Guvernare şi societate

Restrângerea habitatului uman

 

PARTEA I

Printre preocupările de mare interes ale guvernării actuale se numără unele extrem de incredibile pentru omul de rând. Ele pot provoca hohote de râs sau catalogări ca bazaconii, inepţii sau alte invective. Însă proiectele sunt mai reale, mai actuale decât ne putem imagina, nu sunt doar vorbe înşirate pe hârtie, şi sunt în plină desfăşurare pe cele 5 continente ale lumii.

Măsurile prezentate în episoadele trecute referitoare la alimentaţie, grădinărit, supraveghere şi altele la care ne vom referi în viitor au rolul de a-i ajuta pe cei care deţin astăzi puterea să implementeze un proiect extrem de vast de inginerie socială, care să modifice din temelii modul de viaţă al oamenilor. Ideea care stă la baza acestui proiect este aceea că oamenii trebuie să părăsească mediul rural şi să locuiască doar în oraşe unde să ducă o viaţă foarte atent controlată şi cât mai puţin individuală. Spaţiile vaste lăsate în urmă de oameni vor fi transformate în parcuri şi rezervaţii sălbatice unde ierbivorele şi carnivorele – antilopele, gorilele, elefanţii, lupii, râşii şi celelalte fiare ale pământului – vor zburda în voie.

Pentru a nu părea înfricoşătoare, toate aceste planuri sunt frumos ambalate în poleiala ecologismului, ideologia la modă astăzi; însă în spatele exprimărilor de genul ‘dezvoltare durabilă’ sau ‘dezvoltare inteligentă’ stau măsuri extrem de precise privind cum şi unde trebuie să trăim, pentru a putea fi mai bine controlaţi.

 

Proiecte pentru apărarea mediului înconjurător sau pentru introducerea unui guvern mondial ?

Începând cu anii ’1970, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a început să pregătească terenul pentru modificări radicale şi cuprinzătoare în modul de viaţă al oamenilor la nivel global. În 1976, la Conferinţa ONU pentru Aşezările Umane, organizaţia a adoptat prima politică oficială pentru utilizarea pământului. Multe din restricţiile referitoare la utilizarea pământului impuse astăzi proprietarilor de pământuri reies din recomandările adoptate atunci.

În preambulul documentului adoptat în 1976 scria: ,,Pământul … nu poate fi tratat ca un bun obişnuit, controlat de indivizi şi supus presiunilor şi ineficienţelor pieţei. Deţinerea particulară de pământ este de asemenea un instrument principal de acumulare şi concentrare a bogăţiei şi, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială; neverificată poate deveni un obstacol major în planificarea şi introducerea programelor de dezvoltare. Asigurarea de locuinţe decente şi condiţii sănătoase pentru oameni pot fi obţinute numai dacă pământul este folosit în interesul societăţii ca întreg. În consecinţă, controlul public asupra utilizării pământului este indispensabil”.

Documentul adoptat atunci făcea mai multe recomandări statelor membre ONU şi guvernelor lor, una dintre cele mai importante fiind redistribuirea populaţiei în teritoriu: ,,Toate ţările trebuie să stabilească ca problemă de urgenţă o politică naţională cu privire la aşezările umane, cuprinzând distribuţia populaţiei … în teritoriul naţional; o asemenea politică trebuie gândită să faciliteze redistribuirea populaţiei în acord cu disponibilitatea resurselor” (Recomandarea A.1).

În Recomandarea D.1 se vorbeşte limpede despre avantajele controlului public asupra pământului: ,,a) Deţinerea publică sau controlul efectiv al pământului în interesul public este cea mai importantă metodă de a … obţine o distribuţie mai echitabilă a beneficiilor dezvoltării; b) Pământul este o resursă rară a cărei administrare trebuie supusă supravegherii sau controlului public în interesul naţiunii; d) Guvernele trebuie să menţină jurisdicţie deplină şi să exercite suveranitate completă asupra pământului cu o poziţie de a planifica liber dezvoltarea aşezărilor umane”.

Toate acestea au fost reluate, alături de multe alte măsuri, în Agenda 21, un document de 300 pagini şi 40 capitole care cuprinde 115 recomandări specifice. El a fost adoptat în 1992, la Conferinţa ONU pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (cunoscută şi sub numele de Summit-ul Pământului), de către reprezentanţii a 178 de state membre ONU. Conferinţa a fost fără precedent ca scop, reunind 35.000 de oficiali guvernamentali, diplomaţi, activişti membri ai unor organizaţii neguvernamentale şi jurnalişti.

Întrunirea a constituit rampa de lansare pentru mai multe iniţiative vaste, care au câştigat treptat vigoare şi au devastat planeta în deceniile următoare. Cele 5 documente principale elaborate la Rio de Janeiro sunt: Declaraţia de la Rio de Janeiro pentru Mediu şi Dezvoltare; Declaraţia Principiilor Pădurii; Convenţia Cadru a ONU pentru Schimbare Climatică; Convenţia ONU pentru Diversitate Biologică; Agenda 21.

Declaraţia pentru Mediu şi Dezvoltare este o declaraţie succintă a 27 de principii pe care se bazează recomandările adoptate şi care călăuzesc planurile ecologiste globale. Agenda 21 (foto) este un set de recomandări desemnate a reorganiza societatea mondială în jurul principiilor de protecţie a mediului, dreptate socială şi dezvoltareStiri 63 1 economică durabilă. Deşi nu este un document obligatoriu, recomandările sale sunt introduse pe furiş în politicile de guvernare din diferite ţări ale lumii.

Agenda 21 este un plan cuprinzător care propune un regim global care va controla, supraveghea şi reglementa strict oceanele, lacurile, râurile, straturile acvifere, ţărmurile, zonele mlăştinoase, pădurile, junglele, fâneţele, terenurile agricole, deşerturile, tundra şi munţii; cuprinde o secţiune întreagă care reglementează şi ‘protejează’ atmosfera; conţine proiecte pentru oraşe, suburbii, sate şi zone rurale; prevede un plan global pentru sănătate, educaţie, nutriţie, agricultură, muncă, producţie şi consum – pe scurt totul: nu există nimic pe, în, deasupra sau sub pământ care să nu intre în competenţa Agendei 21.

