Cuvânt la Botezul Domnului

Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

Luminat şi cinstit a fost praznicul ce a trecut, al Naşterii Domnului Hristos, blagosloviţilor creştini, iară mai luminat şi mai cinstit este cel de astăzi, căci acolo a arătat steaua pre Hristos, cum că S-au născut, iar aici mărturiseşte Tatăl din cer pre cel ce Se botează, zicând: ,,Acesta este Fiul meu cel iubit întru carele bine am voit”. Acolo magii cu darurile lor I s-au închinat, ca unui Dumnezeu şi împărat, iar aici îngeri cereşti, ca unui Dumnezeu adevărat şi om desăvârşit Îi slujesc. Acolo era ca un prunc mic, înfăşat şi pus în iesle, iar aici ca un Dumnezeu şi om desăvârşit Se botează în apa Iordanului, pentru ca să spele tot neamul omenesc din spurcăciunea păcatului celui strămoşesc. Acolo îngerul cel mare Gavriil slujea cucernic, iară aici îngerul şi Înaintemergătorul Ioan slujeşte taina.

Deci pe cât sunt lucrurile praznicului de astăzi mai luminate, ele sunt încă şi mai mari decât cele ale praznicului trecut. Pentru aceasta dară, de vreme ce Se botează Hristos, să ne botezăm şi noi, nu că doar nu suntem botezaţi cu sfântul botez, adică cu apă şi cu Duh, ci pentru că am întinat cu păcatele noastre sfântul botez. Trebuie să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei, ca să ne facem curaţi, după cum zice proorocul Isaia: ,,Lăsând vicleşugurile dintru inimile voastre şi faptele cele rele, de carele se bucură vrăjmaşul nostru diavolul” şi să ne îmbrăcăm cu noul Adam, cu Domnul nostru Iisus Hristos, după cum zice fericitul Pavel, pentru ca să ne putem sui şi noi la cer curaţi şi luminaţi, ca şi Hristos şi câţi am primit propovăduirea Lui, de am şi greşit, să alergăm că ne va primi Hristos, ca un bun şi de oameni iubitor.

Botează-Se Hristos, ca să se sfinţească apele. Botează-Se Hristos, ca să ne arate taina. Mâna proorocului slujeşte, ca să boteze mâna Tatălui, adică pre Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Om slujeşte şi om se botează; însuşi Ioan, ca un rob slujeşte şi Hristos ca un om Se botează. Pentru aceasta dar şi noi, ca nişte robi adevăraţi şi înţelepţi, să slujim taina cu inimă curată, după cum zice proorocul David. Minte bună şi credincioasă să avem, ca să pricepem taina drept; şi cine este credincios şi drept, să alerge ca să audă ce zice David: ,,Veniţi către Dânsul şi vă luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina”, ca să se albească păcatele noastre ca zăpada, după cum zice Isaia. Şi cine este credincios şi temător de Dumnezeu, să mărească şi să laude taina, că mărire ca aceasta primeşte Dumnezeu ca o tămâie cu bună mireasmă, iar cine este păgân şi ispititor de tainele noastre să lipsească din biserică şi să se depărteze, pentru ca să nu vie urgia lui Dumnezeu asupră-i şi se va bântui; că şi Moisi, când s-a suit în muntele Sinai, ca să primească tablele legii ce i-a dat Dumnezeu, aşa a poruncit ca să nu se apropie de muntele acela nici o fiară sau vreun dobitoc, iar de se va apropia, să fie ucis cu pietre de mulţimea jidovilor.

Asemenea este şi acum. Taina avem de serbăm şi prăznuim şi voim să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari şi la înalte gânduri; ci numai câţi sunt credincioşi să se apropie cu mintea ca să priceapă taina praznicului de astăzi.

