CLONAREA

Unde greşeşte omul, acceptând clonarea ?


Am încercat în numărul trecut să descriem, pe scurt, clonarea – acest nou
concept ştiinţific al sfârşitului de mileniu, împreună cu motivele care au făcut
posibilă apariţia lui. Punându-ne întrebarea ,,Unde greşeşte omul, acceptând clonarea
?”, de fapt, ne întrebăm ce efect are aceasta asupra sufletului şi minţii omului de azi.
Consecinţele clonării asupra vieţii omului sunt nebănuite, ele pornind din plan material,
unde efectele negative sunt minime, dar care în plan duhovnicesc conduc la una din
cele mai mari înşelări a omului, aceea că el ar fi capabil de creaţie. Vom încerca să
explicăm aceasta în cele de mai jos, pornind de la învăţăturile Sfinţilor Părinţi

În nemărginita Sa milostivire şi dragoste, Dumnezeu a trimis pe Unicul Său Fiu pe pământ, pentru a-l răscumpăra pe om din robia păcatului. Astfel, Iisus Hristos ,,S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”, făcându-Se asemenea nouă. S-a răstignit, a pătimit şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri, desăvârşind calea mântuirii noastre, ,,viaţă veşnică dăruindu-ne”. Toate acestea au fost dăruite de Dumnezeu omului pentru ca el să-şi recapete asemănarea cu Creatorul său, pierdută din cauza căderii în păcat, căci omul ,,s-a îndepărtat de Dumnezeu devenind prin firea sa neasemănător Lui”, scrie Vladimir Lossky în celebra sa carte ,,Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”.

Omul este creaţia lui Dumnezeu, precum zice Împăratul David: ,,Cunoaşteţi că Domnul acesta este Dumnezeul nostru, el ne-au făcut pre noi, şi nu noi” (Ps. 99, 2), creat cel din urmă ,,căci nu era firesc să apară stăpânul înainte de supuşi”. Apogeu al creaţiei dumnezeieşti, omul este chip şi asemănare a lui Dumnezeu şi ,,nici o altă făptură din lume nu se mai aseamănă cu Dumnezeu”. ,,Ca chip al lui Dumnezeu, omul este o fiinţă personală, aşezată în faţa unui Dumnezeu personal”, persoana deţinând în sine firea omenească în întregul ei. Iar firea umană poartă asemănarea cu Dumnezeu, cum frumos spune Sfântul Grigorie de Nyssa că ,,dintru început, omul este creat desăvârşit” şi chemat mereu de Dumnezeu la asemănarea desăvârşită a firii sale cu firea dumnezeiască.

Firea umană este una şi dublă în acelaşi timp, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel ea cuprinzând pe ,,omul dinafară şi pe cel dinlăuntru” (II Cor 4, 16) ,,pentru că noi suntem dubli, din suflet şi corp, din o fire văzută şi una nevăzută” ce nu pot fi separate. Când Dumnezeu a creat omul, l-a plăsmuit pe el din ţărână şi a suflat duh de viaţă asupra lui, făcându-i astfel atât trupul cât şi sufletul. Primul om a fost creat, iar urmaşii săi au fost născuţi din cel asemenea lor. Sfântul Grigorie de Nyssa explică foarte bine perpetuarea animalelor şi a fiinţei umane: ,,Primele exemplare ale fiecărei specii de animale sunt nenăscute, dar create, căci ele s-au făcut de Creator, şi nu s-au născut din cele asemenea lor”. La fel şi omul: ,,Naşterea este ieşirea unei persoane de aceeaşi fiinţă din împreunarea bărbatului cu femeia, iar din aceasta cunoaştem că naşterea nu este o însuşire a firii, ci a persoanelor”. Ce vrea să spună Sfântul Grigorie de Nyssa ?