Sub lozinca nobilă a protejării mediului şi a evitării unei catastrofe naturale iminente, Agenda 21 impune un plan terifiant de modificare şi controlare drastică a modului de viaţă al oamenilor. Astfel, după cum susţin oficialii ONU şi ecologiştii, redistribuirea populaţiei şi reducerea numărului şi dimensiunilor aşezărilor umane, împreună cu restricţionarea resurselor globului (printre care se numără şi apa) ar fi o măsură eficientă pentru regenerarea ecosistemelor aflate în pericol, iar reducerea populaţiei globului, dezindustrializarea rapidă şi masivă şi distrugerea infrastructurii industriale şi de transport existente ar diminua poluarea şi ar contracara încălzirea globală. Se merită notat faptul că printre măsurile considerate importante pentru protejarea mediului înconjurător se numără întoarcerea la religiile păgâne, care se închină la pământ şi forţele naturii.

Agenda 21 a solicitat o evaluare a biodiversităţii globale a planetei. Aceasta a fost realizată de Programul Ecologic al ONU (UNEP) şi a oferit informaţiile şi dovezile necesare pentru validarea sistemului de conducere globală imaginat. La pagina 763, documentul intitulat Evaluarea Biodiversităţii Globale conchide: ,,Cauzele fundamentale ale pierderii biodiversităţii sunt întipărite în modul în care societăţile folosesc resursele”. Principalele vinovate sunt valorile iudeo-creştine, după cum se afirmă în capitolul 12.2.3 al aceluiaşi document: ,,Această atitudine faţă de lume este caracteristică pentru societăţile mari, puternic dependente de resurse aduse de la distanţe mari. Este o atitudine caracterizată de negarea atributelor sacre ale naturii, o trăsătură care a devenit consacrată în urmă cu 2.000 de ani de tradiţiile religioase iudeo-creştino-islamice. Culturile orientale cu tradiţii religioase ca budism, jainism şi hinduism nu s-au depărtat atât de tare de imaginea omului ca membru al unei comunităţi de fiinţe care include alte elemente vii şi nevii”.

În cartea Agenda 21: Strategia Summit-ului Pământului pentru a salva planeta noastră (foto), editată de activistul ecologist Daniel Sitarz, stă scris: ,,Agenda 21 este, în primul rând, un document al speranţei. Adoptat la Summit-ul Pământului din Brazilia, Stiri 63 21992, de naţiunile care reprezintă peste 98% din populaţia pământului, este principalul plan global de a confrunta şi depăşi problemele economice şi ecologice ale sfârşitului de secol XX. (...) Pe măsură ce programele sale de curăţare sunt introduse în toată lumea, va avea impact asupra întregii activităţi umane de pe planeta noastră. Acest acord istoric monumental propune schimbări profunde şi dramatice în societatea umană.

Agenda 21 nu este un document static. Este un plan de acţiune. Este gândit să fie un instrument care să călăuzească dezvoltarea pe pământ într-un mod durabil. Dezvoltarea durabilă nu este o opţiune, este o cerinţă … care necesită modificări specifice în activităţile tuturor oamenilor. Punerea în aplicare a Agendei 21 va reclama o reorientare profundă a întregii societăţi umane, diferită de tot ce a trăit lumea până în prezent – o schimbare majoră a priorităţilor guvernelor şi indivizilor şi o redistribuire fără precedent a resurselor umane şi financiare la nivel local, naţional, global”.

Într-adevăr, Agenda 21 prevede introducerea principiilor sale la nivel internaţional, naţional, districtual şi local. Fiecare naţiune, district şi localitate sunt chemate să-şi formuleze Agenda 21 locală, să evalueze capacitatea şi cerinţele locale şi să alcătuiască strategii de dezvoltare durabilă naţionale, districtuale şi locale.

 

Punerea în aplicare a Agendei 21

Înţelegând că acest proiect presupune amestecul în problemele interne economice şi financiare ale guvernelor lumii, uneori în cele mai mici amănunte legate de aspecte ale producţiei şi consumului, Conferinţa ONU pentru Mediu şi Dezvoltare s-a angajat în a obţine sprijin politic şi legislativ privind încălzirea globală. Unul dintre principalele instrumente folosite de ONU în acest scop este o organizaţie non-guvernamentală numită Guverne Locale pentru Durabilitate (Local Governments for Sustainability, ICLEI). Înfiinţată în 1990 sub denumirea iniţială de Consiliul Internaţional pentru Iniţiative Ecologiste Locale (International Council for Local Environmental Initiatives), ICLEI este o ,,asociaţie de peste 1.200 de guverne locale care s-au angajat să realizeze o dezvoltare durabilă”. În prezent, guvernele locale membre ICLEI provin din 70 de ţări şi reprezintă peste 569.885.000 oameni.

ICLEI reprezintă guvernele locale la Comisia ONU pentru Dezvoltare Durabilă, Convenţia Cadru a ONU pentru Schimbare Climatică şi Convenţiile pentru Biodiversitate şi Combatere a Deşertificării şi colaborează cu Programul Ecologic al ONU şi UN-HABITAT. În cadrul celei de-a doua Conferinţe ONU pentru Aşezările Umane (cunoscută şi sub numele de Habitat II) care a avut loc la Istanbul, Turcia, în 1996, a fost prezentat public planul ICLEI pentru transformarea comunităţilor. În acest scop, ICLEI conlucrează îndeaproape cu agenţiile ONU precum UNESCO, UNEP, OMS, UNFCCC, IPCC, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca şi cu Departamentul de Stat al SUA, Departamentul Energiei, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională, Clubul Sierra, Fundaţia pentru Protejarea Vieţii Sălbatice de pe Glob, Forumul Economic Mondial, Clubul de la Roma, Fundaţia Rockefeller, Uniunea Europeană şi altele. Primeşte milioane de dolari de la aceste organizaţii şi altele asemenea, finanţare care îi permite să organizeze coaliţii locale formidabile care adesea copleşesc opoziţia locală faţă de programele ONU. Misiunea sa este de a conecta guvernele locale cu ONU şi filialele sale şi de a mobiliza autorităţile civile către a introduce acordurile şi principiile ecologiste internaţionale la nivel local şi naţional fără vreun fel de opoziţie.