După naşterea Domnului Hristos, rămânând batjocorit şi amăgit Irod împăratul de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis la Betleem şi în toate hotarele lui de a junghiat 14 mii de coconi mici de câte doi ani şi mai jos, între care coconi era şi cinstitul Ioan, prunc mic în braţele maicii sale, Elisabeta. Şi, vrând ca să-l junghie şi pre el, s-a desfăcut muntele din voia lui Dumnezeu şi au trecut de cealaltă parte maică-sa cu dânsul. Şi îngerul Domnului l-a luat de l-a dus în pustie şi-l hrănea acolo, până a venit în vârstă de s-a făcut de 33 de ani şi 3 luni, a cărui hrană era vlăstarele copacilor şi miere sălbatică. Şi a venit cuvântul Domnului de i-a zis să lase pustia şi să meargă în părţile Iudeii să propovăduiască noroadelor pocăinţă. Şi acolo mergea mulţimea jidovilor de-şi mărturisea păcatele şi se boteza de el în apa Iordanului şi-l întrebară pre el zicând: ,,Au doară eşti tu proorocul ?” Iar el a zis: ,,Nu sunt”, nu că doară nu era el prooroc, ci nu l-au întrebat de este prooroc, ci numai de este el proorocul acela de carele a zis Moisi că: ,,Prooroc va ridica nouă Domnul Dumnezeul nostru dintru fraţii noştri”, adică este să vie un prooroc mare din neamul jidovesc şi socoteau jidovii cum că este Ioan proorocul acela şi pentru aceea îl întrebau. Iar el le-a răspuns şi le-a zis: ,,Nu sunt eu acela, ci este să vie după mine, a căruia nu sunt eu vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui”, adică nu pot pricepe cum S-au născut. Adevărat, mai pre urmă S-au născut decât mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce este mai înainte decât mine S-au născut, în anii dumnezeirii. ,,Şi eu vă botez pre voi numai cu apă, iar El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. În mâna Lui este lopata şi vântură pleavă din grâu”; adică este cunoscător de inimi ca un Dumnezeu şi cunoaşte pre cei păcătoşi şi pre cei drepţi. Deci pre cei păcătoşi îi osândeşte în focul cel de veci, iar pre cei drepţi îi adună la împărăţia cerului.

Şi vorbind Ioan cu mulţimea jidovilor zise iară: ,,Nu sunt eu cel ce socotiţi, ci iată că vine”. Şi aşa vorbind cu noroadele, sosi şi Hristos să Se boteze. Iară Ioan, dacă L-au văzut zise către jidovi: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, carele ridică păcatul lumii. Acesta este Fiul lui Dumnezeu celui adevărat ce vă spuneam”. Atunci au mers Hristos la Ioan şi i-au zis: ,,Vino de mă botează, căci pentru aceasta am venit”. Iară Ioan I-a zis: ,,Mie-mi trebuie să mă botez de la Tine, sau să mărturisesc alt botez pentru numele Tău şi Tu vrei să te botez eu ? Apa Iordanului, văzându-Te, au fugit de frica Ta înapoi, dară eu cum voiu cuteza să Te botez, de vreme ce Moisi, văzătorul de Dumnezeu şi marele prooroc, nu îndrăznea să vadă faţa Ta, dară eu cum voiu să mă ating de sfântul Tău creştet, cu mâini păcătoase ? Iarba pământului sunt, dar cum mă voiu apropia de focul cel nesuferit ? Tu mă sfinţeşte, Doamne, Tu mă botează, Stăpâne, Tu mă curăţeşte de tina păcatului, Mântuitorule, că eu nu cutez, nici sunt vrednic să Te botez”. Zise Hristos: ,,Ioane, lasă cuvintele acestea acuma, că nu este vreme de a înmulţi vorba; vremea purtării de grijă este. Pentru aceasta M-am făcut om, pentru aceasta M-am îmbrăcat în trup, pentru aceasta M-am arătat sărac şi M-am arătat smerit, pentru ca să împlinesc toată dreptatea. Ci vino, de Mă botează, ca să se împlinească purtarea mea de grijă şi toată plecăciunea Mea”.

Atunci a apucat cinstitul Ioan şi L-au botezat şi S-au pogorât Duhul Sfânt în chipul porumbului pre capul lui Hristos şi glas din ceriu s-a auzit zicând cum că: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, cu carele am purtat de grijă pentru mântuirea omenească”. Şi atunci au ieşit Hristos din râu, botezat. Şi cum că S-au botezat Hristos, aşa ne învaţă dumnezeieştii evanghelişti; iar încă şi avem la praznicul de astăzi câteva întrebări, carele sunt trebuincioase a le şti. Şi întâi este: pentru ce Hristos, fiind fără de păcat, S-au botezat ? A doua: pentru ce S-au botezat în apa Iordanului şi nu într-alt râu ? A treia: pentru ce S-au pogorât Duhul Sfânt pre capul lui Hristos şi pentru ce în chipul porumbului ? A patra: câte botezuri sunt ? A cincea: pentru ce este botezul de apă şi de Duh ? Aceste 5 întrebări avem astăzi foarte de folos a le şti; mai sunt şi altele, ci noi le lăsăm pentru lungimea vorbei şi vom zice numai pentru acestea, foarte pre scurt. Deci, câţi v-aţi adunat astăzi la sfânta biserică, pentru ca să prăznuiţi praznicul, deschideţi-vă ochii, nu numai ai trupului, ci şi ai sufletului, pentru ca să pricepeţi ce vom să zicem, că nu sunt lucruri lumeşti, ci este taină mare şi înfricoşată, care s-a făcut pentru mântuirea omenească.

