----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 109 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LIX)

 

Episodul anterior

 

71. ,,Un om oarecare se pogora din Ierusalim în Ierihon” (Luca 10, 30). Pentru ca noi să putem tâlcui mai limpede acest fragment care este pus înaintea noastră, haideţi să revedem istoria veche a oraşului Ierihon. Astfel, noi ne amintim că Ierihonul, precum citim în cartea scrisă de Isus, fiul lui Navi (potrivit Isus Navi 6, 1), a fost o cetate mare înconjurată de 7 ziduri care nu puteau fi străpunse de fier, nici străpunse de berbeci; acolo vieţuia Raav curva, cea care le-a găzduit pe iscoadele trimise de Isus, le-a propus un plan, le-a spus compatrioţilor ei că ei au plecat, i-a ascuns în podul casei şi, pentru a se salva ea însăşi şi familia ei din nimicirea oraşului, a legat o funie roşie la fereastră (potrivit Isus Navi 2, 1-21; Iacov 2, 25); şi zidurile de nebiruit ale aceleiaşi cetăţi s-au prăbuşit la sunetul înşeptit al trâmbiţelor preoţilor şi zgomotul poporului strigând într-un glas (potrivit Isus Navi 6, 20).

72. Tu vezi cum fiecare îşi vede de propria îndatorire: iscoadele să vegheze, curva la taină, biruitorul la credinţă, preotul la cele sfinte. Iscoadele nu se tem de primejdie de dragul măririi (potrivit Isus Navi 1, 16); curva nu-i trădează pe cei pe care i-a primit în pericol (potrivit Isus Navi 2, 1-7); Isus Navi, râvnitor în a păstra credinţa mai degrabă decât a cuceri, a poruncit mai degrabă protejarea curvei decât ruinarea cetăţii (potrivit Isus Navi 6, 17-25); dar simbolurile religiei sunt braţele preotului. Acum, cine nu se gândeşte a fi împlinirea unei minuni faptul că nimeni nu a fost salvat din întregul oraş decât casa (adică, familia) pe care curva a izbăvit-o (potrivit Isus Navi 6, 25) ?

73. Aceasta este istoria unui adevăr simplu. Dacă este examinat mai profund, indică taine minunate. Deoarece Ierihonul este un chip al acestei lumi, în care Adam, izgonit din rai (potrivit Facerea 3, 23), adică acel Ierusalim ceresc (potrivit Evrei 12, 22), s-a pogorât prin nenorocirea greşelii sale, adică depărtându-se de viaţă către iad, a cărui schimbare, nu de loc, ci de purtare, a pricinuit surghiunul firii sale. Fiindcă el s-a schimbat mult faţă de acel Adam, care se bucura de fericirea veşnică, când s-a abătut la păcate lumeşti, (şi) a căzut între tâlhari (potrivit Luca 10, 30), între care nu ar fi căzut dacă nu s-ar fi depărtat de porunca cerească şi nu s-ar fi făcut vulnerabil în faţa lor.

Cine sunt acei tâlhari dacă nu îngerii nopţii şi întunericului, care uneori se prefac ei înşişi în îngeri de lumină (potrivit II Corinteni 11, 14), dar nu pot stărui ? Aceştia întâi fură veşmintele harului duhovnicesc pe care noi le-am primit şi astfel obişnuiesc să pricinuiască răni, căci dacă ne-am păstra neatinse veşmintele cu care ne-am îmbrăcat, nu am putea simţi loviturile tâlharilor. Aşadar, păzeşte-te ca nu cumva să fii mai întâi dezbrăcat precum a fost Adam mai întâi dezbrăcat de porunca cerească (potrivit Facerea 3, 7), lipsit de protecţie, dezgolit de veşmântul credinţei, şi astfel a primit o rană mortală, prin care întregul neam omenesc ar fi căzut dacă acel Samarinean, în călătoria Sa, nu ar fi îngrijit rănile lui cumplite (potrivit Luca 10, 33-34).

 
089. Talcuiri la Noul Testament LIX 1
Pilda samarineanului milostiv
Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia
 

74. Acel Samarinean extraordinar nu l-a evitat pe cel pe care preotul şi levitul îl evitaseră (potrivit Luca 10, 31-32). Nici tu în numele unei secte nu-L poţi evita pe Cel pe care tu Îl vei admira prin tâlcuirea cuvântului: cu adevărat, Samarinean înseamnă ,,păzitor”. Tâlcuirea este aceasta: cine este Păzitorul dacă nu Cel despre care este scris: ,,Cel ce păzeşte pre prunci Domnul” (Psalmi 114, 6) ? Astfel, aşa cum există un evreu în literă, altul în duh (potrivit Romani 2, 28-29), tot aşa există un Samarinean în public, altul în taină. Astfel, aici Samarineanul coboară – Cine este El, ,,Cel ce s-au pogorât din cer, fără numai Cel ce s-a suit în cer, Fiul Omului care este în cer” (potrivit Ioan 3, 13; Ioan 6, 33) ? – când El îl vede abia viu pe cel pe care nimeni nu a putut să-l vindece mai înainte (potrivit Luca 10, 30), aşa cum cea cu curgerea sângelui care îşi cheltuise toată moştenirea la medici, s-a apropiat de El (potrivit Matei 9, 20; Luca 8, 43-44), adică devenind un aproape prin acceptarea sentimentului nostru frăţesc şi de asemenea de rudenie prin darul milostivirii.

