Trebuie să cugetăm la cele ce se grăiesc în biserică

De ce pomul acela se numea pomul cunoştinţei binelui şi răului ?

Ce înseamnă ‘astăzi vei fi cu mine în rai’ ?

 

de Sfântul Ioan Gură de Aur

 

PARTEA I

Iubesc postul pentru că este maica înfrânării şi izvor a toată filozofia. Dar îl iubesc şi pentru voi şi pentru dragostea voastră, pentru că mi-a strâns această sfântă şi cinstită mulţime, învrednicindu-mă să văd iarăşi feţele cele dorite şi dăruindu-mi să mă desfătez cu slobozenie întru acest frumos praznic şi sărbătoare.

Nu va greşi nimeni de va numi mulţimea voastră şi praznic şi sărbătoare dătătoare de nenumărate bunătăţi. Dacă cineva mergând la târg şi întâlnind vreun prieten, de multe ori se izbăveşte de întristarea ce o are, cu mult mai mult noi, nu în târg, ci la biserică venind şi nu întâmpinând un prieten, ci atâţia şi părinţi şi fraţi, cum nu ne vom izbăvi de toată suferinţa ?

Şi cum nu vom dobândi toată dulceaţa ? Voi care aţi venit aici nu sunteţi numai cu numărul mai mulţi decât cei ce se adună prin târg, ci şi despre cele ce se vorbesc, sunt cu mult mai preţioase decât acolo. Pentru că cei ce se adună prin târg de multe ori vorbesc despre lucruri nefolositoare şi despre cele ce nu li se potrivesc lor; de cele mai multe ori obişnuiesc să iscodească şi să cerceteze cu osârdie cele ce nu sunt ale lor.

Că este păcat şi primejdios a grăi şi a auzi astfel de cuvinte şi a ne lua după ele ridicându-se multe vifore din acest fel de adunări în familiile lor, nu vom arăta acum. Şi cum că este nefolositoare şi deşartă vorbirea aceea, deoarece niciodată nu va intra în acest fel de adunare un cuvânt duhovnicesc, nimeni nu mă va contrazice. Dar aici nu este aşa, ci toate sunt deosebite. Căci toată vorba nefolositoare este izgonită şi adusă înlăuntru toată învăţătura cea duhovnicească. Aici vorbim despre sufletul nostru, despre bunătăţile ce le va primi el, despre cununile ce se păstrează în ceruri, despre petrecerile cele strălucite, despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, despre pronia sau purtarea de grijă a tuturor şi despre toate cele referitoare la noi, adică pentru care pricină am fost făcuţi, în ce parte vom merge după ducerea de aici şi ce vrednicie vor avea atunci lucrurile noastre.

De petrecerea de acolo nu numai noi vom fi părtaşi, ci şi proorocii şi apostolii, şi ceea ce este mai minunat decât toate, Însuşi Iisus Stăpânul tuturora va sta în mijlocul nostru. Căci zice: Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor (Matei 18, 20.) Şi dacă El este în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui, cu mult mai mult va fi acolo unde vor fi adunaţi atâţia apostoli, prooroci, părinţi, bărbaţi şi femei. De aceea şi noi grăim cu mai multă osârdie despre făgăduinţa aceasta, dobândind ajutorul cel de acolo.

M-am făgăduit să vă vorbesc mai întâi despre pom, dacă nu cumva din gustarea din el i s-a făcut lui Adam cunoştinţa binelui şi răului, sau şi mai înainte de mâncare avea acea cunoştinţă. Deci, îndrăznind şi noi, zicem că Adam şi mai înainte de mâncare avea această cunoştinţă. Căci dacă n-ar fi ştiut ce este bun şi ce este rău, ar fi fost cu adevărat necuvântător şi decât dobitoacele cele necuvântătoare; şi stăpânul ar fi fost mai fără de minte decât slugile. Şi cum este cu cuviinţă ca oile şi caprele să ştie care iarbă le este folositoare şi care vătămătoare şi să aleagă ceea ce este curat şi folositor de ceea ce este vătămător, mai înainte de a gusta din ele, iar omul să se lipsească de acest dar. De n-ar fi avut această cunoaştere, de nimic n-ar fi fost vrednic, fiindcă ar fi fost mai prejos decât toate creaturile.

Ar fi fost mai bine să petreacă în întuneric şi să se lipsească de ochi, decât să nu ştie ce este bun şi ce este rău. Căci de vei lua această cunoştinţă din viaţa noastră, toată viaţa ai nimicit-o, umplând toate de multă tulburare. Aşadar, prin aceasta ne deosebim de dobitoacele cele necuvântătoare şi suntem mai buni decât fiarele, pentru că deosebim răutatea de fapta bună şi cunoaştem ce este rău şi ce este bun. Iar dacă noi cei de acum ştim aceasta, şi nu numai noi, ci şi sciţii şi barbarii, cu mult mai mult ştia aceasta atunci Adam, mai înainte de păcat. Oare să fi fost lipsit de capul bunătăţilor cel ce a fost cinstit cu atâtea daruri, adică cu chipul lui Dumnezeu, cu asemănarea Sa şi cu celelalte binecuvântări ? Binele şi răul nu-l cunosc numai aceia care sunt lipsiţi de mintea cea firească. Adam era plin de multă înţelepciune şi cunoscător al ambelor stări.

