Predica ÎPS Mitropolit Vlasie, de Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare 2008, Bucureşti

 

Prea sfinţiţi arhierei, prea cuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi şi fraţilor creştini,

Iată astăzi sărbătorim pe Sfântul şi Marele Eftimie, unul din marii părinţi ai Bisericii, care au fost povăţuitori ai monahilor. Însă dintotdeauna Biserica Ortodoxă a fost lovită din toate direcţiile de duşmanii ei. A fost prigonită nu atât de împăraţii păgâni, ci mai mult de împăraţii eretici. Deci, până la Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost prigonită de către păgâni. Iar de la Sfântul Constantin cel Mare, dar mai bine începând de la Constanţiu, care a fost feciorul lui, anul 335, care a trecut la arianism, Biserica a început să sufere. Dar au fost bărbaţi aleşi ai Bisericii, patriarhi binecredincioşi care au păstrat credinţa cu sfinţenie şi cu jertfă.

Au urmat după acesta 2-3 împăraţi binecredincioşi. Dar a venit Valent, care a fost tot arian, şi după Valent a venit Iulian Paravatul, care s-a lepădat de Hristos, fiind botezat înainte, şi a început prigoana contra creştinismului, să readucă din nou închinarea la idoli. După dânsul, a venit tot din sânge împărătesc, a venit pentru că Dumnezeu după numai 3 ani de împărăţie l-a trimis [pe împăratul Iulian] unde era locul lui, în munca cea veşnică, pentru fărădelegea care a făcut-o şi pentru păgânătatea lui. Pentru că istoria spune că el a luat obiceiul creştinesc să se boteze şi s-a botezat în sânge de junică. Şi spune că în momentul când a ieşit din sânge, toată cămaşa lui s-a făcut numai cruci, spre mustrarea lepădării de credinţă şi de Hristos.

Şi pentru asta Sfântul Vasilie cel Mare, spune în viaţa lui că au început şi ameninţările contra sfântului, zice [împăratul Iulian Paravatul]: după ce mă voi întoarce biruitor de la războiul contra perşilor, după aceasta mă voi răzbuna împotriva ta. Şi voi arde cetatea ta cu foc şi pe tine te voi ucide. Şi atunci s-a rugat Sfântul Vasilie lui Dumnezeu şi cu ceilalţi sfinţi de prin pustietăţi, s-au rugat lui Dumnezeu să-i izbăvească de acest tiran nou, care a apărut în Biserica lui Dumnezeu şi în lume.

Şi în felul acesta, iubiţi credincioşi, datorită rugăciunii creştinilor şi sfinţilor, a trimis Dumnezeu pe Sfântul Mercurie – deci întotdeauna să vedeţi că aici este iconostasul mic, al Maicii Domnului, unde este icoana Maicii Domnului mare şi în spate este Sfântul Mucenic Gheorghe sau Sfântul Mucenic Mercurie, în spate sunt sfinţii mucenici – a dispărut din icoană Sfântul Mucenic Mercurie cu tot cu suliţă şi s-a întors după un moment cu suliţa plină de sânge. Şi în acel moment a fost lovit Iulian Paravatul de o săgeată neştiută de nimeni, de suliţa Sfântului Mercurie şi în felul acela a murit pe câmpul de luptă.

După dânsul a venit Graţian, pe timpul când s-a născut Sfântul Eftimie. Anul 367. La 381, sau 379, a venit împăratul Teodosie cel Mare, care a decretat religia creştină drept religie de stat. Sfântul Constantin cel Mare a dat voie şi libertate creştinilor. S-a făcut creştin, dar n-a putut să declare religia creştină drept religie de stat. Însă, de-abia după aproape 100 de ani, Sfântul Teodosie cel Mare împăratul a decretat religia creştină ca fiind religie de stat.

