Duhul Sfânt, cheia ce deschide comoara Scripturii

de Sfântul Simeon Noul Teolog

 

Despre cunoştinţa duhovnicească. Şi că acea comoară a Duhului ascunsă în litera
dumnezeieştii Scripturi nu este evidentă tuturor şi celor ce vor aceasta, ci numai celor
ce au dobândit pe Cel ce deschide mintea pentru a înţelege Scripturile (potrivit Luca 24, 45)

 

Cufărul încuiat al Scripturii 

Fraţilor şi părinţilor, cunoştinţa duhovnicească se aseamănă unei case ridicate în mijlocul cunoştinţei lumeşti şi păgâne, în care se află depusă ca un cufăr solid şi bine asigurat bogăţia cea negrăită a comorii cunoştinţei Scripturilor de Dumnezeu insuflate, bogăţie pe care cei ce intră în casă n-ar putea-o vedea vreodată decât numai dacă, fireşte, le va fi deschis mai înainte cufărul. Nu este însă cu putinţă  ca acesta să poată fi deschis vreodată de vreo înţelepciune omenească (potrivit I Corinteni 2, 13); de aceea, bogăţia Duhului depusă în el rămâne necunoscută oamenilor din lume. Şi aşa cum un om, chiar dacă ar purta întreg cufărul pe umerii lui, nu ştie comoara aşezată în el, tot aşa omul, chiar dacă ar citi şi învăţa pe de rost toate Scripturile şi le-ar purta cu sine ca pe un singur psalm, nu ştie totuşi darul Duhului Sfânt ascuns în ele. Căci nici cele din cufăr nu se fac evidente prin cufărul însuşi, nici cele din Scriptură prin Scriptura însăşi. Şi cum vine aceasta, ascultă !

 

Comoara din cufăr 

Vezi un cufăr mic, încuiat şi bine asigurat din toate părţile şi care — pe cât presupui după greutatea şi frumuseţea lui exterioară, sau poate crezi aceasta auzind de la alţii — are înăuntrul lui o comoară; cufăr pe care-l iei şi pleci în grabă. Ce folos vei avea, spune-mi, dacă-l vei purta pururea pecetluit şi încuiat şi nu-l vei deschide ? Nu vei vedea niciodată, încă fiind în viaţă, comoara din el, nu vei vedea scânteierea pietrelor preţioase, strălucirea mărgăritarelor, sclipirea scânteietoare a aurului din el. Ce folos vei avea dacă nu te vei învrednici să iei chiar numai puţin din ele şi să-ţi cumperi ceva hrană şi îmbrăcăminte, ci porţi numai, cum spuneam, cu totul pecetluit şi neatins cufărul cel plin cu o comoară atât de mare şi scumpă, iar tu însuţi eşti istovit de foame, sete şi golătate ? Negreşit nici unul.

Aceste lucruri primeşte-le, frate, şi despre cele duhovniceşti, înţelege deci aici drept ‘cufăr’ Evanghelia lui Hristos şi celelalte Scripturi dumnezeieşti care au încuiată şi pecetluită în ele viaţa cea veşnică şi, împreună cu ele, bunurile cele veşnice aflate în ea, bunuri negrăite şi nevăzute cu ochii sensibili, potrivit glăsuirii Domnului: Cercaţi Scripturile, că vouă vi se pare întru dânsele a avea viaţă veşnică (Ioan 5, 39). Iar omul care ia cufărul socoteşte că este cel ce a învăţat pe de rost toate Scripturile şi le poartă pururea în gura lui; le poartă deci în memoria sufletului lui ca într-un cufăr având drept ‘pietre preţioase’ poruncile lui Dumnezeu întru care este viaţa veşnică — căci cuvintele lui Hristos duh sunt, şi viaţă sunt (Ioan 6, 63), precum Însuşi zice: Cel ce nu ascultă pre Fiul, nu va vedea viaţă (Ioan 3, 36) — iar împreună cu poruncile având ca nişte ‘mărgăritare’ virtuţile.

 

Poruncile, uşile cunoştinţei 

Căci din porunci se nasc virtuţile, iar din acestea descoperirea tainelor celor ascunse şi acoperite în literă. Fiindcă prin plinirea poruncilor se face lucrarea virtuţilor, iar prin făptuirea virtuţilor se face plinirea poruncilor, şi aşa prin acestea ni se deschide uşa cunoştinţei (potrivit Luca 11, 52), sau, mai degrabă, nu prin acestea, ci prin Cel ce a zis: Cela ce are poruncile mele, şi le păzeşte pre ele, acela este care mă iubeşte pre mine; şi cel ce mă iubeşte pre mine, iubi-se-va de Tatăl meu, şi eu îl voiu iubi pre el, şi mă voiu arăta lui (Ioan 14, 21). Deci, atunci când va locui şi va umbla Dumnezeu în noi (potrivit II Corinteni 6, 16) şi ni Se va arăta pe Sine Însuşi nouă în chip simţit, atunci vom vedea în chip conştient şi cele din cufăr, adică tainele cele dumnezeieşti ascunse în dumnezeiasca Scriptură. Altfel însă, nu este cu putinţă — nimeni să nu se înşele ! — să deschidem cufărul cunoştinţei; nu este cu putinţă desfătarea de bunurile din el, nici să ajungem la împărtăşirea şi vederea lor.

