----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 106 vizitatori și nici un membru online

Încercările de peste un veac de convocare a unui Sinod Ecumenic,

menit a aduce reforma în Biserica Ortodoxă

 

Ştiind că lumea heterodoxă nu va renunţa niciodată la ereziile şi învăţăturile sale greşite,
la începutul secolului XX, conducătorii ortodocşi au pornit o campanie vehementă de reformare
a Bisericii Ortodoxe, pentru a putea săvârşi mult-dorita unitate a creştinilor – ideal de sorginte masonică.
Ei aveau nevoie ca un Sinod Ecumenic să valideze toate modificările dogmatice şi canonice necesare
protestantizării Ortodoxiei. Astfel, strădaniile lor pentru convocarea acestui Sinod s-au succedat neobosite,
zădărnicite însă de circumstanţe politice, sociale, de orgolii ierarhice, ciocniri între ‘puternicii’ Ortodoxiei
oficiale, dar susţinute de heterodocşii care îşi urmăreau propriile interese. Va reuşi oare mult-trâmbiţatul
Sinod din zilele noastre să le împlinească visul, care echivalează cu prăbuşirea Ortodoxiei oficiale ?
 
 
– – – – – – – –
Introducere
Patriarhul Ioachim al III-lea şi Enciclica din 1902
Mitropolitul Dorotei de Prussa şi acţiunile sale
Patriarhul Meletie al IV-lea al Constantinopolului
Congresul panortodox de la Constantinopol din 1923
Patriarhul Miron Cristea şi propunerea sa
Patriarhul Vasilie al III-lea şi planurile sale
Conferinţa inter-ortodoxă de la Vatopedu din 1930
Primul congres al teologilor ortodocşi, Atena, 1936
Patriarhia Moscovei intenţionează să convoace un Sinod Ecumenic
Lumea ortodoxă dejoacă planurile sovietice de convocare a unui Sinod Ecumenic
Conferinţa panortodoxă de la Moscova, 8-17 iulie 1948
Patriarhul Athenagora al Constantinopolului şi propunerea sa
– – – – – – – –
 
UPDATE august 2017
Reluăm acest articol, care a rulat pe site în anul 2016, având în vedere că aducem la zi în permanenţă informaţia legată de acest subiect. Se dezvăluie înaintea ochilor noştri noi şi inedite pagini de istorie, care completează imaginea de ansamblu şi aduc lumină asupra unor evenimente bisericeşti contemporane
 

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

 

de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul V
Biserica Ortodoxă Răsăriteană din Austro-Ungaria
b. Biserica Dalmaţiei
 
Capitolul VI
Biserica sârbilor din Bosnia şi Herţegovina (Hercegovina), din Serbia şi din Ţrnagora (Crnagora) sau Montenegro
§. 217. Biserica Bosniei şi Hercegovinei

De Biserica Ortodoxă din Austro-Ungaria ţine în câtva, dar nu chiar în totul şi Biserica Ortodoxă a sârbilor din Bosnia şi Hercegovina, ţări ocupate în 1878, fiind încă tot ale Turciei până la 1908, iară de atunci formând o parte constitutivă a monarhiei Habsburgilor. Până la 1899 această Biserică avu trei mitropolii: cea de Saraievo (Sarajevo), numită oficial Dabar-Bosna, cu 500.000 suflete, cea de Zvornic (Zwornik), oficial Zwornik-Tuzla cu scaunul în Dolina-Tuzla (Dolnja-Tuzla) şi cu 100.000 suflete, ambele în Bosnia, şi Mitropolia Mostar, oficial Zahum-Hercegovina (Zahum-Herţegovina) cu circa 100.000 suflete, în Hercegovina. Dar la 1889, împărţindu-se Mitropolia Saraievo, care rămase numai cu circa 200.000 suflete, s-a mai format o mitropolie, a patra, de Banjaluka şi Bihac sau de Banjaluka-Bihac (Banialuca-Bihaci) în Bosnia, cu circa 300.000 suflete; tot atunci Biserica din Bosnia şi Hercegovina obţinu un Apellatorium, instanţă supremă peste toate 4 mitropoliile, compus din cei 4 mitropoliţi şi încă din 4 preoţi, în sfârşit în 1905 obţinu un organism constituţional complet, ce este analog cu al sârbilor din Ungaria. Ordinea în care stau cele 4 mitropolii între sine este următoarea: 1. Dabar-Bosna, 2. Zahum Hercegovina, 3. Zwornik-Tuzla, 4. Banjaluka-Bihaci.

