Cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

 

Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, care se prăznuiesc astăzi, cât nu este cu putinţă limba a grăi.

Atâtea sunt de multe învăţăturile lor cele vrednice de minune încât întrec la număr nisipul mării şi stelele cerului. Atât sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pamântească şi să nu se minuneze toată mintea omenească. Atât sunt de slăvite faptele lor, încât covârşesc tot cuvântul şi fac fără de grai toată mintea spre lauda lor şi spre cinstea pomenirii lor.

Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc ? Dară ce cuvânt vrednic va putea să aducă să aducă mintea mea cea proastă şi neştiinţa învăţăturii mele, ca să poată mări, după cum se cade vredniciilor lor cele mari ? Să tac iar ? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulţumitor şi ca cela ce ascunde facerile cele mari de bine, care ei au arătat în poliţia cea creştinească, în biserica cea pravoslavnică şi peste tot pământul ce este sub soare luminând limbile cele întunecate, povăţuind la credinţa cea adevărată oile cele rătăcite, sporind şi adăugând mulţime de credincioşi în biserica lui Hristos.

Şi pentru ca să biruiesc, drept aceea, nepriceperea minţii mele, îi voiu asemăna cu cei doi luminători mari, adică cu soarele şi cu luna şi aşa apropiindu-mă puţintel de minunatele lor fapte, cu asemănarea acelor luminaţi luminători, voiu da îndrăzneală neputinţei mele, spre a face lauda lor, fugind cu aceasta împreună şi de semnul nemulţumirii.

La capul cel dintâi al Facerii spune Moisi cum că Dumnezeu au făcut doi luminători mari: unul mai mare şi altul mai mic; şi pre cel mai mare, adică pre soare, întru stăpânirea zilei, iar pre cel mai mic, adică pre lună, întru stăpânirea nopţii. Şi pre acestea, le-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Şi iarăşi acelaşi Dumnezeu, făcându-Se om, au pus alţi doi luminători, pentru întărirea şi întemeierea bisericii: pre cel mai mare, adică pre Petru, pentru ca să fie întru stăpânirea zilei a dumnezeieştii cunoştinţe întru jidovime; iară pre cel mai mic, adică pre Pavel, întru stăpânirea întunecatei nopţi a închinării de idoli, la limbi, pentru ca să risipească cu strălucirea minunilor şi cu lumina învăţăturii norii cei întunecaţi ai înşelăciunii.

Şi, pentru ca să începem de la luminătorul cel mare, de la soare, zicem cum că este soarele vârf celorlalte stele şi le covârşeşte cu lumina pe toate şi de la răsărit până la apus, tot pământul şi toate unghiurile lui luminează, încălzeşte, îngraşă şi revarsă pretutindenea razele lui. Cine nu va mărturisi cum că vredniciile acestea se cuvin lui Petru, de vreme ce el au fost vârf cetei apostoleşti şi mai întâi în rânduiala ucenicilor şi au întins pururea, ca alt soare, de taină, peste tot pământul razele darurilor şi a facerilor de bine ? Au înconjurat toată Iudeea, Antiohia, Pontul, Galatiia, Capadochia, Asia şi Vitania, gonind cu lumina dumnezeieştilor cuvinte, întunericul necredinţei, dând daruri de tămăduiri la toată neputinţa şi vindecând pre cei ce rău se chinuiau, de viclenii draci. Şi mai vârtos că numai singură umbra acestui soare atâta era la toţi făcătoare de bine, precum se vede la Faptele apostolilor, la 5 capete: ,,Cât şi la uliţă scotea pre cei bolnavi şi-i punea în aşternuturi şi în paturi ca, viind Petru, măcar umbra lui să umbreze pre fieştecare dintru dânşii”.

Căldura soarelui are lucrare firească a dărui copacilor, ierburilor, pietrelor scumpe şi plodurilor pământului vieţuitoare, umejoasă şi îngrăşătoare putere spre creştere. Aşijderea şi căldura cea vieţuitoare a soarelui celui de taină a lui Petru, asemenea au stătut acestei puteri; că raza cea mai mică s-au trimis la cela ce au fost din pântecele maicii lui olog, care şedea înaintea uşii bisericii ce se chema Frumoasă, îndată l-au tămăduit, pentru că zicându-i de grabă: ,,Caută la noi”, îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele.