Şi sigur că atunci Biserica a luat libertatea deplină, dar cum spuneam la început, n-a încetat să fie luptată de eretici. Pentru aceasta, Sfântul Eftimie s-a născut pe timpul lui Graţian, a trăit, deci el s-a născut în Meletina – Meletina este o cetate unde eu, prin darul lui Dumnezeu am fost acolo, cu mitropolitul Chiprian şi cu PS Ambrozie şi cu PS Demosten şi cu PS Pahomie, Dumnezeu să-l ierte. Am fost împreună în această cetate unde s-a născut Sfântul Eftimie. Atunci era sub armeni, acum sigur este sub conducerea grecilor, cetate grecească, deci insulă grecească, unde toate insulele acestea au mitropolit, şi aveau şi atunci.

Părinţii lui, Pavel şi Dionisia mama lui. Dar mama era stearpă şi s-a rugat la Biserica Sfântului Polieuct să le dea copil. Şi s-a rugat lui Dumnezeu şi a primit înştiinţare de sus că vor naşte un fiu cu numele veseliei. Deci, numele de Eftimie înseamnă veselie, şi s-ar putea să ne veselească cumva şi pe PC. Predici 09noi părintele Eftimie, stareţul. Deci, acest sfânt, ce spune istoricul ?, s-a numit cu numele veseliei, pentru că avea să veselească Biserica prin viaţa lui, prin credinţa lui cea dreaptă, prin faptele lui cele minunate şi prin apărarea dreptei credinţe.


Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

 

Deci a luat parte sau a fost prezent, era în viaţă, n-a fost prezent la sinod, dar a fost prezent [adică, era în viaţă] la Sinodul II Ecumenic de la 381, la Sinodul III Ecumenic de la 431 şi la Sinodul IV Ecumenic, de la Halkidon [sau Calcedon] din 451. Şi a apărat dreapta credinţă. Deci, la acest sinod de la 451 a apărut în Biserica Ierusalimului unul Teodosie, care a fost un ucenic de-al lui, dar care s-a dat cu Dioscor, fostul patriarh al Alexandriei, care nu recunoştea Mântuitorului cele două firi, omenească şi dumnezeiască. Şi această erezie s-a născut din erezia lui Nestorie, care spunea că Mântuitorul este doar cu o singură fire, firea cea dumnezeiască, care a înghiţit pe cea omenească, care era un lucru fărădelege şi păgânesc. Deci, Mântuitorul S-a întrupat luând firea omenească şi cu firea omenească a pătimit, pentru că Dumnezeu este fără patimă.

Fiind eu mai tânăr, fiind diacon la Slătioara, la mânăstire, a venit un arhimandrit armean cu o delegaţie de-a lui şi i-am servit la masă. Şi, printre altele, l-am întrebat: părinte arhimandrit, dacă armenii care sunt monofiziţi – care cred într-o singură fire – nu recunosc cele două firi, omenească şi dumnezeiască, în Mântuitorul, cu ce a pătimit Mântuitorul, că El a pătimit pe cruce, dacă n-a avut fire omenească ? Şi a spus: recunoaştem cu adevărat cele două firi ale Mântuitorului, dar nu putem să recunoaştem juridic, nu putem recunoaşte pentru că poporul este învăţat în felul acesta şi atunci nu ne primeşte în biserică: cum de ne-aţi învăţat 1.700 de ani în felul acesta şi acum ne învăţaţi altfel ? Şi pentru aceasta, zice, nu putem să schimbăm, dar totuşi credem.

Acum 3 ani am fost în Egipt, la mânăstirea Sfântului Macarie cel Mare, care s-a prăznuit ieri. Şi acolo un preot, şi la Sfântul Antonie am fost, bineînţeles la Sfântul Paisie cel Mare, şi acolo un preot ne-a descris cum ar fi în catapeteasmă o sculptură în care demonstra cele două firi ale Mântuitorului, însă era mânăstire coptă, care copt înseamnă rupt, deci nu recunoştea Sinodul IV Ecumenic de la Halkidon. Dar, cu toate acestea, ne-a demonstrat nouă, ştia că suntem ortodocşi, ne-a demonstrat cele două firi ale Mântuitorului din acea sculptură care era în catapeteasmă.

