Predica PS Flavian Ilfoveanul de Botezul Domnului 2008, Bucureşti

 

Dumnezeu este Domnul şi S-au arătat nouă. Acest cuvânt, iubiţi credincioşi, spus cu mii de ani înainte de a se împlini, îl vestea pe Mântuitorul, în adevărata faţă omenească şi dumnezeiască. Proorocul David, insuflat de Duhul Sfânt, L-a arătat pe Dumnezeu că este venit pe pământ, că în această frază - Dumnezeu este Domnul şi S-au arătat nouă - Îl particularizează pe Hristos, care era Domnul venit pe pământ în trup omenesc din Fecioara Maria. Deci, acesta care-L vedeţi, cu alte cuvinte ar spune Dumnezeu prin proorocii Săi. Acesta este Dumnezeu desăvârşit, acest Domn care S-a născut în peştera Vitleemului, acesta este Dumnezeu.

În toată trena acestor evenimente, care L-au arătat pe Hristos venit pe pământ, proorocit mai întâi, apoi logodna Fecioarei Maria, rămânerea ei îngrecată de la Duhul Sfânt şi după 9 luni cu naşterea în peştera Vitleemului - toate aceste evenimente Îl arată pe Hristos ca într-o conglăsuire a lumii înconjurătoare. Pământul, cât este el de nesimţitor, şi-a adus ca dar acelui prunc nou-născut peştera. Omul era absent. Întunericul a făcut o breşă în carnea lui, în trupul lui, şi acolo S-a sălăşluit Lumina, că Hristos S-a născut în puterea nopţii, pe 24 decembrie. Păstorii, care îndrituiau pe oamenii simpli, dar curaţi la inimă, şi totodată ca într-o proorocie pe apostoli, iată-i şi pe ei aducând din curăţia sufletelor lor dar lui Hristos căruia I se închină.

Lumea păgână cât de insensibilă era la Dumnezeul cel adevărat, Ziditorul pământului, ei fiind slujitorii idolilor, aduc daruri Aceluia pe care nu L-au cunoscut niciodată, îndrituită fiind lumea păgână în acest dar prin magii din Persia. Îngerii din ceruri au venit şi au slavoslovit prin nemuritoarea cântare la Naşterea Domnului: slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. De acum avea să vină ultima îndrituire a lui Hristos şi împlinire a proorociei Proorocului David: Dumnezeu este Domnul. Şi această îndrituire trebuia să vină de la Faţa Întâi a Sfintei Treimi, Tatăl Ceresc, Tatăl Fiului din veac, Dumnezeu desăvârşit.

Iubiţi credincioşi, Domnul Hristos, după ce a împlinit legea tăierii împrejur la 8 zile, când i S-a pus şi numele de Iisus, nume adus din cer, avea să mai fie arătat la 12 ani, când era în sinagoga evreiască. Şi acolo, îi mustra pe evrei care erau docţi de atâta Scriptură. Le-a dat prima lecţie de incultură totodată, arătându-le, scoţându-le mizeria din suflet, mândria care i-a izbit în cel mai abominabil păcat, uciderea lui Hristos pe cruce. Vedeţi că omul mândru, întotdeauna arogant, nu are mustrare mai mare ca atunci când vine un pitic şi-l mustră, pitic metaforic vorbesc, în cultură. Vine un copil, nu un om încărunţit, nins în tâmple de vreme, un copil la 12 ani iată că vine şi îi mustră pe evrei, pe rabinii jidoveşti care erau docţi de carte, le plesneau capetele de atâta cultură scripturistică. Şi le arată punctat: iată cât de mârşavi sunteţi.

Nu se puteau atinge de el, scrâşneau ca nişte fiare sălbatice din dinţi, dar nu era slobozit de la Dumnezeu să se atingă de el. Din acest motiv, şi Dumnezeu le-a dat o lecţie pe măsura împietririi lor: n-a venit un om de talia lor, ci un copil care nu era îndrituit la vremea lui să-i mustre pe acei profeţi, pe acei prinţi ai sinagogii. Au rămas doar cu un suspin adânc, o rană în inimă şi o ură viscerală asupra acestui copil.

De acum, Hristos nu avea să Se mai arate în Sfânta Scriptură, nici nu era nevoie. Isteţii lumii de astăzi Îl târâie pe Hristos, la dispariţia aceasta, timp de 18 ani, că s-a dus prin Tibet ca să se cultive, în ştiinţă. Ca să vedeţi dvs. incultura omului şi prostia totodată: El venind Dumnezeu, într-o trenă de îngeri, toată natura înconjurătoare omului a glăsuit că Acesta este Dumnezeu şi S-au arătat nouă. Oamenii plini de cultură mârşavă din ziua de astăzi Îl duc pe Hristos în Tibet, parcă acolo era universitatea universităţilor. Dar, dragi credincioşi, următoarea arătare a Mântuitorului avea să fie la vârsta de 30 de ani.

Anii au curs peste Domnul Hristos cum au curs peste toţi oamenii: răsărea soarele şi apunea ca iarăşi să răsară. La vârsta de 30 de ani avea să vină la pârâul Iordanului, acolo unde trebuia să Se şi boteze, şi nu în alt loc, împlinind o altă parte a proorociilor. Sfântul Ioan Botezătorul, care L-a cunoscut pe Hristos pe când avea 6 luni în pântecele mamei sale, avea să fie fiul pustiei. Deci Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Hristos şi când Maica Domnului a avut discuţia cu îngerul: bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, zicându-i îngerul, a rămas îngrecată cu Domnul Hristos care avea să Se nască.

 

PC. Predici 08-1

Râul Iordan, care este pe o porţiune graniţă între statele Israel şi Iordania. În depărtare se poate vedea o biserică ortodoxă, înălţată de curând, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Iordanul se află la circa 150 metri vest de biserică

PC. Predici 08-2

 

Speriată de ceea ce s-a întâmplat în fiinţa ei, a alergat la Elisabeta ca să-i mărturisească în taină ceea ce i s-a întâmplat. Dar ea era deja îngrecată de 6 luni cu proorocul Zaharia şi avea să-l nască pe Înaintemergătorul Domnului. Când s-au îmbrăţişat, Elisabeta a simţit în pântece parcă o mişcare anormală a pruncului, a simţit insuflată de Duhul Sfânt că a pus metanie în pântecele mamei pruncului nou zămislit în pântecele fecioarei. De atunci nu aveau să se vadă niciodată, ci doar la vârsta de 30 de ani.

Domnul Hristos vine la vârsta aceasta la pârâul Iordanului, unde este îndemnat de Duhul Sfânt şi Ioan Botezătorul, care la timpul său avea o faimă desăvârşită în tot poporul şi până la curtea împăratului Irod. Era atâta de vestit pentru viaţa lui austeră încât că vorba lui, tot ce spunea poporului şi care-l asculta cu mare sete mergea în adâncurile fiinţei oamenilor. Nimeni nu se putea atinge de el. Era atât de respectat până în guvernul ţării, de faima pe care o avea.

El ştia că Domnul Hristos este pe pământ şi, odată văzându-L din depărtare pe Domnul Hristos, L-a arătat ucenicilor: iată Mielul lui Dumnezeu care va ridica păcatele lumii. Şi atunci a trimis pe unul din ucenici, pe Ioan, la Domnul Hristos şi i-a spus: sunt trimis de Ioan, fiul pustiei, să te întreb: tu eşti Mesia ? Iar Domnul, în glasu-I blând, nu Şi-a declinat identitatea, ci i-a spus atâta: mergi şi spune-i lui Ioan că orbii văd, şchiopii umblă, muţii grăiesc. Aceasta i-a fost denumirea Lui, declinarea identităţii Lui, iar auzind Ioan, deja şi-a dat seama că Acesta este Mesia.

Domnul Hristos vine la pârâul Iordanului şi nu în altă parte ca să Se boteze cu apă. Ioan Botezătorul boteza în timpurile acelea pe toţi care veneau şi-i ascultau cuvântul. Şi-i aducea în Iordan şi-i scufunda până la gât în pârâul Iordanului şi asculta mărturisirea fiecăruia dintre iudeii care acceptau acest botez. După ce îşi mărturiseau tot interiorul sufletului lor, îi scufunda. Dar fiindcă el era de o mare veste, de o mare faimă în ţinuturile acelea, tot poporul care-l asculta se gândea că poate acesta este Mesia.

Poporul de atunci, precum şi popoarele păgâne, stăteau într-o continuă aşteptare, simţeau parcă ceva cu duhul că trebuie să vină Mesia. Şi din acest motiv, şi Ioan Botezătorul, venind şi făcând atâtea minuni, şi botezând în Iordan şi vorbind atâta de frumos despre împărăţia lui Dumnezeu, s-a croit în inimile oamenilor că acesta ar fi Mesia. Dar el mereu spunea: nu sunt eu Mesia, ci vine după mine Acela căruia eu nu-i sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Acest cuvânt îl vom tâlcui mâine, când este şi ziua Sfântului Ioan Botezătorul, de ne va ajuta Dumnezeu.

Eu vă botez pe voi cu apă, dar vine după mine Cel care vă va boteza cu Duhul Sfânt. Prin acest cuvânt se arăta el în identitatea lui: nu mă mai slăviţi pe mine, că nu sunt eu Mesia, sunt un om neputincios, dar sunt trimis de Dumnezeu să fac începătura botezului, doar din apă. Iar partea a doua a botezului, care este din Duhul Sfânt, nu mi se cade mie, ci vine Altul după mine, care este în putere de a aduce Duhul Sfânt.

 

PC. Predici 08-3

În preajma Iordanului au fost descoperite ruinele unei biserici datând din secolul al VII-lea, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. O parte din ruine sunt acoperite, sub acoperiş aflându-se altarul şi podeaua bisericii în mozaic, care a fost iniţial ridicată pe o boltă arcuită, pentru a o proteja de inundare


Iată-i pe amândoi întâlniţi la râul Iordanului, când pentru prima dată se văd faţă către faţă: Domnul Hristos, ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, iar Ioan Botezătorul, om desăvârşit aproape. Ioan Botezătorul se pleacă, că a cunoscut dumnezeirea din Hristos. Când aude glasul Domnului: am venit să mă botez, Doamne, nu-i cu putinţă, eu - un neputincios - să Te botez pe Tine. Lasă această smerenie, trebuie să împlineşti acest lucru. Şi atunci, aşa cum a zis şi Maica Domnului, să fie după cuvântul Tău Stăpâne, o fi şi zis şi Domnului Ioan Botezătorul. Şi atunci intrând Domnul Hristos în apa Iordanului, Ioan a luat apă şi i-a turnat.

Dragi credincioşi, în momentul acela s-au arătat îngerii care-I slujeau Domnului Hristos, la pârâul Iordanului. Şi totodată un porumbel a venit pe o rază din înaltul cerului şi s-a aşezat pe capul Domnului Hristos. Şi s-a auzit glas din înaltul cerului: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Deci iată îndrituirea dumnezeirii lui Hristos în conştiinţele oamenilor, iată Duhul Sfânt care este preînchipuit în chip de porumbel, care este aducătorul păcii, iată Tatăl Ceresc care-L mărturiseşte pe Fiul Său iubit, adus aici pe pământ din sângiurile preacuratei Fecioare Maria, trup luând, trup desăvârşit de om.

Deci, Sfânta Treime - care a lăsat şi Sfinţii Părinţi arătarea Domnului numele acestui praznic împărătesc - Se arată pentru prima dată omenirii la sfânta slujbă a botezului Domnului Hristos. În multe icoane ortodoxe Îl vedem pe Domnul Hristos în apă până la brâu sau până la genunchi şi pe Ioan Botezătorul turnându-i apă în cap. Vreau să vă tâlcuiesc acest lucru acum, ca nu cumva să ne pierdem prin cuvinte şi să rămâneţi nedumeriţi la această incoerenţă între catolici şi ortodocşi.


PC. Predici 08-4
Botezul Domnului. Frescă de Manuel Pansellinos,
de la Mânăstirea Protaton, Muntele Athos, secolul al XIV-lea

 

De vreme ce Ioan Botezătorul îi aducea pe oameni şi-i punea în apă până la gât şi-i mărturisea şi apoi îi scufunda, ce putea să găsească la Mântuitorul păcat şi să mărturisească, de vreme ce El era om desăvârşit ? Ce păcat strămoşesc avea să aibă Domnul Hristos de vreme ce S-a zămislit fără sămânţă bărbătească, nu din plăcere, cum ne-am născut toţi. El era de la Duhul Sfânt sălăşluit în pântecele Fecioarei. Şi tăierea împrejur a suferit-o ca să împlinească legea, nu fiindcă era născut cu păcat strămoşesc.

