Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului

 

CARTEA A VII-A

(Luca 9, 27 - 16, 15)

1. ,,Şi vă grăiesc vouă cu adevărat: sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte, până când vor vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9, 27). Întotdeauna Domnul trezeşte către răsplata viitoare a virtuţilor şi învaţă dispreţul bun faţă de lucrurile lumeşti, şi astfel susţine slăbiciunea minţii omeneşti cu recompensa pentru pătimirile din prezent. Căci este greu a lua Crucea (potrivit Luca 9, 23), a supune sufletul primejdiilor şi trupul morţii, a tăgădui ce eşti când vei fi ceea ce nu eşti; şi virtutea, deşi remarcabilă, arareori schimbă prezentul pentru viitor. Într-adevăr, pare anevoios pentru oameni să cumpere nădejde cu primejdii şi răsplata veacului viitor cu pierderea bunurilor actuale. Aşadar, ca nu cumva cineva să fie zdrobit de disperare sau scârbă – deoarece farmecul unei vieţi uşoare înmoaie de asemenea o dispoziţie statornică –, un Stăpân bun şi moral făgăduieşte celui credincios înaintare neîncetată în trăire, deoarece confortul slăbeşte sub frica morţii şi o mare dragoste de viaţă compensează neplăcut ispitirile nădejdii cu teroarea doritei mântuiri.

Deci tu nu trebuie să te lamentezi deloc, nu trebuie să te îndreptăţeşti defel; Judecătorul tuturor a dat atât o răsplată pentru virtute, cât şi un leac pentru slăbiciune, astfel că slăbiciunea este susţinută în circumstanţele actuale şi virtutea de cele viitoare. Dacă eşti curajos, dispreţuieşte moartea; dacă eşti slab, fugi de ea. Dar nimeni nu poate fugi de moarte decât dacă urmăreşte viaţa (potrivit Coloseni 3, 4). Viaţa ta este Hristos; este Viaţa însăşi care nu poate muri (potrivit Ioan 11, 25).

2. Astfel, dacă noi vrem să nu ne temem de moarte, haideţi să stăm acolo unde este Hristos, astfel ca El să ne poată spune şi nouă: ,,Sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte” (Luca 9, 27). Nu este îndeajuns a sta decât dacă stai acolo unde este Hristos, căci numai cei care pot sta cu Hristos nu pot gusta moarte. În această privinţă este drept, prin natura cuvântului însuşi, a cugeta că aceia care sunt văzuţi a se fi învrednicit de tovărăşia cu Hristos nu vor avea nici măcar percepţia morţii. Cu siguranţă, moartea trupului poate fi gustată prin consacrare, viaţa sufletului poate fi ţinută prin stăpânire.

3. Dar ce înseamnă a gusta moarte ? Dacă nu cumva, poate, pâinea poate fi moarte, aşa cum pâinea este viaţă ? Căci sunt aceia care mănâncă pâinea durerii (potrivit Psalmi 126, 3); există de asemenea noroadele arapilor care au primit balaurul spre mâncare (potrivit Psalmi 73, 15). Departe de noi a devora otrava balaurului, deoarece noi avem adevărata Pâine, acea Pâine care s-a pogorât din cer (potrivit Ioan 6, 51). Cel care respectă ceea ce este scris mănâncă acea Pâine. În acest chip, sunt aceia care nu vor gusta moarte până când vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu (potrivit Matei 16, 28). De asemenea sunt aceia care nu vor vedea moarte, precum este scris: ,,Cine este omul, care va fi viu, şi să nu vază moarte ?” (Psalmi 88, 47).

4. Dar cine este omul care nu va muri, chiar dacă Învierea nu poate avea loc decât dacă există morţi ? Deşi acceptăm lipsa morţii trupului în ce-l priveşte pe Enoh (potrivit Facerea 5, 24; Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 44, 16) şi Ilie (potrivit IV Împăraţi 2, 11; I Macavei 2, 58) şi că Domnul a spus despre Ioan Evanghelistul, ,,de voiu vrea să rămână acesta până voiu veni” (Ioan 21, 22), deoarece noi credem că acest cuvânt nu se referă doar la Ioan, ci este un precept general despre mulţi, moartea nu a trupului, ci a sufletului, este negată aici.

Căci sunt aceia care trăiesc deşi (sunt) morţi, deoarece există aceia care trăind sunt morţi, precum cea care ,,de vie este moartă” (I Timotei 5, 6), deoarece este scris: ,,Să vină dar moartea preste ei, şi să se pogoare la Iad de vii” (Psalmi 54, 16). Astfel, dacă cineva merge la iad de viu – căci prin păcat el se pogoară în iad, locuinţa morţii –, există aceia pentru care cursul vieţii poate să nu fie întrerupt nici măcar de moartea trupului, precum Avraam, Isaac şi Iacov, despre care ştim prin puterea cuvântului dumnezeiesc că sunt vii, pentru că atunci când El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, cu adevărat, El nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii (potrivit Matei 22, 32).

