----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 84 vizitatori și nici un membru online

Calea rătăcirilor (X)

- Adevăr şi minciună despre viaţa de după moarte -

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

V. Unde este Împărăţia lui Dumnezeu ? Unde se află sufletele celor decedaţi ? (continuare)

Noi nu am fi ştiut nimic nici despre viaţa care ne aşteaptă după moarte, nici despre Împărăţia cerurilor, dacă Cel Preaînalt nu S-ar fi îndurat de noi şi nu ne-ar fi dăruit prin aleşii Săi descoperirile despre lumea de dincolo. Mulţumită acestor descoperiri ştim că Împărăţia cerurilor poate fi înăuntrul nostru, în sufletele noastre; iar dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în suflet, atunci şi acesta va fi în ea după cum buretele se află în apă şi apa se află în burete. Însă ca aceasta să devină o minunată pătrundere reciprocă, sufletul trebuie să fie asemenea buretelui, capabil să absoarbă harul dumnezeiesc. Dar dacă sufletul, în loc de burete, se aseamănă cu o piatră, nu va fi capabil să absoarbă în sine harul lui Dumnezeu şi Împărăţia lui Dumnezeu nu va putea să-şi afle sălaş în el. Un astfel de suflet se exclude singur din Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu a aşezat sufletul în trup şi acesta este unit cu el. Oricât de firească ar fi această legătură, ea nu trebuie să devină o piedică pentru suflet. Trupul trebuie să fie ascultător de duh, care trebuie să-l îndrepte, aşa cum călăreţul conduce calul. Dacă se petrece pe dos, iar calul devine nărăvaş şi dacă începe să-l conducă pe călăreţ, acesta este pierdut. Vai acelui suflet care trebuie să robească trupului ! El nu va vedea veşnica lumină dumnezeiască, când după moartea trupului iese din sfera limitelor pământeşti. Ferice de acel suflet care stăpâneşte asupra trupului şi care treptat îl înduhovniceşte pe acesta ! După despărţirea sa de trup el va zbura deasupra condiţiilor pământeşti spaţio-temporale, care-l leagă, şi va intra plin de bucurie în lumea cealaltă – nevăzută, de necuprins, imaterială, veşnică. Iar după învierea cea de obşte el se va uni cu trupul său reînnoit, ca să primească la Judecata de pe urmă a lui Hristos deplina răsplată pentru faptele sale cele bune, pe care le-a săvârşit cu ajutorul trupului său (a se vedea II Corinteni 5, 10).

Pentru credinciosul ortodox, moartea nu este mai mult decât o spargere a cojii trupului, după care sufletul zboară către lumea nevăzută, ca să moştenească veşnicia.

Să ne imaginăm următorul tablou: o cloşcă îşi cloceşte ouăle. Cu grija unei mame, aceasta le întoarce din timp în timp sub aripile ei şi le şopteşte liniştită: Nu vă temeţi, pruncii mei, că vă veţi lovi ! Eu vă mişc, eu, maica voastră. Eu vă tulbur liniştea, însă pentru binele vostru. Dacă staţi pe o parte, veţi ieşi din găoace nesănătoşi trupeşte, pui nedezvoltaţi, mutilaţi, şi veţi muri. Eu vă iubesc. Iar dacă vă tulbur somnul, aceasta o fac nu ca să vă chinui, ci ca să vă dau posibilitatea de a vă dezvolta pe toate părţile, ca astfel să ieşiţi din găoacele voastre şi să vă arătaţi pe deplin buni pentru noile condiţii în care vă veţi afla şi să vă bucuraţi de mişcări slobode şi plăcute, într-o minunată lume însorită, pe care nicicând nu aţi văzut-o. Da, există o altă lume ! Voi nu o cunoaşteţi pe aceasta. Însă ea vă îmbrăţişează din toate părţile. Ea există. În ea există un mult mai frumos, mai curat şi mai plăcut văzduh decât este văzduhul pe care voi îl respiraţi acum în găoacea voastră. În ea există mult mai desăvârşite mişcări decât puţinele mişcări pe care acum le puteţi face în strâmta voastră găoace. În ea există mult mai multă lumină, în comparaţie cu aceea care pătrunde acum până la voi prin porii găoacei. Luminiţa voastră de acum pe lângă aceea este cu adevărat întuneric.

