----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 87 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la

cartea Proorocului Iezechiil (LX)

 

Episodul anterior

 

21. Astfel noi, când suntem jigniţi de aproapele, ne grăbim să rămânem statornici în smerenie pentru a ne păstra nevinovăţia ? Fie ca Avel să vină înaintea ochilor noştri, cel despre care s-a spus că a fost omorât de fratele său şi nu se spune că s-a opus. Este oare aleasă curăţia minţii chiar în legătura căsătoriei ? Trebuie imitat Enoh, care deşi căsătorit, L-a urmat pe Dumnezeu şi nu s-a aflat fiindcă Dumnezeu l-a luat pe el. Ne grăbim să preferăm învăţăturile lui Dumnezeu spre propriul folos ? Fie ca Noe să vină înaintea ochilor noştri, cel care, neîngrijindu-se de cele ale casei sale, la porunca Atotputernicului Dumnezeu, a trăit vreme de o sută de ani absorbit în construirea corabiei.

Suntem râvnitori să ne supunem virtuţii ascultării ? Trebuie să ne gândim la Avraam care, lăsând în urmă casa, rudeniile şi ţara, a ascultat (de porunca) de a merge în locul pe care îl va primi ca moştenire, şi a plecat neştiind încotro mergea, el care pentru o moştenire veşnică a fost gata să-l ucidă pe iubitul său moştenitor pe care îl primise. Şi pentru că el nu a întârziat să-l ofere pe singurul său fiu Domnului, el a dobândit o mulţime universală de neamuri din sămânţa sa. Este plăcută simplitatea purtării ? Fie ca Isaac să ne vină în minte, a cărui linişte a vieţii l-a împodobit în ochii Atotputernicului Dumnezeu.

Este căutată dârzenia încordată astfel că trebuie dobândită ? Să fie amintit Iacov care după ce a înţeles că trebuie să slujească cu hotărâre un om a fost de asemenea călăuzit la acea virtute astfel încât nu a putut fi biruit când s-a luptat cu un înger. Încercăm să învingem ispitirile trupului ? Să ne vină în minte Iosif care atunci când l-a ispitit stăpâna sa a fost râvnitor să păstreze curăţia trupului chiar cu riscul vieţii sale. Astfel s-a întâmplat că, deoarece el i-ar fi putut cârmui bine pe tovarăşii săi, el a fost pus de asemenea să cârmuiască tot Egiptul. Căutăm să dobândim milă şi răbdare ? Haideţi să-l aducem pe Moisi înaintea ochilor noştri, care, conducând 600.000 bărbaţi înarmaţi afară de femei şi copii, este descris ca fiind ,,blând foarte, mai mult decât toţi oamenii cei ce sunt pre pământ” (Numerii 12, 3).

Suntem învăpăiaţi de râvnă pentru dreptate împotriva păcatelor ? Haideţi să-l aducem pe Finees înaintea ochilor noştri, care străpungând curvele cu sabia sa a întors poporul la curăţie şi în râvna sa a potolit mânia lui Dumnezeu. Căutăm în mijlocul îndoielilor să avem nădejde în Atotputernicul Dumnezeu ? Să ne amintim de Isus Navi care atunci când s-a confruntat cu o bătălie nesigură a venit cu o minte hotărâtă la biruinţă fără îndoială.

Dorim deja să lăsăm deoparte ostilitatea minţii şi să ne sporim duhul în bunăvoinţă ? Haideţi să ni-l aducem în minte pe Samuil care, lepădat din autoritatea sa de popor, când acelaşi popor i-a cerut să se roage pentru ei către Domnul, a răspuns zicând: ,,Departe să fie de la mine păcatul acesta înaintea Domnului, ca să încetez a mă ruga Domnului pentru voi” (I Împăraţi 12, 23). Cu adevărat acel sfânt bărbat credea că ar comite un păcat dacă nu ar dărui bunătatea harului în rugăciune celor de la care pătimise ca de la duşmani până la înjosire. Din nou, când la porunca Domnului a fost trimis să-l ungă pe David împărat, el a răspuns: ,,Cum voiu merge ? Că va auzi Saul şi mă va omorî” (I Împăraţi 16, 2). Şi totuşi pentru că ştia că Domnul era mânios pe acelaşi Saul, el a fost atât de abătut de mâhnire încât Domnul Însuşi i-a spus: ,,Până când vei plânge pentru Saul ? Că eu l-am lepădat pre el” (I Împăraţi 16, 1).

