Cazanie la 8 noiembrie

Soborul Sfinţilor Voievozi Îngereşti Mihail şi Gavriil

 

După cele date la lumină în Sfânta Episcopie a Râmnicului Noului Severin
pe vremea fericitului episcop Filaret la anul mântuirii 1781

 

Dumnezeu n-are nici început, nici sfârşit. El este mai dinainte decât toţi vecii, îmbrăcat cu lumină neatinsă şi cu slavă negrăită, căruia nu-i trebuia nici cer, nici pământ, nici altă lume ca să-l preamărească, căci acestea toate le avea întru sine şi era mărit şi slăvit deosebi şi de toată lumea. Însă pentru mare mila Sa, a vrut să-Şi arate slava Sa lumii, care o avea mai înainte de ce era lumea. Pentru aceea întâi a făcut îngerii. Numai cu cuvântul a făcut deodată toate cetele îngereşti.

Îngerul este o fire nevăzută, căci nu poate nimeni să-l vază, sau să-l priceapă. Este şi pururea clătitor, adecă totdeauna se clăteşte, ca şi mintea omului, şi nici odinioară nu stă într-un loc, ci totdeauna umblă din loc în loc. Este şi fără de trup, adecă n-are trup ca oamenii, ci este îmbrăcat cu lumină, însă n-are lumină dintru sine, ci de la Scriptura 45Dumnezeu, şi este luminat şi frumos. Îngerul este slujitor lui Dumnezeu totdeauna; şi slujeşte lui Dumnezeu întru lucruri şi întru cântări. Întru lucruri, că-l trimite de face ce este învăţătura lui Dumnezeu: ori suflet să ia, ori la sfânt să slujească, ori vedenii să arate, ori altă slujbă dumnezeiască să slujească. Întru cântări slujeşte, că laudă şi preamăreşte cu cântări pre Dumnezeu.

În ce chip sunt îngerii, ce faţă şi ce chip au, nimeni nu ştie, numai Dumnezeu, care i-a zidit. Mulţimea îngerilor nimeni nu o ştie. Măcar că a şi zis Daniil Prooroc: mii de mii şi milioane de milioane de îngeri, însă nici el nu i-a spus la număr câţi sunt.

Îngerii sunt cu minte slobodă. Din buni pot să se facă răi, cum au fost şi îngerii aceia: din îngeri luminaţi, draci întunecaţi. Dacă greşesc, n-au pocăinţă căci sunt fără de trup; numai omului a lăsat Dumnezeu pocăinţă, pentru neputinţa trupului. Îngerilor nu le trebuieşte limbă să grăiască, sau urechi să auză, căci fără de grai şi fără de auzire pricep voia lui Dumnezeu.

Feţele lor nu seamănă nici unei făpturi din câte se văd pre lume; nici sunt ale tuturor într-un chip, ci în multe chipuri, una de alta mai frumoasă şi mai luminată. Nu-i ţine nici uşă, nici zid, nici lacăt, nici încuietoare, nici pecete, nici alt nimic.

Sunt puternici: unul din ei poate pierde lumea toată. Sunt gata întru slujba lui Dumnezeu. Oraşe, cetăţi, locuri şi biserici, păzesc, feresc şi ajută. Tot creştinul ori păcătos ori drept, are îngerul său păzitor, iar alte limbi toate au câte un înger. Au dar de la Dumnezeu de se închipuiesc în ce chip le este zis de Dumnezeu.

Sunt nouă cete de îngeri. Aceste nouă cete în trei părţi se împart. Dintru acele trei părţi, întâia ceată este serafimii cei cu câte şase aripi, heruvimii cei cu ochi mulţi şi sfintele scaune pre care odihneşte Dumnezeu cel fără de trudă. A doua parte este ceata domniilor, tăriilor, puterilor. A treia ceată este începătorii, voievozii, îngerii.

Numele îngerului se înţelege purtător de veste, căci îngerul poartă vestea lui Dumnezeu pre lume. Aşa ne dă noua Sfânta Scriptură să înţelegem despre firea şi tocmeala îngerilor.

