Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la

cartea Proorocului Iezechiil

 

Grigorie, episcop, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu către mult iubitul său frate, episcopul Martinian

În mijlocul grijilor urgente, presat fiind, am dat uitării omiliile care au rămas exact aşa cum le-am rostit în faţa poporului. Dar după 8 ani, la cererea fraţilor, cu râvnă am cerut notiţele paracliserului şi, aruncând o privire asupra lor prin mila lui Dumnezeu, le-am revizuit în măsura în care problemele cotidiene mi-au permis. Cu dragoste mi-ai cerut să ţi le trimit pentru a le citi, dar eu cred că este destul de nepotrivit pentru tine să te împărtăşeşti din această apă săracă, tu care eşti cunoscut că bei cu asiduitate agerele valuri care curg de la Ambrozie şi Augustin. Dar încă o dată, deoarece cred că printre deliciile zilnice adesea alimentele simple au, de asemenea, un gust dulce, ţi-am trimis această masă ca unuia care citeşte scrieri mai bune, astfel ca atunci când guşti o mâncare mai fadă să poţi, din silă, să fii mai dornic să te întorci la o mâncare mai subtilă.

 

Omilia I

1. Înainte de a vorbi despre proorocul Iezechiil - cu mila lui Dumnezeu -, trebuie ca mai întâi să dezvălui timpurile şi modurile proorociei, astfel ca atunci când este dezvăluită, virtutea să fie mai bine înţeleasă. Proorocia are trei timpuri: trecutul, prezentul şi viitorul. Acest lucru trebuie bine înţeles, deoarece proorocia îşi pierde etimologia în două timpuri. Deoarece proorocia este, prin definiţie, prezicerea evenimentelor viitoare, când se vorbeşte despre trecut sau prezent ea îşi pierde justificarea pentru numele său, în aceea că nu se prooroceşte ceea ce va să vină, ci ori are legătură cu un fapt ce a avut loc, ori se petrece acum, în prezent. Dacă vrem să vorbim şi mai concret despre cele trei Scriptura VT 24timpuri ale proorociei, să cităm din mărturia Sfintei Scripturi. Proorocia cu privire la cele viitoare: ,,Iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu” (Isaia 7, 13). Proorocia cu privire la cele trecute: ,,Întru început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1), în care un om vorbeşte despre timpul când omul nu fiinţa. O proorocie ce se referă la cele prezente este aceea când Pavel Apostolul spune: ,,Iar de ar prooroci toţi şi ar intra vreun necredincios sau neînvăţat, se vădeşte de toţi, se judecă de toţi: şi aşa cele ascunse ale inimei lui arătate se fac, şi aşa căzând pre faţă se va închina lui Dumnezeu, zicând că, cu adevărat Dumnezeu întru voi este” (I Corinteni 14, 24-25).

 

Sfântul Grigorie cel Mare

 

Într-adevăr, când se spune: ,,cele ascunse ale inimei lui arătate se fac”, se vădeşte cu adevărat că prin acest fel de proorocie Duhul nu prezice ce va fi în viitor, ci dezvăluie ceea ce este. Cum s-ar putea numi duhul proorociei care nu dezvăluie nici un eveniment viitor, ci vorbeşte despre prezent ? În acest caz, atenţia trebuie îndreptată spre ceea ce este corect descris ca fiind proorocie, nu pentru că prezice evenimente viitoare, ci pentru că dezvăluie adevăruri ascunse. Doar ca timp, într-adevăr, proorocia ascunde în viitor, de ochii noştri, tot felul de lucruri, astfel că din diferite motive le retrage de privirea noastră în prezent. Aşa precum un eveniment viitor este ascuns în timpul viitor, un gând din prezent este latent în cele ascunse ale inimii. Astfel, proorocia este la timpul prezent când un anumit lucru este ascuns nu de duh, ci de lipsa cuvântului, care este oricum dezvăluit de Duh. Şi duhul proorocului este prezent când trupul său nu este. Aşa Ghehazi (N.R.: sluga lui Elisei) a călătorit departe de prooroc când el a primit darurile lui Neeman Sirianul, el căruia proorocul i-a zis: ,,Au n-a mers inima mea cu tine când a întors omul din carul său înaintea ta ?” (IV Împăraţi 5, 26).