5. Astfel, El vorbeşte nu referindu-se la unul, ci la foarte mulţi; căci nici Petru nu este mort, pe care porţile iadului nu l-ar putea birui (potrivit Matei 16, 18), nici Iacov şi Ioan nu sunt morţi, fiii Tunetului (potrivit Marcu 3, 17); ei au fost primiţi întru bucuria slavei cereşti şi lucrurile pământeşti nu îi biruiesc, ci sunt supuse lor. Prin urmare, fii şi tu un Petru, evlavios, credincios, iubitor de pace, ca tu să poţi deschide porţile Bisericii şi să scapi din porţile morţii. Fii un fiu al Tunetului. Tu spui: Cum pot eu să fiu un fiu al Tunetului ? Tu poţi fi astfel, dacă te rezemi nu pe pământ, ci pe pieptul lui Hristos (potrivit Ioan 13, 25; 21, 20). Tu poţi fi un fiu al Tunetului dacă lucrurile pământeşti nu te pot mişca, ci, mai degrabă, tu clatini ceea ce este pământesc cu puterea minţii tale. Fie ca pământul să se cutremure de tine, nu să te prindă pe tine; fie ca trupul să se teamă de puterea duhului tău şi să fie înspăimântat şi supus.

Vei fi un fiu al Tunetului dacă ai fost un fiu al Bisericii. Fie ca Hristos să-ţi spună ţie de pe jugul Crucii: ,,Iată mama ta !” (Ioan 19, 27) şi fie ca El să spună Bisericii: ,,Iată fiul tău !” (Ioan 19, 26). Deoarece atunci vei începe să fii un fiu al Bisericii, când L-ai văzut pe Hristos Biruitor pe Cruce. Pentru că cel ce crede că crucea este o piatră de poticnire este un evreu, nu un fiu al Bisericii; cel ce crede nebunia Crucii este un grec (potrivit I Corinteni 1, 23). Dar fiu al Bisericii este cel ce crede că Crucea este o biruinţă (potrivit Coloseni 2, 15), când recunoaşte glasul lui Hristos biruitor.

6. Prin urmare, ca tu să poţi cunoaşte că Petru, Iacov şi Ioan nu au gustat moarte, ei s-au învrednicit să vadă slava Învierii, deoarece cu aproximativ 8 zile înainte de aceste cuvinte, El i-a luat doar pe aceştia trei şi i-a dus în munte. De ce spune el: ,,Şi a fost după cuvintele acestea ca la opt zile” (Luca 9, 28), dacă nu pentru că cel ce aude cuvintele lui Hristos şi crede va vedea slava lui Hristos la vremea Învierii ? Căci Învierea a avut loc în a opta zi, de unde şi majoritatea psalmilor sunt scrişi: ,,Pentru cea cu opt” (Psalmi 6; 11). Sau, poate, pentru a ne arăta că El a spus că cel care, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, îşi va pierde propriul suflet, îl va mântui (potrivit Luca 9, 24), de vreme ce El îşi înnoieşte făgăduinţele la Înviere (potrivit Matei 16, 25-27).

7. Dar Matei şi Marcu spun că ei au fost luaţi după 6 zile (potrivit Matei 17, 1; Marcu 9, 2). Despre aceasta, noi putem spune după 6.000 ani – fiindcă ,,o mie de ani înaintea ochilor tăi Doamne, ca ziua de ieri” (Psalmi 89, 4) –; dar mai mult de 6.000 ani sunt socotiţi, şi noi preferăm să înţelegem cele 6 zile ca pe un simbol, deoarece lucrurile lumii au fost create în 6 zile (potrivit Facerea 2, 2), astfel că noi înţelegem lucrurile prin timp şi lumea prin lucruri. Astfel, când se sfârşesc veacurile lumii, este arătată Învierea ce va să vină, sau pentru că Cel care S-a înălţat deasupra lumii şi a transcens clipele acestui veac, din înălţimi, va aştepta, ca să spunem aşa, rodul veşnic al Învierii viitoare.

8. Aşadar, haideţi să transcendem lucrurile lumii ca să-L putem vedea pe Dumnezeu faţă către faţă (potrivit Facerea 32, 30; I Corinteni 13, 12). ,,În munte înalt te suie, cel ce binevesteşti Sionului” (Isaia 40, 9; Naum 1, 15). Dacă cel care binevesteşte Sionului se suie în munte, cu cât mai mult o face cel care Îl binevesteşte pe Hristos, şi pe Hristos înviind în slavă ! Fiindcă poate mulţi Îl văd pe El în trup, deoarece mulţi dintre noi ,,am ştiut pre Hristos după trup, dar de acum nu-l mai ştim” (II Corinteni 5, 16).

9. Mulţi dintre noi L-au cunoscut pe El, deoarece mulţi dintre noi L-au văzut – ,,l-am văzut pre el, şi nu avea chip, nici frumuseţe” (Isaia 53, 2) –, însă doar 3, chiar 3 aleşi, au fost luaţi pe munte (potrivit Luca 9, 28). Dacă eu nu i-am perceput pe ei ca aleşi, ar trebui să mă gândesc că întregul neam omenesc a fost cuprins în chip tainic în cei 3, deoarece întregul neam omenesc a descins din cei 3 fii ai lui Noe (potrivit Facerea 9, 18-19; I Paralipomene 1, 4). Sau, poate, fiindcă din toţi oamenii, numai cei care Îl vor fi mărturisit pe Hristos se vor învrednici să ajungă la slava Învierii, căci ,,nu vor învia necredincioşii la judecată” (Psalmi 1, 5), ci sunt pedepsiţi când are loc Judecata.