Actualmente, aproape 2.000 de comunităţi din lume urmează planul ONU pentru schimbare cu ajutorul ICLEI. De pildă, Agenda 21 locală Santa Cruz s-a născut în 1993. Reprezentanţii locali urmăresc 12 domenii de interes: agricultură, administrarea biodiversităţii şi ecosistemului, educaţie, energie, locuinţe, populaţie, sănătate publică, resurse şi reciclare, dreptate socială, tehnologie toxică şi administrarea gunoiului, transport, economie viabilă. Printre grupările care se ocupă de introducerea politicilor ecologiste predomină cele globaliste şi comuniste. Ele alcătuiesc adevărate reţele, de o complexitate considerabilă.

Unii dintre susţinătorii de frunte ai acestor politici ONU îşi sfătuiesc tovarăşii să-şi ascundă intenţiile reale. J. Gary Lawrence, membru în Consiliul pentru Dezvoltare Durabilă al preşedintelui Clinton, a făcut afirmaţii de acest gen în cadrul unui seminar din Londra, intitulat ,,Viitorul Agendei 21 locale în noul mileniu”. După ce i-a lăudat pe britanici pentru succesul în impunerea Agendei 21, el s-a plâns că ,,alte autorităţi locale au fost mult mai lente în adoptarea prevederilor ei. În unele cazuri, aceasta este privită ca un atac la adresa puterii naţiunii-stat”.

Pentru a-i putea înşela pe cei care se opun extinderii autorităţii ONU în ţările suverane, Lawrence şi alţii cer ca acţiunile lor să fie numite altfel. Denumiri precum ,,planificare cuprinzătoare”, ,,administrarea dezvoltării” sau ,,dezvoltare inteligentă” sunt numai câteva dintr-o serie întreagă de amăgiri ale autorităţilor şi opiniei publice. Într-adevăr, în ultimele două decenii, o mare parte din recomandările Agendei 21 şi din restul programului adoptat în 1992 la Summit-ul Pământului au fost adoptate treptat la nivel statal şi local, însă ca ,,Iniţiative de dezvoltare inteligentă”, ,,Oraşe flexibile”, ,,Proiecte regionale”, ,,Comunităţi durabile STAR”, ,,Slujbe verzi”, ,,Coduri de construcţie verzi” etc. După ce iniţiază asemenea programe, comunităţile locale descoperă cu uimire că au introdus un program ,,local” care nu este diferit de celelalte programe locale din ţară sau de pe planetă.

Cel mai important aspect al punerii în aplicare a recomandărilor Agendei 21 este că aceste iniţiative – care sunt adoptate sub pretextul salvării mediului – distrug în mod invariabil vitalitatea economică, erodează dreptul de proprietate, subminează suveranitatea şi puterea guvernului constituţional, impun reguli de tip sovietic prin ,,consilii de împuterniciţi”, ruinează controlul local şi, chiar în pofida pretextelor iniţiale, devastează mediul înconjurător. Aşa se face că astăzi, avocaţii dezvoltării durabile – care se erijează în ecologişti – încep să-şi exprime tot mai limpede intenţiile. Ei cer explicit redistribuirea veniturilor, diminuarea drastică a economiei, reducerea considerabilă a utilizării energiei obţinute din combustibili fosili, ajungându-se la enunţarea ideii de ,,recesiune planificată”. Ei cer, de asemenea, restrângerea aşezărilor umane şi construirea de locuinţe pe verticală, pentru extinderea domeniilor rezervate animalelor sălbatice în limite nesăbuite (peste 50% din teritoriu).

Nu în ultimul rând, susţinătorii planurilor vorbesc despre controlul strict al populaţiei umane. Ideea răzbate din multe documente ale ONU, organizaţie care dedică mult din activităţile şi campaniile sale acestui scop diabolic. De exemplu, o rezoluţie din martie 2009 începe cu cuvintele: ,,Ce este necesar pentru accelerarea declinului fertilităţii umane în ţările cel mai puţin dezvoltate ?” În alt document din 2009 scrie: ,,Nici un om nu este cu adevărat ‘neutru pentru carbon’, mai ales când în ecuaţie sunt introduse toate gazele de seră. Prin urmare, pentru că toţi fac parte din problemă, toţi trebuie să facă parte din soluţie” (n.r.: se face referire la faptul că oamenii poluează şi cu cât sunt mai mulţi oameni pe planetă, cu atât mai mult creşte poluarea).

Declaraţiile şi acţiunile ecologiştilor pot părea şocante sau simple snoave pentru cei care nu cunosc adevărata faţă a ideologiei acestei mişcări. Sir James Lovelock, înnobilat de regina Marii Britanii, fondatorul teoriei Gaia – potrivit căreia planeta pământ este o fiinţă căreia omenirea trebuie să i se închine şi să ţină cont de ea ca atare –, Stiri 63 3cerea ,,îngheţarea democraţiei” pentru a lupta împotriva încălzirii globale. În raportul său din 1974, Omenirea la răscruce (foto), Clubul de la Roma susţinea: ,,Pământul are cancer şi cancerul este omul”. În aceeaşi notă, ecologistul radical finlandez Pentti Linkola solicită reeducarea celor care neagă încălzirea globală, înfiinţarea unui guvern global, uciderea majorităţii oamenilor şi sterilizarea celor rămaşi.

