----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 86 vizitatori și nici un membru online

Despre căderea lui Adam (IX)

de Arhiepiscopul Inochentie al Odessei († 1857)

 

Episodul anterior

 

IX. Pedepsirea şarpelui ispititor

Şi au zis Domnul Dumnezeu şarpelui: pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate hiarele pământului; pre pieptul tău şi pre pântece te vei târî şi pământ vei mânca în toate zilele vieţii tale. Vrăjmăşie voiu pune între tine şi între femeie şi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va păzi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui (Facerea 3, 14-15).

Data trecută am văzut, fraţilor, cum s-a făcut interogatorul vinovaţilor noştri strămoşi, cum Cel pretutindeni de faţă a binevoit, ca unul din noi, să-i caute prin Eden şi să-i strige din desişul pomilor raiului; cum Cel Atoateştiutor s-a înfăţişat, ca şi cum nu ar fi ştiut nimic de cele petrecute cu ei, ca să nu-i umple de tulburare şi să-i predispună să-I mărturisească Lui sincer păcatul lor, cu nădejdea de a-i mântui. Deşi strămoşii noştri, din pricina păcatului ce săvârşiseră şi din nepricepere, nu s-au folosit în bine de această îndurare dumnezeiască, în toate acestea a fost noian de iubire, de mărinimie şi de îndelungă-răbdare către noi, nevrednicii. Căci oare mulţi dintre stăpânitorii de pe pământ, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, îşi iau osteneala să interogheze ei înşişi pe vinovaţii daţi judecăţii ? Iar aici Însuşi Împăratul cerului şi al pământului, Domnul îngerilor şi al arhanghelilor, părăsind scaunul slavei, caută pe păcătosul ce fuge de El şi-i pune o mulţime de întrebări, atunci când ajungea un singur cuvânt: Tu eşti un criminal ! Iată pedeapsa ta !

În toate acestea, urmează Sfântul Ioan Gură de Aur, Domnul ne dă pildă cum trebuie să facem şi noi cu cei vinovaţi, adică să nu ne lăsăm ca nişte oameni fără de minte cuprinşi de mânie, să îngăduim să vorbească tot ce pot spre îndreptarea lor; să nu ne simţim jigniţi dacă ei, după înclinarea înrădăcinată a păcătoşilor către viclenie, vor ascunde câte ceva chiar din lucrurile cunoscute sau le vor înfăţişa altfel decât cum sunt; în general să vorbim blând, aducându-ne aminte că noi cu toţii tot aşa am fost interogaţi şi judecaţi în Rai de Domnul.

 

093. Despre caderea lui Adam IX

Mântuitorul stând de vorbă cu strămoşii noştri în rai
Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia

 

Deci, judecând după această bunăvoinţă arătată la interogatorul vinovaţilor, era de aşteptat ca nici şarpele ispititor să nu fie osândit şi pedepsit fără să fie ascultat. Dar el nu a fost întrebat nicidecum, ci supus de-a dreptul la pedeapsă. Şi au zis Domnul Dumnezeu şarpelui: pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate hiarele pământului ... De unde vine această neaşteptată asprime ? De la mânia cea fără de veste ce se aprinse în Judecătorul, care (cum se întâmplă nu arareori şi între noi) L-a făcut să uite imparţialitatea şi blândeţea ? Nicidecum ! Căci şi cu prilejul aplicării acestei pedepse vom vedea aceeaşi măreaţă linişte şi bunătate pe care am văzut-o şi până acum. Dacă şarpele nu este întrebat, apoi numai pentru că el, ca animal necuvântător, de la sine nici nu a putut să născocească răul, nici să ispitească pe cineva: prin şarpe a ispitit, a clevetit şi a minţit duhul cel rău, care atingându-şi scopul ieşise acum din el; după care şarpele, ca animal, devenise cu totul incapabil să răspundă.