2. De asemenea, este necesar să ştim că timpurile proorociei schimbate între ele au acelaşi înţeles, astfel că uneori trecutul este dedus din evenimentele viitoare, alteori viitorul din cele trecute. De pildă, Moise spune: ,,Întru început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Dar cine ar fi crezut că el a vorbit cu adevărat despre trecut dacă el n-a spus, de asemenea, ceva despre viitor ? De pildă, la sfârşitul aceleiaşi cărţi, la începutul căreia el spune aceste cuvinte despre trecut, el a amestecat ceva dintr-o proorocie despre evenimentele viitoare, spunând, prin vocea lui Iacov: ,,Nu va lipsi Domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui până ce vor veni cele gătite lui, şi acela va fi aşteptarea neamurilor” (Facerea 49, 10). Chiar acelaşi om care a fost trimis a proorocit poporului pe care-l cârmuia, spunând: ,,Prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeul vostru dintre fraţii voştri, ca pre mine, pre el să-l ascultaţi întru toate ori câte va grăi către voi. Şi va fi, tot sufletul care nu va asculta pre proorocul acela, se va pierde dintre norod” (Faptele Apostolilor 3, 23-24). Prin urmare, de ce a amestecat el evenimentele viitoare cu cele trecute, decât pentru că atunci când prezicerile sale despre viitor s-au împlinit el a demonstrat, de asemenea, că şi ceea ce a spus el cu privire la cele trecute era adevărat ?

3. Acum că am arătat cum sunt vădite proorociile cu privire la trecut prin proorociile evenimentelor viitoare, ne rămâne de arătat din Sfânta Scriptură cum profeţiile celor viitoare vor fi dovedite, în acelaşi fel, din trecut. Într-adevăr, regele Babilonului, având un vis, a trimis după magi şi ghicitori şi a adunat toţi oamenii înţelepţi ai Babilonului; el a vrut ca ei nu numai să-i dea interpretarea visului, ci a întrebat, de asemenea, de vis în sine, astfel ca el să fi putut deduce cu certitudine din trecut dacă vreunul din răspunsurile lor cu privire la viitor ar fi valabil. Când ei n-au putut să spună nimic despre acesta, a fost adus în faţa regelui Daniil care, fiind întrebat despre interpretarea şi conţinutul visului, nu numai că a răspuns la întrebările care i-au fost puse, ci a şi povestit visul original, spunând: ,,Tu împărate gândeai întru aşternutul tău, ce va fi după aceasta” (Daniil 2, 29). Şi mai târziu: ,,Tu împărate ai văzut şi iată un chip …” (Daniil 2, 31). După ce a povestit cu limpezime cronologia acestui vis, Daniil a revelat ceea ce reieşea din el. Prin urmare, să reflectăm asupra cronologiei proorociei. De la gândurile regelui care au devenit vis, şi de la vis în continuare către evenimentele viitoare. Astfel, ca să zicem aşa, el a dezvăluit sursa reală a visului, şi într-adevăr s-a vădit din evenimentele trecute cât de adevărat a vorbit el despre viitor. Dar proorocia timpului prezent nu are nevoie de atestare nici din trecut, nici din viitor, deoarece atunci când lucrurile ascunse sunt revelate de cuvintele proorociei, simpla realitate este atestată de adevărul care este vădit.

4. După ce am analizat timpurile proorociei, ne rămâne să discutăm aspectele modurilor şi atributele lor. Pentru că duhul proorociei nu atinge întotdeauna sau în acelaşi fel înţelegerea proorocului. Uneori, duhul proorociei mişcă inima proorocului spre prezent şi în nici un fel spre viitor, alteori spre viitor şi nicidecum spre prezent. Într-adevăr, uneori, el o atinge atât din prezent, cât şi din viitor, în timp ce alteori înţelegerea proorocului este atinsă din trecut şi prezent şi viitor în mod egal. Uneori, duhul proorociei vine din trecut şi nu din viitor, dar alteori el vine din viitor fără a atinge trecutul. Uneori, într-adevăr, el vine în parte din prezent, în parte nu, în timp ce vine din nou – deşi nu încă – din viitor. Dar aceste lucruri le vom demonstra, dacă putem, în ordinea în care sunt abordate de mărturia Sfintei Scripturi.