Că Adam era plin de înţelepciune duhovnicească, iată dovada: Şi au făcut Dumnezeu încă din pământ toate hiarele ţarinii şi toate păsările cerului, şi le-au adus la Adam să vază, ce nume le va pune; şi tot sufletul viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui (Facerea 2, 19). Cugetă dar de câtă înţelepciune era plin Adam, căci a pus nume la atâtea specii de animale, târâtoare şi păsări, şi toate potrivite cu fiecare. Şi Dumnezeu a primit acele nume şi nu le-a mai schimbat, pentru că zice Scriptura: Şi tot sufletul viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui. Nu ştia oare acesta ce este bun şi ce este rău ? Şi cum mai poate fi aceasta un subiect de dispută ? Apoi Dumnezeu a adus pe femeie la el, pe care văzând-o îndată a cunoscut pe părtaşa firii lui. Şi ce zice ? Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu (Facerea 2, 23). Fiindcă mai înainte cu puţin Dumnezeu adusese la el toate dobitoacele, acum Adam, vrând să arate că fiinţa aceasta nu este una din dobitoacele acelea, a zis: Iată os din oasele mele şi trup din trupul meu.

Unii zic că aceste cuvinte nu arată numai această înţelegere, ci şi felul creării, căci facerea femeii n-a mai fost în felul acesta. Şi de aceea a zis: Iată acum, pe care tâlcuindu-le mai în amănunt un alt tâlcuitor zicea: Iată odată, adică numai acum s-a făcut femeia din bărbat, iar după aceea nu va mai fi aşa, ci din amândoi. Os din oasele mele şi trup din trupul meu. Luând Dumnezeu din toată frământătura o bucată, aşa a făcut femeia, ca întru toate să se împărtăşească cu bărbatul. Şi aceasta se va chema femeie, pentru că din bărbatul său s-a luat (Facerea 2, 23). Vezi că şi numele îl pune pentru ca să ne înveţe prin el împărtăşirea firii, iar felul creării să fie pricină de dragoste statornică şi de unire într-un cuget. Apoi ce zice ? Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Nu a zis simplu ‘se va uni’, ci se va lipi, arătând prin aceasta unirea cea strânsă. Şi vor fi amândoi un trup.

Deci cel ce ştie atâtea, spune-mi, nu ştia ce este bun şi ce este rău ? Şi dacă nu ştia ce este bun şi ce este rău mai înainte de a mânca din pom, ci a primit cunoştinţa aceasta după mâncare, oare păcatul i s-a făcut învăţător de înţelepciune, iar şarpele nuScriptura 71 mai este amăgitor, ci sfătuitor de cele de folos ? Dar să nu fie ! Nu sunt acestea aşa ! Şi dacă nu ştia ce este bun şi ce este rău cum a primit porunca ? Căci nimeni nu dă lege la cel ce nu ştie ce este călcarea de lege. Iar Dumnezeu a dat porunca, iar după ce a călcat-o l-a pedepsit, pe care nici una din ele nu le-ar fi făcut, de nu i-ar fi dat omului de la început putere de a cunoaşte fapta bună şi răutatea.

 

Adam şi Eva izgoniţi din rai după ce au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului

 

Iată că din toate cele spuse v-am dovedit că Adam a cunoscut binele şi răul nu după mâncarea din pom, ci mai înainte de aceasta. Pe toate acestea să le ţinem minte, iubiţilor, că ducându-ne acasă, să punem îndoită masă şi bucatelor şi acestor cuvinte. Bărbatul să spună cele ce s-a grăit, iar femeia să se înveţe; să asculte şi copiii, şi nici slugile să nu se lipsească de ascultarea acestora.

Fă din casa ta biserică, fiindcă eşti răspunzător şi de mântuirea ta şi de cea a copiilor şi slugilor. Şi precum nouă ni se va cere seama pentru voi, aşa fiecăruia din voi i se va cere seama pentru femeie, copii şi slugi. Şi de la acest fel de cuvântări vom avea vise dulci lipsite de năluciri rele, pentru că sufletul îşi imaginează de obicei noaptea în somn ceea ce cugetă ziua. Şi dacă în fiecare zi ne vom aduce aminte de cele ce se grăiesc, nu vom avea trebuinţă de multa osteneală, căci voi veţi înţelege mai bine cuvântul, iar noi vom face mai cu osârdie învăţătura. Deci ca să primim mai mult folos şi noi şi voi, noi învăţând, iar voi ascultând, să puneţi împreună cu masa cea trupească şi pe cea duhovnicească. Ele vă vor fi vouă întărire şi podoabă, iar cele ale vieţii acesteia Dumnezeu pe toate le va îndrepta, făcându-le lesnicioase. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

 

De ce pomul acela se numea pomul cunoştinţei binelui şi răului ?