Cu această putere vieţuitoare a lui Petru s-au ridicat sănătos din pat şi oarecare om, anume Enea, care zăcea de 8 ani, slăbănog. Cu aceasta şi la Iopi, lucru de minune la toţi, au înviat pre Tavitha, ce murise.

Are soarele şi altă a sa lucrare, că trece prin crăpăturile uşilor şi prin găurile pereţilor şi cele mai dinlăuntru ale caselor le iscodeşte şi le luminează. Şi de la Petru n-au fost lipsită această putere, de vreme ce, după cum zice Ieremia la 17 capete: ,,Adâncă este inima decât toate şi om este şi cine-l va cunoaşte pre el”. Însă aceasta au iscodit-o şi au atins cu razele lui, precum se vede adevărat la Anania şi la Samfira, a cărora mincinosul cuget cu moarte fără de veste i-au certat. Au iscodit cele ascunse ale inimii lui Simon vrăjitorul şi au descoperit vicleşugul cel ascuns al inimii sale, pentru care lucru în faţă l-au înfruntat, zicând: ,,Că întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti; pocăieşte-te, drept aceea, de răutatea aceasta şi te roagă lui Dumnezeu, ca doară ţi s-ar ierta ţie cugetul inimii tale”.

S-au aflat întinăciuni la soarele cel simţitor, prin mijlocul ochianurilor, de astronomii aceştia de pe urmă, lucru necunoscut de cei vechi şi cu totul neadevărat. Deci, să mărturisim şi noi cum că s-au aflat oarecare întinăciuni şi la soarele nostru cel de taină, la Petru. Şi oare nu era mare întinăciune, când în curtea arhiereului s-au lepădat de 3 ori de învăţătorul său ? Nu era mare întinăciune când în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Iisus ? Aceste însă întinături, cu lacrimile ce vărsa adeseori, dintru adâncul inimii, le-au spălat şi au rămas cu totul curat, atâta cât s-au arătat ca alt soare, luminând în casa celui înalt.

Zice de aceasta şi cel cu Gură de Aur, Ioan, la tâlcul Psalmului 48, cum că mulţi împăraţi au ridicat cetăţi şi au făcut zidiri minunate şi puindu-şi numele s-au dus, iară nimic nu s-au folosit, ce au încetat şi uitării s-au dat pomenirea lor. Iară pescarul Petru nici unele de acestea făcând, luminează mai mult decât soarele şi după moarte.

Să trecem acum de la luminătorul cel mare la cel mai mic, de la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel. Multe feluri de vrednicii, stăpâniri şi puteri dau filozofii să aibă luna. Şi întâi zic cum că luna este podoaba nopţii, asemănătoare soarelui şi stăpână mării; aceste însă vrednicii cu dreptate se cuvin vasului celui ales şi cu cale este să se numească podoaba nopţii, de vreme ce s-au trimis de la Dumnezeu, pentru ca să lumineze limbile dintru întunericul slujirii de idoli, precum o au zis mai înainte Isaia: ,,Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mântuire până la marginile pământului”.

Noapte întunecată au fost atunci în toată lumea, când argintul şi aurul, pietrele şi lemnele se slujeau ca nişte dumnezei şi omul se abătea cu toate puterile sufletului spre aceea ce iubea Lucifer şi dracii, care ca nişte naşteri ale iadului şi ca nişte fii ai înşişi răutăţii, alta nu poftea, alta nu iubea, fără numai răutatea, păgânia, răsfătăciunile trupului, neruşinarea obiceiurilor, uitarea desăvârşită a celor sfinte, apucăturile de la străini, iubirile de argint şi trufiile; când se călcau pravilele lui Dumnezeu şi se huleau acelea ale firii, când erau lipsiţi oamenii de suflet, sufletul de Dumnezeu şi Dumnezeu de slujba şi închinăciunea ce i se cuvenea. Deci, pentru ca să gonească această noapte întunecată şi pentru ca să lumineze o întunecare împuţită ca aceasta, au ales Dumnezeu pre Pavel, ca luminând ca altă lună luminată în lume, să risipească întunericul închinăciunii de idoli şi pentru ca să adevereze aceea ce zice: ,,Norodul care şedea întru întuneric au văzut lumină mare”.