 

Scriptura NT 99

Schimbarea la Faţă a Domnului în Muntele Taborului

 

Apoi, 3 sunt aleşi să se suie pe munte, pentru că de asemenea 2 sunt aleşi să fie văzuţi cu Domnul (potrivit Luca 9, 30). Un număr sfânt în ambele cazuri. Şi aceasta, poate, pentru că nimeni nu poate vedea slava Învierii, decât cel care a păstrat neatinsă taina Treimii cu curăţia nepângărită a credinţei. Petru s-a suit, el care a primit cheile Împărăţiei (potrivit Matei 16, 19); şi Ioan, căruia i-a fost încredinţată Mama Lui (potrivit Ioan 19, 27); şi Iacov, care a fost cel dintâi care s-a suit pe scaun arhieresc.

10. Aşadar, Moisi şi Ilie apar (potrivit Luca 9, 30), adică Legea şi Proorocul, cu Cuvântul, pentru că Legea nu poate exista fără Cuvântul, nici un Prooroc, decât cel care a proorocit despre Fiul lui Dumnezeu. Şi, într-adevăr, acei fii ai Tunetului (potrivit Marcu 3, 17) i-au văzut pe Moisi şi Ilie în slava în trup (potrivit Luca 9, 31), dar noi de asemenea îl vedem pe Moisi zi de zi cu Fiul lui Dumnezeu. Deoarece vedem Legea în Evanghelie când citim: ,,Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău” (A Doua Lege 6, 5; Matei 22, 37; Luca 10, 27); îl vedem pe Ilie cu Cuvântul lui Dumnezeu când citim: ,,Iată fecioara în pântece va lua” (Isaia 7, 13).

11. Astfel, Sfântul Luca a adăugat în mod potrivit: ,,Grăiau de ieşirea lui, care vrea să o plinească în Ierusalim” (potrivit Luca 9, 31; aici cuvântul ‘ieşire’ are sensul de moarte). Deoarece tainele te învaţă despre moartea Lui. Şi astăzi Moisi învaţă, şi astăzi Ilie grăieşte, şi astăzi noi îl putem vedea pe Hristos în mai mare slavă. Căci cine nu-L poate vedea pe El când însuşi poporul evreilor L-ar fi putut vedea, ba mai mult, L-a văzut ? Fiindcă ei au Scriptura NT 100văzut faţa lui Moisi în slavă, dar a primit văl (potrivit Ieşirea 34, 29), cu toate că ei nu au urcat pe munte şi prin urmare s-au rătăcit. Cel care l-a văzut doar pe Moisi nu L-ar putea vedea simultan pe Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Schimbarea la Faţă a Domnului. Frescă de Teofan Grecul, începutul secolului XV, aflată astăzi la Galeria Tretiakov

 

12. Atunci, haideţi să ne descoperim faţa, ca ,,cu faţă descoperită slava Domnului ca prin oglindă privind, spre acelaşi chip ne prefacem” (II Corinteni 3, 18). Haideţi să urcăm muntele, haideţi să-L rugăm fierbinte pe Cuvântul lui Dumnezeu ca poate El să ni se arate în podoaba şi frumuseţea Sa, şi să fim puternic întăriţi şi bine să sporim şi să împărăţim (potrivit Psalmi 44, 5). Pentru că şi acestea sunt taine şi arătate mai profund: şi, cu adevărat, Cuvântul fie se micşorează, fie creşte pentru tine potrivit cu putinţa ta (potrivit Ioan 3, 30), dar dacă tu nu urci culmea puterii de judecată mai înalte, nu ţi se va arăta înţelepciunea, nici înţelegerea tainelor, şi nu ţi se va vădi cât de mare este slava, cât de mare este podoaba în Cuvântul lui Dumnezeu; dar Cuvântul lui Dumnezeu Se va arăta, ca să spunem aşa, în trup, neavând propria podoabă, nici frumuseţe, şi va părea un Om în suferinţă, care poate purta neputinţele noastre (potrivit Isaia 53, 2-3); îţi va părea cel despre care s-a zis că este născut din om, tăinuit de acoperământul graiului, nestrălucind cu virtutea duhului.

Dar dacă atunci când te gândeşti la Om, tu crezi că El este zămislit de o Fecioară, puţin câte puţin, credinţa îţi împărtăşeşte că El S-a născut din Duhul lui Dumnezeu, tu vei începe să urci muntele. Dacă Îl vezi pe cruce, biruitor asupra morţii (potrivit Coloseni 2, 15), nu ucis, dacă tu vezi că pământul s-a cutremurat (potrivit Psalmi 75, 8; Matei 27, 51), soarele s-a întunecat, întunericul a acoperit ochii necredincioşilor (potrivit Luca 23, 44-45), mormânturile s-au deschis, morţii s-au sculat (potrivit Iezechiil 37, 12-13; Matei 27, 52-53), ca un semn că neamurile, care fuseseră moarte pentru Dumnezeu, ca şi cum mormânturile trupurilor lor au fost descuiate, s-au ridicat când s-a revărsat peste ele lumina Crucii; dacă tu vezi această taină, tu ai urcat muntele cel înalt, tu zăreşti cealaltă slavă a Cuvântului.

13. Unele din veşmintele Sale sunt luminoase, altele întunecate. Şi, probabil, veşmintele Cuvântului sunt zicerile Scripturilor şi acoperământurile înţelegerii dumnezeieşti, deoarece exact aşa cum El Însuşi S-a arătat lui Petru, Iacov şi Ioan într-o podoabă diferită – ,,îmbrăcămintea lui albă, strălucind” (Luca 9, 29) – tot aşa înţelegerea textelor dumnezeieşti devine deja albă pentru ochii minţii tale (potrivit Matei 17, 2). Astfel cuvintele dumnezeieşti devin ca zăpada, veşmintele Cuvântului: ,,Albe foarte, (…) în ce chip nălbitorul pre pământ nu poate să nălbească” (Marcu 9, 3; potrivit Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 43, 21-22).

14. Haideţi să-l căutăm pe acest nălbitor, haideţi să căutăm această zăpadă. Citim că Isaia a mers la casa nălbitorului (potrivit Isaia 7, 3). Cine este acest Nălbitor, dacă nu poate Cel care obişnuia să curăţească păcatele noastre ? Apoi, El Însuşi a spus: ,,De vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voiu albi” (Isaia 1, 18). Cine este acest Nălbitor dacă nu Cel care obişnuieşte să curăţească întinăciunile trupeşti şi să dea Soarelui dumnezeiesc acoperământurile înţelegerii noastre, acoperământurile virtuţilor noastre ?

15. Am auzit de asemenea – pentru a lua un exemplu din cele opuse pentru a le combate – că elocvenţa a doi bărbaţi inteligenţi a fost asemănată cu zăpada şi albinele. Am găsit de asemenea că David a spus: ,,Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale, mai mult decât mierea gurii mele” (Psalmi 118, 103 – însă citatul folosit de Sfântul Ambrozie este următorul: ,,... mai mult decât mierea şi fagurele de miere pentru gura mea”). Şi mai jos: ,,Făclie picioarelor mele este legea ta, şi lumină cărărilor mele” (Psalmi 118, 105). Cuvântul lui Dumnezeu este lumină (potrivit Ioan 8, 12), Cuvântul lui Dumnezeu este zăpadă. Cuvântul lui Dumnezeu este de asemenea mai dulce decât mierea şi fagurele (potrivit Psalmi 18, 11; Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 24, 22), deoarece cuvânt mai dulce decât mierea a curs din gura lui Dumnezeu şi cuvinte limpezi au căzut ca zăpada în rostiri gingaşe.

Cu adevărat, doar această rostire trebuie comparată cu zăpada care a fost trimisă din cer pe pământ şi a făcut roditoare câmpurile arate ale inimilor noastre (potrivit Isaia 55, 10-11). Acest lucru nu este crezut în mod nepotrivit. Dumnezeu Însuşi mărturiseşte că este el provine din curgerea Sfintei Scripturi, spunând: ,,Să aştepte ca ploaia răspunsul meu, şi să se pogoare ca roua cuvintele mele, ca ploaia pre troscot şi ca bruma pre iarbă” (A Doua Lege 32, 2).

16. O, Doamne Iisuse, ce bine ar fi dacă mintea mea s-ar înverzi de umezeala ploii Tale, ce bine ar fi dacă ai stropi pământul meu cu strălucirea acelei zăpezi, astfel încât câmpurile unui trup înverzit să nu se dezlănţuie cu căldura bruscă, ci mai degrabă, presaţi de căldura zăpezii, să facă să încolţească seminţele Cuvântului ceresc ! Când zăpada cade, păsările cerului nu au unde să se sălăşluiască (potrivit Marcu 4, 32; Luca 9, 58), şi recolta de grâu este mai îmbelşugată ca de obicei.

17. Petru a văzut acest har; tot aşa şi cei care erau cu el, deşi erau îngreuiaţi de somn (potrivit Luca 9, 32). Fiindcă măreţia de nepătruns a dumnezeirii copleşeşte percepţiile trupului nostru. Căci dacă precizia vederii trupeşti nu poate suferi raza soarelui direct în ochi, cum poate suferi stricăciunea membrelor omului slava lui Dumnezeu ? Şi, astfel, veşmântul trupului, mai curat şi mai delicat după îndepărtarea materialităţii păcatelor, este modelat pentru Înviere. Şi, poate, ei erau aşa îngreuiaţi de somn, încât au văzut strălucirea Învierii după odihna lor. Prin urmare, priveghind ei au văzut măreţia Lui, deoarece nimeni nu vede slava lui Hristos decât dacă priveghează (potrivit Luca 12, 37). Petru a fost ispitit şi harul Învierii l-a abătut din drum pe el pe care ademenirile acestei lumi nu l-au corupt.