Întrebarea dintâi este: pentru ce Hristos, fiind fără de păcat, S-au botezat ? Zicem că botezul este mântuirea păcatelor omului şi curăţenie de păcatul cel strămoşesc, iară Hristos fiind fără de păcate, după cum zice proorocul Isaia: ,,Că păcat n-au făcut, nici vicleşug în gura Lui nu s-au aflat”, pentru ce, dară, S-au botezat ? Zicem la aceasta cum că sunt 4 stihii, dintru carele s-a făcut omul şi toată lumea şi iar întru acele stihii, va să se topească omul, până la a doua venire a Domnului Hristos, dintru carele iară va să se închege. Deci stihia cea dintâi şi mai de treabă este vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A doua stihie şi mai înaltă este focul, nu numai acest ce vedem cu ochii şi ne slujim cu dânsul, ci şi focul cel din văzduh. A treia stihie este apa şi a patra stihie este pământul. Deci dintr-aceste 4 stihii este omul făcut şi, pentru că sunt alcătuirile trupului omenesc, era cu cale să se sfinţească cu pogorârea Domnului. Deci vântul şi focul s-au sfinţit cu pogorârea Cuvântului lui Dumnezeu, iar pământul s-a sfinţit când S-au născut trupeşte în peşteră. Şi se cădea să se sfinţească şi apa, de vreme ce este din cele 4 stihii şi într-alt chip nu se putea să se sfinţească, de nu S-ar fi botezat Domnul, trupeşte, în Iordan, arătându-ne mai vârtos şi taina cea mai mare a credinţei noastre: şi alta, pentru ca să sfărâme capetele şerpilor, adică ale dracilor ce erau în apă, după cum zice David: ,,Tu ai zdrobit capetele balaurilor în apă”.

A doua întrebare era: pentru ce S-au botezat Hristos în Iordan şi nu într-alt râu ? Zicem şi la aceasta că fiind râul acela mai sfinţit decât alte râuri, pentru minunile ce s-au făcut într-însul, au mers şi Hristos iară la acela, care minuni sunt acestea: întâi, când a trecut Isus Navi cu tot norodul jidovesc prin mijlocul apei şi nu s-a udat nimeni, pentru că intraseră 12 preoţi de ţineau chivotul pre spatele lor şi apa se dăduse înapoi din porunca dumnezeiască, până a trecut tot norodul. A doua minune, când a lovit proorocul Ilie cu cojocul său apa şi s-a desfăcut, de a trecut el, cu ucenicul său, ca pre uscat. A treia minune, când s-a scăldat de 7 ori Neeman boierul, sfetnicul împăratului din Siria, după cuvântul proorocului Elisei şi s-a tămăduit de bubele ce avea. A patra minune pe vremea proorocului Elisei, mergând nişte oameni să taie lemne de casă pre lângă ţărmurile Iordanului, fiind şi proorocul împreună cu dânşii, a căzut toporul unuia din coadă şi s-a înecat în apă; iar Elisei, luând coada toporului şi mergând la ţărmurile apei, întinse coada spre apă şi zise: ,,Arată, Doamne, minune” şi îndată sări toporul din apă şi se puse în coadă, care minune închipuieşte sfântul botez, după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin la un tropar al canonului de la Înălţarea cinstitei cruci, la a patra peasnă. Deci, pentru aceste minuni S-au botezat şi Hristos într-acel râu.