Se cuvine lui Pavel şi a doua stăpânire a lumii, căci este asemănător soarelui, pentru căci Pavel s-au arătat întru toate desăvârşit, asemănător lui Petru. Deci cu cuviinţă este şi putem să zicem acel cuvânt al lui Isaia: ,,Şi va fi lumina lunii ca lumina soarelui”. Şi cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asemănător lui Petru ? Smerit era Petru, de vreme ce după acea minunată vânătorie a peştilor au zis lui Iisus: ,,Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne”. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, când cu răspuns desăvârşit au zis: ,,Nu-mi vei spăla picioarele în veci”. Şi încă şi mai smerit s-au aflat la moarte, vrând ca să moară pre cruce cu capul în jos.

Şi Pavel nu s-au asemănat lui Petru cu smerenia, chemându-se pre sine mai mic decât apostolii şi cum că nu este vrednic a se numi apostol ? Şi se mărturisea pre sine întâi şi mai mare păcătos zicând: ,,Hristos Iisus au venit în lume să mântuiască pre păcătos, care cel dintâi sunt eu”. Răbdător era Petru, răbdător şi Pavel. Amândoi cu bucurie au răbdat lanţurile, bătăile, închisorile, goanele şi bucurându-se mergea dinspre faţa adunării, căci pentru numele lui Iisus se învredniciră a se necinsti; au plâns cu amar Petru greşeala lui. Şi Pavel, câte lacrimi n-au vărsat căci, prin neştiinţă, întâi era hulitor şi gonaci şi ocărâtor bisericii lui Dumnezeu. Mare nevoie au fost lui Petru când, întrebându-se de 3 ori: ,,Petre, iubeşte-mă”, cu totul întristându-se au răspuns: ,,Doamne, tu ştii că te iubesc”. Şi Pavel, atâta era de fierbinte în dragostea lui Hristos, cât vezi ce fel de muncă, toate zidirile cele văzute şi nevăzute, nicidecum, întru nimica, nu le-au socotit zicând: ,,Cine ne va despărţi pre noi de dragostea lui Hristos ? Necazul, au supărarea, au gonirea, au foametea, au golătatea, au primejdia, au sabia ? Pentru că adeverit sunt că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici altă oarecare zidire va putea pre noi să ne osebească de dragostea lui Dumnezeu”.

Cu umbra lui Petru se tămăduia mulţime de bolnavi şi nu puţini din cei ce erau chinuiţi de duhurile cele necurate; şi mahramele şi ştergătorile lui Pavel goneau toată boala şi duhurile cele viclene de la trupurile bolnavilor. Au ridicat Petru pre cel ce era olog din pântecele mamei, lângă uşa bisericii. Asemenea au făcut şi Pevel în Listra. Au înviat Petru pre Tavitha, moartă fiind şi Pavel au înviat pre Eftih, tânărul care căzuse din a treia streaşină. Asemenea au fost amândoi întru osteneli, întru necazuri, pentru Hristos, în râvnă pentru mântuirea sufletelor, în minuni, în moarte şi la îngropăciuni, pentru că amândoi în Roma, mărturisind, s-au îngropat.

Vrednicia cea de pe urmă a lunii este să stăpânească marea, care lucru se cuvine şi lui Pavel, pentru că de 3 ori s-au sfărâmat corabia cu el; o noapte şi o zi întru adâncul mării au făcut şi de s-au şi biruit de cumplitele valurile mării, iară pururea nevătămat s-au aflat într-acea înecătură.