18. Spune: ,,Bine este nouă a fi aici” (Luca 9, 33) – de aici de asemenea: ,,A mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi; mai bine cu mult mai vârtos” (Filippeni 1, 23) –, şi fără a fi mulţumit că a adus laudă, ci chiar mai admirabil, nu numai în dragoste, ci şi în evlavia faptelor, lucrătorul harnic făgăduieşte o slujbă de închinare comună pentru zidirea a trei colibe/temple. Şi deşi nu ştia ce grăia (potrivit Luca 9, 33), el a făgăduit un ritual, în care, nu neatenţia nesăbuită, ci râvna prematură adună roadele evlaviei. Fiindcă neştiinţa sa izvora din condiţia sa, dar făgăduinţa din evlavia sa.

Dar firea umană în acest trup stricăcios, muritor nu are putinţa de a face un templu lui Dumnezeu. Fie în duh, fie în trup, fie în orice alt loc, evită a căuta ceea ce nu este îngăduit a cunoaşte. Dacă Petru nu a cunoscut, cum poţi cunoaşte tu ? Dacă cel care a făgăduit nu a cunoscut, chiar cel care prin mărinimie nu a ştiut limitele trupului, cum putem noi cunoaşte, care suntem închişi prin lenevirea minţii în fortăreaţa trupului ? Deci, o evlavie atât de mare era plăcută lui Dumnezeu !

19. ,,Şi acestea grăind el, s-a făcut nor, şi i-a umbrit pre dânşii” (Luca 9, 34). Aceasta este umbrirea Duhului dumnezeiesc, care nu este întunecat de sentimentele oamenilor, ci dezvăluie taine. Acest lucru este destăinuit şi în alt loc, când un înger spune: ,,Şi puterea celui de sus te va umbri” (Luca 1, 35). Rezultatul acestui fapt este arătat când este auzit glasul lui Dumnezeu spunând: ,,Acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta să ascultaţi” (Luca 9, 35),

20. cu alte cuvinte, Ilie nu este Fiul, Moisi nu este Fiul, ci Acesta este Fiul pe care Îl vedeţi singur, căci ei s-au retras când El a început să fie înfăţişat ca Domn (potrivit Luca 9, 36). Tu vezi că credinţa desăvârşită nu numai a începătorilor, ci şi a celor desăvârşiţi, ba mai mult, chiar a fiinţelor cereşti este a cunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu. Dar de vreme ce am spus deja aceste lucruri mai sus, cunoaşte că norul nu era o negură neagră de umezeală neclară a munţilor care fumegau şi a aerului condensat care acoperă cerul cu teroarea întunericului (potrivit Ieşirea 19,16), ci un nor luminos care nu ne udă cu apă de ploaie sau cu aversa unei furtuni, ci din care roua stropeşte minţile oamenilor cu credinţa trimisă prin glasul Atotputernicului Dumnezeu.

21. ,,Şi după ce a fost glasul, s-au aflat Iisus singur” (Luca 9, 36). Astfel, deşi au fost 3, ei au devenit unul. Trei sunt văzuţi la început, unul la sfârşit; deoarece cu credinţă desăvârşită sunt una. Apoi, de asemenea, Domnul Se roagă Tatălui ca noi toţi să fim una (potrivit Ioan 17, 21). Nu numai Moisi şi Ilie sunt una întru Hristos, ci şi noi suntem Un Trup al lui Hristos (potrivit Romani 12, 5). Aşadar, şi ei sunt primiţi, ca să spunem aşa, în Trupul lui Hristos, pentru că şi noi trebuie să fim una întru Hristos Iisus sau, poate, fiindcă Legea şi Proorocii sunt din Cuvântul; ei care au început din Cuvântul, sfârşesc în Cuvântul, ,,că sfârşitul legii este Hristos spre îndreptare tot celui ce crede” (Romani 10, 4).

22. ,,Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul” (Luca 9, 58). Nu pare în acord cu judecata că noi îl credem sincer şi credincios pe cel pe care Domnul l-a socotit nevrednic, deşi el a făgăduit ascultarea slujirii neobosite (potrivit Luca 9, 57), dar Domnul nu caută aparenţa ascultării, ci curăţia bunăvoinţei. Astfel, El spune mai sus: ,,Oricine va primi pruncul acesta întru numele meu” (Luca 9, 48).

23. În acest fragment, Domnul învaţă că sinceritatea trebuie să fie fără aroganţă, milostenia fără rea voinţă, supunerea fără mânie; fiindcă mintea unui copil este îndemnată să fie însoţită cu bunăvoinţa unui binefăcător, deoarece în timp ce un copil nu pretinde nimic pentru sine, el urmează forma virtuţii, şi dacă el nu cunoaşte judecata, este necunoscător al vinei. Însă deoarece nevinovăţia fără judecată pare foarte multora a fi o slăbiciune, nu o virtute, tu eşti sfătuit să iei asupra ta adevărata nevinovăţie, cu alte cuvinte, a urmări cu râvnă un dar al naturii.

24. Prin urmare spune: ,,Oricine va primi pruncul acesta întru numele meu, pre mine mă primeşte; şi oricine mă va primi pre mine, primeşte pre cela ce m-au trimis pre mine” (Luca 9, 48). Căci oricine primeşte pe următorul lui Hristos, Îl primeşte pe Hristos, şi oricine a primit chipul lui Dumnezeu, Îl primeşte pe Dumnezeu. Dar pentru că noi nu am fi putut vedea chipul lui Dumnezeu, prezenţa Lui a luat fiinţă pentru noi prin Întruparea Cuvântului, astfel ca dumnezeirea care este mai presus de noi să poată fi unită cu noi.