75. ,,Şi … a legat rănile lui, turnând untdelemn şi vin” (Luca 10, 34). Acel Medic are multe leacuri cu care obişnuieşte să tămăduiască. Cuvântul Său este un leac. Unul din cuvintele Sale leagă rănile, altul oblojeşte cu ulei, altul toarnă vin; El leagă rănile cu o învăţătură mai aspră, El oblojeşte cu iertarea păcatelor, El ustură cu mustrarea judecăţii ca şi cu vin.

76. ,,Şi”, se spune, ,,punându-l pre dobitocul lui” (Luca 10, 34). Ascultă cum te poate pune: ,,Acesta păcatele noastre le poartă, şi pentru noi rabdă durere” (Isaia 53, 4). Şi Păstorul a pus oaia trudită ,,pre umerile sale” (Luca 15, 5). Fiindcă un om devine asemenea unei vite (potrivit Psalmi 48, 12) şi El ne pune pe propriul Lui dobitoc ca nu cumva noi să fim ,,ca calul şi ca muşcoiul” (Psalmi 31, 10), astfel ca prin asumarea trupului nostru, El să poată desfiinţa zdrobi neputinţele trupului nostru. Atunci El ne-a dus la staul pe noi, cei ce obişnuiam să fim dobitoace.

77. Aşadar există un staul în care obişnuiesc să vină cei osteniţi de o lungă călătorie. Astfel, Domnul ne-a dus pe noi în staul, ,,Cel ce scoală de la pământ pre cel sărac, şi din gunoi ridică pre cel mişel” (Psalmi 112, 6) şi poartă grijă,

78. ca nu cumva cel bolnav să nu poată cu nici un chip să păzească învăţăturile pe care le-a primit. Dar acest Samarinean nu era liber să rămână mult timp pe pământ; El trebuie să Se întoarcă acolo de unde pogorâse.

79. Astfel, ,,a doua zi” (Luca 10, 35) – ce este această a doua zi, dacă nu Ziua Învierii Domnului, despre care s-a spus: ,,Aceasta este ziua care o au făcut Domnul” (Psalmi 117, 23) ? – ,,scoţând doi dinari, a dat gazdei şi i-au zis lui: poartă grijă de dânsul” (Luca 10, 35).

 

089. Talcuiri la Noul Testament LIX 2

 

80. Ce sunt acei doi dinari, dacă nu poate cele două Testamente, care cuprind limpede în ele Chipul Împăratului veşnic, cu al cărui preţ al rănilor noi suntem tămăduiţi ? Fiindcă noi suntem răscumpăraţi cu scumpul Sânge, ca să putem evita rănile morţii veşnice (potrivit I Petru 1, 19).

81. Astfel gazda a primit aceşti doi dinari (potrivit Luca 10, 35), deşi nu este nerezonabil să înţelegem şi cele 4 figuri ale acestor cărţi. Ce gazdă ? Poate cel care a spus ,,şi le socotesc gunoaie a fi, ca pre Hristos să dobândesc” (Filippeni 3, 8), pentru a purta grijă de omul rănit. Astfel, cel care a spus: ,,Nu m-au trimis pre mine Hristos să botez, ci să binevestesc” (I Corinteni 1, 19) este o gazdă. Sunt gazde cei cărora li se spune: ,,Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la toată zidirea. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui” (Marcu 16, 15-16), mântuit cu siguranţă de moarte, mântuit de rana care i-a fost pricinuită de tâlhari.

82. Binecuvântată este acea gazdă care poate îngriji rănile altuia; binecuvântat este cel căruia Iisus îi spune: ,,Orice vei mai cheltui, eu când mă voiu întoarce, voiu da ţie” (Luca 10, 35). Un bun iconom este cel care de asemenea cheltuieşte în plus. Pavel este un bun iconom, ale cărui predici şi epistole prisosesc, ca să spunem aşa, de cunoaşterea pe care el a primit-o. El a împlinit porunca cumpătată a Domnului cu o strădanie aproape necumpătată a cugetului şi trupului, astfel că el a ridicat mulţi din mâhnire adâncă prin iconomia povăţuirii duhovniceşti. Astfel, el a fost o gazdă bună a casei sale de oaspeţi, în care ,,cunoscut-a asinul ieslea domnului său” (Isaia 1, 3) şi în care turme de miei sunt îngrădite, ca nu cumva calea să fie uşoară pentru lupi răpitori care urlă în afara padocurilor pentru a ataca stânele.