Cinismul şi dispreţul total faţă de om abundă în majoritatea declaraţiilor ecologiştilor. Astfel, Carl Amery de la Partidul Verde din Germania afirma: ,,Noi, în mişcarea verde, aspirăm la un model cultural în care uciderea unei păduri va fi considerată mai vrednică de dispreţ şi mai criminală decât vânzarea copiilor de 6 ani bordelurilor asiatice”. La rândul său, prinţul consort Philip al Marii Britanii, conducătorul Fundaţiei pentru Protejarea Vieţii Sălbatice de pe Glob declara cu insolenţă: ,,Dacă ar fi să mă reîncarnez, aş dori să revin pe pământ ca un virus mortal pentru a reduce nivelul populaţiei umane”.

Miliardarul Maurice Strong, membru al Clubului de la Roma şi al Comisiei ONU pentru Guvernare Globală, care a condus Conferinţa ONU pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro şi a contribuit la elaborarea documentelor ecologiste şi introducerea lor pretutindeni, întreba: ,,Nu este singura speranţă a planetei ca civilizaţiile industriale să se prăbuşească ? Nu este responsabilitatea noastră să înfăptuim acest lucru ?” În prezent, el conduce Consiliul Pământului care colaborează cu ONU pentru introducerea Cartei Pământului – un document care pune bazele unei religii închinătoare la planeta pământ.

La rândul său, Dave Foreman, co-fondatorul organizaţiei ecologiste radicale Mai Întâi Pământul !, care a lucrat la elaborarea proiectului Teritorii Sălbatice, despre care vom vorbi ulterior, a spus răspicat: ,,Cele 3 ţeluri principale ale mele vor fi reducerea populaţiei umane la circa 100 milioane, distrugerea infrastructurii industriale şi revenirea sălbăticiei cu totalitatea ei de specii în întreaga lume”.

 

***

 

Sistematic, ideile şi planurile lor prind contur în lume. Recomandările Agendei 21 sunt introduse sub diferite denumiri în legislaţie şi în practica locală. Donaţii provenind de la diverse organizaţii non-guvernamentale, de la ONU şi agenţiile afiliate, şi chiar de la guverne vin să impună punerea în aplicare a Agendei 21.

Deja pământul este confiscat pentru înfiinţarea de rezervaţii naturale pentru speciile pe cale de dispariţie, încălzirea globală este agitată asemenea unui spectru pentru a-i înspăimânta pe cei care nu vor să renunţe la diferite drepturi, sunt impuse noi taxe, se solicită vehement trecerea la folosirea energiei alternative etc. S-a ajuns atât de departe încât, în unele regiuni ale Americii, agenţii guvernului caută prin pubele pentru a se asigura că cetăţenii respectă reglementările ecologice.

Şi aceasta nu este singura măsură de urmărire. La nivel mondial există organizaţia non-guvernamentală Iniţiativa de Raportare Globală, care încurajează diverse instituţii să informeze cu privire la realizările din ţările lor şi alinierea la cerinţele Agendei 21. Iniţiativa de Raportare Globală a alcătuit o reţea mondială de organizaţii – în general, de stânga – care se ocupă cu monitorizarea progreselor la nivel mondial.

Organizaţia mamă a împărţit globul în 5 sectoare controlate de membrii Consiliului de Investitori: Africa, Asia Pacific/Oceania, America Latină/Zona Caraibe, America de Nord/Europa şi Asia de Vest. În 2008, Iniţiativa de Raportare Globală a semnat împreună cu ONU un memorandum pentru a stabili ,,standarde de raportare a durabilităţii”. Potrivit acestora, guvernările locale, dar şi firmele particulare vor trebui să răspundă înaintea ONU pentru măsurile şi standardele de durabilitate aplicate.

Şi, în vreme ce adulţii sunt preocupaţi de implementarea acestor măsuri în viaţa de toate zilele, copiii învaţă pe băncile şcolii conceptele dezvoltării durabile şi cât de importante sunt acestea pentru omenire …

 

Surse
1. www.crossroad.to, ,,Local Agenda 21. The U.N. Plan for your community”
2. www.crossroad.to, ,,UNESCO’s war against national sovereignty”
3. www.freedom.org, 3 august 2006, ,,Agenda 21 & The United Nations”
4. www.rightsidenews.com, 3 ianuarie 2011, ,,Agenda 21: A global economic disaster in the making”
5. http://thenewamerican.com, 10 februarie 2011, ,,Your hometown & The United Nations’ Agenda 21”
6. www.theblaze.com, 14 iunie 2011, ,,Is the Soros-sponsored ‘Agenda 21’ a hidden plan for world government ? (Yes, only it is not hidden)”
7. http://endoftheamericandream.com, 24 iunie 2011, ,,Al Gore, Agenda 21 and population control”
8. http://canadafreepress.com, 4 septembrie 2011, ,,Global Reporting Initiative, sustainability, and the new space race: UN’s Agenda 21 equals organized ‘snitching’”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 63/mai-iunie 2011 

 

 

 

PARTEA A II-A

Cum se prevede că vor arăta oraşele viitorului ?

În 1995, Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană al Statelor Unite ale Americii a pregătit un raport de dezvoltare pentru Conferinţa ONU pentru Aşezările Umane din acel an. Iată ce perspectivă oferă acest document asupra oraşelor viitorului: ,,Infrastructuri de durabilitate a comunităţii (planificate) pentru eficienţă şi confort care încurajează pe verticală şi în goluri, nu spre extindere; compactare, densitate mai mare de clădiri rezidenţiale cu puţine etaje; dezvoltare orientată spre transportul public şi pedestru; reţele de circulaţie de biciclete; distanţe mici între casă şi locul de muncă; dezvoltare de uz combinat: locuinţe comune, locuinţe deasupra magazinelor, locuinţe în centru; complexe şi supermagazine cu transport combinat, unde infrastructurile încurajează troleibuzele, transportul public rapid, trenurile şi mersul cu bicicleta, mersul pe jos şi plimbarea”.

