----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 90 vizitatori și nici un membru online

Prigonirea monahilor din Muntele Athos

de către Patriarhia Constantinopolului (III)

de părintele Patric Ranson

 

Partea a II-a

B. Persecuţia zeloţilor din 1924 încoace (continuare)

Totul a început cu o primă tentativă de lovitură poliţienească împotriva Mânăstirii Esfigmenou care refuza să cedeze. În 1974, patriarhul Dimitrie I a îndrăznit să-i declare căzuţi din statutul lor monahal pe egumenul Mânăstirii Esfigmenou, părintele Atanasie, şi câţiva monahi. Din pricina ataşamentului lor faţă de ,,credinţa veşnic neschimbătoare şi întocmai cu cea a Părinţilor”[1], călugării care au hotărât să facă corp comun în jurul egumenului lor şi să rămână solidari au fost persecutaţi în mânăstirea lor: forţele de ordine au împresurat mânăstirea, centrala telefonică din Karyes le-a tăiat liniile telefonice, poşta centrală le-a reţinut corespondenţa, toate comunicaţiile pe pământ şi pe mare au fost interzise, călugării nu au mai putut nici să iasă pentru a se ocupa de grădina lor de zarzavaturi … Asediaţi, ei nu au încetat să slăvească Sfânta Treime şi să o laude pe Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, stăpâna Sfântului Munte. Deasupra turlelor mânăstirii fluturau două stindarde negre şi mari flamuri cu inscripţia: Ortodoxia sau moartea ! Stăruinţa monahilor şi-a adus rodul: jandarmii înşişi au fost scandalizaţi de lucrarea antihristică care li se cerea să o împlinească.

În cele din urmă, în faţa imposibilităţii de a-i diviza pe călugări prin propunerile cele mai diverse, guvernatorul civil al Athosului a renunţat să mai facă să sufere oameni nevinovaţi într-un mod atât de bătător la ochi.

Din această vreme, în ciuda jignirilor, mânăstirea esfigmenită a devenit simbolul rezistenţei în faţa despotismului patriarhiei. Călugării acceptă mai degrabă să trăiască în sărăcie decât să cedeze: într-adevăr, majoritatea mânăstirilor au bunuri multe, le-au fost date pământuri în afara Muntelui Athos … Autorităţile i-au privat în mod ilegal pe călugării de la Esfigmenou de veniturile mânăstirii lor, ca şi de reprezentarea lor în Sfânta Chinotită, acest guvern monahal al Sfântului Munte. Anumiţi călugări au fost expulzaţi sau ameninţaţi, precum editorul revistei Hagios Agathangelos, părintele Iacov care, în revista sa, denunţă în mod regulat persecuţiile împotriva monahilor zeloţi.

Şi în schituri, aceste mici sihăstrii care sunt legate administrativ de marile mânăstiri ale neo-athoniţilor, dar unde trăiesc în realitate pustnici dedicaţi în întregime isihasmului, s-a năpustit lumea cu frământările şi violenţele sale. Numeroşi monahi au fost alungaţi sau siliţi prin tot felul de mijloace să-şi părăsească locul de metanie.

Să dăm câteva exemple.

În primul rând, părintele Teodorit, autor a numeroase cărţi de teologie şi evlavioase, şi care publica Aghioritul, o mică revistă ortodoxă. Din cauza acestei publicaţii – pe care autorităţile au vrut să i-o interzică – el a fost nevoit să părăsească Sfântul Munte pentru a merge în Paros. În 1987, el a publicat la Atena Apologia unui isihast, în care a relatat toate greutăţile pe care părintele său duhovnicesc Calinic şi el însuşi le-au întâmpinat din partea autorităţilor Muntelui Athos.

Să menţionăm cazul unui alt călugăr zelot, părintele Damian, care trăia de 15 ani în Sfântul Munte şi care a fost alungat cu forţa în ciuda protestelor sale. Părintele Damian a refuzat să recunoască legalitatea actului de expulzare care nu era întemeiat pe drept, scriind printre altele guvernatorului Sfântului Munte, la Karyes:

,,Respectabilului guvernator al Sfântului Munte. Karyes.