Credeţi în cuvintele mele ! Credeţi în mine, mama voastră, care vă iubeşte şi se îngrijeşte de voi. Voi nu mă vedeţi. Însă asta nu înseamnă că eu nu exist. Va veni ziua când mă veţi vedea. Gândiţi-vă, dacă eu nu exist, de unde aţi ieşit voi ? Cine vă încălzeşte şi vă apără sub aripile sale ? Cine vă întoarce din vreme în vreme ? Poate că vouă vă sunt neînţelese toate acestea pe care vi le spun acum, şi cum voi, obişnuiţi cu confortabilele voastre găoace, veţi putea să ieşiţi din acest mediu firesc şi să intraţi într-un mediu întru totul necunoscut, nou, străin, şi acolo să continuaţi să trăiţi. Însă eu pentru aceasta veghez asupra voastră, ca să vă pregătesc pentru noua viaţă care vă aşteaptă. Voi înşivă vă veţi convinge de cuvintele mele şi mă veţi asculta. O, puişorii mei, cel mai important pentru voi acum este să fiţi sub aripile mele. Pentru că fiecare dintre voi, este limpede, care nu stă sub aripile mele nu va vedea viaţa şi va muri înainte să se nască. Sporiţi în nădejdea pe care v-o şoptesc şi iubiţi-o pe maica voastră, aşa cum şi ea vă iubeşte. În viitorul cel mai apropiat experienţa vă va încredinţa de adevărul tuturor celor pe care vi le spun acum ...”

Tot cam la fel ni se şopteşte nouă, celor care ne aflăm în găoacea trupului, de către Părintele nostru ceresc, de către Făcătorul şi Proniatorul nostru cel plin de grijă. El ne-a creat cu suflet nemuritor, ne încălzeşte cu aripile Sfântului Său Duh, precum cloşca îşi încălzeşte ouăle pe care stă (a se vedea Facerea 1, 2). Cu Evanghelia dumnezeiescului Său Fiu ne luminează şi ne pregăteşte pentru viaţa nouă care ne aşteaptă. Pe pământ noi suntem doar vremelnic. Adevărata şi veşnica noastră locuinţă se află în ceruri (a se vedea Filipeni 3, 20). Acolo vom fi veşnic vii şi în cu totul alte condiţii; şi, dacă vom fi ascultători de Dumnezeu, vom fi nespus de fericiţi în acea lume fără de sfârşit.

Precum cloşca întoarce din vreme în vreme ouăle sub aripile sale, ca să nu devină rele, stând mai mult pe o parte, şi incapabile pentru viaţa nepreţioasă ce-i aşteaptă pe pui, tot astfel Dumnezeu îmboldeşte conştiinţele noastre, clătinând temeliile înşelătoarelor noastre nădejdi pământeşti, ca să ne sporească duhovniceşte şi să ne pregătească din toate punctele de vedere pentru existenţa noastră viitoare, care este adevărata Viaţă după scurgerea vieţii pământeşti, celei asemenea unui vis. Dumnezeu este Acela care ,,tulbură” adesea şi cele mai bune intenţii ale liniştii noastre pământeşti. Prin aceasta El urmăreşte să ne scoată din starea de letargie duhovnicească, ca să nu ne predăm, fără de grijă fiind, păcatelor. Toate acestea El le săvârşeşte din dragoste pentru noi, ca să ne facă buni pentru acea minunată lume unde vor intra doar cei blânzi, smeriţi şi curaţi cu inima.

În mijlocul visării dulci din găoacea confortabilă pământească, El ne trezeşte şi ne cheamă neîncetat: Deşteaptă-te cel ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos (Efeseni 5, 14). Cum va fi această luminare a lui Hristos vor vedea în chip vădit cei ce se vor învrednici să fie drepţii Lui, dar şi cei păcătoşi care au făcut sinceră pocăinţă, atunci când vor străluci ca soarele în Împărăţia cerurilor (a se vedea Matei 13, 43). Ei vor trece de la moarte la viaţă (a se vedea Ioan 5, 24) şi de la vis la deşteptare. Căci, după Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,pe cât este distanţa dintre vis şi realitate, pe atât este distanţa dintre starea de aici şi cea de dincolo”. Nu asta exprimă şi poporul când numeşte această lume ,,lume înşelătoare” ?! Necredincioşii sunt fericiţi în chip părelnic în ea, căci ,,ca un vis se topeşte totul după trezire”; astfel se va petrece şi cu ei, când îi va deştepta Dumnezeu prin moarte se vor nimici toate visele lor (a se vedea Psalmi 72, 20).