5. Astfel, duhul proorociei mişcă mintea proorocului spre prezent şi nu spre viitor, precum Ioan Botezătorul, văzându-L pe Domnul apropiindu-Se, a spus: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Iar când el era deja în pragul morţii, el a trimis pe ucenicii săi să întrebe, zicând: ,,Tu eşti cela ce vine, sau pre altul să aşteptăm ?” (Matei 11, 3). Aceste cuvinte arată că el ştia că Mântuitorul a venit într-adevăr pe pământ, dar nu ştia dacă El Însuşi ar coborî să deschidă porţile iadului. Prin urmare, el a fost atins de duhul proorociei în prezent când, văzând umanitatea Mântuitorului şi recunoscând dumnezeirea Sa, a mărturisit că El era Mielul care va ridica păcatul lumii, dar a rămas nelămurit cu privire la viitor, deoarece el nu avea cunoştinţă de coborârea Sa la iad.

6. Cu adevărat, uneori, duhul proorociei atinge într-adevăr mintea proorocului cu privire la viitor, dar nu şi la prezent, aşa cum mărturiseşte clar cartea istoriei Facerii, când Isaac l-a trimis pe fiul său Isav să vâneze, pe care Rebeca l-a înlocuit cu fiul ei mai mic pentru a fi binecuvântat de Isaac, el având piei păroase de iezi pe el pentru a-i părea tatălui său, la atingere, că este fratele lui. El şi-a binecuvântat fiul mai mic, ca şi cum ar fi fost băiatul lui mai mare şi i-a spus ce va fi în viitorul său, dar nu a putut să spună cine stătea înaintea lui. Duhul proorociei a mişcat mintea proorocului spre viitor şi nu spre prezent, căci, ochii tatălui fiind fără de lumină, el a prezis cele ce se vor întâmpla, deşi nu l-a recunoscut pe fiul care era în faţa lui.

7. Uneori duhul atinge proorocul în acelaşi fel cu privire la prezent şi la viitor, aşa cum ni se spune clar în aceeaşi carte a Facerii. Stă scris acolo că atunci când Iacov se apropia de sfârşitul vieţii sale, iar Iosif i-a adus pe cei doi fii ai săi pentru a fi binecuvântaţi de el ca prin aceasta să se învrednicească de foloase duhovniceşti în viitor, el a pus mâna dreaptă pe capul celui mai tânăr dintre fiii lui Iosif, iar mâna stângă pe capul celui mai vârstnic. Căci Iacov nu ar fi putut în nici un chip să-i deosebească pe cei doi nepoţi ai săi cu vederea omenească, care era cel mai în vârstă şi care cel mai tânăr, ochii săi fiind înceţoşaţi de bătrâneţe, întinzându-şi mâinile, el şi-a pus mâna dreaptă pe nepotul mai tânăr şi cea stângă pe cel mai vârstnic. Când fiul său a vrut să-l corecteze spunând: ,,Nu aşa tată, că acesta este cel întâiu născut, pune dreapta ta pe capul lui”, el a auzit: ,,Ştiu fiule, ştiu, şi acesta va fi întru popor, şi acesta se va înălţa, ci fratele lui cel mai tânăr mai mare decât el va fi” (Facerea 48, 18-19). Prin urmare, duhul proorociei a atins mintea proorocului cu privire la prezent şi la viitor în mod egal, când Iacov a vestit ambele evenimente viitoare şi a perceput prin duh locurile celor de dinaintea lui, pe care nu le-ar fi putut vedea cu ochii trupului.

De asemenea, duhul proorociei a mişcat mintea proorocului Ahia atât spre prezent, cât şi spre viitor când, ochii săi fiind întunecaţi de bătrâneţe, el a recunoscut-o pe femeia lui Ierovoam, care pretindea că este Scriptura VT 26altcineva, şi i-a dezvăluit o parte din viitorul ei, spunând: ,,Intră femeia lui Ierovoam, pentru ce te faci ca şi cum ar fi alta ? Şi eu sunt trimis aspru pentru tine. Mergând zi lui Ierovoam: acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil: […] Ci ai făcut mai rău decât toţi care au fost mai înainte de tine, şi ai umblat şi ţi-ai făcut ţie alţi dumnezei şi turnaţi ca să mă mânii; iar pre mine m-ai lepădat de la tine. Pentru aceea iată eu voiu aduce răutate asupra casei lui Ierovoam” (III Împăraţi 14, 6-10). Prin urmare, mintea proorocului a fost atinsă cu privire la prezent şi viitor în mod egal, iar el a putut discerne cine a intrat şi a zis femeii cele ce vor fi.