Citește mai departe...

SFINŢII PĂRINŢI ŞI EREZIILE

Sfântul Marcu al Efesului şi falsa unire de la Florenţa (III)

 

Episodul anterior

 

Niciodată, o bărbate, ceea ce priveşte Biserica nu se duce la bun sfârşit prin compromisuri: nu există nici o cale de mijloc între Adevăr şi minciună. Dar exact aşa cum ceea ce este în afara luminii va fi în mod necesar în întuneric, tot aşa cel care se îndepărtează puţin de Adevăr este lăsat rob minciunii.
 
Scrisoare către Gheorghe Scholarios
 
Odinioară noi am grăit întru totul asemenea, şi nu a existat nici o schismă între noi, şi apoi noi, ambele părţi (ortodocşi şi latini), eram în acord cu Părinţii; dar acum, când noi nu grăim asemenea, cum putem fi împreună ? Acum noi (ortodocşii) vorbim exact la fel ca atunci, şi noi suntem în acord atât cu noi înşine, cât şi cu Părinţii – atât ai noştri, cât şi ai voştri – dacă voi doriţi să recunoaşteţi ceea ce este adevărat. Dar voi, introducând inovaţia, prin aceasta inevitabil vă dovediţi că sunteţi în dezacord în primul rând cu voi înşivă, şi apoi cu Părinţii pe care noi îi avem în comun, şi în cele din urmă cu noi.
 
Mesaj către Papa Eugenie al IV-lea

Citește mai departe...

Sfânta Scriptură şi Biserica (VII)

de Arhiepiscop Ilarion Troiţki (1886-1929)

 

Episodul anterior

 

Reflectând asupra faptului că Hristos nu a scris nimic, eu sunt dispus adeseori să recunosc o anumită trăsătură proniatoare în aceasta. Din pricina acestui fapt, abordarea Sfintei Scripturi din afara Bisericii poate fi dusă logic până la absurditate. Aceasta a fost deja făcută efectiv de raţionalism care, pe baza protestantismului, a arătat că nu există piedici în distorsionarea completă a Evangheliei şi înlocuirea ei cu propriile născociri.

Citește mai departe...

Prigonirea monahilor din Muntele Athos

de către Patriarhia Constantinopolului (III)

de părintele Patric Ranson

 

Partea a II-a

B. Persecuţia zeloţilor din 1924 încoace (continuare)

Totul a început cu o primă tentativă de lovitură poliţienească împotriva Mânăstirii Esfigmenou care refuza să cedeze. În 1974, patriarhul Dimitrie I a îndrăznit să-i declare căzuţi din statutul lor monahal pe egumenul Mânăstirii Esfigmenou, părintele Atanasie, şi câţiva monahi. Din pricina ataşamentului lor faţă de ,,credinţa veşnic neschimbătoare şi întocmai cu cea a Părinţilor”[1], călugării care au hotărât să facă corp comun în jurul egumenului lor şi să rămână solidari au fost persecutaţi în mânăstirea lor: forţele de ordine au împresurat mânăstirea, centrala telefonică din Karyes le-a tăiat liniile telefonice, poşta centrală le-a reţinut corespondenţa, toate comunicaţiile pe pământ şi pe mare au fost interzise, călugării nu au mai putut nici să iasă pentru a se ocupa de grădina lor de zarzavaturi … Asediaţi, ei nu au încetat să slăvească Sfânta Treime şi să o laude pe Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, stăpâna Sfântului Munte. Deasupra turlelor mânăstirii fluturau două stindarde negre şi mari flamuri cu inscripţia: Ortodoxia sau moartea ! Stăruinţa monahilor şi-a adus rodul: jandarmii înşişi au fost scandalizaţi de lucrarea antihristică care li se cerea să o împlinească.

Citește mai departe...

