O viaţă presărată cu minuni

 

PARTEA I

Biserica pământească şi cea cerească sunt cele două ipostase ale Trupului lui Hristos, iar sfinţii, mădulare ale Bisericii pământeşti, care prin viaţa lor s-au învrednicit să fie proslăviţi de Dumnezeu, ajung slujitori ai celei cereşti. Stâlpi ai acesteia, ei se roagă lui Dumnezeu să fie milostiv faţă de faptele şi credinţa noastră şovăielnică.

Sfinţi nu sunt numai cei ce stau de-a dreapta lui Dumnezeu, pictaţi pe perete sau în icoană, sfinţii se văd încă din viaţă, căci faptele şi credinţa lor îi vădesc ca dreptslăvitori ai Împărăţiei Cerurilor. Încă de pe pământ, Dumnezeu îi socoteşte vrednici de a fi aşezaţi la loc de cinste în Biserica cerească.

Calea pe care ei o urmează este anevoioasă, este ,,calea cea îngustă”, presărată cu spinii şi mărăcinii vrăjmaşului, dar povara este uşoară, căci Însuşi Hristos îi ajută să o ducă. Drumul lor duhovnicesc este presărat cu minuni, fapte ale credinţei nestrămutate, plină de nădejde şi dragoste către Dumnezeu.

Minunile nu sunt întâmplări fantastice, scoase din cărţile de poveşti; prin minunile făcute de sfinţi, Dumnezeu tămăduieşte sufletele şi trupurile, deschide ochii duhovniceşti ai oamenilor orbiţi de păcat. Sunt fapte care, la prima vedere, pot părea banale, simple coincidenţe, dar privite cu ochii sufletului şi cugetând asupra lor, ele îşi arată adevărata natură dumnezeiască, precum şi nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu către oameni.

Toate acestea ne fac astăzi să ne gândim cu smerenie la minunatul dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre: mitropolitul nostru, Î.P.S. Glicherie Tănase, a devenit Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, slujitor al Bisericii cereşti. Păstorul care a plâns cu lacrimi de sânge şi a luptat pentru dreapta credinţă până la moarte, ne păstoreşte şi acum cu aceeaşi iubire de acolo de sus, mijlocind pentru noi, mlădiţele sale, în faţa tronului dumnezeiesc.

 

Sfintii 04-1

Prea Sfinţitul Glicherie, alături de Prea Sfinţiţii Silvestru şi Demosten, la hramul Mânăstirii Slătioara

 

Sfântul Ierarh Glicherie s-a învrednicit şi el să slujească Arhiereului arhiereilor, prin râvna şi dragostea înfocată de Dumnezeu şi evlavia la Maica Domnului, care l-au purtat drumul său duhovnicesc, împodobit cu minunile credinţei. Întreaga sa viaţă a fost presărată cu minuni, începând din vremea copilăriei şi călăuzindu-l pe calea nobilă a monahismului.

Astfel, pe când era frate la Mânăstirea Cetăţuia şi trebuia să pregătească mâncarea de hram, nemaiavând tărâţe pentru borş, el s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să iasă din încurcătură. Când se frământa mai tare, neştiind ce să mai facă pentru a fi gata mâncarea de obşte, părintele eclesiarh i-a dat un pacheţel cu sare de lămâie adus de un creştin în loc de tămâie.

Altădată, a vrut să facă o icoană cu chipul Maicii Domnului, pe care să o aşeze în biserică, dar nu avea destui bani. Văzându-i râvna, Maica Domnului l-a ajutat: părintele Glicherie a găsit portofelul pierdut de un monah, care, bucuros, l-a răsplătit dându-i banii de care avea nevoie pentru icoană.

Altfel de minuni au fost vedeniile pe care le-a avut de-a lungul vieţii. În timpul primului război mondial, părintele Glicherie a avut mai multe vedenii, pe care nu le-a înţeles imediat, ci abia după terminarea războiului, când le-a povestit apropiaţilor săi despre ele. Astfel, în anul 1916, când războiul era în toi, i s-a arătat într-o vedenie că România şi Serbia vor fi învingătoare în război, iar Rusia învinsă. Tot în această vedenie, i s-a arătat un soldat rus înclinând steagul rusesc în faţa unui soldat român, pe malul Prutului, ce însemna unirea Basarabiei cu România.

O minune la care a asistat s-a petrecut în Mânăstirea Neamţ, cu două luni înainte de schimbarea calendarului. În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, părintele eclesiarh venise în biserică să aprindă lumânările şi candelele pentru miezonoptică. Cerul senin, fără urmă de nor, era plin de stele. Deodată, în liniştea nopţii, din înălţimea cerului s-a slobozit un fulger, care a pătruns printr-o fereastră din turla bisericii şi a lovit o lespede din faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pe care a îngropat-o în pământ. Când monahii au venit la rugăciune, aflând întâmplarea, şi-au dat seama că a fost un semn dumnezeiesc.