Primul om, Adam, a fost creat, şi mai departe, Dumnezeu, în iconomia Lui, a dat omului, prin sămânţă, posibilitatea de a se perpetua prin naşterea de fii, pe de o parte, iar pe de altă parte, mărturia creaţiei Lui prin puterea hărăzită seminţei de a aduce ea însăşi împlinirea lucrării dumnezeieşti. În acest fel, Dumnezeu nu este nevoit să intervină de fiecare dată pentru a crea oameni, ci a lăsat în om posibilitatea de a naşte, naşterea fiind, de fapt, tot o creaţie a lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază faptul că naşterea este a persoanei, în sensul că omul vine la viaţă odată, ca un tot – atât trupul cât şi sufletul. Poate, unii se vor întreba dacă aşa se întâmplă de fapt.

Perpetuarea fiinţei umane este o lucrare tainică prin aceea că unul este trupul seminţei şi altul al celui ce se va naşte din sămânţă, cum spune Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către corinteni. Precum în bobul de grâu sau oricare altă sămânţă se află deja puterea lucrătoare din care se va forma spicul, paiul, bobul copt, în ordinea urmată de natură, şi nici unul din aceste elemente nu există sau nu apar înainte de sămânţă, ci după rânduiala firească a naturii, aşa şi sămânţa omenească cuprinde, răspândită în ea, întreagă puterea firii. Aşadar, cu dreptate se poate spune că nici sufletul nu există înainte de trup şi nici trupul nu există înainte de suflet, ci pentru amândouă nu-i decât un singur început.

Sfântul Grigorie de Nyssa reliefează şi acest aspect al creaţiei umane cu o înţelepciune desăvârşită: ,,Într-adevăr, trăsăturile omului care urmează să se nască sunt cuprinse deja virtual, dar sufletul e încă ascuns, căci nu se poate manifesta decât după o anumită rânduială. Cu alte cuvinte, într-un fel el este de faţă, dar în alt fel el e nevăzut şi nu se va arăta decât pe urma deprinderilor lucrărilor sale fireşti însoţind dezvoltarea trupului”.

Astăzi, omul afirmă că poate crea fiinţa umană prin aşa-zisa clonare. Până în prezent, toate metodele de clonare utilizează informaţia genetică a unei celule somatice introdusă într-o celulă ou, care posedă deja ,,puterea hărăzită seminţei de a aduce ea însăşi împlinirea lucrării dumnezeieşti”. Ceea ce înseamnă că la baza actualei clonări stă sămânţa, creaţie a lui Dumnezeu, fapt care neagă limpede chiar ideea de clonare, vehiculată astăzi.

Înşelăciunea în privinţa clonării constă, de fapt, în amăgirea omului contemporan cu ideea că el ar fi capabil de creaţie. ,,şi pentru că duşmanul amăgeşte pe om cu nădejdea Dumnezeirii”, acum omul nu se lasă mai prejos şi se amăgeşte singur, în plan material – căci, în plan duhovnicesc, Dumnezeu a dăruit deja omului nădejdea mântuirii, şi deci a îndumnezeirii – cu ideea Dumnezeirii prin aceea că vrea să demonstreze lumii întregi şi lui însuşi că poate crea, că el este deja ca un dumnezeu şi că nu mai are nevoie de Cel care l-a creat. Cum s-a ajuns aici ? Simplu, diavolul ,,amăgit, căci Domnul s-a îmbrăcat cu haina trupului” şi înnebunit de faptul că a fost înşelat la venirea lui Hristos pe pământ, i-a urzit cu multă grijă omului – zidirea lui Dumnezeu, căderea din nou, în păcatul neascultării, de această dată mult mai gravă.

Din punct de vedere ştiinţific, clonarea, care în viitorul apropiat va fi confundată cu crearea (N.R.: deja cele două concepte se consideră a fi sinonime), nu are nici un temei. Azi, omul afirmă că a creat el însuşi, utilizând sămânţa – care este darul lui Dumnezeu ! De ce omul nu a creat sămânţa pentru a se putea erija ulterior în creator ?

Adam a fost izgonit din rai din cauza neascultării, el primind o singură poruncă şi nici pe aceea neîndeplinind-o. Neascultarea omului, în rai, a căpătat astăzi forma cronică, încălcându-se o altă poruncă: ,,să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” care se citeşte în clonare – omul este propriul lui dumnezeu.


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 2/mai 1999