A treia întrebare este: pentru ce S-au pogorât Duhul Sfânt şi zicem: când Se boteza Hristos s-au deschis cerurile şi au mărturisit Tatăl pre Fiul, zicând: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele bine am voit”. Deci de vreme ce au mărturisit Tatăl, socoteau jidovii că pentru Ioan s-a făcut glasul acela, pentru că-l ştiau ca pre un prooroc şi fiu de prooroc şi sfânt şi pentru ca să nu zică norodul cum că lui Ioan îi zice ,,fiu iubit”, pentru aceasta S-au pogorât Duhul Sfânt pre capul lui Hristos, de L-au arătat şi L-au mărturisit Tatăl de sus. Iar pentru ce S-au arătat Duhul Sfânt în chipul porumbului, să vă spui o istorie din Testamentul cel vechi, măcar că o ştiţi mai toţi. Când au făcut Dumnezeu potopul şi au înecat tot pământul pentru păcatele omeneşti şi au şters tot faptul de pe faţa pământului, din om până în dobitoc, s-au mântuit numai Noe, cu toată casa lui, în corabia ce făcuse din poruncă dumnezeiască. Şi împreună cu dânsul era şi din dobitoacele pământului şi din pasările cerului, după cum scrie mai pre larg la cartea Facerii. Iară după ce a încetat apa potopului, a trimis Noe din corabie pre corbul, să vadă, ostoitu-s-a apa potopului, au ba. Iar el mergând şi aflând stârvurile, s-a aşezat pre ele şi nu s-a mai întors înapoi să dea veste. Şi văzând Noe zăbava corbului a trimis pre porumb; iar el fiind pasăre curată, n-a vrut să şadă pre tină, ci a luat o ramură cu frunză de măslin în gură şi o a dus în corabie şi aşa a cunoscut Noe cum că s-a ostoit apa potopului. Deci pentru aceea S-au arătat şi Duh Sfânt în chip de porumb pre capul lui Hristos, arătând cum că s-a ostoit potopul păcatelor omeneşti; şi alta, că porumbul este întreg, adică fără de răutate, după cum zice Hristos la Sfânta Evanghelie: ,,Faceţi-vă înţelepţi ca şerpii şi întregi ca porumbii”.

A patra întrebare este cum că am zis: câte botezuri sunt ? Şi zicem că sunt 8, precum scrie şi Sfântul Ioan Damaschin la a 4-a carte a Bogosloviei lui: botezul dintâi este al potopului, spre tăierea păcatului. Al doilea botez este al lui Moisi, când a trecut pre jidovi prin Marea Roşie. Al treilea botez este al legii, că de se spurca cineva până nu-şi spăla cu apă trupul şi hainele, nu intra în tabără. Al patrulea botez este al lui Ioan, însă spre pocăinţă numai. Al cincilea botez este al lui Hristos, cu carele ne-am botezat şi noi, creştinii. Al şaselea botez este al pocăinţei şi al lacrimilor, cu carele curăţim botezul cel dintâi ce am întinat. Al şaptelea botez este al muceniciei, carele este şi mai bun şi mai cinstit, că nu se teme să se mai spurce cu păcate botezul acesta, carele l-a arătat întâi Hristos, că Şi-au vărsat prea cinstit şi scump sângele Său pre cruce şi toţi mucenicii cu acest botez s-au botezat şi s-au învrednicit împărăţiei cerului. Al optulea botez, cel mai de pre urmă, este al focului celui nestins, ce va să muncească pre cei păcătoşi, după cum zice un tropar al canonului de astăzi, la a 6-a peasnă: ,,Cu focul cel de pe urmă botează Hristos pre cei protivnici şi neînţelegători de dumnezeirea lui”.

A cincea întrebare este: botezul pentru ce este de apă şi de duh ? Şi zicem că fiind omul îndoit, adică cu trup şi cu suflet şi fiind trupul simţitor trebuieşte, când îl întinăm, să-l spălăm cu apă, că apa încă este simţitoare. Iară sufletul fiind fără de materie, Duhul Sfânt îl curăţă şi-l luminează şi-l mântuieşte de păcate.

Aceste întrebări avem la praznicul de astăzi, precum le-aţi şi auzit. Deci pentru aceasta trebuieşte, blagosloviţilor creştini, câţi ne-am botezat în numele Sfintei şi Cinstitei Troiţe, să ne ferim de toate lucrurile şi faptele drăceşti, ca să nu ne întinăm sfântul botez cu păcatele, nici să călcăm făgăduinţele ce le-am făgăduit lui Hristos. Şi pentru ca să primească Dumnezeu praznicele şi sărbătorile noastre, trebuie să păzim, după cât ne-ar fi putinţa, poruncile Lui şi să purtăm grijă pentru mântuirea noastră şi pentru împărăţia cerului, căci acolo ne este lăcaşul, după cum zice fericitul Pavel: ,,Petrecerea noastră în ceruri este”. Să nu ne lunecăm cu firea spre lucrurile cele deşarte ale lumii, pentru că sunt toate trecătoare şi mincinoase. Să ne ferim de ucideri, de curvii şi de preacurvii, de beţii şi de apucări. Să nu ţinem pizmă unul altuia, nici să ne vindem cu pâra, unul pre altul, cu cruzime de inimă şi cu nemilostivnicia, pentru ca să ne păgubim şi să ne sărăcim unul pre altul, după cum vedem totdeauna că fac mulţi, netemându-se nici de Dumnezeu, nici de păcat, nici îşi aduc aminte de moarte sau de osândă; se numesc numai cu numele creştini, iar cu inima sunt departe de Dumnezeu, după cum zice Isaia şi faptele lor nu sunt păgâneşti, ci mai vârtos voiu zice că sunt drăceşti, că numai diavolul nu pofteşte binele omului, pentru că este vrăjmaş şi mincinos din început, după cum zice Hristos. Să nu ne trufim întru inimile noastre, pentru ce bine am face, că ne vom pierde plata ostenelii şi în scurt să ne ferim de toate lucrurile cele rele şi necuvioase, carele ne vatămă la suflet şi se bucură vrăjmaşul nostru diavolul de ele, ci numai să poftim pururea să facem fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, pentru că rămân fără de moarte şi vom lua plată la ceruri pentru ele.

