CAZANIE la

Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

Pilda celor chemaţi la cină

 

Cuvânt înainte

Cine nu se va mira de dragostea lui Dumnezeu cea mare ce a arătat neamului omenesc ? Că i-a chemat pre dânşii la ospăţul odihnei celei de veci şi a trimis la dânşii slugile sale, cu rugăciune, să vină la ospăţ şi la cina lui Dumnezeu cea mare. Cine iarăşi nu se va mâhni de nemulţumirea jidovilor, sau şi a altor oameni, care ca nişte nemulţumitori s-au lepădat şi nu au vrut să se ducă, ci-şi aflară prilej; unii cu moşiile, alţii cu negoţul boilor, alţii cu poftele trupului şi cu grija muierii, şi aşa se lipsiră de veselia cea veşnică şi Dumnezeu îi lepădă pre dânşii, iar în locul lor chemă pre alţii din calea cea rătăcită: pre orbi şi pre şchiopi îi duse în casa Sa, cum auzim astăzi mai desluşit din Sfânta Evanghelie, pre care o scrie Luca Evanghelistul:

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pre mulţi; şi a trimis pre sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: veniţi, că iată gata sunt toate. Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis lui: ţarină am cumpărat, şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi. Şi altul a zis: perechi de boi am cumpărat cinci, şi merg să-i ispitesc; rogu-te să mă ierţi. Şi altul a zis: muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni. Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis slugii sale: ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii, şi săracii şi betegii şi şchiopii şi orbii adu-i aici. Şi a zis sluga: doamne, s-a făcut cum ai poruncit şi încă mai este loc. Şi a zis domnul către slugă: ieşi la drumuri şi la garduri şi îi sileşte să intre, ca să se umple casa mea. Că zic vouă: că nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi, nu va gusta din cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Luca 14, 16-24; Matei 22, 14).

 

I. Pentru mărirea şi slava cinei lui Dumnezeu

Omul acela care a gătit cină este Însuşi Sfântul şi Binecuvântatul Dumnezeu. Cina şi cinstea aceea mare se înţelege odihna şi dulceaţa binelui acel desăvârşit ce este în cer gătit slugilor şi casnicilor lui Dumnezeu, de care Însuşi Domnul Hristos a grăit ucenicilor Săi zicând: Eu voiu găti vouă împărăţie ca să mâncaţi şi să beţi întru împărăţia Mea la masa Mea. O, minunat ospăţ, şi a toată dulceaţa şi pofta şi veselia vrednic ! Adeverimu-ne, că aicea pre pământ nu are omul mai mare mângâiere decât când şade la masa sa cu prietenii cei iubiţi şi se veseleşte întru toate de ajuns; cu pace, fără de nici o grijă şi fără de nici o scârbă mănâncă şi bea şi aşa săvârşeşte ziua şi dulce doarme. Când ar fi în toate zilele aşa să slujească omului, nu ar trebui mai bună viaţă pre lume decât aceasta.

Acest lucru şi Solomon împărat socotind a zis, că decât aceasta nimic nu are omul mai bine pre lume, întru toată buna întâmplare şi întru toată cinstea sa. Vreme ca aceea cu pace şi cu bună întâmplare, scrie Scriptura, că era în zilele acestuiaşi Solomon, când Domnul Dumnezeu dădu acelor oameni pace ca aceea, încât aveau aşa de mult argint şi aur, cât este nisipul, şi fiecare dintre dânşii mânca, bea şi se veselea fără de nici o grijă, sub umbra pomilor grădinilor sale.

Dar cu mult mai mult şi neasemănată este pacea cea cerească de sus. Ospăţul acela din curţile Lui şi veselia, mai mângâioasă şi mai cu dulceaţă este. Cu adevărat se cheamă cină mare, pre care nici un domn, nici un împărat a toată lumea, a o face şi a cinsti oamenii întru acel chip, nu pot.

Artaxerx împăratul avea 127 de ţări, şi vrând să-şi arate puterea, avuţia şi slava împărăţiei sale, a făcut ospăţ mare prietenilor săi şi celorlalte neamuri şi celor măriţi ai perşilor şi midenilor, 180 de zile (potrivit Estir 1, 3, 4). După aceea, tuturor oamenilor câţi erau în Cetatea Suza, 7 zile, de au mâncat, au băut şi s-au veselit; dar nu toţi oamenii, ci numai dintr-o cetate, şi nu îndelungată vreme, ci numai 7 zile. Cu nici unul dintre dânşii nu şi-a împărţit împărăţia, căci tuturor foarte ar fi fost puţină şi el ar fi rămas sărac. După ospăţ iarăşi se întoarseră care la sărăcia, la casa şi la neputinţa sa; şi încă mai rău, căci şi cinstea aceea cu scârbă s-a săvârşit, când Vasti împărăteasa, împăratului a arătat neascultare, şi la ospăţ, la masa lui, nu a vrut să vină (potrivit Estir 1, 12).

Cinstea acea cerească nu este aşa. Împăratul împăraţilor şi Domnul cerului şi al pământului ne va cinsti. Bunătatea, saţiul, puterea, slava şi cinstea Lui nu au sfârşit. În curtea Lui numai o stea este mai mare decât tot pământul şi marea. El, nu numai domnii şi boierii va cinsti, ci şi pre cel mai prost şi sărac aicea pre lumeScriptura 87 şi fiecăruia dintre dânşii poate să dea mai mare împărăţie decât a lui Artaxerx. Nu numai 70 de zile este ospăţul Lui, ci în veci netrecuţi. Acest ospăţ nici o schimbare, nici o scârbă, nici boală, nici moarte nu aduce.

Acolo, zice proorocul, a făcut Dumnezeu cinste, unde este mai frumos, cu bucate dulci şi cu vin ales; acolo unde noapte nu este, unde soarele nu apune şi luna nu scade; unde este viaţa tuturor şi veselie; unde toate cugetele, toate poftele şi lipsurile noastre se vor umplea; unde se vor sfârşi zilele călătoriei celei cu lacrimi; unde este mângâiere ca aceea pre care nu numai cu ochii nu putem vedea, ci nici cu mintea nu putem gândi; unde nu este numai o picătură ca aicea, ci sunt izvoare şi ape de dulceţi, de veselie şi de bine netrecut, cum zice David.

 

Mântuitorul Hristos. Frescă de Manuel Pansellinos, de la Mânăstirea Protaton, Muntele Athos, secolul al XIV-lea

 

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Hristos, pentru aceasta din cer S-a pogorât pre pământ, ca să ne facă acea cinste şi acel ospăţ, şi cale la Dânsul să ne deschidă. Aşa de cu greu pentru aceasta a lucrat ca să ne răscumpere acea cinste, încât şi sângele Său şi viaţa Sa pentru noi aicea Şi-a pus. De pre pământ iarăşi în cer a călătorit, pentru ca să ne gătească loc nouă acolo. Pentru noi a luat şi ţine moştenirea acea de acolo, pentru ca să ne cheme şi pre noi la Sine. Pentru această cinste sunt toate obiceiurile Bisericii şi ale credinţei noastre: sfântul botez, sfânta cuminecătură, posturile, rugăciunile, milosteniile şi toate faptele cele bune creştineşti.

 

II. Pentru lepădarea jidovilor şi pentru chemarea limbilor

Cină mare numeşte aicea Sfânta Evangelie odihna acea veşnică întru veacul ce va să fie. După cină oamenii nu ies la lucru să se ostenească, ci se odihnesc pre pat. Ziua lucrătorii lucrează şi rabdă ori zăduful, ori gerul; iar dacă vine seara, atunci ei se odihnesc pre pat de odihnă. Aşa şi toţi sfinţii s-au ostenit întru această lume şi multe scârbe au răbdat, iar în veacul acela se vor odihni, în lumina aceea care pururea străluceşte.

Cu adevărat minunată este acea cină. La ea a chemat Dumnezeu întâi neamul jidovesc, cu Legea şi cu Proorocii, cum a grăit către dânşii Pavel Apostolul şi a zis: Vouă întâi era cu cuviinţă a se grăi cuvântul lui Dumnezeu; iar de vreme ce îl lepădaţi pre el şi nevrednici pre voi vă judecaţi de viaţa cea veşnică, iată ne întoarcem la neamuri, că aşa ne-au poruncit nouă Domnul (Faptele Apostolilor 13, 46-47). Deci întâi jidovii au fost chemaţi la credinţa lui Hristos şi la Biserica Lui aicea pre lume, pentru care a fost să intre la cina cea mare şi veşnică. Dar pentru că s-au lepădat şi înşişi pre sine s-au osândit, pentru aceea şi Dumnezeu pre dânşii i-a blestemat ca să nu guste nici odinioară din acea cină.

După aceea către alţi oaspeţi a trimis Domnul Dumnezeu, de au chemat pre cei săraci şi neputernici, şchiopii şi orbii, adică neamul păgânesc ce am fost noi limbile, pre care îi ţineau jidovii că sunt săraci şi neputernici cu sufletele, fără de Dumnezeu şi fără de lege, fără de făgăduirea lui Dumnezeu şi fără cunoştinţa Lui, ca nişte orbi şi şchiopi ce nici vedeau, nici ştiau să umble pre calea lui Dumnezeu. Pre aceştia i-a chemat Dumnezeu la credinţa cinei celei mari.

Între oaspeţii ce şed la masa Sfintei Evanghelii, sunt unii lepădaţi mai rău decât jidovii, care singuri de bună voia lor se leapădă şi se osândesc de către cinstea şi ospăţul acela.

Cei dintâi, spune Sfânta Evanghelie, că au cumpărat sate. Aceştia sunt cei ce nădăjduiesc spre avuţie, se îmbogăţesc din osteneala altora şi iubesc odihna trupului şi tot în mândrii şi în dulceţi a petrece.

Cei de-al doilea, spune Sfânta Evanghelie, că au cumpărat pluguri de boi. Aceştia sunt plugarii, ţăranii, proştii, care numai pentru agonisită şi pentru vite grijesc şi tot de aceea numai se nevoiesc, iar de darurile lui Dumnezeu puţinel gândesc, şi numai pământul caută, iar nu cerul.

Cei de-al treilea sunt ceia ce au luat muiere, care lângă lucrul cel fără de lege de curvie, adică lângă muieri, totdeauna şed, în pofte spurcate, în murdării de păcate trupeşti locuiesc şi în curvii ca într-o tină se tăvălesc.

Şi aşa aceştia toţi pentru sate şi pentru muieri, se leapădă de veselia cinei aceleia.

Întâi este mândria şi mărirea pentru care au căzut îngerii din cer şi s-au făcut diavoli (potrivit Isaia 14, 14, 15). Al doilea, lăcomia este pentru care Adam a căzut din rai (potrivit Facerea 3, 23). Al treilea, necurăţia este pentru care lumea s-a înecat cu potop de apă (potrivit Facerea 7, 17, 18). Chemaţii aceştia încă cu aceste trei păcate cad din împărăţia cerului şi nu se învrednicesc să intre în casa Domnului de sus, să guste din cina Lui.

Cumpărat-am sat, dar ce am dobândit când cu strâmbul şi rău l-am dobândit, şi pentru dânsul pre Dumnezeu şi cerul am pierdut ? Pentru un măr, ca copiii, ai vândut moştenirea cea veşnică; pentru un blid de bucate, ca Isav, ţi-ai vândut binecuvântarea (potrivit Facerea 25, 33, 34). Ce ai dobândit, astăzi cauţi spre ele, iar mâine sau poimâine de nevoie trebuie să te duci de la ele. Unde sunt curţile, îmbrăcămintele ? Unde se duce omul ? Gol spre frig, flămând spre foamete, bolnav spre boli, neputincios spre neputinţe. Boii şi dobitocul pentru care pre Dumnezeu a mâniat, neguţătoria şi banii, ce folos îi vor aduce dacă pierde mila lui Dumnezeu ? Să înjuge boii la carul în care îl vor duce după moarte la groapă şi să pună toţi boii şi toată avuţia cu sine să o îngroape, oare fi-i-va de vreun folos ? Poftele şi dulceţile trupului, au doar nu se întorc şi acelea întru urât, în boli, în vătămături şi în scurtarea vieţii ?

O, cumpărători de sate, vânzători de boi şi poftitori trupeşti, până când nu vă veţi socoti ? Dumnezeu din cer a venit de a spus vouă de slava cea mare a cerului, de bunătatea casei Părintelui Său şi de gustarea cea dulce la ospăţul la care singur va căuta. Spus-a vouă de mila Sa cea dumnezeiască către voi, că pre voi vă cheamă la cina Sa cea veşnică, pre care cu cinstit sângele Fiului Său vouă a răscumpărat şi vouă o ţine Fiul lui Dumnezeu; iar voi un dar ca acela îl lepădaţi şi cu sate şi cu boi şi cu muieri vă aflaţi pricină ? Mare nebunie şi neînţelepciune arătaţi ! Cine va fi atâta de nebun ca să iubească a merge mai vârtos la masa unui sărac, decât la masa Domnului său, care îl roagă, îl cere şi-l poate îmbogăţi, şi toată casa lui să o aducă la acea cinste a acelei mese ?

Să nu zăbovim când ne cheamă, nici să fugim de acea cinste cerească. Să apucăm până nu Se mânie Domnul casei, până nu pune alţi oaspeţi la masa Sa, până nu ne leapădă de la darul Său şi de la gustarea binelui ceresc. Să nu stăm afară şi să vedem pre alţi oaspeţi la masă şi să zicem: dar aceştia ce sunt ? De care ne-am râs, ne-am bătut joc şi ne-au părut că sunt fără de minte şi nebuni, şi viaţa lor fără de cinste, socoteşte acum că sunt însoţiţi întru fiii lui Dumnezeu. Pre cei de rând şi pre cei săraci nu-i împiedică avuţia şi bunătatea lumii, pre care neavând-o se grijesc de cea cerească şi le este drag să audă de altă domnie dacă aceasta n-au; drag le este să audă de alt bine dacă pre acesta nu-l au. De a şi dat Dumnezeu celor bogaţi avuţie pre lume, însă cu inima să fie săraci şi în fapte bune bogaţi. Săracii să nu se scârbească de sărăcie, ci de bună voie să stea pre sărăcia lor şi spre Dumnezeire, căci sărăcia preste voie, dorire către bunătatea cerească nu face.

O Doamne, îngrozirea Ta cu care vei să goneşti pre cei nemulţumitori de la bucuria Ta şi de la vorba Ta cea cerească, să îngrozească inima noastră de către binele şi bucuria acestei lumi trecătoare, să iubim binele şi bucuria cea netrecută, pentru Iisus Hristos Fiul Tău, care împărăţeşte cu Tine şi cu Duhul Sfânt într-o Dumnezeire neîmpărţită, întru vecii vecilor netrecuţi şi nesfârşiţi. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 87/noiembrie-decembrie 2014