Rămânea deci să fie supus la interogator nu şarpele, ci diavolul, care lucrase prin el pentru pieirea omului; dar nici el nu este întrebat. De ce ? Fără îndoială, de aceea pentru că Atotţiitorul nu întrezărea la acesta nici o nădejde de îndreptare. În asemenea caz, nu era pentru ce să se arunce mărgăritarul înaintea porcilor, cum zice Scriptura, rămăsese de lovit cu pedeapsă numai mândria nepocăită. Dar cum era de lovit aceasta ? Ucigaşul de om în vremea ispitirii nu a fost deloc văzut; el nu a lucrat direct, ci de după perdea. Înaintea ochilor Evei a fost numai un şarpe simplu cu ispita. De la şarpe, şi de la nimeni altul, şi-a închipuit şi Adam că a venit ispita. Potrivit cu aceasta şi la judecata dumnezeiască ce a urmat, lucrul acesta este lăsat în acea înfăţişare în care s-a produs el după aparenţe. Vinovatului principal i se îngăduie să rămână nevăzut în întunericul înrudit cu el. Perdeaua ce-l ascundea rămase neclintită. Dar nu rămâne neatins în dosul ei, vicleanul şi prearăul. Cuvântul judecăţii şi pedepsei deşi se rostise, se pare, numai asupra şarpelui material, dar atingând cu o latură animalul, va cădea în acelaşi timp, prin acesta, cu toată puterea asupra duhului răutăţii şi-l va lovi de moarte chiar în creştetul capului.

De aceea, pentru înţelegerea deplină, rostită acum asupra şarpelui, trebuie să ne imaginăm în minte că cuvintele adresate lui nu se referă numai la el singur, ci totodată la şarpele cel duhovnicesc, sau la diavolul.

Şi au zis Domnul Dumnezeu şarpelui: pentru că ai făcut aceasta, pentru că tu ai îndrăznit să te ridici asupra omului, chipul Meu şi stăpânul tău, pentru că ai îndrăznit să cleveteşti înaintea lui chiar asupra Mea şi prin făgăduinţe mincinoase l-ai ademenit să calce porunca Mea, de aceea blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate hiarele pământului, a căror paşnică împărăţie este înjosită şi ruşinată de tine. Deşi fără voie şi însufleţit de o putere străină, dar de vreme ce tu te-ai apucat de o treabă peste puterile tale şi te-ai înfăţişat în acelaşi timp şi clevetitor, şi învăţător, apoi de aceea vei fi de acum cea din urmă dintre fiinţe, târându-te pe pământ, ca o lepădătură a tot ce trăieşte. Tuturor fiinţelor li se va lua o parte din desăvârşire, din pricina căderii stăpânului obştesc al vostru, dar ţie ţi se va lua mai mult decât tuturor, încât chiar cele mai neînţelegătoare fiinţe şi dobitoace se vor feri de tine, ca de un vrăjmaş: blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate hiarele pământului.

În adevăr, toate celelalte animale au între ele raporturi reciproce, ceva asemănător cu iubirea şi prietenia; singur şarpele nu are cu nimenea ceva de felul acesta. Toate vieţuitoarele sau îl urmăresc, sau se feresc de el.

Pre pieptul tău şi pre pântece te vei târî şi pământ vei mânca în toate zilele vieţii tale. Adică, tu nu-ţi vei mai ridica capul pentru sfaturi viclene şi clevetiri asupra Făcătorului tău; însuşi chipul mişcării şi al mersului tău va arăta tuturor că tu eşti fiinţă lepădată şi aruncată. Nu vei mai avea pentru hrană roade oprite, tu însuţi hrănindu-te cu putreziciune şi stricăciune.

Pedeapsa aceasta arată că şarpele în starea lui de la început avea oarecare însuşiri, pe care astăzi nu le mai are, că el mergea şi se hrănea nu aşa cum se mişcă sau cum se târăşte şi se hrăneşte astăzi.

Vrăjmăşie voiu pune între tine şi între femeie şi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va păzi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui. Dacă luăm deocamdată cuvintele acestea numai în înţeles literal, Domnul grăi şarpelui cam astfel: în locul legăturii prea apropiate şi nefireşti, în care tu cu obrăznicie ai intrat în vorbă cu femeia cea lipsită de experienţă, de acum voi rândui astfel: se va începe între om şi între tine o veşnică duşmănie şi luptă. Toţi cei născuţi din femeie vor fi duşmănoşi faţă de şarpe, şi orice sămânţă de şarpe va fi duşmănoasă faţă de om. Neavând putinţa să-i facă mare rău, tu vei pândi călcâiul omului, ca să-l înţepi, iar omul îţi va zdrobi capul tău.