Ieri am rugat mult dragostea voastră ca să vă aduceţi aminte de cele ce s-au grăit şi seara să puneţi îndoită masă, una a bucatelor şi alta, lângă aceasta, a ospăţului din cuvinte. Dar oare aţi făcut aşa şi aţi pus masă îndoită ? Ştiu că aţi făcut şi v-aţi împărtăşit nu numai din aceea, ci şi din aceasta. Căci nu suferiţi să vă sârguiţi pentru cele de jos şi să vă leneviţi despre partea cea mai bună.

Pentru că mai bună este aceasta decât aceea. Pe aceea a alcătuit-o mâinile bucătarilor, iar pe aceasta limbile proorocilor; şi aceea se face din cele de pe pământ, iar aceasta din roada Duhului. Bucatele acestei mese se strică, iar ale celeilalte sunt nestricăcioase. Acestea întreţin viaţa noastră de acum, iar acelea ne povăţuiesc la ceea ce va să fie. Şi că împreună cu masa aceea aţi pus şi pe aceasta o ştiu, nu întrebând pe un pânditor al vostru sau pe vreo slugă, nu, pe vestitorul cel mai de încredere decât aceştia. Pe care ? Pe afirmaţia voastră de ieri pentru cele ce s-au grăit; pe lauda cea pentru învăţătură. Fiindcă, zicând ieri ca fiecare să-şi facă din casa sa biserică, aţi aprobat strigând, arătând prin aceasta dragostea pentru cele ce s-au grăit. Iar cel ce ascultă cu dragoste şi cu dulceaţă cele ce se grăiesc este pregătit şi pentru împlinirea cu lucrul a celor ce se grăiesc. Pentru aceasta şi astăzi m-am pregătit mai cu osârdie la învăţătură. Dar deşteptaţi-vă şi acum cu mintea, căci nu numai cel ce grăieşte trebuie să fie treaz cu mintea, ci şi cei ce aud trebuie să fie osârduitori şi luători aminte; şi mult mai mult cei ce aud decât cel ce grăieşte.

Noi avem osârdie să împărţim banii cei stăpâneşti, dar osteneala voastră este mai mare, că trebuie să-i primiţi şi cu multă grijă să-i păziţi. Iar după ascultare puneţi încuietori şi zăvoare la uşile sufletului, pe gândurile cele înfricoşate, ca nişte păzitori. Căci furul este fără ruşine, priveghează totdeauna, năvăleşte neîncetat şi de nu va reuşi, nu va înceta să încerce. Păzitorii să fie înfricoşaţi. Şi de vor vedea pe diavolul că vine şi vrea să răpească ceva din cele puse la păstrare, să-l alunge cu multă strigare. Şi de vor năvăli griji ale acestei vieţi, să le oprească. Iar dacă va face supărare uitarea cea firească, cugetarea să întărească pomenirea. Căci nu este mică primejdia a pierde banii stăpânului. Şi dacă cei ce primesc aceşti bani se pedepsesc de multe ori cu moarte, dacă îi vor risipi, oare cei ce au primit cuvintele acestea cu mult mai scumpe decât banii, ce pedeapsă nu vor suferi ?

Cei ce primesc banii lumeşti sunt datori numai cu paza lor, iar cu altceva nimic; câţi au primit tot atâţia trebuie să dea înapoi şi mai mult altceva nimeni nu va cere de la ei. Însă faţă de cuvintele lui Dumnezeu suntem datori nu numai cu păzirea lor, ci şi cu înmulţirea lor. Căci ni se porunceşte să dăm înapoi nu numai pe cele ce le-am primit, ci îndoit mai mult. Şi dacă ar fi fost numai porunca să păziţi cele încredinţate, şi aşa lucrul avea trebuinţă de multă osârdie. Dar când Stăpânul nostru ne porunceşte să înmulţim ceea ce am primit, socoteşte de câtă osteneală şi grijă avem trebuinţă noi. De aceea, unul încredinţându-i-se 5 talanţi a adus încă pe atâţia. Şi cei 5 talanţi erau darul iubirii de oameni a lui Dumnezeu, dar trebuie ca sluga să-şi arate osârdia sa. La fel cel căruia i se încredinţaseră 2 talanţi a lucrat alţi 2, pentru aceasta s-a învrednicit de aceeaşi cinste de la Stăpânul său. Cel căruia i se încredinţase un talant, l-a adus înapoi neîmpuţinat fără lipsă, dar pentru că nu a neguţătorit cu el înmulţindu-l a luat pedeapsa cea mai de pe urmă.

Şi pe bună dreptate. Căci zice Dumnezeu, dacă ar fi trebuit să-i dau numai pentru ca să-i păzească, fără ca să-i înmulţească, nu i-aş mai fi dat în mâinile slugilor. Dar vezi aici iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Cel căruia i se încredinţaseră 5 talanţi a mai adus 5; cel căruia i s-au încredinţat 2 a adus alţi 2; amândoi au primit aceeaşi răsplată. Căci precum a zis celui dintâi: Bine, slugă bună şi credincioasă; peste puţine ai fost credincios, peste multe te voiu pune (Matei 25, 21) aşa spune şi celui de-al doilea: Bine, slugă bună şi credincioasă; peste puţine ai fost credincios, peste multe te voiu pune (Matei 25, 23). Cele aduse nu sunt aceleaşi, dar plata este aceeaşi, căci şi pe al doilea l-a învrednicit de aceeaşi cinste cu cel dintâi.