 

Sfântul Iezechiil Proorocul

 

8. Dar uneori mintea proorocului este atinsă cu privire la trecut şi la prezent şi, de asemenea, la viitor, deoarece când Elisabeta, văzând-o pe Maria apropiindu-se, şi-a dat seama că ea purta în pântece Cuvântul întrupat şi i-a spus Maicii Domnului ei: ,,Şi de unde mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine ?” (Luca 1, 43). Această zămislire i-a vestit-o îngerul şi lui Iosif: ,,Ce s-a zămislit într-însa, din Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20). Căci, într-adevăr, Elisabeta a spus: ,,Fericită este ceea ce a crezut că va fi săvârşire celor zise ei de la Domnul” (Luca 1, 45). Pentru că în spusele: ,,Fericită este ceea ce a crezut” ea a arătat cu limpezime că ea a înţeles cu duhul cuvintele pe care îngerul le-a spus Mariei, şi adăugând: ,,că va fi săvârşire celor zise ei de la Domnul”, ea a întrezărit ce se va întâmpla în viitor. Prin urmare, prin duhul proorociei ea a perceput în acelaşi timp trecutul, căci ea a înţeles că Maria a crezut în făgăduinţele îngerului; prezentul, pentru că a numit-o pe Maria mamă, dându-şi seama că ea Îl purta în pântece pe Mântuitorul omenirii; şi viitorul, căci atunci când ea a proorocit că se vor împlini toate lucrurile, a văzut ce se va întâmpla în viitor.

9. Uneori duhul proorociei atinge mintea din trecut şi nu din viitor, aşa cum arată clar Apostolul Pavel, care spune ucenicilor săi: ,,Şi arăt vouă fraţilor, că evanghelia ceea ce bine s-a vestit de mine nu este după om. Că nici eu de la om o am luat pre aceasta, nici m-am învăţat, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Galateni 1, 11-12). Căci el spune, de asemenea, ucenicilor săi: ,, […] căci după descoperire mi-au arătat mie taina” (Efeseni 3, 3). Cu toate acestea, el a vestit şi această Evanghelie, când era pe punctul de a intra în Ierusalim: ,,Şi acum iată, eu legat fiind cu Duhul, merg în Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla mie întru el” (Faptele Apostolilor 20, 22).

Aceasta este, cu adevărat, taina Evangheliei, aceea că Unul Născut din Tatăl a fost om întrupat desăvârşit, care a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, iar în a patruzecea zi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Prin urmare, el, căruia i s-a descoperit taina Evangheliei, a fost atins de duhul proorociei din trecut, dar pentru că nu a cunoscut ceea ce urma să pătimească pentru aceeaşi Evanghelie, cu siguranţă că nu a fost atins cu privire la viitor. Pentru că deşi el spune: ,,Fără numai că Duhul cel Sfânt prin cetăţi mărturiseşte, zicând că legături şi necazuri pre mine mă aşteaptă” (Faptele Apostolilor 20, 23), este arătat clar că evenimentele viitoare ce i se vor întâmpla lui au fost dezvăluite altora, şi nu lui însuşi, aşa cum s-a zis către el prin Agav: ,,Pre bărbatul al căruia este brâul acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim Iudeii” (Faptele Apostolilor 21, 11).

10. Alteori, duhul proorociei atinge din viitor, dar nu dinspre trecut, aşa cum stă scris despre Elisei, când unul dintre fiii proorocilor tăia lemne şi toporul său a căzut în apă, iar el a exclamat: ,,O Doamne ! Şi aceasta împrumut o am fost luat. Şi a zis omul lui Dumnezeu: Unde a căzut ? Şi i-a arătat lui locul; şi a tăiat un lemn, şi l-a aruncat acolo, şi a înotat pre el securea” (IV Împăraţi 6, 5-6). Prin aceasta, el este într-adevăr cunoscut ca prooroc, deoarece întrebând unde a căzut el ştia ce se întâmplase, dar când a pus întrebarea, el a mărturisit că nu ştia unde căzuse toporul. Pentru că duhul proorociei a mişcat mintea lui Elisei spre viitor, dar nu spre trecut, deoarece el ştia că toporul s-a cufundat în adâncuri, de vreme ce el l-ar fi scos la suprafaţă, dar nu avea cunoştinţă de locul unde căzuse.