Experienţa dintotdeauna adevereşte în chip uimitor, fraţilor, toate acestea. Toate făpturile au ieşit mai mult sau mai puţin de sub ascultarea omului căzut, unele au devenit chiar primejdioase pentru el, prin puterea şi sălbăticia lor; dar faţă de nici una din făpturi omul nu simte un dezgust atât de firesc şi de neînvins ca faţă de şarpe; numai singură vederea lui trezeşte dezgust şi frică; şarpele este dezgustător şi pe tablou. Aceasta-i cu atât mai de remarcat, cu cât sunt o mulţime de şerpi neveninoşi; sunt şerpi care se disting prin frumuseţe şi prin podoaba lor. Pe de altă parte, şi şarpele de nimenea nu fuge aşa de mult ca de om, chiar şi când nu-i urmărit. Cu deosebire se teme şarpele, după cum s-a observat încă din vechime, de omul gol, ca şi când şi-ar aduce aminte de starea noastră din Rai.

Aşa de grav a fost pedepsit şarpele ! A fost pedepsit şi şarpele trupesc, pentru că a fost unealtă (deşi fără voie) a pieirii noastre; a fost pedepsit, ca să servească de acum înainte pentru toţi ca simbol vădit al mâniei lui Dumnezeu, pentru vicleşug şi mândrie. Iubirea Tatălui ceresc a procedat în cazul acesta după obiceiul părinţilor pământeşti, care în culmea amărăciunii blestemă şi frâng acea sabie sau acel cuţit cu care a fost ridicată viaţa iubitului lor fiu.

Dar noi am zis că în pedeapsa şarpelui trupesc se cuprindeau osânda şi pedeapsa şi a şarpelui duhovnicesc, adică a diavolului. În ce chip ? În acela că în fiecare cuvânt rostit asupra şarpelui se cuprinde câte o săgeată ascuţită şi neînfrântă asupra diavolului.

Şarpele cel văzut este pogorât pe ultima treaptă în rândul făpturilor animale, devine obiectul dezgustului obştesc şi a blestemului; şarpele duhovnicesc, diavolul, din pricina acestei noi crime a lui în Eden, va fi aruncat de acum încă mai jos de cum căzuse, când a fost aruncat din cer. Blestemul făpturilor din nou făcute şi supuse omului, împovărându-le o vreme, va cădea în sfârşit tot, de pe toată lumea răscumpărată împreună cu omul, şi va trece asupra capului diavolului, din care pricină el, ca un rău ce nu se mai poate îngădui, va fi aruncat din ceata luminoasă a fericitelor făpturi ale lui Dumnezeu, afară, în iezerul cel de foc (Apocalipsa 19, 20).

Şarpelui văzut i-a fost dat să se târască pe pământ şi să se hrănească cu ţărână; şarpele cel duhovnicesc, diavolul, trebuie de acum să se târască în iad, să se hrănească cu păcatele şi stricăciunea omenească, să se hrănească şi să nu se mai sature, şi să înghită evident până la o vreme – prin gura morţii – unele jertfe, dar cu acea condiţie ca în ziua învierii să întoarcă iară tot ce-a înghiţit Marelui Biruitor al morţii şi al iadului.

Capul şarpelui văzut se hotărî să fie ţintă loviturilor omeneşti; capul şarpelui celui nevăzut fu pus ca ţintă a loviturilor duhovniceşti. Diavolul urmărise ca prin păcat să înrudească cu sine pentru totdeauna tot neamul omenesc şi astfel să-l robească pentru totdeauna împărăţiei întunericului lui. Dar în loc de supunere, întâlni din partea omului cea mai crâncenă luptă. Din aceeaşi femeie pe care a amăgit-o el se vor ridica şiruri întregi de minunaţi luptători spre zdrobirea lui. Avel îl va lovi cu nevinovăţia şi curăţia sa; Enoh cu statornica umblare înaintea lui Dumnezeu; Noe cu nădejdea, Avraam cu credinţa; Moisi cu blândeţe şi smerenie; David cu pocăinţă nemaiauzită; Ieremia cu lacrimi; Botezătorul cu post şi pustnicie. În sfârşit, va veni făgăduita sămânţă a femeii, va veni al doilea Adam, Domnul din cer, şi născându-Se anume numai din femeie fără bărbat, va zdrobi de tot însuşi capul şarpelui celui din iad cu crucea, dărâmând şi stricând stăpânirea păcatului şi a morţii, pe care socotea el s-o întemeieze pe căderea omului.