Cade-se acum să ştim, pentru ce prăznuim astăzi soborul îngerilor şi ce va să zică sobor. Sobor va să zică adunare. Ce este adunarea îngerilor, ascultaţi. Dumnezeu dintâi a făcut pre îngeri şi i-a lăsat în voia lor. Unul dintru îngeri ce-l chema Lucifer, care era mai mare îngerilor şi voievod pus de Dumnezeu întru ceata de îngeri, s-a mândrit şi a zis că va pune scaunul său mai presus de Dumnezeu (potrivit Isaia 14, 13). Numai cât a gândit, îndată a căzut jos în fundul pământului, şi din înger luminat ce era, s-a făcut drac întunecat. După dânsul a căzut toată ceata lui şi unii au ajuns până în iad; alţii au rămas pre pământ, alţii au căzut în apă, alţii în văzduh. Aceştia din văzduh sunt vămile acelea ale sufletelor.

Cum s-a deschis cerul şi a început a cădea îngerii, degrab s-au adunat toate cetele cerului. Mai marele înger, Mihail, a stătut în mijlocul lor şi a zis: Să staţi bine, să staţi cu frica lui Dumnezeu. Numai cât a zis acest cuvânt, îndată care cum era aşa s-a aflat şi a stătut de a cădea. Această zi prăznuim noi astăzi, fraţilor, nu pentru că au căzut dracii din cer, ci pentru că astăzi a fost adunarea şi starea îngerilor.

După căderea satanei şi a slugilor lui, a făcut Dumnezeu pre om, ca să fie locuitor cu trupul întru această lume de jos, iar sufletul să privească frumuseţea lui Dumnezeu cea de sus; trupul să moară, iar sufletul să trăiască fără de moarte; aicea să trăiască puţină vreme, iar dacă va muri, să vieţuiască în veci, şi de pre pământ să dobândească petrecerea acea de sus din care au căzut îngerii. Este lăsat omul întru această lume, ca un luptător în mijlocul duhurilor celor drăceşti să se lupte, şi pentru luptarea sa, să ia de la Dumnezeu cinstea aceea pre care o au pierdut îngerii. Pentru aceea trebuia firii omeneşti ajutor şi îndreptător, şi bun ajutor a dobândit rodul omenesc de la Dumnezeu, pre Arhanghelul Mihail şi pre Gavriil, cu toate cetele lor. Aceia sunt strejarii vieţii noastre şi priveghează pentru sufletele noastre, de gonesc de la noi puterile diavolului. Aceia ruga noastră o duc lui Dumnezeu, către faptele cele bune ne îndeamnă şi de la păcate ne depărtează. Aceia ridică mintea noastră să ne aducem aminte de moarte şi de mânia lui Dumnezeu. Pre cei căzuţi în păcate, îi ridică spre pocăinţă; iar celor drepţi, le arată tainele lui Dumnezeu. Aceia, în ceasul morţii noastre, despart sufletele noastre din trup şi le apără de vămile ce sunt din pământ până în cer.

Pentru aceea vă rog, iubiţilor, nu goniţi de la voi pre sfântul înger, cu necurăţiile voastre, nici primiţi în loc de îngerul lui Dumnezeu, îngerul satanei; căci dacă se depărtează de la om îngerul lui Dumnezeu, pentru păcatele lui, atunci se apropie de dânsul îngerul satanei, îl ia ca pre un orb de-l împinge în groapa păcatelor şi va fi omului aceluia cea de apoi mai amară decât cea dintâi.

Ascultaţi ce se spune de un voievod care a fost într-o cetate ce se cheamă Cartagena, ca să pricepeţi cât este de grea căderea omului în păcate, şi minunea sfinţilor îngeri, cât bine a făcut cu dânsul. Acel voievod în multe păcate petrecea şi nimic de sufletul său nu grijea. Odinioară s-a întâmplat de a fost ciumă în cetate. Voievodul s-a speriat şi pentru păcatele sale s-a umilit, a ieşit din cetate cu muierea sa, s-a dus într-un sat al său şi acolo se pocăia. Dar diavolul cel ce nu iubeşte pocăinţa omului, l-a aruncat pre dânsul şi acolo de a căzut în curvie cu o cumnată a lui – muierea frăţâne-său. După câteva zile s-a bolnăvit şi a murit. Era aproape o mânăstire. Muierea lui s-a dus şi ruga călugării să vie să ia trupul lui să-l îngroape în Biserică. Se duseră de-l luară, l-au slujit şi l-au îngropat în al treilea ceas din zi.

