. Iată cum preoţii care mai slujeau în dreapta credinţă sunt duşi de jandarmi în cătuşe, în cele mai grele şi mai puturoase închisori. Parcă s-au lansat din nou prigoanele creştine ale antichităţii. Dragi credincioşi, iată că arhimandritul Glicherie este dus în închisoarea de la Mânăstirea Iezer din Băile Herculane. Acolo, într-o temniţă foarte grea, totuşi îşi târâie zilele cum poate, dorind să trăiască şi să ducă cuvântul lui Dumnezeu în continuare.

În 1947, ia legătura cu Prea Sfinţitul Galaction Cordun, care am văzut poziţia care a avut-o atunci când s-a schimbat calendarul. El, dacă a fost din început împotrivă, iată că a mers pe aceeaşi împotrivire, dându-şi seama că este putred totul la mijloc. Dar nu avea cu cine să ia legătura. Şi atuncea, luând legătura cu arhimandritul Glicherie, şi ştiind că mai este popor în dreapta credinţă, deci asta în 1947, ar fi vrut să facă cotitura atunci, să vină în dreapta credinţă şi să slujească. Dar nu avea unde, fiindcă abia ieşiţi din închisoare preoţii, nu se puteau replia să-şi reconstruiască bisericile dărâmate, de cei plini de şunci, plini de pocale de vinuri, de aur, de argint şi de titluri.

Dragi credincioşi, iată că acest lucru totuşi se întâmplă, în 13 aprilie 1955, când Prea Sfinţitul Galaction Cordun vine în dreapta credinţă, deci vine de la stilul nou, trece pe stilul vechi, şi printr-un act autentificat la notariat se intitulează arhiepiscop şi mitropolit al drept-slăvitoarei credinţe ortodoxe de stil vechi. Acest act a fost trimis la Patriarhie, spre cunoştinţă, la Patriarhul Alexie al Moscovei şi Patriarhul Bulgariei, Chiril, care au fost colegi de studenţie cu el. Iar de atuncea începe iarăşi calvarul.


PC. Predici 22 06

Anii ’1950. Prea Sfinţitul Evloghie Oţa (1909-1979), în acea vreme arhimandrit
şi stareţ al Mânăstirii Râmeţ, din judeţul Alba, alături de mica sa obşte (în imagine, preotul cu felon)


Dragi credincioşi, totuşi, pe furiş, se zidesc biserici în România. Atuncea, slujea în dreapta credinţă arhimandritul Evloghie la Râmeţ, o mânăstire în Ardeal, dar iată că este izgonit când Patriarhia află că se slujeşte pe vechi. În jurul Bucureştiului atuncea se mai slujea la Copăceni, într-o mânăstire destul de micuţă, dar în dreapta credinţă. Şi acolo era părintele Macarie, care încă mai trăieşte în ziua de astăzi. Dragi credincioşi, deci iată că în 1955, Biserica care a mers cum a putut până în zilele acelea, Biserica de stil vechi are cap – arhiereu, adică – pe Prea Sfinţitul Galaction Cordun. Simţindu-se bătrân şi ştiind că imediat vor urma prigoanele mai puternice din partea Patriarhiei, a hirotonit, în 1956, pe arhimandritul Evloghie întru arhiereu, şi pe arhimandritul Meftodie Marinache, de asemenea arhiereu.

Şi-a dat seama că, într-o bună zi murind, Biserica rămâne iarăşi fără arhierei, şi om înţelept fiind, că a fost vicarul Patriarhiei timpului aceluia şi-şi dădea seama de pericolul prin care trece Ortodoxia stilului vechi, imediat a trecut la hirotonii. Mai târziu, l-au hirotonit toţi trei – deci cu Evloghie şi Meftodie – pe arhimandritul Glicherie. Şi, dragi credincioşi, iată că încet-încet Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, prin darul lui Dumnezeu, începe să se închege. Începe, prin mijlocirea lui Dumnezeu, să se iasă din chingile sângelui şi ale lacrimilor şi să se constituie, cum ajuta bunul Dumnezeu şi puterile şi credinţa oamenilor, de sine stătătoare, slujind tainele lui Dumnezeu şi conducând poporul spre calea mântuirii.

