----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Partea a II-a
Biserica de Apus de la Revoluţia franceză până în prezent (1789-1910)
 
Capitolul III
Protestantismul de la 1789 până în prezent (1910)
 
§. 199. Misiunile protestante şi activitatea lor internă şi externă sau propagarea credinţei şi moralei creştine între coreligionari şi răspândirea religiei creştine în sens protestant între cei de altă credinţă [partea a doua]

 

b. Între mahomedani şi iudei

Mahomedanii de pretutindenea rezistă foarte mult a fi convertiţi, făcând abstracţie că până la 1855 în toate statele mahomedane se pedepsea cu moarte oricine ar fi încercat a converti mahomedani, cu toate că legea protestantă s-ar părea mai proprie de a atrage pe mahomedani, căci ea nu are cultul icoanelor, nici nu venerează pe Maica Domnului, două puncte contra căror cu deosebire s-au arătat fanatici mahomedanii. Dar ei nu numai rezistă oricărei încercări de a-i converti la creştinism, ci încă misionari mahomedani fac concurenţă energică misionarilor creştini mai cu seamă în Africa şi în Arhipelagul Indic.

Pentru convertirea iudeilor protestanţii încă din primele decenii ale secolului XIX au înfiinţat societăţi şi staţiuni de propagandă, aşa în Englitera, o societate ce are astăzi (1910) 38 staţiuni şi 130 misionari, la 1826 în Elveţia la Basel alta, la 1822 în Germania la Berlin alta şi la 1844 pentru provinciile Renane şi Westfalia alta. Mai târziu la 1870 Franz Delitzsch († 1890), profesor de teologia Vechiului Testament, a fundat în Lipsca o asemenea societate, la 1880 un Institutum Iudaicum (academie de ştiinţe pentru instrucţia iudeilor) şi la 1886 un seminar spre a forma teologi ca misionari la iudei; spre acest scop Delitzsch a edat de la 1863 revista ,,Saat auf Hoffnung” (Semănător întru Nădejde) şi la 1877 a tradus şi edat Noul Testament în limba evreiască; pe când Strack, profesor de teologia Vechiului Testament în Breslau a fundat şi aici la 1883 un Institutum Iudaicum, iară la 1885 revista misionară ,,Nathanail”.

Cu aceste mijloace s-au convertit la credinţa protestantă în cursul secolului XIX vreo 40.000 iudei din Europa de Vest. Protestanţii au făcut propagandă şi în Rusia, adică de la 1818 în Polonia, apoi de la 1860 în Basarabia la Chişinău, precum şi în Rusia meridională la Elisavetgrad. În Polonia se zice că au convertit vreo 400 de iudei; iar în Basarabia la Chişinău s-a format în 1882-1885 şi o mică sectă iudeo sau ebionitico-protestantă ,,Noul Israil”, ca rezultat al activităţii lui Iosif Rabinovici, advocat evreu; în sfârşit în Rusia meridională la Elisavetgrad, încă o asemenea sectă cu numele ,,Înfrăţirea legală biblică”, ce are şi în Londra o colonie de vreo 250 suflete.

 

c. Între răsăritenii ortodocşi şi heterodocşi

Excepţie de protestanţi anglicani, care până acum păstrează o atitudine simpatică creştinilor de Răsărit şi dispreţuiesc prozelitismul, protestanţii ceilalţi au început în secolul XIX ca şi romano-catolicii o propagandă activă între creştinii de Răsărit şi mai întâi între cei ortodocşi. În această privinţă se disting în primul loc presbiterienii; ca bază de operaţie ei şi-au ales de la 1815 Insula Malta, ce se afla sub dominaţie engleză. Aici înfiinţară colegii spre a forma misionari pentru creştinii ortodocşi, tipăriră pentru ei Biblia şi tractate protestante. Dar de la 1819 protestanţii începură a face propagandă direct în Biserica Ortodoxă de Răsărit, întâi pe coastele Mării Egee şi în Constantinopol, iar apoi în Asia Mică şi în Siria. Mijloacele iniţiale de pregătire pentru această propagandă directă, puse în practică chiar înainte de 1815 au fost răspândirea Bibliei încă din anul 1810 şi fundarea de şcoale.

La început grecii, crezând că este vorba numai de filelenism, n-au opus nici o rezistenţă, dar apoi, înţelegând intenţia protestanţilor, s-au ridicat la 1836 ca un singur om, şi Bibliile şi şcoalele protestante deveniră o oroare. Cu toate acestea protestanţii, şi mai ales cei din America de Nord, fac şi până astăzi propagandă în acelaşi mod şi nu chiar fără succes între bulgari, greci şi arabi, în Bulgaria, Macedonia, Grecia, Asia Mică, Siria, Palestina şi Egipt. În Rusia la 1826 s-a interzis protestanţilor a propaga activitatea Societăţii Biblice Britanice, ce se încuviinţase la 1813 sub controlul Bisericii, iară la 1833, chiar orice propagandă între creştini şi această interzicere s-a menţinut, însă n-a putut împiedica propaganda pe ascuns, până la 1905, când s-a proclamat libertatea cultelor. De atunci protestanţii fac şi în Rusia în toată libertatea propagandă între creştini şi nu chiar fără succes. În Caucaz, luteranii locali (77.000) numără printre coreligionari ai lor şi peste 30.000 armeni şi aproape 6.000 georgieni. În timpul cel mai recent nazareni şi adventişti se silesc cu mult zel a face prozeliţi între românii ortodocşi şi slavii de sud, şi nu chiar fără succes.

Protestanţii au avut succes mai mare între heterodocşii orientali din Turcia şi mai întâi între armeni. Mai ales presbiterienii din America de Nord au făcut între armeni de la 1837 prozeliţi. Deşi în 1855 armenii gregorieni s-au ridicat în contra conaţionalilor lor trecuţi la protestanţi şi începu o persecuţie furioasă, totuşi Englitera reuşi a pune sub protecţia Porţii pe armenii protestanţi, în număr de vreo 15.000. Tot aşa succes (ca 15.000 suflete) avură fără vreo luptă presbiterienii din America între creştinii ortodocşi precum şi între cei heterodocşi de Răsărit adică între iacoviţii din Palestina şi Siria. Presbiterienii din America de Nord înfiinţară staţiuni de propagandă şi între nestorienii din Curdistan, dar puţinii prozeliţi ce au făcut între nestorieni au fost pierduţi din cauza persecuţiilor sângeroase ale curzilor mahomedani în 1843, 1846 şi 1860.

Protestanţii anglicani, care sunt dominanţi în India, ce-i drept tolerează pe nestorienii din India, sau pe creştinii Sfântului Toma, să-şi exercite continuu cultul lor propriu, totuşi îi ţin sub tutela lor. De la 1825 protestanţii prin propaganda lor au avut oarecare succes neînsemnat şi între copţi, aşa că acum ei pretind că au vreo 50.000 copţi protestanţi. Cu deosebit zel au dirijat ei propaganda lor, dar în concurenţă cu romano-catolicii, la abisinienii monofiziţi. De la 1826 aceştia n-au mai putut scăpa nici de misionarii romano-catolici nici de cei protestanţi, cu toate că misionarii au fost adesea persecutaţi.

Teodor II, împărat (Negus) al Abisiniei au permis în sfârşit la 1855 să intre în ţară numai misionari protestanţi, care erau sub protecţia Engliterei, spre a converti pe iudei, dar în speranţa că prin mijlocirea lor va dobândi ajutor de la englezi spre a cuceri Egiptul şi a extermina mahomedanismul în Abisinia. Când însă la 1863 n-a obţinut acest ajutor, expulză la 1864 pe trimisul englez şi pe misionarii protestanţi; şi când ei n-au voit a părăsi ţara, despotul Negus ordona a-i prinde şi-i ţinu captivi 3 ½ ani. Din această cauză el avu război cu Englitera, care la 1868 umili Abisinia şi reduse pe Teodor până la extremul de a se sinucide, iar pe poporul său îl încurca în lungi războaie civile; totuşi deocamdată misionarii apuseni şi în particular cei protestanţi n-au avut o situaţie mai bună; ei nici de atunci n-au putut face mulţi prozeliţi, ba la 1885 împăratul Ioan (1872-1889) chiar i-au alungat din nou pentru un timp; ei şi sub succesorul său Menelic II nu se pare că au curând o deosebită perspectivă de succes, de când acesta la 1896 a respins incursiunea unei armate italiene.

Biserica Romano-Catolică este drept că astăzi (1910) are 10.000 de abisinieni uniţi şi Curia Romană a creat de curând anume pentru ei un vicar apostolic; iară protestanţii tot însă nu se pot făli cu coreligionarii abisinieni.

În §. 195 am dat numărul total de convertiţi, ce au făcut protestanţii cu concursul misiunilor lor.

 

În episodul următor
PERIODUL V
De la căderea Constantinopolei până in prezent (1453-1910)
Introducere
§. 166 bis. Dezvoltarea politică din întreaga lume