Calea rătăcirilor (X)

- Adevăr şi minciună despre viaţa de după moarte -

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

V. Unde este Împărăţia lui Dumnezeu ? Unde se află sufletele celor decedaţi ? (continuare)

Noi nu am fi ştiut nimic nici despre viaţa care ne aşteaptă după moarte, nici despre Împărăţia cerurilor, dacă Cel Preaînalt nu S-ar fi îndurat de noi şi nu ne-ar fi dăruit prin aleşii Săi descoperirile despre lumea de dincolo. Mulţumită acestor descoperiri ştim că Împărăţia cerurilor poate fi înăuntrul nostru, în sufletele noastre; iar dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în suflet, atunci şi acesta va fi în ea după cum buretele se află în apă şi apa se află în burete. Însă ca aceasta să devină o minunată pătrundere reciprocă, sufletul trebuie să fie asemenea buretelui, capabil să absoarbă harul dumnezeiesc. Dar dacă sufletul, în loc de burete, se aseamănă cu o piatră, nu va fi capabil să absoarbă în sine harul lui Dumnezeu şi Împărăţia lui Dumnezeu nu va putea să-şi afle sălaş în el. Un astfel de suflet se exclude singur din Împărăţia lui Dumnezeu.

Citește mai departe...

Renaşterea harismatică ca un semn al vremurilor (VII)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

 

Episodul anterior

 

Noua ,,revărsare a Sfântului Duh”

În general, adepţii ‘renaşterii harismatice’ au sentimentul că sunt ,,plin de Duh” (precum repetă ei în mod constant). ,,Mă simţeam o persoană liberă, curată şi nouă şi cu desăvârşire plină de Sfântul Duh”. ,,Din cauza a ceea ce a început odată cu botezul Duhului, am început acum să văd mai limpede ce înseamnă viaţa în Duhul. Este cu adevărat o viaţă a minunilor ... fiind plin iară şi iară cu dragostea dătătoare de viaţă a Duhului lui Dumnezeu”.

Citește mai departe...

ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL* (XXVII)

De ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist

de arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev

 

Ediţia I, publicată acum fără nici o schimbare

 

Episodul anterior

D) Aşteptarea unei noi ere „mesianice” (continuare)

Trecând toate acestea sub tăcere, episcopatul „creştin” francez stăruie în ideea că „primul testament n-a fost anulat prin Noul Testament” ... „În ciuda unei vechi, dar discutabile interpretări, din Noul Testament nu se poate deduce că poporul evreu a fost privat de calitatea sa de popor ales”. Dimpotrivă, rămânând credincios Legii sale (Torah), poporul evreu este şi astăzi o „binecuvântare pentru toate popoarele de pe pământ”. Dacă totuşi poporul evreu a fost pedepsit de Dumnezeu şi împrăştiat prin toate popoarele, aceasta a avut şi un sens „misionar” pozitiv. Repatrierea evreilor în Palestina şi strângerea lor în jurul Ierusalimului trebuie interpretată nu numai sub aspect politic, în spiritul credinţei evreilor, care socoteau aceasta drept o „binecuvântare” ... Se pune întrebarea dacă repatrierea evreilor dispersaţi nu va deveni „una din căile adevărului lui Dumnezeu pentru poporul evreu şi în acelaşi timp pentru toate popoarele de pe pământ”. O aluzie evidentă că „mesianismul” poporului evreu, în rândul tuturor celorlalte popoare, a rămas nestrămutat.

Citește mai departe...

Despre căderea lui Adam (IX)

de Arhiepiscopul Inochentie al Odessei († 1857)

 

Episodul anterior

 

IX. Pedepsirea şarpelui ispititor

Şi au zis Domnul Dumnezeu şarpelui: pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate hiarele pământului; pre pieptul tău şi pre pântece te vei târî şi pământ vei mânca în toate zilele vieţii tale. Vrăjmăşie voiu pune între tine şi între femeie şi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va păzi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui (Facerea 3, 14-15).

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICII
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE (VIII)
 
 
de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre
 
alcătuită
după documente originale şi autentice
 
de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse
 
 
Volumul III
Cartea a VIII-a
 
Anii 347–381
 
3
 

Starea intelectuală a Bisericii după moartea lui Constantin – Dogmă, constituţie, disciplină, liturghie, potrivit Părinţilor acestei epoci – Scriitori răsăriteni – Biserica Alexandriei – Sfântul Atanasie, opere istorice, dogmatice, exegetice