Iar când a fost în al nouălea ceas, au auzit glas din groapă strigând: Miluiţi-mă, miluiţi-mă ! Au plecat şi s-au dus după glas, până la groapă. Dacă l-au dezgropat, au început a-l întreba ce a văzut. El, de multe lacrimi, nu putea nimic să grăiască sau să spuie. Atunci l-au dus la un om sfânt ce-l chema Talasie şi i-a spus de tot rândul lui. Marele Talasie îl mângâia pre dânsul şi-l învăţa. A treia zi i-a zis să spuie de cele ce a văzut. Dar abia a putut de şi-a îndreptat limba a patra zi, şi cu lacrimi a început a spune şi a grăi:

Eu, părinte, când mă săvârşeam, văzui nişte arapi stând împrejurul meu, atâta de groaznici, încât numai vederea lor era mai cumplită decât toată munca. Văzându-i pre dânşii, sufletul meu s-a spăimântat şi se strângea. Întru acea frică fiind eu, văzui doi voinici frumoşi care veniră la mine. Numai cât îi văzui, îndată sări sufletul meu în mâinile lor. Cum zburam şi ne duceam în sus, sosirăm la vămile acelea ce ţin căile şi opresc pre ceia ce se suie, şi toţi întrebau care şi de păcatele sale: unii de minciuni, alţii de nedreptăţi, alţii de ucideri şi de alte păcate de toate. Îndată văzui voinicii aceia ce mă duceau, ţiind ca o vistierie lucrurile mele cele bune, din care luau şi puneau în cumpănă împotriva păcatelor mele ce le aduceau acele duhuri viclene, şi abia mă răscumpărară.

Când sosirăm la vama cea de curvie, mă apucară acei arapi negri şi-mi aduceau lucrurile mele cele de curvie. Voinicii aceia răspundeau pentru mine şi ziceau, că cele ce am făcut în cetate sunt iertate, pentru pocăinţa mea. Ei ziseră: Aşa este, dar după aceea iar a făcut curvie şi a murit fără de pocăinţă. Aceasta dacă auziră îngerii, mă lăsară şi mă apucară arapii aceia, cu bucurie, de mă trăgeau în jos şi mă duceau bătându-mă, până mă pogorâră pre pământ, şi aşa mi se păru că se desfăcu pământul şi mă înghiţi. Acolo erau mulţime de suflete strigând: vai de noi, vai de noi ! şi nu avea cine le ajuta. Cu dânşii şi eu începui a striga, şi pe neaşteptate văzui că veniră iarăşi voinicii aceia, şi începui a mă ruga să mă scoată dintru acel loc întunecos, ca să mă pocăiesc. Ei ziseră către mine: În zadar te trudeşti a te ruga, că nimeni nu poată să iasă de aicea până la învierea a toată lumea. Cu toate acestea li se făcu milă de mine şi mă întoarseră iar în trup, şi aşa începui a striga din groapă. De aceasta se mirară toţi şi-l rugară să ia să mănânce. Iar el nicidecum nu vroia să mănânce, ci umbla pre la toate Bisericile, de cădea la pământ şi grăia: amar de aceia ce nu se pocăiesc. Şi a trăit patruzeci de zile plângând şi postindu-se, şi iarăşi a murit.

Această minune ce auziţi, iubiţii mei creştini, că a făcut cu acest om, acei doi voinici, de l-au scos din muncă şi l-au înviat de s-a pocăit, Mihail şi Gavriil au fost, sfinţii îngeri. Şi de alte minuni multe sunt pline toate cărţile de spun lucrurile ce au făcut sfinţii îngeri. Pentru aceea şi noi, care voim să avem ajutorul lor, să ne părăsim de faptele noastre cele de mai înainte: de strâmbătăţi, de făţării, de asupreli, de scumpete, de curvii, de beţii şi de alte păcate; să prăznuim cu curăţie, cu rugă, cu trezvie, cu milostenie tuturor cui de ce-i trebuieşte şi să iertăm greşalele celor ce ne greşesc nouă; iar Dumnezeu, care ne-a învrednicit de am ajuns această zi de astăzi, Acela ne va da şi împărăţia cerului; că Aceluia se cuvine cinstea şi slava întru veci de veci. Amin.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 45/noiembrie-decembrie 2008