Domnule guvernator, prin intermediul funcţionarilor poliţiei din Karyes, am aflat că aţi dat ordin să fiu expulzat din Sfântul Munte unde sunt călugăr de 15 ani. Aţi hotărât să puneţi în aplicare şi să acoperiţi cu mantia legalităţii deciziile călugărilor ortodoxomahi[2] din Mânăstirea Dochiariou, care încalcă o mulţime de articole din Carta Sfântului Munte şi din Constituţia statului elen, decizii anti-constituţionale, anti-creştine, împotriva oricărei idei de dreptate şi morală şi care fac din dvs. un vinovat. (...) Prin forţă şi constrângere, vreţi să-mi încălcaţi libertatea religioasă pe care constituţia elenă o recunoaşte oricărui cetăţean. Conduita dvs. aminteşte de regimul sumbru al dictaturii, deoarece mă pedepsiţi fără a-mi da dreptul să mă apăr, drept pe care îl recunosc cetăţenilor lor până şi tiranii jalnici ai ţărilor subdezvoltate”[3].

Monahul Damian preciza de asemenea faptul că el promisese, când îşi depusese făgăduinţele monahale, să rămână până la moarte în Sfântul Munte.

Părintele Teodorit a protestat contra atitudinii guvernatorului şi a altor persecutori, scriind în Aghioritul: ,,Noi nu-i plângem pe cei prigoniţi, ci pe prigonitori. Prigoniţii merg pe calea fericită a mărturisitorilor. Vai de cei ce-i prigonesc pentru a plăcea superiorilor lor cacodocşi şi adepţilor lor ! Căci cine nu ştie că ei vor, prin persecuţie, să înăbuşească glasul disident al celor care se opun, pentru ca poporul lui Dumnezeu să nu descopere ce se unelteşte în Grădina Preasfintei ?” Aceeaşi revistă, Aghioritul nr. 34, din septembrie 1985, publica o scrisoare deschisă adresată de un număr mare de credincioşi Sfintei Chinotite a Muntelui Athos, celor 20 de mânăstiri, guvernatorului civil, Ministerului Afacerilor Externe şi Asociaţiei corespondenţilor de presă străini de la Atena. Această scrisoare spunea în special: ,,Cuvioşi părinţi, cu uimire şi durere noi am aflat de unele fapte petrecute în Sfântul Munte, Grădina Preasfintei, şi care, după părerea noastră, compromit monahismul ortodox şi neliniştesc profund turma noastră ortodoxă ... Cuviosul egumen al Mânăstirii Dochiariou a organizat ‘asaltul’ asupra bietei sihăstrii a pustnicului Damian Bulgarides, forţându-i uşa, devastându-i mobilele şi obiectele, prădându-i sărmanele economii făcute din munca sa manuală. Şi acum pregătiţi expulzarea sa ilegală din Sfântul Munte !”

Ulterior, mulţi alţi monahi au fost expulzaţi; dar vizita la Roma a patriarhului Dimitrie care, în decembrie 1987, a participat la liturghia papală, purtând omoforul, şi lăsând pe diaconul său să citească ecteniile şi Evanghelia, a stârnit prea multe reacţii în Sfântul Munte pentru ca momentul propice pentru un atac decisiv împotriva zeloţilor să fie posibil. Atunci unele schituri au refuzat chiar să pomenească numele patriarhului Dimitrie. Chilioţii de la Karyes şi din împrejurimi, monahii dependenţi de mânăstirile din nordul Athosului, ca şi Mânăstirile Grigoriou şi Koutloumoussiou – care nu aparţineau zeloţilor din Athos – au întrerupt astfel pomenirea patriarhului la liturghie[4].

Acesta din urmă a mers ulterior în Muntele Athos şi a apărut în faţa Mânăstirii Esfigmenou, însoţit de numeroşi poliţişti. Potrivit monahilor athoniţi, asaltul împotriva mânăstirii era hotărât dar, pentru a-l evita, egumenul, părintele Eftimie, a refuzat să deschidă porţile.

Mai recent, egumenul unei mânăstiri athonite, părintele Efrem de la Filotheou, mergând în Statele Unite ale Americii şi Canada, a descoperit în ce măsură domnea sincretismul religios în bisericile greceşti din aceste ţări. El a rupt comuniunea cu Patriarhia Contantinopolului şi a intrat în Biserica Rusă din Diaspora a mitropolitului Vitalie care i-a hirotonit preoţi. Părintele Efrem a fost supus atunci unei asemenea persecuţii din partea ,,neo-athoniţilor” încât s-a speriat şi s-a întors în Muntele Athos lăsând Biserica Rusă. Pentru a se răzbuna pe mitropolitul Vitalie, Sfânta Chinotită a proclamat Biserica lui o ,,schismă” fără har şi în afara Bisericii. Această poziţie a stârnit reacţii din partea unor credincioşi evlavioşi. Noi prezentăm în anexă această corespondenţă.