83. Deci, El făgăduieşte că va plăti (potrivit Luca 10, 35). Când Te vei întoarce, Doamne, dacă nu în Ziua Judecăţii ? Căci deşi Tu eşti pretutindeni şi stai întotdeauna în mijlocul nostru, Tu nu eşti perceput de noi, va fi o vreme când tot trupul Te va vedea întorcându-Te. Astfel, Tu vei plăti ceea ce Tu datorezi (potrivit Matei 18, 28). Fericiţi sunt cei cărora Tu le eşti datornic. Ce bine ar fi ca noi să putem fi datornici buni, ce bine ar fi ca noi să putem plăti ceea ce am primit, şi datoria preoţiei sau slujirii să nu ne înalţe ! Cum vei plăti, Doamne Iisuse ? Cu adevărat, Tu ai făgăduit că răsplata celui bun este foarte mare în ceruri (potrivit Matei 5, 12), însă Tu plăteşti şi când spui: ,,Bine, slugă bună şi credincioasă; preste puţine ai fost credincios, preste multe te voiu pune; intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25, 21).

84. Aşadar, de vreme ce nimeni nu este mai aproape (de noi) ca Cel care a avut grijă de rănile noastre, haideţi să-L iubim ca pe Domnul nostru, haideţi să-L iubim şi ca pe aproapele nostru; căci nimic nu este atât de aproape precum este Capul de mădulare (potrivit I Corinteni 6, 15; Efeseni 5, 30). Haideţi să-l iubim şi pe cel care este următor al lui Hristos, haideţi să-l iubim pe cel care în unitatea trupului are milă pentru nevoia altuia (potrivit Luca 10, 36-37). Deoarece înrudirea nu face din el un aproape. Dar mila este potrivit firii, fiindcă nimic nu este atât de potrivit firii decât a ajuta un părtaş la fire.

85. Aceasta s-a spus despre milă; dar forma virtuţii nu este una. Este adăugat în pilda Martei şi Mariei evlavia activă a uneia şi atenţia evlavioasă a celeilalte faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, care, dacă este în acord cu credinţa, este preferată până şi înseşi lucrărilor (potrivit Luca 10, 38-42), precum este scris: ,,Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (Luca 10, 42). Prin urmare haideţi să ne străduim de asemenea să avem ceea ce nimeni nu poate lua de la noi, astfel încât să ne fie dată ascultarea nu indolentă, ci silitoare. Pentru că până şi seminţele Cuvântului ceresc însele obişnuiesc să fie luate dacă sunt semănate lângă cale (potrivit Luca 8, 5, 12).

Fie ca dorinţa de înţelepciune să te călăuzească precum a făcut Maria; deoarece acest lucru este mai mare, aceasta este o lucrare mai desăvârşită, şi fie ca grija de slujire să nu-ţi distragă atenţia de la cunoştinţa Cuvântului ceresc, nici tu să nu mustri nici măcar pe acei judecători nelucrători pe care îi vezi că studiază înţelepciunea, deoarece pe aceasta Solomon cel paşnic a primit-o ca tovarăşă (potrivit Pildele lui Solomon 8, 12; Înţelepciunea lui Solomon 9, 10).

86. Nici Marta nu este mustrată în buna ei slujire (potrivit Luca 10, 40), însă Maria este preferată pentru că a ales partea mai bună pentru ea însăşi (potrivit Luca 10, 42), fiindcă Iisus Hristos are belşug de binecuvântări şi dă multe daruri. Şi, de aceea, cea mai înţeleaptă alege ceea ce percepe că este de primă însemnătate. Apoi, apostolii nu au gândit a fi mai bine a lăsa Cuvântul lui Dumnezeu şi a sluji meselor (potrivit Faptele Apostolilor 6, 2). Dar fiecare este o îndatorire de înţelepciune, fiindcă Ştefan, de asemenea plin de înţelepciune, a fost ales diacon (potrivit Faptele Apostolilor 6, 5). Şi, astfel, oricine slujeşte dă Învăţătorului, şi Învăţătorul îl invită şi îl cheamă pe cel care slujeşte, deoarece există Un Trup al Bisericii, cu toate că (există) diverse mădulare (potrivit I Corinteni 12, 12-13); unul are nevoie de celălalt. ,,Şi nu poate ochiul să zică mâinii: nu am trebuinţă de tine; sau iarăşi capul picioarelor” (I Corinteni 12, 21), nici urechea nu poate tăgădui că aparţine trupului; deoarece deşi unele sunt de primă însemnătate, altele sunt trebuincioase. Înţelepciunea în cap, fapta în mână; căci ochii înţeleptului sunt în capul lui, fiindcă este cu adevărat înţelept cel al cărui duh este întru Hristos şi al cărui ochi lăuntric este îndreptat către ceruri. Şi, prin urmare, ,,ochii înţeleptului în capul lui” (Eclisiastul 2, 14), dar cei ai nebunului sunt în călcâiul lui (potrivit Psalmi 40, 9 – în Scriptura din 1914 scrie: ,,A mărit asupra mea vicleşug”; în alte traduceri regăsim: ,,Şi-a ridicat asupra mea călcâiul”, expresie ce sugerează o lovitură mişelească, vicleană; Ioan 13, 18).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator