CAZANIE la

Duminica a XIV-a după Pogorârea Sfântului Duh

(Nunta fiului de împărat)

 

Cuvânt înainte

Când ar fi un împărat mare să-şi logodească luişi o fată de ţăran şi de neam prost, să o ia să-i fie lui împărăteasă, atunci toate rudeniile fetei aceleia ar avea bucurie mare, că pentru acea logodire iese din sărăcie toată seminţia aceea şi ajunge la strălucire, la cinste împărătească, la toată avuţia şi la tot binele. Şi încă mai mare bucurie are neamul acela, că împăratul se împreună în sângele lor de se cheamă şi ei de sânge împărătesc şi moşteni împărăţiei aceleia.

Tot în aşa chip şi Fiul lui Dumnezeu, Marele Împărat, S-a logodit cu neamul omenesc, cu firea omenească neîmpărţit S-a împreunat, sânge şi trup din oameni luând, cu dânşii S-a rudit şi la nuntă cu mare veselie i-a chemat. Lucru ca acela mare şi neauzit, nouă osândiţilor, fiilor lui Adam, mare nuntă a făcut Dumnezeu cu Fiul Său şi la casa Sa ne-a chemat, la dulceaţa aceea netrecută şi nesfârşită şi la saţiul şi binele cel veşnic ne-a poruncit, cum mai lămurit spune nouă Sfânta Evanghelie de astăzi pe care o scrie Matei Evanghelistul:

Şi răspunzând Iisus, iarăşi au grăit lor în pilde, zicând: asemănatu-s-a împărăţia cerului, omului împărat, care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pre slugile sale să cheme pre cei chemaţi la nuntă, dar nu vreau să vină. Iarăşi a mai trimis pre alte slugi, zicând: ziceţi celor chemaţi: iată că am gătit prânzul meu; juncii mei şi cele hrănite ale mele s-au junghiat şi toate sunt gata; veniţi la nuntă. Dar ei nebăgând în seamă, s-au dus: unul la holda sa, altul la neguţătoria sa; iar ceilalţi prinzând pre slugile lui, i-au pedepsitScriptura 86 şi i-au omorât pre ei. Şi auzind împăratul acela, s-a mâniat; şi trimiţând oştile sale, a pierdut pre ucigaşii aceia şi cetatea lor o a ars. Atunci a zis slugilor sale: iată nunta este gata, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Deci mergeţi la răspântiile căilor, şi pre câţi veţi afla, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la răspântii, au adunat pre toţi câţi au aflat şi buni şi răi; şi s-a umplut nunta de cei ce şedeau. Iar împăratul intrând să vază pre cei ce şedeau, văzut-a acolo pre un om, care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis lui: prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă ? Iar el tăcea. Atunci împăratul a zis slugilor: legându-i lui mâinile şi picioarele, luaţi-l pre dânsul, şi-l aruncaţi întru întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor; că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Matei 22, 1-14).

 

Pilda împăratului care a făcut nuntă fiului său. Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia, secolul al XIV-lea

 

I. Pentru firea cea dumnezeiască şi pentru firea cea omenească

Această pildă ascunsă şi înţeleaptă a Domnului nostru Iisus Hristos arată de o parte mult bine şi mare dragoste a lui către oameni, iar de altă parte nemulţumirea şi îndărătnicia oamenilor către Dumnezeu.

Cine este împăratul acela ce a făcut nunta ? Este Dumnezeu Părintele. Om Se cheamă, pentru iubirea ce are spre oameni. Acela a făcut nuntă Fiului Său Iisus Hristos. I-a adus Lui ca o mireasă sufletele credincioşilor Săi şi le-a împreunat Lui cu credinţa, cu dragostea şi cu viaţa cea curată.

Unirea între bărbat şi între femeie, adică între mire şi mireasă, este credinţa cea tare şi viaţa cea nedespărţită, care înmulţeşte dragostea întru ei şi binecuvântarea lui Dumnezeu spre ei.

Dumnezeu Părintele a dat Unuia-Născut Fiului Său ca să izbăvească tot neamul omenesc, să-l spele de păcate cu sângele Său şi să-l facă mireasă curată logodită Lui şi, unindu-l cu Sine întru credinţă şi întru dragoste sufletească şi întru viaţă nedespărţită, pentru ca să-l ştie că este seminţie omenească, fiindu-i lui şi Domn şi Dumnezeu şi Cap.