La fel şi dincoace: nu avea nevoie Domnul Hristos de scufundare sau adus în apă până la gât şi să-şi mărturisească păcatele. Ce păcate putea să mărturisească Dumnezeu, Ziditorul cerului şi al pământului ? Dar vedeţi, frăţiile voastre, omul care nu înţelege şi alţii nu vor să înţeleagă, distorsionează tot adevărul. Şi din acest motiv, oamenii s-au rătăcit de-a lungul celor 2.000 de ani prin fel de fel de cotloane duhovniceşti, zise duhovniceşti-teologice, care sunt spre întuneric şi nicidecum ducătoare spre mântuire, spre lumină.

Deci Domnul Hristos îndrituieşte, arată botezul Legii Noi. De acum, cu alte cuvinte, la râul Iordanului închide definitiv poarta tăierii împrejur, a botezului vechi, care era al legii ’dinte pentru dinte, ochi pentru ochi’. Moment în care copilul plânge de durere, îşi începe viaţa cu sânge, acea prisosinţă care o tăia preotul la tăierea împrejur, cum i-a rămas şi numele, preînchipuia tăierea împrejur de acum a inimii. Ce înseamnă tăierea împrejur a inimii ?

Vedeţi că omul cere mult, trupul mai ales, niciodată nu zice de la o plăcere: m-am săturat. După ce se goleşte, iar începe. Această tăiere împrejur a inimii înseamnă a pune lege peste mintea ta, peste trupul tău. Cum mai târziu avea să spună Sfântul Apostol Pavel: toate sunt bune, dar nu toate de folos. Toate sunt bune, dar nu toate zidesc. Toate sunt bune, dar nu vreau să mă biruiesc de ceva. Bună este băutura, dar măsura-i proastă, şi vedem ce înseamnă la oameni. Odată întemniţat în această temniţă, nu mai iese omul de acolo.

Tăierea împrejur - vă explicitez ceva foarte uzual prin această băutură, care o înţelegeţi şi frăţiile voastre, şi vă confruntaţi şi multe lacrimi vă curg din adâncul sufletului, din cauza acestei patimi - tăierea împrejur numai la aceasta: ai băut cât îţi este măsura. Măsura minţii, nu măsura paharului, că poţi să-ţi faci un pahar de 1 kg. E tot măsură, dar nu duce mintea. Bei cum spune şi Apostolul Pavel apostolului Timotei, ucenicul lui: Timotei, bea puţin vin pentru neputinţa stomacului tău. Nu este oprită băutura, măsura este oprită. Şi închipuiţi-vă, aceea este tăierea împrejur a inimii, prisosinţa aceea o tai. Trupul îţi cere, dar dacă mintea este pusă în stofa ei imperială zice: nu, nu mai beau, că-mi pierd minţile şi ajung în şanţ. Din domnul din societate ajung un câine ocărât.

Cum spune Apostolul Pavel: bărbatul este făcut pentru femeie, femeia pentru bărbat, tributari fiind unul altuia şi nimeni să nu-şi oprească datoria celuilalt. Dacă vrei aşa ceva, ai legea, te-ai căsătorit. Ce înseamnă tăierea împrejur a inimii ? Nu te mai uita în alte părţi şi în alte parcuri, nu găseşti ceva mai select. Că mai doamnă ca doamna ta pe care ţi-ai iubit-o din început n-ai să găseşti niciodată; iar dacă îţi este cumva leoaică, cine te-a pus să ţi-o iei ? Trebuie să judecăm un pic înţelept: aceasta este tăierea împrejur. Mai puţin cu tutunul. Că acela nu-şi are nici un sens, că este o otravă.

Deci Domnul Hristos leapădă botezul durerii şi al sângelui, ’dinte pentru dinte, ochi pentru ochi’, El dând legea în poporul iudeu şi acum El vine sub această lege, în puterea de a o închide. Deci dacă am dat legea vouă, popor iudeu, Eu vin şi o închid sub legea voastră. Şi sunt îndrituit în putere să deschid o altă lege: milă voiesc, şi nu jertfă. Deci de acum avea să deschidă botezul din apă şi din Duh.

Domnul Hristos este botezat, uns cu Duhul Sfânt, pentru care primeşte şi numele de Hristos, ce se tâlcuieşte în ebraică uns. Este în apa Iordanului şi Duhul Sfânt vine şi mărturiseşte în chip de porumbel, care s-a arătat la potopul lui Noe: prima vietate lăsată liberă din corabie vine cu ramură de măslin şi arată pacea lui Dumnezeu, adică apele s-au retras. Aşa vine şi Duhul Sfânt arătând, în chip de porumbel, pacea dintre Dumnezeu şi om. Atâtea evenimente merg spre acelaşi om: om şi Dumnezeu. De acum, poporul iudeu, precum şi restul lumii nu mai poate să aştepte pe altcineva. Acesta este Mesia cel mult aşteptat. Că sunt nebuni în lume care aşteaptă un Mesia ? Liber este fiecare. Poate să creadă în ce vor. Fiecare. De vreme ce Dumnezeu îi ţine în viaţă, asta-i treaba lui cu Dumnezeu, nu este a noastră să-i condamnăm. Cum sunt şi sataniştii şi toate sectele şi liftele pământului.

De ce în Iordan şi nu în altă parte ? Tot aici avea să se împlinească ceea ce a zis Proorocul David: în mijlocul pământului, mântuire ai pus Dumnezeule. Zdrobit-ai capul balaurului în apă. Aici avea să vină Hristos în Iordan că, după cum au tâlcuit şi Sfinţii Părinţi, diavolul când a încheiat zapis cu Adam: eu îţi dau ţie tot pământul şi tu îmi dai mie ce intră sub pământ, adică după moarte toţi oamenii merg în pântecele iadului, acel zapis semnat cu sânge de către Adam a fost ascuns aici, în Iordan. Că Iordanul era pe atunci.

Din acest motiv, şi Dumnezeu a lăsat multe minuni prooroceşti cu alte cuvinte, că aici va fi zdrobirea capului. Aicea avea să vină Hristos să se aşeze pe acel zapis, unde l-a ascuns diavolul şi nimeni nu ştia de el. Şi acesta în momentul când S-a arătat Sfânta Treime - Domnul Hristos, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, cu picioarele pe zapis, Duhul Sfânt, în chip de porumbel, pe o rază de lumină, şi glasul Tatălui Ceresc a şi plesnit zapisul. Că vedeţi un om, când este inculpat în ceva, nu are odihnă până nu i s-a rupt dosarul culpabil. Aşa şi dincoace omului acum i s-a rupt zapisul încheiat, adică dosarul lui care-l izbea în moartea definitivă, acel dosar făcut de către diavol prin înşelăciune. Şi venind Hristos, în chip de om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, era acel samarinean în puterea de a-l ridica pe om din nou la slava din care a căzut.

Dragi credincioşi, de ce la 30 de ani şi nu altădată ? Nici mai mult, nici mai puţin. În legea iudaică, nu se hirotoneau povăţuitori poporului până la 30 de ani. Treizeci de ani se socotea a fi vârsta desăvârşirii bărbatului. Şi Domnul Hristos trebuia să împlinească şi această lege, că după botez avea să iasă la propovăduirea împărăţiei lui Dumnezeu, fiind de 3 ani şi jumătate când avea să sfârşească pe crucea Golgotei, acest calvar al mărturisirii. Calvar, nu pentru că era grea mărturisirea, ci datorită pietrelor stâncoase şi spinilor care le puneau în calea sa, a propovăduirii, cei care erau înnobilaţi tot de Hristos, de Dumnezeul cel desăvârşit.

Dragi credincioşi, de aici au început să se rătăcească catolicii şi neo-protestanţii care botează la 30 de ani. Catolicii, în antichitate până pe la 7-800 după Hristos, botezau prin scufundare. Eu am văzut biserici catolice prin occident, care erau ortodoxe. Este o catedrală mare prin Franţa unde se vede altarul spre răsărit şi tăiată catapeteasma şi întoarsă spre apus. Baptisterii în biserici antice catolice, bisericile apusene de astăzi, unde se boteza prin scufundare. Dar dacă ei sunt într-o continuă metamorfozare, sunt ca un nor pe cer şi tot se schimbă, nu spre bine, ci spre rău, e logic că trebuia să vină şi cu această inovaţie atât de păguboasă pentru mântuirea omului.