În toamna anului 2010, senatorul american Christopher Dodd a introdus în Senat proiectul de lege SB 1619, numit Actul pentru Comunităţi Funcţionale, care a fost votat în Comitetul bancar al Senatului şi este în progres rapid în Senat. Această iniţiativă de inginerie socială intenţionează să limiteze posibilităţile de locuit în zonele suburbane şi rurale şi să-i constrângă pe americani să locuiască în zonele aglomerate din centrele oraşelor, în clădiri zgârie-nori cu magazine şi birouri la etajele inferioare, zone care vor fi legate între ele prin mijloace de transport în comun. Una dintre consecinţele imediate ale acestei politici va fi costuri mai mari pentru locuit, ca şi pentru bunuri şi servicii, şi mai puţină libertate de mişcare de vreme ce maşinile vor fi într-un număr extrem de redus, spaţiul de parcare fiind de asemenea costisitor.

Legea cere înfiinţarea Biroului pentru Case şi Comunităţi Durabile, care va face presiuni asupra comunităţilor locale pentru a adopta o strategie de dezvoltare care să protejeze mediul şi de fapt să introducă principiile Agendei 21. Acest birou va avea un buget de 4 miliarde dolari, banii fiind alocaţi pentru a promova legi de zonare care restricţionează locuitul în zone izolate şi pentru a constrânge oamenii să renunţe la case şi terenuri şi să se mute în oraş.

Michael Shaw de la organizaţia Avocaţii Libertăţii, care a fost înfiinţată pentru a informa publicul cu privire la Agenda 21, a declarat: ,,Ei o numesc ‘dezvoltare inteligentă’. Înseamnă literal că ei desenează un cerc în jurul comunităţii şi spun că nimic nu se va dezvolta în afara acestuia. Valoarea terenului din interiorul cercului va creşte considerabil, deoarece se generează o criză. În final, vor exista clădiri înalte, oamenii vor locui la etajele superioare, magazinele se vor afla la parter, iar birourile la etajele de mijloc. Oamenii vor sfârşi prin a locui în cer. Ei nu vor atinge niciodată pământul şi nu vor părăsi clădirea” (n.r.: această imagine aminteşte de cum trăiau oamenii în romanul ştiinţifico-fantastic al cunoscutului autor Isaac Asimov, Caverne de oţel, în blocuri imense de oţel din care nu ieşeau aproape niciodată).

De asemenea, Michael Shaw afirmă că legislaţia urmează Agenda 21: ,,Agenda 21 nu este un tratat, ci un acord de lege care nu necesită ratificare ca un tratat. George H. W. Bush a introdus principiile dezvoltării durabile în fiecare departament federal, iar preşedinţii care l-au succedat au dus aceeaşi politică”. Shaw avertizează asupra repercusiunilor de tip Big Brother care vin odată cu această inginerie socială.

Un alt critic al acestui proiect de lege este Tom DeWeese, preşedintele Centrului pentru Politică Americană, un grup care promovează pieţele libere şi guvernarea limitată. Potrivit lui, proiectul este un plan pentru transformarea societăţii americane într-una controlată total la nivel federal; el va pune în aplicare împărţirea în zone şi controlul programului Dezvoltarea Durabilă Federală asupra comunităţilor locale; va crea o nouă şi amplă birocraţie de dezvoltare; va creşte costul energiei pentru încălzirea şi răcirea locuinţei şi va controla temperatura din case; va creşte costul benzinei ca mod de a elimina transportul cu maşina personală; va impune proprietarilor să cheltuiască mii de dolari pentru ca locuinţele lor să respecte standardele ecologice (acoperişuri, uşi, ferestre, instalaţii eficiente) etc.

DeWeese afirmă: ,,Ceea ce face ca proiectul lui Dodd să fie unic este că ei au lucrat până acum programele de dezvoltare durabilă prin ordine executive sau planuri finanţate, iar acum este prima oară când au alcătuit un proiect federal pentru introducerea măsurilor. Este o capcană socialistă. Biroul pentru Case şi Comunităţi Durabile va sfârşi prin a controla dezvoltarea în toate comunităţile. Ei spun că este un lucru voluntar, însă nu este în realitate. Banii biroului vor fi folosiţi de grupările ecologiste radicale, care au ajutat la formularea legii, pentru a forţa consiliile oraşelor să se supună măsurilor dorite de ei. În cazul în care consiliul oraşului se opune presiunilor, verzii radicali vor spune cetăţenilor că funcţionarii oraşului nu vor să primească şi să utilizeze milioane de dolari cuvenite comunităţii. În cazul în care consiliul cedează presiunii şi primeşte banii, trebuie să se supună măsurilor. Acest lucru nu este voluntar, ci prin şantaj”.

Având la bază acelaşi concept de inginerie socială, Departamentul Transportului şi Departamentul Caselor şi Dezvoltării Urbane au format un parteneriat. Ronald D. Utt de la Fundaţia Moştenirea trage un semnal de alarmă în ce priveşte această asociere. Potrivit lui, începând din anii ’1950, liberalii au luptat pentru restrângerea suburbiilor şi întinderii urbane. Ei consideră că dezvoltarea trebuie planificată, oamenii trebuie îndemnaţi să trăiască în oraşe cu legi de zonare, taxe şi reglementări stricte şi să folosească transportul public renunţând la automobile. De-a lungul anilor, s-a dovedit că oamenii au respins acest model de dezvoltare, preferând să se mute mai departe de centrele oraşelor, unde au găsit case mai ieftine, servicii publice şi sisteme de educaţie mai bune.

Parteneriatul recent reia ideile mai vechi de a crea ,,comunităţi durabile, disponibile”. Printre scopurile sale se numără dezvoltarea unui nou catalog de preţuri care combină preţurile caselor cu cele ale transportului pentru a vedea mai bine adevăratele costuri, ,,redefinind disponibilitatea şi făcând-o vizibilă”, ca şi o activitate mai intensă a agenţiilor regionale de planificare finanţate federal. Susţinătorii acestui parteneriat pretind că traiul suburban este mai scump decât cel urban, aducând ca argumente costurile mai mari pentru infrastructură, degradarea ecologică şi cheltuielile mari pentru folosirea automobilelor. De asemenea, ei susţin că serviciile esenţiale pot fi oferite mai uşor americanilor care trăiesc în comunităţi mai dense şi se deplasează cu transportul public.