Prin urmare, haideţi să ne gândim cât de mult aprindea râvna dragostei duhul celui care plângea pentru omul de care se temea să nu fie ucis. Apoi suntem noi dornici să purtăm grijă de cel de care ne temem ? Trebuie să cugetăm cu minte preocupată ca nu cumva din întâmplare să găsim ocazia ca noi înşine să răsplătim rău pentru rău celui de care fugim. Fie ca David să revină în amintire, cel care a descoperit că putea să-l ucidă pe împăratul care-l urmărea şi care totuşi, având puterea de a lovi, a ales binele pe care el însuşi se cuvenea să-l facă şi nu răul pe care Saul merita să-l sufere, spunând: ,,Nicidecum să nu fie mie de la Domnul, ca să pun eu mâna mea preste unsul Domnului” (I Împăraţi 26, 11).

Şi când acelaşi Saul a fost mai târziu omorât de duşmanii săi, el (David) a plâns pentru moartea celui de la care pătimise ca de la un prigonitor pe când el trăia. Hotărâm să vorbim deschis omului puternic din această lume care greşeşte ? Fie ca autoritatea lui Ioan Botezătorul să ne vină în amintire, cel care mustrând ticăloşia lui Irod, nu s-a temut că va fi ucis pentru sinceritatea cuvântului său. Şi fiindcă Hristos este Adevărul, el şi-a dat viaţa pentru Hristos de vreme ce a murit pentru adevăr. Ne grăbim să ne dăm trupul spre moarte pentru Dumnezeu ? Haideţi să ne amintim de Petru care se bucură printre loviturile de bici, care deşi bătut se opune conducătorilor, care dispreţuieşte propria sa viaţă de dragul Vieţii. Suntem hotărâţi să dispreţuim potrivnicia cu o năzuinţă pentru moarte ? Haideţi să-l aducem pe Pavel înaintea ochilor noştri, cel care pregătit nu numai pentru a fi legat în lanţuri ci chiar pentru a muri pentru Hristos, nu-şi socoteşte sufletul mai preţios decât el. Cerem ca inimile noastre să fie aprinse cu focul dragostei ? Haideţi să ne gândim la cuvintele lui Ioan ale cărui cuvinte fumegau fiecare în parte de focul dragostei.

22. Aşadar, deoarece găsim atunci când căutăm în glasul Sfintei Scripturi întărire pentru orice virtute, ,,mii de scuturi atârnă pre el, toate arme de viteji” (Cântarea cântărilor 4, 4). Dar dacă suntem dornici să luptăm împotriva duhurilor răutăţii, haideţi să cercetăm armura protecţiei de pe grumazul Bisericii care a fost clădită pentru noi ca turnul lui David, adică în Sfânta Scriptură, astfel ca virtutea ajutorului împotriva păcatelor să poată fi îmbrăcată din discernământul învăţăturii.

Căci, iată, ne grăbim să fim curajoşi împotriva puterilor văzduhului ? Noi găsim armura minţii noastre în acest turn de unde luăm preceptele Ziditorului nostru, pildele înaintaşilor noştri prin care suntem întrarmaţi în mod imbatabil împotriva vrăjmaşilor noştri. Deoarece atunci când cauţi să te îmbraci cu orice virtute şi o vezi deja împlinită acolo de către Părinţi, găseşti acolo armura ta cu care eşti apărat în vremea războiului duhovnicesc. Cu adevărat o mie de scuturi atârnă de ea; dacă cineva caută să lupte fie ca el să ia şi să-şi protejeze pieptul cu acea virtute şi fie ca el să trimită săgeţile cuvintelor.