Între celelalte idiomata adică alcătuiri ce are luna are şi acesta: când este plină se scoală asupră-i câinii, ca nişte vrăjmaşi, cu luptă şi nu încetează a o lătra, neputând suferi lumina ei; şi cu acestea toate, ea fiind curată şi nevinovată, luminează şi călătoreşte călătoria ei, fără de zăticneală. Câţi câini sălbatici s-au sculat, turbaţi, asupra lui Pavel, lătrând. Au lătrat asupra lui Pavel tot Efesul, pentru că învăţa de faţă cum că, acei idoli ce se fac de mâini, nu-s dumnezei. Au lătrat asupră-i la Iconiia, când s-au pornit limbile şi jidovii să ucidă cu pietre pre Pavel. Fost-au lătrat de Elima vrăjitorul, care din strălucirile lunii noastre, cei de taină, lui Pavel, au rămas orb. Fost-au lătrat, la cea mai de pe urmă, de câţiva jidovi care, s-au blestemat ei singuri pre sine, nici să mănânce, nici să bea, până nu vor ucide pre Pavel. Însă cu aceste goane, scârbe şi nevoi, fără de frică au urmat calea lui, strigând neîncetat: ,,Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos ? Lasă, să se mânie jidovii, să se scoale tiranii, să latre câinii cei sălbatici; eu calea voiu săvârşi, credinţa voiu păzi”. Cine dară să nu mărturisească cum că Pavel au strălucit între limbi, ca luna plină în zilele ei ?

Fără de presupus este, drept aceea că Petru au stătut în biserică, ca alt luminător mare, pentru că s-au arătat ca soarele luminând peste biserica celui înalt. Iară Pavel au fost stătut luminător mai mic, însă asemănător soarelui, cu lumina, cu strălucirea, cu bunătăţile, cu vrednicia şi cu slava.

Acum voiu întoarce cuvântul meu către tine, ţară creştină, şi dimpreună cu tine mă voiu bucura, pentru că ai în loc de acoperământ pre verhovnicii apostoli Petru şi Pavel şi ai tipărit, în coroana ta, chipul crucii, pentru ca să nădăjduieşti a lua roadă de bună vieţuire din lemnul vieţii. Nu s-au întors corbul, odinioară, în chivotul lui Noe, pentru că au aşteptat să intre mai cu multă norocire, aicea, în tine şi pentru ca să aducă veştile liniştii, nu cu frunză de măslin, ci cu ramura crucii în gură; s-au întors pasărea în braţele tale, cinstită ţară şi se laudă cu pohvală între soare şi între lună. Soarele de-a dreapta şi luna de-a stânga sunt slăviţii apostoli Petru şi Pavel şi închipuieşte semnul cum că cei ce sunt întâi cu şederea apostoli au purtare de grijă pentru folosul norodului tău, adică celor drepţi şi celor păcătoşi; celor drepţi, ce sunt de-a dreapta, pentru că soarele luminează ziua, că este şi semnul darului şi celor păcătoşi ce sunt de-a stânga, pentru că luna luminează noaptea, că este semnul păcatului.

Saltă, drept aceea, cu glas de bucurie şi te veseleşte, pentru că ai ajutători ca aceştia şi folositori mari şi biruitori fierbinţi.

Voi iară, o dascăli mari ai lumii, văzând osârdia norodului ce stă împrejur şi toată creştinească poliţia aceasta, spre lauda, spre cinstea şi spre prăznuirea voastră, nu ne lipsiţi de călduroasa voastră folosinţă şi de puternicul vostru acoperământ, ci căutaţi din cer, ca nişte luminători mari tăriei cei de sus, spre noi care şedem întru întunericul şi umbra morţii. Mângâiaţi-ne pre noi, ticăloşii, cei ce şedem în valea plângerii; mijlociţi pentru norodul Domnului, pentru pravoslavnica biserică, pentru preoţia împărătească şi mai ales vă rugaţi lui Iisus celui răstignit, a căruia Evanghelie cu atâtea osteneli şi trude, goane şi munci, închisori şi bătăi, crucea şi moartea în toată lumea o aţi propovăduit. Să păzească în ani mulţi, întru luminatul lui scaun, pre cucernicul rugător, pre prăznuitorul numelui vostru, pre cinstitorul pomenirii voastre, şi să fim şi noi, cu toţii, cu linişte sufletească şi trupească, mai presus de toată ispita celora ce stau împotriva creştinătăţii, să propovăduim în mulţi ani numele vostru, să prăznuim strădania voastră, să serbăm luminat cu cuviinţă slăvita voastră pomenire. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 3/iunie 1999