 

Sfintii 04-2

Racla cu moaştele sfântului, acoperită cu mantia arhierească

 

Nevoind să accepte schimbarea calendarului, părintele Glicherie a plecat din mânăstire împreună cu părintele David Bidaşcu şi s-a sălăşluit la Râpa lui Coroi, aproape de Schitul Sihla. Fiind mereu urmăriţi de autorităţi, cei doi monahi au dus o viaţă anevoioasă. Adesea vedeau şi erau vizitaţi de fiare sălbatice, dar n-au pătimit de la ele nimic.

După ce s-au aşezat în acea pustietate, părintele Glicherie a fost cuprins de viforul frământărilor sufleteşti. Mai ales noaptea, după rugăciuni îndelungate, îl chinuiau gândurile. În curăţia inimii lui, cuviosul nu putea să înţeleagă de ce elita clerului, atât de mulţi preoţi cu înalte cunoştinţe teologice şi mulţime de intelectuali s-au abătut de la rânduielile bisericeşti, stabilite de Sfinţii Părinţi, pe care poporul le respecta din strămoşi. Îl tulbura amarnic întrebarea dacă nu cumva el este cel care greşeşte în faţa lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, văzându-i frământarea şi râvna, i-a arătat adevărul într-o minunată vedenie. Se făcea că de la apus se ridicase un nor foarte întunecat, ce venea către răsărit şi căuta să acopere lumea, într-o clocotire de balaur. Privind către răsărit, a văzut un alt nor, alb ca zăpada, pe care şedea un sobor de arhierei, înveşmântaţi în veşminte aurite. Cei doi nori s-au ciocnit, iar cel negru s-a prăbuşit, în locul lui apărând o mare întinsă. Pe valurile acestei mări plutea cuviosul Glicherie singur, înotând şi luptându-se din greu cu valurile năpraznice. În faţă i-a apărut un călugăr, ce călca peste apele mării, având înfăţişarea Domnului nostru Iisus Hristos, cu faţa strălucindu-I ca soarele, care apucându-l de o mână, i-a zis: ,,Dacă ai văzut acestea toate, mergi de spune în lume că aproape este sfârşitul”.

Multe lucruri minunate s-au întâmplat şi în timpul peregrinărilor sale în străinătate, când căuta un arhiereu pentru mica sa turmă. Odată, întorcându-se din Sfântul Munte Athos, împreună cu părintele David, i-a prins o furtună grozavă pe mare. Deşi nu mai nădăjduiau să scape cu viaţă, Dumnezeu i-a scos teferi la liman în portul Constanţa, unde vameşii văzând minunea nu i-au mai controlat. Şi la Constantinopol a trecut prin multe încercări pe care le-a depăşit numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Astfel, nişte creştini au vrut să-l înşele, dar l-a ajutat un turc care, nevrând să primească răsplată, i-a spus ca un adevărat creştin că doreşte plată cerească, nu pământească.

Minune este şi felul în care Dumnezeu l-a apărat pe părintele Glicherie în tot timpul prigoanei, acoperindu-l de răutatea slujitorilor vrăjmaşului. Odată, a căzut clopotul pe un jandarm care venise să îl aresteze; altădată, pe când era căutat de autorităţi, mergând într-o noapte, însoţit de doi credincioşi, să slujească, a fost oprit de jandarmi. Controlând actele celor doi credincioşi, jandarmii le-au urat drum bun, nemaicerând şi actele prea cuviosului. Iar cea mai mare minune a înfăptuit-o Maica Domnului, scăpându-l de condamnarea la moarte. În 1939, prea cuviosul a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, sub acuzaţia de a fi legionar, şi în luna noiembrie a venit ordin să fie împuşcaţi. În aşteptarea execuţiei, părintele s-a rugat Maicii Domnului pentru iertarea păcatelor sale şi pentru a-şi încheia viaţa pământească creştineşte, şi privind cu ochii plini de lacrimi la icoană a auzit în urechi un glas minunat, care-i spunea că el şi ceilalţi, de se vor ruga, vor scăpa cu viaţă şi vor fi liberi. Şi această nouă minune s-a şi întâmplat, căci în cursul acelei nopţi grozave, Consiliul de miniştri a hotărât să-i pună în libertate (Fragmente extrase din viaţa Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, publicată de Mitropolie). Va urma

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 4/iulie 1999

 

 

 

PARTEA A II-A

Pe când se afla în pădure şi era căutat, cuviosul Glicherie a avut într-o noapte o vedenie. Se făcea că în faţa lui era o biserică mare, frumoasă şi acolo a venit Prea Sfinţitul Galaction Cordun, cel ce avea să fie primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit din România. Vlădica avea în mâini icoane şi o cruce, şi împărţea icoanele creştinilor, iar crucea i-a dat-o cuviosului Glicherie.