23. Şi trebuie notat că este spus a fi clădit cu bastioanele sale. Fiindcă bastioanele îndeplinesc aceeaşi funcţie cu scuturile, şi ambele protejează pe cel care luptă. Dar există această diferenţă între cele două că noi dorim să mutăm scutul oriunde pentru apărarea noastră, putem fi apăraţi şi de un bastion, dar nu-l putem muta. Scutul este în mână, dar bastionul nu este ţinut (în mână). Deci care este diferenţa dintre scuturi şi bastioane decât că noi citim în Sfânta Scriptură despre minunile Părinţilor care au fost înaintea noastră, şi noi auzim de virtuţile faptelor lor bune ?

Căci, într-adevăr, aflăm acolo că unul putea despărţi marea, altul putea opri soarele, altul învia morţii, altul scula un slăbănog cu un cuvânt, altul tămăduia pe cel bolnav cu umbra sa, altul se împotrivea fierbinţelii cu şorţul său. Însă toţi aceştia erau atât blânzi cu îngăduinţa răbdării, cât şi înflăcăraţi cu râvna dreptăţii, bogaţi totodată în propovăduirea cuvântului şi dărnicia milei.

Aşadar, minunile mărturisesc despre cum aceşti oameni grăiau adevărul despre Dumnezeu, deoarece ei nu ar fi săvârşit asemenea minuni prin El dacă nu ar fi spus adevărul despre El. Şi faptele lor depun mărturie despre cât de evlavioşi, cât de smeriţi, cât de îngăduitori erau. Atunci dacă noi suntem încercaţi pentru credinţa pe care am zămislit-o din propovăduirea lor, trebuie să percepem minunile celor care grăiesc şi să fim întăriţi în credinţa pe care am primit-o de la ei. Atunci ce sunt minunile lor dacă nu bastioanele noastre ? Deoarece putem fi apăraţi de ele, dar nu le ţinem în mâna voinţei noastre, fiindcă nouă nu ne este de folos să facem asemenea lucruri.

Cu adevărat, un scut este în mână şi apără deoarece virtutea răbdării, virtutea milei, prin harul anterior, este în puterea voinţei noastre şi ne protejează de primejdia potrivniciei. În consecinţă, turnul nostru este clădit cu bastioanele sale, turnul nostru de care atârnă o mie de scuturi, deoarece noi suntem ascunşi de săgeţile potrivniciei de către Sfânta Scriptură şi sub minunile Părinţilor, şi de asemenea noi ţinem în mâna lucrării bastioanele sfintei conversaţii.

Trebuie remarcat într-adevăr că pragul porţii măsoară o trestie. Apoi, în mod evident, trestia are 6 coţi şi o palmă pentru că atât învăţătura faptei desăvârşite, cât şi începutul contemplaţiei cereşti se află în Sfânta Scriptură. Dar dacă poarta din acest fragment este tâlcuită ca fiind fiecare propovăduitor, pragul din afară al porţii este viaţa activă, iar cel dinlăuntru este viaţa contemplativă. Fiindcă cel dintâi este călcat în credinţă şi cel din urmă este trecut cu zorire către apariţie. Primul conduce în exterior astfel că fiecare trebuie să ducă o viaţă bună, ultimul călăuzeşte către interior astfel că fiecare ajunge de la o viaţă bună la bucuriile veşnice.

Să ajungă că am discutat aceste lucruri astăzi. Prin urmare, deoarece trecând la alte chestiuni noi am vorbit multă vreme prin digresiune, haideţi să păstrăm pentru altă lecţie lucrurile care sunt adăugate, noi care trebuie să fim reconfortaţi prin tăcere, nădăjduind în Cuvântul care viază şi împărăţeşte împreună cu Tatăl într-o unime cu Sfântul Duh, Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei