----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole (I)

 

Din 1582 încoace, calendarul iulian care a predominat timp de cel puţin 16 secole a fost înlocuit treptat cu calendarul gregorian. Calendarul gregorian a fost considerat o necesitate, pentru a întoarce echinocţiul de primăvară la data sa astronomică adevărată. Cu toate acestea, el nu a schimbat numărul şi numele lunilor sau zilelor săptămânii, ci a modificat doar modul de calculare a anilor bisecţi. După aceste două calendare, în Europa au fost introduse alte 5 sisteme calendaristice politice şi unul bisericesc, dar nici unul dintre cele politice nu a predominat în afara mediului său politic limitat în timp şi spaţiu.

Să trecem în revistă aceste calendare nereuşite: calendarul revoluţionar francez, calendarul theosebic inventat de Theophilos Kairis, calendarul revoluţionar al Uniunii Sovietice (sau ‘calendarul bolşevic’), calendarul fascist din Italia şi calendarul dictaturii Metaxas din Grecia anterior celui de-al doilea război mondial. În plus, vom discuta singurul dintre ele care este încă în uz, calendarul iulian îndreptat al Bisericii Ortodoxe, ca şi dificultăţile de a introduce un nou calendar.

 

I. Calendarul revoluţionar francez

După calendarul gregorian, următorul pas de reformă a calendarului a fost întreprins în Franţa, după Revoluţia Franceză de la 1789, care a dus la abolirea monarhiei şi declararea democraţiei. Revoluţionarii francezi, după ruperea legăturilor cu monarhia, au vrut să rupă şi legăturile lor cu calendarul religios-papal (aşa cum îl percepeau ei), reintroducând baza sa fundamentală, calendarul egiptean antic. Din acest motiv, ei au vrut să creeze un calendar care să conducă la decuplarea totală a statului de Biserică. Primele atacuri la adresa calendarului gregorian, însoţite de propunerile de reformă a calendarului, au avut loc în anii 1785-1788.

După căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, venise vremea ca revoluţionarii francezi să ceară cu şi mai mare zel un nou calendar, având ca punct de pornire primul an al Democraţiei. Astfel, în 1793, Adunarea Naţională i-a încredinţat lui Charles Gilbert Romme, preşedintele comisiei de educaţie publică, reforma calendarului. La rândul său, el le-a dat sarcina de a lucra la partea tehnică a chestiunii faimoşilor matematicieni Joseph-Louis Lagrange şi Gaspar Monge. Rezultatele studiilor celor doi matematicieni au fost supuse Adunării Naţionale în septembrie 1793 şi au fost acceptate imediat. În acelaşi timp s-a hotărât ca acest nou sistem calendaristic să fie aplicat neîntârziat.

Într-adevăr, Calendarul Republican al Revoluţiei de la 1789, precum a fost numit, a fost acceptat de Adunarea Naţională pe 5 octombrie 1793 şi a fost votat pe 4 decembrie 1793. Ca punct de pornire a cronologiei sale a fost stabilită o dată din trecutul recent, anume 22 septembrie 1792, cunoscută în noul calendar ca 1 Vendemiaire, data abolirii monarhiei şi declarării democraţiei, care coincidea întâmplător cu echinocţiul de toamnă astronomic. Astfel, ziua de Anul Nou a anului civil ‘revoluţionar’ a fost echinocţiul de toamnă al fiecărui an tropic, cronologia începând cu 22 septembrie 1792 sau 1 Vendemiaire a anului 1.

 

Calendarul revoluţionar francez, de Louis-Philibert Debucourt (1755-1832)

 

Anul acestui calendar ‘democratic’ era alcătuit din 12 luni a câte 30 zile, urmate de 5 sau 6 zile suplimentare, care, adăugate la sfârşitul celei de-a 12-a luni, adică între datele de 17 şi 22 septembrie, completau numărul total al zilelor anului. Astfel, numărul total al zilelor anului era din nou 365 sau 366 pentru anii bisecţi, păstrând tradiţia calendarului iulian şi a evoluţiei lui, calendarul gregorian.

Intervalul dintre zi şi noapte, de la miezul nopţii unei zile până la miezul nopţii zilei următoare, a fost împărţit în 10 ore, şi o sutime dintr-o astfel de oră a fost definită ca fiind ,,minutul decimal”. Adică, democraţii francezi au anulat sistemul hexadecimal de socotire a timpului şi l-au instituit pe cel mai simplu decimal (fiecare minut avea de asemenea 100 secunde). Săptămânile – deoarece erau legate de calendarul evreiesc şi fuseseră adoptate în interconexiune cu religia – au fost abandonate şi fiecare lună a fost împărţită în 3 decade. Numele zilelor săptămânii au fost de asemenea desfiinţate şi cele 10 zile ale fiecărui interval de 10 zile (o decadă) au fost numite în ordinea lor: prima, a doua, a treia, ..., a zecea zi (primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi, decadi). Ultima zi a fiecărei decade, decadi, era o zi de odihnă, dedicată închinării la Fiinţa Supremă.

Numele lunilor aveau aceeaşi terminaţie pentru fiecare grup de 3 luni şi erau inspirate din natură. Ele au fost inventate de un membru al Adunării Naţionale, poetul Philippe Fabre d’Eglantine (1750-1794). În 1783, acest poet şi dramaturg câştigase (cu lucrarea sa Studiul naturii, 1783) primul premiu acordat la festivalul florii de la Toulouse; premiul era o floare de măceş aurie, care este numită eglantine în franceză, şi el a adoptat acest cuvânt ca poreclă, cu care este cunoscut în istorie. Philippe Fabre era membru al grupului lui Danton, şi când prietenul său şi-a pierdut puterea politică, el a fost acuzat de corupţie din cauză că fusese implicat în dizolvarea scandaloasă a Societăţii Indiilor. Din acest motiv el a fost decapitat împreună cu Danton şi adepţii lui pe 5 aprilie 1794.

Calendarul democratic era pătruns de un duh anti-creştin, raţionalist şi iubitor de natură. Numele poetice ale lunilor anului împreună cu sensul lor şi corelaţia cu lunile noastre sunt precum urmează:

 

Calendarul revoluţionar francez

 

Anotimp
Luna
Sensul
Corelaţia
 
Toamnă
Vendemiaire
culegător de struguri
22 septembrie - 21 octombrie
Brumaire
ceţos
22 octombrie - 20 noiembrie
Frimaire
friguros
21 noiembrie - 20 decembrie
 
Iarnă
Nivose
cu zăpadă
21 decembrie - 19 ianuarie
Pluviose
ploios
20 ianuarie - 18 februarie
Ventose
vântos
19 februarie - 20 martie
 
Primăvară
Germinal
a mugurilor
21 martie - 19 aprilie
Floreal
împodobit cu flori
20 aprilie - 19 mai
Prairial
cu iarbă
20 mai - 18 iunie
 
Vară
Messidor
secerător
19 iunie - 18 iulie
Termidor
dătător de arşiţă
19 iulie - 17 august
Fructidor
dătător de fructe
18 august - 16 septembrie
 
Jour de la Vertu
Ziua Virtuţii
17 septembrie
 
Jour de la Genie
Ziua geniului
18 septembrie
 
Jour du Travail
Ziua Muncii
19 septembrie
 
Jour de l’Opinion
Ziua Opiniei
20 septembrie
 
Jour des Recompenses
Ziua Răsplăţilor
21 septembrie
 
Jour de la Revolution
Ziua Revoluţiei
22 septembrie
(numai în anii bisecţi)

 

Aceste date gregoriene variază puţin din cauza anilor bisecţi. Mai mult, din cauza incompatibilităţii dintre articolele III (Fiecare an începe la miezul nopţii zilei echinocţiului de toamnă pentru observatorul din Paris) şi X (... Cel de-al patrulea an al unei Franciade este sextil[1]) din Decretul Convenţiei Naţionale pentru epoca, începutul şi organizarea anului, şi pentru numele zilelor şi lunilor, calendarul nu este aplicabil după anul XVIII, deoarece nu este necesară o zi suplimentară bisectă pentru compatibilitatea cu anul tropic pentru anul XIX (cel de-al patrulea an al Franciadei), ci pentru anul XX (cel de-al cincilea an al Franciadei). În consecinţă, există sisteme diferite pentru convertirea datelor după anul XVIII şi datele corespunzătoare sunt uşor diferite pentru sisteme diferite.

Cele 5 sau 6 zile suplimentare au fost numite iniţial Sans Culottides, pentru a-i cinsti pe revoluţionarii care nu purtau pantalonii scumpi (culottes) ai aristocraţilor, ci pantaloni lungi pufoşi. Francezii care foloseau calendarul spuneau: prima Sans Culottide, cea de-a doua Sans Culottide etc. Numele general de ‘zile suplimentare’ a fost dat zilelor Sans Culottides pe 7 Fructidor din anul III, adică pe 24 august 1795.

 

Desen în culori din secolul XIX. Persoana din dreapta poartă pantalonii scurţi ai aristocraţilor, culottes

 

Numele sfinţilor asociate cu fiecare zi a anului în calendarele creştine au fost înlocuite cu nume de copaci, plante, flori, fructe şi grâne, de vreme ce acest calendar era conceput să nu aibă de-a face cu nomenclatura creştină.

Zilele suplimentare, dintre 17 şi 22 septembrie ale calendarului gregorian, erau dedicate: virtuţii, geniului, muncii, opiniei şi răsplăţilor.

Ziua Opiniei era în mod special importantă pentru caracterul ei singular: în această zi, fiecare cetăţean avea dreptul să-şi exprime liber opinia. La nivel colectiv, cetăţenii judecau public, deşi la modul figurat, pe toţi funcţionarii publici pentru faptele lor. În cursul acestei zile, era permisă orice fel de satiră, alături de desene, cântece satirice şi multe alte glume isteţe, care erau îndreptate către cei de la putere. Apoi rămânea celor de la putere să respingă prin virtute aceste acuzaţii umoristice. Din acest motiv, această zi era de asemenea considerată a fi dedicată Acţiunilor şi Virtuţii. Cea de-a şasea zi suplimentară adăugată în anii bisecţi era dedicată sărbătoririi Revoluţiei. S-a hotărât ca primul an bisect al noului calendar să fie anul III. Perioada de 4 ani dintre două Zile succesive ale Revoluţiei era numită Franciadă.

Minunata invenţie franceză de a numi lunile calendarului democratic cu nume care corespund climatului real al Franţei a fost ridiculizată de britanici (pe atunci duşmani ai francezilor) cu următoarea parodie:

 

Toamnă: răguşit, strănutător, îngheţat

Iarnă: alunecos, ud leoarcă, geros

Primăvară: ploios, înflorit, umbros

Vară: ţopăitor, culegător, mac[2].

 

Pentru vară, în alte părţi există varianta: cu grâu, canicular, dulce[3].

 

 

[1] An care are o zi în plus.

[2] În limba engleză, pentru fiecare anotimp sunt 3 cuvinte care rimează:

 

Fall: wheezy, sneezy, freezy

Winter: slippy, drippy, nippy

Spring: showery, flowery, bowery

Summer: hoppy, croppy, poppy

[3] Wheatty, heaty, sweety.