Este o naştere defectuoasă, o naştere mutilată, că aţi observat frăţiile voastre, la naştere dacă este un doctor beat sau nebun, sau cum o fi, îl poate mutila pe copil pentru toată viaţa. Aşa este şi botezul, este naşterea din apă şi din Duh, partea a doua a omului, naşterea, adică înscrierea lui în dipticele dumnezeieşti. Că a spus Domnul Hristos cât a fost pe pământ: cel ce nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu. Cum v-am spus şi frăţiilor voastre odată: nici un om care este abilitat să noteze că s-a născut un om în lume, nu poate să-l noteze din pântecele mamei, până nu s-a născut viu. Şi din momentul acela, el intră în rânduiala oamenilor şi sub dipticele omeneşti.

Aşa şi partea spirituală, are şi ea nevoie de o naştere. Naşterea trupească este văzută, că omul este viu, de acum trebuie să fie înscris şi în dipticele dumnezeieşti, urmând ca în mâna lui să se dea cheia împărăţiei lui Dumnezeu: cum vrei, faci. Poveţe ai. Să-ţi deschizi cu această cheie, a păstrării poruncilor lui Dumnezeu, împărăţia, veşnică, sau dacă nu, închizi. Ai ambele variante: ori slujeşti lui Mamona, ori lui Dumnezeu. Deci această naştere, a doua, din apă şi din Duh, se face numai la botez şi în biserica mântuitoare, nu o facem noi după capul nostru.

Neo-protestanţii botează la 30 de ani. Este suficientă întrebarea: cel care moare până la 30 de ani, acela va vedea împărăţia lui Dumnezeu ? că scris este, de către Mântuitorul. Oare până la 30 de ani, care este vârsta desăvârşirii, omeneşte, a bărbăţiei, ce face omul ? Stă ca un înger ? Uitaţi-vă la fiii voştri. Că nici diavolul cred că nu mai ştie ce să mai scornească de câte scornesc oamenii. Acela care moare până în 30 de ani este în potopul Vavilonului. Ce faci cu el, ce lege îi dai ? Că ţi-a spus Dumnezeu: de nu se va naşte din apă şi din Duh, acela nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu. Iată lucruri încuietoare, atât pentru catolici, cât şi pentru ceilalţi. Nu mai spunem de liftele străine, care nici nu cred în Dumnezeu.

Dragi credincioşi, acest eveniment cutremurător de care şi îngerii s-au cutremurat, a fost lăsat de începătorul poporului, noului Israil, adică a poporului creştinesc, de către Mântuitorul. Ne-a predat Trupul Său şi Sângele Său la cina cea de taină: luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu; luaţi şi beţi, acesta este Sângele Meu. S-a botezat, din apă şi din Duh, prezentându-ne nouă, dându-ne nouă calea spre a doua naştere. De acum, ce mai vrem ?

Doar dacă suntem nişte mofturoşi, care nici noi nu mai ştim ce vrem de la Dumnezeu. Dar, de vreme ce ne-a lăsat aceste legi atât de frumoase, trebuie să le păstrăm, pentru că în ele subzistă mântuirea. Cum este obiceiul, la botezul Domnului, vom face agheasmă mare. Care timp de 8 zile se poate lua dimineaţa de către creştin, întâi agheasmă mare şi apoi se ia anaforă. Acest lucru îl pot face toţi creştinii, cu singurele excepţii cei care mănâncă după ora 12 noaptea, care fumează, plus celelalte ale necurăţiilor, pe care le ştiţi mai bine ca mine.

Deci, timp de 9 zile au slobozit Sfinţii Părinţi această îngăduinţă pentru creştini. După 8 zile va fi şi odovania praznicului, nu se mai ia, cum se ia de către creştini, agheasma mare. Puneţi agheasma mare într-o sticluţă, undeva într-un loc curat, deasupra capului sau mai sus de brâu, şi doar în primejdie de moarte sau atunci când duhovnicul îţi dă voie ca să iei agheasmă, atunci iei, cu binecuvântare. Sau mai sunt nişte cazuri, în Postul Mare, când postim 3 zile. Sau cei care vă aventuraţi ca din râvna pe care o aveţi către Dumnezeu şi mai postiţi câte 3 zile, puteţi să luaţi agheasmă mare.