25. Dar deoarece în râvna sa pentru dragoste, Ioan, iubind mult şi prin urmare fiind mult iubit în schimb (potrivit Ioan 21, 20), crede mai uşor că cel care nu practică ascultarea trebuie îndepărtat de la binecuvântare (potrivit Luca 9, 49); el este pe drept nu mustrat, ci învăţat; el nu este mustrat fiindcă a acţionat din dragoste; el este învăţat (potrivit Luca 9, 50), ca el să poată cunoaşte diferenţa dintre cel neputincios şi cel puternic. Şi, de aceea, Domnul, deşi îl răsplăteşte pe cel curajos, nu-l îndepărtează pe cel neputincios.

26. ,,Nu-l opriţi, că cel ce nu este împotriva noastră, pentru noi este” (Luca 9 , 50). Bine spus, Doamne. Fiindcă atât Iosif, cât şi Nicodim erau ucenici în taină pentru o vreme de teamă, însă nu şi-au tăgăduit datoria faţă de Tine (potrivit Ioan 19, 38-39). Cu toate acestea, deoarece Tu ai spus în altă parte: ,,Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este, şi cela ce nu adună cu mine risipeşte” (Luca 11, 23), tâlcuieşte-ne, ca nu cumva să pară contradictoriu. Şi eu cred că dacă cineva se gândeşte la Cercetătorul cugetelor, el nu poate să se îndoiască de faptul că împlinirea ambelor este hotărâtă în minte. Deci, El spune unuia: ,,Vino după mine” (Matei 8, 22), şi celuilalt: ,,Vulpile au vizuini” (Luca 9, 58). Unul este silit, celălalt este respins, ca tu să poţi cunoaşte că cel evlavios este primit şi cel lipsit de evlavie îndepărtat.

27. În faptul că El i-a mustrat pe ucenici deoarece ei au dorit să se pogoare foc asupra celor care nu-L primiseră pe Hristos (potrivit Luca 9, 54), este arătat nouă că pedeapsa poate să nu fie întotdeauna adusă asupra celor care au păcătuit, pentru că uneori mila este de mai mare folos ţie pentru răbdare şi celui apostat pentru îndreptare. Apoi samarinenii care au fost aici protejaţi de foc nu au crezut numaidecât (potrivit Luca 9, 52-53; Ioan 4, 39; Faptele Apostolilor 8, 14). Învaţă totodată că El a refuzat să fie primit de cei despre care ştia că nu erau convertiţi cu un cuget sincer, căci dacă El ar fi vrut, ar fi făcut din cel lipsit de evlavie un om evlavios. Dar evanghelistul însuşi menţionează de ce ei nu L-au primit, spunând: ,,Că faţa lui era mergând spre Ierusalim” (Luca 9, 53).

Deci, ucenicii au dorit să fie primit în Samaria, dar Dumnezeu cheamă pe cine socoteşte vrednic şi face evlavios pe cine vrea El (potrivit II Tesalonicheni 1, 11). Nici ucenicii care urmează Legea nu păcătuiesc, deoarece ei ştiau că lui Finees i-a fost socotit întru dreptate că i-a ucis pe cei care au comis pângărire (Numerii 25, 7-11; I Macavei 2, 26, 54; Psalmi 105, 31-32; Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 45, 23-24), şi că la rugăciunile lui Ilie s-a pogorât foc din cer pentru a răzbuna jignirea adusă proorocului (potrivit III Împăraţi 18, 38; Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 48, 3). Dar cel care se teme este răzbunat, cel care nu se teme nu caută răzbunare.

În acelaşi timp, este arătat nouă că vredniciile proorocilor erau în apostoli, când prin intermediul cererii iau asupra lor aceeaşi autoritate de care s-au învrednicit marii prooroci. Şi ei cred în mod potrivit că, la cuvântul lor, foc din cer s-ar pogorî, fiindcă ei sunt fiii tunetului (potrivit Marcu 3, 17).

28. Dar, în mod extraordinar, Domnul este toate lucrurile. Nici nu l-a primit pe cel care s-a oferit pe sine întâmplător (potrivit Luca 9, 57), nici nu S-a pornit împotriva celor care, lipsiţi de evlavie, neagă că El este Domnul lor (potrivit Luca 9, 53), pentru a arăta că virtutea desăvârşită nu are râvnă pentru răzbunare, nici nu există mânie acolo unde este plinătatea dragostei, şi neputinţa nu trebuie îndepărtată, ci ajutată (potrivit Luca 9, 56). Indignarea nu aparţine celui evlavios, dorinţa de răzbunare nu este proprie celui mărinimos, însă apropierea necugetată şi ignoranţa nepăsătoare nu sunt specifice celui precaut.

De aceea, s-a spus acelui om: ,,Vulpile au vizuini” (Luca 9, 58), şi nici Domnul nu primeşte supunerea celui a cărui slujire nu este încuviinţată. Şi, într-adevăr, ospitalitatea credinţei trebuie să fie prevăzătoare, ca nu cumva când descuiem partea lăuntrică a casei noastre necredincioşilor să cădem cu credulitate nechibzuită în plasele unei trădări străine.