Deci, iată că ei recunosc întrucâtva, dar nu vor să recunoască, să iscălească actele Sinodului IV Ecumenic. Şi pentru aceasta Sfântul Eftimie a avut parte de tulburări, sau a avut parte de necazuri, cum poate am avut şi noi, nu se ştie dacă nu vom avea şi de aici înainte, dar noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru pacea şi pentru libertatea mare care ne-a dat-o Dumnezeu până acum.

Deci luând Teodosie acela patriarhia Ierusalimului cu vicleşug şi cu bani şi cu alte lucruri, cum se fac toate treburile şi astăzi, a început prigoana contra celor care nu vroiau să treacă împreună cu el. Şi în Palestina erau foarte multe mânăstiri. Sfântul Eftimie a făcut mânăstirea lui mare, care a ajuns la 10.000 de călugări, între Ierusalim şi Ierihon. Fiindcă am fost acolo, vă spun ca cel care am văzut, de la marea mânăstire a Sfântului Eftimie şi a Sfântului Teoctist - pentru că era mânăstirea împărţită în două: tineretul era separat, unde era stareţ Sfântul Teoctist, iar în mânăstirea mare se trecea după o oarecare vârstă şi când erau desăvârşiţi sau după ce se făceau călugări, unde era stareţ Sfântul Eftimie.

De la 10.000 de călugări, iubiţi credincioşi, astăzi nu mai este nici biserică, este numai ruină. Se vede de la distanţă cum cobori din Ierusalim spre Ierihon, în dreapta, acolo unde a făcut mânăstire unde spune şi viaţa lui, dar sunt cam 11 km de la Ierihon până acolo, sau 19 km de la Ierusalim până la mânăstirea Sfântului Eftimie, care a fost atunci. Dar a fost contemporan şi cu Sfântul Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte, care mânăstirea Sfântului Teodosie este aproape de Ierusalim şi aproape şi de Betleem, deci între Ierusalim şi Betleem. Şi a fost unul din prietenii sau colegii Sfântului Eftimie.

Şi pentru asta, iubiţi credincioşi, aceşti mari sfinţi au dus viaţă frumoasă, au dus viaţă pustnicească, lepădându-se nu doar de lume, că s-au dus în pustietate, dar au avut şi acea mare râvnă şi putere să înfrunte în faţă pe diavolul, dar şi pe slugile lui, care erau acei necredincioşi, arieni şi ceilalţi, dioscorienii şi nestorienii, care au fost pe timpul lor, acei eretici care au înşelat atâta lume şi a mers după dânşii. Nestorie, fiindcă a fost caterisit şi trimis în Armenia undeva, în exil, acolo şi-a propovăduit credinţa lui şi de asta Armenia este monofizită, datorită acelui patriarh care a fost izgonit în acele părţi. Deci şi acolo şi-a vărsat veninul contra Maicii Domnului, căci în primul rând asta era, era contra Maicii Domnului.

Şi Sfântul Eftimie s-a ostenit, s-a ostenit şi pentru el, dar s-a ostenit şi pentru alţii ca să se mântuiască. De aceea s-a adunat la dânsul atâta popor: au venit şi saracinii, au venit şi din Persia, au venit şi din alte părţi ale lumii păgâni care s-au vindecat de la dânsul prin rugăciunile lui, rugându-se lui Dumnezeu, şi prin minunile pe care le-a făcut, acei păgâni s-au întors la credinţă şi i-a botezat Sfântul Eftimie. Deci a făcut acele lucruri dumnezeieşti, care, după cum spune rugăciunea, să fie plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. A făcut lucruri frumoase şi pentru dânsul personal, dar a făcut şi pentru folosul poporului.

S-a luptat cu vrăjmaşii cei nevăzuţi, s-a luptat şi cu cei văzuţi, pentru că acel patriarh Teodosie a trimis la dânsul o delegaţie din foştii lui ucenici, i-a trimis la dânsul să se împărtăşească cu dânsul. Şi a spus: eu nu am citit actele sinodului, dar ştiu că dreptcredincioşii aşa mărturisesc. Şi a început din Sfintele Scripturi şi a adus dovezi că Mântuitorul este Acela care S-a întrupat şi a luat firea omenească asupra Sa şi firea omenească a jertfit-o pentru mântuirea noastră pe sfânta cruce. Deci, iată osteneala unui sfânt, a unui bărbat care s-a jertfit înaintea lui Dumnezeu cu viaţa, cu cuvântul şi, dacă era nevoie, îşi vărsa şi sângele pentru dreapta credinţă.

Pentru asta, iubiţi credincioşi, şi noi să nu ne aşteptăm numai la lucruri bune, numai la ospăţuri, numai la libertate, numai la alte lucruri care lui Dumnezeu nu-I plac. Vedeţi dvs., datorită dorinţei de îmbogăţire sau de un trai mai bun, câtă lume nu s-a stricat la noi în ţară; vorbim de oamenii noştri chiar, nu vorbim de alţii. Vorbim de oamenii care au fost cu credinţă deplină, care au fost cu frica lui Dumnezeu, care s-au mărturisit la preoţii noştri, s-au împărtăşit, s-au dus în Italia, Spania, Anglia, s-au despărţit de femeie, au lăsat copiii acasă, s-au despărţit şi de copii, s-au dus mamele şi au lăsat copiii de izbelişte, se dau şi în ziare şi la televizor fel de fel de întâmplări şi dvs. le cunoaşteţi şi le ştiţi.

De ce, iubiţi credincioşi ? Din dorinţa de a trăi mai bine. De ce credeţi că vin bătăile lui Dumnezeu asupra lumii ? De ce credeţi că vin inundaţiile, vin gerurile cele mari ? Acum s-a anunţat că a nins la Ierusalim. A nins prima dată în 2000, până în 2000 nu ninsese de 60 de ani. A nins în 2000, a mai nins încă o dată din 2000 până acum, dar acum s-au blocat toate drumurile. Se spune că în Haifa, unde este port la Marea Mediterană, era zăpada de o jumătate de metru. A nins în Iordania şi în Siria, unde nu ninge niciodată. Deci, iată semnele păgânătăţii oamenilor, a necredinţei.

De ce credeţi dvs. că a părăsit Dumnezeu Constantinopolul, Marea Biserică a Sfintei Sofia, care înseamnă Înţelepciunea lui Dumnezeu ? De ce a părăsit-o ? Pentru necredinţa creştinilor de atunci, pentru că Sfântul Ghenadie şi alţi sfinţi care erau în acel timp, care a fost primul patriarh după căderea Constantinopolului, au auzit de la Dumnezeu acel glas spunând: decât să mă batjocorească fiii Mei, mai bine dau biserica păgânilor. Păgânii nu Mă cunosc şi dacă Mă supără, nu Mă supără atât de mult ca fiii Mei, care sunt botezaţi şi sunt fiii lui Dumnezeu şi fiii Împărăţiei Cerurilor. Şi pentru asta a văzut unul din cuvioşii din pustietate Biserica Sfintei Sofia, cupola mare deschizându-se, a ieşit un foc mare şi s-au deschis cerurile, au primit acea văpaie de foc, s-au închis şi s-a auzit un glas: din momentul acesta, biserica se va da în mâinile păgânilor.

Deci, iată iubiţi credincioşi pentru ce: pentru necredinţa creştinilor. Au uitat de biserică, au uitat de post, au uitat de rugăciune, au uitat de toate cele creştineşti. Pentru ce credeţi ? Pentru traiul bun şi pentru libertatea mare pe care au avut-o atunci. Pentru că era împărăţia creştină. Erau perioade când au fost şi eretici, însă au fost perioade de 3-400 de ani când erau numai ortodocşi, care nu erau deranjaţi. Şi libertatea asta mare şi bunul trai i-a adus la necredinţă sau la a nu face cele care se cuvin creştinilor.