Precum este mirele cap miresei sale, aşa şi Dumnezeu este cap Bisericii, adică credincioşilor Săi, către care Pavel Apostolul grăieşte: V-am logodit unui bărbat, fecioară curată să vă pun înaintea lui Hristos (II Corinteni 11, 2). Deci, cum iubeşte mirele pe mireasa sa ce umblă după voia sa, aşa şi Dumnezeu iubeşte Biserica Sa, adică pe credincioşii Săi ce umblă după voia Lui.

Credincioşilor lui Dumnezeu le zice Pavel Apostolul, că sunt Biserica lui Dumnezeu (potrivit I Corinteni 3, 16). Pentru aceasta, precum locuieşte Dumnezeu în casa împărăţiei Sale, aşa locuieşte întru credincioşii Săi, cum adevereşte Însuşi zicând: De mă iubeşte cineva pre mine, cuvântul meu va păzi; şi Tatăl meu îl va iubi pre el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dânsul vom face (Ioan 14, 23).

Lăcaşul lui Dumnezeu întru credincioşii Săi se cheamă Biserica, că din multe limbi este adunată întru una. Pentru credinţă se cheamă logodnică lui Dumnezeu, căci a luat trup şi sânge dintru dânsa. Pentru aceea nu a trimis înger, nici arhanghel, nici heruvim, nici serafim ca să o aducă Lui mireasă, ci Însuşi Împăratul şi Mirele, Fiul lui Dumnezeu, purcese dintru scaunul Său cel înalt şi a venit din cer întru această lume. A aflat neamul omenesc lepădat de credinţa în Dumnezeu şi lipit de credinţa în idoli. Ca o curvă ce-şi leapădă bărbatul şi se încredinţează cu altul, aşa şi neamul omenesc se lepădase de Dumnezeu şi credea idolilor şi dracilor.

Fiul lui Dumnezeu a aflat-o ca o curvă şi totuşi o a logodit lui fecioară curată. Din roabă o a făcut împărăteasă; din săracă, bogată; din goală, îmbrăcată cu haina cea luminată a sfântului botez; i-a dat ca inel de logodnă darul Duhului Sfânt. Zestrele ei în două părţi le-a împărţit: o parte întru această lume i-a dat căci a slobozit neamul omenesc din robia satanei, sufletul de păcate l-a curăţit şi dar să fie fiu lui Dumnezeu i-a dăruit; altă parte, în veacul ce vine ţine să-i dea învierea din morţi, viaţa cea neputredă, petrecerea cu îngerii, moşia împărăţiei cerului.

Acestea toate, cu nădejdea şi cu credinţa sunt acoperite, care în vremea nunţii aceleia se vor arăta. Atunci se va da nouă bunătatea cea veşnică ce este în cer. Cu venirea lui Hristos cea dintâi, suntem logodiţi lui; iar cu a doua venire, când va veni la judecată, atunci va face nuntă deplin. Biserica Sa, ce se cheamă credincioşii Săi, ca pe o mireasă o va duce Părintele Său în curţile cerului şi atunci îi va da şi zestrea ce i-a rămas.

Nunta o arată ca pe un lucru de veselie, de dragoste şi de bucurie. Arată că nimic acolo nu este de grijă, nici sunt cu schimbare, ci toate sunt stătătoare şi neschimbate, cu pace şi cu odihnă.

La această nuntă a trimis slugile sale să strige pe cei chemaţi, şi cu înaltă mărturie ziceau: Veniţi la nuntă şi la veselie ! Veniţi, căci nu este ospăţul lui Artaxerxe împăratul pământesc, care putu ospăta numai voievozii şi boierii săi, numai oamenii unei cetăţi (Estir 1, 5), iar a face pe vreunul dintr-înşii împărat sau a-şi împărţi cu dânşii împărăţia n-a putut, temându-se de scăderea şi de sărăcia sa. Ospătatu-i-a nu îndelung şi încă cu bucate putrede. Această veselie nu trăieşte, ci în scârbă se întoarce. Iar veselia şi ospăţul la care ne cheamă pre noi Dumnezeul cerului şi al pământului o a gătit cu mare saţiu şi cu de toate de ajuns, nu pentru ca să-Şi arate lauda şi Sfinţia Sa ca Artaxerxe împăratul, ci pentru binele şi pentru mângâierea celor ce i-a făcut ca să împărăţească cu Dânsul şi să se ospăteze cu Dânsul, nu cu bucate pământeşti, ci cu bucate îngereşti care dau viaţă şi sănătate nu în jumătate de an, ci întru ani nesfârşiţi, trainici. Aceste bucate nici o îngreuiere, nici o greaţă nu fac. Moartea nu se apropie, scârba, lacrimile şi bolile fug. Unde nu numai voievozii şi boierii, nu numai oamenii unei cetăţi, ci şi cei mai mici şi mai de jos, toţi pot fi împăraţi. Atâta este de mare şi de largă împărăţia Domnului nostru, cât pot toţi ca unul să fie împăraţi nimănui nici o lipsă să nu fie.