Pentru adevăraţii credincioşi în Domnul nu este nevoie de felurite mărturii savante, raţionale şi filozofice despre existenţa lumii nevăzute, deşi pot fi aduse şi astfel de argumente. Experienţa oricărui om demonstrează aceste adevăruri la timpul lor, adevăruri care se propovăduiesc acum de sfânta noastră credinţă. Însă chiar din această vremelnică viaţă omul poate să aibă părtăşie într-o anumită măsură cu lumea cealaltă şi să dobândească o reprezentare atât a iadului, cât şi a raiului, în funcţie de starea duhovnicească a păcătosului ori a dreptului. Pentru cel păcătos, iadul începe încă de aici. Deşi pentru mulţi păcătoşi viaţa este plină de veselie şi plăcută, toate acestea sunt însă doar înşelăciune.

Cei înţelepţi simt că în sufletele răufăcătorilor şi cea mai însorită zi de primăvară este întunecată. Şi mai întunecată va fi pentru acele suflete lumea cealaltă, dacă ele nu se pocăiesc încă din această lume. Acel întuneric va fi iadul numit de Hristos întunericul cel mai dinafară (Matei 8, 12). Iar Împărăţia cerurilor este luminoasă petrecere în veşnica lumină, în care se vor bucura sufletele curăţite de păcat (a se vedea I Ioan 1, 5-7). În Împărăţia cerurilor nu va fi nevoie de un soare material, că slava lui Dumnezeu o a luminat pre ea, şi luminătorul ei este Mielul (Apocalipsa 21, 23; 22, 25).

Adeseori, oamenii care mor mărturisesc atât despre lumina de dincolo de mormânt, cât şi despre întunericul de dincolo.

O cunoştinţă de-a mea mi-a povestit despre tatăl ei, un om cu adâncă credinţă, că într-o noapte, înainte să moară, simţindu-se foarte rău, i-a spus:

- Stanke, eu acum mă duc. Scoală-te !

Aceasta s-a tulburat de cuvintele lui şi i-a spus stânjenită:

- Acum aprind lampa.

Dar el s-a minunat:

- De ce s-o aprinzi, când este lumină ?!

Şi după câteva minute şi-a dat duhul.

Mi s-a povestit însă şi o întâmplare diferită de aceasta. O femeie necredincioasă, care a murit în miezul zilei, s-a plâns că se afundă într-un întuneric adânc şi căuta neputincioasă lumina, spunând:

- Daţi-mi un felinar !

E limpede că cine este încă de aici cu Dumnezeu se va bucura de veşnica lumină, căci Dumnezeu lumină este (I Ioan 1, 5). Iar cine este departe de Dumnezeu va moşteni întunericul cel veşnic.

În lumea de acum, presărată cu bucurii şi necazuri, plăcuţii lui Dumnezeu se simt adesea ca într-o închisoare chinuitoare din pricina păcatelor care îi înconjoară şi strigă la Dumnezeu: Scoate din temniţă sufletul meu (Psalmi 141, 10). Aceştia, este adevărat, s-au bucurat adesea de harul lui Dumnezeu dăruit acestei lumi vremelnice şi preafrumoase a Lui şi şi-au spus după cum citim la psalmist: Că m-ai veselit Doamne întru făptura ta, şi întru lucrurile mâinilor tale mă voiu bucura. Cât s-au mărit lucrurile tale Doamne, foarte s-au adâncit gândurile tale (Psalmi 91, 4-5). Însă, în acelaşi timp, luminaţi de cerească lumină, ei au prevăzut sfârşitul tuturor celor văzute şi au spus despre pământul presărat cu flori şi despre minunatele zări azurii ale cerului: Întru început tu Doamne pământul l-ai întemeiat, şi lucrurile mâinilor tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar tu vei rămâne; şi toţi ca o haină se vor învechi ... şi se vor schimba. Iar tu acelaşi eşti şi anii tăi nu vor lipsi (Psalmi 101, 26-28).