Pentru aceasta, iubiţi credincioşi, şi noi să avem grijă, să nu credem că dacă acuma suntem liberi – am avut şi avem libertate – putem să trăim, să ne distrăm, să ne distrugem familia, să lăsăm toate în grija altora. Lăsăm copiii în grija bunicilor, lăsăm în grija vecinilor, dacă nu ai tu milă de copilul tău, cum să aibă milă străinul ? Şi pentru asta, să ştiţi, nu este lucru uşor nici pentru Biserica noastră, nici pentru ţara noastră nu este uşor. Vedeţi libertatea ce ne-a adus ? Ne-a adus distrugerea familiei şi a copiilor noştri. Şi copiii care se duc în străinătate, tinerii, fac aceleaşi lucruri: părinţii greşesc în felul lor, copiii în felul lor.

Şi aşa ne îndepărtăm încet-încet, cum s-a întâmplat acum în Occident: Franţa deja este declarată atee, Germania nu este declarată atee, dar nu este nici o credinţă, nimeni nu se duce nici la biserică, la nimic, absolut. Nu mai vorbim de Olanda, de celelalte ţări nordice, care sunt putem spune chiar păgâne. Şi tot la fel, pentru libertate şi pentru traiul cel bun. Pentru ce s-au scufundat Sodoma şi Gomora ? Pentru traiul bun care-l aveau şi au dat în perversităţi şi din acele lucruri, acele fapte a venit de sus mânia lui Dumnezeu şi a scufundat toată cetatea. Ca să strice păcatul sau să afunde păcatul cu apă şi să-l ardă cu foc şi cu piatră cu pucioasă.

Pentru aceasta, iubiţi credincioşi, să avem grijă şi noi, să ne facem datoria creştinească, la biserică să venim, în posturi să ne mărturisim, dacă am greşit ne putem mărturisi şi în câşlegi, în zilele de dulce, nu este oprit niciodată să te mărturiseşti, şi să facem acele lucruri care sunt plăcute lui Dumnezeu. Şi în felul acesta, vom birui cum a biruit şi Sfântul Eftimie cel Mare pe toţi ereticii şi a ajuns la adânci bătrâneţe, când s-a bucurat de toate ostenelile pe care le-a făcut şi a lăsat ucenici mulţi în urma lui. Dar, vedeţi cu timpul, cum am spus, au dispărut şi ucenicii lui, ţara s-a făcut musulmană; sunt, pentru că este Ierusalimul acolo, încă sunt creştini, dar marea parte tot musulmani sunt.

Pentru asta, cum vorbeam cu prea sfinţitul Flavian, nici la noi tineret în mânăstire nu mai vine, nici la Slătioara, nici la mânăstire de maici, nici la cele de călugări. Tot tineretul s-a dus după viaţă bună, s-a dus după trai, s-a dus în Occident, s-a dus în alte părţi ale lumii. Sigur, urmează şi la noi o perioadă de răceală, sau este deja, şi astea nu sunt semne bune pentru Biserică, pentru întreaga Biserică şi întreaga ţară a noastră. Şi, în general, pentru Ortodoxie. În Grecia, pentru că noi am fost în fiecare an la hramul Sfinţilor Chiprian şi Iustina, la ziua mitropolitului Chiprian, pentru că au intrat în Uniunea Europeană de 20 şi ceva de ani, şi acolo credinţa a dispărut aproape. Sunt creştini ortodocşi 98 %, dar practicanţi sunt puţini.

Din acest motiv, noi nu trebuie să ne îndepărtăm, trebuie să primim libertatea ca pe un dar de sus, de la Dumnezeu. Şi aşa putem ca şi Sfântul Eftimie să biruim şi pe diavolul, nevăzut, şi pe cei văzuţi, care luptă contra adevărului şi contra Bisericii. Iubiţi credincioşi, să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns să prăznuim această zi a sfântului preacuviosului Eftimie cel Mare, care a fost mare vieţuitor şi povăţuitor de obşte având atâta mare de călugări sub conducerea şi povăţuirea lui, şi pentru că părintele Eftimie, stareţul mânăstirii din Bucureşti îi poartă numele sfântului, îi doresc să aibă viaţa lui, dar noi să-l onorăm cu un mic polihroniu, să-i spunem: dă-i Doamne zile îndelungate, viaţă frumoasă şi să trăiască întru mulţi ani ! (Mitropolitul cântă !)