Beneficiile acestui proiect sunt lesne de ghicit – aceleaşi lozinci false, repetate la nesfârşit: regenerarea ecosistemelor aflate în pericol, economisirea resurselor globului, reducerea amprentei de carbon etc. Un studiu realizat în 2004 de Departamentul Transportului a dezvăluit însă noi amănunte defavorabile discursurilor lor ieftine. Studiul arăta că transportul public supravieţuieşte numai cu subvenţii masive care sunt în general ascunse şi excluse din orice discuţii privind preţurile şi beneficiile diferitelor modalităţi de transport.

În prezent, Departamentul Caselor şi Dezvoltării Urbane cere statelor, districtelor şi oraşelor să realizeze planuri consolidate pe 5 ani, în care să estimeze statutul şi nevoile caselor, iar Departamentul Transportului cere organizaţiilor de planificare metropolitană finanţate federal să alcătuiască planuri de transport pe termen lung şi programe de îmbunătăţire a transportului pe 4 ani. În ciuda miliardelor de dolari cheltuiţi pe asemenea proiecte, casele nu au fost nicicând mai puţin disponibile, aglomeraţia în trafic este din ce în ce mai mare şi infrastructura continuă să se degradeze.

În timp ce unii speră că acest efort este doar o campanie de moment, strădaniile trecute ale guvernului federal sunt tulburătoare.

 

Pentru a amăgi publicul cu privire la introducerea Agendei 21, sunt folosite denumiri precum ‘dezvoltare inteligentă’ (smart growth) sau ‘dezvoltare durabilă’ (sustainable development)

În declaraţiile făcute la Summit-ul Pământului din 1992, Maurice Strong spunea: ,,Actualele stiluri de viaţă şi modele de consum ale clasei de mijloc – care implică consum mare de carne, folosirea combustibililor fosili, diferite dispozitive consumatoare de energie, de aer condiţionat acasă şi la locul de muncă, locuinţe suburbane – nu sunt durabile. Este necesară o schimbare care va necesita o întărire vastă a unui sistem multilateral, incluzând ONU”.

Însă conceptul de durabilitate nu este atât de neutru politic pe cât sună. Deşi are un aspect ireproşabil şi rezonabil în ceea ce-şi propune, chiar atractiv, durabilitatea este un concept înşelător, ce provine din spaţiul de extremă stânga, şi promovează o agendă politică gândită să crească controlul statului, să îndepărteze drepturile de proprietate şi libertate şi să-i ademenească pe oameni pentru a ceda tot mai mult din drepturile lor organizaţiilor mondialiste ONU şi UE.

Dave Foreman, co-fondatorul organizaţiei ecologiste radicale Mai Întâi Pământul !, a lucrat la alcătuirea agendei de durabilitate. Iată ce declara el: ,,Trebuie să facem în aşa fel ca pământul să fie un loc nesigur şi neospitalier pentru capitalişti şi proiectele lor. (...) Trebuie să recuperăm drumurile şi terenurile arate, să oprim construirea de diguri, să distrugem digurile existente, să eliberăm râurile înlănţuite şi să redăm sălbăticiei milioane şi zeci de milioane de acri din terenul colonizat acum”.

Urmărind obiectivele dezvoltării durabile sau inteligente se remarcă limpede că sunt aceleaşi cu cele ale Agendei 21. Principiile lor de bază sunt: egalitatea – un sistem global de guvernare; economia – redistribuirea veniturilor între naţiuni şi ecologia – natura mai presus de om.

Dezvoltarea inteligentă este o mişcare de planificare urbană care încurajează dezvoltarea masivă şi densă în zonele urbane în apropierea centrelor de transport în comun, în speranţa că va fi descurajată răspândirea suburbană şi oamenii îşi vor folosi tot mai puţin maşinile personale. Pentru a determina oamenii să se mute din suburbii în centrele aglomerate, sunt date legi de zonare restrictive, care devalorizează puternic proprietăţile din afara hotarelor stabilite ale zonelor de dezvoltare inteligentă.

Obiectivul primar al dezvoltării inteligente este controlul. Comunităţile cu dezvoltare inteligentă presupun construcţii pe verticală. Magazinele sunt amplasate la parterul clădirilor, iar la etajele superioare sunt apartamente de locuit. Extinderea urbană este privită ca negativă, în ciuda faptului că majoritatea oamenilor preferă să trăiască singuri într-o casă şi să deţină terenul.

Un alt obiectiv al dezvoltării inteligente este transportul public. Unele dintre clădirile din planurile de dezvoltare inteligentă nu au garaje. Zonele sunt prevăzute cu sisteme de cale ferată uşoară, care se dovedeşte a fi un mijloc de transport extrem de scump şi ineficient.

Planificarea dezvoltării inteligente s-a extins şi în domeniul energiei. Clădirile de acest tip au un mecanism centralizat de control pentru instalaţiile de încălzire, de apă şi de aer condiţionat. Utilizarea apei este controlată de la distanţă, iar în prezent se urmăreşte introducerea pe scară largă a contoarelor inteligente (smart meters) în case şi apartamente pentru a monitoriza strict consumul de energie.

Însă această dezvoltare nu este pe cât de inteligentă se spune că este, apărând mereu tot felul de probleme, de la cele legate de mediu până la cele de aglomeraţie a traficului. În realitate, se urmăreşte nu o dezvoltare inteligentă, ci un control inteligent al vieţii oamenilor. Adunaţi în comunităţi aglomerate, dependente de sursele de energie controlate de autorităţi, fără a putea călători pe distanţe prea mari, oamenii vor putea fi supravegheaţi mult mai uşor.