Acum a avut loc expulzarea Schitului Sfântului Prooroc Ilie şi o aşteptăm, probabil, pe cea a monahilor zeloţi din Mânăstirea Esfigmenou – care va fi mai greu de realizat, deoarece ei au de partea lor o mare susţinere populară în Grecia. Între 29 august - 1 septembrie 1992, patriarhul Bartolomeu i-a reunit pe episcopii Patriarhiei Ecumenice în Fanar şi le-a declarat că dorea să meargă în Muntele Athos în noiembrie 1992 şi că dorea să vadă reglată chestiunea Mânăstirii Esfigmenou. Răbdare …

 

C. Persecuţiile neo-athoniţilor

Ar fi fals să credem că zeloţii ar fi singurii care ar putea să cadă victime preluării controlului Muntelui Athos de către neo-athoniţi. Chiar sufletele cinstite, care nu au întrerupt comuniunea cu patriarhia, dar care nu sunt gata să accepte orice act de tiranie bisericească, au fost prigonite pentru această grijă lăudabilă pentru libertatea de credinţă şi respectarea canoanelor.

Astfel, dl. Mario Pilavaki, corespondent la Londra al revistei Orthodoxos Typos, a fost expulzat din Athos pentru că a criticat un ,,text despre educaţia naţională”, redactat de doi egumeni deosebit de reformişti, cel de la Stavronikita şi cel de la Grigoriou. Acelaşi text, care implica Muntele Athos în toate certurile politice sau sociale din Grecia, a fost de asemenea criticat de călugărul Maxim de la Marea Lavră, în pofida susţinerii lui [textului] de mai mulţi teologi oficiali foarte cunoscuţi. Consecinţa a fost că părintele Maxim s-a lovit de numeroase greutăţi cu neo-athoniţii. În cele din urmă, a fost nevoit să părăsească Sfântul Munte pentru a merge în Anglia, unde este parohul unei parohii greceşti. Acolo, el şi-a publicat cartea despre Drepturile omului în Muntele Athos, pe care o vom prezenta în rezumat în capitolul următor.

Mai surprinzătoare încă este expulzarea unui mitropolit care are scaunul în Grecia de Nord şi care pomeneşte Patriarhia Constantinopolului, P.S. Augustin de Florina. Într-o scrisoare faimoasă, apărută în aprilie 1985, adresată patriarhului Dimitrie, acest episcop a denunţat toate încălcările canoanelor care, potrivit lui, caracterizează propria lui Biserică. Augustin de Florina continuă spunând că el s-a scandalizat de complicitatea unor monahi din Muntele Athos care, în loc să se ridice împotriva acestor fărădelegi, îi pedepsesc duhovniceşte pe cei care le denunţă: ,,Dacă fiii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe îndrăznesc să protesteze împotriva celor care încalcă sfintele canoane, ei sunt persecutaţi de conducătorii Bisericilor Ortodoxe, excomunicaţi şi pedepsiţi de părinţii din Muntele Athos care călătoresc în străinătate şi le dau pedepse aspre, fapt care este un mare scandal”[5].

În ultimii ani, Mitropolitul Augustin de Florina a continuat să pună în gardă turma ortodoxă greacă împotriva acţiunii unora din ierarhii patriarhiei. Astfel, în Australia, arhiepiscopul Stelian a fost acuzat de propriii credincioşi, apoi de călugări din Muntele Athos – precum părintele Teoclit Dionisiatul – de neo-nestorianism. În Australia, au fost organizate Frăţii care refuzau autoritatea arhiepiscopului Stelian. Nu numai Mitropolitul Augustin de Florina, dar şi Patriarhia Ierusalimului i-a susţinut pe foarte numeroşii preoţi şi credincioşi care s-au separat de episcopul nestorian al Australiei.

Când mitropolitul Augustin a fost invitat în Muntele Athos, la Mânăstirea Koutloumoussiou, şi şi-a exprimat opinia privind situaţia bisericească din Australia, el a primit sfatul ferm de a pleca cât mai devreme în dimineaţa următoare din cauza riscului de a fi alungat de poliţie.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Enciclica patriarhilor răsăriteni (1848), editată în limba franceză în Enciclicele patriarhilor răsăriteni, Frăţia Sfântul Grigorie Palama, Paris, 1986.

[2] N.tr.: Ortodoxomah, adică luptător împotriva Ortodoxiei.

[3] Potrivit Lumina Taborului (La lumiere du Thabor), nr. 9, Paris, trimestrul I, 1986, p. 104.

[4] Despre toate aceste reacţii, a se vedea Proteste ortodoxe în urma vizitei patriarhului Constantinopolului la papă în decembrie 1987, Paris, 1988.

[5] Potrivit Lumina Taborului (La lumiere du Thabor), nr. 6, Paris, trimestrul II, 1985, p. 109.