29. Dar ca nu cumva să părem că am neglijat în chip nesăbuit motivul pentru care spune aici că cei care pot avea putere asupra duhurilor necurate (potrivit Marcu 6, 7; Faptele Apostolilor 5, 16) prin punerea mâinilor în numele lui Iisus nu trebuie opriţi (potrivit Luca 9, 49-50), dar potrivit Sfântului Evanghelist Matei: ,,Niciodată nu v-am ştiut pre voi; depărtaţi-vă de la mine, cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 23), trebuie să remarcăm că nu este o diferenţă de percepţie şi divergenţă a cuvintelor rostite, ci să recunoaştem că nu numai îndatoririle, ci şi lucrările virtuţii sunt cerute de la un preot, şi numele lui Hristos este atât de mare încât chiar foarte puţin de la sfinţi ajută spre protecţie, chiar dacă nu ajută pentru har. De aceea, nimeni nu ar trebui să se laude, nici să pretindă pentru sine harul unui om izbăvit de păcat, în care lucrează puterea numelui veşnic, nu vreo capacitate a fragilităţii omeneşti; fiindcă diavolul nu este biruit de vrednicia ta, ci de propria sa ură.

30. Ce poate face un om este să arate credinţă sinceră şi respectarea poruncilor cu cuget evlavios, ca nu cumva să i se spună: ,,Vulpile au vizuini” (Luca 9, 58). Într-adevăr, animalul este viclean şi întotdeauna încordat spre ambuscade, practicând jefuirea prin înşelăciune. Nu îngăduie ca nimic să fie în siguranţă, liniştit sau adăpostit pentru că îşi caută prada chiar în gospodăriile oamenilor.

31. El compară vulpile cu ereticii. Apoi, când cheamă neamurile, El îi exclude pe eretici; fiindcă o vulpe este un animal plin de înşelăciune, care pregăteşte o groapă şi doreşte întotdeauna să stea la pândă. Aşa sunt ereticii, care nu sunt dornici să-şi facă propria casă, ci încearcă să-i păcălească pe alţii cu vicleniile lor. Iacov locuieşte într-o casă (potrivit Luca 1, 33); ereticul este într-o groapă ca o vulpe înşelătoare, întotdeauna aţintită împotriva acelei Găini din Evanghelie, despre care este scris: ,,De câte ori am vrut să adun pre fiii tăi, în ce chip adună găina puii săi sub aripi, şi nu aţi vrut ! Iată, se lasă vouă casa voastră pustie” (Matei 23, 37-38).

Aşadar, în mod potrivit, ei au vizuini, deoarece au pierdut casa pe care au avut-o. Nici nu se domesticeşte vreodată acest animal; de aici, de asemenea apostolul a spus: ,,De omul eretic după una şi a doua sfătuire, te fereşte” (Tit 3, 10); nici nu este măcar folositor ca hrană, deoarece Hristos nu spune despre el: ,,Mâncarea mea este să fac voia celui ce m-au trimis pre mine, şi să săvârşesc lucrul lui” (Ioan 4, 34). Nu, mai degrabă El îi izgoneşte departe de roadele Sale, zicând: ,,Prindeţi-ne nouă vulpile cele mici, care strică viile” (Cântarea Cântărilor 2, 15), adică ce distrug via cea mică, nu cea mare.

Şi, din acest motiv, Samson a legat torţe de cozile lor şi le-a trimis în holdele celor de alt neam (potrivit Judecători 15, 4), de vreme ce ereticii încearcă să ardă roadele altora, cu lătrături zgomotoase mai degrabă decât cu cuvânt blând – căci cei care tăgăduiesc pe Cuvântul nici nu au cuvinte –, cu cuvânt liber în prezent, dar cu sfârşitul deja stabilit în viitor, arătând arderea sfârşitului lor cu torţele cozilor lor.

32. Şi păsările cerului, care adeseori sunt preschimbate în chipul duhurilor răutăţii (potrivit Efeseni 6, 12), îşi construiesc cuiburile (potrivit Luca 9, 58) în inimile oamenilor răi, şi astfel Fiul Omului, din cauză că s-a înmulţit fărădelegea (potrivit Matei 24, 12), ,,nu are unde să-şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Şi, într-adevăr, când viclenia domneşte, fiindcă nu există loc pentru lipsă de prefăcătorie, nu poate exista nici o deţinere a dumnezeirii în sentimentele oamenilor. Deoarece ,,capul lui Hristos este Dumnezeu” (I Corinteni 11, 3), Cel care, când a încuviinţat o minte nevinovată, cumva suprapune puterea măreţiei Sale, care pare să fie un semn că un har prisositor este picurat în inimile celor buni.

33. Astfel, ca tu să poţi observa că Dumnezeu dispreţuieşte înşelăciunea, nu închinăciunea, El care a respins amăgirea l-a ales pe omul nevinovat, spunând: ,,Vino după mine” (Luca 9, 59). Însă El a spus aceasta celui despre al cărui tată deja ştia că era mort, acel tată despre care într-adevăr este spus: ,,Uită casa părintelui tău” (Psalmi 44, 12). Deci vezi că Domnul îi cheamă pe cei de care are milă (potrivit Romani 9, 18, 24), în ciuda neştiinţei lor, şi răspunde celui care cere să plece să-l îngroape pe tatăl său: ,,Lasă morţii să-şi îngroape pre morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9, 60).

34. Aşadar, deoarece noi am primit datoria sfântă a îngropării (potrivit Tovit 2, 3, 7), de ce acest om este oprit să îngroape trupul tatălui său, decât ca tu să poţi înţelege că cele dumnezeieşti au întâietate în faţa celor omeneşti ? O lucrare bună, dar un obstacol mai mare; căci oricine împarte lucrarea deviază buna voinţă, oricine împarte grija împarte sporirea. Prin urmare, lucrurile care sunt cele mai mari trebuie săvârşite primele; căci şi apostolii, ca nu cumva să pună râvna lor în litigiu, au numit slujitori pentru săraci (potrivit Faptele Apostolilor 6, 2-6), şi când au fost trimişi de Domnul li s-a poruncit să nu vorbească cu nimeni pe cale (potrivit Luca 10, 4), nu pentru că datoria bunăvoinţei nu era plăcută, ci pentru că intenţia de a urma evlavia era mai bineplăcută.

35. Dar cum pot morţii să îngroape pe morţii lor (potrivit Luca 9, 60), în afară de cazul când tu, aici, înţelegi o moarte îndoită, una din fire, una din vinovăţie ? Există de asemenea o a treia moarte, în care noi murim păcatului, noi trăim întru Dumnezeu ca Hristos, care a murit păcatului; ,,că ce au murit, păcatului odată au murit; iar ce viază, viază lui Dumnezeu” (Romani 6, 10).

36. Deci există o moarte, care nu este teribilă, de care nu trebuie să-ţi fie groază, prin care legătura dintre trup şi suflet este desfiinţată, când pare să aibă loc plecarea noastră, nu o pedeapsă, de care nu trebuie să se teamă cel curajos, pe care trebuie s-o dorească cel înţelept, s-o caute cel nenorocit, despre care este spus: ,,Vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla” (Apocalipsis 9, 6).

37. Există încă alta, care aduce distrugerea dorinţelor lumeşti, în care moare nu firea, ci păcatele. Noi suferim această moarte, îngropaţi împreună în botez (potrivit Romani 6, 4; Coloseni 2, 12) şi morţi cu Hristos faţă de stihiile acestei lumi când pătimim uitarea fostei noastre acţiuni. Valaam, când a proorocit, a dorit să moară cu această moarte, ca să vieze lui Dumnezeu, şi ca urmare a spus: ,,Să moară sufletul meu întru sufletele drepţilor, şi să se facă sămânţa mea ca sămânţa lor” (Numerii 23, 10)HHHHHh

.

38. Există de asemenea o a treia moarte, când Hristos care este Viaţa noastră ne este necunoscut (potrivit Coloseni 3, 4); astfel a-L cunoaşte pe Hristos este viaţa veşnică (potrivit Ioan 17, 3), care este acum la îndemână în umbră pentru cel drept, dar în viitor va fi faţă către faţă (potrivit I Corinteni 13, 12; Coloseni 2, 17), deoarece ,,Duhul feţei noastre unsul Domnul s-au prins întru stricăciunile noastre, căruia am zis: întru umbra lui vom trăi întru neamuri” (Plângerile Proorocului Ieremia 4, 20). În umbra aripilor Lui David a nădăjduit (potrivit Psalmi 56, 2), în umbra Lui Biserica a dorit şi a şezut (potrivit Cântarea Cântărilor 2, 3).

39. O Doamne Iisuse, dacă umbra Ta dă atât de mult, atunci cât de mult, cu adevărat, va aduce realitatea ? Cum vom trăi când nu vom mai fi în umbră, ci în viaţa însăşi ? Căci acum ,,viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci”, se spune, ,,voi cu dânsul împreună vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni 3, 3-4). Dulce este acea viaţă care nu are moarte (potrivit Apocalipsis 21, 4), fiindcă această viaţă a trupului are moarte prin condiţia firii, care este de asemenea adeseori căutată. Sufletul însuşi adeseori are moarte prin pata păcatului – căci ,,sufletul, care păcătuieşte, acela va muri” (Iezechiil 18, 4) –, dar când este întărit de fermitatea sfinţeniei a început să nu mai fie supus păcatului, deja nu mai este muritor, ci va culege viaţa veşnică.

40. Către această viaţă să ne grăbim, fraţilor, îndureraţi în lume fiindcă ,,suntem depărtaţi de la Domnul” (II Corinteni 5, 6), pentru că oricine nu este depărtat din trup este depărtat de Domnul. Deci este mult mai bine a fi sloboziţi de trup (potrivit Filippeni 1, 23) şi a ne lipi de Dumnezeu (potrivit I Corinteni 6, 17), ca să putem fi una în Casa Atotputernicului Dumnezeu şi să putem vedea pe Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu (potrivit Ioan 1, 14), primiţi prin slava Învierii întru strălucirea Firii şi imitând cu armonie neştirbită unitatea păcii neîncetate într-un legământ veşnic pentru împlinirea a ce a făgăduit Fiul lui Dumnezeu rugându-Se referitor la noi: ,,Ca să fie una, precum noi una suntem” (Ioan 17, 22).