Dar despre ce fel de bunuri vorbesc ? De iubirea desăvârşită, cea către Dumnezeu şi aproapele, de dispreţuirea tuturor celor văzute, de omorârea trupului şi mădularelor lui celor de pe pământ (potrivit Coloseni 3, 5), inclusiv pofta cea rea, ca aşa cum mortul nu mai cugetă, nici nu mai simte nimic, tot aşa nici noi să nu mai cugetăm vreodată nici un gând al poftei celei rele sau al simţirii celei pătimaşe, nici să mai resimţim tulburarea tiranică a răului, ci să ne aducem aminte numai de poruncile Mântuitorului Hristos, încă şi de nemurire, nestricăciune, slava veşnică, viaţa veşnică, împărăţia cerurilor, înfierea prin renaşterea Duhului Sfânt şi de faptul că ne facem dumnezei prin înfiere şi har, ne facem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos (potrivit Romani 8, 17). Şi împreună cu aceasta dobândim mintea lui Hristos (potrivit I Corinteni 2, 16) şi prin ea vedem pe Dumnezeu şi pe Hristos Însuşi sălăşluind în noi după dumnezeirea Lui şi umblând în noi (potrivit II Corinteni 6, 16) în mod conştient.

 

Scriptura 70

 

De toate acestea deci, şi de cele negrăite şi inexprimabile mai presus de acestea, se învrednicesc şi se desfată din belşug cei ce ascultă poruncile lui Dumnezeu şi le fac pe ele (potrivit Matei 7, 24) prin deschiderea cufărului de care am vorbit, adică prin descoperirea ochilor minţii şi vederea celor ascunse în dumnezeiasca Scriptură. Ceilalţi însă, neavând experienţa tuturor celor spuse, nu gustă din dulceaţa lor, din viaţa lor cea nemuritoare, ca unii ce se sprijină doar pe învăţarea Scripturilor, învăţare care la ieşirea sufletului îi va judeca şi osândi ea însăşi mai degrabă pe ei decât pe cei ce n-au auzit nicidecum Scripturile. Căci unii ca aceştia, înşelaţi de ignoranţă, strâmbă toate dumnezeieştile Scripturi (potrivit II Petru 3, 16), răstălmăcindu-le după poftele lor pătimaşe, vrând să se laude pe ei înşişi (potrivit II Corinteni 10, 12), pentru că vor să se mântuiască fără paza întocmai a poruncilor lui Hristos, tăgăduind cu totul puterea Sfintelor Scripturi.

 

Duhul Sfânt deschide comoara tainelor 

Şi pe drept cuvânt. Căci cele pecetluite şi încuiate, cele nevăzute şi necunoscute tuturor oamenilor, care sunt deschise numai de Duhul Sfânt şi care numai aşa fiindu-ne descoperite ni se fac văzute şi cunoscute, cum le vor putea şti sau cunoaşte sau chiar şi numai a le cugeta cumva oarecând cei ce zic că n-au cunoscut niciodată venirea Duhului Sfânt, strălucirea, luminarea şi sălăşluirea Lui în ei ? Cum vor ajunge la cuprinderea unor asemenea taine cei ce n-au cunoscut nicidecum şi nicicând întru ei revărsarea, înnoirea, schimbarea, rezidirea şi renaşterea lucrate de El ? Cei ce n-au fost botezaţi încă în Duhul Sfânt, cum pot şti schimbarea petrecută în cei botezaţi întru El ? Cei ce nu s-au născut de sus, cum vor vedea slava celor ce s-au născut, precum a zis Domnul, de acolo şi s-au făcut fii ai lui Dumnezeu ? Cei ce nu au vrut să pătimească aceasta, ci le-au lăsat să scape prin nepurtarea lor de grijă — fiindcă au primit puterea de a se face astfel (potrivit Ioan 1, 12) — cu ce fel de cunoştinţă vor putea, spune-mi, să înţeleagă sau vor fi în stare să-şi închipuie câtuşi de puţin cu mintea cum s-au făcut aceia ?

