Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică

Al lui Ilie Miniat

 
,,Sculându-se Maria, s-a dus”
(Luca I, 39)

 

Numele împăratului Solomon era vestit şi răspândit aproape în toate urechile oamenilor din vremea lui. Lumea întreagă, cu mii de guri, şi universul întreg, prin mii de limbi, ziceau că este statuie de Dumnezeu cioplită a înţelepciunii şi cea mai minunată şi cea mai aleasă creaţie a mâinii atotputernice a lui Dumnezeu. Sava, împărăteasa Etiopiei, însoţită de numeroasă oaste, a vrut să meargă la Ierusalim, unde era tronul lui Solomon ca să vadă vreo dovadă a înţelepciunii lui atât de mult lăudată şi ca să se încredinţeze mai bine de ceea ce auzise despre faima lui cea cu o sută de limbi. Deci mergând acolo, ca să-i arate dărnicia sufletului ei împărătesc, i-a dăruit unele flori, care Scriptura 08nu se găseau în împărăţia lui Solomon; iar ca răsplată a darului a primit de la el o carte foarte frumoasă de astrologie, prin care putea cineva să cunoască însuşirile cele mai ascunse ale cerului şi ale stelelor.

Cât de mult preînchipuie istoria lui Solomon şi a împărătesei Sava sărbătoarea de astăzi ! Solomon preînchipuie pe Împăratul împăraţilor şi Domnul Dumnezeul atotputernicul, a cărui nemărginită înţelepciune s-a răspândit în toate existenţele pământeşti şi cereşti, văzute şi nevăzute: ,,Pe toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 25). Pentru aceea spune şi proorocul împărat David: ,,În tot pământul a ieşit vestirea lui şi la marginile lumii cuvintele lui” (Psalmi 18, 4). Împărăteasa Sava preînchipuie pe împărăteasa cerului şi a pământului, stăpâna îngerilor, dumnezeiasca fiică Maria, care astăzi sculându-se s-a dus şi a plecat din locul ei de naştere, de la casa părintească; nu s-a dus însoţită de ostaşi înarmaţi, ci de fecioare purtătoare de făclii: ,,Se vor aduce împăratului fecioare în urma ei; vor fi aduse în templul împăratului întru bucurie şi veselie” (Psalmi 45, 16-18).

Fecioara se duce în casa tainicului Solomon, în templul lui Dumnezeu. Şi iată îi aduce în dar flori, adică trup omenesc, care ca floarea se veştejeşte: ,,Omul ca iarba zilele lui ca floarea câmpului aşa va desflori” (Psalmi 102, 15); îi aduce în dar trup care nu se găsea în împărăţia cerească a lui Dumnezeu, pentru că în cer sunt lucruri cu totul imateriale şi nestricăcioase. În schimbul darului său Fecioara ia de la Dumnezeu cartea harului dumnezeiesc, cu ajutorul căreia omul se urcă uşor în cer, în paradisul desfătării. O, binecuvântat ceas, în care intrând Fecioara în templul lui Dumnezeu, ne conduce spre harul dumnezeiesc ! O, plină de haruri zi în care Tatăl cel mai înainte de veci primeşte în propria casă pe fiica lui, Fiul pe Maică şi prea Sfântul Duh pe mireasă ! O, sărbătoare plină de bucurie, în care se veselesc Ioachim şi Ana, aducând la templu o fiică, care are să ajungă vas încăpător al Dumnezeirii !

Sfânta Sfintelor se înfrumuseţează ca să primească pe cea mai sfântă decât sfinţii; cele cereşti se bucură împreună cu cele pământeşti, iar lumea toată prăznuieşte tainic. Dar pentru că atunci când Fecioara a intrat în templul lui Dumnezeu a auzit salutarea şi urările lui Zaharia, se cuvine ca şi eu să o salut astăzi cu un cuvânt de laudă; şi pentru că n-am destulă putere, pentru că sunt un şcolar începător, voi alerga la ea; iar ea care are să ajungă Maica Cuvântului, va dărui cuvinte gurii mele spre a o lăuda după cuviinţă. Spun deci: ,,Astăzi este începutul buneivoinţe a lui Dumnezeu şi înainte propovăduirea mântuirii oamenilor; în templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte îl vesteşte; şi noi cu mare glas să-i strigăm: ,,Bucură-te împlinirea iconomiei Ziditorului!”