Veniţi la nuntă şi la ospăţ ! Veniţi nu la lucru, nici la osteneală, ci la veselii. De veţi şi osteni aicea ceva puţinel, dulceaţă mare veţi avea, vă veţi uşura şi plată mare vi se va da. Jugul Domnului nostru este bun şi sarcina Lui este uşoară (Matei 11, 29). Veniţi şi nu lepădaţi ospăţul şi cinstea aceasta care cu mare cheltuială este gătită. Nu boi, nici dobitoace grase, nici fiare, nici păsări a junghiat pentru voi, ci pe Unul-Născut Fiul Său a junghiat şi spre moarte groaznică L-a dat, ca să facă vouă veselie şi ospăţ ca acela. Fiul Lui, care este asemenea cu Dânsul întru dumnezeire, foame şi neputinţă aicea pe lume a răbdat, ca voi să vă ospătaţi şi să vă săturaţi acolo în veci. Acela a fost sărac ca voi, pentru sărăcia Lui, să vă îmbogăţiţi. Pentru slujba şi pentru sângele Lui, s-a făcut ospăţ şi cinste ca aceea în aşa chip, că mai mare şi veşnic pentru voi, nu se va putea găti. Acela fiere amară a gustat şi oţet pe cruce a băut (Matei 27, 34), ca pe voi să vă ospăteze cu hrana îngerească, şi cu dulceaţa cerească să vă îndulcească.

Fost-a pentru noi ca un miel junghiat pentru ca să ne răscumpere din Eghipetul muncilor, cu moartea Lui pe Dumnezeu să îmblânzim şi gustând din trupul şi sângele Lui, să avem viaţă veşnică şi toată dulceaţa cea netrecută. Măcar că a fost şi omorât Domnul Hristos, încă acum vieţuieşte şi împărăţeşte, şi veselie mare a gătit vouă. Pentru aceea mergeţi la masa şi la nunta Lui !

Între soţi dragostea este atât de mare că-şi lasă omul tatăl şi maica şi se lipeşte de femeia sa şi sunt amândoi un trup, cum scrie şi Scriptura (Facerea 2, 25), aşa şi Hristos a lăsat în cer pe Tatăl şi aicea jos pe maica Sa şi S-a lipit de mireasa Sa, adică a murit pentru Biserică, care suntem noi credincioşii, precum Pavel Apostolul zice: Pentru aceea va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa, şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic de Hristos şi de biserică (Efeseni 5, 31-32).

Pentru aceea şi noi, mult suntem datori să iubim pe Domnul nostru, Acela care aşa a vrut de S-a împreunat cu noi. O, cât avem să ne temem spre a nu călca cumva credinţa logodirii noastre ! Pe cât este de mare dragostea mirelui către mireasa sa cea bună şi credincioasă, pe atâta este mai mare mânia către ceea ce este curvă de nu ţine credinţa mirelui său. Aşa şi noi când mâniem pe Dumnezeu cu vreun păcat, atunci mare mânie are pe noi Dumnezeu.

 

II. Pentru slugile cele trimise şi pentru lepădarea chemaţilor

Slugile care au fost trimise să strige chemaţii la nunta Împăratului ceresc, sunt aceia ce au învăţat cum este un Dumnezeu puternic şi făcător tuturor făpturilor câte sunt văzute şi câte sunt nevăzute; Acela este Domnul şi făcătorul a toate făpturile, de la Acela, iar nu de la altul, să se ceară ajutor, mântuire, bine, sănătate şi bună întâmplare.

Aşa a învăţat Adam pe feciorii săi: pe Avel şi pe Sit. Aşa s-a învăţat Enos a lăuda numele lui Dumnezeu. După dânsul Enoh. După Enoh, Matusal. După aceea Lameh tatăl lui Noe. Aceştia au fost mai înainte de potop trimişi de Dumnezeu de au chemat împreună pe toţi la nunta credinţei şi faptelor celor bune, să cunoască pe Dumnezeu. Iar ei n-au vrut, ci s-au dat după rudenia lui Cain cea rea, în fapte rele şi în păcate, atâta cât i-a pierdut Dumnezeu pe toţi cu potop de apă (Facerea 7, 17); numai ce a ferit pe Noe şi feciorii lui, ce era seminţie bună şi dreaptă.