Înţeles-a oare toate acestea vrăjmaşul nostru ?

Înţeles-a oare toată asprimea şi greutatea pedepsei, care-l aşteaptă ? Te miră … Altfel nu s-ar fi înfăţişat cu aşa îndrăzneală să ispitească pe al doilea Adam în pustia Iordanului. Prea multe împrejurări trebuia să prevadă ca să priceapă bine ce s-a rostit acum; şi mai ales trebuia să prevadă că minunea iubirii dumnezeieşti va întrece toate marginile posibile de presupus, adică îndurarea dumnezeiască către omul căzut va merge până acolo, încât Însuşi Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, părăsind slava pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea, Se va arăta pe pământ în chip de om, Îşi va uni soarta Sa cu soarta noastră, va primi asupra Sa nu numai trupul, ci şi păcatele noastre, le va ridica împreună cu Sine pe cruce, va suferi moarte şi Se va pogorî chiar la iad, ca în chipul acesta, devenind cap a toate (Efeseni 1, 10), să Se facă Stăpân nu numai al vieţii, ci şi al morţii, şi chiar al iadului. Putea oare Luceafărul, orbit de mândrie şi răutate, să încapă în mintea sa ideea despre o aşa minune de iubire şi smerenie ?

Cu atât mai greu era pentru strămoşii noştri să pătrundă cu priceperea lor atunci toată adâncimea osândei şi pedepsei rostite asupra şarpelui. Dar deocamdată nici nu era nevoie de aceasta. Pedeapsa dată asupra amăgitorului şi rostită în auzul lor, deşi la început nu a fost cu totul pricepută de ei, ea şi-a ajuns scopul cu privire la dânşii. Precedând propria lor pedeapsă, ea trebuia să le servească ca încurajare, arătând că Domnul îi preţuieşte şi după căderea lor şi tot mai urmează să-i socotească ca proprietate a Sa. Duşmănia pusă chiar de Domnul între om şi ispititorul dădea a înţelege strămoşilor noştri că ei nu sunt lăsaţi să fie jertfă fără apărare puterii rele celei vrăjmaşe, care-i aruncase din înălţimea nevinovăţiei şi a asemănării cu Dumnezeu; că, cu toată nefericirea ce-i ajunsese, le mai rămăsese totuşi putinţa să se ridice din căderea lor, să stea împotriva vrăjmaşului, să se lupte cu el şi să-l biruie, împrumutând pentru aceasta şi putere, şi mijloace de la Acela care Se arătase acum nu numai ca judecător al lor, ci şi răzbunător pentru ei.

Mai târziu, când ochii strămoşilor se vor curăţi mai bine prin lacrimile pocăinţei şi vor fi luminaţi prin credinţă şi nădejde, fără îndoială, le va fi descoperit lor atât cele privitoare la binecuvântata sămânţă a femeii, cât şi cele privitoare la sămânţa stricăcioasă a şarpelui; li se va arăta mai limpede cine este vrăjmaşul lor şi cine este Răscumpărătorul, prin ce se poate birui cel dintâi şi cum să se apropie de cel de-al doilea. Dar acestea nu intră în chestiunile ce ne preocupă acum. Acum noi trebuie să ne întoarcem cu luare aminte la alte lucruri.

Aşadar noi cu toţii avem un duşman groaznic şi neîmpăcat, care prin vicleşugul său ne-a făcut să cădem din rai şi acum neîncetat luptă în toate chipurile ca nimeni din noi să nu se mai ridice din căderea aceasta, ci urmând înşelăciunilor (minciunilor) lui să continuăm a cădea tot mai jos, în prăpastia iadului. Dar noi cu toţii avem şi un Răscumpărător atotputernic care ne-a mântuit de moartea veşnică încă în rai fiind, şi tot atunci, după marea Sa îndurare, a luat asupra Sa sarcina să şteargă toate urmele căderii şi să ne dea iară cu prisosinţă desăvârşirile noastre cele de la început.