Dragi credincioşi, în 1959, Prea Sfinţitul Galaction moare la Mânăstirea Slătioara. Apoi, rămân 3 arhierei în urma lui: P.S. Glicherie, P.S. Evloghie şi P.S. Meftodie. În 1974, este hirotonit P.S. Silvestru, ca arhiereu; apoi, în 1977 moare P.S. Meftodie, ca în 1979 să moară şi P.S. Evloghie. În 1988 este înălţat întru arhiereu P.S. Demosten, care aţi mai fost şi care mai ştiţi, este la Mânăstirea Brădăţel, Suceava. În 1985, sunt înălţaţi întru arhierie P.S. Vlasie şi Ghenadie; în 1985, moare P.S. Glicherie, iar în 1995 iarăşi se mai înaintează întru arhierie P.S. Sofronie şi P.S. Teodosie. Deci, aceasta este arhieria care a venit de la schimbarea calendarului, prin sângele mucenicesc, prin lacrimă, prin durere până în zilele noastre.

Dragi credincioşi, bineînţeles că din atâta răutate, din atâta prigoană, evident că trebuia să se lase şi cu victime. Iată victime, am putea să spunem chiar muceniceşti: a fost părintele Teofan, care a murit în închisoare la canal; a fost părintele Jora, care ulterior, chiar anul acesta, s-a aflat de la un trăitor pe braţele căruia a murit acest părinte: era bătut de poliţaiul timpului aceluia să se lepede de dreapta credinţă, şi a murit cu cuvântul pe buze că ,,nu mă lepăd”. De asemenea, un altul care a murit muceniceşte am putea să spunem a fost părintele Antonin, care fiind arestat a fost injectat şi în scurt timp a murit. Probabil, cu nişte otravă, care-i producea moartea latentă. Un alt părinte care a murit, preot şi acesta, în anul 1936 la Mânăstirea Iezeru, acolo, la închisoarea aceea, a fost Pamvu, ucis mişeleşte, cu sânge rece, de jandarmul timpului aceluia. Alţii care au murit în închisoare la Botoşani: Ghedeon şi Martinian. Au murit şi credincioşi, care au apărat cu sânge rece dreapta Ortodoxie.


PC. Predici 22 07

Preoţi care slujeau pe stil vechi în anii ’1930, adunaţi la un mare praznic
În imagine, al 2-lea din stânga este părintele Pamvu († 1936), al 3-lea este
părintele Glicherie († 1985), iar al 4-lea este părintele Nifon Marinache († 2008)


Dragi credincioşi, aş putea – numai din partea mea – depinde de fiecare ce vrea să creadă şi cum se consideră, dar aceştia sunt mucenicii lui Hristos care în veacul acesta modernist, iată că s-au opus schimbării calendarului şi nu au acceptat acest lucru. În alte părţi ale lumii, unde nu s-a putut ca să pătrundă această idee masonică, de a da lovitura de graţie Ortodoxiei, de asemenea au avut de suferit. S-au aplicat foarte multe mârşăvii în a strica omul, că nu totul este să schimbe calendarul şi, în felul acesta, să dea lovitura de graţie, ci a trecut şi pe altă parte să strice omul, cu imoralităţi, cu toate nebuniile lumii acesteia. Bineînţeles, cine a fost un om care a ştiut ce vrea de la viaţa duhovnicească, nu a acceptat.

S-a uitat un singur lucru, iubiţilor credincioşi: în viaţa creştinească, în viaţa clericală nu se merge numai politic, nu se merge doar de-a da cezarului, ci s-a uitat că pe lângă cleric trebuie să meargă şi omul din el, adică omul moral. Nu numai un trup îmbrăcat în straie, în odăjdii clericale, şi atunci se numeşte preot sau arhiereu, ci omul dinlăuntrul lui – acela merge şi slujeşte tainele lui Dumnezeu. Şi ca să vă daţi seama cât de stricte sunt sfintele canoane prin care s-a condus Biserica lui Dumnezeu: un preot, iubiţilor credincioşi, vorbesc numai de preotul de mir care este căsătorit, dacă i-a murit nevasta, nu mai are voie să se căsătorească. Dacă nevasta i-a căzut în adulter, ori se lasă de ea şi rămâne celibatar, slujind preoţia în continuare, ori se leapădă de preoţie şi merge cu ea în continuare, într-o viaţă de soţ şi soţie. Deci, vedeţi dvs. ce legi stricte, ca să se poată duce, pe această mare atâta de învolburată şi pus la adăpost de către loviturile diavolului, omul care vrea să bată la poarta mântuirii lui Hristos. Şi multe alte sfinte canoane, care nu s-au făcut decât prin schimbarea calendarului să se calce în picioare.

Sfintele canoane, dragi credincioşi, nu sunt altceva decât gardul cu care este înconjurată oaia cuvântătoare, adică noi creştinii. Şi evident că aceste garduri fiind sfărâmate, eşti predispus lupului din pădure sau vierului din pădure, cum spune Scriptura, care te sfâşie şi te ucide. Oare prin schimbarea calendarului s-a făcut primul pas spre afiliere spre unirea cu catolicii ? Dacă ne ajută bunul Dumnezeu, vom vedea în altă şedinţă cum arăta faţeta clericului catolic în momentul schimbării calendarului, poziţionată faţă de slujitorul Ortodoxiei.

Dragi credincioşi, poate dvs. care abia acum începeţi o viaţă creştinească, nu vă daţi seama ce înseamnă a trăi după Dumnezeu şi a trăi în limitele sfintelor canoane. Aţi observat că mulţi vă confruntaţi cu nişte probleme groaznice, probleme sociale, probleme familiare, dar cele mai dureroase sunt problemele care ţi se creează dinlăuntrul tău, din trăirea ta sufletească. Coşmaruri, îţi ia Dumnezeu mintea, nelinişte, boli şi o neîmpăcare cu Dumnezeu – acestea toate vin datorită faptului că nu eşti un om bine închegat în legile bisericeşti, nu eşti o oaie cuvântătoare în turma lui Hristos, ci ai fost pregătită mai degrabă spre moarte decât spre viaţa veşnică.

Vom vedea, dragi credincioşi, ce canoane s-au călcat în picioare şi cum s-a stricat tot aşezământul Sfinţilor Părinţi. Şi de ce suntem condamnaţi noi de către Patriarhie, de către Biserica de stil nou, blamaţi în toate felurile, lătraţi pe toate cărările cu cele mai obscene cuvinte şi atribute. Omule – care îţi întinzi, cum spune Scriptura, gura spre cer şi limba ţi-o târâi pe pământ – aminteşte-ţi că firul vieţii ţi se va scurta cândva şi vei merge în faţa lui Hristos, Căruia Îi slujim. Că acolo este dreptatea şi de acolo curge şi de la El vine adevărul. Lăsăm pe fiecare să vorbească ce vrea, dar să ţineţi cont că noi nu ne-am făcut o credinţă aparte, ci nu am făcut altceva decât să continuăm Ortodoxia sub nori, sub fulgere, sub lacrimă, sub sabie, sub puşcă, cu frică sau fără frică, dar cel puţin iată că am adus-o până în zilele de astăzi.

Aici, în Bucureşti, a fost înfiinţată o biserică făcută mai mult pe furiş, că în timpul comunismului nu se putea face absolut nimic. Dar de 4 ori a fost dărâmată: de 3 ori parţial, iar în mai 1983 personalul de aici arestat, biserica şi chiliile dărâmate şi în loc – spre o blasfemie mai mare – s-au semănat mături. Oameni nebuni, oameni fără minte care s-au luat de gât cu Dumnezeu. Aşa cum a făcut Ceauşescu, aţi văzut, în nebunia lui s-a luat de gât cu Dumnezeu, dărâmând casa lui Dumnezeu, şi l-a dărâmat Dumnezeu şi pe el. Nebunii au dărâmat biserica aceea, dar au uitat că murind aceea, înfloreşte fiica ei, care este aceasta. Adusă numai Dumnezeu ştie cum. Dar cert este că ea există, iată că ne rugăm lui Dumnezeu şi avem certitudinea că darul lui Dumnezeu sălăşluieşte în ea.

Dragi credincioşi, toate blestemele care au fost la Sinoadele Ecumenice, de la schimbarea calendarului din 1582 de către Papa Grigorie al XIII-lea, le-au căzut în cap sinodalilor în 1924, fiindcă în felul acesta nu au făcut decât să se rupă de Ortodoxia timpului aceluia. Şi de ce spun acest lucru ? Dacă nu se ştia de la Sinodul de la Niceea şi până în 1924 de această rămânere în urmă de către marii înţelepţi ai Ortodoxiei, puteam să le dăm nişte circumstanţe atenuante celor care au schimbat calendarul. Dar, de îndată ce a fost o opoziţie de la poarta ecumenică a Constantinopolului, de îndată ce au fost bărbaţi hotărâţi în ceea ce cred, în sfat şi în cuvânt, şi nu au acceptat nici o inovaţie papală, n-au nici un drept să-şi bată joc de ceea ce au aşezat Sfinţii Părinţi.

Şi dacă au făcut-o, dragi credincioşi, n-au făcut-o decât sub presiunile francmasoneriei, care, în ziua de astăzi, conduce frâiele Bisericii la cele mai înalte cote. Urmând ca lovitura de graţie să se dea prin Sinodul Ecumenic al VIII-lea, când, chipurile, vor să facă o turmă şi un păstor, unificând toate religiile. Este o inepţie în a crede aşa ceva. Noi ştim că dacă vrei să numeri ceva, numeri nişte lucruri care sunt circumscrise în aceleaşi atribute: nu poţi să numeri mere cu pietre, nu poţi să numeri oameni cu animale, ci fiecare sunt numărate în treapta lor şi în atributele lor. Ecumenismul va fi lovitura de graţie, iar Biserica oficială se îndreaptă cu paşi repezi şi cât mai mari spre această poartă a pierzării. Dacă ne ajută Dumnezeu şi ne va înţelepţi, în linii mari, o să explicităm ce înseamnă ecumenismul, pericolul mare prin care va trece creştinul ortodox condus de nas spre poarta lui antihrist, care se aşteaptă cât mai de curând.

Dacă ne ajută Dumnezeu, o să vedem toate rolurile şi sforile care se trag în lume, toate conduc la distrugerea Bisericii din temelii, iubiţilor credincioşi. Şi, în felul acesta, te distruge pe tine, chip şi asemănare a lui Dumnezeu, şi-ţi închide poarta împărăţiei lui Dumnezeu, pregătindu-te pentru noul Mesia. Aţi observat că steaua evreiască, steaua lui David, este din 6 colţuri; simbolul comunismului era steaua din 5 colţuri, precum şi simbolul Pieţei Comune. Ne punem întrebarea: de ce aceea avea 6, şi aceasta are 5 colţuri ? Fiecare colţ simbolizează câte ceva: un colţ al stelei din 5 colţuri simbolizează banul, un alt colţ Palestina, un alt colţ egalitatea, un alt colţ simbolizează Israelul, şi încă un colţ – mă scuzaţi – nu-mi amintesc ce simbolizează, dar al 6-lea colţ este păstrat pentru Mesia care va veni, antihrist. Deci, iată că ea este din 5 colţuri şi al 6-lea colţ se va pune stelei masonice, când se va instaura antihrist.

Dragi credincioşi, să ştiţi că a început deja însemnarea lui antihrist, a pământenilor, se tot vorbeşte, dar ea vine tacit, şi cu cât vine mai tacit, mai pe furiş, cu atâta te cumpără mai repede şi mai fără de întoarcere. Bunul Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi tărie ca să putem rezista, să mergem pe cărarea aceasta strâmtă şi spinoasă, dar care este adevărată. Bunului Dumnezeu cinste, în vecii vecilor. Amin.