11. Uneori, cu adevărat, duhul proorociei atinge parţial prezentul, iar în parte rămâne tăcut, precum mărturiseşte relatarea Apostolului Petru, când soldaţii ce au venit la el din partea lui Corneliu i-au fost vestiţi prin duh, pentru că este scris: ,,I-a zis lui Duhul: iată, trei bărbaţi te caută pre tine” (Faptele Apostolilor 10, 19). El a coborât la ei şi i-a întrebat: ,,Ce este pricina pentru care aţi venit ?” (Faptele Apostolilor 10, 21). Prin aceste cuvinte, se arată că el nu a fost vestit prin duh de această cauză despre care el i-a întrebat pe soldaţi. Pentru că în prezent Duhul i-a atins numai în parte mintea lui Petru, spunându-i de venirea soldaţilor, dar păstrând tăcerea cu privire la motivul venirii lor.

12. Uneori duhul proorociei mişcă mintea spre viitor numai parţial, precum fiii proorocilor îi spun lui Elisei despre luarea la cer a lui Ilie: ,,Ştii că ia astăzi Domnul pre domnul tău deasupra capului tău ?” (IV Împăraţi 2, 3). Cu toate acestea, când el este luat, ei se împrăştie şi-l caută pe el printre stânci şi în văi. Pentru că duhul proorociei a atins minţile lor în parte, şi în parte nu le-a mişcat deloc, căci ei au ştiut că el trebuia să fie luat dintre ei, dar l-au căutat pe cel ce nu trebuia găsit.

Elisei, de asemenea, a fost doar parţial atins de duhul proorociei cu privire la viitor, când el a spus împăratului lui Israil: ,,Ia arc, şi a luat, şi a zis împăratului lui Israil: Loveşte în pământ, şi a lovit împăratul de trei ori şi a stătut. Şi s-a mâhnit pre el omul lui Dumnezeu, şi a zis: De ai fi lovit de cinci ori sau de şase ori, atunci ai fi bătut Siria până în sfârşit, iar acum de trei ori vei bate Siria” (IV Împăraţi 13, 18-19). Aşadar, el a cunoscut că împăratul va bate Siria de câte ori va trage cu săgeata în pământ, dar când el i-a spus împăratului: ,,Loveşte în pământ”, el nu avea cunoştinţă de câte ori va lovi împăratul (pentru că el s-a mâniat că pământul a fost lovit numai de trei ori), şi într-adevăr a confirmat că a fost doar parţial atins cu privire la viitor, el care a proorocit că Siria va fi învinsă, dar care a vrut ca pământul să fie lovit de mai multe ori.

La rândul său, când a fost trimis de Dumnezeu să-l ungă pe David, Samuil a spus: ,,Cum voiu merge ? Că va auzi Saul şi mă va omorî” (I Împăraţi 16, 2). El l-a uns pe David, dar nu a fost ucis de Saul. Pentru că mintea sa a fost doar parţial atinsă dinspre viitor, el care a ştiut că trebuie să-l ungă pe David pentru a fi împărat şi nu şi-a dat seama că el nu va fi omorât de Saul.

13. De asemenea, trebuie notat faptul că anumiţi prooroci sunt mişcaţi cu privire la evenimentele apropiate, şi nu îndepărtate în timp; alţii percep evenimente îndepărtate în timp şi nu pe cele iminente; iar alţii sunt încunoştiinţaţi prin duhul proorociei atât despre cele apropiate, cât şi despre cele îndepărtate în timp. Căci anumite persoane sunt atinse de evenimente apropiate şi nu îndepărtate, precum Samuil care a ştiut că asinele s-au pierdut şi a vestit că ele vor fi găsite (potrivit I Împăraţi 9, 20) şi a proorocit că Saul va fi împărat; el prooroceşte, de asemenea, că David va urma lui Saul la împărăţie, dar nu şi faptul că el va fi strămoşul Împăratului din veci. Iar unii prooroci sunt atinşi cu privire la evenimente îndepărtate, şi nu apropiate, precum acelaşi David a ştiut că Unul-Născut din Dumnezeu se va întrupa, spunând despre Iudeea: ,,Şi om s-a născut într-însul, şi însuşi cel prea înalt l-au întemeiat pre dânsul” (Psalmi 86, 5). Şi el a priceput că El se va înălţa la ceruri şi va sta de-a dreapta Tatălui, spunând: ,,Zis-au Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta mea” (Psalmi 109, 1).

Cu toate acestea, el nu a proorocit cele ce aveau să vină curând. Pentru a face o lungă istorie scurtă, el nu şi-a dat seama că robul său Mefiloşet l-a minţit cu privire la stăpânul său, pentru că proorocind către Amasa, el spune: ,,Şi acum aşa să facă mie Dumnezeu, şi aşa să-mi adauge, de nu vei fi tu căpetenie preste oaste înaintea mea în toate zilele în locul lui Ioav” (II Împăraţi 19, 13), pe deplin neştiutor despre cele ce urmau, deoarece acelaşi Amasa, nu numai că nu a primit comanda armatei în locul lui Ioav, ci şi-a primit moartea din mâna lui Ioav la scurt timp după aceea. Şi când el a dorit să construiască un templu Domnului Dumnezeu, necunoscând cele ce vor urma, el a chemat un alt prooroc.

14. Anumiţi prooroci sunt cu adevărat mişcaţi cu privire la evenimente apropiate şi îndepărtate în timp, precum Isaia care a văzut departe în viitor: ,,Iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu, şi vei chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13). Despre Hristos, Isaia spune iarăşi: ,,Căci prunc s-a născut nouă, fiul, şi s-a dat nouă, a căruia stăpânire s-a făcut preste umărul lui, şi se cheamă numele lui înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare biruitor, Domn păcii, părinte veacului ce va să fie … şi mare va fi stăpânirea lui, şi păcii lui nu va fi hotar” (Isaia 9, 6-7).

De asemenea, el a fost atins de duhul proorociei cu privire la un eveniment apropiat în timp, referitor la regele Ezechia, căci el a profeţit că acesta se va ridica din slăbiciunea sa şi a proorocit câţi ani va mai trăi el după ce se va tămădui (IV Împăraţi 20, 5-6).

15. Într-adevăr, uneori, proorocii pierd duhul proorociei, nici nu sunt întotdeauna conştienţi de faptul că nu îl au, căci ei îşi dau seama că, atâta vreme cât îl au, îl ţin ca pe un dar. Deci, Elisei, când l-a oprit pe Ghehazi să o dea la o parte de la picioarele sale pe somaniteanca ce plângea, a spus: ,,Las-o pre ea, că sufletul ei întristat este într-însa, şi Domnul au ascuns de mine, şi nu mi-au spus” (IV Împăraţi 4, 27).

Iară, când Iosafat l-a întrebat pe el despre lucrurile viitoare, şi duhul proorociei nu era în el, a pus un cântăreţ să se întreacă pe sine cântând, pentru ca duhul proorociei să se pogoare asupra lui prin ruga cântecului şi să-i umple mintea cu cele ce vor veni (IV Împăraţi 3, 15 şi următoarele). Pentru că glasul cântecului, atâta timp cât este mişcat de cugetul inimii, are darul de a se întoarce din nou către inimă prin mijlocirea Dumnezeului celui Atotputernic, ca să reverse tainele proorociei sau harul pocăinţei înlăuntrul minţii ce contemplă. De unde este scris: ,,Jertfa laudei mă va slăvi, şi acolo este calea în care voiu arăta lui mântuirea mea” (Psalmi 49, 24). În ebraică, Iisus înseamnă ceea ce în latină se cheamă salutare (n.r.: în limba română, mântuire). Mai mult, calea revelaţiei lui Hristos stă în jertfa laudei, căci în timp ce pocăinţa se revarsă prin cântare, în inimile noastre se deschide o cale prin care ne putem apropia, în sfârşit, de Hristos, după cum El spune despre revelaţia cu privire la Sine: ,, … Şi cela ce mă iubeşte pre mine, iubi-se-va de Tatăl meu, şi eu îl voiu iubi pre el, şi mă voiu arăta lui” (Ioan 14, 21).