Înseşi cuvintele activiştilor sunt revelatoare. Ghidul de planificare al Agendei 21 Locale, publicat în 1996 de Guverne Locale pentru Durabilitate (ICLEI) împreună cu Programul Ecologic al ONU (UNEP), oferă răspunsul la întrebarea ce este dezvoltarea durabilă: ,,Realităţile vieţii de pe planeta noastră impun faptul că dezvoltarea economică continuă aşa cum o ştim nu poate fi susţinută. (...) Prin urmare, dezvoltarea durabilă este un program de acţiune pentru reforma economică locală şi globală, un program care trebuie definit complet. Nimeni nu înţelege pe deplin cum sau dacă poate fi obţinută dezvoltarea durabilă, însă există un consens crescând că trebuie realizată la nivel local chiar dacă va fi realizată la nivel mondial” …

 

Ce se întâmplă în mediul rural ?

Din 1993, de când a fost înfiinţat Consiliul Preşedintelui pentru Dezvoltare Durabilă, agenţiile guvernului federal şi organizaţiile ecologiste au trudit din greu pentru a îndepărta oamenii din zonele rurale şi a-i muta în zgârie-nori înghesuiţi, aşa-numitele ,,comunităţi durabile”. În acest scop, există reglementări care încalcă drepturile de proprietate ale cetăţenilor şi multe alte drepturi, reglementări care sunt date de obicei unei comunităţi printr-un plan cuprinzător de întrebuinţare a pământului.

Pe 9 iunie 2011, preşedintele SUA Barack Obama a semnat cel de-al 86-lea Ordin Executiv al său, nr. 13575, care a trecut aproape neobservat. Prin acest ordin, preşedintele înfiinţează Consiliul Rural al Casei Albe, care se va ocupa de dezvoltarea, finanţarea, bunăstarea şi conservarea la nivel federal a regiunilor rurale americane. O parcurgere atentă a textului acestui document, care vorbeşte de crearea de ,,comunităţi rurale durabile” şi ,,conservarea” mediului, ca şi trecerea în revistă a celor care vor face parte din Consiliu şi vor fi implicaţi în acest proces, vădeşte numaidecât legătura cu Agenda 21. Unii din viitorii membri ai Consiliului au avut legături cu grupări care promovează Agenda 21, iar organizaţiile non-guvernamentale care vor lucra pentru dezvoltarea comunităţilor rurale sunt piese de bază în introducerea recomandărilor documentului ONU.

Consiliul, condus de ministrul agriculturii şi cuprinzând conducătorii celor 25 de departamente şi agenţii guvernamentale, este însărcinat cu extinderea ‘durabilităţii’ în acea parte a ţării care nu a fost deja supusă măsurilor implementate de Consiliul Preşedintelui pentru Dezvoltare Durabilă.

De pildă, Departamentul Transportului şi-a anunţat recent intenţia de a reclasifica vehiculele de fermă ca vehicule comerciale şi a cere şoferilor acestor vehicule să deţină un carnet de şofer comercial. Deţinătorii unor astfel de carnete trebuie să aibă un jurnal cu activităţile lor pe care să-l prezinte oricând poliţiei; deţinerea unui carnet de şofer comercial presupune şi alte măsuri pe care fermierii nu le pot respecta. Pe de altă parte, fermierii nu-şi pot permite să angajeze şoferi profesionişti pentru activităţi precum aratul, cositul, recoltatul. Cei care nu se vor putea descurca în aceste condiţii tot mai restrictive vor fi nevoiţi să-şi vândă pământul şi să migreze către zona urbană. Singurii cumpărători potenţiali ai acestor ferme sunt corporaţiile agro-industriale sau guvernul.

Astfel de reglementări au un singur scop: acela de a-i constrânge pe oameni să părăsească zonele rurale şi să se îndrepte către comunităţi ‘durabile’, sau mai bine zis aprobate de guvern.

 

Cine deţine apa de ploaie ?

În Statele Unite ale Americii, mai ales în regiunile secetoase, oamenii obişnuiesc să colecteze apa de ploaie în butoaie sau sisteme mai elaborate de înmagazinare pentru a-şi uda grădinile şi a menaja totodată rezervele de apă ale comunităţii.

Însă, în state precum Utah, Washington, Colorado, Arizona, există legi clare care interzic colectarea apei de ploaie care cade pe o proprietate particulară, susţinând că aceasta aparţine autorităţilor. În unele regiuni, legislatorii au înţeles necesitatea comunităţii de a colecta apa de ploaie, ca şi faptul că doar o cantitate extrem de mică din apa de ploaie (3%) ajunge în râuri şi ulterior în sistemul de canalizare, în timp ce cea mai mare parte (97%) se pierde pur şi simplu prin infiltrarea în pământ sau absorbţia ei de către plante. În mod real, colectarea apei de ploaie reduce consumul de apă provenită din canalizarea oraşelor şi contribuie la conservarea apei. Ca urmare, ei au operat diverse modificări în aplicarea legilor existente, permiţând cetăţenilor să colecteze apa de ploaie de pe proprietăţile lor.

Cu toate acestea, unele state americane nu au văzut nici un beneficiu în a face acelaşi lucru şi diverse persoane s-au confruntat cu legile care interzic colectarea apei de ploaie fără un permis prealabil din partea autorităţilor civile. Comerciantul de automobile Mark Miller din statul Utah a construit un sistem de colectare a apei de ploaie şi, după ce a terminat construcţia, autorităţile l-au informat că ,,proiectul este o deviere ilegală a apei de ploaie”.

Bătălia privind cine deţine apa de ploaie nu s-a încheiat, în cele din urmă pe această temă va decide Agenţia pentru Protecţia Mediului, care a declarat că americanii trebuie să plătească o taxă pentru ,,scurgerea apei de ploaie de pe case şi micile întreprinderi”.