Dar de ce aşa ? Pentru că Dumnezeu nu a luat aminte la suma ce s-a adus, ci la puterea celor ce au lucrat şi au negustorit. Căci fiecare din aceştia a lucrat cele după puterea sa. Iar faptul că unul a adus mai mult, iar celălalt mai puţin, nici osârdia primului, nici trândăvia celui de-al doilea nu a făcut aceasta, ci deosebirea lucrului încredinţat. Acela a luat 5 şi a adus alţi 5; acesta a luat 2 şi a adus alţi 2, dar cu nimic nu este mai prejos decât primul în privinţa osârdiei. Căci şi acesta şi acela au înmulţit îndoit talanţii ce li s-au încredinţat. Iar cel ce a luat numai unul, tot pe acela l-a adus, pentru aceea s-a şi pedepsit.

Aşadar, aţi văzut câtă pedeapsă stă asupra celor ce nu negustoresc banii cei împărăteşti. De aceea să-i păzim, să-i negustorim şi să agonisim multă dobândă din ei. Să nu zică cineva: sunt prost, sunt ucenic, nu am darul învăţăturii, sunt neînvăţat şi nevrednic. Dar cu toate că eşti prost, neînvăţat, cu toate că ţi s-a încredinţat numai un talant, lucrează ceea ce ţi s-a dat şi vei lua aceeaşi plată cu cel ce învaţă. Faptul că păstraţi cele ce s-au grăit cu multă luare aminte, sunt încredinţat foarte. Şi ca să nu cheltuim tot cuvântul despre aceasta să vă dăruiesc dragostei voastre şi cele ce urmează la ce s-a zis ieri, ca plată pentru cele păstrate. Căci celui ce i s-au încredinţat cele de mai înainte şi le-a păzit, i se pot da cu vrednicie şi altele.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 71/iulie-august 2012 

 

 

 

PARTEA A II-A

Deci care era istorisirea pe care v-am spus-o ieri ? Cuvântul a fost despre pomul acela. Şi am arătat că omul ştia binele şi răul mai înainte de a mânca din pom şi era plin de multă înţelepciune, fiindcă a pus nume fiarelor, şi-a cunoscut femeia, căci a zis: Iată acum os din oasele mele (Facerea 2, 23), a vorbit despre nuntă, despre facerea de copii, despre însoţire şi despre tată şi mamă, fiindcă a primit porunca.

Astăzi vom vorbi despre faptul că pomul acela s-a numit al cunoştinţei binelui şi răului, şi că omul nu a luat cunoştinţă de la el. Nu este lucru mic a învăţa şi a şti pentru ce pomul acela se numeşte astfel, deoarece diavolul a zis: Ori în ce zi veţi mânca dintr-însul, se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei cunoscând binele şi răul (Facerea 3, 5). Cum dar, mă vei întreba, nu a pus în pom cunoştinţa binelui şi răului ? Dar spune-mi, cine a pus-o ? Oare diavolul ? Da, poate vei zice, atunci când a zis: Veţi fi ca nişte dumnezei cunoscând binele şi răul. Dar îmi aduci mărturia vrăjmaşului şi pizmaşului ? Şi ce dacă a zis acestea ? Oare s-au făcut dumnezei ? Aşa cum nu s-au făcut dumnezei, aşa n-au luat nici cunoştinţa binelui şi răului. Căci mincinos este acela şi nu grăieşte nimic adevărat şi întru adevăr nu a stătut (Ioan 8, 44). Deci să nu aducem mărturia vrăjmaşului, ci să vedem din lucruri pentru care pricină pomul se numeşte al cunoştinţei binelui şi răului.

Mai întâi, de credeţi de cuviinţă, să cercetăm ce este binele şi răul. Ce este dar binele ? Ascultarea. Şi răul ? Neascultarea. Şi ca să nu ne rătăcim cercetând firea binelui şi răului, să căutăm acestea din Scripturi. Şi că binele şi răul sunt ceea ce am spus, ascultă ce zice proorocul: Ce este bun ? Sau ce cere Domnul de la tine (Miheea 6, 8). Spune, ce este bun ? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău. Vezi că binele este ascultarea ? Căci ea iese din dragoste. Şi iarăşi: Două şi rele a făcut poporul meu: m-a părăsit pre mine izvorul apei vieţii, şi şi-au săpat luişi fântâni surpate, care nu vor putea ţine apă (Ieremia 2, 13). Vezi că răul este neascultarea şi părăsirea ? Deci, până acum, să ţinem minte că binele este ascultarea, iar răul neascultarea, ca să putem înţelege şi celelalte.