Dumnezeu este Duh, nevăzut, nemuritor, neapropiat, necuprins, şi El îi face pe cei născuţi în El tot aşa, asemenea cu Tatăl care i-a născut, ca unii ce sunt percepuţi şi văzuţi doar în ce priveşte trupul, în celelalte însă fiind cunoscuţi numai de Dumnezeu şi cunoscând pe Dumnezeu (potrivit Galateni 4, 9), spre care pururea doresc a privi şi de care ard de dorinţă să fie văzuţi. De altfel, aşa cum cei ce nu cunosc literele nu pot citi cărţile deopotrivă cu cei care le cunosc, tot aşa nici cei ce n-au vrut să străbată prin făptuire poruncile lui Dumnezeu nu vor fi în stare să se învrednicească vreodată de descoperirea Duhului Sfânt deopotrivă cu cei ce au privegheat în ele şi le-au plinit pe ele şi pentru ele şi-au vărsat sângele lor.

Căci aşa cum omul care ia o carte pecetluită şi încuiată nu poate vedea sau înţelege cum sunt cele scrise în ea, câtă vreme cartea este pecetluită (potrivit Isaia 29, 11), chiar dacă ar fi învăţat toată înţelepciunea lumii, tot aşa nici cel ce are în gura lui toate dumnezeieştile Scripturi nu va putea cândva să cunoască şi să vadă slava şi puterea tainică şi dumnezeiască ascunsă în ele, dacă nu a străbătut toate poruncile lui Dumnezeu şi nu a primit împreună cu ele pe Mângâietorul care-i deschide cuvintele ca pe o carte şi-i arată în chip tainic slava din ele şi care-i descoperă împreună cu viaţa de veci şi bunurile lui Dumnezeu cele ascunse în ele şi care sunt acoperite şi cu totul nearătate tuturor celor ce le dispreţuiesc şi nu poartă de grijă de ele.

Şi pe drept cuvânt. Căci, întrucât şi-au pironit toate simţirile lor în deşertăciunea lumii şi se alipesc pătimaş de cele plăcute ale vieţii şi de frumuseţea trupurilor, purtând ochiul sufletului lor întunecat, nu pot vedea şi privi spre frumuseţile inteligibile ale bunurilor negrăite ale lui Dumnezeu.

 

Ochii trupeşti sunt închişi frumuseţilor duhovniceşti 

Şi aşa cum cel ce are ochii trupului bolnavi nu poate privi către o rază de soare ce străluceşte limpede, ci, dacă îşi va fixa privirea asupra ei, îşi va pierde şi lumina pe care o avea, tot aşa cel care are ochii sufletului bolnavi şi simţurile împătimite nu poate sesiza în mod nepătimaş şi fără pagubă frumuseţea sau strălucirea unui trup, ci, zăbovind în grija şi preocuparea de patimă, îşi pierde şi pacea gândurilor şi liniştea din partea poftei celei rele pe care le avea înainte de aceasta. Unul ca acesta nu poate să-şi dea deloc seama nici măcar de propria boală. Căci dacă s-ar fi socotit pe sine bolnav, ar fi crezut măcar că există alţii care sunt sănătoşi şi poate aşa şi-ar fi reproşat cândva că el însuşi s-a făcut pentru sine cauză a acestei stări de lucruri şi s-ar fi grijit de cele necesare pentru a se izbăvi de ea.

Acum însă unul ca acesta, socotindu-i pe toţi ceilalţi împătimiţi, se socoteşte pe sine deopotrivă cu ei şi zice că este cu neputinţă ca el să ajungă mai presus de toţi ceilalţi. De ce aceasta ? Ca să moară împreună cu ei de patimă, nevoind să scape de un asemenea rău, nefericitul ! Căci dacă ar fi vrut, ar fi putut, ca unul ce a primit puterea pentru aceasta de la Dumnezeu; deoarece câţi am fost botezaţi întru numele Lui, am primit de la El puterea să dezbrăcăm ca pe o haină veche neamul prost al stricăciunii, să ne facem fii ai lui Dumnezeu şi să ne îmbrăcăm întru Hristos (potrivit Coloseni 3, 9-10; Galateni 3, 27).

 

Îndemn final 

Fraţilor, fie ca noi să nu ne asemănăm celor ce sunt aşa şi cugetă asemenea lucruri, ca unii ce sunt uscaţi şi pământeşti. Ci fie să ne asemănăm lui Hristos, Celui ce a murit şi înviat pentru noi şi ne-a înălţat la ceruri, şi să mergem mereu pe urmele Lui, curăţindu-ne prin pocăinţă de întinăciunea păcatului şi îmbrăcându-ne în haina luminoasă a nestricăciunii, în Însuşi Hristos Dumnezeul nostru, căruia I Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 70/mai-iunie 2012