Cuvânt la Duminica Tomei

- pentru credinţă -

Al Prea Sfinţiţilor arhierei: Neofit al
Râmnicului, Ilarion al Argeşului şi Chesarie al Buzăului (1840)

Mare cu adevărat este puterea credinţei, minunate sunt săvârşirile ei, nemărginit este folosul cel dintr-însa. Viaţă fără de moarte hărăzeşte, împărăţie veşnică ne dăruieşte nouă: ,,şi crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui”. Şi într-alt loc: ,,Cela ce au crezut şi s-au botezat se va mântui”. Şi iarăşi ,,crede în Domnul Iisus Hristos şi te vei mântui tu şi casa ta”. Dacă credinţa mântuieşte, ajunge numai să creadă omul ca să se mântuiască.

Dar cum această Dumnezeiască Scriptură zice: ,,Vor să fie Fiul Omenesc întru slava Tatălui Său împreună cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fieştecăruia după faptele lui” ? Şi într-alt loc ,,Carele va răsplăti fieştecăruia după lucrările lui” ? Şi într-alt loc iarăşi ,,Vor merge cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele întru învierea osândirii” ? Ce este aceasta ?

Uneori, zice Dumnezeiasca Scriptură cum că credinţa mântuieşte pe om, iar alteori învaţă cum că lucrările cele bune pricinuiesc mântuire; împotrivnice cu adevărat se văd a fi cuvintele Scripturii celor date de Dumnezeu. O, fraţilor ! nu vă înşelaţi, unite sunt învăţăturile lui Dumnezeu. Nici credinţa singură, nici lucrările cele bune singure, ci credinţa împreună cu lucrurile cele bune mântuiesc pe om.

Se desparte credinţa, în cunoscătoare şi lucrătoare, credinţă cunoscătoare se zice, când numai cu mintea noastră credem câte învaţă credinţa, iar nimic din lucrările cele bune nu facem. Însă această credinţă este moartă şi nefolositoare şi nu poate să mântuiască pe om. ,,Credinţa, zice dumnezeiescul Iacov, de nu va avea lucrări, singură de sineşi este moartă. Ce folos, fraţii mei ? De va zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are, au poate credinţa să-l mântuiască pre el ?” Iar credinţa lucrătoare este, când şi credem câte credinţa învaţă, şi facem câte ea legiuieşte. Şi aceasta este credinţa pentru care zice dumnezeiescul Apostol, credinţa care se lucrează prin dragoste.

Deci, când zice Dumnezeiasca Scriptură: ,,Ca crezând viaţă să aveţi” şi ,,tot cel ce au crezut şi s-au botezat, se va mântui”, şi altele asemenea, vorbeşte pentru credinţa cea lucrătoare, care se lucrează prin dragostea ce este împreunată cu lucrurile cele bune. Şi iarăşi, când zice Scriptura că va răsplăti fieştecăruia după faptele lui, şi cele asemenea acestora, înţelege cum că fieştecărui credincios, iar lucrări numeşte pe cele făcute din credinţă.

Şi socotiţi cum această înţelegere, prea lămurit prin pilde, o descoperă grăitorul de Dumnezeu Apostol. Laudă credinţa lui Abel, dar laudă şi lucrările cele bune ale lui, adică jertfa cea primită, care aduce lui Dumnezeu. Laudă credinţa lui Enoh, dar slăveşte şi lucrările cele bune ale lui. Laudă credinţa lui Noe, dar împreună cu credinţa laudă şi nevoinţa lui pentru facerea corabiei. Laudă credinţa lui Avraam, dar se minunează şi de ascultarea lui cea către Dumnezeu.

Şi pe rând laudă credinţa multor altor sfinţi, şi măreşte minunile, dar povesteşte şi vitejeştile lor lupte. ,,Unii, zice, s-au omorât. Iar alţii, prin batjocură şi prin bătăi au luat ispită, încă şi în legături şi în temniţe. Ucisu-s-au cu pietre, fierăstruitu-s-au, ispitiţi au fost, cu ucidere de sabie au murit. Umblat-au în cojoace, şi în piei de capre. Lipsiţi fiind, necăjiţi, de rău supăraţi. În pustii rătăcind, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului”.

Deci, dintru acestea vedem arătat cum că credinţa cea ce mântuieşte, este împreunată cu lucrările cele bune. ,,Credinţa singură fără de lucruri, este moartă şi nelucrătoare. Că precum trupul, fără de duh, mort este, aşa şi credinţa fără de lucrări moartă este”. Creştine ! Tu te lauzi cum că crezi, dar ce folos când faci lucruri care calcă legea ? Şi dracii cred şi se înfricoşează, dar nimic nu le foloseşte. Tu crezi că Dumnezeu au dat cele zece porunci, şi cum că cela ce calcă una dintr-însele, fără de îndoială se munceşte; apoi toată ziua fără de nici o temere şi sfială, defaimi fiecare poruncă.