Sfântul Apostol Petru a proorocit cu îndrăzneală privitor la cea de-a Doua Venire a lui Hristos: Atunci cerurile cu sunet vor trece, stihiile arzând se vor strica şi pământul şi cele de pre dânsul lucruri vor arde (II Petru 3, 10). Înaintea Atotputerniciei lui Dumnezeu, întregul univers nu este cu nimic mai mult decât o coajă de ou, pe care Dumnezeu o va sparge ca să se arate o lume nouă, neasemuit de frumoasă faţă de cea veche, în care va împărăţi dumnezeiasca dreptate (a se vedea II Petru 3, 13). Fericiţi vor fi atunci aceia care au rămas până la sfârşit credincioşi lui Dumnezeu: dacă au săvârşit binele, înfrânându-se de la rău, dacă s-au pocăit sincer pentru păcatele lor trecute şi şi-au omorât mădularele cele de pre pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta cea rea, şi lăcomia, care este slujire idolilor (Coloseni 3, 5), ei vor intra în palatele veşniciei şi vor petrece acolo în mulţime de desfătări, despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce îl iubesc pre dânsul (I Corinteni 2, 9).

Acelea pe care ei le vor moşteni sunt cu mult mai mult decât raiul, pe care Adam şi Eva l-au pierdut ca urmare a căderii în păcat. Aceasta ne-o descoperă Sfântul Ioan Gură de Aur, spunând: ,,Darul este mai mult decât păcatul, pentru care apostolul spune: Ci nu precum greşeala, aşa şi darul (Romani 5, 15) [...] Bunătăţile de acolo sunt cu mult mai mult decât răutăţile de aici. Şi aceasta pe bună dreptate ! Robul (Adam) a adus nefericirea, iar Domnul, Făcătorul, i-a dăruit bunătatea; pentru aceasta ele sunt cu mult mai mult. Iată pentru ce s-a spus: Ci nu precum greşeala, aşa şi darul ... Aceasta o spun ca să nu te socoteşti tu mai nedreptăţit decât strămoşii. Diavolul l-a izgonit pe Adam din rai, iar Hristos a chemat acolo pe tâlhar ! Ia aminte câtă deosebire.

Diavolul l-a izgonit pe om, care nu avea nici un alt păcat în afară de greşeala neascultării, iar Hristos l-a dus în rai pe tâlharul care era încărcat de mulţime de păcate ... Şi nu doar că l-a îngăduit în rai pe tâlhar, ci l-a luat acolo înaintea multor altora, chiar înaintea apostolilor, ca să nu poată cineva după aceasta să tăgăduiască putinţa de a intra în rai şi să nu deznădăjduiască de mântuirea sa, văzând că cel ce a săvârşit mulţime de păcate locuieşte deja în lăcaşurile împărăţiei. Într-un cuvânt, pentru un singur semn al credinţei, el a intrat în rai înaintea apostolilor, ca să cunoşti tu că nu dreptatea ta ar avea vreo însemnătate, ci tot ceea ce a săvârşit dumnezeiasca iubire de oameni”.

Prin urmare, Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca să ne dăruiască Împărăţia cerurilor. Aceasta nu este aici ori acolo, ci înăuntrul nostru, dacă vom trăi după dumnezeiasca dreptate, ori este departe de noi, dacă ne afundăm în păcate. Împlinind voia lui Dumnezeu, tu vei fi în Împărăţia cerurilor încă din această viaţă. Căci Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate. Caută desfătările nu în veseliile cele pline de păcat, ci în virtuţile pe care Hristos le cere, şi vei gusta încă de aici din veşnica bucurie a Împărăţiei cerurilor. Pentru că aceasta nu este doar dreptate, ci şi bucurie.

Împacă sufletul tău zbuciumat de patimi şi păcate, luptându-te cu demonii, şi vei avea pace cu Dumnezeu, preadulce pace în conştiinţă şi pace cu aproapele, adică acea neobişnuită pace care covârşeşte toată mintea (Filipeni 4, 7). Căci Împărăţia cerurilor nu este doar dreptate şi bucurie, ci şi pace în Sfântul Duh (a se vedea Romani 14, 7). Dacă vei căuta să mergi neabătut pe această cale, vei gusta cât de bun este Domnul şi nu vei mai întreba: unde este Împărăţia cerurilor ? căci o vei avea în sine, după cuvintele lui Hristos: Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este (Luca 17, 21).

 

- Sfârşit -