Vreau să vă pun în cunoştinţă cu un eveniment destul de trist. De aproape 2.000 de ani, Iordanul se întoarce înapoi, ca semn de mărturisire a acestui eveniment dumnezeiesc. Anul acesta este singurul an când se pare că nu s-a întors. A fost o mică unduire, doar atât, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Stau şi mă cutremur de aceste evenimente, aşteptăm lumină la Sfântul Mormânt, dacă va mai veni. Dar cumulate aceste lucruri cu ceea ce se întâmplă în lumea politică, dă îngrijorare oamenilor. Pentru că tot ceea ce se întâmplă, aş putea să spun aproape toate evenimentele, de curgere a sângelui în lume, se învârt în jurul unui singur punct: Templul lui Solomon.

Este un singur regizor în tot ce se întâmplă în lume, un singur dirijor, iar restul sunt robi. Lacheii care girează în jurul acestei baghete de dirijor. Lupta groaznică este ca Ierusalimul să vină sub stăpânirea evreilor, că aceasta este stema de pe coroana poporului lui Israil. Două au avut, două nobleţi date de Dumnezeu, de slavă şi de cinste: sicriul legii, pe care l-au pierdut definitiv înainte de a merge în robia vaviloniană, şi Templul lui Solomon, care a fost insuflat de Duhul Sfânt, zidirea sa. Templul lui Solomon, unde este acum Moscheea lui Omar, nu este sub stăpânirea evreilor. Tânjesc după aşa ceva.

Şi de aici este lansat acest război, aş putea să spun, între lumea musulmană şi restul lumii. Toate sunt inventate, şi cu terorism şi cu toate nebuniile lumii, ca să se ajungă acolo sub stăpânire, şi ţinta este să se rezidească Templul lui Solomon, care este acum ruine, acele ziduri, unde va fi primit antihrist. Este suficient acest cuvânt, că cei care mai umblaţi în lume, mai citiţi şi mai puneţi şi la cunoştinţă, vă daţi seama de multe lucruri care se întâmplă în lumea de astăzi.

V-am pus în cunoştinţă cu acest eveniment care nu este îmbucurător pentru creştini. Întoarcerea Iordanului era un semn de adeverire a lui Dumnezeu, astăzi, şi nu cu 13 zile în urmă. În România s-a început ceea ce este de ani de zile lăsat, rugăciunea ecumenică. O altă blasfemie asupra dumnezeirii. Pot să vă spun că şi botezurile în lumea ortodoxă aproape în întregime se fac prin stropire, şi nu prin scufundare. Semn întristător că prelaţii, încetul cu încetul, vând biserica catolicilor, acestui monstru care vrea să înghită tot, şi curat şi necurat, un pântece al iadului.

Deja au început să se mediatizeze, mai ales cu sărbătorile acestea, la televizor şi prin celelalte puteri mediatice, catolicismul, şi nicidecum ortodoxismul. În Ortodoxie, dacă stăm şi ne gândim, ce să vezi ? Episcopul de Oradea a făcut agheasmă mare cu episcop greco-catolic. Alţii vând agheasmă şi umblă tradiţional cu care cu butoaie, cu pompieri, cu toate nebuniile, de acum e posibil la oameni. Lumea, aş putea să spun, este nebună de legat, este scăpată din frâu, dar să nu le purtăm grija. Să fim oameni înţelepţi şi să ne purtăm grija de sufleţelul nostru, că dacă l-am pierdut, nu mai avem nevoie de nimic. Nu o spun dintr-un egoism, că nu-mi pasă de ceilalţi, eşti pus în cunoştinţă de cauză, ai decalogul, cum a spus Avraam bogatului care era în pântecele iadului: au legile cei de pe pământ. Pentru ce să te mai duci tu de aici de unde eşti ca să le spui lor ce este dincolo, sub pământ ? Ai cartea, ai legile, îţi rămâne un singur lucru: să fii ascultător.

Aşadar, vă invit, iubiţi credincioşi, la această grijă atât de mică, dar cu atât de mare putere: să avem grijă de sufletul nostru. Cum ni-l povăţuim, că totul se rezumă tot la tine ca individ, după cum îţi dirigui paşii vieţii. Dragi credincioşi, de ne va ajuta Dumnezeu, mâine vom mai explicita aceste taine dumnezeieşti, ca să ştim de ce sunt aşa, să nu vină alţii, cu cunoştinţe străine, prinzându-ne pe noi simpli, nepregătiţi, să fim siliţi să le luăm marfa lor atât de putredă şi mizeră. Dumnezeului nostru, slavă şi cinste, în veci. Amin.