Deci la ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta ? Tu crezi, cum că Dumnezeu au legiuit ca să-L iubeşti pre el din toată inima, şi din tot sufletul, şi din tot cugetul, şi pe aproapele tău ca pe sineţi; apoi pe Dumnezeu Îl defaimi prin călcarea legii, iar pe aproapele îl nedreptăţeşti şi îl vatămi în toate chipurile. Deci ce folos este din credinţa ta ? Tu crezi, cum că de nu vei ierta greşelile oamenilor, cu neputinţă este să-ţi ierte Dumnezeu păcatele tale; apoi pentru o prea mică greşeală a fratelui tău cauţi răsplătire şi izbândire. Crezi, cum că Dumnezeu îţi porunceşte ţie ca să iubeşti pe vrăjmaşii tăi, apoi tu îi urăşti şi îi goneşti pe ei până la moarte.

Deci, la ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta ? Tu crezi, cum că Dumnezeu îţi porunceşte ţie zicând: ,,Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”; apoi tu eşti mânios şi mândru. Deci la ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta ? Săracul poartă faţa lui Hristos, orice vei face săracului, lui Dumnezeu faci. ,,Întru cât aţi făcut, unuia dintru aceşti fraţi prea mici ai mei, mie aţi făcut”. Crezi aceasta ? Aşa cu adevărat, dar însă tu vezi săracul şi îţi întorci faţa dinspre dânsul, vezi săracul şi, în loc de milostenie, îl însărcinezi pe el cu ocări.

Deci, la ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta ? Crezi, cum că te aşteaptă viaţa veşnică, însă vieţuieşti ca un următor şi ucenic al lui Epicurie şi muritor cu sufletul. Deci, care este folosul credinţei tale ? Tu crezi, cum că va veni o zi, întru care va să şadă Dumnezeu pe scaunul slavei Sale, să judece pământul şi lumea, şi că lucrătorii faptelor celor bune vor merge în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut păcate în munca veşnică. Însă de lucrarea faptei celei bune cu totul te leneveşti şi tot păcatul cu osârdie îl faci. Deci, la ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta ?

Această credinţă nu mântuieşte pe om. ,,Au doară poate credinţa, zice Iacov, să-l mântuiască pre el ?” Acest fel de credinţă este moarte, şi nu desăvârşire. Pentru că credinţa din lucrări ia puterea şi săvârşirea. Vezi, zice acelaşi Apostol pentru Avraam, că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi din lucruri s-au săvârşit credinţa. Învăţătură de Dumnezeu insuflată cu adevărat este, şi prea arătată. Credinţa ne ajută nouă la lucrarea faptelor celor bune, şi faptele cele bune dau la credinţă săvârşirea.

Fraţilor ! Noi nici ca apostolii n-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ca Toma n-am pipăit coasta Lui. Am auzit numai învăţătura cea dumnezeiască, şi am crezut, cum că acesta este Fiul lui Dumnezeu şi Izbăvitorul lumii. Domnul fericeşte pre cei ce n-au văzut şi au crezut: ,,Fericiţi, zice, cei ce n-au văzut şi au crezut”. Dar oare vom fi noi vrednici de acest fel de fericire ? Oare suntem noi fericiţi, cei ce n-am văzut şi am crezut ?

Aşa cu adevărat, însă de va fi credinţa noastră credinţă lucrătoare, credinţă care să lucreze prin dragoste, credinţă care ajută la lucrarea faptelor celor bune, şi credinţă care se săvârşeşte prin lucrările cele bune. Credinţă aveţi cu darul şi mila lui Dumnezeu, pravoslavnică şi adevărată, împreunaţi dar cu dânsa şi faptele bune cele plăcute lui Dumnezeu şi aşa veţi fi fericiţi.

Deci, o, iubiţii mei fraţi, ,,Câte sunt adevărate, porunceşte nouă grăitorul de Dumnezeu Apostol, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt de bună laudă, ori ce faptă bună şi ori ce laudă, aceste să socotiţi: Cele ce n-aţi şi învăţat, şi aţi luat, şi aţi auzit, şi aţi văzut întru mine, acestea să le faceţi: şi Dumnezeul păcii va fi cu voi, Amin”.


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 1/aprilie 1999