 

Sculându-se Maria a plecat

Iată cea mai curată porumbiţă care aleargă în corabia sfinţeniei, vestindu-ne că a încetat potopul blestemului nostru strămoşesc. Iată cea mai sfântă mireasă a prea Sfântului Duh, care merge în cămaşa de nuntă, ca să pregătească nunta. Iată împărăteasa cerurilor, care ,,îmbrăcată în haină aurită şi împodobită” (Psalmi 45, 11), merge în templul împăratului. Iată vasul cel tainic, care este introdusă în sfânta sfintelor, ca să primească mana cea cerească. După cum se cuvine, cele mai frumoase fecioare însoţesc cu lumini pe Maica luminii; drept era s-o însoţească cu făclii ca stelele de strălucitoare pe aceea care este frumoasă ca soarele, aleasă ca luna. Dar dacă Fecioara merge la nunta prea Sfântului Duh, trebuiau să fie alţi nuntaşi decât fecioare purtătoare de făclii ?

O, închipuiţi-vă câtă bucurie a fost atunci pe părinţi, pe Ioachim şi pe Ana, când vedeau în acea mică fiică a lor mare sfinţenia şi într-un trupşor de trei ani cuprinse într-un mănunchi minunat toate darurile Sfintei Treimi ! O, şi câte laude de mulţumire scoteau din gurile amândurora către acel Dumnezeu care le-a dăruit un copil, pe care-l vedeau mai dinainte că are să ajungă o comoară sfântă a slavei lui Dumnezeu şi tron însorit al împăratului slavei ! Închipuiţi-vă cu câtă bucurie sufletească primea în mâini Zaharia pe dumnezeiescul copil Maria, despre care se proorocise de la Duhul Sfânt că are să fie acea scară a lui Iacov pe care are să pogoare pe pământ Fiul şi Cuvântul şi să se urce la cer omul ! şi negreşit nici nu era altul scopul Fecioarei. Iar ca să înţelegeţi mai bine ascultaţi cu atenţie. Cu toate că ceea ce am să vă povestesc va fi un mit, totuşi pentru că se potriveşte, îl povestesc, căci după cum spun filosofii ,,mitul este o istorisire falsă, care înfăţişează adevărul”.

Se povesteşte că în vremea veche era într-un templu foarte vestit statuia lui Hercule, pe care oamenii din acele timpuri îl adorau ca pe zeul elocinţei. Preoţii şi magii s-au nevoit cu multe rugăciuni şi rugăminţi să mute acea statuie din vechiul templu în unul nou, dar s-au ostenit zadarnic, deoarece nu-i asculta Dumnezeul lor. Din întâmplare s-a găsit o fecioară frumoasă; ea a intrat în templu, a scos din sânul ei un lanţ de aur şi legând cu ea statuia a dus-o în celălalt templu într-un chip minunat. Toţi cei de faţă văzând o minune aşa de mare, că din pricina fecioriei ei, acea fată a căpătat atâta putere, au alergat la ea şi făcând coroană cu totul de aur i-au pus-o pe cap. Statuia lui Hercule este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, cel care locuieşte în ceruri. Iar dacă Hercule este înfăţişat cu lanţuri la gură, simboale ale elocinţei lui, prin care leagă sufletele ascultătorilor, cine nu ştie că Cuvântul lui Dumnezeu este atât de dulce, încât trage pe orice suflet împietrit ? Pentru aceea spune şi David: ,,Cuvintele tale-s mai dulci decât mierea în gura mea (Psalmi 118, 103); ele m-au condus şi m-au tras la muntele cel sfânt al tău” (Psalmi 42, 3).

Proorocii şi patriarhii s-au nevoit cu multe rugăciuni să aducă din templul cerului în acest templu al pământului pe Fiul lui Dumnezeu, ca să ne izbăvească din mâinile diavolului zicând: ,,Cel ce şezi pe Heruvimi, arată-te !” (Psalmi 79, 2); şi iarăşi: ,,Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit ?” (Psalmi 12, 1); iar în altă parte: ,,Vino şi ne mântuieşte !” (Psalmi 79, 3) Dar Dumnezeu n-a ascultat din pricina păcatelor neamului omenesc: ,,Şi nu era glas şi nu era ascultare” (III Împăraţi XVIII, 26). În sfârşit, ,,sculându-se Maria s-a dus”. Vine astăzi în templu şi Fecioara Maria; aici, dezlegând lanţul tăcerii şi scoţând de pe buze un ,,Fie !”: ,,Iată roaba Domnului fie mie după cuvântul tău !” (Luca I, 38), trage din cer şi aduce pe pământ statuia, pe Fiul lui dumnezeu: ,,Şi Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit între noi” (Ioan I, 14).