Dar mai departe nici Răscumpărătorul, nici ispititorul nu pot să hotărască asupra noastră fără noi: cel dintâi, cu toată atotputernicia Sa, nu poate să ne ducă pe noi în rai dacă noi ne vom împotrivi la aceasta; cel de-al doilea, cu toată viclenia şi răutatea sa, nu este în stare să ne târască în iad dacă noi nu-i vom înlesni aceasta. De aceea, de noi înşine depinde sfârşitul fericit sau nenorocit al luptei care se duce pentru noi. Ca să ne suim în cer sau să ne pogorâm în iad depinde de noi înşine. Este lupta zilnică pe care trebuie să o ducem. Aşadar ce facem noi ? Cui ajutăm ? De partea cui rămânem ?

Vai, între noi sunt multe certuri, neînţelegeri şi lupte; iar de marea luptă dintre sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui, adică dintre noi toţi şi dintre vrăjmaşul nostru obştesc, mulţi din noi aproape nu ştiu ! Nu ştiu că acest cumplit drac până acum necontenit umblă prin toată lumea cu tovarăşii săi întunecaţi, căutând pre cine să înghită (I Petru 5, 8). De unde vine această neştiinţă ucigătoare ? Din propria noastră nepăsare. Căci Evanghelia neîncetat strigă acest adevăr de mare însemnătate pentru noi. Altora el le este cunoscut, dar se servesc de el nu spre folosul, ci spre paguba lor şi a altora. Ei ştiu tot ceea ce Scriptura ne spune de vrăjmaşul nostru cel plin de răutate, dar nu dau crezare celor spuse.

Vă puteţi închipui ce mulţumit trebuie să fie vrăjmaşul nostru şi cât trebuie să se bucure găsind între oameni asemenea necredinţă în însăşi existenţa lui ! O situaţie mai bună pentru sine nu putea să-şi dorească nici diavolul însuşi. Căci presupunându-l inexistent şi deci nefiind nici un motiv de a ne teme de dânsul şi neluând nici o măsură împotriva vicleniilor lui, i se dă astfel putinţă să lucreze împotriva noastră cum îi place. Aceasta ar însemna că suntem luptători care de bunăvoie ne dăm în robia lui. Şi, într-adevăr, priviţi la acei oameni pentru care duhul răutăţii nu există ! Pentru unii ca aceia nu există nici Răscumpărătorul. Căci de ce să cauţi comandant şi povăţuitor, dacă nu-i bătălie ? Pentru ei nu-i nici poruncă, nici pom oprit ! Pentru ei totul este îngăduit, totul este învoit, totul este slobod. Toate sunt ,,drepturile omului”.

Păziţi-vă, fraţilor, de asemenea minţi rătăcite, înţelepte numai la rele, spre pieirea lor şi a altora. Astupaţi-vă urechile la vorbele lor stricătoare de suflet ca să nu păţiţi ca strămoşii noştri. Aduceţi-vă neîncetat aminte că noi toţi nu avem a ne lupta numai cu trupul şi sângele, numai cu ispitele lumii văzute, ci şi cu duhurile răutăţii de sub cer (Efeseni 6, 12), şi amintindu-vă acestea, niciodată să nu vă dezbrăcaţi armătura deplină cu care cuvântul lui Dumnezeu îl îmbracă pe creştin ca să lupte cu vrăjmaşul mântuirii noastre. Adică, cum zice Apostolul lui Hristos: Staţi drept aceea, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul, şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii; şi încălţându-vă picioarele întru gătirea evangheliei păcii; preste toate luând pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse. Şi coiful mântuirii luaţi, şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Prin toată rugăciunea şi cererea rugându-vă în toată vremea întru Duhul, şi la însăşi aceasta priveghind cu toată răbdarea şi rugăciunea pentru toţi sfinţii (Efeseni 6, 14-18).