Alături, era o altă biserică şi mai frumoasă. Pe turla ei mare era scris anul 1982. Privind spre turlă, cuviosul se întrebă: oare ce înseamnă acel an ? După un timp, a auzit un glas, venind de sus, care i-a spus că 1982 este anul apropierii venirii lui antihrist pe pământ.

În vremea prigoanei, cuviosul căpătase o rană la picior, ce începuse de acum să ia amploare şi îi pricinuia mari dureri. Această rană nu s-a mai vindecat niciodată, chinuindu-l toată viaţa. Câteodată, cuviosul era izbăvit de durere, ca prin minune, pentru a putea săvârşi Sfintele Taine. Aşa s-a întâmplat într-un an de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, când părintele Glicherie venise la hramul mic al Bisericii din Rădăşeni. Abia putea să ducă icoana în timpul privegherii şi, rugându-se cu lacrimi Cuvioasei Parascheva, durerile i-au dispărut deodată, putând astfel să slujească şi a doua zi Sfânta Liturghie.

Altă dată, părintele era la Brusturi şi îl durea foarte tare piciorul. În timp ce stătea întins pe pat, căci nu putea să pună piciorul pe pământ de durere, a venit un om să-l roage să meargă să împărtăşească o bătrână care era pe patul de moarte. Cuviosul a încercat să se dea jos din pat, dar la prima mişcare s-a prăbuşit de durere. Omul a înţeles necazul părintelui şi a plecat, însă curând s-a întors căci starea bătrânei se agravase. Dar nici de data aceasta cuviosul nu a putut să meargă. Rămas singur, se gândea cum să facă să meargă, căci nu vroia să lase femeia să moară neîmpărtăşită. A încercat din nou să umble şi ca prin minune durerile au încetat. S-a dus în biserică, a luat Sfintele Taine şi a plecat pe jos, ca un om sănătos, cale de 2 km, până la casa bătrânei. A împărtăşit-o şi s-a întors acasă şi, de cum a trecut pragul, durerile au reapărut. După un sfert de oră, clopotele Bisericii vesteau moartea bătrânei.

După anul 1950, când Partidul Comunist a prins putere, au reînceput prigoana şi şicanele împotriva creştinilor Bisericii de Răsărit. Astfel, directorul unei fabrici de cherestea ce se afla la 3 km de mânăstire, un evreu pe nume Holinger, a sesizat organele de partid, cerând desfiinţarea mânăstirii pe motiv că clopotele Bisericii îi deranjează noaptea pe muncitori. Văzându-se în pericol şi fără sprijin din partea oamenilor, cuviosul a recurs la armele creştinului în astfel de situaţii, la post şi rugăciune. Hotărî ca toată obştea să ţină post negru timp de trei zile şi să se facă slujbe cu priveghere la Maica Domnului. După cele trei zile rânduite de cuvios, a explodat cazanul de presiune de la fabrica de cherestea. Directorul umblă două săptămâni să repare cazanul pentru a-şi relua activitatea, dar nu reuşi să rezolve nimic. În cele din urmă, el hotărî să mute fabrica pe un nou amplasament, în comuna Râşca, unde se află şi astăzi.

Una din ultimele minuni a avut loc în Postul Mare al anului 1985. Slăbit fiind, cuviosul a fost nevoit să petreacă o lungă perioadă de timp în chilie, imobilizat la pat. În această vreme, el s-a învrednicit a vedea îngeri slujind Sfânta Liturghie.

Mai mult, pentru evlavia ce o avea spre el, cuviosul îl vedea pe Sfântul Mucenic Gheorghe în chip de soldat.

 

Sfintii 04-3

Aspect din Sfânta Liturghie săvârşită la canonizarea Sfântului Ierarh Glicherie

 

Sfintii 04-4

Arhierei români şi străini la slujba de canonizare

Sfintii 04-5

 

Toate aceste minuni, ca şi multe altele, se numără printre cele ştiute, iar pe cele neştiute le va vădi Dumnezeu la vremea potrivită, spre slava Lui şi a sfinţilor Lui. Mitropolitul Glicherie a luptat toată viaţa pentru apărarea dreptei credinţe şi a Bisericii lui Hristos, pentru oile sale cărora le-a îndreptat paşii spre calea mântuirii. El a lăsat în urmă numai binecuvântare, a lăsat Biserica unită în jurul păstorilor, şi acum veghează din cer la mersul ei. Întreaga lui viaţă este o minune.

Ierarh al lui Hristos, el s-a învrednicit să primească cununa biruinţei celei nemuritoare, iar faptul că astăzi Biserica noastră are un nou sfânt este un dar al dragostei şi milostivirii lui Dumnezeu, ce ne este mângâiere şi îndemn de a merge şi noi pe calea cea îngustă şi de a lua jugul lui Hristos (Fragmente extrase din viaţa Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, publicată de Mitropolie).

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 5/august 1999

Ioan Palea