Biserica din Ierusalim – Sfântul Chiril; catehezele sale – Opuscule

Bisericile asiatice – Sfântul Vasilie de Cezareea – Operele sale exegetice, dogmatice şi ascetice – Liturghia sa – Sfântul Grigorie Teologul sau de Nazianz – Discursurile sale – Scrisorile sale – Poemele sale – Amfilohie al Iconiei – Alţi scriitori răsăriteni: Didim din Alexandria; Macarie din Alexandria, Macarie din Egipt şi mulţi alţi scriitori – Sfântul Efrem din Edesa

Bisericile apusene: Iuliu, episcop al Romei – Victorin, operele sale împotriva arienilor – Eusebiu de Verceil – Febadie de Agen – Sfântul Ilarie de Poitiers; lucrările sale exegetice, dogmatice, istorice – Zenon de Verona – Optatus de Mileve – Damas, episcop al Romei – Scrisorile sale – Poemele sale – Luchifer de Cagliari – Pacianus de Barcelona – Poeţii Juvencus, Sedulius, Severus, Ausonius – Sfântul Ambrozie de Milan – Operele sale exegetice, dogmatice, ascetice – Alţi scriitori apuseni

Ulfila, apostol al neamului goţilor; lucrările sale biblice

Mişcarea intelectuală în erezie: Acachie de Cezareea Palestinei, Avxentie de Milan şi alţi arieni – Apolinariştii – Priscilianiştii – Donatiştii

Citește mai departe...

Opinii pe marginea Sfântului şi Marelui Sinod (IV)

 

Ce ne-ar putea aduce acest Sfânt şi Mare Sinod ? Este el o oportunitate reală în lumea ortodoxă
de a găsi soluţii pentru numeroasele probleme arzătoare care îşi aşteaptă rezolvarea de peste un veac ?
Sau este doar o nouă zeflemisire a adevăratei Ortodoxii în numele aşa-zisei iubiri ecumeniste ? Având
în vedere cine sunt cei care domnesc astăzi pe înaltele scaune arhiereşti, credem că nu ar trebui să privim
cu prea multe speranţe către această întrunire. Nu va fi una a celor cuvioşi şi iubitori de Dumnezeu, ci
doar o altă adunare a necredincioşilor, unde cel ce crede cu adevărat în Hristos nu are ce căuta
 

Partea a III-a

Reluăm acest editorial, care a rulat în anul 2016, având în vedere că Sinodul din Creta este un eveniment de o importanţă crucială în istoria bisericească şi că fenomenele descrise sunt de actualitate

Să aruncăm o privire şi asupra ,,deschiderii mai mari a conducerii bisericeşti faţă de lume”. Deschiderea Patriarhiei Ecumenice, şi în general a Ortodoxiei oficiale, faţă de lume este o preocupare veche a patriarhului Bartolomeu. Noi am discutat în mai multe rânduri această idee potrivit căreia Biserica trebuie să fie parte integrantă din această lume, din contemporaneitate, şi să fie în pas cu vremurile[1]; ea nu aparţine câtuşi de puţin cugetului ortodox, ci celor care nu s-au aplecat cu profunzime asupra rostului Bisericii în această lume, sau celor care, eventual, au vrut să facă din Biserică sau să vadă în Biserică altceva decât este ea cu adevărat.

Citește mai departe...

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LIX)

 

Episodul anterior

 

71. ,,Un om oarecare se pogora din Ierusalim în Ierihon” (Luca 10, 30). Pentru ca noi să putem tâlcui mai limpede acest fragment care este pus înaintea noastră, haideţi să revedem istoria veche a oraşului Ierihon. Astfel, noi ne amintim că Ierihonul, precum citim în cartea scrisă de Isus, fiul lui Navi (potrivit Isus Navi 6, 1), a fost o cetate mare înconjurată de 7 ziduri care nu puteau fi străpunse de fier, nici străpunse de berbeci; acolo vieţuia Raav curva, cea care le-a găzduit pe iscoadele trimise de Isus, le-a propus un plan, le-a spus compatrioţilor ei că ei au plecat, i-a ascuns în podul casei şi, pentru a se salva ea însăşi şi familia ei din nimicirea oraşului, a legat o funie roşie la fereastră (potrivit Isus Navi 2, 1-21; Iacov 2, 25); şi zidurile de nebiruit ale aceleiaşi cetăţi s-au prăbuşit la sunetul înşeptit al trâmbiţelor preoţilor şi zgomotul poporului strigând într-un glas (potrivit Isus Navi 6, 20).

Citește mai departe...