Despre făcătoarea de minuni Icoană a Preasfintei Stăpânei noastre

de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria numită Prodromiţa

 

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie şi de toată lauda este prăznuirea pe care o săvârşim astăzi, fraţi creştini. Este pomenirea minunii ce s-a făcut cu această preaslăvită icoană a Maicii lui Dumnezeu, a cărei istorie începe în acest chip.

Iubiţi creştini ! Ştim că printre milostivirile mari şi fără de număr care neîncetat se revarsă de la Părintele îndurărilor asupra preaiubitei Sale fiice, sfânta şi dreptslăvitoarea Biserică, este şi bogatul dar al preaslăvirii sfintelor icoane pe pământ. Căci prin minunata Sa putere dumnezeiască, minuni se săvârşesc prin ele. Dumnezeu şi prin sfintele icoane preaslăveşte pe cei ce Îl preaslăvesc prin credinţă vie şi prin viaţă plăcută Lui. Prin acest mare dar, cu primirea dreptei şi adevăratei credinţe s-a luminat şi străluceşte şi a noastră Biserică. Dar nu numai în zilele dreptslăvitorilor noştri strămoşi, care ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, a înmulţit Domnul minunile Sale, Scriptura 26prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, ci şi în timpurile noastre acestea, sărace de credinţă, a revărsat asupra noastră un îmbelşugat râu de aceeaşi nepomenită a Sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări în ele fapte bune creştineşti. Astfel cu voinţa Domnului a răsărit această icoană neisprăvită de mână omenească, care izvorăşte tuturor cinstitorilor ei viaţă şi bucurie.

 

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

 

În anul 1863, părinţii ieroschimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii Schitului Prodromul din Muntele Athos, plecând să vină în Ţara Românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inimă dorinţa şi evlavia pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, care să fie spre mângâierea celor ce se vor afla în acest sfânt locaş, după cum mai toate mânăstirile Sfântului Munte au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cerceta acolo un zugrav mai iscusit şi cu viaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia dumnezeiască, au găsit un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, care s-a învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii. Însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu post, adică de dimineaţă până când va flămânzi, neluând nimic în gură; iar după masă să nu mai lucreze la această sfântă icoană, şi într-acest fel să urmeze cu lucrul icoanei până la săvârşirea ei. Şi a primit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, zicând doar că el nu poate lucra acum ca mai-nainte, că a îmbătrânit şi-i tremură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat, zicându-i să se silească şi să aibă credinţă că îi va ajuta Maica Domnului. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucra bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-a lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce a isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucra la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos. Dând mâna întâi şi a doua, a mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrepteze şi să le săvârşească. A doua zi de dimineaţă s-a sculat şi a început a lucra iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, că doar ar putea să le îndrepteze şi să le săvârşească. Însă lucrul ieşea cu totul dimpotrivă: nu numai că nu a putut să le îndrepteze, ci cu totul le-a stricat, încât au rămas fără de chip, strâmbe, urâte şi nepotrivite. Acestea văzând binecuvântatul bătrân zugrav, s-a mâhnit şi s-a scârbit, nepricepând ce va să fie lucrul acesta. Şi a încetat de a mai lucra zicând: păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astă noapte cu toată silinţa mă chinuiesc şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar cu totul le-am stricat, ca şi când mi-aş fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s-au dus în ziua aceea la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vadă cum merge zugrăvirea sfintei icoane, şi când au văzut-o şi ei în acea stare, s-au mâhnit foarte şi s-au socotit nevrednici să facă acest dar schitului lor zicând: Nu voieşte Maica Domnului dorinţa şi evlavia noastră. Dar părinţii au lăsat lucrul la buna voinţă a Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să se apuce şi să isprăvească icoana pe cât îi va fi cu putinţă fiindcă ei o vor lua oricum ar fi, şi plata ostenelii lui o vor da deplin, după cum s-au tocmit.

În acea vreme s-a întâmplat de era acolo cu părinţii şi părintele ieromonah Grigorie Esfigmenitul, în sinodia părintelui arhiereu Nill Pentapoleos, care văzând icoana într-acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: păcat de cheltuielile ce faceţi sfinţiile voastre şi vă rog să nu duceţi o astfel de icoană în Sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi mult mai buni, care pot cu adevărat să facă o icoană cum se cuvine, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns că poate o vor dărui în ţară la vreo biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s-au dus la metocul lor, iar bătrânul zugrav a acoperit icoana cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucra icoana a rămas foarte mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci numai se ruga şi se închina până la obosire, şi aşa s-a culcat. A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucra şi a început a-şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închina şi se ruga Maicii Domnului ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute. Şi mergând la icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pe faţa icoanei şi atunci, o, minune a Maicii lui Dumnezeu ! a văzut cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeiască minune îndreptate, încuviinţate şi de la sine săvârşite şi pline de dumnezeiesc har şi dar. Această preaslăvită minune văzând-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, se minunau şi preaslăveau pe Maica Domnului, că ea singură cu minune dumnezeiască şi-a preaslăvit sfânta sa faţă şi a Fiului său, pe care minune spre mai buna adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s-a pus să se păstreze în arhiva acelui schit. Iar cuprinderea ei este într-acest fel:

,,Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însumi mâna mea, la care a urmat o minune preaslăvită în modul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul; şi aşa fiind, seara m-am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceea, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o ! preaslăvite minuni ale Maicii Domnului ! S-au arătat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta ca să dau lustrul la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei sfinte icoane”.

Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea spre 28 iunie şi din pricina prăznuirii sfinţilor apostoli s-a mutat slujba icoanei în 12 iulie.

Părinţii Nifon şi Nectarie, care se aflau la metocul schitului din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, neştiind nimic de această minune, au văzut că vine unul din ucenicii zugravului spunând în gura mare: Trimiteţi să ia sfânta icoană, fiindcă în noaptea aceasta singură s-a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Încă părinţii nu credeau cele grăite de ucenic şi au trimis pe părintele Dosoftei schimonahul, care avea ascultarea de metocar în Iaşi; şi ajungând părintele Dosoftei la casa zugravului, nu putea intra să vadă sfânta icoană de îmbulzeala poporului. Învelind sfânta icoană cu o pânză curată, a adus-o la metoc, şi venind, au închis porţile şi n-au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ce este de făcut.

Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei mitropolii această minune. Şi venind însuşi preacinstitul mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta icoană, şi crezând i s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: ,,Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi preaslăvită icoană a sa”.

Apoi dând binecuvântare prin sfinţirea apei, a intrat poporul la metoc spre închinare la sfânta icoană, şi cerând a le citi paraclise şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin această sfântă icoană şi a face minuni multe, pe care părinţii de la metoc nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a li se citi paraclise şi aghiasme, încât nu puteau să ţină socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s-a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeieştilor ei feţe.

Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta icoană şi au plecat spre Sfântul Munte.

Plecând din Iaşi, au venit cu sfânta icoană în oraşul Huşi. Dar şi aici, mult s-au mirat, cum a simţit poporul, fiindcă seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s-a luminat, îndată s-a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se ca nu cumva să-i urmărească de la Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta icoană, fiindcă s-a făcut minunea în ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, ducând sfânta icoană la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a primit venirea sfintei icoane. Aflând protoiereul din Bârlad a poftit pe părinţi să aducă sfânta icoană în catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închina mulţimea din acel oraş, sfânta icoană a săvârşit şi acolo multe minuni.

Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta icoană la Galaţi, şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta icoană aproape de pornire fiind, s-a făcut faţa sfintei icoane, ,,ca ghermesit”, adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriecii matrozi, cinstindu-l şi închinându-i-se. Ajungând părinţii cu sfânta icoană în Sfântul Munte, la arsanaua schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâmpinarea sfintei icoane. Şi aşa dusă fiind sfânta icoană, în sunetul clopotelor, a fost aşezată în această sfântă biserică, unde se vede de toţi, şi i se face şi astăzi obştească prăznuire.

Să mulţumim dar, fraţilor, şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru această preaslăvită şi nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, precum vedem în Sfintele Scripturi. Drept aceea noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, căzând înaintea acestei sfinte icoane a ei, ce îşi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşii: Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Maria, sprijinitoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; Împărăteasa cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiţă, adică Înaintemergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune şi ne du în împărăţia cerească; povăţuieşte-ne pe noi şi pe toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci de slava Fiului tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi preaslăvită eşti, în vecii vecilor. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)