În aceeaşi notă se înscriu ideile exprimate recent de Cathy Zoi, ministru adjunct pentru eficienţă energetică şi energie alternativă. Ea a subliniat recent noile standarde ale guvernului, care vor determina transformarea pieţei pentru produse ca motoare electrice mici, încălzitoare de apă, încălzitoare de piscină, încălzitoare de spaţiu, maşini de spălat comerciale. Cathy Zoi afirmă că are autoritatea de a stabili ce fel de instalaţii şi dispozitive vor putea folosi în viitor americanii. În septembrie 2010, Departamentul Energiei a emis penalizări pentru 27 producători şi importatori de instalaţii electrice – printre care s-au numărat Daewoo, Sanyo şi General Electric – pentru încălcarea cerinţelor de eficienţă energetică.

Astăzi, americanii nu au dreptul să colecteze apa de ploaie, mâine vor plăti taxe pentru scurgerea ei, în vreme ce autorităţile stabilesc deja ce dispozitive electrice vor exista pe piaţă. Poate că poimâine ni se va spune ce taxe trebuie să plătim pentru a respira aerul care le aparţine şi eventual se vor stabili cote … Treptat, oamenilor li se iau drepturi dintre cele mai fundamentale, de a se angaja în acţiuni de bun simţ care nu au fost nicicând apanajul autorităţilor, nici măcar al celor mai totalitariste pe care le-a cunoscut omenirea până în prezent.

 

Alte măsuri introduse pentru ca oamenii să renunţe la proprietăţile izolate

Sub masca ,,binelui superior” al comunităţii, autorităţile locale din diferite districte americane încep să folosească o măsură specifică regimurilor comuniste şi dictaturilor: naţionalizarea terenurilor. S-a încercat ascunderea naturii colectiviste a naţionalizării prin oferirea de compensaţii proprietarilor. Însă recent, sub pretextul protejării mediului înconjurător, oraşul Kingwood din statul New Jersey a devenit un exemplu limpede de confiscare de tip comunist. Prin măsuri autoritare, primarul oraşului, Philip Lubitz urmăreşte schimbarea încadrării unei regiuni de-a lungul Autostrăzii 12 pentru a ,,conserva caracterul local şi panoramele pitoreşti existente pe şi de-a lungul Autostrăzii 12”.

În acest caz, nu s-a pus deloc problema oferirii de compensaţii proprietarilor, ci pământul este pur şi simplu confiscat. Mai mult, primarul ecologisto-comunist a propus un amendament la o altă decizie locală care atrage după sine o restricţie permanentă în acte pentru 50% din terenul particular. Această prevedere încalcă restricţiile privitoare la naţionalizarea terenurilor din cel de-al 5-lea Amendament al Constituţiei SUA şi elimină permanent şi fără compensaţie potenţialul economic al proprietăţilor particulare.

O campanie asemănătoare se desfăşoară în prezent în districtul Los Angeles, California. Districtul a înfiinţat Echipa de Reducere a Tulburărilor, pe care o prezintă ca fiind ,,o forţă de acţiune multi-departamentală care are scopul de a diminua încălcările mai dificile ale Codului şi stările de tulburare publică de pe proprietatea particulară”. La prima vedere, această echipă este înfiinţată spre binele comunităţii, însă urmărind cazurile concrete se remarcă cu totul altceva. Potrivit unei relatări recente, ,,detaşamentele districtuale înarmate de inspecţie” efectuează controale repetate în rândul locuitorilor singuratici din Valea Antilopei, în general al celor care trăiesc pe proprietăţi izolate şi au surse proprii de apă şi electricitate, nefiind conectaţi la reţelele centralizate.

Inspectorii îi anunţă pe cei vizaţi că vecinii se plâng sau că ei încalcă unele reglementări şi trebuie să realizeze modificări pe proprietate. Inspecţiile continuă, inspectorii găsesc mereu alte încălcări şi situaţia continuă până când cer deschis ca proprietarii să-şi distrugă casa şi clădirile aferente şi să evacueze proprietatea. Jurnaliştii care oferă informaţii despre astfel de cazuri comentează: ,,Toate acestea fac parte din programul Agenda 21 al ONU – planul de dezvoltare durabilă care doreşte să aglomereze populaţiile lumii în comunităţi organizate, planificate, unde pot fi urmărite, controlate şi conectate la reţelele de control ale guvernului”.

 

Surse selective (în ordinea abordării subiectelor)
1. www.personalliberty.com, 13 mai 2009, ,,Is government planning to force you to live in the city ?”
2. www.worldnetdaily.com, 7 septembrie 2010, ,,Chris Dodd’s last act: ‘Control the people’. Alarms raised over Democrat senator’s likely final major piece of legislation”
3. www.personalliberty.com, 10 septembrie 2010, ,,Social engineering bill in Senate will force you into city”
4. http://morphcity.com, ,,Smart Growth is a fraud”
5. www.rightsidenews.com, 14 martie 2011, ,,Smarth Growth – is it really smart ?”
6. http://morphcity.com, ,,Transportation. The collectivists’ goal is to set us out of cars and off of roads as well as out of planes and out of the sky”
7. www.theblaze.com, 21 iunie 2011, ,,Does the new ‘White House Rural Council’ = UN’s Agenda 21 ?”
8. http://theintelhub.com, 30 iulie 2011, ,,Agenda 21 coming to a farm near you as federal government moves to ban family farms”
9. www.worldnetdaily.com 12 august 2011, ,,The plan to force farmers off their land”
10. www.popularmechanics.com, 18 decembrie 2009, ,,Who owns the rain ? Hint: it’s not always homeowners”
11. www.naturalnews.com, 26 iulie 2010, ,,Collecting rainwater now illegal in many states as Big Government claims ownership over our water”
12. www.washingtontimes.com, 28 septembrie 2010, ,,Obamachine pulls the plug on appliances. Efficiency enforcers take action to restrict your energy choices”
13. www.activistpost.com, 5 mai 2011, ,,Property rights under attack in NJ re-zoning land grab”
14. www.naturalnews.com, 15 septembrie 2011, ,,Government nuisance abatement teams forcing residents to destroy their homes and vacate land”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 64/iulie-august 2011 

 

Iosif Mocanu