Stă scris, de asemenea: ,,Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi numelui lui, cale faceţi celui ce s-au suit preste apusuri, Domnul este numele lui” (Psalmi 67, 4). Pentru că El Însuşi s-a suit peste apusul căderii şi a călcat moartea cu Învierea Sa. În timp ce noi Îi cântăm Lui, Îi aşternem cale spre inimile noastre pentru a le mângâia cu harul iubirii Sale.

În plus, faptul că profeţii nu au întotdeauna duhul proorociei asupra lor este mărturisit de omul lui Dumnezeu care, atunci când a fost trimis în Samaria, a proorocit relele ce i se vor întâmpla. Astfel, deşi Dumnezeu îi poruncise să nu mănânce pe drum, el a fost amăgit de insistenţele unui fals prooroc, al cărui dar fals al vorbirii nu l-ar fi înşelat dacă duhul proorociei ar fi fost asupra lui.

 

Scriptura VT 29

Viziunea lui Iezechiil, mozaic din secolul VI
Biserica Sfântul Cuvios David, Thessalonic

 

16. Trebuie, de asemenea, să ştim că uneori sfinţii prooroci, când sunt cercetaţi, din cauza familiarităţii lor cu proorocia, spun judecata propriilor lor duhuri, crezând că vorbesc astfel având duhul proorociei. Însă, pentru că sunt oameni sfinţi, ei sunt îndreptaţi cu repeziciune de Sfântul Duh, de la care ei află ce este adevărat şi se cenzurează pe sineşi de la a vorbi fals.

Căci cine nu ştie că proorocul Natan a fost un om sfânt care i-a reproşat deschis regelui David vina sa şi a profeţit ce i se va întâmpla lui din cauza acestei vinovăţii (II Împăraţi 12, 9-14) ? Cu toate acestea, când David l-a cercetat pe el pentru că vroia să construiască un templu Domnului, el a replicat: ,,Toate câte sunt în inima ta, mergi şi le fă, că Domnul este cu tine” (II Împăraţi 7, 3). Cu privire la el, s-a adăugat imediat: ,,Şi în noaptea aceea fost-au cuvântul Domnului către Natan, zicând: Mergi şi grăieşte către robul meu David, acestea zice Domnul: tu nu vei zidi mie casă, în care să lăcuiesc eu. Că n-am lăcuit în casă din ziua în care am scos pre fiii lui Israil din Eghipet până în ziua aceasta” (II Împăraţi 7, 4-6). Şi mai departe încă: ,,Şi va fi după ce se vor plini zilele tale, vei dormi cu părinţii tăi; voiu ridica sămânţa ta după tine, care va fi din pântecele tău, şi voiu găti împărăţia lui. Acesta va zidi casă numelui meu” (II Împăraţi 7, 12-13).

Iată-l pe Natan proorocul, care mai înainte spusese regelui ,,mergi şi fă”, înştiinţat acum prin duhul proorociei, cum afirmă că aceasta nu se poate, şi contrazice sfatul dat regelui şi propriile sale cuvinte, deoarece el a descoperit că ceea ce spusese de la propriul său duh era fals.

17. În această privinţă, deosebirea dintre proorocii adevăraţi şi cei falşi constă în aceea că adevăraţii prooroci, dacă vorbesc uneori de la propriul lor duh, învăţându-se de la Sfântul Duh prin minţile lor ascultătoare, îndreaptă cu repeziciune aceasta. Iar falşii prooroci fac profeţii false şi acei străini de Duhul Sfânt continuă în minciuna lor.

18. Cugetând deci la timpurile şi modurile proorociei, se poate vedea cum Dumnezeu cel Atotputernic împărtăşeşte puterea mâniei Sale oamenilor înaintaţi pe calea desăvârşirii. Precum atunci când fiii lui Israil l-au mâniat pe Ziditorul lor şi, ca urmare, au căzut în robia regelui Babilonului, iar proorocul Iezechiil a fost trimis la ei în robie. Prin harul dumnezeiesc, el s-a făcut pe sine atât de bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât a proorocit toate cele ce se vor lucra prin el şi a binevoit să liniştească cugetul poporului său îndurerat.

Să ne gândim, aşadar, dacă ne stă în putinţă, cât de mare este împărtăşirea proniei dumnezeieşti, căci deşi Dumnezeu era aşa de mâniat pe poporul Său nu s-a înfuriat însă niciodată pe deplin. Căci dacă nu S-ar fi mâniat, El nu ar fi trimis cu nici un chip poporul în robie; iar dacă ar fi fost pe deplin înfuriat, El nu l-ar fi trimis pe alesul său cu ei în robie.

Dar această milostivire dumnezeiască se revarsă astfel din acelaşi motiv pentru care El pedepseşte aspru trupul, din care sporirea virtuţii este dăruită sufletului. Şi când El îl eliberează pe primul prin suferinţă, îl înalţă pe ultimul din lanţurile vrăjmaşilor spre a se învrednici de lucruri mai mari.

Şi El este atât de mâniat pe cel nedrept încât nicicând nu linişteşte inima lui prin tovărăşia cu cel drept, ca nu cumva, dacă i-ar lăsa împreună, nici unul să nu se mai întoarcă după păcate către pocăinţă. Căci ţinând, El respinge, şi respingând El ţine, când El pricinuieşte suferinţă celor pe care-i iubeşte împreună cu cei pe care-i condamnă. Căci cine se poate folosi din a gândi la acele lucruri lăuntrice ale unei asemenea pronii ?

Cu toate că Dumnezeu nu trece cu vederea păcatele poporului fără de pedeapsă, El niciodată nu respinge definitiv poporul său păcătos. Astfel când Moise a trimis douăsprezece iscoade să cerceteze pământul făgăduinţei, iar după aceea zece dintre ele au strecurat disperare în popor, cei care le-au ascultat, aprinşi de o mânie mocnită, au deplâns că fuseseră înşelaţi de Dumnezeu şi că trupurile lor vor zăcea în sălbăticie (Numeri, capitolele 13-14). Mâniindu-Se, Dumnezeu le-a spus că nici unul dintre ei nu va intra în pământul făgăduinţei; urmăriţi de această spaimă, ei au înţeles că lucraseră nedrept. Ei s-au prosternat în lacrimi, s-au înconjurat cu braţele şi numaidecât s-au ridicat împotriva duşmanului, pentru ca prin lacrimile lor să poată intra în pământul făgăduinţei. Lor le zice Dumnezeu prin Moise: ,,Zi lor, nu vă suiţi, nici faceţi războiu, că eu nu sunt cu voi, şi să nu pieriţi înaintea vrăjmaşilor voştri” (Deuteronom 1, 42). Trebuie, deci, să ne întrebăm: dacă El nu era cu ei, de ce le porunceşte să nu se ridice ca nu cumva să fie biruiţi ? Căci dacă nu era cu ei, de ce le spune: ,,Că eu nu sunt cu voi” ? Dar cu o împărtăşire minunată a milostivirii şi rânduielii, El era cu ei şi, în acelaşi timp, nu era cu ei. El nu era cu ei pentru ca ei să poată învinge, dar cu toate acestea era cu ei ca nu cumva să fie biruiţi de duşmanii lor.

O, ce adâncimi de nepătruns ale proniei ! El blamează păcatele, dar îi apără pe păcătoşi. El îşi arată mânia, dar îi apără împotriva duşmanilor. Astfel, foarte adesea o mamă, supărată pe fiul său obraznic, îl ceartă, îl dojeneşte şi îl pedepseşte aspru; dar dacă simte că el se îndreaptă către o prăpastie unde s-ar afla în pericol de moarte, îi întinde mâna pentru a-l prinde. Ea îl mustră în mânia ei ca şi cum nu l-ar iubi, dar îl protejează iubindu-l, şi chiar dacă este cu adevărat mânioasă, ea nu-l va pedepsi aspru.

19. Discutând, prin urmare, chiar din introducere, noi pregătim călătoria corabiei noastre, ca într-un port, în scopul de a explora tainele proorociei, şi după aceea să ne întindem pânzele ca pentru imensitatea oceanului. Pentru că nu avem păreri despre propria noastră virtute, ci despre El care face înţelepte limbile copiilor, căci ,,Duhul Domnului a umplut lumea, şi cel ce ţine toate are cunoştinţa graiului” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 7). Pentru că Dumnezeu cel Atotputernic este cuvântul Tatălui Atotputernic, şi aceia care doresc să vorbească despre El nu vor tăcea în nici un chip în El. Deoarece Cuvântul Atotputernic le va da cuvinte de folos, El care S-a întrupat pentru ca noi să trăim, şi împărăţeşte cu Tatăl într-o Unime cu Duhul Sfânt, Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.