Dar pomul acesta se numeşte pomul cunoştinţei binelui şi răului pentru că porunca referitoare la încercarea ascultării şi neascultării la el s-a dat. Adam ştia şi mai înainte de poruncă că bun lucru este ascultarea şi rău neascultarea, dar pe urmă a cunoscut mai bine prin cercare. Căci şi Cain ştia că uciderea de frate este o faptă rea şi mai înainte de uciderea fratelui său. Şi că ştia aceasta, ascultă ce zice: Să ieşim la câmp (Facerea 4, 8). Dar pentru care pricină îl tragi la câmp, smulgând pe fratele tău din braţele cele părinteşti ? Pentru ce îl duci în pustie ? De ce îl lipseşti de purtarea de grijă ? Pentru ce îl depărtezi de vederea părinţilor ? Dacă nu te temi de păcat, de ce îţi ascunzi îndrăzneala ? Pentru ce şi după ce ai făcut uciderea, întrebat fiind, te necăjeşti şi minţi ? Că întrebându-te Dumnezeu: Unde este Avel fratele tău ?, ai zis: Au doar păzitor sunt eu fratelui meu ? Din toate acestea arătat este că ştiind binele şi răul, totuşi l-ai lucrat. Deci precum acesta ştia binele şi mai înainte şi ce faptă rea este uciderea, dar a cunoscut mai bine după aceea când a primit pedeapsa, căci a auzit: Gemând şi tremurând vei fi pre pământ (Facerea 4, 12), aşa şi tatăl lui avea cunoştinţa binelui şi răului mai înainte de a mânca, deşi nu aşa clară ca după mâncarea din pom.

Dar ce zic ? Pe cele rele toţi le ştim de mai înainte de a le lucra, dar le cunoaştem mai curat după ce le lucrăm şi mult mai lămurit când suntem pedepsiţi pentru ele. Căci şi Cain ştia cu adevărat de mai înainte ce rău este uciderea de frate, dar pe urmă a cunoscut mai curat prin pedeapsă. Şi noi ştim că bună este sănătatea şi grea boala şi mai înainte de cercare, dar cunoaştem mult mai bine deosebirea dintre ele când cădem în boală. În acest fel, şi Adam ştia cu adevărat că binele este ascultarea şi răul neascultarea, dar pe urmă a cunoscut mai bine, când gustând din pom a fost scos afară din rai, căzând din acea fericire. Şi fiindcă a căzut în pedeapsă gustând din pom, pedeapsa l-a învăţat mai bine, prin faptă, cât este de rău a nu asculta de Dumnezeu şi cât este de bine a asculta de El.

Din această pricină, pomul se numeşte al cunoştinţei binelui şi răului. Dar dacă nu firea pomului a dat cunoştinţa binelui şi răului, ci pedeapsa dată pentru neascultare cu privire la gustarea din acesta, învăţaţi mai bine aceasta, pentru care motiv se numeşte pom al cunoştinţei binelui şi răului.

Pentru că Scriptura are obicei ca, atunci când se petrece ceva într-un loc şi în oarecare vreme, de la cele petrecute să se numească şi locurile şi vremurile acelea. Şi ca cele zise să se facă mai luminate, vă voi aduce o dovadă. Iacov oarecând a săpat nişte fântâni. Aceste fântâni vecinii s-au ispitit să le strice, şi de aici s-a făcut oarecare vrajbă. Atunci, una din fântâni s-a numit vrajbă. Nu pentru că fântâna vrăjmăşuia, ci pentru că la ea s-a făcut vrajba. Aşa şi pomul acela se numeşte al cunoştinţei binelui şi răului, nu pentru că el avea cunoştinţă, ci pentru că la el s-a făcut arătarea cunoştinţei binelui şi răului. Şi Avraam a săpat fântâni şi l-a vrăjmăşuit Avimeleh. Apoi s-au adunat, au potolit cearta şi făcând jurământ unul cu altul, au numit fântâna aceea fântâna jurământului (potrivit Facerea 21, 31). Nu pentru că fântâna a jurat, ci pentru că la fântâna aceea s-a făcut jurământul. Vezi că nu locurile pricinuiesc lucrurile, deşi îşi iau numirile de la lucruri.

Şi ca să se facă mai luminate cele ce am zis, de nevoie este să aducem de faţă unele pilde. Iacov a văzut tabăra lui Dumnezeu şi l-au întâmpinat pe el îngerii lui Dumnezeu. Şi a chemat numele locului aceluia: tabere (Facerea 32, l-2). Şi s-a numit locul acela tabără cu toate că nu era nici o tabără acolo, doar fiindcă a văzut-o. Vezi că de la lucrul cel ce s-a întâmplat în acel loc, a primit locul numele ? Aşa şi pomul acela s-a numit al cunoştinţei binelui şi răului, nu pentru că el avea cunoştinţa binelui şi răului, ci pentru că la el s-a făcut dovedirea cunoştinţei binelui şi răului şi ispitirea ascultării şi neascultării.

Şi iarăşi Iacov a văzut pe Dumnezeu precum este cu putinţă omului a-L vedea şi a numit locul acela casa lui Dumnezeu (Vet-il). De ce ? Pentru că a grăit cu Dumnezeu acolo (potrivit Facerea 35, 15). Dar nu locul era casa lui Dumnezeu, ci de la fapta ce s-a petrecut în locul acela s-a dat numirea. Vezi prin câte s-a dovedit că Scriptura are obicei să numească locurile de la lucrurile ce s-au întâmplat în ele ? Şi acest lucru obişnuieşte să-l facă şi la vremuri. Dar pentru ca să nu vă chinuiesc, haideţi să mutăm cuvântul nostru de la cele mâhnicioase la cele veselitoare. Căci s-a ostenit mintea voastră petrecând în înţelegerile cele subţiri. Pentru aceasta, bine este a o odihni, ospătând-o cu înţelegeri mai uşoare şi mai veselitoare.