Pentru aceea văzând proorocii această minune nemaipomenită, încununează capul ei cel sfânt cu o cunună împletită din stele: ,,Şi semn mare s-a arătat pe cer: o femeie îmbrăcată cu soarele, cu luna sub picioarele ei şi pe capul ei o cunună de douăsprezece stele” (Apocalipsa XII, 1). Pentru aceasta putem noi bine să spunem: Că dacă Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a primit să se facă om, ca să mântuiască pe om; dacă întunerecul păcatelor a fost alungat şi dacă ne-a fost dat harul pentru dobândirea fericirii veşnice, apoi toate acestea sunt daruri ale copilului dumnezeiesc Maria, toate sunt urmări ale prea curatei Fecioare. Prin urmare ce să-ţi dăm în schimbul harurilor tale, o prea curată Fecioară ? Să ne dăm pe noi înşine şi propriul nostru suflet ? Dar acesta de mult a ajuns trofeul milostivirii tale nemărginite ! Să-ţi împletim laude şi elogii ? Da, da ! cu toate că ştim că nimic nu-ţi turbură mai mult prea sfântul tău suflet decât melodia laudelor ce ţi se aduc; totuşi, ca să nu ne arătăm cu totul nerecunoscători, să-ţi mulţumească limba noastră cel puţin prin cuvinte.

Bucură-te deci prea sfânt locaş al Dumnezeirii ! Bucură-te icoană însufleţită a lui Dumnezeu ! Bucură-te, strălucite înainte mergător al soarelui slavei ! Bucură-te boare răcoroasă a luminii dumnezeieşti ! Bucură-te cea mai graţioasă vestitoare a celei mai fericite zile ! Tu eşti luna firmamentului spiritual, care din pricina marei şi prea minunatei străluciri a sfinţeniei eşti închinată ca împărăteasă din toată ceata femeilor. Tu eşti grădina cea închisă (Cântarea cântărilor IV, 12), în care şarpele satanic n-a îndrăznit să-şi verse veninul lui ucigător ! Tu eşti muntele înalt al predestinării, pe care nu l-a acoperit potopul păcatului. Tu eşti crinul fecioriei, care deşi ai odrăslit în spinii obşteştei nefericiri, n-ai pierdut niciodată frumuseţea ta auriu-argintie. Tu eşti aceea care ai fost zămislită într-un chip minunat într-un pântece sterp, ai strălucit în pântecele mamei ca mărgăritarul în scoică.

Te-ai ivit ca zorile, împodobită cu florile virtuţilor cereşti. Te-ai înălţat ca soarele, încununată cu razele harului dumnezeiesc. Ai trăit ca fenixul, unica minune a firii între cei născuţi din femei. Tu eşti aceea care născută din rădăcina lui Iesei, ca un lăstar împărătesc, dintr-un pântece neroditor, ai văzut lumina fericirii înainte de lumina soarelui, ai fost cu sufletul locuitoarea cerului înainte de a fi pe pământ cu trupul, ai fost fiica Tatălui celui mai înainte de veci, înainte de a fi fiica lui Ioachim şi a Anei, ai călcat capul balaurului otrăvitor înainte de a călca pe pământ. Tu eşti acea împărăteasă porfiroghenită, care ai ca vestitori pe evanghelişti, ca suită pe apostoli, ca slugi duhurile cele imateriale, de cunună stelele, ca porfiră soarele şi ca aşternut picioarelor tale luna. Tu, în sfârşit, eşti acea junică de trei ani, care astăzi intri în sfânta sfintelor, ca să te pregăteşti ca locaş al lui Dumnezeu împăratul a toate. Pe tine te rugăm şi noi nevrednicii robii tăi, căzând la preacuratele tale picioare, ca să ne fii scăpare şi ajutor. Către tine limanul cel neînvăluit al milei venim din marea cea amară a plăcerilor lumeşti, ca să găsim odihnă sufletelor noastre.

Noi într-adevăr am oţelit trăznetele dreptei mânii a Fiului tău; stinge-le în oceanul milostivirii tale. Mărturisim negreşit că ,,toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut, nu este cel ce face bine, nu este până la unul” (Psalmi 52, 4), care să meargă pe calea cea dreaptă a poruncilor lui Dumnezeu. Tu care eşti sfeşnicul cel de aur, condu-ne ca un stâlp de foc în pământul făgăduinţei, a harului. Noi suntem pământul cel uscat şi neroditor, care nu răsare altceva decât spinii păcatului, neghina scandalurilor; dar tu care eşti cerul cel tainic, în care are să răsară soarele cel spiritual, plouă o revărsare binefăcătoare a harurilor tale, ca să dăm roade vrednice Dumnezeului nostru. Şi dacă multele noastre păcate ne împiedică îndrăzneala noastră către Stăpânul nostru Hristos, tu care ai să-l porţi în braţe mic prunc, roagă-l să ne izbăvească de gheena focului şi să ne învrednicească de împărăţia lui cea cerească, Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 8-9/noiembrie-decembrie 1999