După aceea dacă s-au înmulţit oamenii pe lume, n-a contenit Dumnezeu de a trimite slugile Sale la seminţia omenească, cum au fost feciorii lui Noe, Sim cel bun, Melhisedec, Afet, Avraam, Lot, dintre care cu Avraam şi Dumnezeu a vorbit (Facerea 12, 1-2) şi a întărit către dânsul făgăduinţa ce dăduse lui Adam în rai, că din seminţia lui se va naşte Acela care va călca şi va zdrobi capul şarpelui.

Trimis-a după aceea pe Moisi prooroc, pe Aaron şi toţi proorocii, cu mai mare şi cu mai arătată învăţătură. Toţi într-un chip au spus de Mesia Hristos şi au arătat cum Se va naşte, cum va vieţui pe lume şi ce va face, cum va pătimi, cum va învia din morţi a treia zi, cum va izbăvi neamul omenesc, cum Dumnezeu Părintele din începutul lumii tocmeşte pe lume credinţa şi cunoştinţa Fiului Său; pentru care lucru, a gătit întru slava Sa nuntă şi veselie credincioşilor Săi. Ci nemulţumirea omenească se arată întru aceste cuvinte ale Domnului Hristos de zice aşa: iar aceia nu gândiră, ci se risipiră, unii la satele sale, alţii la neguţătoria sa, alţii la femeile sale, alţii prinseră slugile Lui de le ocărâră şi le uciseră.

Trei cete de oameni vedem: unii nu numai n-au vrut să meargă la nunta împăratului, ci şi pe Dumnezeu Împăratul lor L-au părăsit, în locul Lui alţi dumnezei lor au făcut şi se închinau făpturilor, iar pe Făcătorul Îl părăsiră (Psalmi 105, 20). Alţii după acei fără de Dumnezeu, se aflară unii ca aceia, care nu de tot părăsiră nunta împărătească, ci ca şi cum s-ar părea că vor merge, însă pentru binele acestei lumi, pentru lăcomii, pentru agonisite şi pentru alte pofte şi dulceţi trupeşti, părăsiră dulceaţa cea cerească. Afla-veţi şi astăzi unii ca aceia, care pe ceia ce fac bine îi laudă, iar ei cu sine fac rău. În sfârşit alţii sunt acei care nu numai la nuntă n-au vrut să meargă, ci şi slugile au ucis: pe Moisi proorocul cu pietre vrea să-l ucidă de nu l-ar fi apărat Însuşi Dumnezeu. Pe Isaia cu ferăstrăul îl tăiară. Pe Ieremia cu pietre îl uciseră. Pe Miheea îl urâră. Pe Ilie să-l piardă îl goneau. Pe Ioan Botezătorul cu sabia l-au taiat. Pe apostoli mult i-au amărât şi i-au gonit, si mulţi dintru dânşii au omorât. Pe patriarhi şi pe vlădici din scaune îi scoteau, pe mulţi îi omorau şi închişi s-au sfârşit.

Şi până astăzi slugile ce sunt trimise de cheamă la acea veselie, sunt urâţi şi goniţi. Pentru aceea unii ca aceia sunt supuşi sub mânia lui Dumnezeu, cărora le-a răsplătit Dumnezeu cu mânia Sa, cum a răsplătit celor de demult cu potopul (Facerea 7, 21, 22), Sodomului şi Gomorului cu focul, jidovilor cu robia şi cu pustiirea Ierusalimului, nouă astăzi cu venirea altor limbi străine peste noi. Precum a certat pe aceia de atunci, aşa şi pe noi acum ne ceartă, pentru răutăţile şi pentru nedreptăţile noastre, scurtând volnicia şi îndestularea noastră.

Aceasta să ne aducem aminte, că Dumnezeu mult grijeşte de noi. Pentru noi a făcut nunta Fiului Său, pentru noi a gătit, pe noi la nuntă ne-a chemat trimiţând slugile sale. Iar de nu vom vrea cum n-au vrut nici aceia, Dumnezeu va afla cu cine se va veseli; afla-va cine va mânca şi cine va bea; iară pe noi nevrednicii ne va pierde şi în muncă şi în întuneric ne va risipi şi ne va pustii, de care lucru, Doamne, ne fereşte cu mila Ta şi la veselia Ta ne întoarce; că a Ta este puterea şi tăria, dimpreună cu Fiul Tău cel fără de început şi cu Duhul Sfânt făcătorul de viaţă, acum şi pururea şi întru vecii vecilor nesfârşiţi şi nepreţuiţi. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 86/septembrie-octombrie 2014