Deci să ne întoarcem la lemnul Crucii cel mântuitor, căci acesta a încetat toate relele pe care le-a adus acela. Dar mai bine zis, nu acela a adus relele, ci omul, rele pe care le-a nimicit mai pe urmă Hristos, aducând mult mai mari bunătăţi decât cele pierdute. Pentru aceasta, Pavel zice: Unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit darul (Romani 5, 20), adică mai mare este darul decât păcatul, căci iarăşi zice: Ci nu precum greşeala, aşa şi darul (Romani 5, 15). Fiindcă Dumnezeu nu a dăruit numai cât a greşit omul; dobânda nu este la fel cu paguba, câştigul nu este la fel cu stricarea de corabie, ci mai multe sunt cele bune dăruite în locul celor rele. Şi pe bună dreptate.

Căci pe cele rele le-a adus robul şi erau mai puţine, iar pe cele bune le-a dăruit Stăpânul şi prin urmare sunt mult mai multe. De aceea zice: Ci nu precum greşeala, aşa şi darul, după care arată deosebirea, zicând: Că păcatul dintr-unul este spre osândire, iar darul din multe greşeli spre îndreptare (Romani 5, 16). Dar nu este lămurit ceea ce s-a zis, ci Scriptura 72este nevoie să aducem explicarea. Că un păcat a adus atâta rău, iar darul nu a dezlegat numai acel păcat, ci alte multe, de aceea zice: Iar darul din multe greşeli spre îndreptare. Pentru aceasta, şi Ioan Botezătorul striga: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29), nu care ridică păcatul lui Adam. Ai văzut că nu este greşeala precum darul ? Căci mai multe bunătăţi ne-a adus Lemnul acesta, decât răutăţile cele dintru început.

 

Adam. Frescă din Catedrala Schimbarea la Faţă a Domnului din Novgorod, pictată de Teofan Grecul, secolul al XIV-lea

 

Şi aceasta am zis ca să nu socoteşti că strămoşii cei dintâi ţi s-au făcut pricinuitori de rele. Diavolul l-a scos pe Adam din rai, dar Hristos l-a adus în el pe tâlhar. Vezi deosebirea. Acela l-a scos pe om care nu avea păcat, ci numai o întinăciune a neascultării, iar Hristos l-a adus în rai pe tâlharul care purta nenumărate sarcini de păcate. Numai această minune a făcut, că l-a adus pe tâlhar în rai, şi alta nu ? Se poate spune alta mai mare. Nu numai că a adus un tâlhar în rai, dar l-a adus mai înainte de toţi, chiar şi de apostoli, ca nimeni din cei de pe urmă să nu se deznădăjduiască de mântuirea şi intrarea în rai, văzând pe cel plin de toate relele petrecând în curţile cele împărăteşti.

 

Ce înseamnă ‘astăzi vei fi cu mine în rai’ ?

Dar să vedem, oare n-a arătat cumva tâlharul osteneli, isprăvi şi fapte ? Nu, ci cu un simplu cuvânt, cu credinţa numai, a sărit în rai mai înainte de apostoli. Să cunoşti deci că nu a putut arăta buna cunoştinţă a aceluia cât a atârnat iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care a făcut toată isprava. Căci ce a zis tâlharul ? Sau ce a făcut ? Oare a postit ? Oare a plâns ? Sau s-a ostenit ? Oare a arătat pocăinţă vreme îndelungată ? Nicidecum. Ci pe cruce fiind a dobândit mântuirea. Vezi graba ? De pe cruce la cer, de la osândă la mântuire. Dar care sunt cuvintele acelea care i-au adus atâtea bunătăţi şi ce putere au ? Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta (Luca 23, 42).

Vezi, a cerut să ia bunătăţi, fără să arate vreo osârdie prin lucruri. Da, dar Cel ce ştia inima lui, nu a luat aminte la cuvinte, ci la aşezarea minţii lui. Căci cei ce s-au îndulcit de învăţături prooroceşti, cei ce au văzut semnele, cei ce au văzut minunile, ziceau despre Hristos că are drac şi înşeală poporul (potrivit Ioan 7, 20). Iar tâlharul, care nu a auzit de prooroci, care nu a văzut minuni, care L-a văzut pe Hristos pe cruce, nu a luat aminte la necinste, nici nu a căutat la lipsa de slavă, ci privind la dumnezeire, a zis: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Lucru nou şi vrednic de mirare este acesta. Vezi cruce şi pomeneşti de împărăţie ? Ce lucru vrednic de împărăţie ai văzut ? Ci numai un Om răstignit, lovit cu palme, batjocorit, prihănit, scuipat, bătut cu toiege. Acestea sunt vrednice de împărăţie, spune-mi ? Vezi că el nu cerceta cele de afară, ci privea cu ochii credinţei ? De aceea, nici Dumnezeu nu a căutat la cuvintele cele simple, ci precum acesta a privit la dumnezeire, aşa şi Dumnezeu a privit la inima tâlharului, şi zice: Astăzi împreună cu mine vei fi în rai (Luca 23, 43). Luaţi aminte, căci de aici răsare o întrebare care nu este mică.