Să alergăm la sfintele biserici, de nu în toate zilele, pentru multe neputinţe şi nevoi ale noastre ce ne vin totdeauna din valurile lumii, măcar duminicile şi sărbătorile; căci pentru aceasta s-au rânduit aceste sfinte zile: una pentru ca să ne odihnim şi noi şi dobitoacele noastre de trudele şi de ostenelile ce facem peste toată săptămâna; a doua, pentru ca să mulţumim şi să dăm laudă lui Dumnezeu, pentru multele şi nespusele facerile de bine ce au arătat către noi şi ne arată totdeauna şi ne ţine şi ne chiverniseşte ca un milostiv; a treia, să auzim cântările şi slujbele cele ce se fac pentru folosul cel sufletesc. Că precum nu poate trăi trupul omului fără de hrană simţitoare, aşa nici sufletul nu poate trăi fără de hrana cea duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu, după cum zice Hristos la Evanghelie: ,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul carele iese din gura lui Dumnezeu”. Iar nu să mergem pe la hore şi pe la jocuri şi pe la cârciumi, după cum ne este obiceiul, că în loc de a ne folosi, ne păgubim şi sufleteşte şi trupeşte. Iar de ne trebuie să ne adunăm pre la hore, ca să privim, mai bună horă decât aceasta a bisericii şi mai frumoasă priveală şi mai cuvioasă adunare nu socotesc nici cunosc a fi alta decât aceasta. Că vedem cu ochii, afară din mulţimea oamenilor ce s-a adunat, pre Domnul nostru Iisus Hristos, ca un împărat veşnic şi pre cinstită maica Sa, pre sfinţii îngeri, pre apostoli, pre mucenici şi pre toţi sfinţii. Iar cu urechile auzim faptele şi lucrurile cele minunate ce au făcut pre pământ şi ne bucurăm şi sufleteşte şi trupeşte, că nu păgubim nimic, ci mai vârtos câştigăm sfinţenie şi milă de la Dumnezeu. Şi când ieşim de la biserică, să nu ieşim deşerţi, ci să facem cum face ariciul că, după ce merge la vie, întâi se satură el de struguri şi apoi scutură viţa de cad broboanele jos şi se tăvăleşte pre dânsele de se înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. Aşa să ducem şi noi, fieştecine, pre la casele noastre, copiilor şi celor ce n-au mers la biserică, din cuvintele ce am auzit din Sfânta Evanghelie şi dintr-alte cărţi, ca să-i hrănim şi pre dânşii cu hrana cea sufletească. Şi după aceea să ne păzim mintea de cugetele cele viclene şi trupurile noastre să le ferim de toate spurcăciunile. Să avem dragoste către toţi, să facem milostenie la săraci, să iubim pre cei străini, să căutăm pre cei bolnavi şi pre cei din închisori să-i cercetăm. Să facem bine vrăjmaşilor noştri, după cum ne învaţă Hristos. Să avem răbdare la nevoi şi la scârbe, să ne supunem celor mai mari, domnilor şi stăpânilor noştri. Să ascultăm şi să cinstim pre părinţii noştri. Să ne cucerim cu cuviinţă duhovnicilor noştri şi preoţilor şi călugărilor, că aşa place lui Dumnezeu. Şi acestea toate păzindu-le şi făcându-le, să avem nădejde bună şi fără îndoială către Dumnezeu că aici, întru această viaţă, vom petrece viaţă bună şi fără de întristare, iar în cea viitoare ne va învrednici şi ne va pune în numărul celor drepţi, ca să ne bucurăm în veci nesfârşiţi întru acea fericire, lăudând şi binecuvântând numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a căruia este mărirea şi ţinerea în veci. Amin.


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 10-11/ianuarie-februarie 2000