Maniheii, câinii cei mulţi şi turbaţi care muşcă pe furiş, arată chipul blândeţii, dar turbarea cea cumplită o au înăuntru şi cu pielea oii ascund lupul. Dar tu să nu cauţi la ceea ce se vede, ci cercetează fiara cea ascunsă înăuntru. Deci aceştia, luând textul acesta, spun că Hristos a grăit: Amin zic ţie: astăzi împreună cu mine vei fi în rai. Deci răsplătirea bunătăţilor s-a făcut acum şi de prisos mai este învierea. Şi dacă în ziua aceea tâlharul a primit cele bune, iar trupul lui nu a înviat nici până astăzi, nu va mai fi înviere a trupurilor. Oare aţi înţeles ceea ce s-a zis, sau este nevoie să repet a doua oară ?

Amin zic ţie: astăzi împreună cu mine vei fi în rai. Deci a intrat tâlharul în rai fără trup, zic ei, deoarece nu putea altfel fiindcă trupul lui nu a fost îngropat, nici nu s-a risipit făcându-se praf; şi nicăieri nu s-a zis că l-a înviat pe el Hristos. Iar dacă l-a adus pe tâlhar în rai şi a dobândit bunătăţile fără trup, a arătat că nu mai este înviere a trupurilor. Căci de ar fi fost înviere a trupurilor, atunci nu ar fi zis: Astăzi împreună cu mine vei fi în rai, ci la sfârşit când se zice că este învierea trupurilor. Iar dacă acum l-a adus pe tâlhar în rai şi trupul lui a rămas afară şi s-a stricat, dovedit lucru este că nu există înviere a trupurilor. Aşa zic aceia. Dar să primiţi acum şi cele de la noi, şi mai bine zis nu cele de la noi, ci cele din dumnezeiasca Scriptură, căci nu grăim cele ale noastre, ci cele ale Sfântului Duh.

Ce zici ? Trupul nu se împărtăşeşte de cununi ? De osteneli s-a împărtăşit, iar de răsplată nu ? Şi dacă la vremea luptei el a vărsat cele mai multe sudori, oare la vremea plătirilor numai sufletul să se încununeze ? Nu auzi pe Pavel ce zice ? Pentru că noi toţi trebuie să ne arătăm înaintea divanului lui Hristos; ca să ia fiecare după cum a făcut, cele ce s-au lucrat prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10). Sau: Că se cade stricăciosul acesta să se îmbrace întru nestricăciune şi muritorul acesta să se îmbrace întru nemurire (I Corinteni 15, 53). Care muritor ? Sufletul sau trupul ? Dovedit este că trupul, pentru că sufletul din fire este nemuritor, iar trupul muritor. Şi cu toate că ei taie multe din acestea, totuşi din cele ce au rămas vom arăta unitatea celor tăiate.

A intrat tâlharul în rai, zic ei. Şi ce ? Oare nu acestea sunt bunătăţile pe care ni le-a făgăduit nouă Dumnezeu ? Auzi pe Pavel ce zice despre bunătăţile acelea: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici la inima omului nu s-a suit (I Corinteni 2, 9). Iar raiul şi ochiul lui Adam le-a văzut şi urechea lui le-a auzit şi inima lui le-a primit, căci despre el vorbim de atâtea zile. Cum dar a primit tâlharul bunătăţile, când Dumnezeu nu S-a făgăduit să ne aducă în rai, ci în cer, şi nu a propovăduit despre împărăţia raiului, ci despre împărăţia cerurilor ? Că zice: De atunci au început Iisus a propovădui şi a zice: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4, 17).

Ai pierdut raiul, dar Dumnezeu ţi-a dat cerul, ca să arate iubirea Sa de oameni şi să rănească pe diavolul, arătând că deşi va face nenumărate vrăjmăşii asupra neamului omenesc, cu nimic nu va spori, căci Dumnezeu ţi-a deschis cerul. Ai fost osândit la osteneală vremelnică, dar ai fost cinstit cu viaţă veşnică. A poruncit pământului să scoată mărăcini şi ciulini, dar sufletul ţi-a odrăslit roadă Duhului. Vezi că mai mare este câştigul ca paguba ? Că mai multă este bogăţia, priveşte: Dumnezeu a zidit pe om din pământ şi din apă şi l-a aşezat în rai, dar cel zidit nu s-a păzit bine, ci s-a răzvrătit. Nu-l mai zideşte a doua oară din pământ şi din apă, ci din apă şi din duh şi nu-i mai făgăduieşte raiul, ci împărăţia cerurilor. Şi ascultă acum: când Nicodim, fruntaşul iudeilor, nu pricepea naşterea cea de sus şi întreba cum este cu putinţă ca omul, bătrân fiind, să se nască a doua oară, atunci Hristos îi descoperă luminat chipul naşterii: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Deci dacă a făgăduit împărăţia cerurilor, iar pe tâlhar l-a adus numai în rai, dovedit este că nu i-a dat încă toate cele bune.

Dar la aceste cuvinte ei zic altceva. Ei spun că Hristos, vorbind aici de rai, nu s-a referit la rai, ci la împărăţia cerurilor. Şi fiindcă vorbea către un tâlhar, care nu auzise nimic din dogmele cele înalte, nu ştia despre prooroci, nu a venit niciodată la lăcaşul Domnului, nu s-a împărtăşit de dumnezeiasca ascultare şi nici nu ştia despre împărăţia cerurilor, ci toată vremea vieţii sale o petrecuse în pustietăţi şi făcuse ucideri, de aceea îi spune: Astăzi împreună cu mine vei fi în rai, cu numele cel obişnuit de rai însemnând împărăţia cerurilor. Asta o primesc. Dar zici că a intrat în împărăţia cerurilor. Dar de unde este arătat ? Din aceea că a zis: Astăzi împreună cu mine vei fi în rai. Şi ca să vedem că înţelegerea aceasta este forţată, vom dovedi luminat.

Hristos a spus: Cel ce nu crede [în Fiul], iată este judecat (Ioan 3, 18). Cum este judecat ? Din pricina păcatului, cu toate că n-a fost încă înviere, nici pedeapsă şi osândă. Şi iarăşi zice: Cel ce ascultă cuvintele mele şi crede celui ce m-au trimis pre mine … s-a mutat din moarte în viaţă (Ioan 5, 24). Nu a zis se va muta, ci s-a mutat. De ce ? Din pricina faptei bune. Deci, precum acela a fost judecat, când încă nu a fost judecată şi celălalt s-a mutat, când încă nu a murit, vorbind despre acela din pricina păcatului, iar despre celălalt din pricina faptei bune, hotărând nişte lucrări ce nu s-au făcut ca şi cum s-ar fi făcut, aşa a vorbit şi către tâlhar. Şi doctorii, când vor vedea vreun bolnav că nu mai are nădejde de viaţă, zic că este mort cu toate că-l văd că suflă încă. Şi precum acela a murit pentru doctori fiindcă nu mai are nădejde de vindecare, aşa tâlharul a intrat în cer fiindcă nu mai putea să se întoarcă spre pierzare. La fel a auzit Adam: Ori în ce zi veţi mânca din el cu moarte veţi muri (Facerea 2, 17). Dar oare a murit în aceeaşi zi ? Nicidecum. Ci a trăit 900 ani şi mai mult după ziua aceea. Cum dar a zis Dumnezeu că în acea zi vor muri ? Cu hotărârea, iar nu cu trupul. Aşa şi tâlharul a intrat în cer.

Dar ascultă şi ce zice Pavel arătând că nimeni nu a luat încă răsplătirea bunătăţilor. Vorbind despre prooroci şi drepţi a spus: După credinţă au murit aceştia toţi, neluând făgăduinţele, ci de departe văzându-le şi sărutându-le … pentru că Dumnezeu ceva mai bun pentru noi mai înainte văzând, ca să nu ia fără de noi săvârşirea (Evrei 11, 13 şi 40).

Păstraţi acestea şi aduceţi-vă aminte de ele, învăţând pe cei ce nu le-au auzit. Şi să le cugetaţi fiecare din voi şi în târg, şi la biserică, şi acasă, că nimic nu este mai dulce decât vorbirea despre Dumnezeu. Şi ascultă ce zice despre aceasta proorocul: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea gurii mele (Psalmi 118, 103). Deci hrana aceasta pune-o la masa cea de seară, ca să o umpli de dulceaţa cea duhovnicească. Nu vedeţi oamenii cei bogaţi cum la mesele lor aduc lăutari şi fac din casa lor teatru şi club ? Tu fă din casa ta cer. Şi o vei face nu schimbând pereţii, nici mutând temeliile, ci chemând la masa ta pe Însuşi Stăpânul cerurilor.

Şi nu Se ruşinează Dumnezeu de o astfel de cină, fiindcă acolo unde este învăţătura cea duhovnicească, este şi înfrânare şi cucernicie şi blândeţe. Unde bărbatul, femeia şi copiii petrec uniţi în dragoste şi într-un gând, legaţi fiind cu legăturile faptei bune, acolo, în mijlocul lor, petrece şi Hristos. Căci El nu caută tavan poleit, nici stâlpi pictaţi, nici marmuri frumoase, ci podoabă a sufletului şi frumuseţe a minţii şi masă plină de dreptate şi de roade ale milosteniei. Şi de va vedea acest fel de masă, degrabă vine şi Se face părtaş ei, pentru că El este Cel ce a zis: Am flămânzit şi mi-aţi dat de am mâncat (Matei 25, 35). Deci, când vei vedea vreun sărac strigând tare şi vei da din cele puse înainte pe masa ta celui lipsit, prin slugă ai chemat la masa ta pe Stăpânul şi ai umplut-o de binecuvântări, şi prin pârga aceea ai dat pricină să se umple jitniţele tale de multe bunătăţi.

Iar Dumnezeul păcii, Cel ce dă pâine spre mâncare şi sămânţă semănătorului, să înmulţească sămânţa voastră ca să crească în voi toţi roadele dreptăţii şi să vă învredniciţi de împărăţia cerurilor. Pe care fie ca noi toţi să o dobândim cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 72/septembrie-octombrie 2012